Sfintirea altarelor bisericilor Asezamantului Romanesc de la Ierihon si a unei placi comemorative pentru Casa de Pelerini de catre Patriarhul Teoctist cu ocazia pelerinajului din 2000 la Locurile Sfinte

„Pelerinajul in Tara Sfanta din luna ianuarie 2000 a fost rodul dorintei Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist de a se afla in Pestera Nasterii lui Hristos din Bethleem, dar a fost cauzat, ca actiune concreta, de un moment pan-ortodox de mare importanta. La chemarea Sanctitatii Sale Diodor I, Patriarhul Ierusalimului, intaistatatorii Bisericilor Ortodoxe din intreaga lume, inconjurati de ierarhi, preoti si credinciosi din Bisericile lor, s-au prezentat, ca simpli prieteni, pentru a multumi lui Dumnezeu pentru doua milenii de crestinatate si a-I cere ajutorul si pentru vremurile nu tocmai usoare care le stau in fata.

 – fragmente – 

[…] In dupa-amiaza aceleiasi zile [miercuri, 5 ianuarie 2000 – n.m.], delegatia Bisericii Ortodoxe Romane s-a indreptat spre orasul biblic Ierihon, pentru a participa la sfintirea unei placi memoriale a Asezamantului destinat pelerinilor romani.

Constructia Asezamantului romanesc de la Ierihon a inceput in anul 1999, luand contur o initiativa mai veche a Patriarhiei Romane de a avea si in teritoriile palestiniene o casa proprie pentru pelerini, Biserica si alte cladiri anexe.

La intrarea in Asezamant, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a fost intampinat de P.C. Arhim. Ieronim Cretu, care se ocupa indeaproape de lucrarile de constructie. De fata erau numerosi romani care muncesc in Tara Sfanta, lucratori de la Asezamant si grupul nou de pelerini, ierarhi, clerici si credinciosi, veniti in pelerinaj cu delegatia oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane.

In incinta Asezamantului, a avut loc o mica slujba de sfintire a unei placi comemorative, fiind de fata si Domnul Emil Constantinescu, Presedintele Romaniei, si alti membri ai delegatiei prezidentiale. Dupa slujba, a fost dezvelita placa amintita, care are inscris pe ea urmatorul anunt:

INSCRIPTIE

„Doamne Dumnezeule, Ziditorule si Facatorule a toate, Care ai facut cerul cu intelepciune si ai intemeiat pamantul pe taria lui, cauta spre locul acesta si-l binecuvanteaza cu puterea tariei Tale, ajuta ca sa se ridice aici casa pentru gazduirea pelerinilor romani din tara si de pretutindeni, care vor veni ca sa se inchine la locurile sfinte ale mantuirii noastre, dupa adevarata mantuire a Sfintei Evanghelii, despre care Insusi Domnul a proorocit ca va vorbi de indata ce se vor muta Apostolii intru slava, alaturi de Domnul lor.

Ne rugam deci, Prea Bunule Stapane, binecuvanteaza sa se inalte spre zidire acest nou Asezamant romanesc din orasul biblic Ierihon, intarindu-l pe el pe piatra cea tare, pentru ca, dupa glasul cel dumnezeiesc al Evangheliei Tale, nici vantul, nici apa, nici cutremurul, nici focul si nici altceva sa nu-l poata strica.

Ajuta ca aceasta noua intemeiere Romaneasca, ridicata pelerinajului romanesc organizat cu prilejul sarbatoririi aici, in Palestina, a 2000 de ani de la Intruparea si Nasterea Fiului si Cuvantului Tau Celui preaiubit, a Domnului nostru Iisus Hristos, sa se inalte pana la capat, spre odihna, imbunatatirea sufleteasca si bucuria poporului Tau binecredincios, pe care pazeste-l de toate bantuielile cele potrivnice. Ca a Ta este stapanirea si a Ta este Imparatia, puterea si marirea, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Lasam marturie aceasta memorabila piatra de temelie a caminului de pelerinaj, al Asezamantului romanesc din orasul biblic Ierihon, Palestina, ca sa aminteasca peste veacuri cum, cu voia lui Dumnezeu Celui in Treime inchinat si slavit, s-a pus piatra de temelie a acestui camin al Asezamantului romanesc pentru pelerinaj, organizat in orasul biblic Ierihon, in ziua de miercuri, 5 ianuarie 2000, de catre Prea Fericirea Sa Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, dimpreuna cu Excelenta Sa, Domnul Emil Constantinescu, Presedintele Romaniei si cu Excelenta Sa, Domnul ministru Said Baricat, reprezentantul personal al Excelentei Sale Yaser Arafat, Presedinitele Palestinei.

Binecuvantat fie acest cel mai frumos dar, care se face acum poporului romanesc!”

[…]

Au fost vizitate apoi diferitele cladiri ale Asezamantului, ale caror lucrari de constructii incepusera deja, si anume; biserica centrala, paraclisul, staretia, precum si locul unde va fi asezata casa de pelerini.

Prezenta delegatiei romane la Asezamantul de pelerinaj de la Ierihon a fost un moment de bucurie aleasa. Romanii au, in comparatie cu iudeii sau cu rusii, putine locuri de inchinare proprii in Tara Sfanta. De aceea, constructia Asezamantului de la Ierihon are semnificatia sa aparte.

In jurul orelor 17.30, delegatia Bisericii Ortodoxe Romane a revenit la Ierusalim, pentru a participa, impreuna cu delegatiile celorlalte Biserici Ortodoxe surori, la inca trei momente incluse in programul celei de-a doua zi de pelerinaj in Tara Sfanta.

[…]

Sfintirea sfintelor mese din altarele celor doua biserici ale Asezamantului romanesc din Ierihon.

Evenimentul a avut loc sambata, 8 ianuarie. Dis-de-dimineata, incinta Asezamantului era deja neincapatoare. Sute de romani aflati la munca in Israel, lucratorii de la asezamant si multi pelerini asteptau sosirea Prea Fericitului Parinte Teoctist si a insotitorilor sai. In jurul orelor 9.00, inaltii oaspeti din Romania au sosit la Ierihon, intampinati de P.C. Arhim. Ieronim Cretu, superiorul Asezamintelor Romanesti din Tara Sfanta. Erau de fata si Ambasadorul Romaniei la Tel-Aviv, Dl. Gheorghe Popescu, Dl. Marin Albu, reprezentant roman pe langa Autoritatea Palestiniana, Dl. Saic Barat, reprezentantul Dlui. Yasser Arafat, Presedintele Autoritatii Palestiniene.

Sfintele mese ale altarelor bisericii principale si paraclisului au fost sfintite in acelasi timp. Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, inconjurat de ierarhii, preotii si diaconii prezenti, a sfintit dupa randuiala Sfanta Masa din altarul bisericii celei noi cu hramul Nasterea Domnului. Altarul paraclisului din incinta viitoarei staretii a fost tarnosit de P. S. Episcop Teofan Sinaitul, Vicar Patriarhal.

Dupa slujbele de sfintire, a urmat celebrarea Sfintei Liturghii in biserica principala, cantarile liturgice fiind executate de corul condus de Pr. Arhid. Sebastian Barbu Bucur. Dupa savarsirea Sfintei Liturghii, subliniind semnificatia speciala a momentului, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a spus:

„Minunat esti Doamne si niciun cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!”.

Cu adanca emotie, acum, cand am sfintit primul altar romanesc din Ierihon, un gand de recunostinta catre Milostivul Dumnezeu, pentru ca m-a invrednicit sa implinesc aceasta sfanta randuiala. Datoram aceasta unica bucurie vredniciei inaintasilor nostri, ierarhi, credinciosi, domnitori si monahi, care au facut din evlavia lor o permanenta cale spre Hristos si spre Locurile Sfinte, unde au daruit ofranda credintei lor. Personal, ma bucur astazi ca am avut in jurul meu pe inalt Prea Sfintitii Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, Nicolae al Banatului, pe Prea Sfintitul Episcop Casian al Dunarii de Jos, arhimandriti, diaconi, monahi, monahii si credinciosi pelerini din Romania. Insasi prezenta si lucrarea noastra de astazi arata nesfarsita bunatate a lui Dumnezeu, care se arata neincetat, minunat, intre sfintii Sai. Invrednicindu-ne sa imploram Duhul Cel Sfant peste lucrarea de zidire a acestui Camin romanesc si peste Sfanta Masa, Jertfelnicul aducerii Euharistiei in aceasta biserica, intrezarim aici manifestarea iubirii lui Dumnezeu fata de noi si de neamul nostru romanesc. Traim comuniunea cu toti Sfintii romani, din randul ocrotitorilor acestui sfant locas, intre care se afla si Cuviosul monah de la manastirea Neamt, Ioan Iacob, care si-a sfintit viata si trupul in aceste parti. Iubitii mei, prin stralucirea fetelor dumneavoastra de dimineata si pana acum, la terminarea slujbei de sfintire si a Sfintei Liturghii, ne-ati adus noua, slujitorilor altarului, bucuria dumneavoastra launtrica. Numai apropierea nevazuta, dar reala de Mantuitorul nostru Iisus Hristos cunoaste o asemenea bucurie. Si aceasta, cum ne invata El, nu se va lua de la noi.

Acest inceput de intemeiere a Sf. Altar, loc de Jertfa si de rugaciune aici, in Ierihon, si deci aceasta bucurie o datoram si Prea Fericitului Patriarh Diodor I al Ierusalimului, pentru binecuvantarea sa, cum am auzit din documentul asezat la piciorul Sfintei Mese, precum si autoritatii palestiniene, pentru autorizatia de constructie a Caminului pentru pelerinii romani. […]

A consemnat,

+ TEOFAN SINAITUL

Episcop vicar-patriarhal,

Secretarul Sfantului Sinod

sursa>

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/romanii-tara-sfanta/anul-2000-pelerinaj-tara-sfanta-prea-fericitului-parinte-teoctist-82406.html

foto>

http://www.crestinortodox.ro/reportaj/asezamantul-romanesc-la-ierihon-72406.html

 

Pretul instrainarii: Biserica si Armata pierd increderea romanilor

Ziare.com/ 19 februarie 2011

[Un articol la care subscriu – dan.camen.]

Biserica si Armata au fost considerate institutiile cele mai vechi si traditionale ale natiunii romane.

Generatia mea era inflacarata de legendele vitejiei voievozilor care au luptat in fruntea armatelor de boieri si tarani impotriva hoardelor de invadatori, dar si de chipul marturisitorilor crestini din inchisorile comuniste.

La inceputul anilor ’90, priveam cu deosebit respect la Armata care (credeam noi cu naivitate) il izgonise pe Ceausescu. In biserici aflam din predicile unor preoti batrani, cum suferisera preotii, calugarii si intelectualii anti-comunisti in inchisorile si lagarele comuniste de la Aiud, Pitesti, Canal si Delta. Traiam visul renasterii romanesti. Apoi, a venit trezirea la realitate.

Armata omorase oameni in Decembrie 1989. O conspiratie, nici pana astazi lamurita, a varfurilor esaloanelor doi si trei din PCR si Securitate, aliati cu generali de armata, organizase o terifianta punere in scena, cu „teroristi” nevazuti si mii de victime inocente jertfite pe altarul noii puteri politice instaurate dupa inlaturarea si asasinarea sotilor Ceausescu.

Am privit la mascarada anchetelor penale indreptate impotriva unor ofiteri de Armata si Securitate. Am vazut cum fostul patrimoniu al Armatei Romane devine oportunitate de afaceri pentru indivizi veniti din fundaturile mahalalelor, asociati cu ofiteri superiori fara onoare.

Coruptia, nepotismul si infeudarea politica au invins Armata. Intr-un sfarsit, tavalugul asa-zisei reforme a Armatei pentru aderarea la structurile NATO a distrus ramasitele a ceea ce candva se numea Armata Romana.

Astazi avem o armata de profesionisti. Eu ii privesc mai mult ca pe niste mercenari. A fi militar nu mai este o vocatie, a devenit o meserie. Armata noastra a ajuns cu bocancul in Afganistan si Irak, a devenit o biata rotita in mecanismul complicat si uneori ocult, al NATO. Armata Romana nu mai este o armata romaneasca. Cum spuneam, este doar o armata de profesionisti.

Biserica s-a asezat, la randul ei, pe fagasul modernizarii. A fost mai intai epoca Patriarhului Teoctist, a carui inteleapta diplomatie a reusit sa salveze unitatea Bisericii Ortodoxe Romane si sa-l determine pe Papa Ioan Paul al II-lea sa faca un pelerinaj in Romania, prima tara ortodoxa vizitata oficial de un papa.

Patriarhul Teoctist a plecat la Dumnezeu. Alegerile pentru noul Patriarh al Bisericii au dezvaluit credinciosilor existenta, pana atunci doar banuita, a grupurilor de interese din Biserica. Parintele Patriarh Daniel, impreuna cu ierarhii echipei sale reformatoare, a lansat un fel de „ofensiva a modernizarii”. S-a creat un trust mass-media, cu televiziune, radio si cotidian national. Au fost luate cu asalt fondurile europene. Au fost infiintate centre sociale, s-a negociat cu factorul politic finantarea Bisericii.

Au aparut societati comerciale care administreaza ferm si eficient proprietatile Bisericii. Altfel spus, Biserica a coborat in lume si a luat chipul acestei lumi. Simbolul cel mai potrivit acestei incercari de coabitare intre Biserica si societatea romaneasca a inceputului de secol XXI va fi, fara indoiala, Catedrala Mantuirii Neamului.

Totusi, „modernizarea” Bisericii nu a exorcizat sufletul romanesc. In Romania, numarul casatoriilor este in scadere, iar cel al divorturilor creste, la avorturi femeile romance ocupa locul trei in Uniunea Europeana, numarul copiilor abuzati fizic, sexual sau traficati este tot mai mare, iar coruptia si hotia au adus tara in pragul colapsului economic. Unde sunt, deci, efectele coborarii in lume?

In ianuarie 2009, Biserica avea o cota de incredere de 89,3%. In ianuarie 2011, scazuse la 81,9%. Armata avea o cota de incredere de 71, 1%, in ianuarie 2009, iar in ianuarie 2011, scazuse la 63,5%.

Intr-un ritm de pierdere de aproximativ 3,5 procente anual, Biserica va deveni peste nici un deceniu, un fel de organizatie neguvernamentala filantropica ceva mai rasarita, iar Armata va fi doar o firma de paza. Atunci vom spune ca ne-am despartit definitiv de sufletul romanesc.

Pr. Marcel Radut Seliste

sursa>

http://www.ziare.com/social/biserica/pretul-instrainarii-biserica-si-armata-pierd-increderea-romanilor-opinii-1076489

 

Tânguirea episcopului catolic de Iaşi pentru neparticiparea ortodocşilor la octava anuală de rugăciune, „drumul regal spre ecumenism”

Scrisoare pastorală

Urgenţa dialogului şi a rugăciunii pentru unitatea creştinilor

Săptămâna de rugăciune din luna ianuarie a fost considerată de peste un secol octava căutării unităţii şi timpul forte de rugăciune pentru realizarea dorinţei şi voinţei lui Cristos, întemeietorul Bisericii sale, „ca toţi să fie una” (In 17,20). A fost voinţa sa ca pe pământ să existe o singură Biserica şi o adevărată comuniune în dragoste, exprimată prin Euharistie, pâinea dătătoare de viaţă şi pâinea unităţii.

Odată cu începutul unui nou mileniu, mulţi l-au caracterizat ca timpul refacerii unităţii de la început, când Orientul şi Occidentul erau una în mărturisirea aceleiaşi credinţe.

S-au desfăşurat pe tot timpul ultimului secol o mulţime de paşi şi iniţiative care să promoveze şi să susţină procesul de cunoaştere reciprocă şi de apropiere.

S-au stabilit comisii mixte de dialog pentru analiza punctelor comune, dar şi a deosebirilor. Au fost elaborate documente de mare importanţă pentru drumul refacerii unităţii, care, alături de normele stabilite la Conciliul Vatican II şi la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, să fie ghid şi ajutor pentru munca ecumenică. S-au abolit cele două dureroase excomunicări din anul 1054, printr-un act curajos al papei Paul al VI-lea şi al patriarhului Atenagoras I la 7 decembrie 1965, gest simbolic care a făcut ca adunarea conciliară să se încheie cu un document semnificativ, care avea menirea purificării memoriei istorice, a iertării reciproce şi a angajării solidare în căutarea comuniunii (UR 52).

Au avut loc trei adunări ecumenice europene organizate de Consiliul Conferinţelor Episcopilor din Europa (CCEE) şi de Conferinţa Bisericilor din Europa (KEK), cu un vădit interes, cu zel şi cu adevărate speranţe. Prima a avut loc la Basel (Elveţia), a doua la Graz (Austria), iar cea de a treia la Sibiu, în centrul ţării noastre, cu prezenţa celor mai mari personalităţi ale Bisericilor şi comunităţilor bisericeşti din întreaga Europă: patriarhi, cardinali, episcopi, experţi şi specialişti în domeniul ecumenismului şi al vieţii spirituale.

Ecoul adunării de la Sibiu persistă şi astăzi în memoria noastră, îndeosebi apelul papei Benedict al XVI-lea şi al patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului, aşa încât dialogul adevărului şi întâlnirea sub semnul fraternităţii, alimentate de ecumenismul spiritual, trebuie să constituie fundamentul şi sufletul tuturor căutărilor spre unitate.

Nu poate fi ecumenism adevărat dacă nu se bazează pe convertirea inimii şi sfinţenia vieţii. Conciliul Vatican II subliniază: „Convertirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unirea creştinilor trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice” (UR 8).

Rugăciunea, aşadar, pentru unitate reprezintă drumul regal spre ecumenism. Ea le permite creştinilor din Europa şi din întreaga lume să privească cu ochi noi la Cristos şi la unitatea Bisericii, după cum avea să declare actualul Sfânt Părinte în apelul său către Adunarea Ecumenică de la Sibiu.

Diferitele iniţiative, întreprinse împreună, ne dădeau speranţa unui drum consolidat şi hotărât spre refacerea unităţii. Rugăciunile făcute împreună rămân razele ce anunţă un nou răsărit pe drumul credinţei în întreaga Europă.

Ce păcat că în ultimii doi ani, chiar după Adunarea Ecumenică de la Sibiu, nori negri s-au ridicat în faţa speranţelor consolidate prin rugăciunile comune, atât de frumoase din ultimul timp, mai ales cele din timpul vizitei papei Ioan Paul al II-lea şi apoi cele ale patriarhului Teoctist la Roma. Minunate erau şi întâlnirile şi rugăciunile care aveau loc în luna ianuarie în diferitele catedrale, biserici parohiale şi centre bisericeşti din ţară şi din lume. Cu tristeţe trebuie să spunem că au apus, au încetat. Mare păcat! Mare păcat, care ne-a întors înapoi în vechea epocă a răcelii şi a înstrăinării. Cum vom putea răspunde în faţa lui Cristos care şi-a pus speranţa în ucenicii săi pentru care nu încetează să se roage ca toţi să fie una? Ne este oare permis să-i refuzăm rugăciunea?

Cardinalul Walter Kasper, care a avut o intervenţie magistrală asupra ecumenismului la Sibiu, vorbind despre comoara pe care o avem cu toţii în Isus Cristos, spunea şi ne avertiza că, deşi avem acest fundament comun, pe însuşi Isus Cristos, trăim mai departe străini unii de alţii şi în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinţei şi poruncii lui Isus Cristos. Din această cauză nu trebuie să considerăm diferenţele dintre noi ca fiind definitive şi nici să ne obişnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinţei lui Dumnezeu şi astfel sunt expresie a păcatului; sunt eşecul misiunii noastre istorice, anume că lumina noastră ar trebui să-l mărturisească pe Isus tuturor oamenilor şi să pledeze pentru unitatea şi pacea între oameni.

Trebuie să ieşim din această dramă a păcatului. Trebuie să redescoperim valorile mari şi sfinte, comune. Trebuie să refacem vasul nostru de lut distrus din cauza orgoliilor şi să-l sudăm cu bucuria convertirii, a rugăciunii comune şi a apropierii, spre o cunoaştere reciprocă, spre o stimă pe care ne-o oferă Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne-a creat pe toţi după chipul şi imaginea sa şi ne-a răscumpărat prin Fiul său venit între noi.

În climatul acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitate, cu atâtea momente frumoase şi cu atâtea nostalgii sfinte, îndrept un îndemn spre toţi preoţii, spre toate persoanele consacrate, spre bunii noştri creştini să nu înceteze să se convertească, să-şi purifice privirea, spre a-i vedea pe ceilalţi şi a se ruga împreună, aşa cum a făcut însuşi Cristos, spunând: „Nu numai pentru ei mă rog, ci şi pentru toţi cei care vor crede în mine prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una!” (In 17,20).

Îndrept şi spre fraţii de bunăvoinţă ortodocşi sau din comunităţile bisericeşti îndemnul la o continuă apropiere, la o sinceră şi profundă rugăciune, pentru a obţine darul Duhului Sfânt, darul unităţii. Numai el poate să realizeze adevărata unitate şi adevărata comuniune. Nu este altă cale de refacere a unităţii decât iubirea şi rugăciunea. Tuturor o chemare sfântă: Ut omnes unum sint!

Un nou an binecuvântat şi plin de roade spirituale.

Iaşi, 1 ianuarie 2011

Petru Gherghel,

episcop de Iaşi

sursa>

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20110137

foto>

http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Gherghel