Înmormântarea Părintelui Arsenie Papacioc (foto)

Doxologia.ro / 21 iulie 2011

Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Arsenie Papacioc a fost depus în această dimineață pe scena special amenajată în curtea Mănăstirii „Sfânta Maria”.

Începând cu orele 10.00, un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au săvârşit Sfânta Liturghie.

Slujba de înmormântare era programată să înceapă la orele 13.00.

Chiar dacă a plouat, la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol au venit mii de persoane să-și ia rămas bun de la duhovnicul cu ale cărui cuvinte, rostite ori scrise, le-au hrănit și le-au mângâiat sufletele.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa & foto>

http://www.doxologia.ro/actualitate/patriarhia-romana/inmormantarea-parintelui-arsenie-papacioc-foto

http://www.doxologia.ro/imagine/sute-de-credinciosi-au-luat-aseara-ramas-bun-de-la-parintele-arsenie-papacioc

 

Două biserici ortodoxe din Tanzania sunt ctitorite de credincioşi din România

Doxologia / 16 mai 2011

În perioada 7-11 mai 2011, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a efectuat o vizită în Tanzania, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Dimitrie, Mitropolit de Irinoupolis şi Seychelles, din cadrul Patriarhiei Alexandriei, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Moldova. În cadrul acestei vizite, IPS Teofan a vizitat şi sfinţit şi cele două biserici construite prin efortul financiar al unor persoane fizice sau juridice din Moldova şi din ţară.

Decizia de a sprijini ridicarea acestor lăcaşuri de cult a fost luată de Înalt Preasfinţia Sa la precedenta vizită în Tanzania, din perioada 13-21 ianuarie 2010, când a constatat cât de mare este nevoia de biserici pentru comunităţile de ortodocşi în continuă creştere din această ţară. Cele două biserici vor avea ca patron spiritual pe Sfântul Ioan Botezătorul, respectiv pe Sfânta Parascheva de la Iaşi. 

Ca şi la precedenta vizită, la solicitarea IPS Dimitrie, chiriarhul locului, IPS Părinte Mitropolit Teofan, însoţit de părintele protosinghel Nicodim Petre, a participat la slujba de botez a câtorva sute de persoane care au îmbrăţişat credinţa ortodoxă, respectiv la săvârşirea Tainei Cununiei pentru 18 familii botezate în acea zi. La solicitarea şi cu binecuvântarea IPS Dimitrie, au mai rămas în Tanzania, pentru o perioadă de două luni, un monah împreună cu două monahii, urmând a se implica în diverse activităţi misionare şi filantropice, cum ar fi catehizarea celor care urmează a primi Taina Botezului.

Tanzania este o ţară africană extrem de săracă, de aproximativ 40 milioane de locuitori, cu capitala politică la Dodoma (oraşul Dar es Salaam fiind, însă, principalul centru economic), în care trăiesc şi mai multe zeci de mii de creştini ortodocşi. În această ţară, unul din cinci copii moare de SIDA, iar alte boli, precum malaria, fac numeroase victime, încât speranţa de viaţă se situează, undeva, în jurul vârstei de 45 de ani. Accesul la educaţie este extrem de redus, întrucât guvernul susţine salariul unui profesor, dar nu poate susţine construcţia de şcoli, acest lucru depinzând de puterea financiară a fiecărei comunităţi în parte.

Într-o ţară cu atât de multe nevoi materiale şi spirituale, există o misiune ortodoxă susţinută în special de generozitatea unor organizaţii şi credincioşi din Grecia. Această misiune urmăreşte atât propovăduirea Evangheliei, cât şi oferirea de ajutoare materiale, mai ales asistenţă medicală, IPS Dimitrie declarând, pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe din Tanzania, că, ‘la a doua Sa venire, Iisus Hristos s-ar putea să nu ne întrebe de câte ori ne-am rugat sau ne-am pocăit, dar cu siguranţă El ne va întreba dacă am oferit apă celor însetaţi, hrană celor flămânzi, medicamente celor bolnavi sau un adăpost celor orfani‘.

Pr. Constantin Sturzu

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa>

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/doua-biserici-ortodoxe-din-tanzania-sunt-ctitorite-de-credinciosi

 

ÎPS Teofan: „Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți, se clatină pământul” (Isaia 24, 19)

„Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți,

se clatină pământul” (Isaia 24, 19)

Doxologia.ro / 11 martie 2011

de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Pământul s-a tulburat din nou în măruntaiele sale în Țara soarelui răsare și se manifestă violent, spre disperarea oamenilor. Milioanele de victime ale cutremurelor cu revărsări de ape din Asia, ale uraganelor din America, ale îmbolnăvirilor de SIDA din Africa, ale inundațiilor de la noi și din toată Europa din anii trecuți și acum ale necruțătorului cutremur din Japonia ne obligă la o reflecție asupra cauzelor dezastrului. Ce s-a întâmplat, oare, în adâncul pământului, pe pământ, în ape și în văzduh? Cine este responsabil de toate acestea?

Credem și mărturisim că omul, așezat de Dumnezeu ca „preot“ și slujitor al creației, este responsabil, prin faptele sale, de tot ceea ce se întâmplă în natură.

Natura este prietenul omului, nu dușmanul său. Urmărind însă numai propriile sale interese, omul deranjează lumea înconjurătoare în echilibrele sale așezate în ea de Creator. Consecința acestei atitudini lipsite de comunicare pașnică și respectuoasă cu natura este transformarea ei, din prieten și aliat, în dușman. „La noi în Balcani – spunea Sfântul Nicolae Velimirovici – se păstrează încă ceva din respectul vechi față de natură. Trăiește încă obiceiul ca săteanul să-și facă cruce zicând: Doamne, iartă, când vrea să taie copacul, să cosească iarba sau să junghie animalul. Popoarele care au declarat război naturii (…) au atras asupra lor nenumărate rele. Cel care rupe legăturile prietenești cu natura le rupe în același timp și cu Dumnezeu“.

Exploatarea naturii de către societatea tehnologică modernă este, în general, recunoscută ca responsabilă pentru unele dezastre naturale.

Ceea ce însă nu se mărturisește îndeajuns este adevărul că tot ce se petrece în natură este o extindere a ceea ce se află în inima omului. O analiză atentă și responsabilă a istoriei omenirii arată faptul că sfințenia sau păcatul din om antrenează întreaga creație, influențând-o în bine sau în rău. Viața curată a omului aduce bucurie și se revarsă ca un har de binecuvântare asupra universului. Atunci când omul își umple viața de Dumnezeu, zidirea, în totalitatea ei, primește lumină și slujește omului fără rezerve. Se explică astfel de ce ramurile copacilor se înclină la trecerea unui sfânt, de ce otrăvurile devin nevătămătoare pentru un om cu viață sfântă (Luca 10, 19) și de ce animalele încetează de a mai fi sălbatice în apropierea unui om pacificat lăuntric. Acest adevăr, transpus la nivelul unui popor întreg sau al societății umane în general, are drept consecință manifestarea naturii în mod pașnic, fără convulsii.

Dimpotrivă, generalizarea păcatului prelungește răul în interiorul creației și aceasta se manifestă, în consecință, la adresa omului prin cutremure, inundații, boli, secetă etc. După cum natura este receptivă la bunătatea, modestia, credința și frumusețea sufletească a omului, în același fel, ea nu este indiferentă față de răutatea, trufia, pretenția luciferică la superioritate manifestate de oameni. Nici furtunile, nici trăsnetele ucigătoare, nici norii de lăcuste, nici revărsarea nemiloasă a apelor nu vin la întâmplare. Ele prelungesc furtunile, agitația, seceta sufletească, necredința și cutremurele ce au loc în sufletele oamenilor și între oameni. „Pământul va fi pustiit – avertizează profetul Isaia poporul plin de păcate – pământul este în chin și sleit (…) Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduirea și legământul stricatu-l-au în veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul și locuitorii îndură pedeapsa lor“ (Isaia 23, 3-6). „Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți, se clatină pământul (…) Păcatele apasă asupra lui“ (Isaia 24, 19-20). Trăind în duhul acestei concepții biblice, țăranii satului românesc de altădată încercau să afle ce păcat mare fusese săvârșit în obștea lor pentru faptul că o năpastă sau alta se revărsa asupra ogoarelor, asupra animalelor, asupra lor înșiși.

Dezastrele care au zdruncinat atât de puternic viața umanității nu sunt, oare, o reflectare, o răsfrângere în natură a răului devastator din noi? Ca reacție la tot ce s-a întâmplat în urma inundațiilor, s-a hotărât construirea de ziduri și baraje mai înalte și mai puternice pentru a opri, pe viitor, furia apelor. Este o acțiune binevenită, absolut necesară. Este, însă, și suficientă? Nu aplicăm, oare, aceeași logică pe care au avut-o oamenii după potopul lui Noe? Ei au hotărât să construiască turnul Babel. În zilele noastre, ca și atunci, nu se vorbește despre necesitatea ridicării unor ziduri interioare care să potolească furia urii, a dezbinării, a tendințelor de dezintegrare a familiei și, implicit, a neamului. Nu se vorbește decât firav, parcă ne-ar fi rușine, despre înălțarea unor ziduri educaționale și legislative care să ne apere de furia ucigătoare de suflet și trup a păcatelor contra firii, a avorturilor, a pornografiei.

Cutremurul din Japonia și alte dezastre ale stihiilor naturii sunt și un avertisment adresat omenirii pentru a se întoarce cu fața către Dumnezeu.

Prin Biserică se oferă lumii posibilitatea primenirii ei pe dinlăuntru prin credința în Întruparea, Moartea și Învierea lui Hristos. Pământul, apa, văzduhul „așteaptă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, cu nerăbdare să se izbăvească de robia stricăciunii“ (Romani 8, 19) și a păcatelor noastre.

Este necesar să primim în sufletul nostru pe Hristos Dumnezeu, pentru ca El să ia chip în noi și să ne mântuiască. Altfel, nu se știe ce dezastre vom plânge în viitor.

Orice zâmbet plin de tandrețe adresat nefericiților acestei lumi, orice atitudine de iertare pentru cel ce ne-a greșit, orice mângâiere pentru bătrânul răvășit, orice copil nou născut, orice rugăciune pentru cei ce „ne iubesc și pentru cei ce ne urăsc pe noi“, orice experiență a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră se transformă în binecuvântare pentru noi, pentru ceilalți și pentru întreaga creație.

sursa>

http://www.doxologia.ro/articol/20110311/pamantul-se-sfarama-pamantul-sare-bucati-se-clatina-pamantul-isaia-24-19

foto>

http://fc-d.ro/wp-content/uploads/2011/03/japan-earthquake-fire-tsunami-2-0311-495×333.jpg

 

IPS Teofan: Anul 2011 – Nădejdi şi îngrijorări

Preluare de la Cidade de Deus

17 ianuarie 2011

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Au trecut, cu mila lui Dumnezeu, două săptămâni din noul an. După schimbarea ritmului vieţii timp de câteva săptămâni pentru unii sau doar de câteva zile pentru alţii, s-a reintrat din plin în obişnuitul situaţiei.

Ne-am reîntors la muncă poate ceva mai odihniţi, poate întrucâtva motivaţi mai puternic pentru a îndeplini ceea ce avem de făcut.

Da, ne-am întors la ceea ce avem de făcut. Ce avem însă de făcut în sensul esenţial al cuvântului?

Să depăşim criza, spun unii. Să ne păstrăm locul de muncă, răspund alţii. Bugetarii speră la salarii ceva mai mari, cel puţin la nivelul celor din iunie trecut. Profesorii analizează noua Lege a educaţiei, sperând în ceva mai bun unii dintre ei, alţii contestându-o ca pe o cedare în faţa aliaţilor de guvernare. Iarna grea de până acum câteva zile a bucurat pe unii, i-a îngrijorat pe mulţi cu gândul la factura pe care o au de plătit la electricitate sau gaz. Politicienii se zbat pentru admiterea în spaţiul Schengen, fac şi desfac alianţe, se pregătesc pentru noi confruntări electorale. În Consiliile Judeţene şi Primării se împart bugetele supravieţuirii. Apar meserii noi, de tipul “prezicătorilor”, pentru a mai obţine ceva bani la buget sau, mai bine zis, de a dovedi, cu ştiinţă sau nu, nivelul la care a ajuns pravoslavnicul neam românesc.

În puţine cuvinte, în această zonă se îndreaptă preocuparea majorităţii românilor la anul 2011 de la Naşterea lui Hristos. Numai că, la o primă vedere, Hristos e greu de găsit în ambianţa descrisă.

În pofida acestei prime analize concluzionată în constatarea că Hristos nu-Şi găseşte locul, El este pretutindeni pentru cei ce au simţire duhovnicească să-L sesizeze. Pustnicul din mănăstire sau sfântul preot dintr-o parohie necunoscută, bătrânul îngenuncheat la rugăciune sau mama cu pruncul în braţe, dascălul, care, în pofida unui salariu imposibil, se prezintă la catedră, întreprinzătorul care depăşeşte obstacole de netrecut şi menţine locurile de muncă, basarabenii care se trezesc în număr tot mai mare din somnul siberian sunt cei prin care Hristos Se arată şi oferă nădejde de salvare într-o Românie care pare că se scufundă.

Da, există o Românie adâncă, reală, adevărată, concretizată în “cei 7.000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal” (III Regi 19, 18) din vremurile grele de acum. Chiar dacă în jurul nostru aflăm sărăcie, corupţie, avorturi şi divorţuri, disperare şi sinucideri, există totuşi o Românie creştină, singura reală şi care constituie plămada întregii frământături.

La început de an 2011 constatăm că în noi şi în jurul nostru se află atâta “oştire” care ne împresoară şi ne doreşte răul. Ne plângem, cădem în deznădejde şi strigăm, precum altădată slujitorul lui Elisei proorocul: “Vai, stăpânul meu! Ce să facem?”. Ne este de trebuinţă curajul, voinţa, credinţa de a auzi glasul proorocului: “Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Şi slujitorul “a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei” (IV Regi 6, 15-17).

Da! Răul este mare; urâţenia este multă; necredinţa, erezia şi superstiţia se răspândesc; confuzia câştigă spaţii noi de manifestare; păcatele contra firii, desfrânarea, avortul şi divorţurile macină familia, iar exemplele pot continua arătând cât de mulţi sunt duşmanii unei Românii creştine.

Cu toate acestea, “cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Maica Domnului, îngerii şi sfinţii, Sfintele Liturghii şi cele 7.000 de suflete care n-au îngenuncheat înaintea lui Baal constituie focul dimprejurul României care arde toată necurăţia.

“Sus să avem inimile!”

“Să mulţumim Domnului!”

sursa>

http://cidadededeus.wordpress.com/2011/01/17/ips-teofan-anul-2011-nadejdi-si-ingrijorari/

 

Moastele Sfantului Maxim Marturisitorul vor fi aduse la Iasi cu prilejul sarbatorii Sfintei Parascheva

Mana dreapta a Sfantului Maxim Marturisitorul va fi adusa spre inchinare de la Manastirea ‘Sfantul Pavel’ din Muntele Athos la Iasi, in data de 9 octombrie 2010, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, informeaza „Ziarul Lumina”. Delegatia din Grecia cu moastele Sf. Maxim Marturisitorul va ajunge in Romania, (Aeroportul Iasi), in jurul orei 22:25. Duminica, 10 octombrie intre orele 19:00-20:30 va avea loc Pelerinajul ‘Calea Sfintilor’ – procesiune cu moastele Sf. Cuv. Parascheva si a Sf. Maxim Marturisitorul care vor fi depuse pe esplanada din fata Catedralei mitropolitane pentru inchinare.

Din moastele Sfantului Maxim Marturisitorul se pastreaza o parte din mana dreapta, cea pe care imparatul Constans a poruncit sa-i fie taiata in anul 662, in Constantinopol. Nu se stie cand acest odor de mare pret a ajuns in Athos, deoarece cea mai mare parte din arhivele Manastirii ‘Sfantul Pavel’ s-au pierdut in 1307, cand catalanii au pustiit Sfantul Munte, si apoi in cumplitul incendiu care a distrus sfantul lacas in 1902. Este posibil ca acest odor de mare pret sa fi fost adus din Constantinopol in secolul al XI-lea de ctitorul manastirii, Sfantul Pavel Xiropotamitul. O alta posibilitate, care nu trebuie exclusa, este ca mana Sfantului Maxim a fost daruita manastirii de printesa Maro, fiica craiului Serbiei, Gheorghe Brancovici.

Sfantul Maxim s-a nascut in Constantinopol, din parinti drept-credinciosi, de neam ales. A studiat filosofia si teologia. Imparatul Heraclie (610-641) l-a facut sfetnic. Cand a aparut erezia monotelita, a celor ce marturisesc ca este numai o vointa in Mantuitorul Iisus Hristos, si vazandu-l chiar pe imparat cazut in erezie, Sfantul Maxim a intrat in Manastirea Chrysopolis (nu a iesit, aşa cum aleg să facă anumiţi calugări astăzi – n.m.). Dupa cativa ani a fost ales staret. Vazand tulburarea din Biserica din cauza monotelitilor, Sfantul Maxim s-a dus la Roma, deoarece Ierusalimul era ocupat de arabi. In drum a trecut si pe la episcopii din Africa, din cetatile din calea lui, si ii intarea in credinta, iar celor de departe le trimitea scrisori despre dreapta credinta, indemnandu-i sa se pazeasca de erezie. Din porunca imparatului, Cuviosul Maxim a fost prins in Roma, cu ucenicul sau Anastasie, si amandoi au fost dusi la Constantinopol. Supus la multe chinuri Sfantul Maxim a trecut la Domnul in 662, in cetatea Shimara, pe coasta rasariteana a Marii Negre, unde fusese intemnitat, avand varsta de optzeci si doi de ani. La mormantul lui s-au vazut trei faclii, ca un semn ca a fost un om bineplacut Preasfintei Treimi.

De la Sfantul Maxim Marturisitorul ne-au ramas remarcabile opere teologice Intrebari lui Talasie, Ambigua, Liber Asceticus, Capita de Caritate, Mistagogia, Comentarii la Psalmul 59, la Rugaciunea Domneasca, Viata ascetica (una dintre cele mai frumoase opere despre viata si regulile monastice).

sursa>

http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/moastele-sfantului-maxim-marturisitorul-fi-aduse-iasi-prilejul-sarbatorii-sfintei-parascheva-121511.html

foto>

http://solzemli.wordpress.com/2008/12/26/saint-maximus-the-confessor-on-sinful-thoughts/

http://www.ziarullumina.ro/articole;1392;1;46032;0;Sarbatoarea-Sfintei-Parascheva-%EF%BF%BD%EF%BF%BD-2010.html

 

‘IPS Bartolomeu este un reper pentru cultura şi civilizaţia românească’

‘IPS Bartolomeu este un reper pentru

cultura şi civilizaţia românească’

Ziarul Lumina |14 Mai 2009

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi i-a decernat ieri titlul de Doctor Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Părinte Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. La acest eveniment au fost prezenţi patru ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie, precum şi preoţi, profesori şi studenţi.

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi (UMF) a acordat ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a Senatului UMF, Înalt Preasfinţitului Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, titlul de Doctor Honoris Causa. La acest eveniment, care a avut loc în Aula „Emil Palade“ (Auditorium Maximum) din cadrul UMF, au participat Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, prof. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF, dar şi decani ai facultăţilor UMF, preoţi, profesori, studenţi. În deschidere, rectorul Vasile Astărăstoae a menţionat faptul că şedinţa Senatului UMF are un singur punct pe ordinea de zi, şi anume acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Părinte Bartolomeu. După rostirea rugăciunii „Tatăl nostru“, IPS Teofan a susţinut o alocuţiune în cadrul căreia a mulţumit, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, rectorului UMF pentru decizia de a-i acorda Mitropolitului Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului titlul de Doctor Honoris Causa. „De-a lungul unei vieţi tumultoase, IPS Bartolomeu a reuşit să găsească drumul spre fiinţă şi a avut capacitatea să ajute şi pe cei din jur să descopere acest drum, prin cuvântul scris sau rostit, prin Liturghia săvârşită, dar mai ales prin atitudinile luate în diferite perioade ale vieţii sale. Decizia Senatului UMF onorează un om, onorează o biografie plină de evenimente“, a spus IPS Teofan.

Promotor al bioeticii în România

A urmat alocuţiunea prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a punctat câteva raţionamente pentru care Senatul UMF a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Arhiepiscopului Vadului, Feleacului şi Clujului. „IPS Bartolomeu este un reper pentru cultura şi civilizaţia românească. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa este un promotor al bioeticii în România, de aceea, colectivul disciplinei de bioetică a făcut această propunere Senatului UMF. Prezenţa IPS Bartolomeu în universitatea noastră înseamnă un adaos de spiritualitate, de binecuvântare a unui spaţiu închinat sănătăţii şi care ne confirmă faptul că Biserica şi Universitatea se află în aceeaşi misiune de ajutorare a omului şi de preamărire a divinităţii. IPS Bartolomeu a fost unul dintre susţinătorii bioeticii în România şi ai dialogului între Medicină şi Religie, readucând în cadrul profesiei medicale încărcătura de spiritualitate. Acordarea titlului de Honoris Causa, pe deplin meritată, s-a constituit astăzi (n.r. – ieri) într-o mare sărbătoare pentru întreaga comunitate academică ieşeană“, a spus rectorul UMF Iaşi. A urmat conferirea titlului de Doctos Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Bartolomeu, precedată de citirea în limba latină a Decretului Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi. IPS Părinte Bartolomeu a mulţumit apoi rectorului Vasile Astărăstoae şi membrilor Senatului UMF pentru conferirea titlului de Doctor Honoris Causa. „Acest titlu mă onorează nu atât pentru meritele mele, cât pentru vârsta mea, pentru faptul că l-am primit de la societatea pe care o deservesc. Este un moment important în viaţa mea, pe care mi-am dedicat-o celor două dimensiuni, slujirea Bisericii şi slujirea culturii“, a spus Mitropolitul Bartolomeu, care a oferit rectorului Vasile Astărăstoae Crucea Transilvană.

Decizia acordării distincţiei de Doctor Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Bartolomeu a fost luată în şedinţa Senatului UMF din data de 23 martie 2009.

Repere biografice

IPS Valeriu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, s-a născut pe 18 martie 1921 în localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea. Între 1927-1933 urmează şcoala primară în comuna natală, iar în perioada 1933-1941 este elev al Seminarului Central din Bucureşti. În 1935 debutează, poetic, cu versurile „Pământ şi cer“, în revista teologică „Ortodoxia“. În 1937 debutează, publicistic, cu articolul „Camaradul Anton“, în revista „Vremea“. În 1938, la 26 noiembrie, debutează, dramaturgic, cu scenariul radiofonic în versuri „Jocul fulgilor“, în regia lui Atanasie Mitric. La 2 februarie 1942 intră în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu. Pe 15 februarie este hirotonit ierodiacon. Între 1941-1948 urmează studii superioare de Teologie la Bucureşti, Cluj şi Sibiu, fiind absolvent al Academiei Teologice „Andreiane“ din Sibiu. La 29 octombrie 1967 primeşte harul preoţiei. Ulterior, este distins pe linie bisericească cu Crucea Patriarhală, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei. În anul 1993, pe 21 ianuarie, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului pe arhim. Bartolomeu Anania. În acelaşi an, la 7 februarie, în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit şi instalat arhiereu. Ca arhiepiscop al Clujului, va urmări şi va lupta pentru dinamizarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei, în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii, pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon – şi, prin diverse întâlniri, pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice, păstrându-se identitatea proprie. În anul 2001 este publicată „Biblia“ sau „Sfânta Scriptură“, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului. Lucrarea se bucură de un interes cu totul deosebit din partea specialiştilor, dar nu mai puţin din partea credincioşilor, pentru noutatea de ordin teologic şi filologic pe care o aduce faţă de variantele româneşti precedente, pentru aşezarea textului într-o limbă română actuală şi mai ales pentru utilitatea celor peste 8.000 de note subsidiare, menite să ofere cititorului căi de acces spre adevărul textului. În spaţiul Ortodoxiei româneşti, Ediţia jubiliară a Bibliei este prima versiune adnotată.

Constantin CIOFU

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;897;1;23071;0;IPS-Bartolomeu-este-un-reper-pentru-cultura-si-civilizatia-romaneasca.html

foto>

http://ortodoxiepenet.blogspot.com/2009/05/ips-bartolomeu-este-un-reper-pentru.html

 

Cuvântul ierarhului: Popor român, te vindecă Iisus Hristos! Ridică-te şi umblă!

Cuvântul ierarhului: Popor român,

te vindecă Iisus Hristos! Ridică-te şi umblă!

+ IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Se tot spune că presa a devenit la noi, ca în întreaga lume, o putere dominantă. Ea te urcă, ea te coboară. Depinde cine este în spatele ei, ce viziune politică, economică sau religioasă are. Depinde, de asemenea, de starea naţiunii, a unui segment uman, a unei persoane, a Bisericii etc., realităţi care fac obiectul descrierii presei. Presa exagerează de multe ori, prezintă lucrurile negative cel mai adesea, adică păcătuieşte prin omisiune, dar punctul de pornire al analizei este, totuşi, real. Presa este, la noi, ca starea întregii naţiuni, într-un proces supus „durerilor naşterii“. Va mai trece ceva timp, probabil, până la a diminua la maximum comentariul omului de presă, iar conţinutul articolului de presă să cuprindă în exclusivitate, sau aproape, doar evenimentul ca atare, fundamentat pe dovezi indubitabile.

Spun aceste lucruri – deşi nu erau în intenţia iniţială când m-am aşezat la masa de lucru – pentru că preiau din presă o informaţie foarte adesea folosită. În analiza făcută de multe instituţii specializate în multe domenii se afirmă că, actualmente, România se află pe unul dintre ultimele locuri în Europa la capitolul sănătate, economie, asistenţă socială, speranţă de viaţă etc. În acelaşi timp, ne-am bucura de un de nerâvnit loc întâi la mortalitate infantilă, abandon de copii, alcoolism, fumat, emigraţie clandestină, avort, diferite boli ş.a.m.d.

Sunt aici multe exagerări, omisiuni, puncte de vedere unilaterale, dar, şi aici e problema, analiza are la bază şi mult adevăr. Starea naţiunii române nu este, actualmente, deloc bună. Poate nu este atât de rea pe cât ne este descrisă zi şi noapte de mijloacele de informare în masă din ţară şi din afara ei. Ceva totuşi nu merge. Suntem, parcă, într-un nisip mişcător care ne tot înghite, ne tot încătuşează. Cert este că avem probleme.

Starea precară a economiei, de mai mulţi ani tot în tranziţie şi în proces de privatizare, este arătată cu degetul. Ea e vinovata. Cultura nu are bani, învăţământul este slab finanţat, sănătatea nu are resurse financiare suficiente, agricultura nu mai poate fi subvenţionată, alocaţiile pentru copii sunt mici, salariile funcţionarilor de stat lasă loc corupţiei. Totul porneşte de la bani. Multe s-ar rezolva dacă ar fi bani. Multe, dar nu toate.

Cine este slăbănogul care, în calendar, a dat numele zilei de ieri? Şi de ce vorbesc de starea naţiunii române astăzi, după duminica zisă „a slăbănogului“? Există vreo legătură între acestea? Poate fi descrisă starea naţiunii române astăzi ca o stare bolnavă, atinsă de vreo boală cronică, o stare de slăbănog? Şi da, şi nu – aş spune. Da, pentru că deja am arătat câte probleme avem în diverse domenii. Nu, pentru că omisiunea de care vorbeam că defineşte adeseori presa este evidentă în tentaţia de a nu prezenta, pe lângă ceea ce este rău în România azi, şi partea bună a lucrurilor.

Există, în ciuda aparenţelor, România profundă, cu oameni verticali, cu dragoste de ţară, cu frică de Dumnezeu. Avem şi copii geniali, şi mame sfinte, şi oameni jertfelnici, şi străjeri vajnici la fruntariile ţării, şi preoţi de excepţie.

Suntem cum sunt toate popoarele lumii lăsate de Dumnezeu sub cer. Nu suntem nici mai buni, dar nici mai răi ca alţii. Suntem un popor de oameni obişnuiţi, cu bucurii multe, iar acum cu dureri, încercări ceva mai multe decât de obicei.

„Voieşti să te faci sănătos?“ îl întreabă Hristos pe slăbănog. Acesta îi răspunde: „Doamne, nu am om….“. Într-un comentariu la acest text evanghelic, părintele mitropolit Antonie al Ardealului spune slăbănogului, continuând dialogul: „Nu ai om, ai un Dumnezeu“.

În cel de-al doilea text din Scriptură ce s-a citit ieri la Sfânta Liturghie, Sfântul Apostol Petru se adresează unui alt slăbănog cu cuvintele: „Te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi umblă!“.

„Popor român, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi umblă!“ Resursele adânci ale naţiunii române sunt puternice pentru că izvorăsc dintr-o fidelitate faţă de puterea Evangheliei timp de mai multe veacuri. Din străfunduri ţâşneşte o sevă care dă putere în vremuri de criză, precum cea de astăzi.

Este necesară o reaşezare a valorilor pe scara lor autentică. Este necesar curajul recunoaşterii de către români că răul nu ne vine doar de la o economie precară. Sunt voci care proclamă necesitatea caselor de toleranţă, care subliniază necesitatea recunoaşterii homosexualităţii ca alternativă la viaţa de familie, care pretind celor mai nocive secte onorabilitatea de care se bucură Biserica Ortodoxă şi câte, vai, alte aberaţii. Într-o asemenea situaţie intervine starea de slăbănog a unui popor. „Urâciunea pustiirii“ şi „adâncurile satanei“ sunt întronizate la loc de cinste.

Dintr-o astfel de păgânătate ne vine tot răul, nu doar din lipsa banilor, din cauza moştenirii pre-decembriste. Acestea îşi aduc contribuţia negativă la starea naţiunii. Răul total vine însă din altă parte. Va putea românul începutului de mileniu III creştin să discearnă între bine şi rău? Va fi el în stare să-şi recunoască starea de boală şi, prin aceasta, să reintre în normalitate, să se bucure de sănătate?

Poate vor fi ceva mai mulţi bani pentru cultură, sănătate, învăţământ, asistenţă socială etc. Va fi ceva mai multă credinţă în popor? Va fi ceva mai multă frică de Dumnezeu pentru a fi, drept consecinţă, mai înţelepţi? Dacă da, toate vor fi bine altoite pe adevăr: economia ţării, cultura, sănătatea, învăţământul, asistenţa socială. Ar fi bine atunci să luăm aminte la cuvintele lui Hristos către slăbănog: „Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!“.

„Cine are urechi de auzit să audă!“

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;894;1;22932;0;Cuvantul-ierarhului-Popor-roman-te-vindeca-Iisus-Hristos!-Ridica-te-si-umbla!.html

foto>

http://www.africamission-mafr.org/image2/jerusalem_presentation05.jpg

http://ortodoxiepenet.blogspot.com/2008/08/ips-teofan-la-sihla.html