Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos despre „Cardul Cetăţeanului Ceresc”

Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos:

“Cardul Cetăţeanului Ceresc”

[Postare preluata de la fratele Silviu Cluci (Cidade de Deus), postata initial in engleza de John Sanidopoulos (Mystagogy), in care este tradusa superba omilie tinuta de  Mitropolitul Hieroteos Vlachos la praznicul Sf. Ap. Andrei in Patras – dan.camen.]

În cele de mai jos veţi putea citi un fragment dintr-o omilie ţinută de Kir Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie în Catedrala Sfântul Andrei din Patras în timpul Sfintei Liturghii solemne pe 30 noiembrie 2010. În această parte a predicii el abordează problema Cardului Cetăţeanului, care este programat să fie pus în aplicare în Grecia luna viitoare şi împotriva căruia au protestat foarte mulţi greci. Fundamentul temerii cu privire la acest card se învârte în jurul întrebării dacă acesta (cardul) poartă sau nu numărul 666 şi, astfel, să fie premergător la semnul fiarei proorocit în Cartea Apocalipsei. Unii clerici şi monahi au atras atenţia cu privire la această teamă, în timp ce alţii au încercat să aibă o atitudine mai rezervată faţă de problemă (a se vedea aici şi aici ). Această situaţie a făcut ca Sfântul Sinod al Bisericii Greciei să abordeze această problemă. Mitropolitul Hierotheos, ca unul dintre cei mai respectaţi ierarhi ai Bisericii din Grecia, a prezentat sobru reflecţiile sale în mijlocul unei mulţimi de mii de oameni care merită să fie reflectată de către toţi creştinii ortodocşi. Predica întreagă poate fi citită aici în limba greacă care are ca subiect principal viaţa şi misiunea Apostolului Andrei.

” Hristos a spus ucenicilor săi: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10, 28).

Cu această credinţă, Sfântul Andrei a înfruntat moartea şi a devenit un om ceresc, fără teamă în Hristos. Apostolul Pavel a explicat această situaţie când a scris: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Romani 8, 38-39). Hristos a sălăşlui în el şi nu a fost biruit de nici o teamă.

Într-un pasaj minunat din secolul al doilea din Epistola către Diognet această credinţă este prezentă printre creştini: „Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi cetăţeni (oameni) nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini”[1]. Pentru că „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).

Şi acest lucru se întâmplă pentru că, din nou, după cum găsim în Epistola după Diognet, „locuiesc pe pământ dar sunt cetăţeni ai cerului.[2] Se supun legilor rânduite de stat[3], dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile.”[4]

Este extrem de uimitor Sfântul Ioan Gură de Aur când spune despre creştinii că nu sunt pur şi simplu „cetăţenii” acestei lumi, ci „călători” (trecători) spre cetatea cerească. El scrie: „Nu spune «Eu am această cetate» sau «acea cetate». Nimeni nu are nici o cetate. Cetatea noastră este o cetate cerească…”. Prin urmare, în realitate, suntem „călători” (trecători) spre cetatea cerească. Acest lucru este în acord cu ceea ce Sfântul Pavel spune: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). Noi suntem “călători spre cer” şi “cetăţeni cereşti”.

Cu toate acestea, noi, creştinii contemporani, fraţii mai mici ai unor astfel de mari sfinţi şi învăţători soborniceşti, dacă nu avem sfinţi precum Sfântul Andrei, trăim în mare sărăcie, suntem fricoşi, ne temem de cel mai mic vrăjmaş, chiar şi de propria noastră umbră. Suntem prizonierii egoismului nostru, ne închidem noi înşine în celule înguste, suntem stăpâniţi de nesiguranţă.

Ne temem de aproapele nostru, pentru că noi considerăm pe fiecare om o ameninţare. Ne temem de Diavolul şi de Antihrist, ceea ce nu a fost preocuparea sfinţilor. Oricine se uneşte cu Hristos şi iubeşte fraţii şi surorile sale nu poate să se teamă de nimeni, deoarece, conform Sfântului Ioan Evanghelistul: „iubirea desăvârşită alungă frica” (1 Ioan 4, 18.).

Un scriitor cunoscut vorbeşte despre anxietatea omului modern pe care o compară cu Fotie Kontoglou, artist bine-cunoscut creştin, care a fost inspirat de dragostea lui Dumnezeu. El scrie:

„Traversezi drumul şi vezi mii de oameni şi spui: «Acest drum este un cimitir de mers pe jos şi. Toţi aceşti oameni au murit sau vor muri. Precum oile, precum păsările, la un moment dat călca praful şi trotuarele şi în clipa următoare vor fi pierdute, ca şi cum ei nu ar fi existat.». Şi deodată vezi pe cineva şi te cutremură cu bucurie. Spui: «Acesta nu va muri. Acesta are un suflet. El ia materia şi o transformă în spirit. I-a fost dată puţină viaţă trecătoare şi o face veşnică. Ochii săi strălucesc şi mâinile lui sunt pline de nerăbdare si putere. Şi atunci când este copleşit de amărăciune, el începe să cânte un tropar: „Apărătoare Doamnă” sau „Să tacă tot trupul omenesc”. Şi amărăciunea este alungată şi pământul se schimbă şi Kontoglou, cu părul creţ şi ochi săi mari, intră întreg în Paradis.”

Acesta este modul în care vieţuiesc sfinţii, fără teamă, fără nesiguranţă, dar cu puterea şi plinătatea vieţii. În acest fel ei înfruntă încercările vieţii şi astfel ei înfruntă cu tărie frica morţii.

Iubiţii mei,

Mulţi dintre noi îşi pun întrebări cu privire la Cardul Cetăţeanului care este pe cale să apară. Desigur, Sfântul Sinod este deja angajat în această problemă. Membrii aleşi din Sfântul Sinod Permanent, dintre care unii sunt prezenţi astăzi în această Sfântă Liturghie solemnă, au un profund sentiment de responsabilitate, posedă o judecată ecleziastică şi o conştiinţa ortodoxă, şi vor decide cu privire la această problemă în mod responsabil şi serios. Şi trebuie să avem încredere în Sfântul Sinod, nu suntem „oile fără păstori” (Matei 9,36).

Oricum ar fi, ce este mai grabnic de făcut este să primim „cardul de cetăţean ceresc”. Sfinţi, precum Sfântul Andrei, au călătorit pe drumul spre cetatea cerească, depăşind toate încercările din viaţa lor, şi chiar au înfruntat, cu puterea Duhului Sfânt, mâna de fier a Imperiului Roman, care a avut simboluri păgâne de cult şi s-au închinat împăratului ca unui zeu. Sfinţii au primit cardul de cetăţean ceresc şi s-au făcut cetăţeni ai cerului.

Şi noi trebuie să îi imităm, să le urmăm exemplul. Aceasta înseamnă că noi trebuie să ne unim cu Hristos, să punem numele lui Hristos în inimile noastre, după cu cuvintele din Apocalipsa: „Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.” (Apocalipsa 14, 1).

Acest nume al Mielului şi al Tatălui pe fruntea credincioşilor creştini, în conformitate cu Sfântul Areta, Episcopul Noii Cezarei: „Sunt pecetluiţi cu lumina dumnezeiască a Feţei Sale Dumnezeieşti…” Apoi, se vor împlini cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul: „Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume.” (I Ioan 4, 4).

Trăind această viaţă în Hristos în cadrul Bisericii, nu ne vom teme de nimeni, vom fi liberi în Hristos, vom călători de la egoism la iubirea divină şi iubirea de semeni, şi micul spaţiu în care trăim se va deschide pentru a deveni universal şi vom fi cetăţeni cereşti. Noi nu vom fi chinuiţi de această „cetate stătătoare”, cu toate fenomenele sale deprimante, ci vom fi însufleţiţi de „aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14), „al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu” (Evrei 11, 10 ). „

Traducere la mâna a doua şi cu multe stângăcii de Silviu Cluci după John Sanidopoulos

______________________

---

[1] Epistola către Diognet V, 1,5 în volumul 15 din colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti” – Scrierile Părinţilor apostolici, traducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, pp. 339-340.

[2] Filipeni 3, 20; Evrei 13, 14: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie”.

[3] Romani 13, 1: „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.”; Tit 3, 1: „Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun”; I Petru 2, 13: „Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor”.

[4] Epistola către Diognet V, 9-10, ed. cit., p. 340.

______________________

sursa>

http://cidadededeus.files.wordpress.com/2010/12/hierotheos.jpg?w=318&h=409

 

Despre Acatistul Sfintei Cruci

Referitor la cinstirea Sfintei Cruci printr-un Acatist în care se zice la finalul fiecărui condac şi icos, ca unei persoane, „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!” şi la preamărirea ei în chip personificat ca o armă nebiruită şi de daruri dătătoare, precum şi ca un altar de jertfă al Arhiereului Hristos, încă de la început noi, creştinii, spunem că nu ne închinăm acesteia ca unui idol făcut din lemn, aşa cum o făceau în Vechiul Testament iudeii când se închinau idolilor din lemn şi de piatră făcuţi de ei pe culmile deluroase ale Israelului, fapt pentru care au şi fost pedepsiţi, ci ne închinăm ei cu ea, ca unui Lemn de viaţă dătător. Ne închinăm, aşadar, acesteia prin însăşi ea (crucea, căci nu ştim altfel să ne închinăm decât făcându-ne… semnul crucii) şi prin ea lui Dumnezeu, care i-a dat o putere aşa de mare încât, precum o zice şi acatistul, izgoneşte diavolii, revarsă tămăduiri tuturor celor ce bolesc, luminează lumea şi îngerii, dăruieşte celor ce-şi fac cinstitul semn darurile Sfântului Duh, aduce binecuvântarea lui Dumnezeu şi sfinţeşte sufletele.  Cu ea toate se pecetluiesc şi tot prin ea toate sunt pecetluite. Ea este pentru noi, ca şi creştini, totul. Aşadar, o avem cu noi pretutindeni: în biserici pe pereţi pictată, în slujbe de credincioşi însemnată, de preoţi cu binecuvântare dată, în luptă cu vrăjmaşii temută armă şi lui Dumnezeu închinare ne-ruşinată. Ea este, deci, mai mult decât un semn, sau un simplu lemn, ci este darul şi puterea lui Dumnezeu; este de fapt pecetea lui Dumnezeu în noi. În ea Îl vedem ca-ntr-o icoană pe Hristos răstignit. Prin ea cu noi este Dumnezeu. Ea este cheia uşii Raiului cu care ne mântuim şi prin care pe Hristos jertfit Îl preamărim.

Ştiu că mulţi s-au smintit citind acest Acatist, crezând iniţial că este vorba ori de o cădere în idolatrie, pentru că zic unii că ne închinăm obiectului sau semnului crucii în sine, ori că dăm dovadă de naivitate, pentru că îi atribuim Crucii însuşiri omeneşti; dar îl avem pe Sfântul Serafim de Sarov ca model şi îndemnător spre aceasta, fiindcă în pravila săptămânală a lui, el mereu citea Acatistul Sfintei Cruci în forma cum o regăsim şi noi astăzi.

Îmi mai aduc aminte şi de cuvintele unui stareţ pe care le-am auzit de curând la o mânăstire la care am mers, cum amintea în predică cuvintele unui bătrân pentru cinstirea Sfintei Cruci şi preţuirea Acatistului  închinat ei. El spunea că aşa cum la sfinţirea unei biserici sfântul prestol (sfânta masă) este sfinţită în mod personificat prin ştergerea, spălarea, ungerea şi înveşmântarea ei de către arhiereu, asemenea unui copil, aşa şi Sfânta Cruce este cinstită printr-un Acatist în mod personificat, pentru că puterea pe care o are  nu vine de la materia sau simbolul ei, ci a dobândit-o de la Hristos care S-a jertfit pe ea ca pe o sfântă masă. Astfel, puterea ei este de fapt a lui Hristos, şi închinându-ne aceleia, ne închinăm de fapt Lui, pentru că nimeni nu-şi face semnul crucii fără să ceară vreun folos oarecare, ori pentru că nădăjduieşte în materia lemnului sau în mod masonic în puterea simbolului, ci ca să obţină ajutor, har, binecuvântare şi sfinţire de la Dumnezeu. Vorbirea este, deci, personificată în Acatist tocmai ca să ne dăm seama că Hristos este Cel care lucrează prin ea mântuirea noastră.  Ce ar fi crucea fără Hristos răstignit pe ea?… Nici măcar armă împotriva diavolilor. Dar Hristos fără Cruce, ce fel de Hristos ar fi fost?… probabil aşa cum îl aşteptau iudeii pe Mesia să vină…  Cu ea, însă, se pecetluieşte, în numele lui Hristos, totul şi toate (natura, închinarea şi sufletul).

În această „Pecete” stă de fapt ascunsă o taină mare, pentru că prin pecetluire se realizează unirea deplină dintre om şi Dumnezeu.

„Crucii Tale ne închinăm Stăpâne,

şi Sfântă Învierea Ta slăvim”[1]

dan.camen.

________________________

[1] – Tropar ce se cântă la slujba Utreniei Înălţării Sfintei Cruci, după ce se termină a cincea înălţare a Crucii de către preot, când se aşează pe tetrapod în mijlocul bisericii, şi în loc de „Sfinte Dumnezeule” la săvârşirea Sfintei Liturghii. Vezi Mineiul Lunei lui Septemvrie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1908, pp.206-209

foto> Fresca din pridvorul bisericii „Sf. Gheorghe – Nou” din Craiova

 

DESPRE CE ESTE INGADUIT SI CE NU ESTE INGADUIT A PRIMI CRESTINUL

Icoana ce reda scena 'Judecatii de apoi' cu Mantuitorul strajuit de Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul (Deisis), ce se afla pe reversul icoanei cu Maica Domnului de la Manastirea 'Dintr-un Lemn' (jud Valcea).

DESPRE CE ESTE INGADUIT SI CE

NU ESTE INGADUIT A PRIMI CRESTINUL

Aveti mai jos un fragment (capitol) din cartea „Mantuitoarea frica de Dumnezeu” scrisa de Ierom. Grigorie Sandu, Ed. Christiana, 2008, preluat in format digital de la revista Puncte cardinale (luna septembrie 2008). Capitolul abordeaza mai multe teme actuale precum: cipurile, pecetea cu 666, venirea antihristului etc. dintr-o perspectiva duhovniceasca bazata pe date stiintifice, impletind pe cat se poate aceste date si calcule cu raspunsurile duhovnicesti smerite. Autoritatea cu care parintele ieromonah spune lucrurilor pe nume este datorata si profesiei pe care acesta a avut-o cat timp a vietuit in lume, aceea de profesor in genetica (vezi AICI AICI AICI AICI AICI).

dan.camen.

~~~+~~~

„Cerul si pamantul vor trece,

dar cuvintele Mele nu vor trece”.

(Matei 24, 35)

Cu aceste cuvinte a incheiat Domnul nostru Iisus Hristos raspunsul dat ucenicilor la intrebarea lor cu privire la vremurile care vor precede cea de a do­ua venire a Sa. Asadar, inainte de toate, crestinul tre­buie sa primeasca statornic gandul ca vremurile lui Antihrist neaparat vor veni. Dar „sa nu va ama­geas­ca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii” (II Tesaloniceni 2, 3).

Se pare ca aceste vremuri s‑au apropiat, caci sunt ca si implinite atentionarile Sfantului Apostol Pa­vel catre ucenicul sau: „Si aceasta sa stii ca, in zilele din urma, vor veni vremuri grele. Ca vor fi oameni iu­bi­tori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hu­li­tori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucer­ni­cie, lip­siti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, nein­franati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingam­fati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dum­ne­zeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar ta­ga­du­ind pu­terea ei. Departeaza‑te si de acestia!” (II Ti­motei 3, 1‑5).

Cei prin care se pregatesc de pe acum con­di­ti­i­le domniei lui Antihrist cu dibacie incearca sa se­me­ne, atat in mintea celor ce cred in stiinta, cat si in mintea celor ce cred in Dumnezeu, ideea ca lucrurile duc firesc si inevitabil spre acest final dorit de ei. Demonstratia lor se bazeaza pe cunostinte as­tro­nomice convertite in astrologice, astfel incat sa slu­jeasca ideii pe care vor sa o implanteze in mintea oa­me­nilor. Se porneste de la faptul stiintific stiut ca a­xa Nord‑Sud a Pamantului descrie in miscarea ei un con complet in 25764 de ani. Viteza de precesie este, deci, de un grad in 71,5667 ani. Zona cereasca din ju­rul e­clipticii (planul orbitei Pamantului) cu o latime de 18 grade se numeste zodiac, pentru ca aici se ga­sesc ce­le 12 constelatii parcurse succesiv de Pamant in mis­ca­rea sa anuala. Fiecarei constelatii ii revin pe ecliptica 30 de grade. Miscarea de precesie acopera ce­le 30 de grade ale unei constelatii in 30 x 71,5667 = 2147 de ani, durata care este interpretata ca o era in viata ci­vi­li­za­tiei umane. Luand ca reper punctul vernal gamma al echi­­noctiului de primavara, in anul 6509 i.H. acest punct a iesit din constelatia Racul si a intrat in Gemeni. Pes­te 2147 de ani, adica in anul 4362 i.H., punctul e­chi­noctial iesea din Gemeni si intra in constelatia Ta­u­rul. Dupa alti 2147 de ani, deci in anul 2215 i.H., punc­­tul echinoctiului de primavara parasea Taurul si intra in Berbec. In anul 68 i.H. punctul vernal ga­m­ma intra in constelatia Pestilor, unde se afla si a­cum, pana in a­­nul 2079 d.H., cand, parasind Pestii, va in­tra in Var­sa­tor.

Dupa ce castiga increderea oamenilor cu a­ces­­te afirmatii, strict stiintifice si adevarate, se apro­pie de scopul lor legandu‑le cu evenimentele biblice, ca sa‑i castige si pe cei credinciosi. Incep prin a pro­pune ca in anul 6509 i.H., cand se intra in constelatia Gemenilor, a avut loc facerea lumii, a lui Adam si a Evei. Sa retinem insa ca gresesc cu cca. 1000 de ani in plus, dar au neaparata nevoie ca evenimentul bi­blic sa fie la acea data, ca sa poata derula mai de­par­te sce­nariul lor astrologic cu un pas de 2147 ani. De fapt, autorii scenariului nici nu cred in ce, din vicle­ni­e, spun. Cand sustin ca in acest an punctul luat ca re­per a iesit din constelatia Racului si a intrat in Ge­meni, au o scapare de logica: ca sa iasa din conste­la­tia Ra­cu­lui, trebuia ca ea sa existe deja. Inseamna ca pen­tru ei universul exista mai dinainte, nu a fost fa­cut a­cum. Cand in anul 4362 i.H. se intra in constelatia Taurului se sustine ca ar fi avut loc potopul biblic. Biblia il plaseaza insa cu cca. 1500 de ani mai tarziu. Cu 2215 ani inainte de Hristos, cand se intra in constelatia Berbecului, apareau marile imperii, in­col­­tea stiinta, gandirea umana incepea sa accepte exis­ten­ta unui Dumnezeu unic, Moise primeste Ta­blele Legii Vechi si instituie religia mozaica, prin ca­re se con­­sacra monoteismul yehovist legat de Dum­ne­zeu Tatal. Spre sfarsitul acestei perioade (cca. 500 ani i­na­inte de Hristos), apar reformatori care tran­sfor­ma po­liteismul in monoteism: Buddha pentru hin­duism si Confucius pentru daoism, desi aman­do­ua aceste cre­dinte sunt mai degraba fara Dumnezeu per­sonal. In anul 68 i.H. Europa conduce lumea prin no­ul imperiu roman, se nasc Sfintii Parinti Ioachim si Ana, prin care se pregateste venirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care va domina prin crestinism toata pe­­rioada cat Pamantul se va afla in zodia Pestilor. In anul 2079 d.H., o data cu intrarea in zodia Var­­satorului, va fi era Duhului, care se sustine ca va in­­telepti pe oameni sa inteleaga deplin voia lui Dum­ne­zeu si adauga abil ca lumea va fi organizata intr‑un stat unic, condusa de un presedinte mondial, religii­le vor disparea prin unirea intr‑o singura Biserica, ce va a­­vea un singur Mare Preot, in persoana liderului po­litic mondial, ca si cum aceasta ar fi voia lui Dum­ne­­zeu.

Mentionarea evenimentelor trecute la date pro­­­­puse de ei are rolul de a intemeia calendarul lor astrologic si astfel sa scoata concluzia urmatoare: a­sa cum s‑au intamplat intocmai in trecut cele pro­o­ro­cite, pentru ca reflecta voia lui Dumnezeu din mo­ment ce sunt descoperite prin randuielile din uni­vers, tot asa se vor confirma si cele viitoare. Intentio­nea­­za sa ne bage astfel in cap ideea ca statul unic si li­­de­rul unic sunt de neevitat, pentru ca asa este ho­ta­rat de Dumnezeu de cand a facut lumea si i‑a ascuns vi­­i­to­rul in mersul stelelor. Aceste idei sunt intens mediatizate in Apus si multi deja cred asa, inclusiv ortodocsi ajunsi sa tra­iasca pe acolo.

Globalizarea planetei intr‑un stat unic este vestita ca voie a lui Dumnezeu prin faptul ca in anul 2079 pozitia stelelor se va aranja astfel incat se poate interpreta de cititorii in stele ca tronul din Nord va fi purtat de pestele din Sud. Se fagaduieste ca va fi o perioada de mare fericire pe Pamant, pentru cei ce con­duc si pentru cei ce sunt condusi, deoarece ste­le­le cele mai cunoscute din constelatia Varsatorului, in ca­re se va intra, se numesc Sadalmelik si Sadalsuud, adica Fericirea regelui si Fericirea lumii. Regele unic va fi si preot suprem, pentru ca aceasta constelatie co­­respunde in mitologie cu Ganymede, faimosul print troian care a ajuns paharnicul lui Zeus, ca un rege jertfitor. Cre­din­ta unica inseamna Elohim = Alah = Dao = Brah­ma. Glo­ba­lizarea este prezentata ca o conse­cin­ta inevi­ta­bi­la a legilor care guverneaza universul, a legilor lui Dum­nezeu, care, extrem de interesant, se pre­cizeaza ca nu este acelasi cu Yehova. Dar, daca nu este Dum­ne­zeu revelat in Sf. Scriptura, nu poate fi decat vrajmasul!!!

Facand din fenomenele astronomice nu nu­mai ceasul nostru cosmic, ci si indicator al mersului so­ci­e­ta­tii omenesti, autorii unor asemenea teorii New A­ge reusesc din pacate sa ii abureasca pe multi, fie ca sunt oameni de stiinta, fie ca sunt oa­meni de cre­dinta. Presedintele mondial pe care vor sa ne o­bis­­nuiasca a‑l astepta nu poate fi decat An­ti­hris­tul, ca­re la vremea sfarsitului va sluji mai ma­re­lui demonilor, indiferent cum este el numit. Ni se im­planteaza i­de­ea ca in cateva decenii urmeaza sa se intample toate acestea, asa cum s‑au intamplat si ce­le trecute, apa­rent asociate cu calendarul lor as­tro­logic.

Tot mai multe dintre semnele amintite de Man­tu­itorul si detaliate in proorocii de Duhul Sfant ca vor anunta apropierea sfarsitului pot fi regasite in via­ta societatii umane de astazi. Globalizarea politica a inceput si se lucreaza frenetic la conturarea Statului Unic Mondial. Doua continente, Europa si America de Nord, au devenit deja, practic, doua state. Germenul viitoarei con­du­ceri unice exista in Organizatia Natiunilor Unite, ca par­lament, si in Consiliul de Securitate, ca guvern. Per­sonal, cred ca se va implini inainte de anul 2079. E­venimentele se vor precipita, caci vrajmasul stie ca are timpul limitat si ca se apropie de sfarsit. Pe ma­sura ce are impresia ca este stapan peste situatie, va forta lucrurile.

Ecumenismul pregateste si el cu migala uni­rea Bisericilor. Organizatia Natiunilor Unite a lansat de­ja proiectul pentru construirea Bisericii Intalnirii, in ca­re sa fie reunite cele cinci religii importante: iu­da­ismul, crestinismul, islamismul, hinduismul si bu­dis­mul. Fiindca ni se pregateste sfarsitul, se ga­sesc si oa­meni care incearca sa ii pregateasca pe se­me­nii lor pen­­tru primirea cum se cuvine a acestui ine­vitabil sfar­sit. Este regretabil ca nu se face acest lu­cru cu in­te­lepciunea si cu autoritatea Bisericii.

Lasata pe seama unor initiative particulare, lu­crarea aceasta este paguboasa din mai multe pun­c­te de vedere. In primul rand pentru ca se da prilejul sa se reproseze Bisericii ca nu‑si face datoria fata de cre­dinciosi, lasandu‑i abandonati in ceata, ceea ce ar pu­tea mari distanta dintre Biserica si credinciosi, con­tri­­buind la implinirea dorintei masonice de a scoate Bi­se­rica din viata oamenilor. Oamenii trebuie sa‑i sim­ta permanent grija si ocrotirea ei de Mama. In al doilea rand, pentru ca, neavand re­cu­noas­terea necesara in fata tuturor, cei care vorbesc se fac as­­cultati numai de o mica parte a poporului, mai e­xact, doar de cei care mai stiu cate ceva din inva­ta­tu­­ra Bisericii despre vremurile din urma, sunt deja ingrijorati si gata sa se sperie de mesajele mai alar­mis­­te decat este cazul in acest moment. In al treilea rand, pentru ca se da prilej de a­fir­­mare a unor opinii carora le lipseste bunul dis­cer­na­mant de a separa ce se poate primi de ce nu se poate primi si cele pregatitoare de cele finale. Nu a­vem ne­voie de un mic segment panicat, ci de un in­treg po­por care stie ce face.

Sigur ca Biserica are dreptate daca spune a­cum ca „nu este inca vremea lui Antihrist”, dar a­ceas­ta nu inseamna ca poate spune: „Stati linistiti, nu este in­ca vremea lui Antihrist!”. Nu putem sta linistiti cand i se pregateste calea. Desigur ca lucrurile isi vor vedea de mersul lor in aceeasi directie, caci ce a zis Mantuitorul in Evanghelia Sa si Duhul Sfant in pro­orocii ca va fi, aceea nu se poate sa nu se implineasca, con­form citatului cu care am inceput acest text, dar tre­buie sa ne gasim pregatiti pentru cele ce vor veni. Pentru aceasta trebuie spus clar ce este propriu acestei etape si ce ne rezerva viitorul, ce se poate ac­cepta acum si ce nu se poate accepta, nici acum, nici in viitor.

Ca sa nu se faca viata oamenilor imposibila i­na­­inte de vreme, amenintati de unele voci cu pier­de­rea mantuirii daca vor folosi carduri in loc de bani, as fi vrut sa aud din partea Bisericii enuntate cateva prin­cipii in baza carora oamenii sa raspunda pro­vo­ca­rilor facute de o lume in fond necrestina, care la e­saloanele sale superioare are masoneria mondiala, iar masoneria, de la anumite grade secrete in sus, ii are ascunsi pe Inteleptii Sionului. Daca ar vedea ei ca Bi­serica si‑a pregatit poporul pentru cele viitoare, poa­te nici nu ar mai propune ce au in gand a face si, ca la Ninive, s‑ar amana sfarsitul acestei lumi pana vor ga­si alta cale de implinire a scopurilor lor.

Dar asa, pregatesc ei dinainte poporul pentru a primi propunerile lor, iar Biserica, si de va riposta in fata faptului implinit, nu va mai avea audienta. Dum­­nezeu, in prestiinta Lui, cand a insuflat Sfan­tu­lui Ioan Apocalipsa, stia care va fi atitudinea noastra, dar aceasta nu inseamna ca vrea sau ne de­ter­mi­na sa avem aceasta lipsa de reactie care grabeste so­si­rea vremurilor apocaliptice.

Ca sa iesim din ceata, dupa parerea mea, a­ces­­te principii sunt urmatoarele:

1. Numarul 666, repetat numai el pe toate ce­le, devine o pecete in sensul Apocalipsei, adica pe­ce­tea lui Antihrist. Numarul 666 prezent intr‑o enu­me­rare, alaturi de alte numere, nu are aceasta sem­ni­fi­catie. Sau daca pe unele lucruri ar fi 666, iar pe al­te­le, de exemplu, 222, de asemenea nu ar avea sem­nificatia de pecete. Dar daca numai 666 se repeta peste toate, devine intr‑adevar pecetea descoperita de Dum­ne­zeu autorului Apocalipsei: „Si ea [fiara – n. n.] ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei sa­raci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa‑si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, de­cat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau nu­marul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere, sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 16‑18).

Nu este o intamplare oprirea asupra acestui nu­mar. Daca, din respect, ar fi vrut sa tina cont de sen­­sibilitatile crestinilor, asa cum in baza mult tram­bi­tatelor drepturi ale omului tin cont de sensi­bili­ta­tile credinciosilor din alte religii si de pretentiile gru­­­purilor de tot felul (vezi cazul gay), stiinta si tehnica de astazi ar fi permis in mod sigur depasirea difi­cul­tatilor create de folosirea altui numar, chiar daca ar fi adevarat ca 666 ofera niste avantaje in lucrul cu cal­culatorul. Este insa un atac deliberat la adresa cres­­tinis­mului. Cei din spatele masoneriei cunosc Scrip­tura si au pregatit indelung terenul ca sa poata organiza lucrurile exact asa cum nu le este ingaduit cres­ti­nilor sa faca fara sa se lepede de Dumnezeu. Sa vedem ce se poate folosi si ce trebuie respins din ce­ea ce este pecetluit cu acest numar.

2. Intrucat in Sf. Scriptura avem scris ca cel ce va primi pe trupul sau acest semn al fiarei va fi sters din Cartea Vietii („Si al treilea inger a venit du­pa ei, strigand cu glas puternic: Cine se inchina fiarei si chi­pu­lui ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, tur­nat neamestecat, in potirul maniei Sale, si se va chinui in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului” – Apocalipsa 14, 9‑10), nu este ingaduit nici u­nui crestin sa primeasca implantarea pe trupul lui a unui cip, sau ce o fi si cum se va numi, sub nici un motiv, chiar cu pretul vietii. Crestinul trebuie sa refuze acest lucru chiar da­­ca viclenia vrajmasului va face sa nu fie asociata la inceput cu o lepadare explicita de credinta, ci se va ar­gumenta cu inlaturarea pericolului de pierdere sau furare a cardului etc. Oricum va avea con­se­cin­ta unei caderi din har. Sunt sigur ca pana la urma dia­vo­lul va vrea sa obtina de la oameni marturisirea le­pa­da­rii de Hristos, caci nu se multumeste doar cu in­vi­nu­­irea noastra implicita la Judecata. Ar obtine prea putin inselandu‑ne fara sa stim ce se intampla. Cand va fi mai stapan pe situatie, va pune conditii mai as­pre. Iar cei cazuti din har prin compromisuri an­te­ri­oa­re nu vor avea taria de a rezista cand se va ce­re o a­­pos­tazie explicita. Aceasta lepadare nu este in­ga­du­ita nici macar de forma, amagindu‑ne cu gan­dul ca in taina am ramas credinciosi lui Hristos. A­vem din vie­tile sfintilor mucenici dovada ca nu au a­runcat nici de forma tamaie pe altarul zeilor pentru a‑si scapa via­ta.

Referitor la locurile de implantare pe trup, sa nu ni se para intamplator ca „cercetarile” recente au gasit adecvate fruntea si mana dreapta, adica exact lo­­curile proorocite in Apocalipsa.

3. Daca aceasta pecete ramane exterioara tru­pului nostru, consecintele se diferentiaza in felul ur­ma­tor: a)Apocalipsa. b) Daca nu se aminteste in nici un fel de Dum­nezeu si pecetluit cu 666 este un lucru exterior, se poa­te primi, caci cel pe care Mantuitorul l‑a numit sta­panitorul lumii acesteia (l‑a numit, nu l‑a facut; el a ajuns sa se instapaneasca prin uzurparea ade­va­ra­tu­lui stapan inselat de el – omul) si‑a pus sau isi va pune pecetea sa peste toate lucrurile. Aproape nu se mai gasesc in magazine obiecte care sa nu aiba pe ele codul de bare* in care zace ascuns si 666. Ca urmare, si cardul care tinde sa inlocuiasca ba­nii lichizi, chiar daca are pe el insemnul 666, este tot un instrument de lucru exterior, care poate fi pri­mit. Martirii primelor veacuri se foloseau si ei de mo­­­­ne­dele pe care erau insemnele zeilor pagani, cat timp nu era implicata o lepadare de credinta. Cardul es­te si el un instrument de plata. Daca eu ma pot le­gi­ti­ma cu un alt act de identitate ca sunt persoana pro­pri­e­ta­ra a contului desemnat cu un numar din ca­re poa­te face parte si pecetea 666, cardul este i­den­tic in acest caz, de exemplu, cu o punga de cafea pe ca­re o fo­lo­sesc, desi se afla si 666 in codul de bare de pe ea; sau cu o bancnota cu insemne masonice, pre­cum euro. c) Daca in viitoarele acte de identitate per­soa­na mea este desemnata insa cu un numar, precum co­­dul numeric personal de acum, in care este pre­zen­ta si pecetea 666, asa ceva nu se poate primi, chiar daca ramane un act exterior, nu mi se implanteaza pe trup. Nu se poate sa semnez ca „Eu sunt persoana cu nu­ma­rul 666…”. Tot ce se conjuga cu „a fi” nu ne es­te permis sa fie decat prin Dumnezeu. Diavolul nu poa­te fi amestecat decat in „a avea”. Imi este, deci, in­ga­du­­­it sa conjug: „Eu am cardul cu numarul 666…”. Dar eu, ca persoana, din alte documente cu care ma le­gi­ti­mez, rezulta ca sunt ZX, nu 6661480824… d) As putea avea chiar un act de identitate, cu sau fara cip (daca ne sunt cunoscute informatiile de­pu­­se, nu conteaza forma de depozitare a in­for­ma­ti­i­lor, afectata de nivelul tehnologic al fiecarui mo­ment), care este inseriat din fabricatie cu un numar al lui din care face parte si pecetea 666, daca eu ca persoana a­jun­­sa proprietara a acelei legitimatii sunt numit nu prin aceasta serie a actului, ci prin nume sau printr‑un cod numeric personal nepecetluit cu 666.

Situatia ar fi similara fostelor buletine sau ac­tu­alelor carti de identitate, modificate in viitor doar in sensul ca nu vor mai avea inscrisuri clasice, ci un suport electronic pentru informatii si in numarul lor in­clus 666. Cand mi se atribuie mie, se completeaza nu­­mele meu si un cod personal fara 666. In acest caz, pecetea este a actului, nu a mea, si, cum spu­neam, pot conjuga: „Eu am cartea de identitate cu nu­marul 666164…”, asa cum acum am CI cu seria GX, nr. 164594. Acea serie de fabricatie a cartii de i­den­titate atribuite mie poate fi folosita ca si pana a­cum ca in­for­matie suplimentara de identificare a mea, fara a ma confunda eu cu ea. Pecetea este pre­zen­ta pe ea ca pe orice produs din lumea aceasta, de ca­re am spus ca ne putem folosi. An­tihristul este stapan sa‑si conduca cum vrea lumea aceasta, in care mi s‑a dat sa traiesc si nu pot trai decat folosindu‑ma de ce gasesc in ea. Insa eu nu‑l am de stapan, cat timp persoana mea, care Il marturiseste pe Dumnezeu, ramane nepecetluita si se leapada de el, chiar cu pretul prigoanei pentru nepecetluire.

Folosirea cip‑urilor viitoare devine ingri­jora­toa­re insa, deoarece informatiile nefiind la vedere, e­xis­­ta pericolul ca in el, fara ca eu sa stiu ce scrie des­pre mine acolo cand l‑am acceptat, sa fiu persoa­na cu numarul 6661480824…, nu cu numele ZX si doar posesor al cip‑ului cu numarul 666… De aceea este de dorit sa nu primim forme de legitimatii in ca­re nu­mele si codul meu personal nu sunt la ve­de­re. Cat despre carduri, pentru pace in suflet, a­cum credinciosii pot insista ca banii sa le fie depusi intr‑un cont personal. Se pare ca exista aceasta for­ma legala, dar se tine in secret sau, oricum, nu se stimu­leaza a­pe­­larea la ea, chiar se descurajeaza.

Biserica ar trebui sa se implice pentru a ob­ti­ne in mod oficial din partea statului aceasta scapare cre­dinciosilor sai care nu vor sa primeasca un card. O­bli­­gatoriu nu poate fi, din moment ce trebuie sa se fa­ca cerere pentru atribuirea lui. (Vedeti viclenia dia­vo­lului? Ne pune sa cerem noi! Probabil ca asa va fi si cu cele din urma, ca sa ne poata acuza la Judecata Dom­nului, dupa cum spuneam mai sus, printr‑o le­pa­­dare explicita, facuta chiar la cererea noastra.) Cere­rea il face, deocamdata, optional; nu se cere ceva ca­re e obligatoriu. Iar Biserica trebuie sa aiba grija ca sta­tul sa nu‑l faca obligatoriu.

Rezumand, principiile amintite ar fi:

– sub nici o forma, stiuta sau nu acum, in­tre­va­­zuta sau nu in viitor, nu pot primi pecetea in le­ga­tu­­ra cu persoana mea, nici in acte si cu atat mai pu­tin in trup;

– ma pot folosi de lucruri pecetluite ex­teri­oa­re persoanei mele.

Pornind de la aceste principii, fiecare poate in­te­lege ce poate accepta si ce trebuie sa respinga in a­ceasta perioada premergatoare ultimilor trei ani si ju­ma­tate din viata acestei lumi, cand va domni in mod declarat pe pamant Antihristul, caruia, dupa cum am a­ratat, i se pregateste calea. Cel care face altfel o face pe propria raspundere cu privire la consecinte. Iar con­­secintele sunt pierdere de har. Biserica trebuie sa ne atraga atentia ca desi Apocalipsa aminteste doar de pecetluirea trupului, primirea unei legitimatii in care este pecetluita persoana este o cadere din har, si, astfel, vom ajunge neputinciosi sa rezistam ispitei fa­ti­­se din vremurile in care fiara isi va da arama pe fa­ta. In acele vremuri, pedeapsa va incepe inca din viata aceasta. Un parinte al Bisericii a propovaduit ca apa data de Antihrist pe timpul secetei ingaduite de Dum­nezeu in vremurile din urma nu va tine de sete, iar cei ce se vor lepada de Antihrist vor bea ulei sfin­tit si nu le va mai fi sete de apa. Dumnezeu va mai fa­ce o ultima chemare la pocainta in acel timp ra­mas: „Si am auzit glas mare, din templu, zicand celor sapte in­geri: Duceti‑va si varsati pe pamant cele sapte cupe ale maniei lui Dumnezeu. Si s‑a dus cel dintai si a varsat cupa lui pe pamant. Si o buba rea si ucigatoare s‑a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei si care se inchinau chipu­lui fiarei” (Apocalipsa 16, 1‑2).

Dar mai ingrijoratoare trebuie sa fie osanda vesnica („Si fumul chinului lor se suie in vecii vecilor. Si nu au odihna nici ziua, nici noaptea cei ce se inchina fia­rei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei” – Apocalipsa 14, 11). Cei care vor vedea in Antihrist si pro­­orocii lui niste castigatori se vor insela, pariind pe cel ce pierde, caci „fiara a fost rapusa si, cu ea, pro­o­ro­cul cel mincinos, cel ce facea inaintea ei semnele cu care ama­gea pe cei ce au purtat semnul fiarei si pe cei ce s‑au in­chi­nat chipului ei. Amandoi au fost aruncati de vii in ie­ze­rul de foc unde arde pucioasa. Iar ceilalti au fost ucisi cu sabia care iese din gura Celui ce sade pe cal, si toate pa­sa­ri­le s‑au saturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19, 20‑21).

Fericiti cei care, nepierzand harul prin in­cu­vi­in­­­tari anterioare, vor arata „rabdarea sfintilor, care pa­zesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus” (A­po­ca­lipsa 14, 12). Despre acestia, care vor putea rezista cu pretul vietii presiunii de apostazie din vremea sfar­sitului, autorului Apocalipsei i s‑au descoperit ur­­matoarele: „Si am vazut sufletele celor taiati pentru marturia lui Iisus si pentru cuvantul lui Dumnezeu, care nu s‑au inchinat fiarei, nici chipului ei, si nu au primit sem­nul ei pe fruntea si pe mana lor. Si ei au inviat si au imparatit cu Hristos mii de ani” (Apocalipsa 20, 4).

* Codul de bare a fost imaginat pentru a putea citi u­sor pe ambalajele unor marfuri numarul de identificare a pro­dusului si pretul cu ajutorul unui fascicul de lumina. Nu­­merele sunt codificate printr‑o conventie de alternare a unor linii negre si albe, cu trei grosimi diferite: subtiri, mij­­locii si groase. De exemplu, cifra unu este codificata prin trei bare de grosime mijlocie, in ordinea negru, alb, ne­gru; ci­fra doi are la mijloc zona alba subtire; cifra sase are toa­te barele subtiri; cifra sapte are zona alba de la mij­loc groa­sa. Daca urmariti codul de bare de pe orice produs, veti con­sta­ta ca are la inceput, la mijloc si la sfarsit bare ceva mai pre­lungite in jos; veti mai constata ca totdeauna aceasta ex­ceptie o face acelasi tip de bare: doua bare negre sub­tiri, despartite de o zona alba, subtire si ea; dar acest cod am spus ca este al cifrei sase! Asadar, pe toate produsele, in a­ce­­­leasi pozitii, se afla de trei ori sase, adica pe toate este pre­­zenta pecetea 666! Ca-i o pecete independenta de numarul de identificare al produsului si de pretul aces­tu­ia o dovedeste faptul ca aceste cifre 6 nu fac parte din codul pro­dusului sau din pret. Calculatorul descifreaza aceste in­formatii utile numai din succesiunea barelor mai scur­te, dar refuza citirea lor daca nu sunt prezente cele trei gru­pari de bare mai lungi, adica daca produsul nu are pecetea 666.

~~~+~~~

„O excelenta carte de indrumare duhovniceasca, dar si de apologetica „la zi”, a vazut recent lumina tiparului la Editura Christiana din Bucuresti: Ieromonah Grigorie Sandu, Mantuitoarea frica de Dumnezeu. Discretul nevoitor de sub „Cerurile Oltului” a fost medic in lume si are un dar al scrisului care s-a mai manifestat si in alte carti (semnate sau nesemnate).

Pe coperta finala a ultimului sau volum citim: „Stai in chilie si chilie singura te va invata! – spun Sfintii Parinti in Pateric. Adevarul cuvantului lor insuflat de Duhul Sfant am incercat sa-l asez spre folosul altora in paginile acestei carti; poate ultima, caci chilia ma invata tot mai mult lucruri care ma privesc doar pe mine…” (V.A.M. – Puncte cardinale)

sursa > http://www.punctecardinale.ro/sep_2008/sep_08_2008.html

foto. http://www.cimec.ro/scripts/PCN/Clasate/detaliu.asp?k=66CA3851DA7C41999216614CEA152D43

http://archweb.cimec.ro/scripts/PCN/clasate/detaliu.asp?k=726902B14F074C47A0FBC48D22E89C22