Ziarul Lumina/ 5 octombrie 2010
Proiectul unei întâlniri a tuturor familiilor Ortodoxiei nu a fost niciodată atât de aproape de a se realiza. Marele Sinod Ortodox care ar putea avea loc în 2012 este tema pe care o propune articolul lui François-Xavier Maigre, publicat în cotidianul francez ‘La Croix’ din 29 septembrie, citat de „Ziarul Lumina”.
Declaraţia a trecut aproape neobservată. Ea înseamnă totuşi elanul simptomatic al unităţii care traversează în momentul actual lumea ortodoxă. Aflat în vizită, luna trecută, în insula Imbros – una dintre rarele insule turceşti din Marea Egee -, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, a anunţat recent că pregătirea pentru Marele Sinod Panortodox ‘se apropie de final’.
‘La începutul anului 2011 vom avea cu siguranţă, în centrul nostru patriarhal de la Geneva, penultima întâlnire a comitetului de pregătire a sinodului‘, a precizat primatul ortodox, încrezător în mod vizibil în susţinerea acestei întâlniri istorice, care ar trebui să permită Bisericii Ortodoxe, care numără aproximativ 200 de milioane de credincioşi, să-şi redefinească prezenţa în lume.
De altfel, acest faimos sinod, pe care unii l-ar desemna în mod ironic drept ‘personajul fictiv‘ al Ortodoxiei, pentru a râde de ritmul lent al acestuia, nu a părut a fi niciodată atât de aproape. Se vehiculează chiar şi anul 2012. Cu toate acestea, este mai bine să se păstreze prudenţa, pentru că istoria a dovedit de multe ori că mecanica sinodală rămâne fragilă şi incertă.
Dialogul a fost afectat în anii 1990
‘Pentru orientali, nu a mai existat un sinod ecumenic de la Niceea, din 787’, aminteşte P. Bernard Le Léannec, asumţionist, fin cunoscător al Ortodoxiei, care a fost paroh timp de 15 ani la Parohia Saint-Louis-des-Français din Moscova. Proiectul unui sinod panortodox, adică o ‘întâlnire oficială a tuturor familiilor ieşite din Marea Schismă de la 1054‘ [cam asa ne consideră catolicii, schismatici, pentru ca „iesit” inseamna rupt – n.m.], a fost lansat la începutul anilor 1960 de patriarhul ecumenic Atenagoras [nu e de mirare de la cine a venit ideea aceasta – n.m.].
Bisericile Ortodoxe s-au angajat atunci să lucreze împreună şi să se pună de acord asupra unei serii de subiecte care puteau reprezenta o sursă de tensiune între ele – statutul canonic al diasporei, întâietatea Patriarhiei de la Constantinopol, criteriile de independenţă şi de autonomie ale Bisericilor, ierarhia între patriarhate. Acest dialog a început să-şi piardă vigoarea, fără însă a fi întrerupt, în cursul anilor 1990, ca o consecinţă a dezvoltării URSS, a dificultăţii Bisericilor din Est să întoarcă pagina sovietică şi a reorganizării acestora pe scena internaţională.
În 1996, o dispută violentă între Moscova şi Constantinopol cu privire la Biserica din Estonia a compromis şi mai grav pregătirile pentru sinod, până într-acolo încât cele două Biserici au rupt pentru o anumită perioadă de timp comuniunea [oare?! – n.m.] care le uneşte...
Moscova şi Constantinopol sunt pregătite să-şi depăşească rivalităţile
‘Aceste tensiuni sunt astăzi practic rezolvate’ asigură Carol Saba, purtător de cuvânt al Adunării episcopilor ortodocşi din Franţa, care observă de ceva vreme ‘un climat de înţelegere foarte favorabil între Biserici’, datorat în mare parte dinamismului panortodox instaurat de summitul întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Istanbul, din 2008.
‘Astăzi, conjunctura ortodoxă este favorabilă unei mai bune cooperări’, analizează Carol Saba. ‘Bisericile au înţeles că strategia confruntării era dăunătoare tuturor. În acest context al globalizării, de criză morală şi financiară, Ortodoxia are o voce şi o mărturie pe care trebuie să o facă ascultată. Este un moment binecuvântat, pe care nu trebuie să-l ratăm.’
Rămâne de văzut dacă acest sinod nu riscă să fie un sinod ‘de închidere’ faţă de lumea actuală, sub influenţa curentelor antimoderniste care traversează aceste Biserici, aşa cum se tem anumiţi analişti [deci „analiştii” sunt de fapt moderniştii, care nu se tem de influentele secularizării, ci „se tem” mai degraba de traditionalisti – n.m.]… este dificil a prevedea problema. Un lucru este sigur: acest sinod nu va fi nici pastoral, nici dogmatic [adica va aborda probleme administrative, organizatorice si statutare – n.m.]. Una dintre principalele sale mize priveşte mai ales organizarea Bisericii, şi anume organizarea diasporelor – în Europa şi Statele Unite – care conduc la juxtapoziţii eclesiale administrative de necrezut. La Paris, de exemplu, există şase episcopi ortodocşi aparţinând de şase jurisdicţii diferite.
Nouă sesiune a Comisiei mixte internaţionale pentru dialog teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă
Comisia mixtă internaţională pentru dialog teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă s-a reunit în sesiune plenară, de pe 19 până pe 26 septembrie, la Viena, informează revista ‘La Croix’, în ediţia din 29 septembrie.
Coprezidată de Mgr Kurt Koch, noul preşedinte al Consiliului pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor, şi Mitropolitul Ioan de Pergam (reprezentant al Patriarhiei Ecumenice), această nouă sesiune a continuat studiul lansat de comisie la Ravena (Italia), în noiembrie 2007 şi reluat în timpul următoarei sesiuni de la Paphos (Cipru), din octombrie 2009, privind tema autorităţii în Biserică, punând în discuţie una dintre întrebările care suscită cele mai multe divergenţe de apreciere între catolici şi ortodocşi, anume ‘rolul episcopului Romei în unitatea Bisericii de-a lungul primului mileniu’.
La începutul lucrărilor, membrii comisiei au fost primiţi de cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena, şi de Mitropolitul Mihail, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice în Austria şi Ungaria, iar fiecare dintre cei doi a ţinut un discurs de primire, dorind tuturor succes în lucrarea de apropiere dintre catolici şi ortodocşi.
Textul de la Ravena, la baza lucrărilor comisiei
Prima zi de lucru a fost consacrată în principal definirii metodologiei de lucru asupra problematicii întâietăţii episcopului Romei în primul mileniu. Participanţii au reflectat apoi la statutul pe care să-l confere documentului. Potrivit unor versiuni neautorizate ale acestui text, care au circulat pe internet, în ciuda embargoului pe care îl hotărâse comisia în timpul ultimei sesiuni, sunt abordate aici patru aspecte: Biserica de la Roma în calitate de ‘primul sediu printre Bisericile locale din Orient şi Occident’; episcopul Romei în calitate de ‘succesor al Sfântului Petru’; rolul episcopului Romei în perioadele de criză ale comuniunii eclesiale în timpul primului mileniu; influenţa factorilor nonteologici.
Conform propunerilor formulate de membrii ortodocşi ai Comisiei de la Viena, s-a convenit în final să nu se dea un statut oficial acestui document, ci să se folosească, după introducerea remarcelor complementare, ca bază de lucru pentru pregătirea unui nou document care să propună piste de rezolvare a divergenţelor teologice existente între catolici şi ortodocşi, cu precădere în ceea ce priveşte articularea între întâietate şi sinodalitate în viaţa Bisericii.
Totuşi, Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk de la Moscova, responsabil al Departamentului de relaţii externe al Patriarhiei de la Moscova, care a condus delegaţia Bisericii Ortodoxe la sesiunea de la Viena, a indicat că documentul elaborat la Paphos şi revăzut la Viena nu poate servi drept ‘instrument de lucru’ în măsura în care acesta nu tratează problemele decât dintr-o ‘perspectivă pur istorică’ şi conţine ‘lacune şi omisiuni’. Printre acestea, Mitropolitul a subliniat că ‘abordând rolul episcopului Romei, „documentul” nu îi menţionează aproape deloc pe episcopii celorlalte Biserici locale existente în mileniul întâi’, la fel şi faptul că ‘nu precizează suficient de clar şi distinct că jurisdicţia episcopului Romei în primul mileniu nu se întindea şi în Orient’.
sursa>
http://www.basilica.ro/ro/stiri/marele_sinod_ortodox_s_ar_putea_tine_in_2012_9055.html
foto>
http://blogs.reuters.com/faithworld/2010/05/25/in-moscow-orthodox-christian-churches-draw-closer/
http://eng.medvedev.kremlin.ru/photoalbum?page=3
Theologhia 
