Miride de post> Sfintii Sapte Tineri din Efes

Miride de post

Sfintii Sapte Tineri din Efes

Cum sa ajungi sfant dormind si mucenic nestiind de cazne? Stati linistiti, nu prea se poate! Exista insa in Sinaxar o singura exceptie: Sfintii Sapte Tineri din Efes, praznuiti de Biserica noastra la 4 august. La Dumnezeu toate sunt cu putinta!… Ca un sfesnic cu sapte brate, sfintii tineri lumineaza si azi in intunericul necredintei lumina invierii…

In Minei se vorbeste despre faptul ca cei sapte tineri au avut parte in pestera de “minunata moarte ca un somn” [1], intreg canonul Utreniei folosind explicit verbul “a muri”, iar o stihira spune ca moartea lor a fost “cea de obste”, iar invierea “mai presus de fire”:  “Voi, pruncii Efesului, murind odinioara pre pamant fara de simtire, cu moartea cea de obste, ati inviat iarasi mai presus de fire, aratat incredintand invierea mortilor” [2]. De partea cealalta, Sinaxarul spune ca a fost “straina si minunata adormire” sau “somn de moarte”, iar mai explicit: “sufletele lor erau pazite in mainile lui Dumnezeu, iar trupurile lor, ca si cum ar fi dormit, zaceau in pestera, nestricate si neschimbate”.

Si in legatura cu perioada cat au stat in pestera sfintii exista incertitudini. Simeon Metafrast citeaza marturia lui Gheorghe Chedrin, conform careia aflarea celor sapte sfinti tineri s-a facut in anul 23 al domniei lui Teodosie II cel Tanar *(cel Mic, 408-450), dar si o alta sursa, care mentioneaza ca data ziua de 22 octombrie a anului 38 al imparatiei aceluia. Calculand de la data mortii lui Decius, anul 251 *(254 dupa Metafrast), obtinem pentru prima varianta 180 de ani, iar pentru a doua 195 de ani, desi majoritatea surselor vorbesc de 172 ani, iar Chedrin de 170 de ani. De asemenea, in Sinaxarul Mineiului se vorbeste de 372 de ani, care insa, in cele din urma, poate fi si o greseala de copiere (prima cifra de la 172) [3]. Numarul nu este important si poate nici durata indelungata pe care sfintii au petrecut-o in “adormire”, ci minunea in sine, care a adeverit fara tagada invierea.

~~~+~~~

Pregatindu-se pentru martiriu, cu rugaciuni fierbinti in pestera intunecoasa, ei se imbarbatau adesea cu nadejdea invierii. Trimitandu-l pe cel mai tanar dintre ei in oras sa cumpere cele ale gurii, cu argint acela hranea si gurile saracilor. Iata milostenie facuta si in prigoana! Aducand pentru ultima data din cetate Iamvlih o singura paine, au impartit-o frateste si, dupa neincetate slavoslovii isi culca ochii, cu somn ingreuiat de la mahnirea prigonirii. A doua zi doreau sa primeasca cununa de martiriu…

Si… se trezira, “parandu-li-se ca seara s-au culcat” si, flamanzi, ii cer lui Iamvlih sa cumpere mai multa paine, dandu-i pentru asta un ban de argint de pe vremea lui Decius. Rupand cu greu pecetile pesterii, acesta se indreapta catre oras, ducand cu sine gand plin de uimire: Sfanta Cruce impodobea, peste tot, portile cetatii, oameni multi se jurau cu numele lui Hristos si peste tot straina vedere. Coborat parca din cer, se indreapta catre vanzatorul de paine, si-i intinde banul sa cumpere, ca si “ieri”, paine… Comoara! A gasit comoara! – strigau toti care vedeau banul si-l fortau sa spuna tot ce stie. Episcopul si Antipatul il cercetara si, necrezandu-l, il urmeaza pentru adeverire la pestera minunii ce se savarsise, sa vada si sa gaseasca adevarata comoara duhovniceasca. Dandu-i de stire imparatului de cele gasite, acela degraba soseste si, cu umilinta divina, se inchina celor sapte tineri ca unor sfinti, lor, care inviasera…

Marturisira luminati imparatului ca pentru el i-a “inviat” Dumnezeu, “mai inainte de invierea cea de obste”, ca sa combata eresul saducheu care bantuia imperiul, potrivit caruia nu exista inviere a mortilor. Vazandu-i fata catre fata, in carne si in oase, treziti ca inviati si sfinti ca mucenici, imparatul a exclamat de bucurie: “Cu adevarat este invierea mortilor!” [4]

dan.camen.

PS: Invierea Sfintilor Sapte Tineri din Efes reaminteste celor care postesc in aceasta perioada de ridicarea la cer cu trupul a Maicii Domnului a treia zi de la adormirea ei, care este pana la urma o inviere inainte de Invierea cea de obste.

---

[1] Canonul Utreniei – 4 august, Peasna I, gl. II în Mineiul Lunei August, ediţia a III-a, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1929, p. 48 

[2] Canonul Utreniei – 4 august, Peasna V, gl. II în Mineiul Lunei August, …, p. 50

[3] Sinaxarul Sfintilor Spate tineri din Efes în Mineiul Lunei August, …, p. 52

[4] Condacul, gl. IV, în Mineiul Lunei August, …, p. 51

_______________________________

foto>

http://www.orthodoxy-icons.com/uploads/posts/2011-04/1303985161_sem-spyaschih-otrokov-effeskih-nikolay-i-ivan-klykovy.jpg

http://4.bp.blogspot.com/-B3C9RC_M-xQ/TghFARsVfLI/AAAAAAAAADU/PpAAMxokP6U/s1600/Siebenschl%25C3%25A4ferKircheEphesus.jpg

 

Miride de post> Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust

Miride de post

Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust

Cat este de dulce postul si pustia, dar mai dulce decat ele este marturisirea! Un pustnic alege sa fie marturisitor, iar un mirean sa fie postitor desavarsit. Pomenirea pe 3 august a Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust nu este deloc intamplatoare! Dar ce pot oferi acestia unei lumi care nu cunoaste pustia, ci doar pustiirea duhovniceasca si in care adevarul este amestecat adesea cu minciuna? Raspunsul… privind felul cum trebuiesc ierarhizate in viata prioritatile si cum se dobandeste prin osteneli echilibrul! Pe scurt, viata acestor cuviosi ingeamana sistematic nevointa si asprimea postului cu marturisirea adevarului.

Sf. Isaachie se bucura de cinstire in chip deosebit in Biserica noastra, purtand numele de “Marturisitorul” si avand doua date de praznuire: pe 30 mai, singur, si pe 3 august, impreuna cu Dalmat si Faust. Parasind pustia Sf. Ilie, in care se retrasese, acesta vine in capitala imperiului, Constantinopol, ca oarecand Sf. Grigorie Teologul, ca s-o salveze de erezie si sa-l faca pe imparat sa opreasca prigoana pe care o incepuse impotriva crestinilor, prin inchiderea si daramarea bisericilor ortodoxe din oras. Astfel, pe cand se pregatea acela de razboi cu gotii, de trei ori i-a iesit in cale, rugandu-l cu o singura cerere: sa redeschida bisericile ortodocsilor, fiindca altfel va pieri in razboi. Aruncat de imparat intr-o prapastie, el este ajutat de trei ingeri sa iasa din ea si, cu ultimele puteri ramase, iese a patra oara inaintea lui, tinand in mana fraiele calului aceluia, si zicandu-i pentru ultima data sa asculte de indemnul sau. Arian cu cugetul si orbit de cuvintele slugii sale, imparatul ignora sfatul si merge la razboi, unde pierde in fata gotilor si moare ars de viu intr-o sura de paie, alaturi de sluga sa ariana. Venind la tron Sf. Teodosie cel Mare si auzind de proorocia facuta de el raposatului imparat Valent, acesta il cinsteste pe sfant si reda ortodocsilor bisericile rapite, consfintind biruinta asupra arienilor. Un boier, cu numele Saturnin, care il avea de sfant pe batran, i-a ridicat o manastire la portile cetatii, induplecandu-l sa nu se duca iarasi la pustie, ci sa ramana aproape, langa el, ca un odor de mare pret. Iata cum viata de obste in secolele acelea crestine prinde radacini din cea pustniceasca si are un vadit caracter apologetic.

Sf. Dalmat, soldat de profesie si mirean cu vietuirea, a luat pe unul dintre fiii sai, Faust, si a mers la Sf. Isaachie ca sa deprinda nevointa calugareasca. Atat de mult s-a nevoit acesta, ca de mai multe ori a postit nemancand nimic timp de 30 de zile, iar manastirea in care se nevoise Sf. Isaachie i-a purtat apoi numele sau si a devenit un adevarat bastion al Ortodoxiei. Azi citim cum multi dintre sfintii sinaxarelor s-au nevoit acolo. La fel ca si invatatorul sau, acesta s-a dedicat luptei impotriva erzeiilor, mai cu seama cea a nestorienilor, care huleau pe Maica Domnului, mergand pana si la Sinodul al III-lea Ecumenic, unde toti ierarhii, impreuna cu imparatul, il cinsteau deopotriva si-l ascultau ca pe un om al lui Dumnezeu.

Intr-o lume în care excesele de orice fel devin obicei, Sf. Dalmat dovedeste echilibrul suprem prin postirea mai presus de fire si, in acelasi timp, marturisirea inteleapta a dreptei credinte. Initial soldat cu vietuirea, acesta s-a aratat, in cele din urma, strateg ceresc si podoaba a calugarilor. Socotesc ca s-a asezat in chip minunat praznuirea acestuia in zilele cand postim pentru Maica Domnului, fiindca a aparat-o neincetat peste tot atunci cand leii nestorieni racneau, hulindu-o fara tacere… Tacerea pustiei i-a desfatat auzul Sf. Isaachie, dar glasul lui Dumnezeu l-a manat catre pustia cetatii. Mai presus de orice acestui glas i-a dat prioritate, si ne arata noua azi Sfantul ca reperul in viata, pentru orice fel de activitate, este insasi constiinta noastra, care este glasul lui Dumnezeu in noi. Curajul cu care l-a infruntat pe imparat arata totodata dimensiunea profetica a monahismului. Impletirea armonioasa in viata a ostenelilor si a marturisirii noastre trebuie facuta totdeauna cu echilibru, care pentru noi este intotdeauna calea imparateasca!

dan.camen.

foto>

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/august/icoane/08-03-sf_isachie_dalmat_faust.jpg

 

Miride de post> Sf. Arhid. Stefan, intaiul mucenic

Miride de post

Sf. Arhid. Stefan, intaiul mucenic

Exista o vorba in popor: “Tot raul spre bine!”. Nu de putine ori vedem cum sfintii, prin patimirea lor, isi preschimba duhovniceste soarta. Dumnezeu le da intelepciunea aceasta! Mijloacele raman aceleasi, insa sunt folosite in alt scop! Talharul de pe cruce era sortit pieirii, ca rasplata a faptelor sale, insa acela a dobandit primul Raiul prin marturisirea sa, iertandu-i-se pacatele si castigand o noua viata, vesnica, si lepadandu-o ca pe o haina pe cea veche. Desi a ramas tintuit pe cruce, murind, insa rastignirea lui de-a dreapta Domnului i s-a socotit impreuna-patimire cu Dumnezeu…

La fel si Hristos, prin inomenirea Sa, a preschimbat soarta umanitatii in ceva mai bun decat era inainte, folosindu-Se tocmai de prilejul oferit de caderea lui Adam, cu toate ca nu aceea trebuia sa fie premiza kenozei Sale, ci insasi iubirea Sa de oameni sa ramana factorul care sa produca o asa ridicare a lui Adam, pe care nu o avusese acela pe cand se afla in Rai. Acum, Adam cunoaste binele si raul *(ca si Dumnezeu), si mosteneste viata vesnica in Rai; iar Hristos Si-a impropiat firea umana, pe care a asumat-o in intregime, afara de pacat.

Asadar, vorbim despre o preschimbare a sortii, o innoire, o metamorfozare daca vreti, ca tot se apropie Schimbarea la Fata; care isi are orientarea in sus, pe verticala ontologica, avand menirea sa-l apropie cat mai intim pe om de Dumnezeu, pana la o deplina comuniune – tradusa bisericeste prin termenul impartasire. Omul se impartaseste de Dumnezeu, pe cat se impartaseste Dumnezeu omului: “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3).

Sf. Arhid. Stefan, prin patimirea sa, a facut la fel: a folosit ca prilej moartea sa pentru a-L marturisi pe Hristos de-a dreapta Tatalui si pentru a castiga pana si sufletele calailor sai, intre care se afla si Saul, mai apoi Pavel, Apostolul Neamurilor. Nimeni nu primeste cununa pentru ca este omorat, ci doar razbunare din partea lui Dumnezeu la Judecata de Apoi, pentru sangele varsat! Ar fi putut cere si el apoi la Dumnezeu rascumpararea sangelui sau si osandirea vesnica a calailor, insa pentru rugaciunea lui de iertare a pacatelor acelora si pentru preschimbarea duhovniceasca a sortii sale Stefan s-a incununat de sus cu cununa muceniciei, facandu-se incepatura martirilor Bisericii.

Intelepciunea aceasta dumnezeiasca de abordare deplina a momentelor decisive din viata se arata in mod explicit la o stihira de la slujba Vecerniei. Pietrele cu care a fost improscat devin pentru mucenic trepte ale virtutii si ale cunoasterii, scari catre Cer, prilej de urcus duhovnicesc spre vederea Treimii, iar cununa pe care a obtinut-o Sf. Stefan de la Dumnezeu a primit numele patimirii sale: “Ca niste trepte si scari la cereasca suire, zvarliturile de pietre s’au facut tie, prin care suindu-te ai vazut pre Domnul stand deadreapta Tatalui, tie dupre nume numita cununa tinzandu-ti, cu dreapta cea de viata purtatoare; inaintea Caruia aproape stai, ca un biruitor si incepatura mucenicilor” . [1]

Pomenirea pe 2 august a Aducerii in chip minunat a moastelor Sf. Arhid. Stefan la Constantinopol nu face decat sa ne reaminteasca faptul ca soarta noastra se poate preschimba duhovniceste daca ceea ce facem are ca finalitate pe Dumnezeu. Totodata, avem de la el model de iertare a vrajmasilor si asupritorilor, fiindca acestia ne sunt binecuvantare si nu blestem, asa cum si Sf. Nicolae Velimirovici, in a sa Rugaciune pentru vrajmasi, spunea, in mod repetat: “Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!”

dan.camen.

_________________________

[1] – Stihiră la slujba Vecerniei de pe 2 august, glas. IV în Mineiul Lunei August, ediţia a III-a, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1929, pp. 26- 27

_________________________

foto>

http://3.bp.blogspot.com/_yTn1YAd30PI/TRc2hLgEP1I/AAAAAAAABdc/hRC_n5vtj0Q/s1600/St_Stephen_Martyrdom.jpg

http://orthodoxwiki.org/Apostle_Stephen_the_Protomartyr