RSS

Arhive pe etichete: persoane

Legea care reglementează parteneriatul între Stat şi Biserică a fost adoptată

Basilica.ro/ 9 martie 2011

Statul face primul pas către transferul serviciilor sociale în responsabilitatea Bisericii. Ieri, 8 martie, Parlamentul a adoptat legea parteneriatului Stat-Culte, informează Radio TRINITAS.

Proiectul prevede posibilitatea ca unităţile de cult să îngrijească persoanele vârstnice fără adăpost şi copiii orfani. Legea mai are nevoie doar de promulgarea Şefului Statului pentru a fi aplicată.

Unităţile de cult vor putea să înfiinţeze azile pentru persoanele vârstnice care nu dispun de venituri şi să ofere asistenţă copiilor din familii monoparentale sau ai căror părinţi sunt violenţi sau alcoolici.

Printre beneficiarii legii se numără şi copiii orfani, cei abandonaţi, precum şi copiii seropozitivi. Totul va fi inclus în cadrul unui program a cărui finanţare va fi asigurată în proporţie de 80% de bugetul public, restul de 20% din cheltuieli urmând a fi suportate de Biserică, donaţii sau sponsorizări.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/legea_care_reglementeaza_parteneriatul_intre_stat_si_biserica_a_fost_

adoptata_5701.html

foto>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/biserica_ortodoxa_romana_in_prim_planul_asistentei_sociale_din_romania_1431.html

 
Un comentariu

Scris de pe martie 10, 2011 în articole, citadela, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Solidaritate şi frăţietate creştină în Italia

Solidaritate şi frăţietate creştină în Italia
COMUNICAT DE PRESĂ


pssiluan_11Având în vedere tragicele evenimente care au avut loc în regiunea italiană Abruzzo, determinate de cutremurul din dimineaţa zilei de luni, 6 aprilie, care a afectat mai ales provincia de L’Aquila, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei îşi exprimă solidaritatea frăţească şi creştinească cu toţi cei care suferă în acest moment, fie că au pierdut un membru al familiei, fie că au rămas fără locuinţă.

Trebuie să amintim şi faptul că în această situaţie se află şi fraţi de-ai noştri, în frunte cu părintele paroh Iulian Stoica şi familia lui.

Ne alăturăm de asemenea familiilor fraţilor noştri români care au decedat (în număr de trei sau patru până în prezent), rugând pe Dumnezeu să le întărească şi să le mângâie.

Episcopia va căuta pe toate căile să-i ajute pe toţi cei încercaţi, atât spiritual, prin rugăciune şi bunăvoinţă frăţească, precum şi material, prin strângere de alimente şi colectare de fonduri.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a trimis deja spre zona afectată un număr de 2000 de sticle de apă (3000 l.)

DEPARTAMENTUL DE INFORMARE ȘI MASS MEDIA AL
EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/comunicat_de_presa_solidaritate_si_fratietate_crestina_in_italia.html

~~~+~~~

Mesaj de compasiune şi solidaritate cu poporul italian

COMUNICAT DE PRESĂ

În urma consecinţelor dramatice provocate de cutremurul din localitatea L’Aquila din dimineaţa zilei de 6 aprilie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Excelenţei Sale Domnului Giorgio Napolitano, Preşedintele Republicii Italia, următorul mesaj de compasiune şi solidaritate:

pf-danielExcelenţa Voastră,

Am luat cunoştinţă cu durere de consecinţele dramatice ale cutremurului din dimineaţa zilei de 6 aprilie 2009 din localitatea L’Aquila, în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproape 200 de persoane şi s-au înregistrat peste 50.000 de sinistraţi.

În aceste momente de suferinţă şi încercare pentru numeroşi cetăţeni italieni, dar şi de alte naţionalităţi, inclusiv români, în numele clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu toţi cei care au avut de suferit, rugând pe Bunul Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care şi-au pierdut viaţa şi să întărească sufleteşte pe toţi cei aflaţi în suferinţă.

În semn de solidaritate cu poporul italian greu încercat în aceste zile, duminică, 12 aprilie 2009, în bisericile şi mânăstirile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei se vor înălţa rugăciuni pentru odihna în pace a sufletelor celor care au trecut la cele veşnice şi se vor organiza colecte pentru sprijinul material al sinistraţilor din provincia Aquila.

Exprimându-ne speranţa că în această perioadă grea din viaţa poporului italian credinţa în Dumnezeu şi solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos, Vă încredinţăm de deosebita noastră consideraţie.

†Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/comunicat_de_presa_mesaj_de_compasiune_si_solidaritate_cu_poporul_italian.html

~~~+~~~

Mesaj pentru PS Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Ieri, 7 aprilie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Preasfinţitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei un mesaj în care îşi exprimă compasiunea şi solidaritatea cu locuitorii provinciei Aquila – unde există o importantă comunitate de români – greu încercată de cutremurul din dimineaţa zilei de 6 aprilie 2009. Întăistătătorul Bisericii Ortodoxe Române apreciază iniţiativa Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan ca în Duminica Floriilor (12 aprilie 2009), în bisericile şi mănăstirile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, să se înalţe rugăciuni pentru odihna în pace a sufletelor celor peste 200 de persoane care au trecut la cele veşnice şi să se organizeze colecte pentru sprijinul material al celor peste 50.000 de snistraţi din provincia Aquila, drept expresia solidarităţii şi frăţietăţii cu poporul italian, potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;866;1;21779;0;Mesaj-pentru-PS-Episcop-Siluan-al-Episcopiei-Ortodoxe-Romane-a-Italiei.html

foto>

http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/Image/AlbumPFDANIEL/IPS%20Teofan/pf%20daniel.jpg

http://episcopia-italiei.it/index.php?view=article&catid=49%3Apssiluan&id=126%3Apsepiscop-siluan&option=com_content&Itemid=53&lang=ro

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,