MNIR: EXPONATUL LUNII IULIE – STEAGUL LUI ŞTEFAN CEL MARE

Bucureşti/ 4 iulie 2011

Muzeul Naţional de Istorie a României este onorat să anunţe faptul că în luna iulie, în cadrul seriei de micro-expoziţii „Exponatul lunii”, va fi prezentat publicului, un obiect liturgic excepţional, cunoscut sub denumirea de „Steagul lui Ştefan cel Mare”.

Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc miercuri, 6 iulie 2011, ora 11.00 în prezenţa unor distinşi diplomaţi, Excelenţa Sa Henry Paul, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Franceze în România şi Excelenţa Sa Iurie Reniţă, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, respectiv a oficialilor Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Vernisajul va fi urmat de o prezentare de specialitate privind complexul proces de restaurare întreprins pentru acest obiect textil excepţional.

Exponatul amintit este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea care îl înfăţişează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinţei militare. Iconografia şi încadrarea cronologică a piesei au creat iniţial confuzia că ar fi vorba despre un steag de luptă al voievodului Ştefan cel Mare, dar absenţa stemei Moldovei, caracteristică stindardelor militare, nu susţine ipoteza amintită.

Broderia îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe aşezat pe un tron, având tălpile sprijinite pe un balaur înaripat, cu trei capete. Pe steag sunt brodate două inscripţii – una în limba slavonă cu o rugăciune a domnitorului Ştefan cel Mare către Sfântul Gheorghe – şi alta în limba greacă „Sfântul Gheorghe din Ca[p]padocia” care nu pomeneşte însă faptul că steagul ar fi fost dăruit de Ştefan cel Mare unei mănăstiri de la Athos, aşa cum se obişnuia în epocă.

În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general al României la Salonic, G.C. Ionescu şi cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic, Regatul Român a recuperat acest preţios obiect de la Mânăstirea Zographou de pe Muntele Athos. În martie 1917, consulul comunica Ministerului Afacerilor Externe că generalul francez i-a predat drapelul, care ulterior a fost trimis Legaţiei României de la Paris la bordul unui vas de război francez. Iniţiativa recuperării preţiosului obiect a aparţinut marelui om politic Ion I.C. Brătianu (1864–1927). În cele din urmă, la 22 februarie 1920, Ministerul de Război preciza că steagul lui Ştefan cel Mare a fost predat Marelui Stat Major, pentru a fi depus la Muzeul Militar. Steagul lui Ştefan cel Mare a fost supus unui complex proces de restaurare care a durat mai bine de şapte ani. Iniţial, broderia a fost lucrată pe suport de mătase, dublată cu o ţesătură din in. Suportul din mătase s-a degradat de-a lungul timpului şi a fost înlocuit de către călugări, din neştiinţă, cu catifea de calitate inferioară, prin decuparea şi lipirea cu clei organic a piesei pe noul suport, intervenţie total necorespunzătoare care a afectat starea originară a piesei. Astfel, după o perioadă îndelungată, Steagul lui Ştefan cel Mare poate fi din nou admirat în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii la Muzeul Naţional de Istorie a României”, în luna iulie, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.

sursa>

http://www.mnir.ro/ro/Evenimente/Eveniment.aspx?IDEveniment=144

~~~+~~~

Epopeea aducerii din Athos a unui steag al lui Ştefan cel Mare

Florin Sinca

În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general român la Salonic, G.C. Ionescu, şi cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, Regatul Român a recuperat de la Mănăstirea Zografu, din Sfântul Munte Athos, un steag al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din anul 1500.

Drapelul rămăsese la Zografu nu mai puţin de 417 ani. Era „cel mai preţios odor” donat de domnitorii români la Athos. Situată în partea nord-vestică a peninsulei atonite, Mănăstirea Zografu a fost întemeiată în veacul al XI-lea de trei călugări bulgari veniţi din Ohrida (Macedonia). Prădat de piraţi, dar şi de cruciaţi, lăcaşul a fost refăcut în 1466-1502 de domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504), care a zidit biserica actuală cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Zografu este a IX-a în ierarhia celor 20 de mănăstiri atonite şi singura „bulgărească”.

Cum arată steagul?

Din mai multe rapoarte şi descrieri ale diplomaţilor noştri putem spune că steagul marelui voievod are 1,17 m pe 0,92 m, era ornat cu 16 pietre, roşii, verzi şi albe. Unele erau atunci pierdute. Este brodat cu fir de argint şi de aur şi îl reprezintă pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe stând pe tron, ţinând o sabie, cu mânerul în mâna dreaptă şi cu vârful în stânga. Are chipul brodat în mătase, iar sub picioare are un dragon cu trei capete. Doi îngeri ţin cu mâna dreaptă deasupra capului sfântului o coroană, iar cu stânga, unul un paloş, iar celălalt, o coroană în formă de inimă. De jur împrejur este o inscripţie slavonă cu rugăciunea voievodului către Sf. Gheorghe, anul realizării (1500), în al XLIII-lea an de domnie. Însă inscripţia nu pomeneşte că a fost dăruit de voievod la Athos, aşa cum se obişnuia. Broderia este de mătase roşie, ştearsă de ani, peste care, nu din rea voinţă, ci din neştiinţă, călugării bulgari puseseră atunci o catifea de proastă calitate.

Consulul G.C. Ionescu văzuse steagul nestricat de călugări încă din 1903, iar în 1914 l-a întrebat pe stareţul de la Zografu care ar fi preţul pentru restituirea către România. Acesta a cerut moşia Dobrovăţul din judeţul Iaşi, moşie care fusese dăruită mănăstirii de către Ştefan cel Mare şi care i-a fost luată la secularizarea averilor mănăstireşti (1863). Consulul mai semnala că la Mănăstirea Zografu se mai afla un steag, un prapur, care ar fi fost tot de la Ştefan cel Mare, precum şi o icoană a Sfântului Gheorghe. În urmă cu câţiva ani, un grup de englezi, profesori la Londra, a oferit lăcaşului o sută de mii de franci pentru el, însă nu a fost dat. Laudă călugărilor bulgari!

Ionel Brătianu cere obţinerea nepreţuitului simbol

Iniţiativa recuperării preţiosului trofeu a aparţinut celui mai mare om politic pe care l-a avut România, Ion I. C. Brătianu (1864-1927), care, la 15 februarie 1917, în calitatea de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al afacerilor străine, a trimis următoarea telegramă Legaţiei României de la Atena: „Faceţi tot ceea ce este posibil pentru a obţine drapelul lui Ştefan cel Mare”. Un demers a venit la 26 februarie şi din partea secretarului general al Ministerului de Război, generalul Burghele, care s-a adresat Ministerului Afacerilor Străine (MAS) pentru a face demersurile în vederea aducerii în ţară.

La 4 martie 1917, prin ministrul României la Atena, Nicolae N. Filodor, a comunicat MAS personal vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri Tache Ionescu, că este informat de consulul României la Salonic, D. Buracu, despre existenţa la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos, acum sub ocupaţia trupelor ruse, a unui steag care a aparţinut domnitorului Ştefan cel Mare. „Existenţa acestui drapel, care are o inscripţie, este cunoscută Academiei Române”. În circumstanţe favorabile, Gidel, căpitan din Statul Major francez, din arma jandarmeriei, profesor de drept internaţional la Universitatea din Sorbona, a promis concursul său pentru ca România să reintre în posesia acestui „preţios obiect care face parte din istoria naţională”.

Lucrurile au intrat pe un făgaş favorabil. Astfel, la 6 martie 1917, ministrul N. Filodor expedia telegrama nr. 121, prin care informa că, în urma intervenţiei la generalul francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic, şi cu concursul amintitului căpitan Gidel, generalul a dat ordin detaşamentului franco-rus de la Sf. Munte să ia drapelul şi să-l expedieze la Statul Major francez. Nu mult după aceasta, la 14 martie, generalul francez era deja în posesia drapelului. La 8/21 aprilie 1917, Legaţia României din Atena informa Preşedinţia Consiliului de Miniştri că primise drapelul încă de la 13 martie.

La 25 martie, de Buna-Vestire, aveam într-adevăr o veste bună: consulul general al României la Salonic, G.C. Ionescu, comunica MAS că generalul francez i-a predat drapelul, pe care consulul îl păzeşte şi aşteaptă ordine de la autorităţile române competente. Gidel şi Ditch au fost decoraţi cu „Coroana României” în grad de comandor.

Epopeea aducerii în ţară a steagului începe de fapt la 1 aprilie 1917. MAS i-a răspuns consulului Ionescu să trimită drapelul la bordul unui vas de război francez, la Legaţia României de la Paris. România a dovedit o oarecare neglijenţă, ca să nu spunem mai mult, drapelul fiind transportat de… uşierul legaţiei, Gaj Taşcu, într-o „cutie de tenechea”, e adevărat sigilată cu sfoară şi ceară roşie, iar la 24 aprilie, tot prin mijlocirea generalului Sarrail, a fost încredinţat maiorului S. Dilon, probabil căpitanul unui vas militar francez. Într-un final fericit, la 29 aprilie, a fost luat în primire la Paris de ministrul Alexandru Em. Lahovary. El a propus atunci să-l depună la o bancă, fiind periculos să expedieze „acest preţios trofeu de aici la Iaşi”. Ţara era sub ocupaţia Puterilor Centrale.

În sfârşit, acasă

La 25 martie 1917, generalul Sarrail a comunicat Consulatului General Regal Român de la Salonic: „Am onoarea să vă remit această glorioasă amintire, bucuros că pot răspunde astfel dorinţei unei naţiuni aliate. Primiţi asigurarea înaltei mele consideraţii şi celor mai bune sentimente”.

Despre locul unde s-a aflat steagul în perioada scursă până la sfârşitul războiului nu avem ştiri. Mult după aceasta, la 20 noiembrie 1919, Dimitrie Onciul, directorul Arhivelor Statului, întreba MAS unde se află drapelul, iar la 6 decembrie, ministrul nostru la Paris, Raoul Bossy, menţiona că obiectul a fost încredinţat curierului Koslinsky, de la Corpul II Armată. Dar, ajuns la Bucureşti, curierul nu l-a dus la MAS, ci la Ministerul de Război, aşa cum informa, la 26 decembrie 1919, şeful de cabinet de la Secretariatul General, lt.-col. Skelety. În cele din urmă, la 22 februarie 1920, Ministerul de Război preciza că steagul ştefanian a fost înaintat Marelui Stat Major, pentru a fi depus la Muzeul Militar, unde şi-a găsit, în sfârşit, locul.

Omagiu celor care au făcut posibilă aducerea steagului

În prezent, această nepreţuită relicvă a unui trecut de luptă şi de credinţă strămoşească, rămasă de la viteazul apărător al Creştinătăţii Ştefan cel Mare şi Sfânt, se păstrează la Muzeul Naţional de Istorie, după ce, până în 1970, a fost expus la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti. A părăsit muzeul găzduit în fostul Palat al Poştei doar de trei ori, fiind expus la Muzeul Metropolitan din New York, apoi la Londra, pentru ca, în aprilie-mai 2009, să ajungă la Muzeul de Istorie din Suceava.

Se cuvine în final să omagiem ataşamentul pentru un simbol de luptă şi un simbol ortodox al călugărilor de la Zografu, care nu l-au înstrăinat, deşi sigur aveau nevoie de bani, apoi râvna consulului G.C. Ionescu, care a depus toate eforturile pentru a-l vedea în ţară şi limpezimea gândirii lui Ionel Brătianu. Deloc de neglijat a fost aportul generalului francez Maurice Sarrail. Ce-a fost acesta, decât un binefăcător de care istoria noastră a dus lipsă de atâtea ori!

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1513;1;52160;0;Epopeea-aducerii-din-Athos-a-unui-steag-al-lui-Stefan-cel-Mare.html

 

Cele două sinoade paralele ale Patriarhului Moscovei și a toată Rusia

Preluare de la 

Savatie.wordpress.com / 31 mai 2011

Pe cît de mult se vorbește despre Moscova, pe atît de puțin se știe despre ea. Este o tactică comunistă de succes, practicată și de structurile europene, aceea de a ascunde esențialul în grămada de hîrtii, hotărîri, știri, evenimente, care pînă la urmă aruncă în lehamete pînă și pe cel mai atent comentator. Așa s-a întîmplat și în cazul constituirii la Moscova a ceea ce se cheamă ”Soborul Rusesc Popular Mondial” pe care îl conduce patriarhul Moscovei și a toată Rusia, dar care nu are scopuri bisericești, ci folosește biserica în scopuri pur politice ale statului Federația Rusă.

Iată cum este definită această entitate paracanonică pe site-ul Patriarhiei Moscovei: ”Soborul Rusesc Popular Mondial (SRPM) este cel mai însemnat for civic din Rusia. El există din 1993 și în decursul anilor este platforma civică și locul de întîlnire a oamenilor care, indiferent de vederile politice, sînt uniți de un singur țel – grija pentru prezentul și viitorul Rusiei, are un rol însemnat în formarea societății civile. La ședințele lui participă tradițional reprezentanții tuturor ramurilor puterii statale, liderii asociațiilor civice, liderii organizațiilor religioase tradiționale din Rusia, conducători de armată și ai altor structuri de forță a Federației Ruse, profesorii și studenții celor mai mari instituții de învățămînt din țară, savanți și oameni de cultură, delegați ai comunităților ruse din străinătatea apropiată și îndepărtată, mulți reprezentanți ai tineretului”.

Iată și cîteva țeluri și scopuri propuse de SRPM, potrivit propriului statut: ”Sborul urmărește linia unificării societății în numele renașterii Rusiei. Slujește întărirea statalității ruse, amplificarea rolului Bisericii Ortodoxe în viața societății. Contribuie la conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu religiile tradiționale din Rusia în vederea însănătoșirii morale a societății și excluderea extremismului religios și a intoleranței. Contribuie la unificarea non-violentă a poporului rus”.

Unificare non-violentă a poporului rus trebuie înțeleasă ca asimilarea celorlalte popoare cucerite de Imperiul Rus, în special de cel sovietic, deoarece în continuare Soborul își propune să ”zidească o Rusie multinațională, să întărească relațiile prietenești dintre popoare și să depășească ura națională și separatismul, precum și terorismul internațional”.

Ura națională și separatismul sînt promovate, în ochii Soborului, de către celelalte popoare împotriva rușilor. De aceea următoarele prerogative ale Soborului sînt acelea de ”implementare a măsurilor de întărire a sănătății nației (zdorovia natsii), în colaborare cu organele cointeresate”. Asta nu fără ”susținerea și ajutorul practic în domeniul înființării unei școli naționale și apărarea limbii ruse”. Desigur școala națională și apărarea limbii ruse nu este necesară la Moscova sau Peterburg, ci în republicile populate de alte popoare, dar peste care Patriarhia Moscovei, în virtutea enerției, stăpînește canonic. Soborul își propune un șir de măsuri pentru susținerea rușilor din străinătatea și promovarea rusismului peste tot în lume.

Nu îmi propun să traduc întregul statut al Coborului Rus, deși ar mai fi lucruri interesante pentru un ochi politic. Intenția mea este aceea de a înțelege cum este posibil ca un patriarh care prezidează un sinod atît de numeros cum este cel al Bisericii Ortodoxe Ruse, numărînd peste 200 de ierarhi și întrunind zeci de state străine ca limbă și cultură de ruși, să ia parte la înființarea unei structuri care, prin folosirea termenului Sobor/Sinod, în propria titulatură induce în eroare comunitatea ortodoxă.

Care este legătura dintre cele două sinoade prezidate de patriarhul Moscovei și cîți din membrii Sinodului oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse fac parte și din sinodul paralel, cel al al panrusismului mondial? Participă mitropolitul Vladimir al Moldovei, în calitatea sa de membru permanent al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, la Soborul Rusesc Popular Mondial? Dacă da, este oare legitimă punerea unor ierarhi ce păstoresc peste mitropolii de altă naționalitate în slujba politică a nației ruse în cadrul unei structuri susținute și întrepătrunse de structurile de forță ale statului rus? Iar dacă nu, atunci de ce ședința Sinodului oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse este convocată la doar trei zile după ședința sinodului paralel și de ce ambele sinoade au pe agendă aceleași prerogative?

Politica standardelor duble dusă de patriarhul Moscovei, dublată de politica dublelor sinoade, va mări criza în care se află Patriarhia Moscovei. Acest sinod pararel, constituit pe criterii naționale și al cărui singur scop este unul geopolitic în slujba statului rus, dar pe care patriarhul Moscovei nu se sfiește să-l prezideze, contrar oricăror norme canonice și etice, este o instigare brutală la ură națională între popoarele ortodoxe aflate în subordinea canonică a Patriarhiei Moscovei și poporul rus.

Să sperăm că vizita patriarhului Moscovei în Moldova anunțată pentru luna octombrie va aduce puțină lumină asupra situației create și anume care este slujba Moldovei în lupta pentru biruința nației ruse?

sursa>

http://savatie.wordpress.com/2011/05/31/cele-doua-sinoade-paralele-ale-patriarhului-moscovei-si-a-toata-rusia/

 

Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei 2011

MitropoliaBasarabiei.md / 24 mai 2011

La 24 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în incinta bisericii mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, oraşul Chişinău, a avut loc Adunarea Eparhială anuală a Mitropoliei Basarabiei. Adunarea a început cu un Te-Deum, oficiat de preoţii: PCuv. Arhimandrit Andrei Caramalău, PC preot Ioan Cosoi şi PC preot Andrei Deleu. Din componenţa secretariatului au făcut parte PC preot Ioan Cosoi, PC preot Sergiu Aga şi PC preot Valeriu Cernei.

În cuvântul său de deschidere, ÎPS Petru a menţionat rolul adunărilor eparhiale în viaţa religioasă a eparhiilor, aducând, totodată, mulţumiri celor prezenţi la lucrările Adunării din acest an, urându-le succes. Un alt subiect abordat de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a fost predarea Religiei în şcoală, „lucru la care Mitropolia Basarabiei a avut o contribuţie determinantă în anul 2010”. ÎPS Petru a reînnoit oferta Mitropoliei de a dona manuale de Religie pentru clasele I – IV pentru şcolile interesate, indiferent de jurisdicţia canonică a satului respectiv. „Mitropolia Basarabiei oferă manualele primite ca donaţie din partea Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tuturor şcolilor care manifestă interes pentru această literatură didactică. Nu am făcut diferenţă între parohiile subordonate Mitropoliei Basarabie şi cele aflate în jurisdicţia Mitropoliei Chişinăului. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă la fiecare copil din Basarabia. Ne bucurăm că profesorii de religie apreciază calitatea manualelor primite de la Bucureşti. Noi, în general, am susţinut ideea ca manualele şi curricula pentru acest obiect de studiu să fie aceleaşi ca şi la Bucureşti, fără a le inventa aici, la Chişinău, irosind bani şi resurse umane. Doar pentru a le face unora pe plac. Suntem acelaşi popor, avem aceeaşi credinţă şi ar trebui să învăţăm religia din aceleaşi cărţi. Este păcat că la Chişinău mai persistă mentalitatea veche că am fi două popoare diferite”, a menţionat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

PC preot Ioan Cosoi a făcut apelul nominal al preoţilor şi mirenilor, membri ai Adunării eparhiale, constatându-se absenţa a 14 persoane. Adunarea a votat în unanimitate ordinea de zi, după care a urmat prezentarea rapoartelor:

– Raportul de activitate a Centrului Eparhial al Mitropoliei Basarabiei pentru anul 2010 a fost prezentat de PC preot Ioan Cosoi, vicar administrativ;

– Raportul privind itinerarul pastoral al ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, pe anul 2010 – PC preot Andrei Deleu, consilier – cancelar;

– Raportul de activitate a Sectorului administrativ – PC preot Valeriu Matciac, consilier administrativ;

– Raportul de activitate a Sectorului învăţământ – PC Pr. Vlad Mihăilă, consilier mitropoitan;

– Raportul de activitate a Sectorului economic – PC Pr. Vasile Burduja, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului pastoraţie şi misiune – PC Pr. Iulian Budescu, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului cultural – PC. Pr. Sergiu Aga, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului social – dl Igor Belei, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Oficiului juridic, pregătit de dl avocat Alexandru Postică, consilier mitropolitan, a fost prezentat de PC Preot Ioan Cosoi, vicar administrativ.

Adunarea a aprobat unanim rapoartele cu calificativul satisfăcător.

Alte subiecte discutate şi votate de Adunarea Eparhială au fost:

1. Avizul Adunării Eparhiale privind formarea circumscripţiilor electorale pentru alegerea Adunărilor Eparhiale a Episcopiei de Bălţi şi a Episcopiei Basarabiei de Sud.

Alegerile pentru Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria, care include raionul Dubăsari şi toate satele din stânga Nistrului, au fost amânate pentru o altă dată.

2. Avizul Adunării Eparhiale privind înfiinţarea de noi parohii, aprobarea statutelor acestor noi unităţi ecleziastice şi modalitatea primirii a noilor parohii (din alte jurisdicţii) în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

La adunare au mai luat cuvântul: PC preot Ioan Cristea, PC preot Ioan Barbău, PC prot. Vladimir Eşanu, PC preot Valeriu Matciac şi domnii Petru Grozavu, Valeriu Berilă şi Vitalie Ojovanu.

În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a apreciat lucrul de organizare a Adunării de către consilieri şi a mulţumit membrilor Adunării Eparhiale pentru participare, subliniind faptul că Adunarea Eparhială ar trebui convocată de două ori pe an. „Constatăm că Mitropolia Basarabiei se extinde constant şi acest lucru este îmbucurător. Din 1992, de la reactivare, numărul parohiilor şi al slujitorilor a fost în creştere continuă. În acelaşi timp se acumulează şi problemele care trebuie să le soluţionăm. Poate ar fi binevenit ca, pe viitor, Adunarea Eparhială să fie convocată de două ori pe an”, a specificat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

sursa>

http://mitropoliabasarabiei.md/news/388/

 

Două biserici ortodoxe din Tanzania sunt ctitorite de credincioşi din România

Doxologia / 16 mai 2011

În perioada 7-11 mai 2011, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a efectuat o vizită în Tanzania, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Dimitrie, Mitropolit de Irinoupolis şi Seychelles, din cadrul Patriarhiei Alexandriei, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Moldova. În cadrul acestei vizite, IPS Teofan a vizitat şi sfinţit şi cele două biserici construite prin efortul financiar al unor persoane fizice sau juridice din Moldova şi din ţară.

Decizia de a sprijini ridicarea acestor lăcaşuri de cult a fost luată de Înalt Preasfinţia Sa la precedenta vizită în Tanzania, din perioada 13-21 ianuarie 2010, când a constatat cât de mare este nevoia de biserici pentru comunităţile de ortodocşi în continuă creştere din această ţară. Cele două biserici vor avea ca patron spiritual pe Sfântul Ioan Botezătorul, respectiv pe Sfânta Parascheva de la Iaşi. 

Ca şi la precedenta vizită, la solicitarea IPS Dimitrie, chiriarhul locului, IPS Părinte Mitropolit Teofan, însoţit de părintele protosinghel Nicodim Petre, a participat la slujba de botez a câtorva sute de persoane care au îmbrăţişat credinţa ortodoxă, respectiv la săvârşirea Tainei Cununiei pentru 18 familii botezate în acea zi. La solicitarea şi cu binecuvântarea IPS Dimitrie, au mai rămas în Tanzania, pentru o perioadă de două luni, un monah împreună cu două monahii, urmând a se implica în diverse activităţi misionare şi filantropice, cum ar fi catehizarea celor care urmează a primi Taina Botezului.

Tanzania este o ţară africană extrem de săracă, de aproximativ 40 milioane de locuitori, cu capitala politică la Dodoma (oraşul Dar es Salaam fiind, însă, principalul centru economic), în care trăiesc şi mai multe zeci de mii de creştini ortodocşi. În această ţară, unul din cinci copii moare de SIDA, iar alte boli, precum malaria, fac numeroase victime, încât speranţa de viaţă se situează, undeva, în jurul vârstei de 45 de ani. Accesul la educaţie este extrem de redus, întrucât guvernul susţine salariul unui profesor, dar nu poate susţine construcţia de şcoli, acest lucru depinzând de puterea financiară a fiecărei comunităţi în parte.

Într-o ţară cu atât de multe nevoi materiale şi spirituale, există o misiune ortodoxă susţinută în special de generozitatea unor organizaţii şi credincioşi din Grecia. Această misiune urmăreşte atât propovăduirea Evangheliei, cât şi oferirea de ajutoare materiale, mai ales asistenţă medicală, IPS Dimitrie declarând, pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe din Tanzania, că, ‘la a doua Sa venire, Iisus Hristos s-ar putea să nu ne întrebe de câte ori ne-am rugat sau ne-am pocăit, dar cu siguranţă El ne va întreba dacă am oferit apă celor însetaţi, hrană celor flămânzi, medicamente celor bolnavi sau un adăpost celor orfani‘.

Pr. Constantin Sturzu

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa>

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/doua-biserici-ortodoxe-din-tanzania-sunt-ctitorite-de-credinciosi

 

Patriarhul Daniel: Unirea Principatelor Române a fost ‘Unirea de bază’ şi nu ‘Unirea Mică’

Agerpres/ 24 ianuarie 2011

Biserica Ortodoxă Română a aniversat, luni, 152 de ani de la Unirea Principatelor Române printr-o slujbă de Sfântă Liturghie oficiată la Catedrala patriarhală, urmată de un Te Deum, în cadrul căruia Patriarhul Daniel a ţinut un cuvânt de aducere aminte a ceea ce a însemnat rolul BOR în înfăptuirea ”Unirii de bază’‘.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române transmis AGERPRES, la Sfânta Liturghie au fost pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.

În cuvântul rostit la Te Deum-ul de luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evocat rolul semnificativ al BOR în înfăptuirea actului Unirii, rememorând şedinţa Adunării elective din 1859 de la Bucureşti, din Dealul Mitropoliei, prezidată de Mitropolitul Nifon, care a ales la 24 ianuarie pe domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza şi domnitor al Ţării Româneşti.

”Unirea Principatelor Române, începută la Iaşi în data de 5 ianuarie 1859 şi desăvârşită la Bucureşti în data de 24 ianuarie 1859, nu este ‘Unirea Mică’, cum zic unii, ci ‘Unirea de bază‘, deoarece ea a constituit temelia pentru formarea în anul 1862 a statului român, numit România, temelie pentru obţinerea independenţei naţionale româneşti în urma Războiului pentru independenţă din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, şi mai ales temelie pentru Unirea din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 şi Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918”, a arătat Patriarhul Daniel în cuvântul său.

Totodată, Patriarhul a trecut în revistă binefacerile aduse Bisericii Ortodoxe Române prin înfăptuirea Unirii Principatelor Române, între ele cea mai însemnată fiind temelia pusă la 1859 pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei BOR în anul 1885.

La final, Patriarhul Daniel a adus un pios omagiu de pomenire şi recunoştinţă pentru Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei şi ”pentru toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române”.

”Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca să păstrăm şi să cultivăm darul unităţii naţionale ca fiind un dar al demnităţii poporului român, obţinut cu multe jertfe şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre slava Preasfintei Treimi şi binele nostru al tuturor”, îşi încheie mesajul dedicat Unirii Principatelor Române Preafericitul Părinte Daniel.

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/48259-Patriarhul-Daniel-Unirea-Principatelor-Romane-a-fost-Unirea-de-baza-si-nu-Unirea-Mica.html

foto> Fotografia este un tablou din Palatul Patriarhiei care reprezintă Unirea Principatelor Române (Moldova şi Ţara Românească)

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/bi24_ianuarie_ziua_unirii_principatelor_romanei

_la_catedrala_patriarhalab_3008.html

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/biunirea_principatelor_s_a_facut_pe_dealul_mitropoliei

_din_bucuresti_bi_5773.html

 

Sfantul Inchisorilor, propus spre canonizare in Republica Moldova

Am urmarit indeaproape si eu reactiile starnite de emisiunea parintelui Savatie Bastovoi din 9 ianuarie 2011, care-l avea drept invitat pe IPS Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si al intregii Moldove, mitropolie din Republica Moldova, aflata sub jurisdictia Patriarhiei Moscovei (Rusia).

Subscriu comentariilor exprimate de fratii de la Razboi intru Cuvant in articolul „Mitropolitul Vladimir si Sfantul Martir Valeriu Gafencu: instrumentalizarea politica a sfintilor inchisorilor. Conflict deshis cu IPS Petru al Basarabiei prilejuit de emisiunea Parintelui Savatie”.

Totodata, vreau sa completez cu inca cateva obiectii personale, mai ales in urma vizionarii intregii emisiuni:

1. In primul rand nu „Mitropolia Moldovei propune canonizarea marturisitorului Valeriu Gafencu”, asa cum reda in mod disimulat titlul postarii parintelui Savatie, ci la nivel mediatic mitropolitul doar a comentat intre altele intrebarea ierom. Savatie, care fie intre noi, era mai mult o propunere.  Din doua una: ori mitropolitul a raspuns evaziv si diplomatic, dar fara sa aiba o baza reala in ceea ce spune (lucru putin probabil), ori totul a fost scena mimetica a unui teatru ieftin (cel mai probabil). De ce? Pai cum sa vrei sa canonizezi pe cineva cand tu ca mitropolit spui public in aceeasi emisiune ca ai citit decat „cate ceva despre” acea persoana, si cum gazda emisiunii  intreaba, inainte de a lansa „propunerea”, daca cumva mitropolitul a auzit macar de acea persoana; ca mai apoi, culmea!, sa scri pe blog ca „mitropolia propune canonizarea” acelei persoane. Dar oare pentru mitropolitul Vladimir canonizarea lui Valeriu Gafencu inseamna ceva? Dacă da, atunci ce? Cred ca ierom. Savatie stie sa raspunda acestei intrebari…

Redau textual intrebarea-propunere a Parintelui Savatie:

„[…] Poate ca ar fi si el [Valeriu Gafencu – n.m.] bun de alaturat [cetei sfintilor mucenici si marturisitori victime ale comunistilor, canonizati de Biserica Rusa – n.m.], desi nu provine din cler […] Si poate alaturi de ei, cu mila lui Dumnezeu, sa avem si noi o ceata de noi mucenici din pamanturile noastre, care imbarbateaza si incurajeaza crestinii in vremuri atat de tulbure, pentru ca asta e rostul canonizarilor: ca sa avem o legatura mai stransa cu Cerul prin cei care provin din pamantul nostru”.

2. Tot parintele Savatie, care apartine canonic de mitropolitul Vladimir, a folosit in emisiune, in doua ocazii, formularea destul de interesanta despre mitropolia condusa de IPS Vladimir: „o mitropolie atat de complexa cu o istorie atat de incurcata”, nerecunoscand practic existenta celeilalte mitropolii basarabene, care apartine de Patriarhia Romana si care este condusa de IPS Petru Paduraru sau, mai mult decat atat,  incorsetand-o pe ultima in granitele mitropoliei lui Vladimir si aratand-o drept pricina tulburarilor. De consemnat si faptul ca emisiunea a avut loc in… biroul mitropolitului Vladimir.

3. In legatura cu relatia de azi a celor doua patriarhii privitor la situatia celor doua mitropolii existente in Basarabia, calificata de mitropolitul Vladimir in emisiune in mod diplomatic drept una destul de buna, prieteneasca chiar, precum si a faptului ca Patriarhul Daniel incearca „ameliorarea” si iesirea din aceasta situatie „critica”, dar si ca doreste indreptarea problemelor „anticanonice” – cu referire stricta la IPS Petru,  trebuie amintit cititorilor ca printre primele hotarari luate de PF Daniel de cand a fost intronizat ca patriarh a fost aceea de a reactiva in 2007, in cadrul Mitropoliei Basarabiei, trei episcopii istorice. Ele au fost reactivate, cu toate ca sunt inca vacante. Mai mult decat atat, mitropolia lui Vladimir a primit de curand un nou episcop in eparhia de Edinet si Briceni (a fostului episcop Dorimedont, mort in cauze suspecte, in urma unui accident de masina), in persoana Arhim. Nicodim Vulpe, care a avut, alaturi de episcopul Marchel de Balti (pe atunci protopop), o contributie importanta in „prigonirea” IPS Petru de-a lungul timpului, incepand inca din anul 1992, de cand PS Petru a fost acuzat de „romanism” si a trecut sub tutela Patriarhiei Romane.

4. Mitropolitul Vladimir il acuza pe IPS Petru in doua puncte majore: oprirea de la slujirea celor sfinte inca din anul 1992 si reprimirea clericilor caterisiti de el *(mitropolitul exemplifica chiar cu doua cazuri de la Ungheni). Referitor la primul punct, situatia se poate rezolva (acum, zice-se) formal printr-o adresa a IPS Petru la Moscova. Cel de-al doilea punct se poate rezolva prin incetarea reprimirii caterisitilor in Mitropolia Basarabiei. De cealalta parte, IPS Petru trimite un comunicat de presa in care demonteaza argumentat doar primul punct. El califica declaratiile mitropolitului Vladimir ca fiind „deplasate si jignitoare”, cere in aceasi timp mitropolitului Vladimir sa aiba o „reactie de regret” si sa aduca „scuze fraesti” si, nu in ultimul rand, il acuza de colaborationsim „cu trupele de poliţie, ale armatei şi ale forţelor separatiste, în luarea cu asalt a reşedinţei episcopale din Bălţi” in anul 1992 si de „comportament abuziv, politizat, agresiv, violent, românofob şi plin de ură al său şi al anturajului său corupt”, manifestat de el in aplicarea „tratamentului umilitor şi nedrept la care a fost supus vlădica Petru”. Vlad Cubreacov, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei si vicepresedintele PPCD din Rep. Moldova, dar si un fervent apropiat al Mitropoliei Basarabiei, merge mai departe cu acuzele impotriva IPS Vladimir in cateva postari ale sale pe blog si il numeste „mitropolitul-colonel”. In fine,  „paradoxul” este urmatorul: pe data de 15 octombrie 2010, IPS Petru cu IPS Casian de la Galati au mers in vizita „frateasca” la IPS Vladimir, chiar in biroul sau, si au discutat despre aceste lucruri. Se parea ca starea de „ura si confruntare” incepuse sa fie depasita, conform specificatiilor hotararii comune a celor doua patriarhii din 15 ianuarie 1999. Gestul IPS Vladimir de atunci pare sa fi fost insa disimulat, potrivit afirmatiilor aceluiasi Vlad Cubreacov, care spune ca de fapt „Inaltpreasfinţia Sa [Vladimir – n.m.] ar dori doar să le transmită un semnal de avertisment mai-marilor săi de la Moscova, care l-ar fi invitat delicat să se gândească la o retragere din scaun”. Ramane insa de vazut, cel putin in urma emisiunii ierom. Savatie aceste lucruri prind acum din ce in ce mai mult contur.

Cateva consideratii:

Dupa IPS Vladimir, responsabilitatea crearii acestei situatii cu cele doua mitropolii din Basarabia este pusa in marea majoritate pe seama politicului si a contextului de dupa revolutia lui ’89,  dar uita ca acum el nu face decat o banala politichie bisericeasca. In acelasi timp, intrecerea lumeasca in a canoniza sfinti este deopotriva si politica, si politichie bisericeasca.

Toata lumea stie de propunerile parintelui Savatie indreptate indeosebi Patriarhiei Romane de a condamna public comunismul.  Daca tot a facut acest lucru si daca tot a facut aceasta emisiune, avandu-l mai ales ca inviat pe IPS Vladimir, de ce oare nu i-a „propus” si lui public acelasi lucru??? Raspunsul cred ca-l stim insa cu totii…

dan.camen.

foto>

http://viatalatara.files.wordpress.com/2008/11/sf-gafencu1.jpg

http://cubreacov.wordpress.com/2010/10/28/3951/

 

Podoaba Mânăstirii Secu – Podoaba Ortodoxiei: Sfântul Ioan de la Râşca şi Secu şi Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei

[Pe data de 30 august se face pomenirea a doi mari sfinţi români: Sfântul Ioan de la Râşca şi Secu şi Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Viaţa acestora o puteţi citi în rândurile de mai jos în mod sintetizat. Trebuie reţinută contribuţia acestor doi mari sfinţi români la păstrarea şi apărarea Ortodoxiei în vremuri de restrişte şi promovarea acesteia în limba română prin numeroasele tipărituri care au împânzit pământul Moldovei şi nu numai. De asemenea, nu poate fi neglijată nici legătura specială care a fost între cei doi sfinţi, atât sub aspectul rudeniei, cât şi sub aspect duhovnicesc. În acelaşi timp, nu putem uita nici apropierea deosebită pe care fiecare dintre ei a avut-o în viaţă: Sf. Ioan cu Sf. Teodora de la Sihla şi Sf. Mitropolit Varlaam cu marele Domnitor-ctitor Vasile Lupu al Moldovei – dan.camen.]

~~~+~~~

Viaţa Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu

„Arhiepiscopul cel sfânt şi luminat„

Tropar, glas 4:

Ucenic prea ales al Sfinţilor Mitropoliţi Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, prin rânduiala lui Dumnezeu ai fost ierarh sfânt şi minunat, Episcop al Huşilor şi Arhiepiscop al Romanului. Păzind dreapta credinţă, ai păstorit turma lui Hristos şi, în sfinţenie vieţuind, ai binecuvântat sfintele mănăstiri Râşca şi Secu. Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Acest vrednic fiu al neamului românesc şi strălucit ierarh al Bisericii Moldovei a trăit în veacul al XVII-lea, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei. S-a născut în ţinutul Vrancei (pe atunci numit ţinutul Putnei), din neam de răzeşi, din binecredincioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia. Din tinereţe a dorit viaţă călugărească.

Rudenia sa, Varlaam Moţoc, viitorul mitropolit al Moldovei, îşi petrecea viaţa călugărească în osteneli sfinte la Mănăstirea Secu. Aflând de râvna şi dorinţa tânărului, l-a dus în obştea Mănăstirii Râşca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam. Aici, la Râşca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

În anul 1632, Varlaam ajunge mitropolit al Moldovei, iar după câţiva ani îl mută pe călugărul Ioan de la Mănăstirea Râşca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărţile şi lucrurile pe care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Ioan, care vieţuise la Râşca aproximativ 18 ani, nu a uitat niciodată în viaţă mănăstirea în care a fost călugărit, contemporanii şi urmaşii numindu-l „Ioan de Râşca”.

La Mănăstirea Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nechifor şi Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului – azi Mănăstirea – Sihăstria, şi apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei.

În anul 1641, Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, înfiinţează în Cetatea Neamţului o mică mănăstire, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae. În Cetate se adăposteau, în vremuri de restrişte, familia domnitorului şi alte familii boiereşti din Moldova. Aici era adăpostit şi tezaurul ţării. De aceea, Mitropolitul Varlaam a aşezat la egumenia acestei mănăstiri-cetate pe omul său de încredere şi rudenia sa, Ioan „de la Râşca” de la Mănăstirea Secu, smerit călugăr, mare rugător şi postitor.

Ioan a fost egumen la Mănăstirea din Cetatea Neamţului până în anul 1665. El a botezat-o, afundat în 1650, pe fiica lui Joldea, armaşul cetăţii, cea care avea să fie, peste ani, marea sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, şi el i-a fost duhovnic şi îndrumător până la vârsta de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viaţa monahală. În toţi aceşti ani, el a povăţuit cu blândeţe pe străjerii Cetăţii, săvârşind şi pentru ei Sfânta Liturghie, fie în paraclisul Cetăţii, renovat de Vasile Voievod, fie în bisericuţa metocului Cetăţii din satul străjerilor, ctitorită de acelaşi milostiv Domnitor şi care avea patron tot pe Sf. Nicolae. În cele din urmă zile ale Mitropolitului Varlaam, egumenul Ioan din Cetate se afla în chilia acestuia de la Secu, ascultându-i ultimele dorinţe şi poveţe, iar după mutarea sa la Domnul, l-a aşezat în mormântul de lângă zidul bisericii.

În anul 1666, Mitropolitul Ghedeon, aflat pentru a doua oară în scaunul mitropolitan, l-a aşezat, pentru un an de zile, egumen la Mănăstirea Secu. Unul dintre vieţuitorii acestei mănăstiri, Arhim. Dionisie Udişteanu, îl descrie pe egumenul Ioan astfel: „… ucenic al Mitropolitului Varlaam, bun cunoscător al limbii slavone, foarte smerit, având o viaţă pilduitoare şi cu realizări mari în activitatea sa”.

În anul 1667, Ioan este ales, hirotonit şi instalat episcop al Huşilor, Episcopie ce purta grijă de credincioşii din Ţara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. Aici, Ioan a păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele, când turcii şi tătarii prădau, deseori, aceste locuri. Vlădica Ioan era milostiv, gata oricând să aline orice durere. Era foarte îndrăgit şi respectat de ceilalţi ierarhi moldoveni, mai cu seamă de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea perioadă episcop la Roman, iar după câţiva ani mitropolit, al Moldovei.

Din anul 1674 şi până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului, înfiinţată de primii voievozi Muşatini ai Moldovei. Această eparhie se bucura de deosebită cinste, ierarhilor dându-li-se uneori titlul de arhiepiscop sau chiar de mitropolit al Ţării de Jos. Şi aici, marele ierarh Ioan a dus o viaţă pilduitoare. Un Pateric al sfinţilor din Moldova-România, manuscris din anul 1888, ni-l descrie astfel: „Şi tot în anii aceştia şi preasfinţitul arhiepiscop Ioan au îndemnat pre lume a se minuna prin strălucitele şi sfintele sale nevoinţe. El mai întâi din tânără vârstă au îmbrăţişat orânduiala monahicească … şi petrecând viaţă sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, de acolo s-au rânduit la scaunul arhiepiscopiei Romanului în anul 1674, unde iarăşi întru neîncetate nevoinţi şi întru înalte bunătăţi strălucind minunat! Şi petrecând cu smerenie adâncă, s-au mutat la vecinica odihnă”.

Cât timp a păstorit la Roman s-a ostenit ca, din puţina sa agoniseală, să ctitorească Mănăstirea Mera, în ţinutul său natal. La săvârşirea acestei frumoase fapte a fost ajutat de rudenia sa, vornicul Moţoc din Odobeşti. Mănăstirea Mera era destul de aproape de Mănăstirea Vărzăreşti, pustiită de slujitorii domneşti ai lui Matei Vodă Basarab şi părăsită de călugări. Episcopul Ioan a găsit de cuviinţă ca la această mănăstire să aşeze pe ucenica sa Teodora de la Cetatea Neamţului, împreună cu alte câteva călugăriţe. Purtând grijă de lucrările de la Mera, putea supraveghea şi liniştea călugăriţelor, ajutându-le totodată, cu cele necesare traiului.

Adânc impresionat de viaţa curată şi alesele nevoinţe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, în cartea sa „Viaţa şi petrecerea sfinţilor”, îl numeşte arhiepiscopul cel sfânt şi minunat.

Înainte de moarte, Ioan a lăsat mitropolitului său puţinele bunuri pe care le avea.

În anul 1685 fericitul Ioan s-a mutat la Domnul. Sfântul Mitropolit Dosoftei, împreună cu ceilalţi ierarhi ai Moldovei, i-a făcut cuvenita prohodire şi l-au aşezat în mormântul de lângă biserica mare a Mănăstirii Secu. Lespedea mormântului său, peste care au trecut vitregiile vremurilor, stă şi astăzi mărturie deasupra locului unde odihnesc osemintele sale. Teodora, după ce şi-a condus duhovnicul pe drumul spre veşnicie, s-a retras în singurătate în Munţii Sihlei, urmând pilda vieţii duhovnicescului său părinte.

A fost înscris în rândul sfinţilor odată cu canonizarea mai multor sfinţi români din Moldova de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 5-7 martie 2008, având ca dată de prăznuire ziua de 30 august. Proclamarea oficiala a canonizarii Sfântului Ioan a avut loc la Mânăstirea Neamt, pe 5 iunie 2008.

Simţind sfinţenia vieţii şi ajutorul rugăciunilor sale, credincioşii dau cinstire cuvenită Sf. Ioan „de Râşca”, pe care şi noi cinstindu-l, lăudăm pe Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Săi.

~~~+~~~

Viaţa Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei

Sfântul cărturar al Moldovei

Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu. Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Moţoc, din Borceşti, sat dispărut, situat lângă Târgu-Neamţ, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. Pe aceeaşi vatră, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu în care a început să funcţioneze şi o şcoală. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând Scara (Leastviţa) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungând sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, în anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev şi Moscova în vederea cumpărării de icoane pentru mănăstirile Dragomirna şi Bârnova şi pentru biserica ctitorită de domnitor în Iaşi. Săvârşind aceasta, Varlaam s-a întors în ţară, dar primind vestea morţii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Mănăstirea Secu.
În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei în locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele veşnice şi a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ.

Noul Mitropolit unea învăţătura cu rugăciunea şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învăţatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnitor Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului şi credincioşilor ortodocşi o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiţie a Bisericii. Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era preţuit atât în ţară, cât şi în afara ei. Astfel, pentru evlavia şi înţelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. Ca un păstor bun şi harnic, Mitropolitul a tipărit la Iaşi mai multe cărţi de slujbă şi de apărare a credinţei ortodoxe, şi anume: Cazania, Cele şapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi altele.

Lucrarea sa intitulată Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Ea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget şi credinţă pe românii locuind de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfinţită în anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori şi binevestea Evanghelia lui Hristos cu râvnă şi înţelepciune. În anul 1641, în această biserică, evlaviosul Mitropolit Varlaam a aşezat moaştele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult în rândurile credincioşilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru a întări credinţa ortodoxă şi a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iaşi, în anul 1640, prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă şi română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova.

După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de linişte şi de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturiseşte cronicarul Miron Costin. Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune şi în vieţuire sfântă, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657. Toate cele agonisite în timpul vieţii sale le-a dăruit Mănăstirii Secu. Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.

Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 29 august 2007, la Mănăstirea Secu.

~~~+~~~

Cu ale lor sfinte rugăciuni,

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

miluieşte-ne pe noi!

sursa>

http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=18

http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=14

foto>

http://www.descopera.ro/galerie/912966-manastirea-secu-jud-neamt#

http://www.basilica.ro/ro/stiri/biserica_ortodoxa_romana_sarbatoreste_maine_pe

_sfantul_cuvios_ioan_de_la_rasca_si_secu_1377.html

http://publicatii.com/viatacrestina/2006/NoIV/varlaam.htm

 

Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Olteniei este noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Inaltpreasfintitul Teofan

Mitropolitul Olteniei

este noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

 

05.martie.2008

 

Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei este noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, el fiind votat, miercuri seară, de 32 de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Contracandidatul său în turul doi de scrutin – Preasfinţitul Casian – a primit 13 voturi.

Pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei au candidat Preasfinţitul Ioan al Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Casian al Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Olteniei, şi Preasfinţitul Calinic Botoşeneanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

În urma primului tur de scrutin, IPS Teofan a primit 20 de voturi, PS Casian – 16, PS Ioan – şapte, iar PS Calinic două voturi.

Pentru că în primul tur de scrutin niciunul din cei patru candidaţi nu a obţinut jumătate plus unu din voturile membrilor Sfântului Sinod al BOR, a fost organizat al doilea tur, în care au candidat doar IPS Teofan şi PS Casian.

*ÎPS Teofan a fost preferat de 32 de membri ai Sfântului Sinod, în timp ce Preasfinţitul Casian a avut 13 susţinători în cel de-al doilea tur de scrutin.(evz.ro)

Rezultatul alegerii vor fi consemnate într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor exprimate de cei 45 de membri ai Sfântului Sinod.

Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, Ips Daniel a fost validat in functia de patriarch al Bisericii Ortodoxe Romane.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) i-a ales, miercuri seară, si pe cei şapte episcopi pentru scaunele vacante ale episcopiilor din ţară şi străinătate.

Preasfinţitul Sebastian Ilfoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost ales episcop al Slatinei. Pentru scaunul vacant de episcop al Slatinei a candidat şi Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanu, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor.

Preasfinţitul Petroniu Sălăjanul, arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei a fost ales episcop al Sălajului. Pentru acest scaun a mai candidat şi preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Preasfinţitul Visarion Răşinăreanu vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost ales episcop pentru Episcopia Tulcei. El a candidat pentru acest scaun alături de Preasfinţitul Irineu Slătineanul, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului.

Preasfinţitul Siluan Marsilianul, episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, el fiind unicul candidat

Preacuviosul părinte arhimandrit Mihail Filimon, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Australia şi Noua Zeelandă.

Preacuviosul protosinghel Macarie Drăgoi a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa de Nord şi Preacuviosul părinte arhimandrit Timotei Lauran a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia.

sursa 1> http://www.mediafax.ro/social/ips-teofan-este-noul-mitropolit-al-moldovei-si-bucovinei.html?1688;2434723

http://www.mediafax.ro/social/sfantul-sinod-i-a-ales-pe-cei-sapte-episcopi-pentru-episcopiile-din-tara-si-strainatate.html?1688;2434900

*sursa2>http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/794483/Surpriza-la-alegerile-BOR-PS-Teofan-noul-mitropolit-al-Moldovei/