RSS

Arhive pe etichete: musulman

Sfânta Lumină de la Ierusalim, cea mai evidentă dintre minunile creştine are loc în Biserica Ortodoxă

Mediafax.ro / 22 aprilie 2011

Sfânta Lumină de la Ierusalim sau „Focul Sfânt” este cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă, patriarhul ortodox din Ierusalim neavând un tipic scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea acesteia, dar având în schimb tipărită rugăciunea specială.

„Sfânta Lumină de la Ierusalim sau «Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, care a oferit detalii mai puţin cunoscute de publicul larg referitoare la ceea ce se petrece în Sfântul Mormânt, în timpul rânduielii liturgice din Sâmbăta Mare.

Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea Luminii Sfinte. Patriarhii care au săvârşit acest ritual au lăsat puţine mărturii cu privire la acest moment.

În schimb, rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini există într-o formă tipărită. Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Originea rugăciunii nu este cunoscută.

Restul slujbei este săvârşit întocmai cu tradiţiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orală sau prin însemnări liturgice disparate.

În prezent, se cunosc două descrieri ale ritului. Una, cu puţine detalii, care aparţine lui Lionel Cust, un ofiţer districtual britanic în Ierusalim, publicată într-o colecţie de rapoarte confidenţiale asupra statu-quoului Ţării Sfinte la sfârşitul anilor 20 ai secolului trecut, şi alta aparţinândlui Ioanna Tsekoura, din anii 90 ai aceluiaşi secol, apreciată de fostul patriarh Diodoros al Ierusalimului ca fiind o sursă demnă de încredere. Informaţii despre Sfânta Lumină aduce şi Episcopul Auxentios al Foticeii în cartea sa „Lumina Sfântă de la Ierusalim”.

Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă.

Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt, durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziţia implică trei inspecţii separate care încep la ora 10.00 şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi.

Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, se petrece la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară. În jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă şi arabă „Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!”.

Urmat de episcopi şi ceilalţi clerici, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în faţa intrării. În timp ce se cântă „Lumină lină”, Patriarhul îşi scoate veşmintele şi mitra şi se supune percheziţionării primarului oraşului şi şefului poliţiei, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. După acest moment, se deschide uşa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră înăuntru însoţit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care uşa este închisă.

În interior, Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă şi cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ţinută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conţinând câte 33 de bucăţi. Cu acestea va transmite Lumina Sfântă. În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească rugăciunea pentru pogorârea Luminii Sfinte.

După ce rosteşte această rugăciune, Sfânta Lumină aprinde candela de pe Sfântul Mormânt şi cele patru legături de lumânări. Patriarhul iese în Capela Îngerului unde dă unul din mănunchiuri episcopului armean, apoi, printr-o deschizătură a Sfântului Mormânt, dă lumină unui preot arab ortodox, care o duce în Biserica Anastasis pentru a o împărţi credincioşilor.

La cealaltă deschizătură, înmânează un alt mănunchi de lumânări, încât lumina să poată fi luată de catolicosul armean. Bate apoi la uşă şi când se deschide iese împreună cu episcopul armean, trecând flacăra preoţilor copţi şi iacobiţi, precum şi celorlalţi care aşteaptă afară. Patriarhul se întoarce apoi la reşedinţa sa.

Despre momentul suprem, părintele Constantin Galeriu, care a participat la Învierea de la Ierusalim, povestea că acolo toată lumea e într-o încordare şi într-o aşteptare unică, divină. „Am înaintat de la altarul bisericii până în pragul ei, la câţiva metri de uşa capelei Sfântului Mormânt în acea stare de har, de rugăciune. Doamne, m-ai învrednicit să ajung aici, am spus.

Deodată, din întuneric au trăsnit săgeţi de lumină, ca nişte fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. Şi, deodată, un glob de lumină a trăsnit dinăuntrul capelei şi a fugit către Biserica Golgotei. Când am privit atunci spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse.

Această lumină cel puţin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea şi nu se mistuia. Vom încerca să tâlcuim de ce pe urmă îşi schimbă chipul. Nu ea se schimbă, ci contactul cu lumea o face să se schimbe. La început ea nu arde, aşa încât unii îşi dădeau cu ea pe faţă, alţii treceau cu mâna prin ea. Chiar la sfeşnicul pe care îl aveam eu mulţi veneau şi puneau mâna în flacără. Însă, după câteva minute, când ea se uneşte cu firea noastră – noi toţi avem harul lui Dumnezeu în noi, dar de multe ori ne depărtăm de el prin păcatele noastre, şi firea noastră parcă nu mai arată întotdeauna că purtăm har – datorită contactului cu lumea de aici, începe să capete şi chipul lumii acesteia. E o unire între cer şi pământ, între lumina divină şi lumina noastră. Aşadar, până în ziua de astăzi se petrece taina aceasta pe care am văzut-o cu ochii mei”, spunea părintele.

Toţi credincioşii din România primesc Lumina Sfântă de Înviere, adusă de la Mormântul Sfânt de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Delegaţia este aşteptată la aeroport de preoţii din Arhiepiscopie.

În Noaptea de Înviere ea este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropită cu vin „Paşte”.[…]

(Material realizat de Elvira Gheorghita, elvira@mediafax.ro)

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/lumina-de-la-ierusalim-cea-mai-evidenta-dintre-minunile-crestine-are-loc-in-biserica-ortodoxa-8183029/

foto>

http://3.bp.blogspot.com/_SqhhJb_P3Kk/TIVEz7S2T6I/AAAAAAAAMzM/hT1H_lEi-Q8/s1600/Holy+Fire.jpg

http://i1.mailcdn.com/708/358708,h=425,pd=1,w=620.jpg

http://news.xinhuanet.com/english/2009-04/19/xin_49204061909220151729017.jpg

http://nimg.sulekha.com/others/original700/aptopix-ml-mideast-israel-palestinians-holy-fire-2009-4-18-12-52-38.jpg

http://standeyo.com/NEWS/07_Faith/07_Faith_pics/070408.Jerusalem.Easter2.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Arabii i-au interzis lui Radoi sa mai sarute crucea pe stadion

Ziare.com / 10 aprilie 2011

Autoritatile din Arabia Saudita i-au interzis lui Mirel Radoi sa mai sarute crucea in timpul meciurilor de fotbal.

Arabii au considerat ca gestul lui Radoi de a saruta crucea in timpul meciurilor este „o provocare in fata maselor de musulmani” si l-au avertizat ca va suporta consecinte grave daca va mai repeta asemenea gesturi.

Jucatorii si membrii staff-urilor tehnici care nu sunt musulmani trebuie sa respecte regulile in interiorul stadioanelor si sa nu mai incalce regulile. Asemenea gesturi vor fi pedepsite pe masura„, se arata intr-un comunicat de presa al Comisiei pentru Bunastarea Tinerilor.

In cazul in care va continua sa pupe crucea in ultima vreme, Radoi ar putea fi biciuit, potrivit legislatiei din Arabia Saudita. In cel mai rau caz, s-ar ajunge la expulzarea sa.

C.M.

sursa>
http://www.ziare.com/mirel-radoi/al-hilal/arabii-i-au-interzis-lui-radoi-sa-pupe-crucea-1087428

~~~+~~~

INCREDIBIL! Un cleric arab cere EXPULZAREA lui Radoi

din Arabia Saudita pentru ca a PUPAT CRUCEA!!

Sport.ro / 21 martie 2011

Problemele lui Radoi in Arabia Saudita continua!

Presa din Arabia Saudita scrie astazi ca un important cleric arab cere ca romanul sa fie EXPULZAT din tara in urma scandalului in care si-a facut un adversar „gay”, dar si pentru ca ar fi facut un alt gest care ar putea provoca mai rau!

Mohamed Amasimiri cere ca Radoi sa nu mai aiba voie in Arabia Saudita:

Profesor la Universitatea Imam Muhammad bin Saud, Dr Riadh Ben Mohamed Amasimiri a cerut ca in procesul lui Radoi cu jucatorul Hussein Abdel Ghani, romanul sa primeasca pedeapsa de expulzare din Arabia Saudita„, scrie astazi Al Qabas.

Publicatia araba mai noteaza ca Radoi este acuzat de clericul arab de faptul ca „a pupat crucea in fata maselor de oameni”.

Informatia este confirmata astazi de mai multe publicatii arabe, precum Al Rafidayn si Al Anba.

sursa>
http://www.sport.ro/stranieri/incredibil-un-preot-arab-cere-expulzarea-lui-radoi-din-arabia-saudita-pentru-ca-a-pupat-crucea.html

~~~+~~~

UPDATE

Radoi a intrat in atentia Politiei Religioase din Arabia Saudita

Ziare.com/ 13 aprilie 2011

Mirel Radoi nu mai scapa de probleme in Arabia Saudita.

Fotbalistul roman a intrat mai nou in atentia Politiei Religioase din Arabia Saudita, pentru ca saruta crucea tatuata pe mana la fiecare meci al lui Al-Hilal.

Daca nu te potolesti, ne parasesti„, i-ar fi transmis Politia Religioasa din Arabia Saudita lui Radoi, conform site-ului Onlinesport.

sursa>

http://www.ziare.com/mirel-radoi/al-hilal/radoi-a-intrat-in-atentia-politiei-religioase-din-arabia-saudita-1088139

~~~+~~~


UPDATE 2

Ca sa scape de probleme, Radoi si-a acoperit cu un bandaj crucea tatuata

[Pai tu le „respecti” religia lor cand ei nu te lasa cu religia ta? – dan.camen]

Sport.ro / 19 aprilie 2011

Radoi a intrat in atentia Politiei Religioase din Arabia Saudita. Motivul? Are o cruce tatuata pe bratul drept pe care o saruta la fiecare meci al lui Al Hilal.

Radoi i-a enervat pe arabi: isi saruta crucea la meciurile lui Al Hilal. Autoritatile religioase il ameninta cu expulzarea.

Ca sa scape de probleme, Radoi si-a acoperit cu un bandaj crucea tatuata. Asa a jucat ultimul meci pentru Al Hilal.

Le respect religia si obiceiurile si voi fi foarte atent pe viitor”, a declarat Radoi.


sursa>

http://www.sport.ro/campionate-externe/radoi-sub-lupa-politiei-religioase-din-arabia-saudita-cum-i-a-enervat-pe-arabi.html

 
Un comentariu

Scris de pe aprilie 10, 2011 în articole, citadela, diverse, oameni, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,