RSS

Arhive pe etichete: mitropolitul olteniei

Respect pentru mitropolit şi responsabilitate pentru eparhie

Basilica.ro / 23 mai 2011

În legătura cu hotărârea Sfântului Sinod din 20 mai 2011, privind delegarea unor atribuţii chiriarhale administrative Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, facem următoarele precizări:

Din respect pentru persoana venerabilă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului în vârstă de 88 de ani – care, din motive de sănătate, nu a mai participat la ultimele şapte şedinţe de lucru ale Sfântului Sinod – şi din responsabilitate pentru disciplina administrativă a eparhiilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat această hotărâre, având caracter temporar şi excepţional, pentru a se evita starea de confuzie de la centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei (dese reveniri la hotărâri luate în prealabil, polarizare între hotărârile luate şi aplicarea lor concretă, suprimarea autorităţii Consiliului Eparhial şi a Permanenţei Consiliului Eparhial, încercarea unor persoane de la Centrul Eparhial de a pune în contradicţie episcopul vicar cu chiriarhul locului derutând astfel clerul, credincioşii şi opinia publica).

Sfântul Sinod a hotărât, de asemenea, ca Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei să supravegheze modul în care sunt aplicate hotărârile Sfântului Sinod în Arhiepiscopia Timişoarei şi Mitropolia Banatului şi cum evoluează ameliorarea situaţiei existente.

Clericii şi mirenii creştin-ortodocşi care se erijează în susţinători ai Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului sau ai Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, sunt îndemnaţi la calm şi rugăciune pentru a se evita duhul de tulburare care dăunează vieţii Bisericii şi imaginii ei în societate.

Ierarhii Sfântului Sinod, indiferent de rang şi de vârstă, au datoria sfântă de a respecta hotărârile Sfântului Sinod şi de a contribui la menţinerea păcii şi unităţii, punând în prim plan binele Eparhiei, iar nu interesul personal sau de grup.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/brespect_pentru_mitropolit_si_responsabilitate_pentru_eparhieb_3057.html 

~~~+~~~

Ultimele zile de semnătură pentru Înalt Prea Sfinţitul Nicolae

ZiuadeVest.ro / 23 mai 2011

Pregătiţi de noi proteste

[…] Nu se pune problema organizării unor alegeri pentru Mitropolia Banatului, acesta va ceda doar câteva din atribuţiile curente. Noi am vrut doar să-l ajutăm, a ajuns la vârsta venerabilă de 88 de ani”, spune părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. În tot acest timp zeci de enoriaşi din Timişoara sunt gata să iasă din nou în stradă pentru a-şi apăra mitropolitul. Următorul protest este programat miercuri, de la ora 18, în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. „Pe treptele catedralei din Timişoara va fi citită o scrisoare protest către Patriarhia Română şi se vor aduna semnături pentru susţinerea mitropolitului”, spune profesorul universitar Viorica Bălteanu, unul dintre susţinătorii Înalt Prea Sfinţitului Nicolae. Enoriaşii nu au cerut, însă, autorizaţie de la Primăria Timişoara pentru protest.

Primul miting de protest pentru decăderea din drepturi a mitropolitului Banatului a avut loc duminică, în faţa Cataderalei Mitropolitane. Tonul a fost dat de enoriaşii din Fabric, cărora li s-au alăturat mai mulţi credincioşi nemulţumiţi de decizia fără precedent a Sfântului Sinod, cel mai înalt for din Biserica Ortodoxă Română. La Mitropolia Banatului nu a ajuns până acum nicio hârtie oficială în ceea ce-l priveşte pe Nicolae Corneanu. Decizia oficială poate veni în maxim două săptămâni. Până atunci, Nicolae Corneanu poate să semneze toate actele mitropoliei. Conform Sfântului Sinod, atribuţiile mitropolitului vor fi preluate de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu, epicopul vicar al Timişoarei. El va fi supervizat de mitropolitul Olteniei, Prea Sfinţitul Irineu. […]

sursa>

http://www.ziuadevest.ro/eveniment/20075-ultimele-zile-de-semntur-pentru-inalt-prea-sfinitul-nicolae-.html

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cateva zeci de timisoreni au protestat la Catedrala Mitropolitana impotriva deciziei Sfantului Sinod de a retrage dreptul de semnatura al Inaltpreasfintitului Nicolae Corneanu

Timis Online / 22 mai 2011

Zeci de timişoreni s-au adunat duminică seara în faţa Catedralei Mitropolitane şi au protestat paşnic împotriva recentei decizii prin care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române i-a ridicat ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, dreptul de semnătură, încredinţându-i-l PS Paisie Lugojeanul, episcop vicar.

Dată fiind starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, părintele Constantin Stoica.

„Am venit aici să ne exprimăm public nemulţumirea faţă de felul în care s-a luat această hotărâre. A fost invocată starea de sănătate a Înalt Preasfinţitului Nicolae Corneanu, dar nimeni nu a venit în teritoriu să o verifice”, ne-a declarat una dintre participantele la protest, o domnişoară care a ţinut să se identifice doar cu prenumele – Bianca. Ea a afirmat că deţine informaţii din rândul unor surse care au fost prezente la lucrările Sf. Sinod şi că, în conformitate cu acestea, PS. Paisie Lugojeanul, arhiereul vicar, ar fi declarat în plen că Mitropolitul Banatului nu mai are discernământ şi putere de decizie. „Vreau să vă spun că tatăl meu vorbeşte de mai multe ori pe zi, la telefon, cu ÎPS Nicolae, care e mereu cu judecata limpede. E adevărat că are probleme de sănătate, dar sunt strict fizice”, a adăugat tânăra. În aceeaşi idee a venit şi declaraţia unui reprezentant al Parohiei Sf. Ilie din Fabric. „Astăzi la prânz l-am sunat eu însumi pe Mitropolitul Nicolae. Evident că luciditatea sa era perfectă. L-am înştiinţat despre acest protest. A spus Dumnezeu să va ajute. L-am întrebat cum se simte şi a spus: … Singur. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile”.

Sunt îngrijorată de când am aflat din ziare despre rezultatele vremelnice ale acestei uneltiri”, a punctat şi prof. Viorica Bălteanu, care a adăugat că intelectualii oraşului ar trebui să trimită Patriarhiei un memoriu prin care să ceară revocarea deciziei Sf. Sinod. Până atunci, credincioşii nemulţumiţi, veniţi din mai multe parohii, sunt hotărâţi să repete protestul şi să cheme Timişoara să li se alăture. Ei intenţionează să obţină o autorizaţie de la primărie pentru o asemenea manifestare şi să revină peste câteva zile în atenţia publică.

sursa>

http://www.tion.ro/timisorenii-au-protestat-la-catedrala-mitropolitana/923327

~~~+~~~

Proteste pentru mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu

Ziua de Vest / 22 mai 2011

[…] Conform Sfântului Sinod, Corneanu nu se mai poate implica în niciun fel în problemele administrative ale Mitropoliei Banatului. Înalt Prea Sfinţia Sa, Nicolae Corneanu, nu vrea să comenteze incredibila decizie venită de la Bucureşti. El le mulţumeşte, însă, credincioşilor care îl susţin.

Corneanu: „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin”

Atribuţiile mitopolitului vor fi preluate de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu, epicopul vicar al Timişoarei. El va fi supervizat de mitropolitul Olteniei, Prea Sfinţitul Irineu, singurul care are atribuţii de mitropolit în Banat. Cazul este unul fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Nicoale Mladin este singurul mitropolit care nu a rămas până la moarte în funcţie. Mitropolitul Ardealului s-a retras de bună voie în 1981 din cauza problemelor mentale. „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin, nu doresc însă să vorbesc despre situaţia creată. Va fi cum va vrea Dumnezeu”, ne-a spus, mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. Acesta este mitropolit al Banatului din 1962, fiind unul dintre cei mai longevivi mitropoliţi din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

sursa>

http://ziuadevest.ro/eveniment/20042-proteste-pentru-mitropolitul-banatului-nicolae-corneanu-.html

~~~+~~~

Mitropolitului Banatului i s-a retras dreptul de semnătură

Timpolis / 22 mai 2011

[…] Surse apropiate de Înalt Prea Sfin­ţia Sa Nicolae Corneanu ne-au decla­rat că în luarea acestei decizii au fost invocate argumente legate de o serie de obligaţii canonice pe care le are un înalt ierarh şi care presupun vizitare de parohii, participare la liturghii, obli­gaţii care nu mai puteau fi îndeplinite în totalitate, ţinând cont de starea de sănătate din prezent a mitropolitului Banatului.

Însă acest lucru nu are nici o le­gătură cu retragerea dreptului de sem­nătură, pentru că starea de sănătate nu a afectat în nici un fel capacităţile intelectuale ale înaltului ierarh, care ar fi putut în continuare să desfăşoare aceste activităţi administrative. Prac­tic, prin decizia de vineri Înalt Prea Sfinţiei Sa Nicolae Corneanu i-a fost luată ultima atribuţie importantă legată de exercitarea funcţiei sale.

sursa>

http://www.timpolis.ro/articol-mitropolitului-banatului-i-s-a-retras-dreptul-de-semnatura-20460.html

~~~+~~~

Săptămâna patimilor la Mitropolia Banatului

Adevarul.ro / 23 mai 2011

[…] „Este vorba de preluarea atribuţiilor administrative de către Preasfinţitul părinte Paisie Lugojanu, având în vedere starea de sănătate a Înalt Prea Sfinţitului părinte mitropolit Nicolae, cu scopul bunei desfăşurări a vieţii bisericeşti în Arhiepiscopia Timişoarei. Starea de sănătate este precară. Înalt Prea Sfinţitul rămâne mitropolitul Banatului, dar sunt probleme punctuale, relaţiile cu autorităţile, cu alte culte, plata salariilor preoţilor şi alte probleme administrative”, a arătat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica.

Potrivit sursei citate, rocada de la Mitropolia Banatului, pe plan administrativ, se va face în zilele următoare, iar cel care preia toate sarcinile este Paisie Lugojanu. Conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, supervizorul Prea Sfinţitului Paisie va fi mitropolitul Olteniei, Irineu. „Are mandat din partea Sfântului Sinod să supravegheze activitatea în Mitropolia Banatului. Supravegherea trebuie să vină din partea unui alt mitropolit, iar cel mai apropiat de Timişoara este cel de la Craiova”, a mai spus Constantin Stoica.

Un caz similar

Preluarea puterii administrative de la mitropolit nu este un caz unic, acelaşi lucru întâmplându-se şi în Moldova. „Este o hotărâre similară cu cea luată în cazul arhiepiscopului Eftimie al Romanului, care este de mai mulţi ani într-o stare de sănătate precară, iar atribuţiile administrative au fost preluate de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul”, a susţinut purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Contestat pe bloguri

Mazilirea Mitropolitului Nicolae Corneanu vine la scurt timp după ce un preot de la Parohia Fabric a declarat public că Paisie Lugojanu şi grupul de interese din jurul său încearcă să îl schimbe pentru că se opune înstrăinării unei clădiri care aparţine parohiei. Scandalul a fost aplanat numai după intervenţia mitropolitului Nicolae Corneanu, care a decis că e mai bine să fie pace şi lucrurile să rămână aşa cum sunt. „Decizia Sfântului Sinod nu are nicio legătură cu acest scandal”, a ţinut să precizeze Constantin Stoica.

Chiar şi aşa, mitropolitul nu a fost anunţat de decizia care îl aşteaptă şi nu a vrut să facă niciun fel de comentarii până la primirea unei decizii scrise. Şocul de la vârful Bisericii Ortodoxe nu s-a resimţit ieri la catedrală, care a fost plină, iar mulţi dintre credincioşi nici nu au ştiut de schimbări. Pe un blog înfiinţat după scandalul din Fabric, Paisie Lugojanu este contestat vehement, iar oamenii sunt chemaţi la acţiuni de susţinere a mitropolitului.

sursa>

http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/mitropolia_banatului-ips_nicolae_corneanu-paisie_lugojanul-banat_0_485351718.html

~~~+~~~

Mitropolitul Banatului pierde dreptul de semnătură

Ziua de Vest / 20 mai 2011

Decizie şoc a Sfântului Sinod, vineri, la Bucureşti…

Corneanu: „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment”

Surse de la cel mai înalt nivel din cadrul Mitropoliei Banatului au cofirmat pentru ZIUA de Vest că mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, nu mai are nicio putere, după şedinţa de vineri a Sfântului Sinod. În locul său a fost numit, cu atribuţii de mitropolit, Înalt Prea Sfinţitul Irineu, mitropolitul Olteniei. Sfântul Sindod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, să-şi piardă dreptul de semnătură.

Au fost invocate mai multe probleme de sănătate, dar şi unele scandaluri din Arhiepiscopia Timişoara. „S-a invocat că Înaltul nu mai face faţă, că schimbă deciziile Consiliului Eparhial şi că are probleme de sănătate. În locul lui, cu atribuţii de mitropolit, a fost desemnat Înalt Prea Sfinţitul Irineu al Olteniei”, ne-a declarat unul dintre participanţii la Sfântul Sinod.

Nicolae Corneanu a glumit şi a spus că se lasă pe mâna lui Dumnezeu. „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment. Nu ştiu nimic oficial, probabil că o să aud ce trebuie auzit. Nu am nicio tulburare. Cum vrea Dumnezeu, suntem toţi în mâna lui”, ne-a declarat mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. […]

sursa>

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html

~~~+~~~

Iata cum suna pe internet chemarea la protest in Timisoara pentru sustinerea Mitropolitului Nicolae Corneanu:

CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII DIN BANAT!!!

Către toți cei care cred că bunul simț, toleranța și bunavecinătate mai reprezintă ceva pentru urbea noastră, ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți, neoprotestanți, musulmani, mozaici, toți cei care într-o formă sau alta ați beneficiat de PAX NICOLAUS în materie de religie,

Având în vedere decizia UNILATERALĂ a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la deposedarea de drepturile legitime a Mitropolitului Nicolae,

VĂ CHEMĂM

Să vă exprimați sprijinul, alături de preoții bănățeni pentru mitropolitul nostru, prin solicitarea către Sfântul Sinod a temeiului și a referatului pe baza căruia s-a luat o astfel de decizie care lezează grav episcopatul bănățean și prin acest precedent însăși ființa Bisericii Ortodoxe.

Solicitările vor fi depuse prin efortul dumneavoastră la toate bisericile pe bază de tabele cu nume, prenume, adresă, etc, și vor exprima dezacordul nostru în ceea ce privește actul samavolnic determinat de dezimformările purtate de terți către Sfântul Sinod.

Totodată solicităm prin această acțiune și cercetarea cauzelor acestui accident nefericit!

Vă așteptăm, pentru pacea duhovnicească din această zonă să reacționați și să depuneți aceste solicitări la toate bisericile din Banat și la sediile eparhiilor care formează Mitropolia Banatului!

OAMENI BUNI!

Demonstrați acum că Biserica nu este doar o instituție de funcționari, așa cum propovăduiesc unii, ci Biserica suntem noi OAMENII!!! pentru ca

AZI ÎN TIMIȘOARA MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA, să nu se fi strigat în zadar!!!

sursa> 

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html  (Sectiunea dedicata comentariilor, user „Rascoala”)

_______________________

Citeste si>

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a ramas fara drept de semnatura

Această prezentare necesită JavaScript.

 
3 comentarii

Scris de pe mai 23, 2011 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a ramas fara drept de semnatura

Timis Online / 20 mai 2011

ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, nu mai are drept de semnatura. Înaltului arhiereu de la Timişoara i s-au ridicat prerogativele funcţiei pe care o deţine conform unei hotărâri luate vineri în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în Bucureşti, la Patriarhia Română.

Mitropolitului Nicolae al Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, i s-a retras dreptul de semnătură pe motiv de boală se pare.

În ciuda faptului că vineri după-amiază nu exista încă un document oficial care să valideze această informaţie, în interiorul Mitropoliei Banatului existau deja bănuieli că o asemenea decizie se poate lua, în contextul în care tema sănătăţii precare a înaltei feţe bisericeşti se afla pe ordinea de zi a întrunirii de la Patriarhie.

Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, a confirmat informaţia în termeni limpezi. „Dată fiind starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a afirmat Stoica.

PS Paisie Lugojanul, care a participat la întrunirea Sinodului BOR, nu a putut fi contactat telefonic vineri după-amiază pentru a comenta cele întâmplate.

sursa>

http://www.tion.ro/mitropolitul-banatului-a-ramas-fara-drept-de-iscalitura/922537

~~~+~~~

Paisie Lugojanul preia din atributiile Mitropolitului Banatului, IPS Nicolae Corneanu, din pricina starii de sanatate a acestuia? Mitropolitul nu mai are drept de semnatura

OpiniaTimisoarei.ro / 20 mai 2011

Starea de sanatate a Mitropolitului Banatului a fost analizata astazi in Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Suferinta IPS Nicolae Corneanu a indreptatit cea mai inalta autoritate a BOR sa ia in calcul delegarea unora dintre atributiile acestuia. Cum ar fi dreptul de a iscali documente oficiale.

“A fost pe ordinea de zi a Sfantului Sinod din cauza starii de sanatate a Inalt Prea Sfintitului, insa noi nu am primit nimic oficial. Nu doresc sa comentez nimic neoficial. Daca ar fi adevarat ce am auzit si noi, nu ar inseamna practic nimic. IPS Nicolae Corneanu ramane Mitropolit, iar Preasfintitul parinte vicar Paisie Lugojanul primeste noi atributii suplimentare”, a declarat pentru http://www.opiniatimisoarei.ro Marius Florescu, purtator de cuvant al Mitropoliei Banatului.

Este stiut faptul ca IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, in varsta de 87 de ani este suferind de mai mult timp si a aparut tot mai rar in public in ultima vreme. [chiar deloc – n.m.]

Caius Seracin

sursa>

http://www.opiniatimisoarei.ro/paisie-lugojanul-preia-din-atributiile-mitropolitului-banatului-ips-nicolae-corneanu-din-pricina-starii-de-sanatate-acestuia/20/05/2011

 
5 comentarii

Scris de pe mai 20, 2011 în articole, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Canonizarea Sfântului Cuvios Irodion şi sfinţirea bisericii mari a Mănăstirii Lainici

Mitropolia Olteniei / 18 aprilie 2011

Arhiepiscopia Craiovei organizează în perioada 29 aprilie – 3 mai două evenimente de mare importanță pentru istoria Bisericii din Oltenia: canonizarea Sfântului Cuvios Irodion, stareţul Mănăstirii Lainici şi sfinţirea Bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din cinstitul aşezământ.

La eveniment va participa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu o mare parte din membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Cuvios Irodion a fost stareţ al Mănăstirii Lainici în perioada 1854 – 1900. Datorită vieţii sale pline de sfinţenie, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica l-a ales să-i fie duhovnic, numindu-l „Luceafărul de la Lainici”. Atât în timpul existenţei sale pământeşti, cât şi după mutarea la ceruri (3 mai 1900), Cuviosul Părinte a fost făcător de minuni şi văzător cu duhul. Foarte mulţi credincioşi l-au proclamat sfânt încă din timpul vieţii. Moaştele sale au fost descoperite pentru prima dată în anul 1907, de cuviosul părinte Iulian Drăghicioiu. În 1927 au fost aflate din nou de părintele Visarion Toia, stareţul Mănăstirii Lainici din acea vreme.

A treia descoperire a moaştelor s-a împlinit la data de 10 aprilie 2009, în prezenţa Înalt Presfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, fapt ce a consolidat argumentarea canonizării „Luceafărului de la Lainici”, mult aşteptată de credincioşi. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a confirmat trecerea Cuviosului Părinte în rândul sfinţilor, prin temeiul 6370 din 29 octombrie 2010, cu ziua de prăznuire la data de 3 mai (ziua adormirii sale în Domnul).

Construcţia Bisericii cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Cuvios Irodion” din Mănăstirea Lainici, a început în 1990, după ce, în data de 20 aprilie a aceluiaşi an, vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei a aşezat piatra de temelie. Lucrările de construcţie şi pictură au fost finalizate în anul 2010.

(Diac. Ioniţă Apostolache)

sursa>

http://www.mitropoliaolteniei.ro/?p=1963

 ~~~+~~~

Dialog între egumenul Mânăstirii Lainici, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, 

şi George Crasnean, despre aflarea moaştelor Sfântului Cuvios Irodion Ionescu

Notă: Textul redat mai jos este extras din cartea „Aflarea moaştelor Cuviosului Irodion de la Lainici”, scrisă de George Crăsnean la Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2009, pp.3-49

Predoslovie

În primăvara acestui an (aprilie 2009) m‑a învrednicit Dumnezeu să asist la descoperirea unor sfinte moaşte, şi cum aceasta nu se întâmplă zilnic, m‑am gândit că bun lucru este şi folositor dacă voi cere mai multe lămuriri despre o aşa de minunată lucrare. Şi cum despre moaştele Cuviosului Irodion Ionescu de la Lainici este vorba, am considerat că cel mai îndrituit a‑mi desluşi această taină nu poate fi decât actualul egumen al sfintei mânăstiri, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu. Aşadar, cele scrise mai jos nu sunt decât transcrierea discuţiilor purtate cu părintele stareţ Ioachim despre viaţa şi sfinţenia Cuviosului Irodion. Să‑l ascultăm…

Părinte arhimandrit, cum a început totul?

În ziua de 10 aprilie 2009, Mânăstirea Lainici a fost supusă unui mare şi greu examen. Din fericire, el a fost trecut cu bine. Se cunoştea din trecut viaţa plină de sfinţenie a celui mai longeviv stareţ al Mânăstirii Lainici din toate timpurile, Cuviosul Irodion Ionescu, duhovnic al Sfântului Calinic de la Cernica, cel care l‑a supranumit „Luceafărul de la Lainici”. Istoria zbuciumată a Mânăstirii Lainici ne‑a pus în faţă sărăcăcioase mărturii despre trecutul ei, care însă ne‑au îndârjit mai mult în căutarea adevărurilor istorice referitoare la sfântul aşezământ şi, mai ales, la viaţa Sfântului Cuvios Irodion. Cu nădejde în Dumnezeu, cu rugăciune insistentă la duhovnicul său, Sfântul Calinic de la Cernica, şi mai ales cu multă dragoste duhovnicească, am purces la descoperirea tainei „Luceafărului de la Lainici”. Şi nu pentru ale noastre osteneli, ci pentru sfinţenia Cuviosului Irodion, Bunul Dumnezeu, în marea Sa dragoste, ne‑a descoperit nouă, nevrednicilor, această taină. Cunoaştem, de altfel, că totul este taină în jurul nostru. Ne naştem în taină, trăim în taină şi plecăm dincolo în taină. De aceea şi momentul descoperirii moaştelor şi a vieţii „Luceafărului de la Lainici” se constituie intr‑un fel de dezvelire a unei taine. Taina unei vieţi sfinte ce a stat până acum adânc îngropată (şi la propriu, şi la figurat!) în pământul sfinţit al Lainiciului. În istoria Bisericii Ortodoxe sunt cunoscute două momente culminante definitorii pentru isihasm, care prin învăţăturile sale a dat profunde valori şi a îmbogăţit duhovniceşte mistica dreptei credinţe. Primul moment important este cel al Sfântului Grigorie Palama, ce domină, din punct de vedere dogmatic, secolul XIV. Al doilea moment cred că îl reprezintă a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea, precum şi secolul al XIX‑lea, prin corifeii neoisihasmului românesc, care au penetrat toată lumea ortodoxă prin Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamţ – cel care a preluat multe şi bogate daruri spirituale de la părintele său duhovnicesc, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Zeci de ucenici ai Sfântului Paisie vor duce în toată lumea ortodoxă slavă marele dar al rugăciunii lui Iisus, marii stareţi ruşi de la Optina ajungând desăvârşiţi practicanţi ai acestei rugi. Unul dintre ucenicii direcţi ai Sfântului Paisie a fost stareţul Gheorghe de la Cernica, cel care, formând la mânăstirea sa o veritabilă şcoală isihastă, a devenit astfel, alături de Sfântul Grigorie Dascălu, propagatorul acestei învăţături în Ţara Românească. Se cuvine să mai adăugăm că Sfântul Gheorghe de la Cernica a format în mânăstirea sa o mulţime de ucenici, care, la rândul lor, vor forma alţi practicanţi ai rugăciunii inimii, printre care şi Sfântul Calinic al Cernicăi. Ultimul discipol al Sfântului Calinic de la Cernica, cel care a încheiat secolul al XIX‑lea al neoisihasmului românesc, a fost Cuviosul Irodion Ionescu, numit pe bună dreptate, chiar de către mentorul său, „Luceafărul de la Lainici”, pentru mulţimea darurilor şi virtuţilor cu care a fost înzestrat. Acest mare sfânt a stat tainic mai bine de un veac după mutarea sa la Domnul, pentru a‑i fi dezgropate moaştele abia în aceste momente istorice importante, doar de Dumnezeu alese.

Descoperirea tainei „Luceafărului de la Lainici”

Părinte arhimandrit, povestiţimi, vă rog, despre cel mai osârduitor egumen al Mânăstirii Lainici!

Cel mai important şi longeviv stareţ al Mânăstirii Lainici din toate timpurile şi care a avut o aleasă viaţă de sfinţenie a fost, indiscutabil, Protosinghelul Irodion Ionescu. S‑a născut în 1821, la Bucureşti, iar la botez a primit numele de Ioan. Fiind o fire meditativă şi predispusă la rugăciune, şi primind din fragedă pruncie o educaţie aleasă de la părinţii săi, a crescut mereu în preajma Sfintei Biserici. Cam în aceeaşi perioadă a copilăriei sale, în apropierea Bucureştiului s‑a dezvoltat o adevărată „citadelă isihastă” prin lucrarea stareţului Gheorghe, ucenic direct al sfântului mare isihast Paisie Velicikovski de la Neamţ. Această sfântă lucrare duhovnicească este continuată la Mânăstirea Cernica de stareţul Calinic, viitorul Episcop al Râmnicului. În toate vremurile, acolo unde existau mânăstiri cu vieţuire duhovnicească înaltă, cu mari nevoitori sfinţi, se crea în jurul sfântului locaş o atmosferă de mare evlavie şi sfinţenie. De acel har al locului beneficiau şi se împărtăşeau din plin adevăraţii credincioşi. Aşa se face că şi tânărul Ioan Ionescu, auzind de faima Cernicăi, şi mai ales a stareţilor săi, este atras de acest loc ca de un veritabil magnet şi, frecventând Mânăstirea Cernica, îl cunoaşte pe marele stareţ Calinic. Nu după multă vreme, robit de dorirea de Dumnezeu, pe la vârsta de 20 ani, îşi ia iertare de la părinţii săi pentru tot ce le‑a greşit şi le cere binecuvântarea de a se retrage pentru totdeauna la Mânăstirea Cernica, sub oblăduirea stareţului Calinic. Rămas la Sfânta Mânăstire Cernica, sub îndrumarea stareţului Calinic, tânărul Ioan Ionescu este supus la toate ispitele, trece prin toate ascultările şi le rabdă pe fiecare cu multă bărbăţie. Ba chiar doreşte şi mai multe ascultări, solicitandu‑i stareţului nevoinţă peste nevoinţă. Dormea doar câte trei‑patru ore pe noapte, era prezent la cele mai grele ascultări, după care, restul timpului şi‑l petrecea în rugăciune şi metanii. Nelipsit de la toate slujbele, participa la ele cu adevărată râvnă, socotindu‑le tot atât de necesare sufletului său precum aerul pentru respirat. Fiind o adevărată şcoală isihastă aici în mânăstire, tânărul Ioan deprinde rugăciunea lui Iisus de la stareţul său Calinic şi de la bătrânii din mânăstire. Urcă duhovniceşte, treaptă cu treaptă, în chip foarte vizibil, uimindu‑i pe cei din mânăstire cu virtuţile sale. Toţi îl iubeau şi‑l apreciau, tuturor le era supus şi cu multă dragoste şi smerenie făcea orice ascultare. N‑ai fi auzit din gura lui nici un cuvânt de nemulţumire, de clevetire, de bârfă sau de vrajbă, nu‑l interesau toate acestea, ci permanenta lui preocupare era dobândirea Duhului Sfânt. Nedorind a‑L mâhni pe Dumnezeu nici măcar cu gândul, permanent pe buzele lui se afla rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine păcătosul”. Intuind şi văzând acel ceva deosebit în interiorul tânărului nevoitor, stareţul său Calinic, viitorul episcop de Râmnic, în anul 1846 îl tunde în monahism cu numele de Irodion. Devenit acum monah, Irodion se nevoia şi mai mult în post, în rugăciune şi metanii. Aparent nu se schimbase nimic în comportamentul său, dar smerenia sa era tot mai evidentă pentru toată obştea, care îi observa creşterea sa duhovnicească. În anul 1850, stareţul Calinic, la multele insistenţe ale domnitorului Barbu Ştirbei, acceptă în cele din urmă să fie ales episcop al Râmnicului. Cu multe regrete va părăsi obştea Cernicăi, luând cu el câţiva părinţi pentru a‑i folosi la organizarea Episcopiei Râmnicului – care tocmai fusese distrusă de un incendiu de mari proporţii. Din acest motiv, episcopul va locui multă vreme la Craiova, până ce va termina de rezidit ansamblul episcopal de la Râmnic. Printre vrednicii părinţi aduşi cu el de la Cernica s‑a aflat şi Cuviosul Irodion, în care, punandu‑şi multă nădejde, îl trimite mai întâi ca vieţuitor la Lainici, prin 1851‑1852, având însă planuri mai mari pentru el. În marea sa smerenie, cuviosul Irodion n‑a acceptat niciodată ridicarea la rangul de arhimandrit, cu toate insistenţele episcopului Calinic. Doar un an mai târziu, viitorul Sfânt Calinic îl numeşte ca egumen la Schitul Lainici pe cuviosul protosinghel Irodion Ionescu.

Asta se întâmpla deci prin 1854. Dar din câte ştiu eu, părinte, Cuviosul Irodion a renunţat destul de repede la stăreţie…

Da. O dată ajuns egumen, Cuviosul Irodion, cu multă responsabilitate şi râvnă duhovnicească a trecut la nevoinţe şi mai mari. Socotea că monahul, cu cât are răspunderi mai mari înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cu atât mai mare trebuie să îi fie şi nevoinţa. Cu cât se nevoia mai mult, cu atât Dumnezeu îl înţelepţea şi îl lumina, însă şi nelipsitele ispite erau pe măsură. Nu a fost cruţat de răutatea unor fraţi care i‑au provocat multă amărăciune, făcandu‑l să‑şi dea demisia din stăreţie. Era aceasta şi consecinţa faptului că în prima jumătate a secolului al XIX‑lea ctitorii mireni ai Schitului Lainici căutau, prin orice mijloace, să‑şi impună voinţa lor în treburile bisericeşti ale schitului. S‑au dovedit deosebit de dăunătoare aceste imixtiuni ale laicilor în viaţa monahală. Fiind un om de rugăciune, trăitor isihast, protosinghelul Irodion a considerat că e mai înţelept lucru să renunţe la egumenie decât să se producă dezbinare. Este dincolo de orice îndoială că episcopul Calinic îl adusese în Lainici în vederea revigorării duhovniceşti a schitului situat intr‑o deplină sihăstrie pe Valea Jiului, dar în care se strecurau inerente ispite. Însă toate aceste încercări îl maturizau şi‑l întăreau. Precum aurul şi metalul se călesc în foc, tot astfel şi Cuviosul Irodion se călea în necazuri şi supărări. Socotea încercările acestea ca binecuvântări trimise de Dumnezeu. Exemplu îl avea pe Hristos şi sfinţii Lui, care se îndumnezeiau răbdând suferinţe inimaginabile. Altfel spus, socotea chiar de trebuinţă suferinţa şi necazurile în calea spre sfinţenie şi desăvârşire.

Totuşi nu se poate să nu fi remarcat şi alţi monahi sfinţenia vieţii sale…

Cuviosul Irodion a adunat destul de mulţi ucenici în jurul său, deprinzandu‑i cu rugăciunea lui Iisus. Schitul Lainici, în timpul păstoririi sale, după unele documente istorice, avea cea mai numeroasă obşte din Oltenia, depăşind chiar şi renumitele mânăstiri Tismana şi Cozia. Or, acest lucru spune foarte mult despre înălţimea duhovnicească a stareţului Irodion. Şi, lucrul cel mai evident al curăţiei şi sfinţeniei sale, Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului, se hotărăşte a‑i încredinţa gândurile şi trările sale, alegandu‑l drept duhovnic pe cuviosul Irodion, cu toate că acesta era mult mai tânăr şi îi fusese ucenic, ba chiar el îl formase la Mânăstirea Cernica. Avva devine ucenicul, iar ucenicul avvă! Lumina Cuviosului Irodion se făcea din ce în ce mai vizibilă. Nu se putea ascunde sub obroc, pentru că lumina mai puternic şi‑i copleşea pe toţi. Foarte des, Sfântul Calinic venea de la Vâlcea în Lainici pentru a se mărturisi şi a cere sfat, pentru că doar Cuviosul Irodion îl odihnea. Un mare dar s‑a revărsat peste acest loc şi peste acest om. O dată cu scurgerea timpului, era tot mai limpede acest lucru. Mulţi oameni cu probleme veneau aici şi îşi găseau liniştea, vestea minunilor sale răspandindu‑se foarte repede şi foarte departe.

Ştiu că se dusese vestea că alunga duhurile necurate, nu?

Este foarte adevărat. Ajunsese după un timp Cuviosul Irodion la măsura Sfântului Calinic, să fie văzător cu duhul şi să alunge diavolii. Avva Calinic îl numea „Luceafărul de la Lainici” pe bună dreptate, deoarece era un permanent călăuzitor şi îndrumător, aşa cum un far luminează şi călăuzeşte călătorii pe mare.

Şi totuşi, care era adevărul din spatele acelor demisii din funcţia de egumen?

Din 1854 până în 1900, cât a fost stareţ la Lainici, Cuviosul Irodion şi‑a cerut eliberarea din funcţie de cinci ori episcopilor ce s‑au succedat în această perioadă la Râmnic. Cauza o reprezentau invidiile şi orgoliile unor monahi dornici de putere. Şi pe deasupra, în prima jumătate a secolului al XIX‑lea, în Lainici, de foarte multe ori se amestecau în problemele schitului ctitorii ce donaseră pământuri şi alte daruri. Aceştia interveneau insistent pe lângă episcopi, influenţandu‑i să schimbe stareţii după bunul lor plac, cauzând astfel tulburări de foarte multe ori. Fireşte că nici Cuviosul Irodion nu a fost lipsit de aceste ispite, mai ales că el venise de la Cernica şi nu cunoscuse acolo implicarea laicului în monahism. Pe de altă parte, unii părinţi de aici nu erau formaţi în duhul isihast, aducandu‑i Cuviosului Irodion, de multe ori, durere şi amărăciune. El nu venise aici pentru putere, ranguri sau demnităţi, ci din ascultare. Se poate observa în vieţile sfinţilor că atunci când cineva avea ambiţii de mărire, aceasta nu era de la Dumnezeu. De la Domnul era doar atunci când cel în cauză era propus fără ştirea lui şi acesta accepta după multe insistenţe, fără ca el să fi dorit acel lucru. Duhul poftei de mărire a fost şi va fi permanent în lume. Însă oamenii iniţiaţi duhovniceşte şi atenţi la mişcările inimii îşi dau seama de această ispită şi nu cad în ea. Spunea Sfântul Nichita Stithatul despre dorinţa de putere: „Nu te grăbi niciodată să ajungi în scaun de întâistătător prin om sau prin ajutorul oamenilor şi prin rugăminţi, fără chemare de sus, chiar dacă te ştii în stare să foloseşti sufletele. Căci aceste trei te vor urmări şi una din ele te va ajunge: sau îţi va veni asupra nemulţumirea lui Dumnezeu prin felurite greutăţi şi necazuri, căci nu vor lupta împotriva ta numai oameni, ci şi aproape toată zidirea şiţi va fi viaţa plină de suspin; sau vei fi scos de acolo cu multă necinste de cei mai tari decât tine; sau vei muri înainte de vreme, fiind tăiat de la viaţa aceasta(Filocalia, vol. VI, pag. 280). Adevărat este că, în cei 40 de ani de stăreţie, Cuviosul Irodion a fost silit să demisioneze de cinci ori, dar tot atât de adevărat este şi faptul că, după scurt timp, episcopul îl repunea în funcţie. A fost o dureroasă şi permanentă suferinţă a stareţului acest lucru, dar Dumnezeu mai mult îl întărea în tainele vieţii duhovniceşti. Mai tare se smerea el şi se retrăgea lăuntric. Nu voia să aibă dispute cu asemenea vrăjmaşi nici măcar cu gândul. Aşa cum Sfântul Paisie Velicikovski a avut foarte mult de luptat cu concepţia unor monahi din Moldova privitoare la rugăciunea lui Iisus, tot aşa şi Cuviosul Irodion cu greu îi forma duhovniceşte pe părinţii din Lainici în acest duh isihast. Dar aşa a fost viaţa tuturor sfinţilor: o permanentă suferinţă, provocată de oameni, de diavoli sau de slăbiciunile trupeşti. I‑au trebuit Cuviosului Irodion zeci de ani ca să‑şi formeze discipoli şi ca să fie înţeles. Dragostea şi simţirea lui adâncă s‑au văzut şi atunci când episcopii şi autorităţile române au cerut ajutorul tuturor mânăstirilor în Războiul de Independenţă din 1877. Cu mare promptitudine, trimite din Lainici la Târgu Jiu 12 părinţi pentru a fi recrutaţi ca sanitari şi trimişi pe front, să îngrijească răniţii patriei.

Aveţi mai multe date şi mărturii despre Cuviosul Irodion? Pentru că Patericul românesc este destul de sărac în informaţii despre fostul stareţ de la Lainici.

Unul dintre discipolii săi, la care a ţinut foarte mult, a fost ieromonahul Iulian Drăghicioiu din Bumbeşti, judeţul Gorj. Acesta, locuind foarte aproape de mânăstire şi auzind de numele bun al Cuviosului Irodion, venea foarte des la el şi se spovedea. După ani de zile de ucenicie în lume, se hotărăşte să intre în mânăstire, pentru a se face monah. Astfel, în 1892, intră ca frate în Lainici, având numele de botez Ioan. Peste patru ani este tuns în monahism cu numele de Iulian. În 1898, cuviosul Irodion îi cere episcopului ca Iulian să fie hirotonit, invocând şi motivul lipsei de preoţi. Datorită faptului că în ultimii ani ai vieţii ieromonahul Iulian a fost o persoană foarte apropiată de egumenul Irodion, lui i‑au fost dezvăluite multe din tainele cuviosului. Una dintre proorocirile lui a fost aceea că, la scurt timp de la mutarea întru cele veşnice, Mânăstirea Lainici se va pustii, fapt care s‑a şi întâmplat: Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce leaţi dat lui Hristos. La 3 mai 1900, Cuviosul Irodion se mută la Domnul, iar în 1916 începe Primul Război Mondial. Valea Jiului a fost cuprinsă integral în acest război. Armatele germane au distrus toată mânăstirea, arhiva a fost arsă, clopotele au fost topite, iar biserica a fost transformată în grajd. Unii călugări au fost deportaţi în Germania, iar alţii au fugit pe unde au putut, ca să se salveze. Între 1916 şi 1919, mânăstirea a fost pustiită complet. Printre călugării deportaţi în Germania se afla şi Iulian Drăghicioiu, care de altfel va muri intr‑un lagăr aidoma unui martir pentru Hristos.

De unde aţi aflat atât de multe despre acest ieromonah, Iulian Drăghicioiu?

Ambele portrete, ale Cuviosului Irodion şi ieromonahului Iulian, s‑au aflat în mod minunat. Chipul Cuviosului Irodion s‑a păstrat în mod miraculos, din stareţ în stareţ, până astăzi în mânăstire, fotografia datând din 1897, iar al părintelui Iulian a fost adus la mânăstire în vara anului 2008 de o strănepoată a dumnealui. Când ne‑a adus acea fotografie, am avut un sentiment de împlinire şi, în acelaşi timp, parcă de refacere a familiei monahale de la Lainici pe acest pământ, totodată trezindu-mi un mai mare interes pentru cercetarea vieţii monahale de aici. Am trăit o bucurie de nedescris în momentul acestei revelaţii istorice. După aproape 100 de ani, apare fotografia unui părinte, despre existenţa căruia n‑am ştiut nimic, însă parcă presimţeam că este ceva foarte important. Apare dintr‑o dată un ucenic de‑al Cuviosului Irodion! Să fie aceasta doar o simplă întâmplare?… Pe spatele fotografiei stătea scris: Iulian Drăghicioiu călugăr la Mânăstirea Lainici, judeţul Gorj, luat prizonier de trupele germane în toamna anului 1916 de la mânăstire şi dus în Germania, unde a murit intrun lagăr german”. Semnează: Dumitru Drăghicioiu (probabil un nepot, în prima jumătate a secolului al XX‑lea). Am socotit această fotografie tot ca pe o mărturie din viaţa Cuviosului Irodion, după ce am cercetat documentele de arhivă pe care le‑am putut găsi. Omeneşte, am considerat‑o ca pe o coincidenţă divină, căci nimic nu este întâmplător: cine are ochi de văzut, să vadă! Avva şi ucenicul sunt redescoperiţi împreună ca‑ntr‑o mărturie comună şi completă.

Altceva se mai ştie despre acest ucenic al Cuviosului Irodion?

Da. Mai avem o mărturie despre el. Dragostea pe care i‑a purtat‑o ieromonahul Iulian Drăghicioiu Cuviosului Irodion se regăseşte şi în cererea pe care a făcut‑o stareţul Teodosie Popescu în 1907, la 7 ani de la mutarea la Domnul a Cuviosului Irodion, pentru a‑i dezgropa osemintele şi în care specifică cu insistenţă că ieromonahul Iulian este pregătit să dezgroape osemintele. Stareţul Irodion se mutase la Domnul pe data de 3 mai 1900 şi fusese înmormântat pe 5 mai. La mormântul său se făceau minuni şi aveau evlavie atât monahii, cât şi credincioşii. Exista o tradiţie monahală athonită după care, la 7 ani de la moarte, se dezgropa trupul monahului, se spăla cu vin, se făcea slujba înmormântării din nou şi se punea în osuar, acolo unde exista. La mânăstirile, unde nu exista osuar sau gropniţă, se înmormânta la loc, în acelaşi mormânt. Chiar dacă erau descoperite astfel sfinte moaşte, nu puteau fi certificate, pentru că mai trebuia să treacă câteva zeci de ani de zile. Aceasta pentru că se întâmpla ca unele oseminte, din motive anatomice, fizice, sau datorită mediului biologic, să nu putrezească şi, pentru a nu se produce vreo greşeală, se puneau la loc. După care timpul şi evlavia credincioşilor făceau să se descopere dacă sunt sfinte moaşte sau nu. Dacă exista o evlavie deosebită faţă de acel sfânt, dacă se simţea cu adevărat o corespondenţă în duh între cuvios şi închinători, atunci se lăsa descoperit sfântul. Aşa se face că majoritatea sfinţilor au fost canonizaţi după zeci şi sute de ani. Tot atunci li s‑au descoperit şi sfintele moaşte. Zic majoritatea, pentru că, bineînţeles, au fost şi cazuri excepţionale, când s‑au făcut canonizări mai repede. Observăm că sfinţii români din secolul al XIX‑lea au fost canonizaţi în secolul al XX‑lea sau chiar al XXI‑lea. De exemplu, stareţul Gheorghe de la Cernica se mută la Domnul în anul 1806 şi este canonizat în 2005, după 199 de ani, Sfântul Calinic de la Cernica se mută la Domnul în 1868 şi este canonizat în 1955, Sfântul Grigorie Dascălul se mută la Domnul în anul 1834 şi este canonizat în 2005. Tot timpul Biserica a fost foarte precaută şi prudentă cu canonizările. Socotim că sfinţii se descoperă în momentul când sunt solicitaţi în rugăciune de oameni, când simt o mare dragoste faţă de ei, când le simt ajutorul lor şi se împrietenesc cu ei. Şi toate acestea se fac în timp, prin nevoinţă, sinceritate, dăruire, respect şi evlavie faţă de acei sfinţi. Părintele ieromonah Iulian Drăghicioiu era intr‑o permanentă relaţie în duh cu stareţul său, îl pomenea permanent la rugăciunile sale personale şi din biserică. Nu putea să îl uite pentru că el îl învăţase alfabetul duhovnicesc isihast. Simţea vizibil ajutorul lui şi observa minunile ce se făceau la mormântul cuviosului cu oamenii care veneau cu credinţă şi mijloceau ajutorul lui. Deja se dusese vestea despre sfinţenia Cuviosului Irodion în împrejurimi. La 5 mai 1907, exact la 7 ani de la înmormântarea stareţului Irodion, părintele Iulian Drăghicioiu, cu multă evlavie, frică şi cutremur, dezgroapă osemintele. Însă din pricina vicisitudinilor istoriei, nu avem detalierea acestui moment şi nu‑l cunoaştem oficial. Dar tradiţia a consemnat că în momentul dezgropării s‑ar fi găsit moaştele Cuviosului Irodion întregi şi neputrezite. A fost informat episcopul Râmnicului, Atanasie, despre acest fapt, iar acesta ar fi exclamat: Aista miai fost, Irodioane?, adică „Chiar aşa om sfânt mi‑ai fost, Irodioane?”. Dar, cum aminteam, conform tradiţiei monahale a fost pus înapoi în groapă, deoarece în Mânăstirea Lainici nu exista osuar sau gropniţă. De atunci povestea moaştelor Cuviosului Irodion s‑a închis intr‑un mare mister.

Adică?

Se pare că au mai fost căutate şi nu s‑au mai găsit. Urmează după această dezgropare Primul Război Mondial, cu gravele daune provocate mânăstirii, epoca celui de‑Al Doilea Război Mondial, apoi perioada comunistă, care a perturbat foarte mult viaţa monahală din Lainici. S‑a transmis însă, din generaţie în generaţie, că s‑ar mai fi dezgropat osemintele Cuviosului Irodion în perioada interbelică de către stareţul Visarion Toia, de asemenea şi de către stareţul Calinic prin anii 1950‑1960, iar prin anii 1983, de către stareţul Caliope, dar nu au mai fost găsite sfintele moaşte.

Aşa ştiu şi eu: că părintele Visarion Toia a venit ca stareţ în primăvara lui 1929 şi în toamna aceluiaşi an a şi dezgropat moaştele cuviosului. A precizat Episcopiei că a aflat moaşte şi nu oase şi a întrebat apoi Râmnicul cum să procedeze cu ele. I sa spus să le reîngroape. Părerea mea este că părintele a făcut asta datorită râvnei şi evlaviei credincioşilor, care probabil căi căutau osemintele, ştiind că avea putere asupra duhurilor rele.

Este o ipoteză. Cu exactitate nu putem şti, deocamdată, cine le‑a îngropat acolo unde le‑a îngropat. Moştenind această nebuloasă, acest mister, ne‑a fost teamă să abordăm acest subiect, cu toate că ni se părea foarte provocator. A fost lăsat timpul să‑şi spună cuvântul. După 1989, s‑au făcut afirmaţii gratuite şi nefondate referitoare la acest subiect de massmedia şi chiar de unele persoane bisericeşti, considerandu‑ne ignoranţi, necredincioşi, delăsători şi acuzandu‑ne că nu vrem să dezgropăm sfintele moaşte. Atitudini şi acuzaţii ce ne‑au afectat, deoarece nu erau adevărate. Dar am răbdat cu nădejdea că se vor elucida cândva toate aceste lucruri. Mitropolitul Nestor, după 1995, mi‑a spus în nenumărate rânduri ca vrea să‑l canonizeze pe Cuviosul Irodion, dar pentru aceasta să merg să fac cercetări la arhivă. Îmi creştea inima la aceste iniţiative, însă pentru puţin timp, deoarece nu mă simţeam vrednic, nu ştiam, nu puteam, nu înţelegeam cum să fac asemenea lucrare. Mitropolitul Teofan, de asemenea, după anul 2000, dorea foarte mult să facă această canonizare, dar nu s‑a putut: nu a fost timpul… Îmi spunea cineva, în trecut, că a cunoscut un ierarh care pomenea pe toţi înaintaşii săi care au cârmuit eparhia respectivă din cele mai vechi timpuri până la el. Şi o făcea cu foarte multă evlavie, cu dragoste faţă de ei, cu respect şi cu pasiune, nu formal, ci din toată inima, ca pe un lucru firesc. Îi pomenea ca pe nişte rude de‑ale sale, ca pe nişte prieteni şi părinţi în acelaşi timp. La un moment dat m‑am gândit cât de mare dreptate avea: dacă pomeneşti pe înaintaşii tăi, nu ai decât de câştigat. Pe de o parte îi ajuţi cu rugăciunile tale pe aceia care au nevoie, iar, pe de altă parte, cei care s‑au mântuit sau sunt sfinţi, te ajută ei pe tine. În orice caz, comuniunea cu ei în rugăciune este foarte importantă, faci câţiva paşi în transcendent, te familiarizezi cu atemporalul, te împrieteneşti cu veşnicia şi cu locuitorii ei. Acestea fiindu‑ne spuse, ne‑au rămas la inimă şi am început şi noi la mânăstire să‑i pomenim la fiecare slujbă pe cei mai importanţi stareţi, în frunte cu egumenul Irodion. Şi intr‑adevăr, pomenindu‑i cu multă dragoste, parcă simţeam cum ne intersectăm în duh şi în trăire. Cea mai mare bucurie o simţeam la pomenirea de la Sfânta Liturghie, începând cu proscomidia până la ieşirea cu Sfintele Daruri.

Bun lucru, părinte! Şi totuşi, de ce tocmai acum aţi purces la căutarea moaştelor cuviosului şi nu mai devreme, sau chiar mai târziu?

Actualul Mitropolit al Olteniei, ÎPS Irineu, a demarat procesul canonizării de la sfârşitului anului 2008, începând cu cercetarea istorică în arhive, pe de altă parte, însă, a dorit să argumenteze sfinţenia cuviosului prin aflarea sfintelor sale moaşte. Având mare evlavie la Sfântul Calinic de la Cernica, ocrotitorul şi ctitorul Mânăstirii Frăsinei, de unde vine şi Înalt Prea Sfinţia Sa, ne‑a sugerat să facem rugăciuni stăruitoare către patronul spiritual al Cuviosului Irodion, Sfântul Calinic de la Cernica. Am făcut cunoscută dorirea ÎPS Mitropolit Irineu obştii Mânăstirii Lainici şi am hotărât apoi ca să facem dezgroparea moaştelor în Postul Mare. Am socotit că cea mai potrivită perioadă pentru această lucrare ar fi chiar prima săptămână, când se posteşte mai aspru, post negru până seara, sau când unii părinţi ţin post negru trei zile, până miercurea, când se împărtăşesc. Am încercat aceasta, dar nu am simţit nici un imbold să facem dezgroparea. Am zis apoi s‑o facem la mijlocul postului, însă nici atunci nu am avut tragere de inimă. Ne‑am consultat, din nou, cu ÎPS Mitropolit Irineu pe 1 aprilie 2009 şi ne‑a povăţuit:Părinte stareţ, săptămâna viitoare, sâmbătă, pe 11 aprilie, prăznuim pe Sfântul Calinic, deci să facem dezgroparea în ajunul sărbătorii şi săl rugăm pe Sfântul Calinic să nil descopere. A fost mitropolitul intr‑un gând cu noi, pentru că venisem să‑i propun chiar acest lucru! La auzul acestui sfat, mi‑am dat seama cât de importantă este binecuvântarea şi sfatul arhiereului, adică să faci lucrurile cu binecuvântare. M‑am întors la mânăstire cu o mare bucurie şi uşurare. Am spus tuturor părinţilor şi fraţilor din mânăstire că săptămâna viitoare vom avea cel mai mare examen de dat, dezgroparea moaştelor Cuviosului Irodion. Vom găsi ceva, nu vom găsi, mila Domnului să fie! Am rânduit ca în acea săptămână toată mânăstirea să ţină post negru în fiecare zi, aşa cum făceam în prima săptămână. În plus, să citim Acatistul Sfântului Calinic şi să facem metanii câte putem la Sfântul Calinic şi să‑l rugăm: „Sfinte Ierarhe Calinic, de este voia lui Dumnezeu, descoperă sfinţenia Cuviosului Irodion”. Am hotărât să facem metanii cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dacă este voia Ta, descoperă sfinţenia Cuviosului Irodion”, sau „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Cuviosului Părinte Irodion, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul”. Am început marea săptămână cu postul şi cu rugăciunile sus amintite. Intr‑adevăr, sâmbătă, 11 aprilie, era prăznuirea Sfântului Calinic şi miercuri, 8 aprilie, era chiar pomenirea apostolului Irodion, unul dintre cei 70 de apostoli. Ce coincidenţă minunată! Mitropolitul Irineu a venit de joi seara la mânăstire, pentru ca a doua zi de dimineaţă să începem dezgroparea. Aşa cum este rânduiala liturgică, vinerea se săvârşea Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite unită cu Vecernia, chiar a Sfântului Calinic. Simţeam noi cum Sfântul Calinic, al cărui duhovnic şi ucenic fusese cuviosul, veghează lângă noi. La ora 7.30 am început să săpăm, în prezenţa ÎPS Mitropolit Irineu. Am săpat, iar la fundul gropii am dat de nişte oseminte – la care se mai umblase – şi de două cărămizi neinscripţionate. Era, în tradiţia monahală, obiceiul ca atunci când murea un călugăr să se facă o cărămidă din lut, pe care să se scrie numele, data naşterii şi a morţii eventual şi ce era el: monah, ieromonah etc. După aceea se ardea în cuptor şi se punea sub capul celui mort. Aşa se face că după sute de ani se putea descoperi acea cărămidă şi se putea şti ale cui oseminte erau cele găsite. Căutam cu fervoare, doar‑doar vom găsi cărămida cuviosului Irodion. Nu erau însă nici osemintele lui, nici cărămida, cu toate că săpasem în mormântul lui. Dezamăgire şi tristeţe mare: mormântul era practic gol! Mitropolitul a poruncit să se sape mai la vest. S‑a săpat, iar a doua zi am dat de un alt mormânt, care era intact, identificat prin cărămida care era sub craniu şi pe care scria Mitrofan Schimonahul +1869 – un monah care a venit în timpul stăreţiei Cuviosului Irodion l‑am dezgropat cu multă atenţie, sperând că pe cărămidă va scrie numele Cuviosului Irodion. Iarăşi dezamăgire! Mitropolitul a poruncit atunci să săpăm în cealaltă direcţie, spre est. Am aflat un alt mormânt, al unui monah Atanasie, aşa cum scria pe cărămidă. Tristeţe vecină cu deznădejdea: nu‑l găseam pe Cuviosul Irodion! Unde era? În mormântul său era altcineva!

Bine, dar cum se poate aşa ceva? Crucea nu era pe mormântul lui? Doar lăsase cu limbă de moarte să fie îngropat lângă altar şi acolo era acel mormânt!

De jur‑imprejurul bisericii vechi sunt zeci de morminte, datând de sute de ani. Crucile acestor morminte au fost distruse de amintitul vandalism din Primul Război Mondial şi nu s‑au mai putut identifica exact monahii ce‑şi dormeau somnul de veci dinainte de 1914. Probabil că şi mormântul stareţului Irodion avusese aceeaşi soartă. Atunci însă privirile mi s‑au intersectat cu cele ale ÎPS Irineu, pline de dezamăgire. Mitropolitul s‑a ridicat, a ieşit în curte, s‑a dus la chilie şi s‑a rugat fierbinte Sfântului Calinic. Noi, în groapă, ne rugam cum puteam. S‑a întors după o vreme. Ce facem? La care Mitropolitul a zis: „Săpăm până găsim moaştele!”. Nu mi‑am putut opri un gând care‑mi spunea: „Unde să mai săpăm? Numai dacă o luăm roată, pe lângă biserică!”. Îmi pierdusem aproape toate speranţele. Îmi ziceam: „Doamne, nici măcar nu este mormântul Cuviosului Irodion!”. Mi se năruia legenda Luceafărului de la Lainici! Se spunea că în primul Război Mondial a fost distrusă chiar şi crucea lui. Abia după 1930 s‑ar fi identificat mormântul, după spusele localnicilor care l‑au cunoscut. Acum însă nu mai ştiam ce era de făcut!… Şi l‑am auzit atunci pe mitropolit spunând muncitorilor să sape… mai jos. Îmi ziceam: „Unde să mai săpăm, că este fundul gropii?!”. Ei au făcut ascultare, au săpat mai jos în stânga, în dreapta. La un moment dat au observat că parcă era mai moale o parte a pământului de pe fundul gropii. Au luat încet şi au pus deoparte acel noroi. Se întrezărea parcă un mic contur pe fundul gropii: al unei alte gropi mai mici şi mai mocirloase. În mod normal, un mormânt are cam 2/1 metri, însă aici se contura o groapă mai mică, de aproximativ 1,2/0,6 metri. Încetul cu încetul am scos tot acel noroi şi am aflat… un toc de bocanc! Şi totuşi mă întrebam cum putea ajunge un toc de bocanc la adâncimea aceea de peste 2 metri? Au mai săpat muncitorii şi’au mai găsit două-trei cuie aproape descompuse de rugină. Începeam să am din nou speranţe. „Aceste cuie trebuie că sunt un semn. Până acum n-am dat de niciun cui la nici un mormânt”, gândeam în acele momente. Ajunsesem cu săpatul în mocirlă la 2,3 m adâncime, cu acea mică groapă. Primul semn: apare o primă parte a osemintelor, de o culoare maroniu‑portocalie ieşită din comun, asemenea lemnului de stejar. Nu era culoarea oaselor normale, cum fuseseră cele dinainte. Cu atenţie, băieţii mi‑au dat primele oase. În momentul când am pus mâna pe ele, m‑am cutremurat. Acele oase erau nefiresc de uşoare, de câteva ori mai uşoare decât orice os normal. Toate oasele de la ceilalţi părinţi îmi trecuseră prin mâini, le ştiam deja greutatea. Dar în momentul când am pus mâna pe acela, am strigat: Acesta este sigur Părintele Irodion! Este foarte uşor. Este ca paiul de uşor!. Băieţii care săpau au strigat:Miros foarte frumos oasele acestea, părinte!. Lacrimile ne‑au năpădit. Lăcrima şi mitropolitul. Lacrimile au fost bucuria noastră tainică. După aceea am luat din acea mocirlă bucată cu bucată din moaştele cuviosului; în final, s‑a adeverit această descoperire prin aflarea cărămizii Cuviosului Irodion, pe care scria: Protosinghel Irodion Ionescu 18211900. Stareţ al Mânăstirii Lainici… şi încă câteva cuvinte greu lizibile. Lemnul din care fusese făcut acel sicriu mic putrezise de tot, n‑am mai găsit nici măcar o bucată din el, însă forma lui rămăsese imprimată în lutul gropii. Asemenea şi cuiele care au fost bătute în sicriu ruginiseră până aproape de dezintegrare. Totul era descompus în acea mică groapă, doar sfintele moaşte nu aveau nimic, osemintele fiind întregi.

Da, am observat şi eu diferenţa faţă de oasele celorlalţi, care sar fi făcut pulbere dacă le strângeai doar în mână, pe când osemintele cuviosului aveau consistenţă, erau, cum se spune, „întregi”. Şi pe mine ma frapat culoarea deosebit de plăcută a moaştelor stareţului Irodion!

Ai fi zis că acea mocirlă, în loc să le descompună, parcă le conservase mai bine. Şi când te gândeşti că moaştele stătuseră îngropate chiar sub streaşina bisericii, deci umiditatea fusese şi mai mare în mormântul său! Această mare descoperire confirmă chiar sfinţenia Cuviosului Irodion şi a moaştelor sale, deci s‑a dezvăluit taina sfinţeniei Luceafărului de la Lainici. Iată cum ieromonahul Iulian Drăghicioiu, în 1907, l‑a deshumat pe cuviosul şi l‑a reîngropat mai jos, intr‑o raclă mai mică, pe care a ascuns‑o ca pe o comoară la 2,5 m adâncime, sub mormântul iniţial, iar în mormânt a pus, pentru a‑i deruta pe căutătorii clandestini de moaşte, alte oase şi alte cărămizi. De aceea presupunem că, după reîngropare, s-ar mai fi săpat de cel puţin trei ori, fără a se găsi osemintele Cuviosului Irodion.

Există însă şi o altă ipoteză, care spune că părintele stareţ Visarion Toia lar fi îngropat astfel în 1929, tocmai pentru că, în timp, luase prea mare amploare evlavia la osemintele cuviosului, mai ales a celor stăpâniţi de duhuri necurate, care simţeau o alinare fie şi numai dacă stăteau în preajma mormântului său.

Da. Luând în calcul ascunderea moaştelor la o adâncime mai mare decât cea obişnuită (2,5 m faţă de 1,7 m), putem emite două ipoteze. Prima ar fi aceea că, la şapte ani de la mutarea la Domnul a cuviosului Irodion, ucenicul său Iulian Drăghicioiu, datorită minunilor care se făceau la mormânt, cere Episcopiei dezgroparea osemintelor. Se ştie din tradiţie că stareţul Irodion a fost făcător de minuni atât în timpul şederii sale în astă lume, dar şi după ce a murit. La mormântul său veneau oameni să se vindece de unele boli, alţii veneau să scape de duhurile necurate. Deci era foarte căutat chiar şi în mormânt. De aceea, părintele Iulian a cerut dezgroparea la şapte ani, însă, conform tradiţiei, după cum am amintit, trupul a fost pus înapoi în mormânt – desigur la porunca episcopului.Probabil ca unii monahi din evlavie, poate chiar şi credincioşi, au dezgropat mormântul şi au luat diferite părţi din trupul Cuviosului Irodion. Aşa se explică de ce, în momentul când l‑am dezgropat, nu l‑am găsit în mormântul iniţial, ci ascuns mai jos, iar în mormântul lui puse alte oseminte. Cei care mai târziu îl vor fi căutat n‑au mai găsit sfintele sale moaşte. Un lucru care pare să susţină această ipoteză este faptul că la dezgropare am găsit părţi lipsă din trupul cuviosului: mâinile şi câteva coaste. E clar că acestea au fost luate în mod expres cândva şi poate tocmai ca să se împiedice această vandalizare au fost reîngropate intr‑un mod mai puţin comun. Şi acest lucru ascunde o taină, pentru că aproape jumătate din moaştele cuviosului nu le-am găsit! Or, ele nu puteau fi descompuse, ci, pur şi simplu, lipseau. Asta înseamnă, cu siguranţă, că părticele din moaştele sale sfinţesc deja necunoscute antimise ale bisericilor noastre! Poate că noi am reîntregit şi redat astfel evlaviei creştine pe sfântul Irodion întreg, descoperind această parte a moaştelor sale, pentru că parte din el era tăinuit în acest mormânt, în timp ce cealaltă parte tot în tainică cinstire rămâne, pe altare necunoscute… Este posibil ca părintele Iulian Drăghicioiu să fi ascuns cu adevărat această comoară în 1907, pentru ca, după 102 ani, în 2009, să fie găsită de nevrednicia noastră!

– Şi cealaltă presupun cămi dă mie dreptate, nu?

– Da. Cealaltă ipoteză, bazată şi pe mărturia părintelui Ioanichie Bălan din Patericul Românesc, spune intr‑adevăr că părintele Visarion Toia (stareţ în Lainici între 1929 –1951), prin anii ’30, pe când era proaspătul egumen al acestei mânăstiri, ar fi dezgropat osemintele, punandu‑le intr‑o raclă mai mică, şi le‑ar fi reînhumat mai în adâncime, tot din cauza căutătorilor de moaşte sfinte. Spre a‑i deruta pe toţi aceşti profanatori, ar fi îngropat alte oseminte în mormântul iniţial. Cu privire la această părere noi am avea două obiecţiuni. În anul 1929, când venise părintele Visarion Toia în Lainici, trecuseră deja aproape 30 de ani de la mutarea la ceruri a cuviosului Irodion şi ar fi putut să facă demersuri la Episcopie pentru ca moaştele să fie puse la închinare. Nu am găsit nici o mărturie în arhive în acest sens. În al doilea rând, nu suntem de acord cu această ipoteză, deoarece avva Calinic Cărăvan (egumen între 1952‑1974), următorul stareţ după părintele Visarion, nu ne‑a destăinuit nimic despre acest fapt. Or, este puţin probabil să stea ascunsă o asemenea comoară lângă noi, fără ca părintele Calinic să ne‑o destăinuie – mai ales după 1989, când nu mai existau nici un fel de oprelişti.

Dar, părinte, lucrurile acestea se pot interpreta şi altfel…

– Se prea poate. Este posibil ca părintele Calinic Cărăvan să nu fi spus nimic celor din obşte pentru că nu venise încă timpul, sau nu avea cui să destăinuie taina aceasta, sau chiar suspiciunea că regimul comunist nu ar fi admis o asemenea descoperire. Se pot găsi explicaţii destule. Lucru curios este însă că nici părintelui stareţ Caliope nu i‑a destăinuit această taină. Ştim cu certitudine că în 1983 părintele Caliope a săpat intr‑o noapte şi a găsit acele oseminte străine pe care le‑am aflat şi noi, dar, derutat fiind şi crezând că acestea erau intr‑adevăr ale cuviosului Irodion, a astupat mormântul la loc, închizând astfel şi subiectul. Şi se mai poate face încă o deducţie: e posibil ca avva Calinic să nu fi ştiut nici el că egumenul său, Visarion Toia, a reîngropat moaştele într-un mic sicriu la o asemenea adâncime, de 2,3 metri, pentru ca mai apoi să pună osemintele celor doi monahi la adâncimea normală a unei gropi de 1,8 metri.

Nu cred că vom şti vreodată cu exactitate cine a îngropat astfel moaştele sfântului ca să le ferească de profanare. Însă bun lucru a săvârşit.

Aceasta a fost voia Domnului şi a Sfântului Irodion, ca ele să rămână tainice 109 ani. Aşijderea şi taina sfinţeniei vieţii „Luceafărului de la Lainici” a rămas nedescoperită până la acest început de veac. Îi mulţumim Cuviosului Irodion că ne‑a îngăduit a‑l descoperi: pe el şi sfinţenia vieţii lui. Pentru că moaştele lui tocmai aceasta confirmă: viaţa sfântă pe care a dus‑o în această lume. Mulţumim deopotrivă Sfântului Calinic că ne‑a ajutat să descoperim osemintele sfinte ale Cuviosului Irodion, pe care, pe bună dreptate, tot el l‑a numit „Luceafărul de la Lainici”. Pe bună dreptate, fiindcă Sfântul Cuvios Irodion ajunsese la mari daruri duhovniceşti în timpul petrecerii în această lume. Văzător cu duhul, el tămăduia oamenii suferinzi atât fizic cât şi spiritual. I se dusese vestea în toată Valahia şi până dincolo în Austro‑Ungaria, în Ţara Ardealului, că era izgonitor de duhuri necurate. Veneau oamenii cu felurite păsuri de peste tot din ţara românească. Se spune că a venit odată la cuviosul o femeie care i‑a adus nişte lapte. Femeia i‑a dăruit vasul cu laptele muls de la capra ei părintelui. Însă cuviosul a refuzat‑o categoric, zicandu‑i:

Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!

– Ba da, părinte, iertaţimă, de la capra mea este!

– Nu este de la capra ta!

– Ba, părinte, este de la capra mea, este proaspăt, acum lam muls.

Nu mai este de la capra ta. Ieri ai dato diavoluluiDe aceea nu mai pot să primesc laptele, de vreme ce nu mai este capra ta, pentru că tu ai dăruito singură diavolului.

Deci vădită fiind, femeia şi‑a mărturisit păcatul, cerând iertare şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n‑a mai drăcuit.

Sfântul Calinic de la Cernica am înţeles că venea deseori în Lainici, mai ales după ce Cuviosul Irodion a devenit duhovnicul lui. Despre el nu se păstrează în memoria Lainiciului nimic, nici o întâmplare sau vreo zicere?

Sfântul Calinic, pe când era episcop la Râmnic, venea foarte des în Lainici. Se consemnează în viaţa lui că odată, în drum spre Lainici, a fost întâmpinat lângă Târgu Jiu, de către o familie de boieri, cărora le murise tatăl de câţiva ani şi nu putrezise. Faptul acesta îl constataseră în momentul când l‑au dezgropat, deoarece acest mort se prefăcuse în moroi (strigoi) şi deranja tare mult familia, umblând noaptea prin casă şi făcând diferite zgomote. Aceştia au fost învăţaţi de către preoţi să‑l dezgroape şi să‑i facă din nou slujba de înmormântare cu mai mulţi preoţi şi chiar episcopi. Lucru pe care l‑au şi făcut. Când l‑au dezgropat, l‑au aflat neputrezit. I‑au făcut mai multe slujbe cu preoţi, dar degeaba. Au auzit că vine Sfântul Calinic spre Lainici şi l‑au rugat prin protopop să vină şi la ei acasă şi să facă rugăciune mortului lor. Sfântul Calinic a venit la ei de cu seară şi a făcut Vecernia la biserica respectivă. Toată noaptea sfântul a petrecut‑o apoi în rugăciune. Dimineaţa a mers la biserică pentru a face Sfânta Liturghie cu Parastas. Au dezgropat mortul care era neputrezit ca o stană de piatră. L‑au rezemat de biserică. Toată lumea era cutremurată de acest caz. Sfântul Calinic a făcut Liturghia, unde l‑a pomenit în mod special pe răposat, făcând chiar Liturghia spre pomenirea lui. După aceea a făcut slujba parastasului. Când a ajuns la sfârşitul parastasului, la cele două rugăciuni de dezlegare, toată familia celui mort a îngenuncheat şi se ruga pentru iertarea lui. Sfântul Calinic a pus epitrahilul şi omoforul pe trupul celui mort şi a început a citi cele două rugăciuni de dezlegare. Pe măsură ce se citeau rugăciunile trupul mortului a început să se descompună văzând cu ochii. La sfârşitul rugăciunilor, n‑a mai rămas decât o grămadă de nisip şi câteva oase. Acest boier făcuse multe şi grele păcate, din care cauză nu putrezea. Numai Sfântul Calinic l‑a putut dezlega de aceste mari păcate. De asemenea, o altă minune care se povesteşte în viaţa Sfântului Calinic este tot legată de venirea sa în Lainici şi după urcarea la Locurele, schitul din munte care a fost chiar sfinţit de Sfântul Calinic în 1860. Nu ştim exact dacă era şi cuviosul Irodion de faţă, dar presupunem că era, deoarece socotim că era puţin probabil ca stareţul Irodion să‑l lase pe Sfântul Calinic să urce la schit fără a‑l însoţi. La coborâre, Sfântul Calinic se opreşte mai jos de schit, se aşază pe o piatră şi începe să plângă. „Ce s‑a întâmplat, Prea Sfinţia Voastră?”, îl întreabă ucenicul. La care Sfântul Calinic răspunde: „Nu credeam să trăiesc să văd schimbat un alt stareţ la Cernica. Stareţul Nicandru a murit”. Acesta era cel pe care îl lăsase Sfântul Calinic în locul său la Cernica, după plecarea sa la Episcopia Râmnicului. Când a ajuns la Episcopie, ucenicul s‑a interesat şi, intr‑adevăr, în acea zi, la acea oră, stareţul Nicandru murise

Ştiu că Sfântul Calinic avea trei mănăstiri la care ţinea foarte mult: Cernica, Frăsinei şi Lainici.

Da. Le‑am putea numi triada mănăstirilor sale de suflet! A ţinut mult la mânăstirea noastră. Referitor la relaţia sa duhovnicească cu Cuviosul Irodion mai avem consemnată şi o altă întâmplare. La biroul episcopal, Sfântul Calinic era împreună cu ucenicii săi, fraţii Baldovin, împlinind unele lucrări. La un moment dat, Sfântul Calinic se ridică de pe scaun şi binecuvântează în văzduh, făcând semnul crucii şi zicând: „Domnul”. Fraţii Baldovin, rămaşi uimiţi, l‑au întrebat: „Ce s‑a întâmplat, Prea Sfinţia Voastră?”. Şi sfântul le‑a răspuns: „Tocmai mi‑a cerut binecuvântare stareţul Irodion de la Lainici, ca să facă un lucru”. Iată că pentru sfinţenia vieţii sale Cuviosul Irodion s‑a învrednicit a comunica în duh şi de la distanţă cu Sfântul Calinic şi iată că şi toate le făcea cu binecuvântare! Multe alte minuni se vor fi întâmplat în timpul vieţii Cuviosului Irodion, însă vicisitudinile istoriei au făcut să dispară multe amintiri ale acestor minunate întâmplări. Cu toate acestea, mulţumim Bunului Dumnezeu, Maicii Sale celei Preacurate, Sfântului Calinic de la Cernica şi Cuviosului Irodion că ne‑au ajutat să elucidăm această mare taină!

Se pare că aţi avut dreptate când miaţi spus odată că „taina se descoperă tot tainic”.

Descoperirea acestei taine a Luceafărului de la Lainici va aduce inexprimabile bucurii duhovniceşti pentru vieţuitorii Mânăstirii Lainici, dar şi pentru toţi închinătorii români care vor cinsti pe acest mare sfânt, ce încheie pleiada secolului XIX a şirului de sfinţi ai neoisihasmului românesc. Sfântul Cuvios Irodion este ultima verigă a acestui lanţ al neoisihasmului românesc, care a început cu Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamţ, şi a continuat cu stareţul Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul – Mitropolitul Ţării Româneşti, Sfântul Calinic de la Cernica, duhovnicul şi mentorul stareţului de la Lainici. Iată cât de tainică şi adâncă este legătura aceasta între sfinţi! Sfinte Cuvioase Părinte Irodion, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi!

Şi drept încheiere, părinte, ce ar mai trebui să ştie cei ce citesc aceste rânduri?

În 1997, datorită evlaviei către sfintele moaşte şi către tot ce are Biserica Ortodoxă mai sfânt, m‑am ocupat de editarea volumului Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, carte tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Nestor al Olteniei. În această lucrare am argumentat, după puţina mea pricepere, trei mari minuni din Biserica Ortodoxă: apa sfinţită care nu se alterează niciodată, apariţia Sfintei Lumini în chip vizibil la Ierusalim şi, bineînţeles, despre sfintele moaşte. Întotdeauna am dorit să avem sfinte moaşte la Mânăstirea Lainici. Am călătorit în mai toate ţările ortodoxe: Rusia, Ucraina, Grecia, ba chiar şi chiar în Apus (Italia), pentru a obţine părticele de sfinte moaşte spre cinstire, dar şi ca binecuvântare. Cu rugăciuni şi mulţumită bunăvoinţei Domnului am obţinut. Însă Bunul Dumnezeu m‑a copleşit cu bunătatea Sa şi iată a făcut să ne deschidem ochii sufletului şi să vedem că stăm chiar pe o comoară duhovnicească de netăgăduit. Aceasta ne‑a învăţat că relaţia personală şi directă cu sfinţii, după ani de comuniune în rugăciune, aduce roadă bogată. Dacă‑i iubim pe sfinţi cu adevărat, ei ne răspund cu inimaginabile daruri, la timpul de ei ştiut. În 1998, am pictat în altarul bisericii noi din Mânăstirea Lainici pe sfinţii ierarhi Ignatie Briancianinov şi Dimitrie al Rostovului, la care aveam multă evlavie, datorită vieţii şi scrierilor lor. În 2003, am mers în Rusia să ne închinăm la sfintele lor moaşte cu dorinţa fierbinte de a aduce măcar o părticică din ele şi în mânăstirea noastră. Am ajuns chiar la hramul mânăstirii. Ierarhii locului ne‑au dăruit sfinte moaşte cu multă dragoste frăţească. În 2006, părintele stareţ Paisie de la Mânăstirea Noul Neamţ (Chiţcani) din Basarabia, la rugămintea noastră, a dăruit Mânăstirii Lainici trei părticele de sfinte moaşte de la trei cuvioşi mucenici din Athos: Eftimie, Acachie şi Ignatie, moaşte pe care le aveau în altarul mânăstirii. După un an, în timp ce cu un alt părinte priveam registrul iconografic, descifrând compoziţile şi sfinţii pe care i‑am recomandat pictorului să‑i zugrăvească în urmă cu 5 ani, uitandu‑mă cu atenţie pe zidul despărţitor dintre naos şi pronaos, am observat cu surprindere şi bucurie, că era pictat chiar actul martirajului celor trei cuvioşi părinţi din Athos în secolul XIX‑lea!… Deci i‑am pictat în 2002 în biserică şi, după patru ani, sfinţii respectivi, fără ca să realizăm noi, au venit în mânăstirea noastră!… De aceea, socotim că Sfântul Irodion s‑a lăsat descoperit după 109 ani şi pentru că au fost părinţi în mănăstirea noastră care au avut evlavie la el şi s‑au rugat mult pentru această desluşire a tainei sale (Dumnezeu să le răsplătească râvna şi credinţa!). Sper din tot sufletul ca cele spuse aici să fie spre întărirea credincioşilor cititori, spre slava lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi şi spre cunoaşterea şi cinstirea marelui isihast român, Sfântul Cuvios Irodion, venerabilul stareţ de la Lainici.

Sfinte Preacuvioase Părinte Irodion, cel ce ai biruit pe nevăzuţii vrăjmaşi, ajutăne şi pe noi să putem birui nenumăratele ispite ce ne împresoară şi să dobândim fericirea vieţii veşnice. Amin!

~~~+~~~


Arătare a Cuviosului Irodion în vedenia unei maici,

mai înainte cu un an de aflarea sfintelor sale moaşte

Duminică, 3 mai 2009, se împlineau exact 109 ani de la mutarea la ceruri a Cuviosului Irodion Ionescu. De aceea am hotărât ca la această Sfântă Liturghie, pe lângă parastasul şi pomenirea sa, să vorbesc la predică pentru a treia oară despre descoperirea sfintelor sale moaşte. Prima dată am vorbit despre aceasta, duminică, pe 12 aprilie, după ce le dezgropasem vineri, pe 10 aprilie, a doua oară vorbisem în noaptea de Paşti, după pastorala ÎPS Mitropolit Irineu. După Sfânta Liturghie am observat în biserică două maici de la Mânăstirea Polovragi, pe care de altfel le cunoşteam foarte bine. În predica acelei zile vorbisem cu dragoste, pe lângă subiectul zilei – „Duminica femeilor mironosiţe” –, despre punerea în mormânt a Domnului de către Iosif şi Nicodim, nicidecum de către vreun ucenic apropiat al Domnului, unul din cei doisprezece. Acest fapt m‑a impresionat profund. Este înmormântat de Iosif şi Nicodim, doi dintre oamenii importanţi ai vremii, dar nu de cei mai apropiaţi ucenici! Am făcut o legătură între prototipul acestei taine a vieţii pământeşti a Domnului cu viaţa Cuviosului Irodion: cum au trebuit să treacă 102 ani după repunerea sa în mormânt până când, prin nevrednicia noastră, s‑a descoperit această parte a tainei vieţii sale. După ce am miruit pe toată lumea, la sfârşitul Liturghiei, una din acele maici, pe nume Marina – pe care o cunoşteam de prin anii ’85, de când avea 11‑12 ani – cu o foarte mare bucurie, vine entuziasmată la uşa altarului şi spune emoţionată că doreşte să‑mi mărturisească ceva. Eu am acceptat cu bunăvoinţă. Însă, după ce mi‑a povestit în câteva minute despre visul‑vedenie pe care l‑a avut, referitor la Cuviosul Irodion, eu am reintrat imediat în altar fiindcă mi‑au dat lacrimile de emoţie. Nu mai puteam vorbi. Parcă nu mai voiam să ies din altar. După ce am revenit la starea pe care o numim noi îndeobşte „normală”, am ieşit afară din biserică căutând maicile, dar am constatat că plecaseră. „Nu‑i nimic”, mi‑am zis, „mă voi duce mâine la Mânăstirea Polovragi s‑o caut pe maica, să‑mi mai povestească încă o dată această minunată vedenie şi o voi consemna în scris, ca o mărturie vie a legăturii tainice dintre sfinţii din ceruri – pe care‑i invocăm în rugăciuni – şi acele suflete nevinovate care sunt sincere şi pot intra în acea legătură harică cu locuitorii cerului”. A doua zi, luni după‑amiază, am şi ajuns la Mânăstirea Polovragi, căutand‑o pe maica. Nu ştiam că o cheamă acum Marina, eu o cunoscusem pe când era o copilă de 11‑12 ani, şi o chema Veronica. Venea pe atunci la mănăstire împreună cu bunica ei din Vulcan – o femeie foarte credincioasă, pe nume Maria Tănăsoiu – şi lua parte în fiecare duminică şi sărbătoare la slujbele din mănăstirea Lainici. Ne era foarte familiară: un exemplu de creştin credincios practicant mai rar întâlnit. Micuţa Veronica, nepoata ei, era mai tot timpul la mânăstire. Există tradiţia ca la mormântul Sfântului Irodion să se aprindă mereu lumânări de către cei ce aveau evlavie la sfântul. Micuţa Veronica era una dintre cei ce se rugau şi aprindeau lumânări mereu la mormântul Cuviosului Irodion. Era nelipsită de la majoritatea privegherilor care se făceau în Mânăstirea Lainici. De multe ori fetiţa adormea în braţele bunicii, ori pe un scaun, sau o mai punea pe câteva perinuţe pe jos, în biserică. Părintele stareţ Caliope îi spunea mereu bătrânei: „Soră Maria, du fetiţa în cameră să se culce, că se chinuie sărmana dormind pe jos!”. Bunica Maria i‑a răspuns de multe ori: „Nu vrea, părinte, i‑am tot spus asta şi‑mi zice că vrea să doarmă în biserică, ca să asculte slujba”. Şi aşa micuţa Veronica şi‑a petrecut mult din copilărie în Mânăstirea Lainici, alături de minunata ei bunică. În 1990, Veronica avea 16 ani, terminase 10 clase şi o bătea gândul să meargă la mânăstire. Bunica ei se bucura mult de acest gând, dar nu şi‑l dădea pe faţă. Veronica, după cum mărturiseşte, a venit la Lainici, mânăstirea ei de suflet, să se roage şi să aprindă lumânări la mormântul Cuviosului Irodion, aşa cum făcea de când se ştia. A stat patru zile, tocmai de ziua sfintei Veronica, între 12 şi 15 iulie 1990. În urma acestei şederi la Lainici, s‑a hotărât să se închinovieze intr‑o mânăstire. Pe 16 iulie ajunge acasă, iar pe 17 iulie, de ziua Sfintei Marina, pleacă direct la Polovragi. Iată, Sfânta Marina a chemat‑o chiar de ziua ei şi i‑a dat numele de călugărie! Aceasta este pe scurt o parte din viaţa Veronicăi (maica Marina), care a crescut de mică la umbra crucii Cuviosului Irodion. De aceea nici cuviosul n‑a uitat‑o. Şi de atunci, din 1990, în fiecare an când merge pe acasă, pe la Vulcan, se opreşte mereu în Lainici, merge la mormântul cuviosului şi se roagă, aprinde lumânări, aşa cum făcea pe când era mică. O rugăciune fierbinte, din toată inima înălţată unui sfânt, nu rămâne nerăsplătită. Pentru că singurii care nu ne înşeală sunt locuitorii cerului: Dumnezeu cu sfinţii Săi… În cele din urmă, i‑am cerut dezlegare maicii stareţe s‑o lase pe maica Marina să‑mi mai povestească o dată minunata vedenie-vis. Maica mi‑a spus că ea, de regulă, nu ţine minte visele şi nu crede în vise, dar acea vedenie i‑a rămas întipărită în minte, în inima şi sufletul ei. Aude vocea Cuviosului Irodion parcă şi acum. A marcat‑o pentru toată viaţa. Mărturiseşte maica Marina: „Se făcea că mă aflam la Mănăstirea Lainici, cum obşnuiam să poposesc în fiecare an la rugăciune, amintindu‑mi cu drag de frumoasele clipe petrecute la mănăstire în vremea copilăriei mele… Eram la mormântului părintelui Irodion, aprinzând lumânări, când, parcă dintr‑o dată, s‑a desfăcut pământul şi cuviosul a ieşit şi s‑a înălţat în chip minunat, neatingând ţărâna. Toată lumea rămăsese înmărmurită, intr‑o linişte deplină. Văzând că părintele pleacă din mormânt, i‑am strigat să se oprească puţin şi să mă binecuvânteze (mă simţeam nevrednică să‑l pot atinge) şi‑am început să plâng văzând că nu stă măcar de vorbă cu noi. S‑a uitat milos spre mine cu privirea lui blândă şi s‑a retras deasupra mormântului său, privind în sus.

– Părinte, de ce nu mai rămâneţi cu noi? – l‑am întrebat atunci. În pământ e frig şi întuneric, iar sfinţia voastră sunteţi viu, cum o să mai staţi acolo?

Şi părintele, smerit, mi‑a răspuns foarte simplu:

– Nu a sosit încă timpul…

– Voi reveni aici anul următor, părinte. Văd că nu aveţi încălţăminte şi nici haine bune – n‑aş putea să vă aduc ceva când mă întorc?

N‑am nevoie de nimic, pentru că peste un an de zile părintele stareţ îmi va face haine

Nu pot descrie în cuvinte bucuria şi starea mea sufletească cu care am rămas după această vedenie. Mi‑a rămas în suflet binecuvântarea părintelui Irodion şi de atunci îl simt mereu aproape de mine, mangaindu‑mă în necazuri şi rugandu‑se pentru mine…“ După câtăva vreme de la această vedenie s‑a întâmplat că Mitropolitul Teofan a venit pe la Polovragi şi le‑a spus maicilor că are intenţia de a‑l canoniza pe Cuviosul Irodion. Maica s‑a bucurat tare mult la auzul acestor cuvinte. Era o coincidenţă divină pentru ea, dar n‑a îndrăznit să‑i spună mitropolitului visul ei. A mai mărturisit această vedenie doar maicilor din Polovragi. Nici când a mai trecut prin Lainici n‑a îndrăznit vreodată să‑mi spună ceva. N‑a fost voia sfântului. De atunci însă, de la acea vedenie, maica îl simţea ca pe un mare protector pe Sfântul Irodion. Şi avea o şi mai mare evlavie la el. După ce am dezgropat şi găsit moaştele Sfântului Irodion, maica a auzit de aceasta şi a cuprins‑o un dor nestăpânit să vină, să se închine la el şi să‑mi spună minunata întâmplare pe care a avut‑o. Şi a venit la mânăstire tocmai când a început Sfânta Liturghie din 3 mai, ziua când Sfântul Irodion se mutase la Domnul. Maica s‑a închinat la sfintele moaşte, mărturisind că n‑a trăit o asemenea bucurie de când se ştie, un asemenea har n‑a simţit la alte sfinte moaşte la care s‑a închinat. Cuviosul Irodion a copleşit‑o şi pe ea, la fel ca pe mulţi dintre oamenii credincioşi, cu marea sa sfinţenie. Se ştie că sfinţii ni se descoperă doar atunci când noi insistăm în rugăciune, când avem evlavie faţă de ei, îi respectăm, îi cinstim. Ei fac parte dintr‑o altă lume, dar cu toate acestea, sunt accesibili nouă, pământenilor. Planul spiritual depăşeşte planul fizic, timpul şi spaţiul. Totul depinde de inima şi evlavia noastră către ei. Dragostea şi respectul faţă de înaintaşi te sensibilizează şi te obligă faţă de trecut. Se întâmplă uneori că, deşi trăieşti în timpul prezent, prin ceea ce faci şi prin legăturile cu trecutul, acesta devine un prezent continuu, asemănător cu veşnicia. Socotim că şi Sfântul Irodion a aşteptat această clipă de reparaţie a trecutului, a aşteptat până când numărul slujbelor şi rugăciunilor L‑au determinat pe Dumnezeu să mai primească încă un prieten, încă un casnic al veşniciei. De aceea îl rugăm pe Sfântul Irodion să ne înţelepţească în ceea ce vom face mai departe, să ne ajute în disciplinarea noastră duhovnicească, deoarece fără nevoinţe nu putem ajunge la desăvârşire. Îi mulţumim Sfântului Irodion că a îngăduit a se lăsa descoperit, şi‑l rugăm să ne pregătească şi nouă un loc în care să ne întâlnim şi să trăim în veşnicie alături de marii plăcuţi lui Dumnezeu.

Sfinte Preacuvioase Părinte Irodion, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi. Amin!

Citeste si> Canonizarea Sf. Irodion de la Lainici

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Mitropolitul Irineu al Olteniei a fost ales membru de onoare al Academiei Române

Alegerea de noi membri ai Academiei Române

Adunarea generală a Academiei Române, desfăşurată în ziua de 22 noiembrie 2010, a ales prin vot secret, noi membri ai Academiei Române:

Membri de onoare din ţară

Valeriu Anania – Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Irineu Popa – Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei

Membri de onoare din străinătate

– Emil Wolf – SUA – fizician

– Lester Brown – SUA – ecologist

Membri postmortem

– Constantin Stere – scriitor

– Marin Drăcea – silvicultor

sursa>

http://www.acad.ro/noutati2010/pag_noutati10_1122NoiMembri.htm

~~~+~~~

Mitropolitul Olteniei a fost ales membru de onoare

al Academiei Române

Adevarul/ 24 noiembrie 2010

Inaltpreasfinţitul Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a fost ales luni, 22 noiembrie,  membru de onoare al Academiei Române.

Prin vot secret, Adunarea Genarală a Academiei Române (AR) a ales, în urmă cu două zile, noi membri de onoare. Alături de Mitropolitul Olteniei au mai primit înalta distincţie si Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Emil Wolf din Germania şi Lester Brown din SUA. De asemenea, scriitorul Constantin Stere şi inginerul Marin Drăcea au fost aleşi membri post mortem ai înaltului for de cultură. […]

În prezent, doar 28 de persoane din ţară şi 101 din străinătate deţin titlul de membru de onoare al Academiei, ei fiind aleşi din rândul celor mai reprezentative personalităţi din mediul ştiinţific, cultural, ecleziastic, artistic, politic şi militar. Statutul A.R. prevede un număr de 181 de membri, titulari şi corespondenţi şi 135 de membri de onoare, maximum 40 din ţară. La acest moment, instituţia are 165 de membri titulari şi corespondenţi şi 129 de membri de onoare, din care 28 din ţară.

Gabriela Popescu

sursa>

http://www.adevarul.ro/locale/craiova/Craiova-_Mitropolitul_Olteniei_ales-prin_vot_secret-membru_de_onoare_al_academiei-alaturi_de_scriitori_de_seama_ai_Romaniei_0_377962692.html

~~~+~~~

De ce sunt aleşi prin vot secret membri de onoare

ai Academiei Române

Reprezentanţii Academiei Române explică, pentru Adevărul de Seară, procedura prin care sunt desemnaţi membri de onoare ai instituţiei. Angajaţii Academiei Române (AR) spun că votul secret este o practică împământenită în acordarea distincţiilor, la nivelul instituţiei. “Un membru de onoare poate fi propus de un academician plin, adică titular, se validează şi votează la nivelul secţiei, merge la prezidiu şi apoi la Adunarea Generală, unde se desfăşoară alegerile, prin vot secret. Aceasta este o procedură bine stabilită”, a declarat Elena Solonca, din cadrul Biroului de Presă al AR. 

Aceasta a mai precizat că, în cazul membrilor de onoare, “nu se ia în considerare valoarea operei”, a completat Elena Solonca. Potrivit purtătorului de cuvânt, prezidiul este format din preşedinţii de filială ai Academiei (Iaşi, Cluj şi Timişoara), membrii secţiilor (14 persoane) şi staff-ul AR (preşedintele instituţiei, patru vicepreşedinţi şi secretarul general).

Gabriela Popescu

sursa>

http://www.adevarul.ro/locale/craiova/Craiova-_De_ce_sunt_alesi_prin_vot_secret_membri_de_onoare_ai_Academiei

_Romane_0_378562256.html

~~~+~~~

La sectiunea „Membri de onoare din ţară” a site-ului Academiei Romane am gasit urmatorii membri:

– PF Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (membru A. R. din 2007)

– IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului (membru A. R. din 1992)

– IPS Ioan Robu, Arhiepiscopul si Mitropolitul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucuresti (membru A. R. din 2001)

La sectiunea „Membri de onoare din străinătate” a site-ului Academiei Romane am gasit urmatorii membri:

– PF Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol (membru A. R. din 2004)

– SS Ioan Paul al II-lea, Papa al Bisericii Romano Catolice (membru A. R. din 2001, decedat in 2005)

– Alexandru Safran, Sef-Rabin al Cultului Mozaic din Romania si Mare Rabin al Evreilor din Elvetia (membru A. R. din 1997, decedat in 2006)

La sectiunea „Membri corespondenti” este mentionata doar o singura personalitate ecleziastica:

– Pr. Prof. Mircea Păcurariu (membru corespondent A. R. din 1997)

La sectiuna „Membri titulari” nu este mentionata vreo personalitate ecleziastica.

dan.camen.

 
2 comentarii

Scris de pe noiembrie 27, 2010 în articole, citadela, diverse, oameni, Vesti

 

Etichete: , , , , , , ,

Întronizarea de la Pec a Preafericitului Irineu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe

La Pec a avut loc ieri, 3 octombrie, ceremonia de instalare a Patriarhului Irineu, în scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Biserica Laura, Stravropighia Patriarhiei Serbiei – Pec. În timpul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Jovan al Zagrebului şi Ljubljanei şi Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului şi al Litoralului au oficiat ceremonia de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Sârbe rostind “Axios” adică “Vrednic este”. Apoi, Patriarhul Irineu a rostit un cuvânt de învăţătură. La evenimente a fost prezent Preşedintele Republicii Serbia, domnul Boris Tadic, prinţul Alexander Karadjordjevic şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.

După cum ne informează spc.rs, alături de Patriarhul şi ierarhii Biserici Ortodoxe Sârbe au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe Surori după cum urmează: Mitropolitul Emanuel şi Mitropolitul Teolipt al Iconiei din partea Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Kalynikos al Pilusiei din partea Patriarhiei Alexandriei, Arhiepiscopul Nifon din partea Patriarhiei Antiohiei, Arhiepiscopul Teofilact al Iordaniei din partea Patriarhiei Ierusalimului, Mitropolitul Hilaron al Volokolamsk-ului din partea Patriarhiei Moscovei, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinul şi Strehaiei, Preasfinţitul Daniil, locţiitor al Episcopiei Dacia Felix din partea Patriarhiei Române, Mitropolitul Dometian al Vidinul din partea Patriarhiei Bulgariei, Mitropolitul Gerasim Sharashenidze din partea Patriarhiei Georgiei, Arhiepiscopul Chrysostomos II din partea Arhiepiscopiei Ciprului, Mitropolitul Teologos al Seres-ului, Mitropolitul Simeon al Noii Smirna din partea Arhiepiscopului Primat al Atenei, Mitropolitul Ignatios al Veratului din partea Bisericii Ortodoxe a Albaniei, Arhiepiscopul Albel al Lublinului şi Holmului din partea Bisericii Ortodoxe a Poloniei, Cristofor, Arhiepiscopul de Praga şi Mitropolitul Cehiei şi Slovaciei, Episcopul Melchisedek de Pittsburgh şi West Pennsylvania din partea Bisericii Ortodoxe din S.U.A.

‘Participarea noastră la bucuria poporului sârb de a avea patriarh se înscrie pe linia raporturilor frăţeşti dintre Bisericile noastre Ortodoxe’, a declarat Înaltpreasfinţitul Mitropolit Irineu după cum ne informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Oltenia.

De asemenea au fost prezenţi: Mons. Kurt Koch preşedintele Consiliului Papal pentru promovarea unităţii creştine, Arhiepiscopul Stanislav Hocevar al Belgradului, Leopold Rohmes, Vicar General şi Mons. Andrija Kopilovic din partea Bisericii Catolice, Jonathan Goodall din partea Bisericii Anglicane, Tjeerd Hielke Wolters (SSC), Arhiepiscopul Karekin al Germaniei din partea Bisericii Armeniei, reprezentanţi ai comunităţii Islamice din Serbia, reprezentanţi ai Bisericii Evanghelice din Slovacia, reprezentanţi ai Federaţiei Comunităţii Iudaice, reprezentanţi ai Bisericii Evanghelice Creştine, domnul Constantine Triandaphilos, director al IOCC, delegaţia Fondului ‘Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat’ din Moscova.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/intronizarea_de_la_pec_a_preafericitului_irineu_patriarhul_bisericii_ortodoxe_sarbe_2324.html

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Preasfintitul Parinte Irineu Popa este noul Mitropolit al Olteniei

irineu mitropolitul olteniei

Preasfintitul Parinte Irineu Popa - Mitropolitul Olteniei

Preasfintitul Parinte Irineu Popa

este noul Mitropolit al Olteniei

Întrunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales prin vot secret, după două tururi de scrutin, cu 24 de voturi din 47 exprimate, pe Preasfinţitul Părinte Irineu Slătineanul, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului, în scaunul vacant de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, Preasfinţitul Părinte Episcop vicar patriarhal Vincenţiu Ploieşteanul obţinând 22 de voturi, iar un vot a fost nul.
Ceremonia de întronizare a noului Mitropolit al Olteniei, Prof. Dr. Irineu Popa, va fi oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala mitropolitană din Craiova, Duminică, 27 iulie 2008.*

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Dupa alegerea sa, noul Mitropolit al Olteniei, PS Irineu Slatineanul, a declarat ca se va baza pe experienta sa europeana si ca este deschis oricarui dialog.

„De 17 ani, de cand am venit de la Paris, nu am incetat sa aprofundez problemele oamenilor. Egoismul nu poate produce valori. Consider ca experienţa europeana, dar si cea a inaintasilor mei, ma va ajuta sa duc la bun sfarsit sarcina care mi-a fost incredintata. Alegerea mea ca intaistatator al Mitropoliei Olteniei este o randuială divina, datorez acest rezultat lui Dumnezeu, dar el lucreaza prin oameni, iar membrii Sfantului Sinod mi-au incredintat acest mandat” a mai spus noul Mitropolitul al Olteniei.**

Inregistrarea VIDEO o puteti viziona de AICI

irineu-popa-mitropolitul-olteniei
Preasfintitul Prof. Univ. Dr. Irineu Popa

Repere biografice

Studii:


Scoala primara in satul natal.
1975 – 1980, Seminarul Teologic „Sfantul Grigorie Teologul” din Craiova.
1981 – 1985, cursurile de teologie la Institutul Teologic din Bucuresti, obtinand titlul de licentiat in teologie cu teza „Cunoasterea lui Dumnezeu si ideea de epectaza la Sfantul Grigorie de Nyssa”.
1985 – 1986, cursurile de doctorat, specialitatea Patrologie, la Institutul Teologic din Bucuresti, cu dizertatia „Politica religioasa a Imparatului Iustinian”, coordonator stiintific, Pr. prof. Dr. Stefan Alexe.
1986- 1987, cursurile de limba si literatura franceza, la Fcultatea de Litere din Grenoble.
1986 -1990, cursurile de doctorat in teologie, specialitatea Dogmatica, la Institutul Saint Serge din Paris, finalizate cu teza „La personne et la communion des personnes dans la Theologie de Saint Basile le Grand „, conducator stiintific Pr. prof. Dr. Boris Bobrinscoy. cu calificativul „magna cum laude”.
1989 – 1990, cursurile de limba engleza in Londra.
1990 – 1991, cursurile de arheologie biblica la Institutul de Arheologie Biblica din Tantur – Ierusalim.
2002 – 2005 cursurile de doctorat, specialitatea drept civil, la Facultatea de drept „Nicolae Titulescu” din Craiova.
2005 Doctor in drept civil al Facultati de drept „Nicolae Titulescu” din Craiova cu teza: „Raportul dintre preceptele morale crestine si normele juridice”, conducator de doctorat, Acad. Prof. Dr. Ion Dogaru, calificativ obtinut „Cum laude”.


Activitate didactico – pedagogica:


1990 – 1991 profesor de Istoria Bisericii Universale, la Institutul Saint Serge din Paris.
1991- 1994 profesor de Istoria culturii si civilizatiei bizantine la Facultatea de Teologie din Craiova, venit prin transfer de la Institutul Saint Serge din Paris.
1994 – 1997 profesor de Teologie Dogmatica si Teologie morala, la Facultatea de Teologie din Craiova.
Din 1997 profesor titular pentru catedra de Teologie Dogmatica, la Facultatea de Teologie din Craiova.
1999 – 2001 la solicitarea Facultatii de Teologie „Andrei Saguna” din Sibiu am functionat ca profesor de Teologie morala.
Din 2004 sef de catedra la Facultatea de Teologie din Craiova.
Activitatea pastorala:
1991, 6 septembrie, prin hotararea Sfantului Sinod, am fost promovat Arhiereu Vicar pentru Sfanta Episcopie a Ramnicului.
1991, 6 octombrie, am fost hirotonit Arhiereu cu numele de Slatineanul.
Din 2003 sunt secretar al Comisiei speciale pentru canonizarea Sfintilor romani, din cadrul Sfantului Sinod.
Din 2000, sunt referent pentru manuale de religie din cadrul comisiei Teologice si liturgice a Sfantului Sinod.


CARTI SI TRADUCERI PUBLICATE


1.Irineu Popa, La Personne et la communion des personnes dans la theologie de Saint Basile le Grand, Paris 1991, 570 pagini (teza de doctorat)
2.Antonie de Suroj, Scoala rugaciunii, introd. trad. din limba engleza, ed. Adonai, Bucuresti 1994, 174 pagini.
3.Jon Dunlop, Staretul Ambrozie de Optina, introd. si trad. din engleza si rusa, ed. Adonai, Bucuresti 1994, 160 pagini.
4.Paul Evdochimov, Ortodoxia, introd si trad. din franceza, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti 1996, 382 pagini.
5.Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii si cuvantari, introd. si trad. din limba greaca, Ed. Episcopiei Ramnicului, 1995, 144 pagini.
6.Staretul Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu, introd. si traducere din limba rusa, Ed. Adonai, Bucuresti, 1995, 318 pagini.
7.Sfantul Ioan Gura de Aur, Din ospatul Stapanului, Cuvantari si discursuri, introd. si traducere din limba greaca, Ed. Adonai, Bucuresti 1995, 191 pagini.
8.Sfantul Ioan Gura de Aur, Dascalul pocaintei, Cuvantari despre pocainta, introd. si trad. din limba greaca, Ed. Episcopiei Ramnicului, R. Valcea. 1996, 160 pagini.
9.Irineu Slatineanu, Convorbiri despre spovedanie, Ed. Ramida, Bucuresti, 1996 150 pagini.
10.Irineu Slatineanu, Preoti in catuse, (Cuprinde descrierea felului de vietuire morala a unor preoti din Eparhia Ramnicului care au suferit pentru credinta in temnitele comuniste) Ed. Ramida, Bucuresti 1997, 157 pagini.
11.Irineu Slatineanu si Mihail Radulescu, Antim Ivireanul, invatator, scriitor, personaj, Ed. Ramida, Bucuresti 1997.
12.Irineu Slatineanu, Experiente mistice la Parintii orientali, Ed. Universitaria, Craiova, 2002, 200 pagini.
13.Irineu Slatineanu, Iisus Hristos sau Logosul inomenit, Ed. Romania Crestina, Bucuresti, 1999, 150 pagini.
14.Irineu Slatineanu, Omul Fiinta spre indumnezeire, Ed. Arhiepiscopiei de Alba Iulia, Alba Iulia, 2000, 227 pagini.
15.Irineu Slatineanu, In duhul Sfinteniei lui Hristos, Ed. Universitaria, Craiova, 2001.
16.Irineu Slatineanu, L’Eglise communion des hommes dans la Sainte Trinite, Ed. Universitaria, 2003, 249 pagini.
17.Irineu Slatineanu, Le Mistere de la Sainte Trinite dans la communion des Personnes, Ed. Universitaria, Craiova, 2003, 217 pagini.
18.Ion Popa Irineu, Fundamentele morale ale dreptului european, in pregatire
19.Ion Popa Irineu, Substanta morala a dreptului, in pregatire
20.Arhiereu, Irineu Slatineanu, Experiente mistice la Parintii Orientali vol. II. in pregatire
21.Arhiereu Irineu Slatineanu, Iisus Hristos este acelasi, ieri si azi si in veac. Tratat asupra dogmei hristologice. in pregatire


STUDII SI ARTICOLE PUBLICATE


1.Har si libertate in Pateric, Ortodoxia 1987 / 4
2.Doctrina despre Sfantul Duh la Sfantul Atanasie cel Mare, Ortodoxia, 1987 / 3.
3.Les prieres eucharistiques de la Didache, Pomeyrol 2 / 1990
4.Biserica si rolul ei in timpul imparatului Constantin cel Mare, Renasterea II, 3-4 1994.
5.Rational si irational in mistica ortodoxa, Renasterea II, 1994, 1-2
6.Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, inceputul imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, Renasterea , 1994 1-2
7.Icoana fereastra spre absolut, Renasterea 1-2 / 1994.
8.Colindatul la romani, Renasterea II, 3-4, 1994.
9.Invatatura bisericeasca a Vladicii Antim, Lumina Lumii, 5 / 1995.
10.Dimensiunea eccleziala a monahismului la Sfantul Ioan Casian, Renasterea Cluj, 4-5 / 1995.
11.Cult si rugaciune in opera Sfantului Antim Ivireanul, Lumina Lumii, 5 / 1996.
12.Necesitatea predicii si valoarea predicatorului, Renasterea, 10 / 1996
13.Taina credintei in Dumnezeu intru Duhul Sfant de la „transcendenta catre evidenta”, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 1 / 1996
14.Infinitul divin, fundament al teologiei mistice in teologia Sfantului Grigorie de Nyssa, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 1 / 1996.
15.Monahismul ortodox in lupta pentru apararea Sfintelor icoane, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 2 / 1997.
16.Dreptul moral universal – instrument al providentei divine, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 3 / 1998.
17.Duhovnicia in lumina canoanelor Bisericii Ortodoxe, Renasterea 10 / 1999
18.Concretism si antropomorfism religios in gandirea taranului roman, Renasterea civilizatiei rurale romanesti, 1 / 1999.
19.Experienta Duhului pe pamant romanesc, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 5 / 1999.
20.Experienta realitatii euharistice ca trup al Fiului lui Dumnezeu Inomenit dupa Sfantul Chiril al Alexandriei, Mitropolia Olteniei, 5-6 / 2001.
21.Theologie et connaissance de Dieu, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 7 / 2001.
22.Cunoasterea contemplativa a lui Dumnezeu in iubire spre vederea eshatologica, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 7 / 2001.
23.Identitatea metafizica a credintei, in vol. Teologie si Stiinte naturale, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
24.Discursul despre adevar si cunoastere in descoperirea epistemologica a Duhului Sfant, in vol. Teologie si Stiinte naturale, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
25.Creation, oeuvre de la Sainte Trinite destinee a la deification, in vol. Science and Religion Dialogues, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
26.La ressemblance et l’image de Dieu developpees dans la communion, in vol. Science and Religion Dialogues, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
27.Cunoasterea duhovniceasca a ratiunii lumii, raspuns la intrebarile omului contemporan, in vol. Buletinul centrului pentru dialog intre stiinte si teologie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
28.Cunoasterea filozofico – religioasa si experienta mistica in viata si opera lui Origen, in Buletinul centrului pentru dialog intre stiinte si teologie, Craiova, 2002.
29.Unirea principatelor de la 1859, in contextul european, Mitropolia Olteniei, 5-8 / 2002.
30.Relatia dintre credinta si cunoastere in taina vederii lui Dumnezeu, Mitropolia Olteniei 9-12 / 2002.
31.Logos, rationalitate si inaintare mistica in teologia Sfantului Maxim Marturisitorul, in Altarul Banatului, 10-12 / 2002.
32.Contemplatie si cunoastere ca depasire a materialitatii lucrurilor in teologia Sfantului Maxim Marturisitorul, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 9 / 2002.
33.Martiriul sau experienta mortii si invierii in Hristos, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 9 / 2002.
34.Omul creat dupa chipul lui Dumnezeu, intre posibilitatea asemanarii si catastrofa caderii, Mitropolia Olteniei, 1-4 / 2003.
35.Vindecarea omului de pacat si suferinta si indumnezeirea lui prin Hristos, Mitropolia Olteniei, 5-8 / 2003.
36.Complexitatea si bogatia teologica a invataturii despre Sfantul Duh in gandirea Sfantului Apostol Pavel in Analele Universitatii din Craiova seria Teologie, Anul VIII, nr. 11 / 2003.
37.Fundamentele crestine si necesitatea morala a dreptului european, in acte ale colocviului „Ortodoxia parte integranta din spiritualitatea si cultura europeana”, Ed. Manastirea Constantin Brancoveanu, Sambata de Sus, 2004.
38.Prezenta Sfantului Duh in viata si opera Sfantului Antonie cel Mare, Mitropolia Olteniei nr. 5-8, 2004.
39.Omul si relatia sa cu Dumnezeu in gandirea teologica a Parintelui Dumitru Staniloae, in Buletinul centrului pentru dialog intre stiinte si teologie, Craiova, 2 / 2004.
40.Omul si dimensiunea lui duhovniceasca in gandirea si experienta mistica a Sfantului Antonie cel Mare, Mitropolia Olteniei nr. 9-12, 2004.
41.Consideratii privind complemetaritatea si coresponsabilitatea dintre preceptele morale si normele juridice in Revista de studii Juridice, Craiova, Nr. 31, 2004.
42.Aspecte privind deosebirile esentiale si formale dintre preceptele morale si normele juridice in Revista de studii Juridice, Craiova, Nr. 31, 2004.
43.L’Incarnation du Fils de Dieu et la Restauration de l’homme dans la communion avec Dieu, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, Anul IX, Nr. 12, 2004, pp. 334-368.
44.Cuviosul Paisie, isihastul de la Sihastria Neamtului, in volumul Parintele Paisie Olaru, povatuitorul spre poarta raiului, Ed. Trinitas, Iasi 2005.
45.Experienta comuniunii prin cunoasterea spirituala intru dobandirea indumnezeirii la Sfantul Vasile cel Mare. Mitropolia Olteniei nr. 5-8, 2005, pp. 5-25.
46.Sensul apofatic si rationalitatea mai presus de ratiune a dogmelor bisericii, Mitropolia Olteniei nr. 9-12, 2005, pp. 19-30.
47.Experienta comuniunii prin cunoastere spirituala intru dobandirea indumnezeirii la Sfantul Vasile cel Mare, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, Anul X, Nr. 14, 2005, pp. 122-146.
48.Arhetipul proprietatii in Biblie, consideratii despre lume ca proprietate a lui Dumnezeu, in actele colocviului Administratia Publica in Spatiul European – Prezent si Perspectiva, Ed. Universitaria, Craiova, 2006.
49.Vanzatorii de apocalipse ratacite sau slujitorii inconstienti ai lui Antihrist 666, in Omagiu profesorului Nicolae Dura la 60 de ani, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanta, 2006.
50.Teologia iconomiei in preocuparile hristologice a unor teologi contemporani, in Teologia Dogmatica Ortodoxa la inceputul celui de al III lea mileniu, Colocviul National de Teologie Dogmatica Arad 2006, Ed. Centrul de Studii Teologice – Istorice si de Prognoza pastoral – misionara al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Arad, Arad, 2006 pp. 8-59.
51.Epectaza ca experienta mistica intru nesfarsita adancire in Dumnezeu la Sfantul Grigorie de Nyssa, Mitropolia Olteniei, anul LIX, nr. 5 -8/2007, pp. 7 – 34
52.Cunoastere si indumnezeire prin Hristos in Duhul Sfant in mistica ortodoxa, Colocviu National de Teologie Dogmatica Arad 2006, Ed. Centrul de Studii Teologice – Istorice si de Prognoza pastoral – misionara al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Arad, Arad, 2007
53.Hristos cel rastignit si inviat, centrul iconomiei mantuirii in trairea si cugetarea Sfantului Apostol Pavel, in omagiu Mitropolitului Laurentiu Streza, Sibiu 2007


Participari la Congrese, Conferinte, Simpozioane si Intruniri stiintifice


1.Paris, 12-19 iunie, 1986, Congresul liturgic la Institutului Teologic Saint Serge.
2.Bossey Elvetia, 17-24 aprilie 1987, Colocviul international „Ortodoxia si frumusetile ei intr-o intr-o lume secularizata”.
3.Paris, 5-8 martie 1988, Colocviul stiintific „Rolul religiei in cultura si civilizatia popoarelor”, organizat de Institutul mondial al Religiilor.

4.Paris, 7-12 februarie, 1989, Colocviul ortodox – protestant „Constantinopol si Biserica”.
5.Avignion – Franta, 50-10 iunie 1991, Colocviul biblic „Credinta pe care o marturisim”.
6.Pomeyrol – Franta, 1-6 august 1991, Colocviul interconfesional, „A trai in comuniune Evanghelia lui Hristos”.
7.Atena, 20-25 martie 1993, Congresul international iudeo crestin ortodox „Dificultati si progrese in dialogul nostru”.
8.Lyon – Franta, 3-7 aprilie 1997, Simpozionul interdisciplinar „Le developpement economiqu un defi pour la foi chretienne”.
9.Caransebes, 16-18 noiembrie 2001, Simpozionul international „Painea si vinul sacru”.
10.Ramnicu Valcea, 25-26 octombrie 2001, Seminarul dedicat a „50 de ani de activitate a Arhivelor Nationale Directia Judeteana Valcea”.
11.Nicosia – Cipru, 8-11 martie 2002, Congresul International „Meeting of Religions and cultures”.
12.Bose – Italia, 15-17 septembrie 2002, Congresul al X-lea ecumenic international, „Sfantul Simeon Noul Teolog si monahismul constantinopolitan”.
13.Torino, 19-21 septembrie 2002, Congresul Ecumenic International, „Optina pustiniei si paternitatea spirituala”.
14.Praglia – Italia, 24-26 septembrie 2003, Colocviul ecumenic international „Biserica si societatea”.
15.Manastirea Sambata 29-30 aprilie 2004, Colocviul international, „Ortodoxia – parte integranta din spiritualitatea si cultura europeana”.
16.Torino 10 – 14 septembrie 2004, Participare la colocviul ecumenic international „Sfantul Atanasie Atonitul si Muntele Atos”.
17.Bose Italia, 15 – 19 septembrie 2004, Colocviul ecumenic international cu tema „Rugaciunea lui Iisus in Rusia secolului XIX”.
18.Craiova 2-4 februarie 2006, Simpozionul International cu tema „Fenomenul administrativ in spatiul european”.
19.Arad 30-31 martie 2006 Colocviul National de Teologie Dogmatica cu tema „Teologia Dogmatica Ortodoxa la inceputul celui de al III lea mileniu”.
20.Ramnicu Valcea 20 mai 2006 Al XI lea simpozion medical in cadrul Policlinicii Straubing cu tema Situatia actuala a transplantului de organe in Romania (aspecte medicale, etice, financiare, juridice, politice).
21.Philadelphia, 3-7 iunie,
22.Manastirea Tismana, 23 septembrie 2006, Simpozionul „Rolul Sfantului Nicodim in monahismul romanesc”.
23.Manastirea Sambata, 16-19 octombrie 2006, Colocviul Toward Jerusalem Concil Two (TJC II) Spre al doilea sinod de la Ierusalim.***

Puteti citi, de asemenea, si interviul luat de curand

Preasfintiei sale in paginile cotidianului Evz.ro intitulat:

„Învierea este aluatul care a stat la baza formării poporului român!”

sursa>

*http://www.basilica.ro/ro/stiri/preasfintitul_parinte_irineu_slatineanul_este_noul_mitropolit_al_olteniei.html

**http://www.hotnews.ro/stiri-esential-3488632-irineu-slatineanul-este-noul-mitropolit-olteniei.htm

***http://www.comunicatemedia.ro/Preasfintitul_Parinte_Irineu_Slatineanul_noul_Mit_ic15373.html

 

Etichete: , , , , ,

HRISOV DE ADUNARE (Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan)

ips-teofan

HRISOV DE ADUNARE
(Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan)


Acum, când păşiţi într-o altă parte de Ţară,
spre a vă purta Crucea de Arhiereu,
daţi-ne voie să vă mărturisim că vă iubim
şi că o părticică din fiecare merge cu Înaltpreasfinţia Voastră.

Adunaţi-ne, în ceas de Sfântă Liturghie,
cu o fulgerare de gând,
ca pe nişte smerite miride care v-au însoţit şapte ani de zile
în slujirea Trupului lui Hristos, Biserica din Oltenia.

Adunaţi-ne toate gândurile bune şi vă bucuraţi!

Adunaţi-ne toate slăbiciunile cele rele şi ne iertaţi!

Adunaţi-ne fiecare pas şi mergeţi mai departe!

Adunaţi-ne fiecare umbră de Lumină şi odihniţi-vă puţin la ea!

Adunaţi-ne fiecare îndrăzneală şi aveţi curaj!

Aduna-vom şi noi acel DUH TEOFANIC pe care l-aţi sădit,
cu dragoste şi cu blândeţe aici, în sufletele

SLUJITORILOR DE LA CENTRUL EPARHIAL Al ARHIEPISCOPIEI CRAIOVEI


Craiova, 31 mai 2008,
cu prilejul recepţiei de rămas bun oferită de IPS Părinte Mitropolit Teofan pentru slujitorii de la centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei.

sursa> http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3770&Itemid=9

foto> http://romaninuk.net/index.php?option=com_content&task=view&id=418&Itemid=42

 

Etichete: , , , , , ,

Se implinesc 8 ani de la trecerea in vesnicie a IPS Mitropolit Nestor Vornicescu

Vladica Nestor Vornicescu

Se implinesc 8 ani de la trecerea in vesnicie a

IPS Mitropolit Nestor Vornicescu

In data de 17 mai 2008 se implinesc 8 ani de la nasterea in cer, a celui ce a fost Inaltpreasfintitul Mitropolit Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Intaistatator al Mitropoliei Olteniei, parinte, invatator si indrumator, vreme de peste doua decenii, al clericilor si credinciosilor crestin-ortodocsi din plaiurile Olteniei.

Cu acest prilej, la Paraclisul Catedralei Episcopale din Dr. Tr. Severin se va savarşi Sfanta Liturghie si o slujba de pomenire, de catre Prea Sfintitul Parinte Nicodim iar la Catedrala Mitropolitana “Sfantul Dumitru” din Craiova va fi oficiata o slujba de pomenire de catre PS Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, impreuna cu un sobor de preoti.

Pentru toate cele bune lasate noua tuturor, ne rugam Bunului Dumnezeu sa odihneasca cu dreptii sufletul Mitropolitului Nestor si se cuvine in chip pios sa spunem si noi, cu inima smerita si plina de credinta:

VESNICA POMENIRE!

Mitropolitul Nestor VornicescuRepere biografice

Ips Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei

  • 1927, 1 octombrie. S-a născut în comuna Lozova-Vornicesti judetul Lăpusna din Basarabia, din părintii Vera (născută Rosu) si Vasile Vornicescu, neam de plugari-răzesi basarabeni, cu credintă în Dumnezeu;
  • 1934 – 1941. Urmează scoala primară din satul natal, unde se remarcă prin strădania de a cunoaste istoria neamului său.
  • 1943 – 1946. Intră, ca novice, la Schitul Nechita din Muntii Neamtului.
  • 1946 – 1951. Este primit frate rasofor la Sfânta Mânăstire Neamt. Aici urmează Seminarul monahal.
  • 1951, 10 martie Spre sfârsitul ultimului an de studiu seminarial, este tuns în monahism, primind numele de Nestor.
  • 1951 – 1955. Urmează cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucuresti.
  • 1956, 18 iulie. Este hirotonit ieromonah în Catedrala Episcopală de la Roman, de către P.S. Teofil Herineanu.
  • 1960, Duminica Ortodoxiei. Este hirotesit duhovnic în Catedrala Mitropolitană din Iasi de către Mitropolitul Iustin Moisescu.
  • 1962, primăvara. Este numit staret al Sfintei Mânăstiri „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.
  • 1962, 24 iunie. Este hirotesit protosinghel.
  • 1966, 2 februarie. Este hirotesit arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iasi de către Mitropolitul Iustin Moisescu.
  • 1966, 25 martie. A fost numit staret la mânăstirea de metanie, Neamt.
  • 1969, 18 iulie – 1970, 20 august. Este bursier al Institutului Ecumenic de la Bossey din Elvetia, a efectuat un program de studii la Geneva, audiind si prelegerile de istorie bisericească medievală ale prof. Heinz Leibing.
  • 1970, 15 decembrie. Este ales de Sf. Sinod al B.O.R. episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.
  • 1978, 20 aprilie. Colegiul Electoral Bisericesc îl alege ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei.
  • 1979. Este ales presedintele Comisiei Nationale Române de Istorie Ecleziastică Comparată.
  • 1983. Sustine, la Institutul Teologic din Bucuresti, teza de doctorat cu tema „Primele scrieri patristice în literatura noastră, secolele IV-XVI”, sub conducerea stiintifică a eminentului profesor Ioan G. Coman.
  • 1992. Este ales presedinte al Comisiei Sinodale pentru canonizarea Sfintilor Români.
  • 1992, 12 martie. Este ales membru de onoare al Academiei Române, ulterior membru si al Academiei de Stiinte din Chisinău. Participă la numeroase întruniri stiintifice, religioase sau ecumenice.
  • 2000, 17 mai. Trece la cele vesnice.
  • 2004, 26 octombrie În semn de aleasă pretuire, a primit, postmortem, titlul de Cetătean de onoare al Municipiului Craiova. Tot în semn de neuitare, o stradă din Craiova si una din Tg. Cărbunesti au primit numele vrednicului ierarh.
  • 2004, 14 decembrie Primăria Municipiului Craiova si Fundatia „Scrisul Românesc” au hotărât crearea Aleii marilor personalităti din Craiova, în care figurează, între cei 24, si bustul Mitropolitului-cărturar Nestor Vornicescu, în Parcul Teatrului National „Marin Sorescu” din Craiova.
  • 2005, 1 septembrie Liceul din comuna sa natală, Lozova-Vorniceni, primeste numele Mitropolitului Nestor Vornicescu.
  • 2007, februarie Î.P.S. Teofan Savu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolit al Oltenei, a propus, si Consiliul Eparhial a aprobat, ca biblioteca eparhială (circa 30.000 volume) să fuzioneze cu biblioteca Facultătii de Teologie, purtând numele „Mitropolit Nestor Vornicescu” si să fie pusă la dispozitia elevilor seminaristi si studentilor teologi, precum si tuturor celor interesati.


*

Activitate publicistică

Mitropolitul Nestor Vornicescu a publicat în timpul vietii numeroase studii, articole, recenzii, însemnări în diferite reviste (BOR, Studii teologice, Ortodoxia, Mitropolia Moldovei si Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Banatului, Magazin Istoric, Ateneu, Ramuri etc.)

Cărţile semnate de vrednicul ierarh sunt:

-O cronică a războiului pentru independenţă, alcătuită de Stefan Cotigescu si scrisă pe paginile unei Evanghelii în 1878, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxă, Bucuresti, 1976, 48 + XVIII p.;

-În afara legii, Ion Florea, Ed. Junimea, Iasi, 1976, 232 p.;

-Contribuţii aduse de slujitorii bisericesti pentru independenta de stat a României, în anii 1877-1878, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1978, 196+78 p.;

-Învătătura Sfântului Vasile cel Mare despre muncă, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1979, 44 p.;

-Despre viaţa si opera Sfântului Vasile cel Mare. La 1600 de ani de la trecerea sa către Domnul, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1979, 164 p. + XVI planse;

-Descătusarea, 1821, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1981, 218 p.;

-Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVII, Izvoare, traduceri, circulatie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1983, 448+XVI p.;

-Primele scrieri patristice în literatura noastră, sec. IV-XVI, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984, 638 p.;

-Unde-i turma, acolo-i si păstorul. Participarea Mitropolitului Sofronie Miclescu la înfăptuirea Unirii Principatelor Române – 1859, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984, 156 p.;

-Un filosof străromân de la Histria dobrogeană, Aeticus Histricus, autorul unei Cosmografii si al unui Alfabet (sec. IV-V), Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, 52 + 28p.;

-Sfinţii români si apărători ai legii strămosesti. Studiu introductiv, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, 132 +XL p.;

-Desăvârsirea unităţii noastre nationale – fundament al unităţii Bisericii străbune, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1988, 640 + XXIV p.;

-Una dintre primele scrieri ale literaturii române străvechi: Pătimirea martirilor Epictet si Astion (de la cumpăna sec. III-IV), Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990, 344 + XXV p.;

-Biruit-au gândul. Studii de teologie istorică ortodoxă românească, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990, 622 p.;

-Sfântul voievod Stefan cel Mare, Cuvânt de preamărire, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1992, 48 p.;

-Viaţa îmbunătăţită, nevoinţele duhovnicesti si ortodoxia neîndoielnică ale Sfântului Mitropolit Petru Movilă al Kievului si a toată Ucraina, Bucuresti, 1996, 84 p.;

-Sfântul Mitropolit Petru Movilă, micromonografie, Craiova, 1996, 110 p.;

-Receptarea operei Sfântului Ambrozie în cultura românească (sec. XIV-XX), Bucuresti, 1998;

-Studii de Teologie istorică. Antologie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1998, 433p.;

-Sfântul Ierarh Petru Movilă, Craiova, 1999, 327p.;

-ANNO DOMINI 2000 – Sfântul Ambrosie în spiritualitatea si cultura românească, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2000, 222p.

sursa> http://www.ascorcraiova.ro/archives/152

 
Scrie un comentariu

Scris de pe mai 16, 2008 în oameni, Panihida, Vesti

 

Etichete: , , , ,

Pastorala de Pasti 2008 (video) a Ips Teofan, Mitropolitul Olteniei

Pastorala de Pasti 2008 (video) a Ips Teofan, Mitropolitul Olteniei

click pe foto pentru a viziona

Ips Teofan, Mitropolitul Olteniei - Pastorala de Pasti 2008 (video)

Biserica gatita pentru Invierea Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului Nostru Iisus Hristos

pascha

foto> http://www.orthodoxbozeman.org/images/pascha_2007.jpg

 

Etichete: , , , , , ,

3 Video-uri la Radio Logos

Colindatori din 1978


3 Video-uri la Radio Logos

este vorba de Pastorala pentru Nasterea Domnului a Inalt prea sfintitului Teofan Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei in format digital-video.

 

a doua si a treia sunt cateva fragmente din colindele cantate anul acesta de corul membrilor ASCOR Craiova la Palatul Mitropolitan pentru Inalt prea sfintitul Teofan, Mitropolitul Olteniei.

Le puteti asculta si viziona AICI


link> http://www.radiologos.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=27&Itemid=40

foto> http://www.foto-magazin.ro/weblogap/archives/2007/02/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 2, 2008 în Cantari, citadela, diverse, ecclesia, Vesti, Videos

 

Etichete: , , , , , ,

Prima postare de pe 2008: Omul – pelerin spre Împărăţia Cerurilor

Prima postare de pe 2008

…conform postarii anterioare

adica prima binecuvantare de pe anul acesta si totodata un cuvant patrunzator de o frumusete aparte>

Inchinarea Magilor Menologiul imparatului Vasile II Sec. X

Omul – pelerin spre Împărăţia Cerurilor

– Scrisoare pastorală la Naşterea Domnului 2007 –

† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL CRAIOVEI ŞI MITROPOLIT AL OLTENIEI


Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mânăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Craiovei: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!

„Veniţi credincioşilor, să vedem unde
s-a născut Hristos; pentru aceasta
să urmăm unde merge steaua cu magii”



Dreptslăvitori creştini,

Am ajuns, cu mila lui Dumnezeu, spre sfârşitul anului 2007 de la Naşterea lui Hristos. A fost un an destul de frământat pentru viaţa Bisericii Ortodoxe din România. Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a plecat dintre noi după o îndelungată şi frumoasă slujire a Bisericii lui Hristos. Cuvântul rostit de Sfântul Apostol Pavel înainte de plecarea sa la cer sintetizează, cred, şi gândul ultim al Părintelui nostru Patriarh: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” .

Acum, Biserica noastră este slujită de un alt Patriarh, ca Întâistătător, în persoana Preafericitului Părinte Daniel. Preafericirea Sa preia cârja patriarhală de la venerabilul său predecesor şi, astfel, prin purtarea de grijă a Atotţiitorului Dumnezeu, Biserica din România îşi continuă călătoria, prin această lume, spre Împărăţia Cerurilor.

Plecarea Părintelui Patriarh Teoctist dintre noi spre tărâmul veşniciei ne-a întărit şi mai mult în convingerea că noi, oamenii, nu suntem altceva decât călători prin „valea plângerii” acestei lumi. Trăim aici o vreme, după care ne îndreptăm spre o destinaţie, pe care, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, o putem denumi ca fiind „patria noastră” cea adevărată.

Iubiţi credincioşi,

Călătoria noastră prin această lume poate fi asemănată cu drumul parcurs de magii de la răsărit în căutarea Pruncului Iisus-Dumnezeu.

Ne naştem fiecare undeva, pe pământ, la un moment anume în curgerea istoriei. Părăsim pântecele cald al mamei şi pătrundem într-o lume pe care o întâmpinăm inconştient cu un ţipăt de plâns. Intuim prin aceasta realitatea în interiorul căreia o să vieţuim câteva decenii.

Anii trec; avem adesea bucurii adânci, dar şi mâhniri nenumărate. Nu de puţine ori ne întrebăm: de ce ne-am născut? Pentru ce ne-am născut? Care este rostul nostru pe acest pământ?

Blestemată chestiune imposibilă – viaţa – spunea un fost preşedinte al Academiei Române [1]. Nu toţi oamenii privesc viaţa într-un mod atât de dramatic. Totuşi nu există fiinţă umană care să nu-şi fi pus, într-un fel sau altul, problema rostului vieţii sale pe acest pământ.

Magii despre care aminteşte Sfânta Evanghelie erau stăpâni peste popoare, oameni înţelepţi cărora nu le lipsea nimic din ceea ce îndeobşte numim „fericire”. Într-o zi anume, ei părăsesc ţara lor, familia şi bogăţia lor şi se lansează într-o călătorie plină de incertitudini. Ce, oare, s-a petrecut în inima lor ca să-i determine la un astfel de pas? Ciudata apariţie a unei stele pe bolta cerului a fost îndeajuns de convingătoare pentru un asemenea demers? Steaua a avut, desigur, un impact puternic asupra magilor. Inimile magilor aveau cu certitudine, încă înainte de vederea stelei, dorurile lor, frământările lor, căutările lor. Apariţia stelei a fost picătura care a umplut aceste inimi aflate, dramatic, în căutarea adevărului.

Magii aveau totul pentru a se considera şi a fi consideraţi ca persoane fericite. Fericirea le lipsea, totuşi. Aveau totul şi le lipsea totul. Nu-L aveau pe Adevăratul Dumnezeu, pe Hristos.

De câte ori nu întâlnim în viaţă persoane care au totul şi sunt nefericite? Un gol imens se întrezăreşte în adâncul ochilor lor. De câte ori nu auzim despre sinucideri sau recurs la droguri în cazul unor persoane cărora nu le lipseşte nimic din bogăţia şi slava acestei lumi?

„Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, spunea un febril căutător al sensului vieţii din veacul patru, şi neliniştit este sufletul nostru până ce nu se va odihni întru Tine” .[2]

Neliniştit şi întristat, gol şi părăsit de lumină era odinioară sufletul magilor. Frământat şi mâhnit, îndurerat şi lipsit de sensul vieţii este astăzi sufletul multor semeni de-ai noştri.

„Din noaptea întunecatei rătăciri, cum spune cântarea Bisericii , magii au pornit în căutarea „Luminii adevărului” . Aflându-L pe Hristos, „s-au bucurat de El, ca de un om şi Domn”. Magii aveau totul, dar nu aveau bucurie. Bucuria o ai dacă-ţi cunoşti sensul vieţii. „Văzând steaua, care-i conducea spre Hristos, magii, spune Scriptura, s-au bucurat cu bucurie mare foarte” . Este bucuria vestită şi de înger păstorilor din Betleem: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că ni s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” .

Fraţi creştini, surori creştine,

Magii din Persia, Irakul cel frământat de azi, văzând pe Steaua-Hristos, s-au bucurat cu bucurie mare. Irod, regele iudeilor, „s-a tulburat” din acelaşi motiv. Iată două tipuri de oameni, iată două feluri de atitudine pe care le descoperim adesea în viaţa noastră şi a semenilor noştri. În faţa Adevărului unii se bucură, alţii se tulbură. Înaintea Adevărului nu poţi fi indiferent, neutru.

De-a lungul vieţii suntem chemaţi în diferite moduri, unele mai surprinzătoare decât altele, să ne înscriem, ca pelerini, pe drumul care duce la Betleem, pe drumul care duce la Dumnezeu. Fie că suntem frumos integraţi în viaţa Bisericii, fie că aflăm, la un moment dat, drumul spre ea, redescoperirea continuă şi trăirea cu intensitate a sensului vieţii în legătură cu Hristos este o necesitate pentru fiecare. Altfel, golul lăuntric devine viermele cel neadormit şi scrâşnirea dinţilor încă din această viaţă.

Fiecare biserică unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie este o peşteră în care Hristos întâmpină sufletul nostru obosit de confuzie, împovărat de îndoieli şi divizat lăuntric. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” .

Sărbătoarea Naşterii Domnului este, prin taina ei, o chemare către Hristos, către Biserica Lui. „Să mergem toţi unde se naşte Hristos, spune cântarea liturgică înainte de Crăciun, şi mergând acolo cu gândul… să-L întâmpinăm şi să-I aducem Lui, ca vrednice daruri, faptele bune” , „luminaţi fiind prin credinţă” .

Dreptslăvitori creştini,

Încheiem, peste câteva zile, anul 2007. Vor trece repede sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei. Vom reintra, după sărbători, în ritmul obişnuit al vieţii. Aşa s-a întâmplat şi cu magii, după ce s-au închinat lui Hristos, „s-au dus în ţara lor” . S-au dus la ale lor, dar momentul întâlnirii cu Hristos a fost decisiv pentru curgerea ulterioară a vieţii lor.

Întâlnirea noastră cu Hristos Cel născut în Betleem, tăiat împrejur a opta zi şi botezat în Iordan, va avea urmări pentru viaţa noastră în timpul anului 2008? Vom trăi zilele anului ce vine în ritmul paşilor liniştiţi ai magilor sau în agitaţia inimii tulburate a lui Irod? Îl vom avea pe Hristos ca izvor al bucuriei, al odihnei noastre lăuntrice, al răbdării în încercări şi al iubirii faţă de toţi? Sau vom fi înlănţuiţi, ca de atâtea ori, în drama iubirii de sine, în neputinţa de a ierta, în incapacitatea de a iubi?

Ne exprimăm nădejdea că valul de frumuseţe revărsat asupra noastră şi a lumii de Sărbătoarea Naşterii Domnului va înveşmânta zilele anului ce vine cu pace în familie, în ţară şi în lume, cu mai multă bunăvoire între oameni.

În duhul acestei nădejdi, adresez rugăciune fierbinte către Dumnezeu să vă aibă în ocrotirea Sa pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă. Bucuria Sfintelor Sărbători să vă fie deplină şi să se prelungească în toată vremea şi în tot locul.

Sărbatori fericite!

La mulţi şi buni ani!

Al vostru frate rugător către Dumnezeu,


Mitropolitul Olteniei
† TEOFAN

[1]-Eugen Simion

[2]- Fericitul Augustin

sursa>

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=2970&Itemid=9

foto> http://bp3.blogger.com/_CCSIzd1YUtE/Rxh4iQ3ASwI/AAAAAAAAANU/BCTtS2RBS2E/s1600-h/%C3%8Enchinarea+Magilor.+Menologiul+%C3%AEmp%C4%83ratului+Vasile+II.+Sec.+X.bmp

 

 

Etichete: , , , , , , ,