RSS

Arhive pe etichete: ortodocsi

Parintele Ioannis Romanidis: convingeti-l pe papa sa se faca ortodox si atunci unirea se va realiza imediat



Preluare de la Pelerin Ortodox/ 22 februarie 2011

Spunea părintele Ioannis Romanidis:

“Într-o discuţie cu un papistaş l-am întrebat:

– Dar dumneavoastră vreţi într-adevăr unirea?

– Da, o vrem cu adevărat.

– Să vă dau un plan pentru unire, i-am spus, şi unirea se va realiza imediat.

Pentru a realiza unirea dintre ortodocşi şi catolici pe baze catolice, sunteţi obligaţi să convingeţi pe fiecare ortodox în parte. Sunt două sute de milioane de ortodocşi, imaginaţi-vă câţi ani vor trebui să treacă ca să convingeţi pe fiecare în parte…

În schimb, din partea voastră, unul singur trebuie convins să se schimbe: papa. La noi trebuie să se schimbe două sute de milioane. Mergeţi, deci, să-l convingeţi pe acest unul, pe papa, şi unirea se va realiza imediat”.

Sursa textului>

Mitropolitul de Nafpaktos şi Sf. Vlasie Ierotheos, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Soborniceşti după cursurile orale ale pr. Ioannis Romanidis, volumul al – II – lea, ed. Sf Mănăstiri a Naşterii Maicii Domnului (Pelaghias) 2011, pag. 428 – 429.

Traducere>

Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”.

Sursa postarii>

http://acvila30.wordpress.com/2011/02/22/parintele-ioannis-romanidis-citat-de-mitropolitul-ierotei-vlahos-convingeti-l-pe-papa-sa-se-faca-ortodox-si-atunci-unirea-se-va-realiza-imediat/

 

 
 

Etichete: , , , , , , , ,

Ieromonahul Gabriel Bunge – monahul catolic convertit la Ortodoxie: Reconcilierea Bisericilor, o viziune personală

Preluare de la Pelerin Ortodox

Revista “Neskoutchny Sad” (jurnalist Anna Paltcheva) a obţinut un interviu cu părintele Gabriel Bunge (1) :

– NS: V-aţi convertit la Ortodoxie, şi aceasta la o vârstă foarte înaintată. Nu de multe ori astfel de decizii sunt luate aşa de târziu în viaţă. Convertirea a avut loc la Moscova, la sfârşitul lunii august a anului trecut. Ea a ridicat o mare agitaţie printre catolici. Spuneaţi că această hotărâre s-a copt (a dăinuit) în dumneavoastră de-a lungul întregii vieţi. Sunteţi un teolog, un patrolog cunoscut, un pustnic. Povestiţi-ne despre această evoluţie.

– GB: Încă de la naştere m-am lovit de drama divizării creştinătăţii: tatăl meu era protestant, mama mea catolică. Am fost botezat în Biserica Romei. La vârsta de 21 de ani am decis să depun voturile monahale, dar tatăl meu s-a opus. Am studiat apoi la Facultatea de Filosofie şi am plecat să petrec două luni în Grecia, cu nişte prieteni. Acela a fost momentul când am găsit Biserica Ortodoxă. În Atena am început să discutăm cu studenţii greci de la Facultatea de Teologie care ne-au primit. I-am spus unuia dintre ei, care a devenit mai târziu un renumit teolog: “Îmi place totul la voi, totul este frumos, cu excepţia unui singur lucru: sunteţi despărţiţi de noi.” El a răspuns: “Nu, te înşeli, voi sunteţi cei despărţiţi de noi !”

Acest răspuns a fost un adevărat şoc pentru mine. Aparţineam Bisericii Catolice, precum cei peste un miliard de adepţi. Îi cunoşteam pe protestanţi. Iată că întâlneam ceva cu totul nou. Ştiam că Biserica Greacă a fost fondată de apostolul Pavel şi, prin urmare, nu era justificată învinuirea de a se fi îndepărtat de Biserica Romei. Această conversaţie a stârnit în mine un întreg proces de raţionamente. În cele din urmă, am devenit călugăr. În primă fază, într-o mănăstire benedictină din Germania. Curând, fraţii au observat devotamentul meu faţă de tradiţia orientală. Abatele, nu fără regret, m-a transferat apoi la Chevetogne, Belgia, într-o mănăstire benedictină de rit oriental. Gândurile mele se adânceau, citeam, studiam istoria separării Bisericilor. Doar o reîntoarcere la rădăcinile noastre comune poate determina o apropiere. Într-adevăr, Biserica în unire a existat în trecut şi asta pentru mai mult de un mileniu. Într-un sens anume, Ea există mereu, întrucât perioada unităţii nu fost uitată. Să sperăm că vom putea regăsi acest numitor comun, şi nu sunt singurul care crede acest lucru.

Motivul pentru care m-am decis să devin ortodox la o vârstă destul de târzie este trist, cu siguranţă neplăcut pentru urechile catolicilor. Am ajuns la concluzia amară că reconcilierea este cu totul imposibilă la nivelul structurilor şi ierarhiilor. Aceasta nu se va întâmpla, pentru că Orientul şi Occidentul se îndepărtează unul de altul de-a lungul secolelor. Nu încerc să acuz pe nimeni, deoarece este greu să identifici vinovaţi. Nu este vorba decât de lucruri care au avut loc în istorie. Atunci când am realizat imposibilitatea de a împăca Bisericile, am decis că singurul lucru care-mi mai rămâne de făcut este să mă convertesc. La nivelul meu personal, reconcilierea trebuia să se facă.

M-am rugat foarte mult, m-am gândit, am făcut însemnări. Nu doream decât să fac voia lui Dumnezeu. Repetam fără încetare în rugăciunile mele: “Dacă este împotriva voinţei Tale, dă-mi un semn, căci Tu eşti în măsură să mă împiedici a o face!”

Ne-am întâlnit odată la Milano cu Episcopul Ilarion Alféev. I-am împărtăşit gândurile. Pentru mine a fost ca un balon de probă, vroiam să aflu reacţia lui. Mi-am spus că voia Dumnezeu se va împlini. Urmarea a venit de la sine: iată-mă cu voi, în Rusia, şi sunt fericit să fiu aici.

– NS: Între timp, site-urile şi presa catolică spun despre dumneavoastră că sunteţi un trădător.

– GB: Slavă lui Dumnezeu, nu am internet şi deci nu ştiu ce spun oamenii. Acest lucru nu mă interesează deloc. Din naivitate, eram sigur că acest eveniment va trece neobservat; a fost cu totul altfel. Iată, au trecut cincizeci de ani în care mi-am respectat voturile, treizeci de ani am trăit într-un schit izolat. Întreaga lume era împotriva mea atunci când am vrut să mă fac călugăr: tatăl meu era un om de ştiinţă celebru, mediul în care m-am născut, toţi prietenii mei din copilărie şi din tinereţe, toţi au fost împotriva mea, nimeni nu m-a susţinut.

Cu excepţia îndrumătorului meu spiritual, un bătrân, abate al unei mănăstiri. De cele mai multe ori nu trebuie să te aştepţi la o aprobare în unanimitate atunci când iei decizii majore.

Nu-mi imaginam, că odată devenit ortodox, vor exista reacţii atât de virulente. Nu am nimic – am mai spus asta – împotriva catolicilor. Pur şi simplu, eu cred în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Hristos va reda unitatea Sa Bisericii, unire pe care noi înşine n-o putem realiza. Ce s-a întâmplat cu mine este un fel de prevestire a ceea ce se va întâmpla, chiar şi într-o altă lume.

– NS:  Acum treizeci de ani aţi părăsit mănăstirea pentru a trăi ca pustnic în Alpii elveţieni. Cum vedeţi viitorul dumneavoastră?

– GB: Am văzut în Rusia numeroase locuri unde aş fi rămas cu plăcere. Mă gândesc la  Mănăstirea Valaam. Călugării m-au primit acolo ca frate. Am petrecut o zi cu pustnicii, făcând o nevoinţă duhovnicească. Aveam sentimentul că am găsit ceea ce căutasem de-a lungul întregii mele vieţi. Dar am revenit în schitul meu din Elveţia.

– NS: Dacă v-aţi decide să vă schimbaţi locul, ce se va întâmpla cu fiii duhovniceşti ai dumneavoastră? Cine va avea grijă de ei?

– GB:  Nu am vreo turmă în adevăratul sens al cuvântului. Primesc o mulţime de vizitatori în schitul meu, vin să se mărturisească sau să vorbească cu mine. Nu-mi asum în ceea ce-i priveşte nici o răspundere pastorală. Rareori plec din schit.

– NS: Cu toate acestea, decizia va fi percepută ca ceva foarte grav de către cei care veneau la dumneavoastră?

– GB: Da, fără îndoială. Dar niciodată n-am făcut vreun secret din convingerile mele. Cel puţin jumătate din aceşti oameni vor spune: “La asta ne aşteptam de mult timp”. Doi episcopi ortodocşi, pe care îi cunoşteam de ceva vreme, m-au întâlnit recent în Rusia şi mi-au spus: “Ai fost întotdeauna unul dintre noi. Acum ne împărtăşim din acelaşi potir”. Exact la asta am aspirat. În toate cărţile mele, am tradus şi comentat texte care datau toate din primul mileniu, adică dinainte de separarea Bisericii. Papa Benedict al XVI-lea cunoaşte bine Ortodoxia şi se referă deseori la ea. Din păcate, de multe ori predică în deşert. Într-unul din discursurile sale din anii şaptezeci viitorul papă spunea că, dacă bisericile s-ar uni, Roma n-ar mai avea dreptul de a pretinde mai mult decât a avut în primul mileniu. Ar fi suficient pentru a menţine unitatea. Un ortodox, eu de exemplu, ar trebui să răspundă: “Foarte bine, să revenim atunci la statutul din primul mileniu.” Dar eu nu cred că acest lucru e posibil acum. Biserica Catolică există în întreaga lume, dar ea nu este deloc aceeaşi în America, Africa şi Europa. Au tendinţe diferite, uneori contradictorii şi nu comunică între ele. Dacă unele ar accepta această revenire la primul mileniu, altele ar refuza.

– NS: Spuneţi că ortodocşii sunt mult mai rezervaţi în relaţiile cu catolicii decât invers.

– GB: În 1961, când m-am dus în Grecia, profesorii mei de la Universitatea din Bonn m-au avertizat să nu intru în contact cu ortodocşii: “Ei sunt schismatici, să nu ai vreun contact cu ei.” De asemenea, am încercat tot posibilul să nu mă compromit. Dar ştiţi că nici un ortodox nu va chema vreun catolic să se împărtăşească cu el. Un stareţ ortodox a venit la mine la sfârşitul unei liturghii, pe când eu stăteam în spatele bisericii, şi mi-a pus în mână o bucată de anafură.

Iar astăzi vedem catolici îndepărtaţi de parohiile ortodoxe. Conciliul Vatican II este cel care a schimbat totul. Biserica Catolică şi-a declarat atunci o politică de deschidere spre întreaga lume, nu numai în ceea ce priveşte Ortodoxia. Catolicii se arată foarte prietenoşi cu noi. În Lugano, oraşul meu, comunitatea ortodoxă sărbătoreşte Paştele în catedrala catolică,  pentru că biserica ei nu i-ar putea cuprinde pe toţi credincioşii. În aproape fiecare cămin catolic din Elveţia sau Franţa putem vedea icoane. Toţi ascultă cântări ortodoxe.

Ceea ce e important este  urmarea Conciliului Vatican II: o perioadă de secularizare a societăţii. Am putea vorbi de o “protestantizare” a catolicismului. Este tocmai acest spirit protestant care-i sperie pe ortodocşi. Este aici această tendinţă, în sânul Bisericii Romei, care stă la originea schimbării de atitudine faţă de ortodocşi. Am fost martor la această schimbare de atitudine. Dar eu nu sunt aşa de bătrân. Relaţiile dintre cele două Biserici s-au schimbat adesea în timp. Au fost perioade de “coexistenţă paşnică”, urmate de perioade de activism prozelitist din partea catolicilor. Ortodocşii răspund cu o poziţie defensivă. Este un fel de mişcare a pendulului.

Numai de la Cel Preaînalt ne va veni răspunsul.

(Traducere rom. – Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: Revista “Sad Neskoutchny”)

___________________

(1) Ieromonahul Gabriel Bunge s-a născut în 1940 în Köln. În 1963 el a devenit călugăr benedictin, preot în 1973. Doctor în Filosofie şi în Teologie. Patrolog, specialist în Avva Evagrie Ponticul. Din 1980 a trăit ca pustnic în Elveţia, în schitul Sfânta Cruce. În august 2010 a intrat în Biserica Ortodoxă Rusă.

___________________

sursa>

http://acvila30.wordpress.com/2011/01/25/ieromonahul-gabriel-bunge-reconcilierea-bisericilor-o-viziune-personala/#more-15093

foto>

http://acvila30.wordpress.com/2010/09/09/renumitul-teolog-catolic-din-elvetia-gabriel-bunge-a-imbratisat-ortodoxia/

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Al zecelea lepros…

În pilda celor 10 leproşi găsim încă o dată, în chip tainic, ca şi în alte locuri din Sfânta Scriptură, referinţa biblică despre zeciuiala duhovnicească – partea Domnului (Deut. 32, 9).

Iarăşi samarineanul, cel „de alt neam”, este arătat de către Hristos lumii peste veacuri drept pildă de urmat (Lc. 17, 12-19).

Câţi însă dintre noi suntem samarineni cu inima şi trupul, şi „de alt neam” cu mintea şi sufletul,  deşi suntem ai lui Hristos, ne numim ortodocşi şi vrem să fim „partea Lui de moştenire”? (Deut.32, 9)

dan.camen.

foto>

http://www1.georgetown.edu/centers/liturgy/envisionchurch/mainimages/art/MARYK52.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Pustnici ortodocsi rusi ‘evacuati din Siberia’

The Telegraph/ 17 noiembrie 2010

Echipele de salvare au evacuat un grup de pustnici ortodocsi rusi dintr-o indepartata pădure siberiana, după patru ani de izolare, a declarat miercuri autoritatea locala pentru situatii de urgenta.

„Marţi, un elicopter al autoritatii locale pentru situaţii de urgenţă a evacuat şase credincioşi ortodocsi, cinci calugarite si un preot” – a declarat pentru AFP Lidia Selivanova, purtatorul de cuvant al autoritatii din regiunea rusa Tuva. Călugăriţele – doua dintre ele cu handicap – au trait în muntii Sayan din iunie 2006,  unde s-au retras cu liderul lor spiritual, parintele Constantin, de 67 de ani [Alexander Vorobyov, dupa agentia Itar Tass – n.m.].

Operaţiunea de salvare a fost inceputa de către autorităţi după ce o călugăriţă, care a parasit grupul, a spus într-o scrisoare adresata prim-ministrului Vladimir Putin, că parintele Constantin isi controla ucenicele „farmecandu-le”. „Aceste persoane vor să se întoarcă, dar nu li se permite… iar cinci dintre ele deja au murit” – scria calugarita in scrisoarea trimisă în luna septembrie premierului rus.

Grupul, format iniţial din 30 de credincioşi ortodocşi, dintre care si cinci copii, au avut contacte ocazionale cu locuitorii din satele apropiate, situate la aproximativ 100 de kilometri (65 mile)  departare, dar şi cu geologii care lucrau în regiune.

Autoritatile locale au vizitat grupul în februarie 2008 şi „au stabilit ca toti membrii grupului… au stat în pădure de bunăvoie” – a spus d-na Selivanova. Majoritatea membrilor grupului, inclusiv o familie cu cinci copii, au părăsit dupa un timp pădurea şi s-au întors acasă.

Oficialii au găsit, de asemenea, mormintele a cinci persoane care au murit – conform declaratiilor membrilor grupului – din cauze naturale, a adăugat doamna Selivanova.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/russia/8141104/Russian-Orthodox-hermits-evacuated-from-Siberia.html

http://www.itar-tass.com/eng/level2.html?NewsID=15677834&PageNum=0

foto>

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/53/Location_Sayan_Mountains.PNG

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 18, 2010 în articole, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă încearcă să depăşească schisma veche de un mileniu

Interfax – Moscova, 22 septembrie

O Comisie mixtă internaţională cu privire la dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică, care a început marţi la Viena, va aborda Primatul papei în primul mileniu.

“Este cel mai complicat subiect din dialogul dintre catolici şi ortodocşi, deoarece atitudinea faţă de slujirea episcopului Romei este cheia pentru Biserica Catolică modernă” – a declarat pentru Interfax egumenul Filip (Ryabykh), unul din reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse la această întâlnire.

Prezumpţia că Papa are jurisdicţie ecumenică merge împotriva eclesiologiei ortodoxe, care ne învaţă că, în timp ce Biserica Ortodoxă păstrează unitatea de credinţă şi guvernarea Bisericii, aceasta rămâne formată din mai multe biserici locale, a declarat părintele Filip, care este şi directorul adjunct al Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei.

Sesiunea de la Viena continuă discuţia care a început în Cipru în 2009.

Un proiect de text a fost elaborat pentru întâlnirea Comisiei de anul trecut, şi aceasta începuse să-l ia în considerare, însă nu l-a putut finaliza, deoarece ortodocşii au adus mai multe obiecţii cu privire la acest text. Ne aşteptăm ca discuţia de la Viena cu privire la acest text să fie destul de intensă – a spus egumenul.

“Obiectivul delegaţiei noastre este acela de a ne asigura că acest document reflectă poziţia ortodoxă şi că exclude orice ambiguităţi, compromisuri şi interpretări eronate ale înţelesurilor patristice asupra slujirii episcopului Romei” – a spus egumenul Filip.

Deşi este dificil să se ajungă la un consens pe această problemă, “această temă ar trebui discutată”, deoarece “aceasta este cea care îi desparte pe catolici şi pe ortodocşi mai presus de toate”.

“Trebuie spus că partea catolică nu a fost dispusă să discute această problemă cu Biserica Ortodoxă pentru o lungă perioadă de timp, bineştiindu-se cât de radicale sunt diferenţele în interpretare. Faptul că la sfârşitul anilor Papa Ioan Paul al II-lea şi apoi Papa Benedict al XVI-lea şi-au dat acordul ca această problemă să fie dezbătută de Comisie este un pas destul de binevoitor din partea catolicilor faţă de ortodocşi” – a mai spus el.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=7723

foto>

http://saintpetersbasilica.org/Exterior/StPeterStatue/StPeter-cp.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 22, 2010 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , ,

Ultimul Patriarh Ortodox in Turcia?

Patriarhul Bartolomeu in drum spre casa natala din Gokceada, insula in apropiere de coasta Turciei

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în drum spre casa părintească din Gokceada, insula din apropierea coastei maritime turceşti

Documentarul din 23 august a.c. al lui Ivan Watson de la CNN “World’s Untold Sories” (Poveştile nespuse ale lumii) intitulat „Turkey’s dwindling Greek Christians” (Creştinii-greci ai Turciei care dispar) cu privire la condiţia Patriarhului Ortodox Ecumenic Bartolomeu în Turcia islamică de astăzi prezintă situaţia disperată în care acesta, comunitatea greacă din Fanar şi din insula natală – Gokceada, precum şi Patriarhia Ecumenică în mod implicit se află în momentul de faţă. Preluând acest articol patru zile mai târziu, Bill Wunner l-a afişat pe site-ul CNN într-o formă mai extinsă, intitulându-l „The last Orthodox patriarch in Turkey?” (Ultimul Patriarh Ortodox in Turcia?) pe care  acum îl puteţi citi integral în rândurile de mai jos. Autorul nefiind însă familiar cu termenii bisericeşti ortodocşi, să nu vă surpindă prin formularea pe care a ales-o să o folosească în articol, deoarece traducerea textului respectă întocmai fidelitatea exprimării autorului:

CNN/ World’s Untold Stories

27 august 2010

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este întruchiparea vie a unei vechi tradiţii. Din sediul istoric aflat în Istanbul (cartierul Fanar/ n.t.) – Turcia, cel de-al 270-lea Patriarh al Constantinopolului pretinde că este succesorul direct al Apostolului Andrei. Astăzi este considerat “primul între egali” în ierarhia Bisericii Ortodoxe, fiind liderul spiritual a peste 250 de milioane de ortodocşi răspândiţi pe întreg teritoriul globului pământesc. Dar puţini dintre ei mai trăiesc în locul unde acesta s-a născut.

“Suntem o comunitate creştină mică” se plânge Bartolomeu. “Am suferit din cauza confruntării greco-turce, a luptei şi a lipsei de încredere reciproce. Şi de aceea noi am pierdut o mare parte dintre credincioşi”.

Comunitatea greacă din Turcia, odată înfloritoare, acum dispare. Ţara este majoritar islamică şi condusă de un guvern laic şi secular care a avut de-a lungul vremii o relaţie tumultoasă cu Patriarhia Ecumenică.

Dacă legile turceşti, atitudinile şi demografia nu se schimbă, Bartolomeu în cele din urmă ar putea fi ultimul Patriarh al Constantinopolului.

“Nu suntem întru totul în disperare pentru viitorul Bisericii noastre” – a spus Bartolomeu. “Nu este uşor, dar nici imposibil”.

Guvernul turc se poate opune alegerii oricărui candidat pentru poziţia de patriarh. Totodată, aceasta necesită ca patriarhul să aibă şi cetăţenie turcă. Bartolomeu o are, însă cei mai mulţi dintre cei care sunt calificaţi pentru a-l urma în funcţie nu o au.

Aşadar, guvernul turc s-a oferit să acorde cetăţenia turcă arhiepiscopilor ortodocşi de peste mări. Câţiva au aplicat-o până acum, însă niciuna nu a fost aprobată. Guvernul turc refuză în continuare să recunoască titlul de “Patriarh Ecumenic”, sau poziţia lui Bartolomeu de lider religios internaţional. În mod oficial el este văzut ca un episcop local care conduce o comunitate în scădere, de câteva mii de greci ortodocşi.

Yorgo Stefanopulos este unul dintre ei: “Sunt o curiozitate acum în Turcia. Obişnuisem să fim o minoritate, acum suntem o curiozitate”.

Stefanopulos este un lider al comunităţii greceşti din Istanbul. Acum 50 de ani comunitatea număra 100.000 de membrii, iar astăzi este probabil mai mică de 3.000 de suflete.

El insistă că declinul n-a fost unul accidental. Astfel, el dă vina pe guvernul turc pentru acest lucru. În urmă cu câteva decenii, spune el, turcii au vânat comunitatea greacă cu politici naţionale, precum impozitele pe avere, confiscarea propietăţilor şi impunerea vorbitului în public şi pe străzi doar în turceşte.

Au mai contribuit la aceasta şi evenimentele din anul 1955: revoltele îndreptate împotriva grecilor şi a propietarilor greci. Mai târziu s-a aflat că acestea au fost orchestrate de autorităţile turceşti. Ca şi rezultat, grecii au părăsit Istanbulul în masă. “Guvernul turc a reuşit să facă cumva o epurare etnică fără vărsare de sânge” – a spus Stefanopulos. Astăzi guvernul turc spune că acele evenimente fac parte din trecutul îndepărtat şi că acum se caută reconcilierea.

“Turcia se află într-o perioadă de tranziţie” – a spus Egemen Bagis, ministrul turc al afacerilor externe, responsabilul relaţiei cu Uniunea Europeană, “pentru ca societatea turcă să devină mai democratică, mai prosperă şi mai transparentă”.

Până acum guvernul a rezistat apelurilor de redeschidere a principalei şcoli de teologie a Patriarhiei Ecumenice.

Pentru mai bine de un secol seminarul din Halki a educat viitorii episcopi, teologi şi patriarhi greci, până când cea mai înaltă instanţă turcă a decis închiderea lui în 1971. De atunci a rămas goală, situaţia îngrijorându-i pe foştii studenţi ai acesteia, dintre care teologul Satirios Varnalidis.

“Vrem să redeschidem această şcoală ca să putem oferi noi preoţi Patriarhiei Ecumenice” – a spus Varnalidis. “Altfel, în scurt timp comunitatea noastră pur şi simplu nu va mai avea preoţi”.

De ani de zile prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit despre redeschiderea şcolii. Bagis insistă că guvernul încă lucrează la aceasta.

În ciuda acestor dificultăţi, Patriarhul Bartolomeu este încurajat de noi semne de speranţă că Biserica şi comunitatea vor supravieţui. “Avem mulţi tineri din Grecia care vor să se stabilească aici, în Turcia” – a spus el. “Acesta este un fenomen opus celui de dinainte”.

Haris Rigas face parte din acest firicel de proaspăţi imigranţi care poate să ofere cea mai bună speranţă de revigorare a comunităţii greceşti din Istanbul. “Din momentul în care am ajuns în oraş m-am îndrăgostit de el şi am simţit că trebuie să trăiesc aici” – a declarat Rigas.

El a studiat comunităţile greceşti indigene ale oraşului. El este, de asemenea, muzician în trupa care cântă Rembetiko, un gen de muzică veche populară, în mare parte grecească. Studiile sale şi muzica lui sunt axate pe conservarea şi promovarea culturii greceşti.

“Singura modalitate pentru ca o comunitate să supravieţuiască este ca aceasta să atingă un grad de vizibilitate” – a spus el. “Grecii au jucat un rol istoric important în acest oraş de-a lungul secolelor şi consider că ar trebui să o facă în continuare”.

La începutul acestei luni Statul turc şi Patriarhia Ecumenică au făcut împreună un pas istoric în vederea reconcilierii. Mii de creştini ortodocşi s-au adunat pe 15 august, pentru un serviciu religios, la antica Mânăstire Sumela de pe coasta Mării Negre. Patriarhul Bartolomeu a săvârşit acolo Sfânta Liturghie, primul serviciu creştin de acest gen la Sumela, de mai bine de 80 de ani.

Chiar dacă comunitatea greacă din Istanbul îşi revine, mulţi se tem că Patriarhia însăşi nu va mai funcţiona mult timp, datorită demografiei şi suspiciunilor prelungite venite din partea guvernului turc.

Dar patriarhul rămâne plin de speranţă şi de neclintit. Acesta respinge bănuiala cum că el ar putea fi ultimul Patriarh Ecumenic al Constantinopolului. “Categoric nu” – insistă Bartolomeu. “Avem încredere în pronia divină şi în garanţia dată nouă de Domnul Însuşi, că Biserica poate supravieţui”. „Aceasta este credinţa noastră, aceasta este convingerea noastră, aceasta este speranţa noastră, aceasta este rugăciunea noastră. Iar toate celelalte le lăsăm în mâinile lui Dumnezeu”.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului săvârşind, pe 15 august 2010, Sfânta Liturghie la istorica Mânăstire Soumela de lângă Marea Neagră

De reţinut:

– guvernul turc se poate opune alegerii oricărui candidat în funcţia de Patriarh Ecumenic

– candidatul trebuie să aibă naţionalitate greacă (în primul rând, cf. rânduielilor Patriarhiei Ecumenice) şi turcă (cf. legilor Statului Turc)

– candidatul trebuie să fie membru cleric sau laic al Patriarhiei Ecumenice şi să locuiască în Istanbul

– titlul de “Patriarh Ecumenic” nu este recunoscut în spaţiul turcesc, şi nici poziţia de lider religios internaţional, doar aceea de episcop local

– seminarul teologic al Patriarhiei Ecumenice din insula Halki rămâne deocamdată închis (încă din 1971), în ciuda apelurilor Patriarhului Bartolomeu de redeschidere, fiind singurul prin care pot fi instruiţi viitorii preoţi ai Patriarhiei, care sunt deja din ce în ce mai puţini.

– comunitatea ortodoxă grecească din Istanbul, precum şi cea din insula natală Gokceada, deşi din ce în ce mai mică, este în mare parte îmbătrânită

De ştiut:

– în spaţiul turcesc, clericii ortodocşi nu au voie să poarte pe stradă reverenda, ci doar în timpul serviciului religios. Singurul care poate purta reverenda şi însemnele religioase tot timpul şi în orice loc este Patriarhul Ecumenic.

– De asemenea, toţi clericii greci, asemenea Patriarhului Ecumenic, trebuie să aibă cetăţenie turcă

– Patriarhul Ecumenic Bartolomeu are deja 70 de ani

Cercetând comentariile unor turci cu privire la aceste articole am aflat că de fapt Erdogan a sprijinit libertatea minoritatilor religioase in Turcia, mai mult decat in era sultanilor si ca de fapt membrii din guvernul secularizat, format in mare parte din atei, doresc sa scoata religia din scoli şi orice manifestare publică religioasă să înceteze. Merită cercetat mai in amanunt daca este adevarat acest lucru.

– Să nu uităm, reconcilierea despre care se tot vorbeşte în articolul de mai sus vine în urma eforturilor tot mai disperate ale Turciei de a intra în U.E., neavând deci un substrat religios real, ci unul pur politic.

dan.camen.

~~~+~~~

Fotografii

Putinii greci ortodocsi ramasi pe insula Gokceada asteptand venirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu

Ruinele unui sat grecesc de pe insula Gokceada. Multe din satele grecesti de acolo au impartasit aceeasi soarta ca si acesta.

Clasa dintr-o scoala greceasca de cartier din orasul Istanbul. Acum aceasta este frecventata acum doar de un singur elev. Grecii din Istanbul isi trimit cu incăpăţânare copiii sa înveţe doar la vechile lor şcoli din oraş.

O clasa goala a seminarului teologic din insula Halki, din apropierea Istanbulului

Istorica Mânăstire Soumela de lângă Marea Neagră

15 august 2010 – Mânăstirea Soumela. Aspect din timpul Sfintei Liturghii. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este înconjurat de sute de credinciosi ortodocsi, precum si de reprezentanti ai autoritatilor turcesti, grecesti si ruse venite să asiste la marele eveniment.

15 august 2010 -Patriarhul Bartolomeu în interiorul bisericii vechii Mânăstiri Soumela

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Hristos a inviat! Hristos S-a inaltat! Subtilitati teologice.

Hristos a inviat! Hristos S-a inaltat!

Subtilitati teologice.

acordeonul...Discutam de praznicul Inaltarii Domnului cu un parinte apropiat despre salutul ortodocsilor cu ocazia praznuirii acestei sarbatori zicand deja traditionalul salut: „Hristos S-a inaltat!” si raspunzand cu: „Adevarat S-a inaltat!”.

Plecand de la afirmatia parintelui spusa intr-un mod instant, strafulgetor, cum ca aceasta formula de salut are nuante protestante (daca e interpretata intr-un anumit chip), am inceput sa analizez faptul ce l-a determinat sa afirme acest lucru.

M-am gandit ca daca de sarbatoarea Rusaliilor (Pogorarea Sfantului Duh), penticostalii intre ei s-ar intalni, s-ar saluta cu urmatorul salut: „Duhul Sfant S-a pogorat! (peste noi)”, raspunsul ar fi ceva de genul: „Cu adevarat S-a pogorat! (peste noi)”- si asta nu o zic in gluma sau in bascalie.

De asemenea, acelasi rationament extinzandul la salutul rostit la sarbatoarea Inaltarii Domnului, varianta de dialogare ar capata urmatorul inteles in urechile protestantilor: „Hristos S-a inaltat! (de tot/ definitiv)”, iar raspunsul ar fi interpretat astfel: „Cu adevarat S-a inaltat (de tot/definitiv)”, intelegand prin aceasta doctrina lor protestanta care il considera pe Dumnezeu intr-o continua departare (distantare) de om. Dumnezeu e transcendent in chip absolut, creand lumea, El ramane distant, nu mai are grija de ea. Consecinta e ca omul cade prada predestinarii. Nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa pentru faptul ca Dumnezeu nu e langa el, nu-i e aproape (macar). Astfel ca acest salut ar capata in urechile lor (a protestantilor) o valoare dogmatica si un crez exprimat in mod vadit, o adevarata (deplina) marturisire de credinta.

Acest salut insa este folosit de ortodocsi, interpretat in mod corect teologic, insa poate capata usor alte nuante dupa cum am spus mai sus, depinde de cine e folosit si de felul cum e inteles. Spun acest lucru pentru ca pot considera foarte usor faptul ca acest salut ar putea avea nuante protestante si ca el ar fi adresat ca o contra-marturie (cum au protestantii obiceiul) impotriva catolicilor, stiind ca teologia catolica abunda de un imanentism excesiv. Pentru catolici Dumnezeu este uneori atat de legat de pamant incat, uneori se confunda cu el, Dumnezeu e intru toate si toti si uneori este confundat cu acestea – lumea devenind astfel realitatea ultima – umanismul – (citeste cuvintele parintelui D. Staniloae ‘Despre Mantuire’ – intrebarea a II-a despre diferentele inter-confesionale AICI). De aici si inevitabilul ecumenism nascut in sanul catolicilor pe fondul teologiei nesacramentale protestante.

Diferenta insa dintre salutul de Inviere „Hristos a inviat!” si cel al Inaltarii „Hristos S-a inaltat!” este facuta de doua elemente: marturia pe care o exprima, dar si de felul alcatuirii lor.

Astfel ca pentru prima deosebire, diferenta consta in faptul ca pentru ortodocsi Invierea Domnului este marturia de capatai, luandu-se dupa cuvantul apostolului Pavel care spune raspicat: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (1 corinteni 15, 14). Deci aceasta marturie a Invierii lui Hristos este marturia deplina prin care ortodoxul isi defineste si marturiseste crezul. De ce dar atunci putem vorbi doar de o formula deplina de salut? Pentru ca are legatura si cu felul compunerii ei, adica e vorba de a doua diferenta de care vom vorbi mai jos.

In ultimul cuvant al Ips Bartolomeu despre Invierea Domnului, acesta spunea ca „Învierea lui Hristos nu este un scop în sine, ci făgăduinţa şi garanţia propriei noastre învieri”- adica ceea ce ar fi spus Parintele Staniloae despre conceptul de persoana din ortodoxism. Totul are valoare daca e raportat la persoana umana, adica tot ce se petrece in ortodoxism, avand menirea sa lege pe om cu Dumnezeu. Astfel ca se poate vedea usor diferenta la formula de salut de la Inviere ca „Hristos a inviat!”- adica nu S-a Inviat doar pe El Insusi, ci impreuna cu El a inviat si pe cei ce cred in El. La formula de salut de la Inaltare, Hristos este asezat intr-o permanenta pozitie de departare fata de om, caci se spune „Hristos S-a inaltat!”- oamenii ramanand undeva jos, departe.

Astfel ca un salut crestinesc trebuie sa contina cu el si marturia comuniunii omului cu Dumnezeu, nu doar o formula de salut intre doi oameni despre un anumit eveniment oarecare.

Repet insa, aceasta poate fi doar o subtilitate teologica, nu dezmint faptul ca totul poate a pornit dintr-o traditie si un pietism fata de aceasta sarbatoare praznicala a Inaltarii Domnului.

In timpul liturgic avem insa un permanent urcus si coboras, astfel ca Hristos Se Intrupeaza, Se jertfeste, Invie, Se inalta, ca sa vina intru slava coborand iar, insa inaintea de acest ultim act, pogoara pe Duhul Sfant pentru a nu-i lasa singuri pe cei ce cred intru a doua venire a Sa, nedespartindu-Se astfel nicicum de ei.

O cantare bisericeasca care se gaseste in ‘Cantarile sfintei Liturghii’ intitulata ‘Taina Crestinatatii’ spune despre aceste mari acte savarsite de Dumnezeu pentru om prin Fiul zicand: „Cu adevarat mare este Taina Crestinatatii. Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, S-a vestit de ingeri, S-a propovaduit intru neamuri, S-a crezut in lume si S-a inaltat intru slava”. Insa Taina de Capatai a ortodocsilor este insasi Invierea Domnului, pentru care este praznuita in fiecare Duminica a anului ca timp liturgic atemporal (supra-temporal), invietor.

Cu toate aceasta, nu putem trece cu vederea faptul ca aceasta formula de salut folosita la sarbatorirea Inaltarii Domnului, poate fi si o reactie a ortodocsilor fata de cei ce considera si spun ca Hristos nu a inviat, caci daca a inviat, S-a si inaltat; sau ca Trupul Sau a fost unul aparent, sau pur si simplu ca a fost o naluca, cum credeau apostolii pe mare in corabie cand Hristos mergea pe mare. De aceea si in Evanghelia Inaltarii Domnului Hristos se spune ca El a mancat impreuna cu ei (spunandu-le mai apoi ca: „Voi sunteti martorii acestora”), iar pe Muntele Maslinilor ingerii erau cu ei (apostolii) cand El S-a inaltat.

Cu toate acestea, nu pot sa nu bag in seama si faptul ca aparitia acestui salut legat de Inaltarea Domnului in vocabularul ortodcsilor, poate sa nu fi avut niciodata vreun substrat teologic, el venind doar ca un ‘feed-back’ la salutul legat de Invierea Domnului pe care ortodocsii il folosesc timp de patruzeci de zile dupa Inviere; deci o simpla si banala reactie omeneasca si crestineasca fata de aceasta sarbatoare.

Aceste ganduri mi-au trecut prin cap cand parintele a vorbit strafulgetor despre obiceiul salutului de Sfanta Inaltare a Domnului Hristos…

dan.camen.

 

Etichete: , , , , , , , ,