Miride de post> Sfintii Sapte Tineri din Efes

Miride de post

Sfintii Sapte Tineri din Efes

Cum sa ajungi sfant dormind si mucenic nestiind de cazne? Stati linistiti, nu prea se poate! Exista insa in Sinaxar o singura exceptie: Sfintii Sapte Tineri din Efes, praznuiti de Biserica noastra la 4 august. La Dumnezeu toate sunt cu putinta!… Ca un sfesnic cu sapte brate, sfintii tineri lumineaza si azi in intunericul necredintei lumina invierii…

In Minei se vorbeste despre faptul ca cei sapte tineri au avut parte in pestera de “minunata moarte ca un somn” [1], intreg canonul Utreniei folosind explicit verbul “a muri”, iar o stihira spune ca moartea lor a fost “cea de obste”, iar invierea “mai presus de fire”:  “Voi, pruncii Efesului, murind odinioara pre pamant fara de simtire, cu moartea cea de obste, ati inviat iarasi mai presus de fire, aratat incredintand invierea mortilor” [2]. De partea cealalta, Sinaxarul spune ca a fost “straina si minunata adormire” sau “somn de moarte”, iar mai explicit: “sufletele lor erau pazite in mainile lui Dumnezeu, iar trupurile lor, ca si cum ar fi dormit, zaceau in pestera, nestricate si neschimbate”.

Si in legatura cu perioada cat au stat in pestera sfintii exista incertitudini. Simeon Metafrast citeaza marturia lui Gheorghe Chedrin, conform careia aflarea celor sapte sfinti tineri s-a facut in anul 23 al domniei lui Teodosie II cel Tanar *(cel Mic, 408-450), dar si o alta sursa, care mentioneaza ca data ziua de 22 octombrie a anului 38 al imparatiei aceluia. Calculand de la data mortii lui Decius, anul 251 *(254 dupa Metafrast), obtinem pentru prima varianta 180 de ani, iar pentru a doua 195 de ani, desi majoritatea surselor vorbesc de 172 ani, iar Chedrin de 170 de ani. De asemenea, in Sinaxarul Mineiului se vorbeste de 372 de ani, care insa, in cele din urma, poate fi si o greseala de copiere (prima cifra de la 172) [3]. Numarul nu este important si poate nici durata indelungata pe care sfintii au petrecut-o in “adormire”, ci minunea in sine, care a adeverit fara tagada invierea.

~~~+~~~

Pregatindu-se pentru martiriu, cu rugaciuni fierbinti in pestera intunecoasa, ei se imbarbatau adesea cu nadejdea invierii. Trimitandu-l pe cel mai tanar dintre ei in oras sa cumpere cele ale gurii, cu argint acela hranea si gurile saracilor. Iata milostenie facuta si in prigoana! Aducand pentru ultima data din cetate Iamvlih o singura paine, au impartit-o frateste si, dupa neincetate slavoslovii isi culca ochii, cu somn ingreuiat de la mahnirea prigonirii. A doua zi doreau sa primeasca cununa de martiriu…

Si… se trezira, “parandu-li-se ca seara s-au culcat” si, flamanzi, ii cer lui Iamvlih sa cumpere mai multa paine, dandu-i pentru asta un ban de argint de pe vremea lui Decius. Rupand cu greu pecetile pesterii, acesta se indreapta catre oras, ducand cu sine gand plin de uimire: Sfanta Cruce impodobea, peste tot, portile cetatii, oameni multi se jurau cu numele lui Hristos si peste tot straina vedere. Coborat parca din cer, se indreapta catre vanzatorul de paine, si-i intinde banul sa cumpere, ca si “ieri”, paine… Comoara! A gasit comoara! – strigau toti care vedeau banul si-l fortau sa spuna tot ce stie. Episcopul si Antipatul il cercetara si, necrezandu-l, il urmeaza pentru adeverire la pestera minunii ce se savarsise, sa vada si sa gaseasca adevarata comoara duhovniceasca. Dandu-i de stire imparatului de cele gasite, acela degraba soseste si, cu umilinta divina, se inchina celor sapte tineri ca unor sfinti, lor, care inviasera…

Marturisira luminati imparatului ca pentru el i-a “inviat” Dumnezeu, “mai inainte de invierea cea de obste”, ca sa combata eresul saducheu care bantuia imperiul, potrivit caruia nu exista inviere a mortilor. Vazandu-i fata catre fata, in carne si in oase, treziti ca inviati si sfinti ca mucenici, imparatul a exclamat de bucurie: “Cu adevarat este invierea mortilor!” [4]

dan.camen.

PS: Invierea Sfintilor Sapte Tineri din Efes reaminteste celor care postesc in aceasta perioada de ridicarea la cer cu trupul a Maicii Domnului a treia zi de la adormirea ei, care este pana la urma o inviere inainte de Invierea cea de obste.

---

[1] Canonul Utreniei – 4 august, Peasna I, gl. II în Mineiul Lunei August, ediţia a III-a, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1929, p. 48 

[2] Canonul Utreniei – 4 august, Peasna V, gl. II în Mineiul Lunei August, …, p. 50

[3] Sinaxarul Sfintilor Spate tineri din Efes în Mineiul Lunei August, …, p. 52

[4] Condacul, gl. IV, în Mineiul Lunei August, …, p. 51

_______________________________

foto>

http://www.orthodoxy-icons.com/uploads/posts/2011-04/1303985161_sem-spyaschih-otrokov-effeskih-nikolay-i-ivan-klykovy.jpg

http://4.bp.blogspot.com/-B3C9RC_M-xQ/TghFARsVfLI/AAAAAAAAADU/PpAAMxokP6U/s1600/Siebenschl%25C3%25A4ferKircheEphesus.jpg

 

S-a descoperit mormantul Sf. Filip, unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus

[Structura mormantului si inscriptiile lasate pe el sunt indiciile care l-au determinat pe arheolog sa afirme ca mormantul este al Sf. Apostol Filip, unul din cei 12 ucenici ai Mantuitorului Hristos. Video AICI – dan.camen.]

Ziare.com / 27 iulie 2011

O descoperire istorica pentru lumea crestina s-a petrecut in orasul Pamukkale, din Turcia, vechiul oras antic Hierapolis mentionat in Biblie. O echipa de arheologi, condusa de profesorul italian Francesco D’Andria, a descoperit mormantul Sfantului Filip, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus[praznuit la 14 noiembrie, care nu trebuie confundat cu Sfantul Filip, unul din cei 7 diaconi, praznuit la 11 octombrie – n.m.].

„Am incercat de multi ani sa descoperim mormantul Sfantului Filip. L-am gasit in sfarsit sub daramaturile unei biserici, pe care le-am scos la lumina zilei in urma cu o luna„, a declarat arheologul d’Andria, care a precizat ca mormantul nu a fost inca deschis, conform The Voice of Russia. „Intr-o zi mormantul va fi deschis. Aceasta descoperire este foarte importanta pentru lumea crestina si pentru arheologie. Aici va fi un loc de pelerinaj„, a mai spus el.

„Sfantul Filip a venit la Hierapolis si a fost omorat de romani din cauza faptului ca raspandea crestinismul in regiune. Sfantul Filip este considerat un martir. Aceasta descoperire ne-a produs o mare emotie. Filip este mentionat in Biblie si este foarte important ca i-am gasit mormantul, iar acest lucru va avea un ecou puternic in toata lumea „, a spus D’Andria.

sursa>

http://www.ziare.com/magazin/arheologie/s-a-descoperit-mormantul-lui-filip-apostolul-lui-iisus-video-1110321

 

Preasfinţitul Ambrozie prezent la festivităţile religioase prilejuite de canonizarea Sfinţilor Martiri din Novo Selo şi Batak în Biserica Ortodoxă Bulgară

Basilica.ro / 16 mai 2011

În perioada 16-19 mai 2011, în Biserica Ortodoxă a Bulgariei vor avea loc festivităţi religioase prilejuite de canonizarea sfinţilor martiri din Novo Selo şi Batak. La aceste manifestări, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica Ortodoxă Română va fi reprezentată de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, după cum informează episcopiagiurgiului.ro.

În urma canonizării victimelor creştine martirizate în 1876 în oraşul Batak, Episcopia Plovdiv, şi la Mănăstirea Sfânta Treime din Novo Selo, oraşul Aprilitsi, Episcopia Lovech, Biserica Ortodoxă Bulgară îi cinsteşte ca martiri şi apărători ai credinţei creştine. În cazul masacrului din Novo Selo, Biserica Ortodoxă Bulgară i-a canonizat, în mod special, pe doi călugări şi şapte maici, care au fost torturaţi şi ucişi de trupele otomane. Astfel, martirii Masacrului Batak vor fi cinstiţi de către Biserica Ortodoxă Bulgară în data de 17 mai, iar martirii din Novo Selo pe 9 mai.

Lupta poporului bulgar pentru eliberarea de sub jugul otoman, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost eroică dar şi sângeroasă. Aproximativ 30 000 de bulgari – majoritatea femei, copii şi bătrâni – au fost ucişi de forţele otomane în lunile aprilie – mai 1876.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/preasfintitul_ambrozie_prezent_la_festivitatile_religioase_prilejuite_de_canonizarea_

sfintilor_martiri_din_novo_selo_si_batak_in_biserica_ortodoxa_bulgara_9676.html

foto>

http://episcopiagiurgiului.ro/Stiri/showarticle.php?articleID=1469

http://www.johnsanidopoulos.com/2011/05/new-martyrs-of-batak-sparks-amidst.html

 

Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia

TESTAMENTUL SFINŢILOR ŞI SLĂVIŢILOR PATRUZECI DE MARTIRI

AI LUI HRISTOS CARE S-AU SĂVÂRŞIT ÎN SEVASTIA

(9 martie 320)

I

„Meletie, Aetius şi Eutihie, întemniţaţii Iui Hristos, sfinţilor episcopi şi preoţi, diaconilor şi mărturisitorilor, şi celorlalţi membri ai Bi­sericii, salutare în Hristos.

1. După ce, prin harul lui Dumnezeu şi prin rugăciunile comune ale tuturor, vom săvârşi lupta care ne aşteaptă, atunci voim ca această dorinţă a noastră cu privire la moaştele noastre să vă fie cea mai de seamă.

Dorim ca moaştele noastre să fie strânse de cei din jurul preotului şi tatălui nostru Proidius, de fraţii noştri Crispin şi Gordius, împreună cu poporul cel râvnitor, cu Chirii, Marcu şi Sapricius, fiul lui Ammonius, spre a fi depuse în satul Sărim [1] de lîngă oraşul Zela. Căci, chiar dacă noi toţi suntem din localităţi diferite, ne-am ales, însă, un singur şi acelaşi loc de odihnă. Deoarece împreună am dat ace­eaşi luptă, ne-am hotărât să avem împreună acelaşi loc de odihnă, în locul spus mai înainte. Acestea, deci, s-au părut Duhului Sfânt şi ne-au plăcut şi nouă.

2. De aceea, noi cei din jurul lui Aetius şi Eutihie şi a celorlalţi fraţi al noştri în Hristos, rugăm pe adevăraţii noştri părinţi şi fraţi, să se reţină de la orice întristare şi tulburare, să respecte hotărârea comunităţii noastre frăţeşti şi cu grabă să vină în ajutorul dorinţei noastre, pentru ca, datorită ascultării şi iubirii noastre, să dobândiţi răsplata cea mare de la Părintele nostru comun.

3. Încă vă rugăm pe toţi, ca din moaştele noastre scoase din cuptor, nimeni sa nu păstreze ceva pentru sine, ci, îngrijind de strângerea lor la un loc, să le dea celor numiţi mai înainte, pentru ca, arătând puterea sârguinţei şi curăţia ostenelilor bunătăţii şi iubirii lor, să dobândească răsplata, aşa precum Maria (Magdalena), oare s-a apropiat de mormântul lui Hristos, a văzut Înaintea tuturor pe Domnul şi ea, cea dintâi, a primit bucuria, binecuvântarea şi harul.

4. Iar dacă cineva s-ar împotrivi dorinţei noastre, să fie lipsit de răsplata dumnezeiască, fiind răspunzător de toată neascultarea, pierzând pentru o mică dorinţă ceea ce este drept, încercând, pe cât ar fi puterea lui, să ne despartă unii de alţii, pe noi cei pe care Sfântul nostru Mântuitor ne-a unit în credinţă, prin harul şi pronia Sa.

5. Iar dacă şi tânărul Evnoicus, prin voinţa lui Dumnezeu Cel iu­bitor de oameni, va ajunge la acelaşi sfârşit al luptei, el a cerut să aibă acelaşi loc de odihnă ou noi. Dacă, prin harul lui Dumnezeu, va fi păzit nevătămat şi va suferi încă încercări în lume, îl sfătuim să trăiască în libertate, avînd ca pildă martiriul nostru, şi-l îndemnăm să păzească po­runcile lui Hristos, pentru ca în ziua cea mare a învierii să dobândească împreună cu noi fericirea, pentru că, în lume fiind, a îndurat împreună cu noi aceleaşi necazuri.

6. Căci iubirea faţă de aproapele priveşte la dreptatea lui Dumnezeu, iar cel ce nu ascultă de fraţi calcă porunca lui Dumnezeu. Căci este scris: «Cel ce iubeşte nedreptatea urăşte sufletul său» [2].

II.

1. Aşadar, vă rog, frate Crispine, să vă depărtaţi de orice poftă şi rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înşelătoare şi neputincioasă, înfloreşte pentru puţin şi îndată se veştejeşte ca iarba grădinii [3], primind sfârşitul mai repede ca începutul. Mergeţi mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruieşte bogăţie neîmpuţinată celor ce aleargă la El şi dă ca răsplată viaţa veşnică celor ce cred în El.

2. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc să se mântuiască, ofe­rind prilejul potrivit pentru pocăinţă, pentru practicarea adevăratei vie­ţuiri celor ce nu amână nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieţii este neprevăzută. Şi chiar de ai cunoaşte-o, vezi ceea ce este de folos şi arată în modul acesta curăţia credinţei, pentru ca prin aceasta să ştergi urma păcatelor făptuite mai Înainte. «Căci în starea în care te voi găsi, zice Domnul, în aceea te voi şi judeoa» [4].

3. Sârguiţi-vă, deci, să fiţi fără greşeală în poruncile lui Hristos, ca să scăpaţi de focul cel nestins şi veşnic [5]. Căci glasul cel dumnezeiesc strigă: «Timpul s-a scurtat» [6].

4. Mai presus de toate, cinstiţi iubirea, căci numai ea singură res­pectă datoria iubirii frăţeşti şi se supune legii lui Dumnezeu. Căci prin fratele cel văzut se cinsteşte Dumnezeu Cel nevăzut [7]. Dacă pe cei născuţi din aceeaşi mamă cuvântul (îi numeşte) fraţi, tot aşa sunt socotiţi fraţi toţi cei ce iubesc pe Hristos. Într-adevăr, Sfântul nostru Mântuitor şi Dumnezeu a spus că sunt fraţi între ei, nu cei ce sunt părtaşi firii, ci cei uniţi în credinţă, prin vieţuirea lor cea mai bună şi împlinesc voia Tată­lui nostru Care este în ceruri [8].

III.

1. Salutăm pe venerabilul preot Filip, pe Proclianus şi pe Diogene, împreună cu sfânta lor Biserică. Salutăm pe venerabilul Proclianus, cel ce locuieşte în Phydela [9], împreună cu sfînta lui Biserică şi cu ai săi. Salutăm pe Maximus cu Biserica lui, pe Magnus cu Biserica lui. Salutăm pe Domnuis şi ai săi, pe Iles, tatăl nostru, pe Valens cu Biserica lui. Eu, Meletie, salut rudeniile mele, pe Lutanius, Crispus, Gordius cu ai lor, pe Elpidius cu ai săi şi pe Hyperechius cu ai săi.

2. Salutăm şi pe cei din localitatea Sărim, pe preot împreună cu ai săi, pe Hesychius cu ai săi; pe Chiriac cu ai săi. Salutăm pe toţi cei ce locuiesc la Chadouthi [10], pe fiecare după nume; salutăm şi pe toţi cei din Charisphon, pe fiecare după nume. Eu, Aetius, salut rudele mele, pe Marcu şi Aquilina, pe preotul Claudiu, pe fraţii mei, Marcu şi Triton, pe surorile mele, pe soţia mea, Domna, împreună cu copilul meu.

3. Eu, Eutihie, salut pe cei ce trăiesc în Xiimara, pe mama mea, Iulia, pe fraţi mei, Chirii, Rufus şi Eutihie, pe sora mea Chirila, pe logodnica mea, Basilia, şi pe diaconii Claudiu, Rufin şi Precilus. Salutăm, de asemenea, pe slujitorii lui Dumnezeu: Sapricius, fiul lui Ammonius, pe Genesius, pe Suzana, împreună cu ai lor.

4. Vă salutăm, deci, pe toţi, noi cei patruzeci de fraţi întemniţaţi: Meletie, Aetius, Eutihie, Kyrion, Candidus, Aggias, Gaius, Chudion, Heraclie, Ioan, Teofil, Sisinnius, Smaragdus, Philoctemon, Gorgonius, Chirii, Severian, Teodul, Nicallus, Flaviu, Xanthius, Valeriu, Hesychius, Domitian, Domnus, Aelian, Leontie (numit şi Teoctist), Evnoicus, Valens, Acacius, Alexandru, Vicratius (numit şi Vivian), Priscus, Sacerdon, Ecdicius, Atanasie, Lisimah, Claudiu, Iles şi Meliton.

Aşadar, noi cei patruzeci de întemniţaţi ai Domnului Iisus Hristos am semnat cu mâna unuia dintre noi, Meletie, şi am întărit toate cele scrise mai înainte şi ele sunt dorinţele noastre ale tuturor.

Ne rugăm cu sufletul şi Duhul cel dumnezeiesc ca noi toţi să dobândim bunătăţile cele veşnice ale lui Dumnezeu şi împărăţia Sa, acum şi în vecii vecilor. Amin”. (Actele Martirice p. 284 – 288)

____NOTE____________________

[1] Weiissbach, Sărim sau Sarein, e greu de identificat. W. Ruge, Sarein, în A. Pauly—G. Wissowa—W. Kroll, Real-Encyclopădie der klassisohen Altertumswissen-schaft, Zweite Reihe (R—Z), 1-er Haibband, Stuttgart, 1914, col. 2497, socoteşte că este un sat, situat la vest de oraşul Zela (Z’leh), în Armenia ; Franz Outmont, Sarin dans le Testament des martyrs de Sebaste, în «Analecta Bolaradiana», XXVI (1906), lase. 2, p. 241—242.

[2] Ps. 10, 5.

[3] Ps. 40, 6—8.

[4] Acest bine cunoscut agraphon, cuvinte nescrise in Sfînta Scriptură, au fost atribuite lui Iisus Hristos, de exemplu de Sf. Iustin Martirul, în Dialogul cu Iudeul Triton, 47, 5, ed. C. Th. E. Otto, în Corpus Apologetarum christianorum, t. II, pars II, editio 3-a, Jeniae, 1877, p. 160 D; aici sînt citate şi alte izvoare ,p. 161, n. 21. Sf. Ioan Scăirarul, însă, în Scala Paradişi, gradul 7, P.G., LXXXVIII, 813 D, le atribuie profetului Iezechiel, 7, 8; 33, 20. Pentru întreaga discuţie să se vadă : M. R. James, The Apocryphal New Testament. Oxford, 1955, agraphon, 2, p. 35; A. J. Bellinzoni, The Sayings ol Jesus in .the VJriting oi Justin Martyr, Leydens, 1967, p. 131—134; H. Musurillo, The Acts of the Chrystian Martyrs, Oxford, 1972, p. 359, nota 10.

[5] Mt. 25, 41.

[6] I Cor. 7, 29 ; Comip. I Pt. 4, 7.

[7] 7 In. 4, 20.

[8] Mt. 6, 9.

[9] Localitate neidentiificată.

[10] Localitate neidentificată.

___________________________

sursa>

http://sfintiiparinti.blogspot.com/2010/03/testamentul-celor-40-de-mucenici-din.html

foto>

http://www.macdougallauction.com/catalogue%20Dec%2010/media/mids/P4911.jpg

 

De toată veselia s-a umplut Efrata şi Rahila dănţuieşte cu credinţă, aducând lui Dumnezeu jertfă pe prunci

De toată veselia s-a umplut Efrata şi Rahila dănţuieşte cu credinţă, aducând lui Dumnezeu jertfă pe prunci

Acum două zile l-am prăznuit pe Sf. Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic pentru Hristos. Astăzi aceeaşi bucurie: cei 14.000 de prunci ucişi tot pentru Hristos. Ei sunt primii care au murit pentru Hristos, Cel întrupat (înomenit), cu toate că nu au putut intra în Împărăţia Cerurilor imediat ce au primit martirajul, aşa cum a făcut-o primul intrat în rai – tâlharul cel îndreptat de pe cruce, deoarece Hristos nu fusese încă răstignit şi nici nu înviase. Acel tâlhar a luat-o înaintea tuturor, intrând în rai chiar înaintea lui Adam şi Eva.[1]

Din sângiuri în sângiuri ne pregătim, astfel, să prăznuim Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului. Umanitatea aduce ca jertfă sângele mucenicului şi al mucenicilor pentru Cel ce primeşte Tăierea împrejur, ca să ne cuprindă ca păstorul oile sale şi ca noi să-L putem cuprinde în Sfânta Împărtăşanie, adică în Trupul frânt şi-n Sângele vărsat pentru mântuirea noastră. Pruncului I se aduce ca jertfă prunci: “Cu gând de bună voie făcându-Te Prunc Hristoase Dumnezeule, ai dăruit putere bărbătească pruncilor, ca să surpe semeţiile vrăjmaşilor”[2]. Cei ce până atunci sugeau lapte la sânul mamelor, au fost hrăniţi de Hristos, prin mucenicie, cu laptele credinţei: “Veseliţi-vă popoarelor duhovniceşte, că s-a adunat ceată de prunci, nu cu lapte hrănită, ci cu credinţa lucrată”[3]. Această sărbătoare ne îndeamnă să ne smerim ca pruncii în faţa smereniei Domnului. În acelaşi timp, sângele pruncilor ucişi ni se face nouă porfiră şi vison, cu care ne îmbrăcăm ca şi cu o podoabă, şi ne veselim întru Domnul: “Veselească-se astăzi tainic Biserica, că se înfrumuseţează luminat cu sângele pruncilor ca şi cu o porfiră şi cu vison; neîncetat slăvind pre Hristos Biruitorul şi Dumnezeu”[4]. Irod a rămas urâtor de oameni şi urâtor de Dumnezeu. Ucigându-i pe prunci dorea, fără de minte, moartea lui Dumnezeu. Dorind uciderea lui Dumnezeu, a distrus familiile, lăsându-i pe părinţi în casă fără de moştenire. Betleemul – Casa Pâinii, s-a tânguit când şi-a văzut pruncii seceraţi ca nişte spice necoapte: “Fiind Irod vrăjmaş lui Dumnezeu, trimiţând ticălosul, a secerat holda cea verde a pruncilor necoaptă; iară pre Domnul, care S-a născut, neputând să-L omoare, se umple de toată ruşinea”[5], şi iarăşi: “În Vitleem la Împăratul ce S-a născut, maghii de la răsărituri cu daruri au venit, povăţuiţi fiind prin setea din înălţime; dar Irod s-a tulburat şi a secerat pe prunci ca nişte grâu, temându-se că stăpânia lui va cădea curând”[6]. Precum un strugure ce-şi lasă roşeaţa, aşa şi aceşti prunci, de vârstă cu Hristos, au colorat în ‘vopseluri’ vii locaşul naşterii Domnului. Aşa cum spiţa neamului lui Hristos se împarte în trei perioade a câte 14 neamuri, aşa şi pruncii, urmând rânduielii divine, au fost ucişi în număr de 14.000, cunoscând noi aceasta din Sfânta Tradiţie, căci nu se menţionează nicăieri numărul, dar primind-ul cu pruncească credinţă.

În cartea proorocului Ieremia, la capitolul 31, se află menţionată, într-un singur verset (15), proorocia care vesteşte ucidera pruncilor de doi ani şi mai jos din Betleem şi din împrejurimile sale: “Aşa zice Domnul: „Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt” . Îndoită este întristarea Rahilei, de aceea şi zice proorocia “bocet şi plângere amară”. Bocet ca de fecioară pentru “junghierea cea fără dreptate”[7] şi plângere amară ca de mamă pentru “moartea cea fără de vreme”[8] a pruncilor. Proorcul aminteşte de Rama, căci aceasta era diametral opus de cum se află Betleemul faţă de Ierusalim, înspre nord, aproape de Betel, la muntele Efraim. Acolo era patria altei femei biblice, Debora-proorociţa, soţia lui Lapidot, care locuia sub un palmier şi la care “fiii lui Israel veneau să se judece”[9]. Aceasta parcă o aude plângând pe Rahila. Ea aude bocetul şi plângerea ei cea amară. Tot în Rama, Ieremia proorocul a fost ţinut în lanţuri şi eliberat de Nebuzaradan, căpetenia gărzii (vezi Ier. 40, 1). Proorocia aceasta a lui Ieremia urmează scripturistic imediat alteia, care vesteşte bucurie mare pentru Israel, fiindcă Domnul îi va aduna şi-i va păzi “ca păstorul turma sa”[10]. Tot acolo, poporul israelit este numit cu apelativul “fecioară”[11], iar mai încolo Efraim este numit “fecior”: “Dar Efraim nu este feciorul meu scump, un copil atât de alintat?”[12]. Înainte de această proorocie privind uciderea pruncilor de către Irod se află un verset în care veselia prevestită israeliţilor atinge cotele maxime “Atunci fecioara se va veseli în horă, tineri şi bătrâni vor fi fericiţi. Voi schimba întristarea lor în veselie şi-i voi mângâia după întristarea lor şi-i voi bucura…”[13]. Am putea spune că proorociile acestea nu stau în legătură unele cu altele, fiind adunate într-o singură carte şi aşezate una după alta, dar este acelaşi Dumnezeu şi acelaşi prooroc! Nimic nu poate fi aşezat întâmplător în scriptură. În acest sens, proorocia ‘aducătoare de moarte’ ne cheamă, de fapt, spre veselie, completându-se cu celălalte şi chemând la duhovnicească dănţuire pe Rahila: “De toată veselia s-a umplut Efrata, şi Rahila dănţuieşte cu credinţă, aducând lui Dumnezeu jertfă pe prunci, ca şi Avraam”[14], şi iarăşi: “Vitleeme nu te întrista, ci te veseleşte pentru omorârea sfinţilor prunci, că s-au adus stăpânului Hristos jertfă desăvârşită; că junghiindu-se pentru El, împreună cu Dânsul împărăţesc”[15].

Peste tot însă, în Betleem: pustiu şi pustie. Rahila se tânguie, Mântuitorul în Egipt fuge, Elisabeta cu Ioan în piatră se ascunde, iară Zaharia între templu şi altar[16] îşi aduce drept jertfă sângele: “Rahila îşi plânge pruncii şi în Rama se aude mare glas, Irod se înnebuneşte şi se tulbură, cel fără Dumnezeu, Ioan fuge în munţi, piatra primeşte pe maică împreună cu fiul şi Zaharia se omoară în biserică, iară Hristos fuge, lăsând pustii lăcaşurile jidoveşti”[17].

dan.camen.

______________________

---

[1] vezi frescele bisericilor care-L înfăţişează pe Mântuitorul pogorât la iad, a doua zi după ce a fost pus în mormânt, sâmbăta, înainte să învieze;

[2] Canonul pruncilor, cântarea a 9-a, în Mineiul lunei lui Decemvrie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 515

[3] Canonul pruncilor, cântarea a 6-a, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 511

[4] Canonul pruncilor, cântarea a 3-a, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 508

[5] Svetilna pruncilor în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 515

[6] Condacul pruncilor, glas 6, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, pp. 511-512

[7] Stihira pruncilor de la Vecernie, glas 6, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 505

[8] Ibidem

[9] Jud. 4, 4-5

[10] Ier. 31, 10

[11] Ier. 31, 4; 31, 21

[12] Ier. 31, 20

[13] Ier. 31, 14

[14] Canonul pruncilor, cântarea a 9-a, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 515

[15] A doua svetilnă a pruncilor, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, pp. 515-516,

[16] Mt. 23, 35

[17]La Hvalite, glas 8, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 516

______________________

foto>

http://farm4.static.flickr.com/3436/3215727619_c1cc76930c.jpg

http://www.travellinkturkey.com/chora_mosaics.html

http://www.travellinkturkey.com/istanbul/chora/chora_mosaic26.jpg

 

Diaconul Pietrei Celei din capul unghiului – Cuvânt de laudă la Sfântul Arhidiacon Ştefan, cel dintâi mucenic

Diaconul Pietrei Celei din capul unghiului

– Cuvânt de laudă la Sfântul Arhidiacon Ştefan, cel dintâi mucenic –

În al său cuvânt[1] adresat Sfântului Arhid. Ştefan, Asterie, episcopul Amasiei, scoate la lumină cele mai importante amănunte legate de sărbătoarea celui dintâi mucenic al Ortodoxiei. Este o cuvântare care se împarte în trei şi care menţionează în prima parte importanţa sărbătorii acesteia pentru creştinătate, arătând măreţia martirajului Arhidiaconului Ştefan, în cea de-a doua face referire la Saul şi  încheie cuvântarea cu cea de-a treia parte, de natură dogmatică, în care se leagă de rătăcirea şi eresul lui Sabelie în privinţa amestecului ipostaselor Sfintei Treimi.

Am extras, aşadar, cele mai importante fragmente ale acestei cuvântări, tocmai pentru a nu lungi prea mult postarea şi pentru a lăsa loc şi pentru câteva însemnări personale pe marginea ei.

Noul Abel

Aşezarea acestei sărbători, a Întâiului Mucenic Ştefan, lângă slăvitul praznic al Naşterii Domnului, nu este deloc întâmplătoare, fiindcă “sărbătoare vine după sărbătoare, şi prăznuire ia locul prăznuirii! Suntem chemaţi de la rugăciune la rugăciune şi sărbătoarea în cinstea robului ia locul prăznuirii Naşterii Domnului”[2]. Dar nu numai acest lucru este de ajuns pentru ca Biserica să aşeze cinstirea lui Ştefan lângă cea a Domnului, ci e dovedită şi de jertfa prin sânge a întâiului mucenic ca răspuns al oamenilor la jertfa sângeroasă a Mântuitorului, “ca să plătească prin sânge harul dat (nouă) în locul sângelui”[3]. Sângele martiric al lui Ştefan vine, aşadar, ca răspuns uman la harul primit prin Întruparea, Patimile şi Învierea Mântuitorului, şi în locul sângelui vechi vărsat de frate contra frate, “care s-a vărsat de la facerea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar şi templu”.[4] El, Ştefan, este primul creştin care, „în lupta cu păcatul, s-a împotrivit încă până la sânge”[5].

“După cum Cain, acel ucigaş de frate, a săvârşit uciderea fratelui său, tot astfel şi Ştefan cel preafericit a fost primul care a sfinţit, prin pătimirile sale evlavioase, pământul cu propriul său sânge, bărbat posterior timpurilor apostolice, dar cel dintâi prin faptele sale de vitejie”[6].

Asemenea lui David

Ştefan este “primul care s-a luptat cu diavolul, primul care l-a învins, imitând pe David, chiar dacă l-a imitat în sens invers: David l-a biruit pe Goliat cu pietre (1 Reg. 17, 32-52), tot cu pietre şi Ştefan pe diavol; cel dintâi, prin pietrele cu care era lovit”.[7] În acest chip Ştefan a urmat drepţilor din Vechiul Testament, preschimbând lupta în sens invers, duhovnicesc, adică împotriva diavolului şi a uneltirilor acestuia. Dacă Moise s-a urcat pe munte pentru a primi tablele legii, Ştefan în schimb şi-a făcut munte din pietrele cu care era lovit, văzând slava lui Dumnezeu şi, mai presus de toţi proorocii, pe Hristos şezând de-a dreapta Tatălui. A văzut, pe cât îi era cu putinţă posibil omeneşte, Treimea. Culmea, el, văzătorul de Dumnezeu, era acuzat pe nedrept de evrei, care “au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu”[8], căci zicea “că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta (sinagoga) şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise”[9]. Iar el strălucea mai mult decât Moise, care şi-a acoperit faţa cu văl. Şi era acesta precum un heruvim[10], căci “au văzut faţa lui ca o faţă de înger”[11]. El spunea în fapt aceleaşi cuvinte pe care şi Mântuitorul le spusese mai înainte evreilor, primind astfel aceeaşi învinuire ca şi Hristos, aceeaşi moarte, aceeaşi începătură a sângelui vărsat.

Pârga mucenicilor

“Stătea singur înconjurat din toate părţile de un popor de ucigaşi. În acel ceas nu era alături de el nici prieten, nici cunoscut, nici rudă”[12]. Singurul care i-a stat alături în acele momente, îmbărbătându-l, a fost Dumnezeu revelat în Treime. Eli, Eli lama sabahtani? ar fi fost cuvintele cu care ar fi strigat şi Ştefan în acele momente dacă Dumnezeu nu i s-ar fi descoperit. Acea vedere i-a dat puterea să se roage zicând pentru cei ce îl loveau cu pietre “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”[13]. Însă “nu i-a trimis în ajutor un înger, ca apostolilor în temniţă (FA 5, 19-20; 12, 6-10), nici o putere slujitoare sau un semn, ci S-a arătat El Însuşi. Ştefan a fost pârga mucenicilor; iar cea dintâi faptă de mucenicie trebuia să fie desăvârşită, pentru ca mucenicii cei ce vor fi zidiţi în urmă să ia un reazim tare de râvnă şi să nu fie imitatorii fricii […] Pentru aceasta Dumnezeu S-a arătat din cer lui Ştefan”[14].

Diaconia. Imitarea patimilor lui Hristos

Ştefan a fost numit primul între cei şapte diaconi aleşi să slujească poporul. Această începătură a diaconiei, a slujirii, se aseamănă cu cea a Domnului, Primul care a slujit omului după căderea din Rai, spălând noroiul cel dintâi al păcatelor de pe tălpile alunecărilor noastre. Precum Mântuitorul, şi Ştefan a fost scos afară din cetate, prin poarta care acum îi poartă numele, fiind omorât, deşi era nevinovat: “Trăgându-l afară din oraş pe omul purtător de Hristos, care purta răbdarea ca şi Hristos crucea, vindecă răul săvârşit tot prin rău, se apără de ucidere prin ucidere şi adaugă crucii pietrele. Au aşezat pe un loc şes pe de trei ori fericitul Ştefan, trupul acela înalt, trofeul mare al mucenicilor”[15]. Cu armele lor, cu pietrele, Ştefan şi-a construit mormântul plin de lumină, făcându-i temelie tare, ziduri groase şi boltă cu cruce. El a biruit moartea cu moarte şi pietrele cu Piatra Cea din capul unghiului. Ca un trofeu ce stă la înălţime din pricina măririi, aşa şi Ştefan strălucea ca aurul dintre pietre. El era diaconul Pietrei Celei din capul unghiului. Asterie îi arată clar pe ucigaşi: “Mâna evreiască a săvârşit omorul”![16]

Punctul culminant al martirajului nu a fost doar felul cum a fost omorât Ştefan ci, cu mult mai cutremurător, felul cum s-a adunat el pentru ultima rugăciune, căci “n-a căzut necuviincios, ca cei mai mulţi oameni. N-a căzut lungit cu faţa la pământ, nici n-a fost doborât pe o coastă, nici n-a căzut trupului lui pe spate; ci a căzut, punându-şi genunchii în chipul plin de cuviinţă al unui om care se roagă”[17].

Identitatea de suferinţă

Făcând referire la cel care păzea hainele ucigaşilor, la Saul din seminţia lui Veniamin (“Veniamin, lup răpitor”[18]), Asterie îşi aduce aminte de ostenelile purtate de acesta după convertirea sa, făcându-se apostol pentru Evanghelie, zicând: “Voi râde cu multă plăcere când te voi auzi vorbind despre suferinţele tale (Pavel) pentru Evanghelie, enumerând printre alte primejdii şi pe aceasta: “Odată am fost lovit cu pietre” (II Cor. 11, 25). Trebuia ca să fii justificat de pietrele aruncate în Ştefan prin pietrele primite de tine, şi să curmi crima păcatului prin identitatea de suferinţă”[19].

Contra lui Sabelie

Vederea lui Ştefan în timpul pătimirii sale a fost peste veacuri mărturia Bisericii împotriva eresurilor, a celor care uneau sau confundau persoanele şi ipostasele Sfintei Treimi, căci “Dacă Dumnezeu ar fi săvârşit vedenia numai pentru folosul lui Ştefan, era de ajuns numai vocea din cer, cum s-a întâmplat mai înainte în timpul botezului Domnului (Mt. 3, 17) […] Acum, însă, S-a arătat lui Ştefan în vedenie pentru alte pricini, şi, mai cu seamă, având în vedere rătăcirea lui Sabelie […] care avea să introducă în lume amestecul ipostaselor Sfintei Treimi”[20].

Această vedere îi descoperă lui Ştefan pe Dumnezeu în Treime de persoane, nu doar Tatăl şi pe Fiul de-a dreapta Sa, ci şi pe Sfântul Duh împreună cu Ei, deoarece atunci când “cauţi prezenţa Duhului, uită-te puţin mai sus de pietre şi de uciderea lui Ştefan şi vei găsi că Duhul vorbeşte înainte de a avea loc vedenia; El este împreună cu Ştefan şi pregăteşte mai departe pe atlet”[21], iar dacă “însă despre Sfântul Duh s-a scris mai înainte şi în urmă a vorbit Tatăl şi Fiul, schimbarea ordinii persoanelor nu pângăreşte deloc credinţa. Scriptura obişnuieşte să facă lucrul acesta”[22].

dan.camen.

___________________________

---

[1] Asterie al Amasiei, Omilii şi predici, trad. din limba greacă veche şi note de preotul profesor Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2008, pp. 159 -170

[2] Asterie al Amasiei, Omilii şi predici…, p. 159

[3] Ibidem

[4] Lc. 11, 50-51 şi Mt. 23, 35

[5] Evr. 12, 4

[6] Asterie al Amasiei, Omilii şi predici…, p. 160

[7] Ibidem, p. 161

[8] F.A. 6, 11

[9] F.A. 6, 14

[10] Iez. 10, 14

[11] F.A. 6, 15

[12] Asterie al Amasiei, Omilii şi predici…, p. 164

[13] F.A. 7, 60

[14] Asterie al Amasiei, Omilii şi predici…, p. 165

[15] Ibidem, p. 166

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Fc 49, 27

[19] Asterie al Amasiei, Omilii şi predici…, p. 168

[20] Ibidem, pp. 168-169

[21] Ibidem, p. 169

[22] Ibidem, p. 170

___________________________

foto>

http://62.103.157.202/data/images/pictures_web/035244i.jpg

http://62.103.157.202/data/images/pictures_web/032416c.jpg

http://static.royalacademy.org.uk/images/width400/key-224-3205.jpg

http://www.eie.gr/byzantineattica/pics/BXM_1005.jpg

http://www.menil.org/images/byz2_icon_85-057.03sm_000.jpg

http://www.coe.int/t/DG4/Expos/expoprizren/images/Cd2-021.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bb/Saint_stephen_bulgaria_icon.gif

http://www.wikiwak.com/image/Saint+Stephen+11cent.jpg