Luciul desfătărilor păleşte, adâncul milostivirii dumnezeieşti străluceşte…

Joi – Întâia săptămână a Sfântului şi Marelui Post

„Aruncat fiind în luciul cel adânc al desfătărilor, chem adâncul milostivirii Tale, Îndreptătorule, mântuieşte-mă” [1]

Luciul desfătărilor ne-a întunecat minţille. Să mânecăm către adânc,

scăldându-ne în razele milostivirii dumnezeieşti!

~~~+~~~

„Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine, ca bând, să nu mai însetez ca şi samarineanca, că izvoare de viaţă izvorăşti” [2]

„Siloam să mi se facă mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu ochii inimii şi să te văd cu gândul pe Tine, Doamne, Lumina cea mai înainte de veci” [3]

Izvorul viu al harului dumnezeiesc să umple fântâna adâncă a lacrimilor noastre. 

Adânc pe adânc cheamă (Ps. 41, 9)…

__________________________________

[1] – Stihira la Tricantare (cantarea a 9-a, glas II) in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 168

[2] – Stihira (cantarea a 5-a, glas VI) a Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul in Triodul… p. 176

[3] – Ibidem

foto>

http://mnprairieroots.files.wordpress.com/2011/06/art-fountain-of-life.jpg

 

Să bem „băutură” nouă, nu din piatră stearpă, făcută cu minuni…

Miercuri – Întâia săptămână a Sfântului şi Marelui Post

La umbra Crucii sa înflorim cu floarea înfrânării şi peste-a vremii curgere să trecem, dorind pământul fericirii…

„Lemnul Crucii înfrânare lumii a înflorit; pe care, cu dragoste îmbrăţişând-o, să culegem toată rodirea dumnezeieştilor porunci ale lui Hristos” [1]

„Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte corabia, şi te fă moştenitorul pământului aceluia al făgăduinţei, suflete: Dumnezeu porunceşte!” [2]

~~~+~~~

 Coasta Domnului – potir şi cristelniţă

„Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire a însemnat mai înainte coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi scoatem băutura vieţii, Mântuitorule” [3]

„Să-mi fie mie cristelniţă Sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa iertării ce a izvorât. Ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă” [4]

„Biserica a câştigat coasta Ta, cea purtătoare de viaţă, pahar, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei, spre închipuirea amândorur Legilor, şi a celei vechi şi a celei noi, Mântuitorul Meu” [5]

___________________________

[1] – Stihira la Tricantare (cantarea a 3-a, glas II) in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 152

[2] – Stihira (cantarea a 6-a, glas VI) a Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul in Triodul… p. 163

[3] – Ibidem, p. 148

[4] – Ibidem (cantarea a 4-a), p. 162

[5] – Ibidem

 

Ca Moise, pe „muntele” rugăciunilor şi al faptelor alese…

Marţi – Întâia săptămână a Sfântului şi Marelui Post

„Spre muntele faptelor celor alese să ne apropiem toţi prin post, lăsând năvălirile desfătărilor, care râvnesc la cele de jos. Şi în norul cinstitelor vedenii intrând, să vedem singură frumuseţea cea dorită a lui Hristos; îndumnezeindu-ne cu taină prin dumnezeieştile înălţări” [1]

~~~+~~~

„Cu postul apropiindu-ne şi noi de muntele rugăciunilor, să vedem cu inimă curată pe Dumnezeu, tablele poruncilor primindu-le înlăuntru ca şi Moise; strălucind de slavă, de faţa dragostei Lui” [2]

Prin post urcăm taboric muntele rugăciunilor, dumnezeieşte înălţându-ne mintea în inimă spre vederea frumuseţii lui Hrisots în norul slavei Sale celei neapropiate. Primind tablele poruncilor lăuntric, începem să lucrăm faptele alese ale dragostei Sale.

 ___________________________

[1] – Stihira la Tricantare (cantarea a 2-a, glas II) in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 138

[2] – Ibidem (cantarea a 9-a), p. 140-141

foto>

http://static.panoramio.com/photos/original/6526676.jpg

 

La inceput de post…

Luni seara – Intaia saptamana a Sfantului si Marelui Post

„Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de stricăciunea dumnezeieştii văpăi!” [1]

De trei lucruri trebuie sa ne ferim> de „aprinderea” trupeasca, de „arderea” ca plata a pacatului si de „vapaia” dreptatii Dumnezeiesti.

~~~+~~~

„Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei cu lucrarea şi a înălţării gândului. Deci de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea şi cu cunoştinta şi cu înălţarea gândului, înnoieşte-te!” [2]

Ca o funie impletind virtutile, sa ne innoim duhovniceste firea, ridicandu-ne de pe pamant la Cer pe scara – chipul inaltarii cugetului mintii si a lucrarii.

_____________________________

[1] – Stihira (cantarea a III-a) a Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 131

[2] – Stihira (cantarea a IV-a) a Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul in Triodul… p. 131

 

Miride de post> Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust

Miride de post

Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust

Cat este de dulce postul si pustia, dar mai dulce decat ele este marturisirea! Un pustnic alege sa fie marturisitor, iar un mirean sa fie postitor desavarsit. Pomenirea pe 3 august a Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust nu este deloc intamplatoare! Dar ce pot oferi acestia unei lumi care nu cunoaste pustia, ci doar pustiirea duhovniceasca si in care adevarul este amestecat adesea cu minciuna? Raspunsul… privind felul cum trebuiesc ierarhizate in viata prioritatile si cum se dobandeste prin osteneli echilibrul! Pe scurt, viata acestor cuviosi ingeamana sistematic nevointa si asprimea postului cu marturisirea adevarului.

Sf. Isaachie se bucura de cinstire in chip deosebit in Biserica noastra, purtand numele de “Marturisitorul” si avand doua date de praznuire: pe 30 mai, singur, si pe 3 august, impreuna cu Dalmat si Faust. Parasind pustia Sf. Ilie, in care se retrasese, acesta vine in capitala imperiului, Constantinopol, ca oarecand Sf. Grigorie Teologul, ca s-o salveze de erezie si sa-l faca pe imparat sa opreasca prigoana pe care o incepuse impotriva crestinilor, prin inchiderea si daramarea bisericilor ortodoxe din oras. Astfel, pe cand se pregatea acela de razboi cu gotii, de trei ori i-a iesit in cale, rugandu-l cu o singura cerere: sa redeschida bisericile ortodocsilor, fiindca altfel va pieri in razboi. Aruncat de imparat intr-o prapastie, el este ajutat de trei ingeri sa iasa din ea si, cu ultimele puteri ramase, iese a patra oara inaintea lui, tinand in mana fraiele calului aceluia, si zicandu-i pentru ultima data sa asculte de indemnul sau. Arian cu cugetul si orbit de cuvintele slugii sale, imparatul ignora sfatul si merge la razboi, unde pierde in fata gotilor si moare ars de viu intr-o sura de paie, alaturi de sluga sa ariana. Venind la tron Sf. Teodosie cel Mare si auzind de proorocia facuta de el raposatului imparat Valent, acesta il cinsteste pe sfant si reda ortodocsilor bisericile rapite, consfintind biruinta asupra arienilor. Un boier, cu numele Saturnin, care il avea de sfant pe batran, i-a ridicat o manastire la portile cetatii, induplecandu-l sa nu se duca iarasi la pustie, ci sa ramana aproape, langa el, ca un odor de mare pret. Iata cum viata de obste in secolele acelea crestine prinde radacini din cea pustniceasca si are un vadit caracter apologetic.

Sf. Dalmat, soldat de profesie si mirean cu vietuirea, a luat pe unul dintre fiii sai, Faust, si a mers la Sf. Isaachie ca sa deprinda nevointa calugareasca. Atat de mult s-a nevoit acesta, ca de mai multe ori a postit nemancand nimic timp de 30 de zile, iar manastirea in care se nevoise Sf. Isaachie i-a purtat apoi numele sau si a devenit un adevarat bastion al Ortodoxiei. Azi citim cum multi dintre sfintii sinaxarelor s-au nevoit acolo. La fel ca si invatatorul sau, acesta s-a dedicat luptei impotriva erzeiilor, mai cu seama cea a nestorienilor, care huleau pe Maica Domnului, mergand pana si la Sinodul al III-lea Ecumenic, unde toti ierarhii, impreuna cu imparatul, il cinsteau deopotriva si-l ascultau ca pe un om al lui Dumnezeu.

Intr-o lume în care excesele de orice fel devin obicei, Sf. Dalmat dovedeste echilibrul suprem prin postirea mai presus de fire si, in acelasi timp, marturisirea inteleapta a dreptei credinte. Initial soldat cu vietuirea, acesta s-a aratat, in cele din urma, strateg ceresc si podoaba a calugarilor. Socotesc ca s-a asezat in chip minunat praznuirea acestuia in zilele cand postim pentru Maica Domnului, fiindca a aparat-o neincetat peste tot atunci cand leii nestorieni racneau, hulindu-o fara tacere… Tacerea pustiei i-a desfatat auzul Sf. Isaachie, dar glasul lui Dumnezeu l-a manat catre pustia cetatii. Mai presus de orice acestui glas i-a dat prioritate, si ne arata noua azi Sfantul ca reperul in viata, pentru orice fel de activitate, este insasi constiinta noastra, care este glasul lui Dumnezeu in noi. Curajul cu care l-a infruntat pe imparat arata totodata dimensiunea profetica a monahismului. Impletirea armonioasa in viata a ostenelilor si a marturisirii noastre trebuie facuta totdeauna cu echilibru, care pentru noi este intotdeauna calea imparateasca!

dan.camen.

foto>

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/august/icoane/08-03-sf_isachie_dalmat_faust.jpg

 

Miride de post> Sf. Arhid. Stefan, intaiul mucenic

Miride de post

Sf. Arhid. Stefan, intaiul mucenic

Exista o vorba in popor: “Tot raul spre bine!”. Nu de putine ori vedem cum sfintii, prin patimirea lor, isi preschimba duhovniceste soarta. Dumnezeu le da intelepciunea aceasta! Mijloacele raman aceleasi, insa sunt folosite in alt scop! Talharul de pe cruce era sortit pieirii, ca rasplata a faptelor sale, insa acela a dobandit primul Raiul prin marturisirea sa, iertandu-i-se pacatele si castigand o noua viata, vesnica, si lepadandu-o ca pe o haina pe cea veche. Desi a ramas tintuit pe cruce, murind, insa rastignirea lui de-a dreapta Domnului i s-a socotit impreuna-patimire cu Dumnezeu…

La fel si Hristos, prin inomenirea Sa, a preschimbat soarta umanitatii in ceva mai bun decat era inainte, folosindu-Se tocmai de prilejul oferit de caderea lui Adam, cu toate ca nu aceea trebuia sa fie premiza kenozei Sale, ci insasi iubirea Sa de oameni sa ramana factorul care sa produca o asa ridicare a lui Adam, pe care nu o avusese acela pe cand se afla in Rai. Acum, Adam cunoaste binele si raul *(ca si Dumnezeu), si mosteneste viata vesnica in Rai; iar Hristos Si-a impropiat firea umana, pe care a asumat-o in intregime, afara de pacat.

Asadar, vorbim despre o preschimbare a sortii, o innoire, o metamorfozare daca vreti, ca tot se apropie Schimbarea la Fata; care isi are orientarea in sus, pe verticala ontologica, avand menirea sa-l apropie cat mai intim pe om de Dumnezeu, pana la o deplina comuniune – tradusa bisericeste prin termenul impartasire. Omul se impartaseste de Dumnezeu, pe cat se impartaseste Dumnezeu omului: “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3).

Sf. Arhid. Stefan, prin patimirea sa, a facut la fel: a folosit ca prilej moartea sa pentru a-L marturisi pe Hristos de-a dreapta Tatalui si pentru a castiga pana si sufletele calailor sai, intre care se afla si Saul, mai apoi Pavel, Apostolul Neamurilor. Nimeni nu primeste cununa pentru ca este omorat, ci doar razbunare din partea lui Dumnezeu la Judecata de Apoi, pentru sangele varsat! Ar fi putut cere si el apoi la Dumnezeu rascumpararea sangelui sau si osandirea vesnica a calailor, insa pentru rugaciunea lui de iertare a pacatelor acelora si pentru preschimbarea duhovniceasca a sortii sale Stefan s-a incununat de sus cu cununa muceniciei, facandu-se incepatura martirilor Bisericii.

Intelepciunea aceasta dumnezeiasca de abordare deplina a momentelor decisive din viata se arata in mod explicit la o stihira de la slujba Vecerniei. Pietrele cu care a fost improscat devin pentru mucenic trepte ale virtutii si ale cunoasterii, scari catre Cer, prilej de urcus duhovnicesc spre vederea Treimii, iar cununa pe care a obtinut-o Sf. Stefan de la Dumnezeu a primit numele patimirii sale: “Ca niste trepte si scari la cereasca suire, zvarliturile de pietre s’au facut tie, prin care suindu-te ai vazut pre Domnul stand deadreapta Tatalui, tie dupre nume numita cununa tinzandu-ti, cu dreapta cea de viata purtatoare; inaintea Caruia aproape stai, ca un biruitor si incepatura mucenicilor” . [1]

Pomenirea pe 2 august a Aducerii in chip minunat a moastelor Sf. Arhid. Stefan la Constantinopol nu face decat sa ne reaminteasca faptul ca soarta noastra se poate preschimba duhovniceste daca ceea ce facem are ca finalitate pe Dumnezeu. Totodata, avem de la el model de iertare a vrajmasilor si asupritorilor, fiindca acestia ne sunt binecuvantare si nu blestem, asa cum si Sf. Nicolae Velimirovici, in a sa Rugaciune pentru vrajmasi, spunea, in mod repetat: “Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!”

dan.camen.

_________________________

[1] – Stihiră la slujba Vecerniei de pe 2 august, glas. IV în Mineiul Lunei August, ediţia a III-a, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1929, pp. 26- 27

_________________________

foto>

http://3.bp.blogspot.com/_yTn1YAd30PI/TRc2hLgEP1I/AAAAAAAABdc/hRC_n5vtj0Q/s1600/St_Stephen_Martyrdom.jpg

http://orthodoxwiki.org/Apostle_Stephen_the_Protomartyr

 

Miride de post> Sfintii Macabei si Sfanta Cruce – inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului

Miride de post

Sfintii Macabei si Sfanta Cruce – inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului

Citim la 1 august în Sinaxare viata si patimirea sfintilor sapte mucenici Macabei, dimpreună cu mama lor Solomoni si cu batranul Eleazar care, pentru nemancarea carnii de porc – interzise la iudei – si pentru pazirea cu strictete a legii parintesti – Legea mozaica -, au suferit prigoana si martiriu din partea imparatului Antioh “Epifanis” (Luminatorul, numit de altii “Epimanis” – adica nebunul). Acesta dorea sa-si impuna paganatatea si la Ierusalim, vrand sa transforme Templul in capiste idoleasca, in cinstea lui Zeus Olimpianul, iar pe iudei sa-i oblige sa mance jertfele lui spurcate de carne. Erau si unii dintre pagani care doreau sa-l scape de munci pe batranul Eleazar, si incercau sa-l convinga sa manace alt fel de carne inaintea imparatului si sa zica mai apoi ca aceea era de porc; insa batranul refuza categoric aceasta, spunand raspicat ca vrea sa se faca pilda celor tineri si nu sminteala, fiindca “nu se cuvine vârstei noastre celei bătrâne să ne făţărnicim spre sminteala tinerilor celor mulţi”.

Asadar, pilda acestor sfinti mucenici ne sta permanent inainte, ca un hotar, la inceputul postului Adormirii Maicii Domnului. Asa a randuit Dumnezeu, prin Sfintii Parinti, ca sa ne dea ca pilda spre urmare tocmai infranarea macabeilor de la bucatele nepermise, precum si dragostea si strictetea cu care ei pazeau si implineau legea si poruncile lui Dumnezeu. Suntem datori si noi, duhovniceste, sa le urmam “martiriul”: prin ajunari si infranari specifice perioadei postului, rugaciuni staruitoare, fapte ale milosteniei si strictete in respectarea si implinirea poruncilor Domnului.

Tot ca un hotar la inceput de post este asezata si Sfanta Cruce, care anunta de mai inainte “patima” care ne mantuieste: nevointa intru asceza pentru curatirea de pacate, spovedania, pentru ca mai apoi sa urcam taboriceste, schimbandu-ne la fata, prin impartasirea cu Sfintele Taine. Despre Sfanta Cruce Cosma monahul, un imnograf, intr-o stihira asezata la Stihoavna Vecerniei [1], face referire aducand aminte de proorocia lui Moise: “Vedea-veti viata voastra spanzurata inaintea ochilor vostri”. Pentru crestini viata este de fapt o cruce, intru Rastignirea si Invierea Mantuitorului Hristos. De aceea si zice mai departe imnograful: “[…] Astazi invierea lui Hristos se innoieste, si marginile pamantului se bucura, in chimvale ca David cantare Tie aducand si zicand: Lucrat-ai mantuire in mijlocul pamantului, Dumnezeule, Crucea si Invierea, prin care ne-ai mantuit pe noi Bunule, Iubitorule de oameni…”[2]

Cu atat mai mult in post crucea trebuie sa ne devina mai grea, mai evidenta. Ea se “innoieste”. Si, impreuna cu ea, se innoieste in noi si Invierea lui Hristos. In “mijlocul nostru” sta Crucea si Invierea Domnului. Nu in ultimul rand, Imnograful ne indeamna staruitor la psalmi, caci ce altceva sunt “chimvalele de cantare” cu care ne bucuram in Domnul?

dan.camen.

Cititi si>

Ieşind din “zodia” leului pentru a intra în “zodia” Fecioarei…

---

[1] Slava si acum…, gl. VIII, în Mineiului Lunei lui August, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1910, p. 14

[2] Ibidem

_______________________________

foto>

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/4709369/4/biserica.jpg?width=400

 

Ieşind din „zodia” leului pentru a intra în „zodia” Fecioarei…

~~~+~~~

“[…] Întru această lună, în a 15-a zi, după socotinţa unora, s’a mutat dela cele pământeşti la cele cereşti, şi prea sfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, fiind în vârstă de 75 de ani. Dupre cum scrie Epifanie şi Gheorghie Chedrin în adunarea Istoriilor, şi Meletie la Bisericeasca Istorie (Cartea I, cap. 11, pt. 2).

La a căreia mutare s’a făcut acele minuni înfricoşate, adecă: Vestirea îngerească pentru mutarea ei dela cele pământeşti la cele cereşti. Adunarea Apostolilor prin nori. Îngereştile glasuri ce se auziau la petrecerea ei la mormânt. Şi pedeapsa cutezătorilor iudei, cari din pizmă şi urâciune se pornise să răstoarne patul cu trupul acel încăpător de Dumnezeu. Dupre cum acestea toate mai pre larg sunt scrise în Sinaxarul acestei zile.

Apoi, precum soarele în această lună ieşind din zodia leului, intră în zodia fecioarei, care precum mai’nainte a închipuit pre Adormirea pururea Fecioarei, că va fi săvârşită într’însa; aşa şi pre a noastră scăpare dela leul cel nevăzut, şi intrarea supt apărarea şi postul de 15 zile a Adormirei Fecioarei, căci potrivirea acestor lucruri, nu îndeşert a fost […]”. [1] 

Cititi si>

Miride de post> Sfintii Macabei si Sfanta Cruce – inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului

---

[1] Fragment din precuvântarea Arhimandritului NEONIL, Stareţul Sfintelor “Monastiri Neamţul şi Secul” (1846), de la începutul Mineiului Lunei lui August, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1910, pp. 5-6.

_______________________________

foto>

http://ramsites.net/~kononovavm/Iconography%20project/bakhtin.jpg

 

Postim nepoliticos!

Postim nepoliticos!

Ca nişte sectari pe la răspântii şi la drumul mare, membrii echipelor de campanie ale diferitelor partide politice şi ale diverşilor prezidenţiabili încearcă să convertească la propriu pe cei care le ies în cale. Văd şi acum uimit la televizior cum înţeleg unii să facă campanie. Ei însă nu fac campanie, ci prozelitism politic. Mitingurile electorale involuează degradant politicul românesc înspre paleolitic, dând naştere acelui Zoon politikon, sau animalul politic. Pomenile electorale sunt cele care încearcă să neutralizeze pe moment acatistele votanţilor. Cu o astfel de demagogie, Zoon logon e deja utopie.

Nu vreau să discut aici, acum, despre politică, mai ales în aceste momente. Mai bine mut, dar nu surd sau orb. Cu toate acestea, încercând să las deoparte, pentru o vreme, politica ce ne cuprinde toate aspectele vieţii noastre, inclusiv latura bisericească; am constatat că prima şi cea mai serioasă ispită a acestui post, încă de la începerea lui şi până la prăznuirea Sfântului Nicolae, adică prima jumătate a postului, o constituie alegerile prezidenţiale, concretizate în cele două tururi electorale. Aş fi un ipocrit dacă aş încerca să nu iau în seamă sau să nu sesizez măcar o pâclă din mocirla politică care se scurge şi asupra creştinilor care în această perioadă au înţeles să postească. De aceea am decis acum, la debutul postului, să scriu despre acest lucru.

Este clar încă de la început: nu toţi vor să postească. Unii vor să prostească pe alţii. Alţii postesc şi se prostesc în acelaşi timp. Restul îşi vede rostul. Nici din cei care mai postesc, mulţi nu o mai fac ca şi cum li s-ar fi luat de la ei Mirele (Lc. 5, 34; Mc. 2, 19), ci vor, motivaţi superficial de post-eritate, să ostenească în… a slăbi.

Postul este cel care naşte discernământul, care ne ajută să deosebim pe cele bune de cele rele. În acelaşi timp noi, creştinii, cred, nu încercăm să ne pol-itizăm în vreun fel anume, adică să ne situăm la unul din cei doi poli, în extreme, ci primim să ne cumpănim, păstrând echilibrul, aşa cum ne învaţă postul. Întrebarea este dacă noi putem posti de… politicianism? Poate că acesta este, acum, în această perioadă, adevărata noastră postire.

Postul este rostuirea vieţii. Este metamorfoză spirituală, revigorare duhovnicească. Respiro. Este acel gând duhovnicesc pe care trebuie să-l avem în permanenţă, de care Psalmistul aminteşte, zicând: “că gândul omului Te va lăuda şi amintirea gândului Te va prăznui” (Ps. 75, 10), şi iarăşi “Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu” (Ps. 76, 3).

Dacă Naşterea Domnului este cea care a făcut legătura între Vechiul şi Noul Testament, ca o cumpănă şi hotar, atunci negreşit şi acest post închinat praznicului împărătesc trebuie să ne înnoiască, să ne nască, trecându-ne negreşit şi prin chinurile acestea ale facerii din nou, ale refacerii.

Nu îndemn pe nimeni să nu meargă la votare. Este însă o diferenţă între a vota, a fi atent pe cine votezi şi a-ţi politiza viaţa. Noi nu suntem a-politici, ci poate ne-politici, adică ne-politicoşi; contrastând pe cât se poate cu acel political correctness sau cu acest război de gherilă.

Noi postim nepoliticos!

dan.camen.

foto> Coloane corintice în biserica Naşterii Domnului din Betleem http://pictures.traveladventures.org/images/church-of-nativity15