RSS

Arhive pe etichete: nicolae corneanu

Episcopia Devei şi Hunedoarei cere să revină la Mitropolia Ardealului


Întrunirea Sinodului Mitropolitan la Timişoara

[Asemeni Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi Episcopia Devei şi Hunedoarei a iniţiat demersurile de rearondare la Mitropolia Ardealului, in urma votului favorabil al Adunării Eparhiale de la Deva, întrunită în data de 19 ianuarie (desigur, stirea respectivă nu mentionează adoptarea acestei hotărâri importante pentru eparhie si nu numai). Membrii Sinodului Mitropolitan de la Timişoara au aprobat deja prin vot rearondarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei la Mitropolia Ardealului. Se încearcă aşa-zisul „compromis teritorial„, adică reîntregirea pe jumătate a fostelor graniţe ale Mitropoliei Ardealului, iar Episcopia Devei si Hunedoarei ar asigura, alături de Arhiepiscopia Alba Iuliei, acest lucru (echilibrarea numărului de eparhii din cele două mitropolii, 4 contra 4). Rămâne de văzut dacă hotărârea Sfântului Sinod din februarie, în privinţa rearondării Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi a Episcopiei Devei şi Hunedoarei la Mitropolia Ardealului, va fi şi ea una formală sau nu. – dan.camen.] 

Mitropolia Banatului / 24 ian. 2012

La sediul Centrului Eparhial din Timişoara s-a întrunit astăzi, 23 ianuarie a.c., Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului sub preşedenţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu, care dupa rugăciunea ,,Împărate ceresc” a deschis lucrările şedinţei. Au fost prezenţi ierarhii tuturor eparhiilor aparţinătoare Mitropoliei care au luat în dezbatere punctele de pe ordinea de zi. Astfel, s-a analizat cerererea Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei privind ieşirea acestei eparhii de sub jurisdicţia Mitropoliei Banatului şi revenirea ei sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, cerere aprobată astăzi. […]

S-au discutat şi alte probleme din cadrul eparhiilor Mitropoliei, dar nu s-au luat hotărâri. Sinodul Mitropolitan s-a încheiat cu rugăciunea ,,Tatăl nostru ” şi cu un cuvânt de mulţumire pentru participare adresat celor prezenţi din partea Înaltpresfinţiei Sale Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.

sursa>

http://mitropolia-banatului.ro/?p=5269

~~~+~~~

Sinod Mitropolitan al Mitropoliei Banatului

Episcopia Devei si Hunedoarei / 24 ian. 2012

Luni, 23 ianuarie 2012, la la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei a avut loc şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunire în cadrul căreia au fost convocaţi întîistătătorii eparhiilor sufragane din Mitropolia Banatului.

Pe ordinea de zi a şedinţei, printre altele, a fost analizat şi Procesul verbal al Adunării Eparhiale al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, întrunită în 19 ianuarie 2012, document care supune spre aprobare Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, revenirea Episcopiei Devei şi Hunedoarei sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului.

În urma supunerii la vot, hotărârea a fost aprobată, urmând a fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care se va întruni în data de 16 februarie 2012, sub preşedenţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

sursa>

http://www.episcopiadevei.ro/#1

~~~+~~~

Episcopia Devei şi Hunedoarei cere să revină la Mitropolia Ardealului

Basilica.ro / 25 ian. 2012

La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei a avut loc luni, 23 ianuarie 2012, şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunire în cadrul căreia au fost convocaţi întâistătătorii eparhiilor sufragane din Mitropolia Banatului.

Printre altele, a fost analizat şi procesul-verbal al Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, întrunită în 19 ianuarie 2012, document care supune spre aprobare Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului revenirea Episcopiei Devei şi Hunedoarei sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului. Potrivit Ziarul Lumina, în urma supunerii la vot, cererea a fost aprobată, urmând a fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care se va întruni în zilele de 16 şi 17 februarie 2012, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/episcopia_devei_si_hunedoarei_cere_sa_revina_la_mitropolia_ardealului_9635.html

 
2 comentarii

Scris de pe ianuarie 25, 2012 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Alba Iuliei a aprobat trecerea acestei Eparhii în jurisdicţia Mitropoliei Ardealului

[Începe să se adevereasca „compromisul” anuntat de ceva vreme AICI si AICI. Stirea de pe Basilica.ro cu privire la intalnirea ierarhilor ardeleni la M-rea Sambata de Sus in data de 16 dec. 2011, trece cu vederea *(intentionat?) hotararea aceasta asa de importanta la care se face referire, cu tarie acum, in acest prim articol. Nici site-ul Mitropoliei Ardealului nu mentioneaza in stirea respectiva aceasta hotarare *(ce, nu era importanta?), iar pe site-urile Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi al Arhiepiscopiei Alba Iuliei stirea cu privire la acest lucru nici măcar nu exista. UPDATE> Şi Episcopia Devei şi Hunedoarei a iniţiat demersurile de rearondare la Mitropolia Ardealului, in urma votului favorabil al Adunării Eparhiale. De asemenea, Adunarea Eparhiala a Episcopiei Oradiei propune acelasi lucru. UPDATE 2> IPS Andrei considera grabit demersul IPS Irineu al Alba Iuliei de rearondare la Mitropolia Ardealului – dan.camen.]

Basilica.ro / 21 ianuarie 2012

Arhiepiscopia Alba Iuliei va reveni în componența Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu. Membrii Adunării Eparhiale reuniți la 21 ianuarie 2012 în şedință de lucru, au aprobat propunerea în acest sens înaintată de consilierul administrativ bisericesc al eparhiei, părintele Remus Onişor.

Hotărârea survine deciziei de rearondare a celor două mitropolii din Transilvania, luată în cadrul şedinței sinoadelor reunite ale acestora din 16 decembrie, anul trecut.

„Eparhia Alba Iuliei va trece sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului. În sinodul reunit al celor două Mitropolii din 16 decembrie s-a luat această hotărâre, iar rearondarea se face în urma consultării Adunării Eparhiale”, a precizat pentru Radio TRINITAS părintele Liviu Stanciu, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. 

Pentru a deveni efectivă, hotărârea are nevoie de aprobarea Sfântului Sinod, a declarat consilierul juridic al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Ioana Maria Țuțui.

„Rearondarea propriu zisă va fi stabilită prin hotărârea Sfântului Sinod potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Se va pune în discuţia Sfântului Sinod, din Eparhie va pleca o solicitare şi actul final prin care se va face rearondarea va fi hotărârea Sfântului Sinod (…) acesta va fi pasul final”, a precizat consilierul juridic al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Ioana Maria Țuțui.

Arhiepiscopia Alba Iuliei este, în prezent, parte componentă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Situația datează din 2006, de la înființarea celei de-a doua mitropolii din Transilvania, sub conducerea vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/adunarea_eparhiala_a_arhiepiscopiei_alba_iulia_a_aprobat_trecerea_acestei_eparhii_in_jurisdictia_mitropoliei_ardealului_4982.html

 
4 comentarii

Scris de pe ianuarie 24, 2012 în articole, citadela, Dialoguri, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Explicatia Mitropoliei Banatului privind slujba de la Uzina de apa din Timisoara

Binecuvântarea Uzinei de apă din Timişoara

Mitropolia Banatului/ 11 ianuarie 2011

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, în data de 6 ianuarie cu prilejul Praznicului Bobotezei, preotul Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul eparhial, a oficiat slujba de sfinţire a apei celei mici (Aghiasma mică) la Uzina de apă din Timişoara, binecuvântând apele, angajaţii şi clădirile respectivei unităţi.

Totodată, ca în fiecare an a adus cu sine şi Aghiasma mare sfinţită conform rânduielilor liturgice şi tipiconale în biserica Parohiei Timişoara Plopi, pe care a împărţit-o celor prezenţi, conform tradiţiei iniţiate de directorul Aguatim Timişoara, Dr. Ing. Ilie Vlaicu.

sursa>

http://www.mitropolia-banatului.ro/noutati.php?readmore=751

~~~+~~~

Leana: „exista o explicatie”…

1. Nu stiam ca preotul aduce aghiasma mare de la parohie la uzina de apa pentru angajati, ci invers, că angajatii, la fel ca si ceilalti crestini ortodocsi, vin la biserica pentru a lua aghiasma. Peste tot se intampla acest lucru, numai acolo e „pe invers”.

2. Tot „pe invers” mi se pare sa oficiezi slujba aghiasmei mici de Boboteaza, cand toti preotii fac atunci slujba Aghiasmei Mari, cum e  si normal, si sa oficiezi in aceiasi zi doua slujbe diferite de sfintire a apei.

3. De cand directorul de la Aquatim este „initiator de traditii” in Biserica Ortodoxa si de cand un preot asculta de acesta mai mult decat de Sfanta Traditie?

4. Daca se numeşte slujbă de „sfinţire” a apei, atunci e nonsens să spui în comunicat că defapt decat „binecuvintezi” apele, angajatii…

5. Sfintirile apelor de la Timisoara si Piatra Neamt depasesc cadrele individualului, si se resfrang public asupra tuturor localnicilor. Ori sfintirea sau binecuvantarea se ofera doar personal, celui care o cere de bunavoie, nu se da din oficiu si la toata lumea *(sfintire=consacrare, binecuvantare=a invoca harul peste cineva).

6. Ma bucur totusi ca Mitropolia Banatului a raspuns cu un comunicat, asa cum e el facut. Poate la anul mitropolitul Nicolae Corneanu o sa se gandeasca de doua ori dacă să mai dea binecuvantare pentru aceasta slujba, iar parintele Peres o sa se gandeasca de doua ori daca o sa mai savarseasca acolo… Aghiasma Mica de Boboteaza.

dan.camen.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 14, 2011 în articole, citadela, diverse, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

‘Biserica’ lui Tom Cruise cauta adepti in Romania

12

Biserica Scientologică a ieşit cu fast la racolat bănăţeni

Evenimentul Zilei –  joi, 18 decembrie 2008

„New York, New York”, „Just a gigolo”, baloane galbene umplute cu heliu, o mulţime de voluntari îmbrăcaţi în culoarea lămâii şi o panglică inaugurală.

Pe scurt, prima întâlnire dintre timişoreni şi reprezentanţii Bisericii Scientologice, care a avut loc marţi seară în Piaţa Victoriei din oraş.

Oficial, membrii Programului Voluntarilor Umanitari le vor oferi tuturor bănăţenilor interesaţi, până pe 20 ianuarie 2009, informaţii despre cele 19 programe-soluţii pentru dependenţa de droguri, problemele familiale şi chiar boli sau traume emoţionale. În realitate, lecţiile cu pricina sunt redactate de Ron Hubbard, întemeietorul Bisericii Scientologice.

„Scopul turneului nostru este de a introduce Programul Voluntarilor Umanitari în fiecare ţară din Europa de Est unde nu este cunoscut încă. Prezintă soluţii pentru multe dintre problemele pe care oamenii le trăiesc astăzi – probleme la muncă, căsnicii destrămate, eşec la şcoală sau abuzul de droguri”, explică Diana Stahl, din Bulgaria, care a intrat în rândul scientologilor în 2002, pe când se afla la studii în Germania.

S-au întâlnit cu Mitropolitul Banatului

Cei doi adepţi oficiali din Timişoara ai Bisericii Scientologice nu au participat la evenimentul de marţi, care a avut însă ecou în rândul copiilor şi al oamenilor fără adăpost. În plus, scientologii i-au convins să participe la eveniment şi pe voluntarii din serviciul de protecţie civilă al Primăriei Timişoara, panglica inaugurală fiind tăiată tocmai de către un colonel în rezervă, mentorul grupului de voluntari. „Fiul meu e în America, mi-a spus că Tom Cruise e scientolog. Dar nu am venit pentru asta, ci cu credinţa că orice colaborare cu oameni care ştiu protecţie civilă e binevenită”, a mărturisit Vasile Mărgineanu, colonel în rezervă.

Mai mult decât atât, reprezentanţii Bisericii Scientologice au luat legătura şi cu Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, cu care au avut o scurtă întrevedere. „Expoziţia e o idee foarte bună, care, sunt sigur, va fi apreciată de populaţia oraşului”, le-a transmis Mitropolitul Banatului reprezentanţilor Bisericii Scientologice.

Georgeta PETROVICI

Nota> Sublinierea si bolditul textului imi apartine (d.c.)

sursa>

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/832875/Biserica-Scientologica-a-iesit-cu-fast-la-racolat-banateni/

biserica_scientolorgica

‘Biserica’ lui Tom Cruise cauta adepti in Romania

Ziare.com –  joi, 18 decembrie 2008

Prima intalnire dintre timisoreni si reprezentantii Bisericii Scientologice a avut loc marti seara in Piata Victoriei din oras.

Scientologii le vor oferi tuturor banatenilor interesati, pana pe 20 ianuarie 2009, informatii despre cele 19 programe-solutii pentru dependenta de droguri, problemele familiale si chiar boli sau traume emotionale.

Scientologii i-au convins sa participe la eveniment si pe voluntarii din serviciul de protectie civila al Primariei Timisoara, informeaza Evenimentul Zilei.

Reprezentantii Bisericii Scientologice au luat legatura si cu Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, cu care au avut o scurta intrevedere.

sursa> http://www.ziare.com/Biserica_lui_Tom_Cruise_cauta_adepti_in_Romania_-552236.html


Alte articole in legatura cu acest subiect>

Biserica Scientologică vine la Timişoara

(Banateanul)

Tom Cruise si John Travolta cauta adepti la Timisoara

(CanCan)

Biserica scientologica cauta adepti in Romania

(Presa Online)

Discipolii lui Tom Cruise dau sfaturi

(Adevarul)

Scientologii caută adepţi şi la Cluj-Napoca

(Cetateanul Clujean)

Cititi si>

Biserica Scientologică – urmărită atent de serviciile secrete germane

(Gandul)


Biserica Scientologică va fi judecată în Franţa pentru „escrocherie în bandă organizată”

(Realitatea.net)

Biserica Scientologică susţine că Tom Cruise este noul Hristos

(Realitatea.net)

Tom Cruise la tribunal

(Romantica.ro)

Incident sangeros soldat cu un mort

la biserica scientologica de la Hollywood

(Ziare.com)

 

Etichete: , , , , , ,

IPS. NICOLAE CORNEANU sau EPOPEEA UNEI POCAINTE PIERDUTE.

IPS. NICOLAE CORNEANU sau

EPOPEEA UNEI POCAINTE PIERDUTE.

Cititi si va cruciti. Textul care este boldit *(de mine, atat pentru primul text, cat si pentru al doilea ) prezinta aspecte interesante si importante pentru o viitoare analiza a acestei intalniri. Nu pot decat sa-mi exprim profunda intristare, stiind ca IPS Nicolae Corneanu, odata cu batranetile sale indelungate, da cu piciorul acelei pocainte mantuitoare si despovaratoare, pe care intregul popor ortodox din Romania si nu numai, o astepta cu interes din partea lui, urmand exemplului pocaintei  Sf. sfintit mucenic Marcelin, Episcop al Romei (7 iunie – adevarat sfant al  Apusului, loc catre care si IPS Nicolae isi intoarce mereu cugetul si privirea).

De asemenea, nu pot sa nu observ miselicia catolicilor, care brazdati de vant precum o papura, isi schimba vorbele in functie de interese. Cand s-a impartasit IPS. Nicolae la ei au spus ca oricine poate veni la ei sa se impartaseasca fara oprelisti, insa acum, fiind pusi in dificultate de intrebari indraznete, dau tot felul de declaratii ciudate pe care nici ei nu le mai inteleg, daramite noi. Ba mai mult, se contrazic cu propriile lor vorbe. IPS Ioan Robu, prin aceasta declaratie facuta, imi arata ca la catolici intr-adevar mainile nu stiu ce spune gura si invers. Astfel ca faptele ii vadesc a fi ecumenisti in toata regula, insa cand e vorba de declaratii, cuvintele glasuiesc asezarea launtrica… sau doar sa scape cu basma curata si intr-un mod cat se poate de diplomatic si nepatat, ca sa  nu li se strice imaginea construita precum un idol.

dan.camen.

Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopale

se desfăşoară la Timişoara

23 Septembrie 2008

În această săptămână, la Timişoara se desfăşoară Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România. Luând parte la lucrările sesiunii, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla ne-a transmis o relatare despre această întâlnire:

„Deschiderea a avut loc luni, 22 sept. a.c., la ora 18.00, la Sediul Episcopiei romano-catolice din Timişoara. Preasfinţia Sa, Martin Roos, Episcop al Diecezei de Timişoara, a primit pe cei 15 participanţi la Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România. După momentul de salut a urmat o scurtă meditaţie în baza textului din Evanghelia de la Ioan, cap. XV, vs. 1-17. Apoi întregul Episcopat s-a deplasat la biserica greco-catolică Sfânta Maria – Regina Păcii unde s-a celebrat Sfânta Liturghie în rit bizantin, prezidată de Eminenţa Sa, Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice, în prezenţa a numeroşi credincioşi catolici din Timişoara. Programul zilei s-a încheiat cu cina, la ora 20.30, la sediul Episcopiei romano-catolice.

Programul celei de-a doua zile a sesiunii – marţi, 23 septembrie a.c., a început prin Sfânta Liturghie în rit roman, în Domul din Timişoara, celebrare pontificată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu de Bucureşti. A concelebrat şi Excelenţa Sa, Nunţiul Apostolic Mons. Francisco-Javier Lozano, în sfântul lăcaş fiind un mare număr de credincioşi. După micul-dejun au început lucrările propriu-zise ale Conferinţei Episcopale, prin câteva cuvinte de salut.

O prezenţă cu totul deosebită şi mult apreciată, la prima parte a sesiunii de dimineaţă a şedinţei, a fost cea a Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Corneanu, Mitropolit ortodox al Banatului. În cuvântul său de salut, Eminenţa Sa a spus: ‘Pentru mine este o onoare că am putut fi aici cu Excelenţele Voastre, mă bucur şi vreau să exprim dorinţa de a rămâne în frăţietate deplină, după cuvântul Mântuitorului nostru Isus Hristos. În aceste momente, mă simt şi eu alături de Excelenţele Voastre şi rog pe bunul Dumnezeu să Vă dea har mult pentru ca lucrările ce se vor desfăşura să fie spre binele tuturor şi spre preamărirea lui Dumnezeu. Amin.’ Întreaga asistenţă a aplaudat cuvântul de salut al Eminenţei Sale.

A urmat apoi discursul Excelenţei Sale, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Mons. Francisco-Javier Lozano, care, după ce a salutat asistenţa, s-a adresat Mitropolitului Corneanu, spunând că el constituie, prin viaţa sa şi prin comportamentul său, un exemplu ce arată mare ataşament la Cuvântul Evangheliei şi la Ecumenism. De aceea, Episcopii Catolici îi mulţumesc pentru fidelitatea şi curajul de a trăi Cuvântul Evangheliei. Este o mărturie vie a Cuvântului exprimat de Domnul nostru Isus Hristos ‘Ut unum sint‘.

În continuare, Nunţiul Apostolic Mons. Francisco-Javier Lozano, a vorbit despre unitatea Episcopilor ca un element fundamental al unităţii Bisericilor, invitând la rugăciune pentru Suveranul Pontif şi pentru lucrările acestei Adunări Generale. În cuvântul său, Nunţiul a arătat, de asemenea, că după lunga şi tragica perioadă a comunismului, una dintre preocupările centrale ale Bisericii noastre trebuie să o constituie redescoperirea şi punerea în practică a misiunii creştine, mai cu seamă catehizarea credincioşilor pentru participarea activă şi conştientă la viaţa liturgică şi socială a Bisericii.

‘În noul context European, Biserica trebuie să descopere noi forme de mărturie, pentru ca mesajul Evangheliei lui Hristos să fie primit, urmat şi trăit în parohiile şi comunităţile noastre. În societatea de astăzi, valorile morale creştine tradiţionale se izbesc adeseori de pseudo-valori contrare Evangheliei, specifice societăţii europene de consum. Într-o astfel de lume, noi, Păstorii, suntem chemaţi să demonstrăm ceea ce ne distinge ca şi ucenici ai lui Isus: posibilitatea de a arăta fraţilor chipul milostiv al lui Dumnezeu, deoarece noi am fost primii care am experimentat iubirea Sa .’ În continuare, Excelenţa Sa, a citat din documentul Pastores Gregis: ‘Nu este posibil să fii în slujba oamenilor, fără a fi, mai întâi, slujitorul Domnului.’

În final, Nunţiul Apostolic a mulţumit pentru munca şi devotamentul Păstorilor din această Biserică şi pentru mărturia de unitate, de viaţă evanghelică, de slujire şi de caritate pe care Episcopii din România o oferă cu generozitate poporului încredinţat lor în păstorire. Încheind discursul său cu o mulţumire pentru invitaţia de a participa la lucrările Conferinţei Episcopilor Catolici din România, Excelenţa Sa a invocat mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Mama lui Isus şi a Bisericii, pentru ca slujirea apostolică să fie rodnică şi spre binele poporului lui Dumnezeu.

În continuare s-au abordat probleme de pe ordinea de zi, fiind analizate aspecte legate de Congresul Romilor din Freising – Germania, de Învăţământul teologic catolic, de învăţământul şcolar şi alte probleme de actualitate. De la ora 12.45, în Capela Episcopală s-a recitat în comun rugăciunea Orei Canonice. După masa de prânz, lucrările Conferinţei Episcopilor s-au reluat de la ora 16,00, abordându-se probleme legate de asociaţiile de tineret din România, raporturile cu Biserica Ortodoxă, raportul SIGNIS şi alte probleme liturgice şi organizatorice. La ora 18.30 s-au celebrat Vesperele în rit latin, în Catedrala Episcopală din Timişoara, în memoria Sfântului Gerard, Patronul Diecezei romano-catolice de Timişoara.

Miercuri, 24 septembrie a.c., după micul dejun, Episcopii vor pleca spre Cenad, primul Sediu Episcopal al Diecezei actuale de Timişoara, din anul 1030. În biserica din Cenad, unde se află într-un sarcofag relicvele Sfântului Gerard, se va celebra Sfânta Liturghie. După masa de prânz, Episcopii se vor întoarce în Timişoara pentru concluzii şi încheierea lucrărilor, iar de la ora 18.30 va urma o Conferinţă de presă.”

PS Florentin a încheiat printr-o privire de ansamblu asupra întâlnirii: „Lucrările Conferinţei Episcopale se desfăşoară într-o atmosferă cordială de bucurie şi de respect reciproc, precum şi de împreună-rugăciune pentru binele Bisericii Catolice din România”.

V.S. – Biroul de Presă
Episcopia de Cluj-Gherla

sursa>

http://www.bru.ro/cluj-gherla/sesiunea-de-toamna-a-conferintei-episcopale-se-desfasoara-la-timisoara/

foto>

http://www.foto.md/ro/series/41918

Catolicii nu pot celebra si nu se pot impartasi impreuna cu ortodocsii! – a declarat pentru Radio Romania I.P.S. Ioan Robu, Arhiepiscop Romano-Catolic de Bucuresti.

Afirmatia a fost facuta in cadrul unui interviu acordat postului de Radio Romania Actualitati, difuzat in emisiunea Actualitatea Credintei de luni, 29 septembrie 2008, ora 20.40, oferit jurnalistului Madalin Iacob, dupa Conferinta Episcopilor Catolici din Romania. Reuniunea s-a desfasurat la Timisoara, saptamana trecuta. Pentru amanunte puteti asculta un fragment din interviul luat I.P.S. Ioan Robu, in sectiunea AUDIO a acestui site.

Mai multe detalii despre Conferinta Episcopilor Catolici, puteti citi mai jos, in stirea oferita de siteul http://www.catholica.ro: ” În zilele de 22-25 septembrie 2008, la sediul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara s-a desfăşurat sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România. Ca invitaţi au participat ES Francisco-Javier Lozano Sebastian, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, şi ES Anton Coşa, Episcop de Chişinău. În cadrul lucrărilor, Episcopatul catolic din România a discutat despre eventualitatea unei vizite a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea în România, preocupările legate de facultatea ecleziastică pentru învăţământul teologic catolic, Comisia Naţională de studiere a Istoriei Bisericii Catolice din România, chestiuni liturgice, posibilitatea apariţiei publicaţiei L`Osservatore romano în limba română, alte probleme de ordin intern. S-au făcut, de asemenea, câteva informări cu privire la evenimente sau întâlniri internaţionale la care au participat unii membri ai Conferinţei Episcopale. Episcopii catolici au discutat îndelung asupra raporturilor şi dialogului ecumenic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă din România, convinşi fiind că porunca nouă a Mântuitorului – „Să vă iubiţi unul pe altul” – poate ajuta Bisericile noastre să depăşească orice dificultate. Conferinţa Episcopală dezavuează limbajul agresiv şi afirmaţiile scoase din context, apărute în mass-media, şi este convinsă că îndemnul Domnului nostru Isus Cristos, „Ca toţi să fie una”, ne interpelează pe fiecare dintre noi şi comunităţile noastre pentru a merge pe drumul adevărului, al dragostei, al iertării şi al bunei înţelegeri.În ziua de 24 septembrie, toţi Episcopii prezenţi la sesiune au participat la sărbătoarea Sfântului Gerard, patronul Diecezei de Timişoara, concelebrând Sfânta Liturghie la Cenad. S-a stabilit ca sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România să se desfăşoare la Cluj-Napoca, în zilele de 25-27 mai 2009. (Semnează pr. Cazimir Budău, secretar general al CER)”

30 septembrie 2008,

sursa>

http://www.lumeacredintei.com/sct_3/st_159/30_septembrie_2008_catolicii_nu_pot_celebra_si_nu_se_pot_impartasi_impreuna_cu_ortodocsii_-_a_declarat_pentru_radio_romania_ips_ioan_robu_arhiepiscop_romano-catolic_de_bucuresti.htm

foto>

http://www.qmagazine.ro/modules/articles/articles_display.php?a=808

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Pescari de oameni…

PESCARI DE OAMENI…

Predoslovie la Duminica Pescuirii minunate…

Ca un peştişor, ce mă scăldam până mai acum nestingherit în apele dulci ale Ortodoxiei româneşti pravoslavnice, iată că de ieri – de azi încep să dau din ce în ce mai mult de gustul sărat al Oceanului ecumenist, care se revarsă în chip ideologic, neţinând cont de nimic, către locaşurile cele mai scumpe în care înotam.

În bezna nopţii veacului acestuia, călăuziţi fiind doar de Cuvântul – Hristos, ce şopteşte în taină ca să mânăm mai la adânc mreaja inimii noastre, să pescuim în chip minunat nu peşti săraţi, ci taine dulci; ne regăsim a fi deznădăjduiţi, precum Simon – Petru în Barca pescuirii – Biserica.

Pescarilor de suflete, a căror pricepere le era noaptea, Lumina lui Hristos izvorâtă le descoperă neputinţa şi nimicnicia. În disperare de cauză, ca barca să nu rămână pustie, ei încearcă mai degrabă a căuta alte locuri de pescuit, aruncând mreaja tot mai departe, dar nu către adânc.

Suspinul psalmistului însă către mine duios îmi vesteşte:

„…Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale. / Toate talazurile şi valurile Tale peste mine au trecut…”

dan.camen.

Retrospectiva săptămânii

ÎPS. Nicolae Corneanu participă la Conferinţa Episcopilor Catolici reunită la Timişoara, adică la sinodul catolicilor. Probabil că acesta este gestul prin care confirmă încă o dată faptul că s-a rupt de Ortodoxie, iar inima îi este acum la catolici. Mult-aşteptata pocăinţă din partea lui cu privire la gestul împărtăşirii cu catolicii şi greco-catolicii la un loc este întoarsă acum prin gestul participării la sinodul episcopilor catolici. Ne întrebăm şi noi ca nişte oameni simpli şi credincioşi (iarăşi): care îi mai este credinţa ÎPS. Nicolae şi care îi este biserica?… Cred că nici el nu poate răspunde, sau o va face spunând că de fapt va veni vremea când şi ortodocşii îl vor recunoaşte pe papa drept cap al Bisericii. Mai multe AICI

În rest, îl felicităm pentru noua faţă a site-ului eparhiei, nădăjduind că acest site va servi pentru o cât mai bună şi sinceră informare a credincioşilor în ceea ce priveşte activităţile misionare (nu ecumeniste). Vezi site-ul AICI

PS. Sofronie participă, probabil cu ascultarea PF. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Mişcarea Focolarelor (16-23 septembrie) din Liban, eveniment la care a particpat şi PF. Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic *(tot un latinofil). Această mişcare este opera unei activiste italience, Chiara Lubich, ecumenista până în măduva oaselor, care promovează acel imanentism propriu catolicismului dus până la extrem, care a dat naştere şi Ecumenismului actual. Scopul şi activitatea de bază a acestei adunări este ca episcopii participanţi să „reînnoiască între ei, în fiecare an, ceea ce numesc Pactul de Unitate, prin care fiecare episcop promite fratelui său episcop să fie gata să-şi dea viaţa pentru el, iubind Biserica celuilalt ca pe a sa proprie”. Astfel că Ps. Sofronie se va jura celorlalţi ‘fraţi episcopi’ (şi episcopese?) că iubeşte sectele lor precum îşi iubeşte Biserica Ortodoxă, pe care a mai trădat-o odată. Astfel că îşi va da viaţa pentru un sectar, însă pentru un ortodox, pentru care a şi fost pus episcop, ca la nevoie să mărturisească şi să-şi dea cu adevărat viaţa, nu o va mai face, ci îl va trăda. Mai mult AICI si AICI.

Chiara Lubich proclamata 'Mafua'

Chiara Lubich proclamata 'Mafua' *(regina) de Fontem

Chiara Lubich impreuna cu Maica Tereza

Chiara Lubich impreuna cu Maica Tereza

Chiara Liubich cu PF. Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului

Chiara Liubich cu PF. Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului

Chiara Lubich cu Patriarhul Ecumenic Athenagoras

Chiara Lubich cu Patriarhul Ecumenic Athenagoras

Chiara cu Papa Ioan Paul II

Chiara cu Papa Ioan Paul II

Chiara Lubich in ... misiune

Chiara Lubich in ... misiune

Chiara Lubich primind titlul de laureata in teologie a Univ. sf. Toma din manila.

Chiara Lubich primind titlul de laureata in teologie a Univ. Sf. Toma din Manila.

Chiara in moscheea "Malcom X" din Harlem

Chiara in moscheea 'Malcom X' din Harlem

Chiara cu membrii masoni-iudei din Binai B'rith

Chiara cu membrii masoni-iudei din Binai B'rith

Chiara la Fontem

Chiara la Fontem

Mai multe foto AICI

photos>

http://www.bru.ro/wp-content/uploads/2008/09/cer2008.jpg

http://lebialem.com/benuleh/editor/assets/chiara%20and%20fon.jpg

http://farm4.static.flickr.com/3193/2340342531_e37ab219b2.jpg

http://farm4.static.flickr.com/3013/2333247608_cfba992bfa.jpg

http://www.flickr.com/photos/movimento-dei-focolari/2333247920/in/photostream/

http://www.flickr.com/photos/movimento-dei-focolari/2333283812/sizes/l/in/photostream/

http://bp3.blogger.com/_x3rYJrlAADc/R8MJb0Fre1I/AAAAAAAAABs/gqXQ2-dgSL4/s1600-h/PS+Sofronie+Drincec.JPG

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 28, 2008 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Photos

 

Etichete: , , , , , ,

Avertismentul duhovnicului

parintele-iustin-parvu

Avertismentul duhovnicului

preluare din ziarul „Ziua”, Nr. 4269 de vineri, 27 iunie 2008.

Scandalul impartasirii Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului la greco-catolici este departe de a se sfarsi. Sfantul Sinod urmeaza sa decida in sedinta din 8-9 iulie asupra cererii de caterisire a Mitropolitului cazut in erezie. In aceasta perioada, persoane si grupuri de alta confesiune decat cea ortodoxa au trimis PF Patriarh Daniel si membrilor Sinodului diverse scrisori de sustinere a lui Corneanu in incercarea de a forta o alta decizie a inaltilor ierarhi ortodocsi. Faradeleagea comisa de Corneanu este clara insa si nu poate fi acceptata, explica intr-un material elocvent publicistul Dan Ciachir. Iar intr-un interviu in exclusivitate – disponibil integral la http://www.ziua.ro – parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, supranumit „Duhovnicul Neamului”, avertizeaza asupra riscurilor de sciziune a Bisericii dreptcrediciosilor in cazul in care Mitropolitul apostatic nu va fi caterisit. (Victor Roncea)

Parintele Parvu: „De nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul”

Preacuvioase Parinte, cum catalogati reactiile unor intelectuali si clerici greco-catolici, care vin in apararea Mitropolitului Nicolae Corneanu, simtindu-se ofensati de atitudinile ortodoxe din presa?

Pai, sigur ca atitudinile noastre ii deranjeaza. Este normal ca ei sa aiba reactia asta fata de toata aceasta tulburare pe care a produs-o Mitropolitul Nicolae Corneanu, pentru ca in felul acesta, ei se descopera din ce in ce mai mult ca potrivnici adevarului acesta ortodox. Nu inteleg atitudinea aceasta a lor prozelita, care ne reaminteste de perfidia si de josnicia lor de altadata, tradatori de neam si de Biserica, ca multe persecutii sufereau bietii tarani ardeleni de pe urma unitilor, nu numai a iezuitilor. Ei vin acum si prezinta acest eveniment ca un moment de mandrie, pentru ca au reusit sa capteze un ierarh ortodox, sa-l faca sa se impartaseasca impreuna cu ei, ceea ce inseamna recunoasterea clara a ereziilor lor. Eu nu am nimic cu greco-catolicii, i-am respectat si ne-am inteles foarte bine in impreuna noastra patimire din inchisoare, i-am apreciat pentru taria lor de a marturisi impotriva ateismului, dar abia dupa ’89 s-a vazut care erau de fapt intentiile lor. Gravitatea evenimentului de la Timisoara consta in faptul ca, prin acest gest, Mitropolitul Corneanu nu a luat o atitudine de sine, ci el a angajat Ortodoxia, in fond. El nu este un simplu credincios, ci un mitropolit ortodox, o persoana oficiala a Bisericii care s-a coborat la un asa nivel de sminteala.

Dar cum va explicati ca biserica greco-catolica vrea sa fie recunoscuta si de Roma si de Constantinopol?

Acestia sunt oamenii care se gasesc in doua luntre. Ei nu sunt nici ortodocsi, nu sunt nici catolici. Sunt oameni care la un moment dat nici ei nu stiu ai cui sunt. Pentru ca sunt oameni dubiosi in acelasi timp. Vedeti cum s-au manifestat ei dupa revolutia aceasta a noastra din ’89? Cu cata ura si rautate s-au napustit asupra bisericilor ortodoxe! Cat dispret si desconsideratie au manifestat si manifesta pana la ora asta! in numele Vaticanului ei au facut atatea si atatea acte, in sfarsit, de razvratire si de neomenie fata de Biserica Ortodoxa, pe care acum vor sa le ascunda si sa ne faca pe noi sa credem ca ei au adus cele mai mari beneficii culturii romanesti. si-au aratat fata cu care s-au nascut la inceput, in 1700. Dar acestea se intampla si pentru ca viata noastra ortodoxa nu a fost dirijata nici de barbati foarte destoinici si cu verticalitate care sa-si spuna punctul de vedere ortodox. Acest gen de oameni ne-au condus pe noi pana astazi. Noi insa trebuie sa fim cuminti si linistiti, sa nu avem de-a face cu strainii, sa nu tulburam si sa fim in pace! Dar ei au abuzat si abuzeaza si pana astazi de bunatatea noastra, de intelegerea noastra, incat astazi foarte putini din Ardeal iti mai vorbesc limba romana – peste tot limba maghiara. si parca, la un moment dat si romanii nostri se simt altfel daca vorbesc ungureste, parasindu-si limba lor de veacuri.

Dar, ei asta spun, ca miscarea greco-catolicismului a contribuit la formarea limbii si culturii neamului romanesc… Pai, uite cum au contribuit, acum se vede care a fost intentia lor, dupa roadele pe care le vedem cu totii in Ardeal. Asa de mult au contribuit incat abia mai auzi vorbindu-se in Transilvania limba romana, pana vor ajunge sa ne-o ia de tot. Cand au venit ei la noi, in Romania, dragii mei? Biserica noastra era deja organizata in toata splendoarea! Nu erau legaturile noastre cu bisericile ortodoxe? N-aveam noi aicea episcopi, care cu mult inaintea lor au tradus Biblia si celelalte carti de rugaciune si de cult? Pai, primul Nou Testament romanesc nu a aparut in 1648, sub Mitropolitul Transilvaniei, Simion stefan? Cand ei de-abia descalecasera aicea, limba noastra deja curgea ca mierea. Nu se introdusese inca limba romana in cultul liturgic, tocmai pentru a proteja adevarul acesta ortodox, pentru a pastra doctrina sacra, de care ne temeam sa nu ne-o stirbeasca latinii. Dar se stie ca existau multe acte oficiale in limba romana, se folosea in administratie, in corespondenta – de altfel este cunoscuta scrisoarea lui Neacsu din 1521, care dovedeste bogatia si cursivitatea limbii romane la acea data. Academicianul Virgil Candea, intr-un studiu introductiv la Noul Testament din 1648, spune ca „romanii ortodocsi din Transilvania adoptasera limba romana in cult mai inainte de unirea fortata din 1700”. si spune mai departe ca era necesara pastrarea traditiei liturgice, intr-un moment in care era atacata ca o corabie in mijlocul valurilor marii, aflandu-se intre mai multe limbi straine. Dar Biserica noastra ortodoxa era foarte bine infipta in traditie si zice Virgil Candea ca traducerea nu „putea fi numai o intreprindere filologica. Actiunea cu atat de profunde consecinte pe plan spiritual si cultural trebuia sa fie realizata in acord cu invatatura Bisericii si cu aprobarea celei mai inalte ierarhii ortodoxe a timpului”. Iar ce au tradus ei au fost numai atitudini impuse de calvinizare a cultului nostru ortodox. Recunoastem meritul fruntasilor scolii ardelene, dar sa nu uitam ca tocmai ei au scris impotriva falsei uniri si papistasilor, cand, in cele din urma, au realizat inselatoria. Chiar Petru Maior spune in Procanonul sau foarte limpede: „O, de ar fi aparat Dumnezeu neamul romanesc de acest feliu de oameni invatati si teologi, cari numai cu autentie, cu tiful si cu valva ce o au in haine si in locul locasului sau, vreau sa invinga pe toti; De spun ceva de la Roma, sa taci, sa inlemnesti, sa casti gura. De arati din Sfintii Parinti, din Soboare si din istoria cea veche a Bisearecii asupra parerilor lor, indata esti schismatic, si mai rau decat ereticii… Romei, inca din vremurile cele de demult, incepuse a-i rasari coarnele!” Nu are sens sa mai citam toti marii nostri ganditori care acuza unirea de la 1700. insusi Iorga spune despre Atanasie Anghel ca fiind un suflet josnic, fara demnitate si fara rusine, „un roman fara simt de neamul sau”, iar despre actul de la 1700 spune ca este „cel mai injositor act public savarsit pana atunci de vreun vladica ortodox”.

Ei ne acuza pe noi ca nu urmarim unirea bisericilor asa cum se lupta ei sa o implineasca.

inca o data ei se dovedesc a fi unelte ale Bisericii catolice si vrajmase ortodoxiei. Noi am stat permanent intr-o postura de a-i primi, insa numai rupandu-se de ereziile in care au cazut: primatul papal si toate celelalte. Desi lumea crestina nu prea constientizeaza toate diferentele acestea de dogma, omul de rand nu stie prea multe, vede lucrurile la suprafata. si ei, greco-catolicii, sunt dispusi sa faca si mai multe lucruri grave in continuare, care nu se potrivesc cu viata noastra crestin-ortodoxa. Iata, de pilda, a venit acum ecumenismul. Poate candva o fost vreo intentie buna, nimic de spus. Dar iata unde a degenerat aceasta intentie! Unde s-a ajuns! A mers pana la a te desfiinta cu totul pe tine, confesiunea ta, adevarul tau de credinta. Dar ei nu vor numai ca religie sa te distruga, ci si ca stat. Nu vedeti toate incercarile maghiare de a forma o zona in inima Ardealului nostru? De a-si extinde mereu hotarele din ce in ce mai mult spre Moldova? Sunt tendinte deopotriva de acaparare religioasa si teritoriala – fenomene de dislocare a populatiei. Sa-l duci pe roman de aici, de pilda, si sa-l transporti din zona Transilvaniei si sa-l trimiti, sa-l duci in Tisa. Toate aceste fenomene actioneaza direct asupra ortodoxiei. Sa ne dam seama deci ca pericolul acesta teritorial este in aceeasi masura de periculos ca si cel religios. Ei cauta sa introduca imperialismul in viata religioasa. Ca papii de astazi, de altfel, nu urmaresc decat suprematia marilor cezari de altadata.

„Sper sa nu se intample o scindare”

Ce drept are Biserica greco-catolica sa ceara Patriarhului ortodox sa nu fie caterisit Nicolae Corneanu, un episcop ortodox?

Sigur, din moment ce sunt oameni care s-au servit unii de altii; neaparat acum va trebui sa-l sustina – probabil ca au si avut ei o intelegere mutuala candva. si, sigur, ca ei nu pot sa se sacrifice asa de usor, ei au pod cu securitatea si nu pot rupe acest pod; acest gen de spionaj a existat tot timpul in sanul Bisericii noastre ortodoxe. Romanii nostri au excelat intotdeauna prin tradare. Da, asa s-a intamplat la 1918, la 1944. Au intrat toate cozile de topor straine, au format guvern la tine acasa si te dirijeaza pe tine, roman. iti desfiinteaza limba, iti desfiinteaza istoria, iti desfiinteaza si traditia si tot ce ai tu mai valoros, ca toate actiunile acestea anticrestine – a nu pune icoanele in scoli, a legaliza prostitutia si homosexualitatea – tot de la ei vin. Se ajunge ca toti strainii sa devina ministrii cultelor si apoi te dirijeaza pe tine. Nu vedeti ca in guvernul nostru functiile cheie sunt in mainile strainilor? Mai rar sa gasesti un ministru de externe roman. Nu! Romanu-i asa, mai pe la subsecretari. Ai cate unul care nu-ti vorbeste bine limba romana si este ministrul Culturii si Cultelor sau al Educatiei!

In cazul in care sinodul nu-l va caterisi pe Corneanu, credinciosii vor sti ce atitudine sa adopte?

Nu-i nevoie sa-l inveti prea mult din legi si din canoane, pentru ca romanul nostru isi cunoaste stapanul. Asa cum cunoaste cainele mirosul stapanului sau, asa si romanul ortodox adevarat isi cunoaste ortodoxia, care merge bine si care nu merge bine. Sunt convins, ca daca va fi o scindare, care sper totusi sa nu se intample, romanii vor sti dupa cine sa mearga; este atata experienta ortodoxa in viata romanului nostru! Romanul s-a identificat foarte bine cu ortodoxia; ortodoxia circula in sangele romanului nostru. Dupa cum spuneau si marii nostri scriitori nationalisti, pe care acum vor sa-i desfiinteze – Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu – asa spuneau – ca nu exista roman catolic. Asa cum zicea Nae Ionescu ca a fi roman inseamna a fi si ortodox, dupa cum animalul cal este si patruped. Romanii nostri vor fi foarte greu de inselat, de indus in eroare – ma refer la oamenii statornici in credinta, cu o adevarata convingere si care nu au uitat ca sunt romani. Desi conducatorii bisericii noastre si preotii nu si-au facut datoria de a catehiza poporul in dreapta credinta, ca, de, s-au temut; preotii nostri nu vorbesc despre asta – la ei asta face parte din lumea poeziilor. Preotii au datoria sa spuna credinciosilor cu timp si fara timp adevarurile acestea de veacuri ale Bisericii Ortodoxe, sa atraga atentia asupra ereziilor care vin in Biserica noastra, ca sa stie crestinul ce are de facut. Dar credinciosii nostri au constiinta ortodoxa mai dezvoltata decat a multora dintre pastori, si iau o carte, mai citesc un ziar si afla ei cum stau lucrurile – acum sta la dispozitia fiecaruia sa afle adevarul.

Cum putem noi, ca ortodocsi, sa uitam si sa fim nesimtitori fata de atata sange varsat pentru apararea dreptei credinte? Sf. Ioan Gura de Aur spune ca mucenicii sunt mai mari si decat ingerii si ca au dat dovada de dragostea cea mai mare cu putinta fata de Mantuitorul, pentru inflacararea credintei lor, facandu-si si trupurile nemuritoare. Au, oare, mai mare dragoste ecumenistii de azi decat acestia? Vor veni vremuri grele asupra ortodocsilor, dar sa nu ne inspaimantam, sa nu ne uitam la stramtorarile ce le vom suferi vremelnic, ci sa privim cu nadejde la darurile cele vesnice, la dragostea Mantuitorului care ne asteapta sa fim alaturi de El, in ceruri, alaturi de toti sfintii marturisitori ai adevarului Lui. Pentru ca de nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul. Aceasta a fost cheia dainuirii neamului romanesc.

(A consemnat Victor RONCEA)

–––––––-

Faradelegea spirituala a mitropolitului Corneanu

Din necunoastere sau deliberat, dar la fel de zgomotos, unii s-au grabit sa minimalizeze fapta mitropolitului Nicolae al Banatului de a se impartasi cu schismaticii greco-catolici, respectiv pe aceea a episcopului Sofronie al Oradiei de a sfinti impreuna cu ei Aghiazma Mare. Pentru a intelege sacrilegiile acestor ierarhi – doar doua exemple. Blandul, milostivul Sfant Nicolae, n-a ezitat sa-i carpeasca o pereche de palme ierarhului eretic Arie la primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Un calugar din Pateric, care accepta din smerenie orice defaimare, a spus: Betiv? Da. Curvar? Da. Eretic? Asta nu!

Biserica lui Hristos a fost una, vreme de aproape un mileniu. Dupa care s-a produs Marea Schisma din anul 1054, cand Apusul s-a rupt de Rasarit din pricina pretentiilor sale neintemeiate de suprematie. In 1965, cele doua Biserici si-au ridicat reciproc anatemele. Dar comuniunea nu s-a restabilit. Un Papa ne-a vizitat, dar nu s-a impartasit din acelasi potir cu ierarhii nostri ortodocsi. Nici Patriarhul Ecumenic nu s-a impartasit cu Papa atunci cand s-a dus la Roma si au spus amandoi Crezul fara adaosul dogmatic ilicit „Filioque”. Nu puteau s-o faca. Ne despart inca multe lucruri esentiale. Ortodoxia este soborniceasca; Biserica Romei este primatiala.

Pentru noi, refacerea unitatii crestine, sau macar a intercomu­niunii cu catolicii, presupune revenirea lor la sobornicitate si la ecleziologia primului mileniu crestin a celor Sapte Sinoade Ecumenice. Pentru catolici, refacerea ecumeniei, adica a intregului, echivaleaza cu intrarea Bisericilor Ortodoxe sub ascultarea Papei – ceea ce este impotriva Adevarului Invataturii lui Hristos.

Recent, Papa Benedict XVI a mai rupt o punte care il lega de Biserica Rasaritului, abandonand titlul de „Patriarh al Occidentului”. Euharistia catolica nu este nici macar fizic identica cu Sf. Cuminecatura ortodoxa. Ei folosesc azima, noi artosul (painea dospita).

Scriitorul Cristian Badilita a afirmat public ca se impartaseste de la catolici. Comite un sacrilegiu, intrucat nimeni nu se poate impartasi fara spovedanie prealabila si fara consimtamantul duhovni­cului. Iar daca ar exista un asemenea duhovnic ortodox, care sa-i ingaduie comuniunea cu catolicii, acela ar fi imediat caterisit si apoi excomunicat din Biserica Ortodoxa. La catolici numai clericii se impartasesc din potir, laicilor dandu-li-se un fel de anafora – ostia. La noi, impartasirea este „de la vladica pana la opinca” identica, fara discriminare intre clerici si laici.

Schisma romano-catolica contine in ea si samburele ereziei; „Filioque”. Adica diminuarea Sfantului Duh. Tot legat de Persoana Sfantului Duh: pentru ortodocsi, harul este de natura necreata. Catolicii il considera „creat”. Purgatoriul – o inventie pecuniara. In total dispret fata de adevar, la Conciliul Vatican I (1869-1870), Papa Pius IX a proclamat pretinsa „dogma” a jurisdictiei universale a pontifului si-a infailibilitatii papale. Pentru ortodocsi, infailibila e doar Biserica insasi, condusa de Mantuitor. „Imaculata Conceptie” este alta… inovatie. In 1848, acelasi Pius IX poftise Bisericile Rasaritului sa intre sub ascultarea sa. I s-a raspuns prin celebra Enciclica a Patriarhilor Rasariteni care invedera falsurile si nascocirile Romei in materie dogmatica si canonica. Mult laudatul Conciliu Vatican II (1962-1965) nu a retractat nimic din deciziile Conciliului Vatican I, asa cum arata intr-un text din anul 2000 cardinalul Ratzinger, actualul Papa, sustinand acolo ca celelalte Biserici nu pot fi „surori”, ci doar „fiice” ale Bisericii Romane.

Ca ortodocsi, nu ne putem impartasi din acelasi potir nici macar cu Bisericile necalcedoniene, care ne sunt nult mai apropiate decat catolicii. Mitropolitul Nicolae si episcopul Sofronie au comis mari pacate spirituale. Biserica Ortodoxa Universala, din care facem parte, pedepseste aspru faradelegea duhovniceasca. Canonul 46 apostolic prevede: „Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care au primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor.” Unde-i lege nu-i tocmeala.

(Dan CIACHIR)

sursa> http://www.ziua.net/display.php?data=2008-06-27&id=239422

foto> http://cazania.wikispaces.com/P%C4%83rintele+Iustin

 
5 comentarii

Scris de pe iunie 27, 2008 în articole, diverse, duhovnici, teologie

 

Etichete: , , , , , , ,

Ips Nicolae Corneanu raspunde la dezbaterea radio AZEC despre gestul impartasirii sale cu catolicii.

Ips Nicolae Corneanu raspunde la dezbaterea radio AZEC

despre gestul impartasirii sale cu catolicii.

Preluare de la domnul Laurentiu Dumitru

Intervenţia telefonică a ÎPS Nicolae Corneanu la dezbaterea cu tema „Mitropolitul Nicolae şi consecinţele gestului său: forţarea unităţii sau abandonarea identităţii?” organizată de AZEC (Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini), 4 iunie a.c., ora 13:00, Centrul de Presă al Radiodifuziunii Române.

nicolae-impartasire-3

INTERVENTIA TELEFONICA A IPS NICOLAE CORNEANU

LA DEZBATEREA RADIO A.Z.E.C.

Intreaga dezbatere publica organizata de AZEC

poate fi descarcata de la acest link:

http://www.ortodoxradio.ro/arhiva/alte/radio-azec-4-iun.mp3

Invitatia AZEC

click! jos pentru marire

invitatie_azec

sursa> http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/06/05/

interventia-telefonica-a-ips-nicolae-la-dezbaterea-azec/

http://www.rostonline.org/blog/razvan/

uploaded_images/invitatieAZEC-771984.jpg

 

Etichete: , , , , ,