Tăierea împrejur a inimii
Trei momente sunt de la Naşterea Domnului când Hristos este nevoit să împlinească şi să desăvârşească, în propriul Său trup, perceptele legii Vechiului Testament. Luate în mod cronologic, ele sunt următoarele: Tăierea împrejur (la opt zile de la Naştere), Întâmpinarea la Templu (la patruzeci de zile de la Naştere) şi Botezul (lui Ioan). Ultimele două sunt cinstite în Biserica Ortodoxă ca praznice împărăteşti, însă toate trei se află într-o strânsă legătură.
Un singur verset din Biblie aminteşte de Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, anume la Luca 2, 21, când se relatează următoarele: “Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a Se zămisli în pântece”. Importanţa acestei sărbători este deosebită, cu toate că este menţionată în Biblie cu aşa de puţine cuvinte. Prăznuirea ei coincide cu începerea anului mirenesc, la 1 ianuarie.
Circumcizia era semnul legământului între Avraam şi Dumnezeu, fiind relatată la Facere 7, 9-14 şi aplicată la toţi oamenii de parte bărbătească din Israel, fie născut evreu, fie cumpărat ca rob – vezi Fac. 34, 8-17 (răzbunarea nelegiurii lui Sichem, fiul lui Hemor, care necinstise pe Dina, sora fiilor lui Iacov), Ieş. 4, 23-26 (tăierea împrejur a copilului lui Moise de Sefora) şi Iosua 5, 2-8 (circumcizia tuturor bărbaţilor israeliţi ieşiţi din robia egipteană şi născuţi pe cale).
Cunoscut pentru blândeţile sale, Moise este numit în schimb de soţia sa, Sefora, drept “Soţ crud!” şi aceasta din pricină că atunci când venise îngerul Domnului ca să-l omoare la un popas de noapte, ea a luat o piatră ascuţită şi a tăiat împrejur pe fiul ei şi s-a atins de picioarele lui Moise, zicând “Tu îmi eşti soţ crud!” (vezi Ieş. 4, 23-26). Acelaşi legiuitor Moise a cunoscut de fapt adevăratul sens al circumciderii, adevăratul organ ce trebuia tăiat împrejur fiind inima. Dar cum poţi tăia împrejur o inimă? Aceasta se găseşte în interiorul trupului, nu în exterior. Pesemne că mădularul bărbătesc era simbol al desfrâului poporului iudeu, care se depărtase de Dumnezeu precum o desfrânată ce-şi căutase amanţii. Mai presus de acest înţeles, tăierea împrejur era simbolul legământului, adică tocmai al unirii, nu doar al celei trupeşti, între bărbat şi femeie, poporul iudeu şi alt popor, ci mai presus de aceasta, era simbolul unirii omului cu Dumnezeu, a poporului ales cu Făcătorul a toate. Castitatea şi fecioria legământului se putea păstra doar printr-o tăiere împrejur a inimii. Femeia lui Moise, care nu era evreică ci madianită, şi care nu ştia de legământul lui Dumnezeu cu Avraam decât probabil de la Moise, şi asta prin cărţile scrise de el poporului iudeu, circumcisese pe fiul ei atunci când primejdia venise asupra lor. Moise nu era împietrit la inimă, ci crud şi fraged. Vorbele soţiei sale dovedeau, luate în sens invers, realitatea duhovnicească pe care Moise o trăia şi prin prisma căreia judeca duhovniceşte legile lui Dumnezeu. Dovada acestor concluzii este că el a lăsat scris, în mai multe locuri, că inima trebuie, în primul rând, tăiată împrejur: Lev. 26, 41-43 – “Atunci îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, cum au săvârşit ei nelegiuiri împotriva Mea şi au păşit împotriva Mea. Pentru care şi Eu am venit cu mânie asupra lor şi i-am adus în pământul vrăjmaşilor lor; atunci se va supune inima lor cea netăiată împrejur şi vor suferi ei pentru nelegiuirile lor. Şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, de legământul Meu cu Isaac, şi de legământul Meu cu Avraam Îmi voi aduce aminte şi de pământ îmi voi aduce aminte”; Deut. 10, 16 –“Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice” şi Deut. 30, 6 – “Va tăia Domnul împrejur inima ta şi inima urmaşilor tăi, ca să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti”.
Dacă circumciziunea este aplicată tocmai din a opta zi de la naştere, cf. Lev. 12, 3 – “Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur”, şi dacă sensul acestei tăieri împrejur este acela de a iubi pe Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul, rezultă că suntem chemaţi să sădim în copiii noştri această iubire de Dumnezeu încă de când aceştia sunt cruzi şi fragezi la inimă.
Despre tăierea împrejur au vorbit şi apostolii, reunindu-se la primul sinod, în jurul anului 50, dezbătând în principal această temă, fiindcă “unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi. Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare” – F.A. 15, 1-2. Câteva versete mai încolo, evanghelistul numeşte această dispută drept una provenită de la cei din “eresul fariseilor” (cf. F.A. 15, 5), care mai apoi “trecuseră la credinţă”. Adică face o nuanţare clară, distingându-i pe cei care încă mai aplicau perceptele vechiului legământ de adevăraţii creştini, numindu-i într-un fel străini de adevărata credinţă, diferiţi de cei care preschimbaseră acest legământ cu unul superior, al tăierii împrejur a inimii. Hotărârea sinodului apostolic a fost clară şi definitivă. Nu li se impunea creştinilor nicio greutate în plus, “afară de cele ce sunt necesare” – F.A. 15, 28. Sf. Ap. Petru a fost primul care a vorbit celor de faţă în sinod, arătându-le că tăierea împrejur exterioară este un jug pe care nici strămoşii lor nu l-au putut purta: “Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit (neamurilor), dându-le Duhul Sfânt, ca şi nouă. Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă. Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm? Ci, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia (tăiaţi împrejur)” – FA 15, 8-11. Aşadar, altceva era necesar mântuirii, mai presus tăierii împrejur a mădularului bărbătesc, acela de a primi duh, de a-şi converti în primul rând inima. Şi musulmanii îşi circumcid copiii de parte bărbătească, însă la adolescenţă, pregătindu-i pentru viaţa sexuală ce va urma.
Sf. Ap. Pavel scrie în epistolele sale în mai multe rânduri despre această chestiune arătând de fapt scopul şi rostul ei pentru om. El numeşte tăierea împrejur drept pecete a credinţei şi fidelităţii faţă de poruncile Domnului. Despre aceasta el afirmă: “…fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: „I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate”. Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate, Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur” – Rom. 4, 9-12.
Desăvârşind sensul adevărat al circumciderii, Sf. Ap. Pavel menţionează: “Şi sunteţi deplini întru El, Care este cap a toată domnia şi stăpânirea. În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi, Iar pe voi care eraţi morţi, în fărădelegile şi în netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greşealele” – Col. 2, 10-13.
În harul Noului Legământ tăierea împrejur este mereu legată de Hristos. În El ea îşi defineşte rostul, îşi află desăvârşirea, sensul şi menirea. E acea tăiere împrejur “nefăcută de mână” omenească, căci dacă ar fi fost aşa, atunci cu adevărat circumciderea rămânea un act pur formal, exterior, aplicat trupului şi mădularelor acestuia exterioare. Ci ea se adresa duhului, sufletului şi inimii noastre. Cum? …Zice Apostolul: “Întru tăierea împrejur a lui Hristos”. Prin El noi am dobândint har şi viaţă: îngropaţi fiind din pricina păcatelor, cu El ne-am botezat şi am înviat, lucrându-le toate prin credinţa în Hristos. Tăierea împrejur a trupului la care se referă Sf. Ap. Pavel este acea înfrânare, mărginire a trupului nostru. În Hristos circumciderea şi netăierea împrejur îşi pierd rostuirea, deoarece acum El ia locul acestora, devenind totul întru toate, făcându-l pe om hristofor, adică purtător de Dumnezeu, Acesta este omul nou, dezbrăcat de cel vechi: “Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos” – Col 3, 11. Astfel Sf. Pavel, potrivit acestui înţeles, îndemna pe oricine să respecte legea în care a fost născut şi pe care a fost chemat să o împlinească: “A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână.” – 1 Cor. 7, 18-20. În acest sens, Mântuitorul a surpat “peretele din mijloc al despărţiturii” – Efes. 2, 14, fiindcă “prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh” – Efes. 2, 18.
În altă epistolă a sa el zice: “Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur. Pentru că noi suntem tăierea împrejur, noi cei ce slujim în Duhul lui Dumnezeu, şi ne lăudăm întru Hristos Iisus şi nu ne bizuim pe trup” – Filip. 3, 2-3. Credinţa lucrătoare prin iubire este cea care desăvârşeşte tăierea împrejur şi netăierea împrejur: “Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc, iarăşi, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea. Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har […] Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire” – Gal. 5, 2-4, 6.
Judecând duhovniceşte Legea Vechiului Testament, Sf. Ap. Pavel interpretează silogistic eventuala neîmplinire a perceptelor legii, zicând că “tăierea împrejur foloseşte, dacă păzeşti legea; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur. Deci dacă cel netăiat împrejur păzeşte hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur? […] Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup, este tăiere împrejur; Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu” – Rom. 2, 25-26, 28-29.
Din pricina conştiinţei iudeilor, Sf. Ap. Pavel l-a tăiat împrejur pe Timotei la Derbe, fiindcă iudeii ştiau că tatăl lui era elin (vezi F.A. 16, 3). Asemenea Mântuitorului, cu şase luni înainte, şi Sf. Ioan Botezătorul a fost tăiat împrejur a opta zi de la naştere, punându-i-se în mod minunat numele de Ioan, precum le zisese îngerul mai înainte părinţilor săi. Sf. Arhid. Ştefan vorbindu-le iudeilor despre Hristos şi certându-i la final din pricina orbirii sufleteşti pe care o aveau, le-a descoperit duhul în care trebuiau cercetate scripturile şi poruncile Domnului, spunându-le: “Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi!” – F.A. 7, 51.
Din tot acest nor de mărturii privind adevărata tăiere împrejur pe care Dumnezeu a cerut-o de la oameni, ne putem da seama cu uşurinţă motivul pentru care şi Mântuitorul a fost circumcis a opta zi de la Naştere. Hristos a înlocuit în El şi tăierea împrejur şi netăierea. Tuturor toate s-a făcut, pentru ca omul să cunoască îndumnezeirea prin har.
De asemenea, a stat mărturie celora care Îl suspectau de trup aparent. Acest eres al docheţilor a fost combătut însă de Pavel în epistolele sale, de Sfântul Ignatie Teoforul, de Sfântul Irineu, de Tertulian şi de Clement Alexandrinul. A fost lăsat tăiat de mâini omeneşti şi înconjurat, El Cel nemărginit, care cuprinde toate. A suferit durerea tăierii, resimţind în trup afectele omenescului, El care de bunăvoie a primit a Se întrupa pentru mântuirea noastră.
Socotită într-o oarecare măsură ispăşitoare de păcate, tăierea împrejur nu putea să aibă şi acest efect asupra Mântuitorului, El fiind fără de păcat. Chipul împlinirii ei arată, de fapt, şi vechiul ei rost, de păzire şi de întregire a legământului omului cu Dumnezeu.
Odată cu tăierea împrejur, Mântuitorul a primit numele Iisus, adică “mântuitor”, după cum fusese numit de înger, mai înainte de a Se zămisli în pântece. Întru atât S-a smerit, încât a fost numit cu nume omenesc, Cel Căruia îngerii nu-I pot rosti numele în Ceruri. O interpretare mai duhovnicească spune că aşezarea circumciderii la opt zile după Naştere şi împlinirea în trup a acestei porunci vetero-testamentare de Cel care a şi dat-o, arată chipul veacului ce va să fie, al optulea, când toţi cei care vor purta în inimi numele mântuitor al lui Hristos vor găsi acea dulceaţă şi izvor al harului dumnezeisc şi-şi vor mântui sufletele.
Întru această definiţie a tăierii împrejur putem găsi în inimă acea Împărăţie nemărginită ce-şi are neclintite porţile prin credinţa lucrătoare în iubire.
dan.camen.
foto>
http://www.cimec.ro/p/Clasate/ARP_6979500_25-82.jpg
http://www.cimec.ro/p/Clasate/ETN_7300350_3-45.jpg
http://www.comandaicoane.ro/files/taierea1_fbu.jpg
Theologhia 
