RSS

Arhive pe etichete: parinte

Mesajul ÎPS Dr. Laurentiu Streza la trecerea la cele vesnice a Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan

Mesajul ÎPS Dr. Laurentiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului,

la trecerea la cele vesnice a Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan

MitropoliaArdealului.ro / 10 februarie 2012

Credincioşii Arhiepiscopiei Sibiului şi Mitropoliei Ardealului, cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu conduc în aceste zile, pe ultimul drum, trupul neînsufleţit al distinsului Părinte Profesor Ilie Moldovan, după ce sufletul său s-a mutat la cele veşnice, la Cel pe Care, cu vreme şi fără de vreme, L-a slujit şi mărturisit cu o viaţă aleasă şi neostoită râvnă pastorală.

Neobosita sa lucrare prin cuvânt şi faptă, îndelungata sa activitate didactică şi pedagogică, consecvenţa şi fidelitatea sa mărturisitoare ne îndreptăţesc să afirmăm, fără tăgadă, că robul lui Dumnezeu, Părintele Ilie, şi-a slujit cu devotament Biserica, pregătindu-şi, cu fiecare zi, întâlnirea sa cu Împăratul Măririi, în Împărăţia Cerurilor.

Părintele Profesor Ilie Moldovan a fost una din personalităţile emblematice ale teologiei româneşti.

Convingerea îndelung mărturisită că în Hristos Domnul s-au schimbat condiţiile ontologice ale existenţei umane a marcat şi viaţa şi gândirea distinsului nostru profesor şi coleg din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI. El şi-a asumat, în dificila şi derutata perioadă postdecembristă ce a marcat societatea românească, rolul de reînsufleţire a disciplinei etice şi bioetice în teologia românească. Pe de o parte, activitatea sa didactică şi editorială a afirmat faptul că teologia nu e exclusiv o activitate mentală, o simplă ramură a ştiinţei; ea reclamă în chip firesc viaţa duhovnicească, orice dihotomie între teologia academică şi experienţa ascetico-mistică fiind eronată şi riscantă.

Pe de altă parte, ca un rezultat al acestei viziuni, majoritatea acţiunilor Bisericii noastre în domeniul bioeticii creştine şi al etnologiei româneşti (un termen impus tot de Părintele Ilie Moldovan) i se datorează în mod direct Părintelui.

Plecarea dintre noi a distinsului Părinte Profesor Ilie Moldovan înseamnă o grea pierdere, atât pentru învăţământul teologic, cât şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă.

În acest moment, de dureroasă despărţire, transmitem condoleanţe familiei greu încercate şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata Drepţilor, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!

ÎPS Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

~~~+~~~

Referinte biografice:

Pr. Ilie Moldovan s-a născut la 18 mai 1928, în Albeşti, jud. Mureş. Între 1939-1947, urmează Liceul Teoretic din Sighişoara, apoi Facultatea de Agronomie din Cluj (1947-1952). Se înscrie, între 1950-1952, la Institutul Teologic Universitar din Cluj şi Sibiu (1953-1955). Îşi continuă studiile doctorale, specializarea Dogmatică, în cadrul Institutului Teologic din Bucureşti (1964-1968), susţinând examenul de doctorat în 1974. Activează ca inginer agronom (1953-1955), fiind numit, în 1955, preot paroh în Lisa (Făgăraş, Braşov). În 1970 e preot paroh în Daneş, iar în 1976 duhovnic II şi asistent al Institutului Teologic din Bucureşti (februarie-septembrie), apoi duhovnic I şi conferenţiar (1976-1983) şi suplinitor al Catedrei de Teologie Dogmatică şi Simbolică (1980-1983) al aceluiaşi institut. Din 1 noiembrie 1983, pr. Ilie Moldovan e profesor titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna din Sibiu.

Priveghiul si prohodirea:

Părintele Ilie Moldovan va fi însoţit, începând cu seara de vineri, 10. 02. 2012, în capela Facultăţii de Teologie sibiene, unde va fi privegheat de studenţi şi profesori până în zorii zilei de sâmbătă, când trupul său neînsufleţit va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Sâmbătă, 11 februarie a. c., începând cu ora 08:00, în Catedrala Mitropolitană, va avea loc Sf. Liturghie, urmată (ora 11:00) de slujba prohodirii, cu participarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Înmormântarea va avea loc duminică, 12 februarie a. c., după Sf. Liturghie, la Albeşti (jud. Mureş), locul de naştere al Părintelui.

surse>

http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=1838

http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=1837

 
2 comentarii

Scris de pe februarie 11, 2012 în articole, citadela, diverse, duhovnici, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Înmormântarea Părintelui Arsenie Papacioc (foto)

Doxologia.ro / 21 iulie 2011

Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Arsenie Papacioc a fost depus în această dimineață pe scena special amenajată în curtea Mănăstirii „Sfânta Maria”.

Începând cu orele 10.00, un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au săvârşit Sfânta Liturghie.

Slujba de înmormântare era programată să înceapă la orele 13.00.

Chiar dacă a plouat, la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol au venit mii de persoane să-și ia rămas bun de la duhovnicul cu ale cărui cuvinte, rostite ori scrise, le-au hrănit și le-au mângâiat sufletele.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa & foto>

http://www.doxologia.ro/actualitate/patriarhia-romana/inmormantarea-parintelui-arsenie-papacioc-foto

http://www.doxologia.ro/imagine/sute-de-credinciosi-au-luat-aseara-ramas-bun-de-la-parintele-arsenie-papacioc

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Duminica Fiului risipitor

Lc. 15, 11-32

“În ţară fără de păcat şi plină de viaţă m-am încrezut şi, semănând păcatul, cu secera am secerat spicele lenevirii şi, în loc de snopi, am grămădit stogurile faptelor mele, pe care nu le-am şi aşternut în aria pocăinţei. Dar Te rog pe Tine, Cel dinainte de veci, lucrătorul nostru Dumnezeu, vântură pleava lucrărilor mele în vântul milostivirii Tale, şi adună grâu: iertarea sufletului meu; închizându-mă în jitniţa Ta cea cerească, şi mă mântuieşte”[1]

~~~+~~~

“Să cunoaştem, fraţilor, puterea tainei, că preabunul părinte, întâmpinând pe fiul cel desfrânat, care s-a întors de la păcat la casa părintească, îl îmbrăţişează şi iarăşi îi dăruieşte cunoaşterile slavei sale; şi veselie de taină face celor de sus, înjunghiind viţelul cel îngrăşat; ca noi să vieţuim cu vrednicie Celui ce a junghiat, Celui iubitor de oameni Părintelui şi Celui slăvit, ce S-a junghiat, Mântuitorului sufletelor noastre”[2]

____________________

[1] Stihiră de la slujba Vecerniei Duminicii Fiului risipitor, glas I, în Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 16

[2] Ibidem, pp. 16-17

____________________

foto>

http://cruciality.files.wordpress.com/2010/12/rembrandt_harmensz-_van_rijn_-_the_return_of_the_prodigal_son_-_detail_son.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 20, 2011 în articole, diverse, spiritualitate

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Care este cea mai profitabila varianta pentru concediul maternal?

Două variante pentru concediu maternal:

2 ani – plafonare la 1.200 lei, 1 an – plafonare 3.400 lei

Realitatea.net/ 8 decembrie 2010

Guvernul propune două tipuri de concediu maternal. La primul, concediu de un an, cuantunmul indemnizaţiei cuprins între 600 şi 3.400 de lei. Al doilea tip, concediu de doi ani, cu indemnizaţie maxină de 1.200 de lei.

VARIANTA A

Durata concediului maternal: 1 an

Valoarea indemnizaţiei: 75% din veniturile pe ultimele 12 luni, minim 600 lei – maxim 3.400 lei

Alte beneficii:
posibilitate ca părintele să ia concediu fără plată până când copilul împlineşte vârsta de 24 de luni sau primă de reîntoarcere la locul de muncă în valoare de 500 de lei lunar dacă se întoarce la muncă până când copilul împlineste 12 luni.

 

VARIANTA B

Durata concediului maternal: 2 ani

Valoarea indemnizaţiei: minim 600 lei – maxim 1.200 lei

Fără primă de reîntoarcere la locul de muncă


Premierul a mai spus că părinţii pot alege doar un pachet dintre cele două, fără posibilitate de combinare a celor două variante. Pentru beneficiarii în plată, situaţia rămâne neschimbată, a completat premierul.

A doua variantă de concediu, cu concediul de doi ani, presupune o cheltuială de 1,9 miliarde de lei, a completat ministrul Muncii.

Ministrul Ioan Botiş a completat faptul că mamele care vor naşte până la data de 31 decembrie vor merge pe varianta actuală, adică 2 ani cu plafon minim 600 de lei – maxim de 3,400 lei.

Din estimările Guvernului, 35-40% dintre mame vor opta pentru prima variantă de concediu maternal, iar restul pentru a doua variantă.

Ioan Botis a spus că potrivit datelor pe care le deţine, peste 86.000 de oameni vor beneficia de indemnizaţia minimă de 600 de lei, circa 3.500 de persoane vor beneficia de indemnizatia de 3.400 de lei, iar peste 44.000 de persoane vor beneficia de indemnizaţia cuprinsă între 600 şi 1.200 de lei.

sursa>

http://www.realitatea.net/emil-boc-ordonanta-de-urgenta-privind-indemnizatia-pentru-mame-a-fost-aprobata_780786.html

~~~+~~~

UPDATE

Băsescu: Soluţia privind indemnizaţia şi concediul

pentru mame este bună, împacă toate opţiunile.

Mediafax / 8 decembrie 2010

Băsescu a menţionat că soluţia Guvernului este una bună.

„În primul rând, are o variantă dinamică, cea care iniţial a fost prevăzută de Guvern, adică poţi să stai acasă doi ani în următoarele condiţii: indemnizaţie, în primul an, de la 600 minimum până la 3.400 de lei şi nimic începând din luna a 13-a, altfel spus, concediu fără plată. În acelaşi timp, această variantă dinamică spune că dacă în primele 12 luni mama decide să meargă să-şi reia activitatea, mai primeşte până la sfârşitul celor 24 de luni 500 de lei adiţional la salariul pe care îl primeşte„, a adăugat preşedintele, apreciind că este vorba despre „o variantă care stimulează întoarcerea în câmpul muncii a mamei şi previne deprofesionalizarea”. […]

sursa>

http://www.mediafax.ro/politic/basescu-solutia-privind-indemnizatia-si-concediul-pentru-mame-este-buna-impaca-toate-optiunile-vezi-aici-declaratiile-presedintelui-7793716

~~~+~~~

Mamele pot alege să aibă concediu de îngrijire a copilului

de 2 ani, dar cu indemnizaţie de cel mult 1.200 lei

Mediafax / 8 decembrie 2010

[…] Întrebat ce se întâmplă cu mamele care intră în concediu post-natal şi, după perioada de concediu medical de 126 zile, intră în concediu de maternitate la sfârşitul lunii decembrie, ministrul Muncii, Ioan Botiş, prezent la conferinţa de presă susţinută de premierul Emil Boc, a răspuns că va conta doar data de naştere a copilului.

„Contează doar când s-a născut copilul, vorbim de data naşterii copilului. Dacă s-a născut după 1 ianuarie 2011, din acel moment, ordonanţa produce efecte, concediul maternal este legat de această indemnizaţie. Concediul maternal presupune, de fapt, două perioade, un concediu pre-natal şi unul post-natal, cel post-natal trebuie să fie minim 42 de zile, dacă nu mă înşel. Deci, poţi să rămâi în concediu post-natal şi din următoarea zi să beneficiezi de această indemnizaţie. Copiii care se nasc până în 31 decembrie merg pe legea în vigoare„, a spus Botiş.

El a precizat că din totalul celor 198.600 indemnizaţii aflate în plată, 87.473 sunt la nivelul minim de 600 lei, iar 3.438 urcă la plafonul maxim de 3.400. Intermediar, 44.958 indemnizaţii sunt cuprinse între 600 şi 1.200 lei, iar 17.543 indemnizaţii se află în intervalul 1.200-2.000 lei.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/mamele-pot-alege-sa-aiba-concediu-de-ingrijire-a-copilului-de-2-ani-dar-cu-indemnizatie-de-cel-mult-1-200-lei-7793104

~~~+~~~

Indemnizaţia mamelor nu va reveni la 85% din

media salariilor pe un an, ci va fi limitată la 75%

Mediafax / 8 decembrie 2010

[…] De la 1 iulie 2010, cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus cu 15%.

Curtea Consituţională a validat, în 25 iunie, reducerea sumelor acordate ca indemnizaţie pentru creşterea copilului cu 15%, care nu va putea, însă, să scadă mai jos de 600 de lei.

Anterior reducerii, indemnizaţia pentru creşterea copilului era de 85% din media veniturilor salariale nete din care se plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, realizate în ultimul an, dar nu mai mult de 4.000 de lei.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/indemnizatia-mamelor-nu-va-reveni-la-85-din-media-salariilor-pe-un-an-ci-va-fi-limitata-la-75-7793540/

Citeste si>

Guvernul şi-a propus să construiască anul viitor 400 de creşe, în principal în oraşe

~~~+~~~

Care este cea mai profitabila varianta

pentru concediul maternal?


Exemplul 1 – plafonul minim *(600 lei/ luna)

varianta A – 600 x 12 + 500 x 12 = 13.200 lei (in 2 ani, fara salariul pe 12 luni)

varianta B – 600 x 24 = 14.400 lei (in 2 ani)

Exemplul 2 – plafonul mediu *(2.000 si 900 lei/ luna )

varianta A – 2.000 x 12 + 500 x 12 = 30.000 lei (in 2 ani, fara salariul pe 12 luni)

varianta B – 900 x 24 = 21.600 lei (in 2 ani)

comparatie – 900 x 12 + 500 x 12 = 16.800 lei (in 2 ani)

Exemplul 3 – plafonul maxim *(3.400 si 1.200  lei/ luna)

varianta A – 3.400 x 12 + 500 x 12 = 46.800 lei (in 2 ani, fara salariul pe 12 luni)

varianta B – 1.200 x 24 = 28.800 lei (in 2 ani)

comparatie – 1.200 x 12 + 500 x 12 = 20.400 lei (in 2 ani)

Am luat in calcul aici doar valoarea indemnizatiei *(dar si a primei lunare de 500 lei) in cele doua variante propuse de Guvern, lasand la o parte din calcul salariul pe 12 luni (din al doilea an) al femeilor care aleg varianta A (cu prima si fara concediu de plata).

Daca intr-adevar la varianta A se adauga dupa 12 luni de concediu maternal cu indemnizatie de 75% din salariu atat prima lunara promisa de 500 lei, cat si salariul cu care este incadrata femeia la locul de munca (dupa a 13-a luna de la nastere), cf. declaratiilor D-lui Traian Basescu, atunci valoarea totala cumulata a veniturilor in doi ani pentru mamica care opteaza pentru aceasta varianta este mai mare decat cea a mamicilor care opteaza sa stea acasa in concediu maternal de 24 luni si sa primeasca lunar doar indemnizatia de 75% din salariu. Daca insa salariul de baza de la locul de munca nu s-ar fi pus la socoteala, atunci pentru cele aprox. 87.500 de mamici care ating plafonul minim de indemnizatie varianta B ar fi fost cea care le-ar fi adus venituri mai mari.

dan.camen.

foto>

http://www.business-forum.ro/images/idoblog/upload/2733/mama_protest.jpg

 
4 comentarii

Scris de pe decembrie 8, 2010 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , ,

despre Ucenicie in Ortodoxie

un material preluat de la Pr. Dorin din blogul „Teologie pentru azi”

 

model de ucenicie si ascultare Sf Ioan Evanghelistul dictand Evanghelia ucenicului sau

 

despre Ucenicie in Ortodoxie

 

protosinghel Savatie Bastovoi

 

    Relaţia Părinte-ucenic a fost şi este o relaţie sacramentalo-duhovnicească cel mai adesea, deşi poate să fie şi numai duhovnicească. Adică se poate realiza între un preot sau un ierarh şi un mirean sau un monah şi are în avatarurile ei şi aceea că preotul sau ierarhul îl spovedeşte pe ucenicul său dar, poate fi numai duhovnicească, ea reducându-se la o prietenie şi la o iubire duhovnicească între cei doi, în care un mirean înduhovnicit sau un monah înduhovnicit călăuzeşte pe un mirean sau pe un monah spre cele ale mântuirii.

    Părintele duhovnicesc, omul adâncit în înţelegerea duhovnicească, poate fi ales de un credincios care vrea să se afunde în înţelegerea vieţii şi a credinţei ortodoxe, pentru a-l călăuzi în viaţa lui. Părintele este ales de ucenic sau se lasă ales, când vede că Dumnezeu l-a trimis pe ucenic la sine, între ei creându-se un raport de mare conştiinţă şi de mare coresponsabilizare, fiecare dorind odihnirea şi mântuirea celuilalt.

    Istoria Bisericii Ortodoxe atestă numeroase dovezi de Sfinţi Părinţi care au avut ucenicii lor, la rândul lor tot Sfinţi şi care, s-au creat unii pe alţii în ascultare şi iubire faţă de Domnul şi poruncile Sale şi între ei. De fapt instituţia uceniciei este una prin excelenţă duhovnicească, este atelierul unde se creează adevăraţii povăţuitori ai Ortodoxiei, Părinţii ascultării şi ai râvnei, prin eforturile constante de supraveghere şi de modelare a lor de către cei care excelează în supleţea înţelegerii duhovniceşti.

    Aşa că marii Părinţi şi marile Maici ale Ortodoxiei au fost la rândul lor nişte atenţi şi supuşi ucenici, nişte conştiincioşi ucenici, care au devenit ei înşişi întruparea sfaturilor Părinţilor lor. De aceea instituţia uceniciei sau a stăreţismului sau a povăţuirii duhovniceşti este o marcă tradiţională, una constantă în istoria Bisericii Ortodoxe.

sursa

 

mda, e un subiect de care doream sa ma ocup mai indeaproape insa iata ca Pr. Dorim mi-a anticipat oarecum gandul postand o cuvantare a Pr Savatie. Stiu ca intr-o conferinta organizata la Cariova cu Pr Savatie acesta a spus cam acelasi lucru despre ascultare si despre ucenicie, textul s-ar putea sa fie luat de undeva dintr-o conferinta … cine stie…

oricum…. doream sa fac ceva mai extins decat la ceea ce se refera articolul de mai sus … sa ating si problema invatamantului teologic in primul rand apoi si celalalt.

Adica cum ar trebui sa se dobandeasca cunostintele … nu intr-un sistem cum e cel scolastic, scolarizat, secularizat, ideologizat …. plin de sisteme si de ideologii, de metode de invatare, de sincretisme, de individualisme, de asa de mult obiectivism incat nu mai e deloc prezenta taina parsoanei … adica de indiferenta.

Da! de comunism de ce nu …. de un democratism haotic …. de o relatie profesor-elev intoarsa invers, ce nu are nicio perspectiva niciun numitor comun, nicio tangenta.

„Ucenicia” e de fapt o ‘marca inregistrata’ a Ortodoxiei, adica numai aici gasesti adevarata ucenicie …. cea care are la baza smerenia, dragostea fata de profesor si fata de cele pe care le studiezi cat si comuniunea.

sunt multe de vorbit insa mai astept astfel de articole care sa intregeasca ceea ce vreau sa spun in intregime …

cate-un pic-pic-pic paaaana n-o mai ramanea nimic…

dan.camen.

foto

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 6, 2007 în Dialoguri, diverse, duhovnici, oameni, stiinta

 

Etichete: , , , , , , ,