RSS

Arhive pe etichete: preasfintitul

Cateva zeci de timisoreni au protestat la Catedrala Mitropolitana impotriva deciziei Sfantului Sinod de a retrage dreptul de semnatura al Inaltpreasfintitului Nicolae Corneanu

Timis Online / 22 mai 2011

Zeci de timişoreni s-au adunat duminică seara în faţa Catedralei Mitropolitane şi au protestat paşnic împotriva recentei decizii prin care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române i-a ridicat ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, dreptul de semnătură, încredinţându-i-l PS Paisie Lugojeanul, episcop vicar.

Dată fiind starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, părintele Constantin Stoica.

„Am venit aici să ne exprimăm public nemulţumirea faţă de felul în care s-a luat această hotărâre. A fost invocată starea de sănătate a Înalt Preasfinţitului Nicolae Corneanu, dar nimeni nu a venit în teritoriu să o verifice”, ne-a declarat una dintre participantele la protest, o domnişoară care a ţinut să se identifice doar cu prenumele – Bianca. Ea a afirmat că deţine informaţii din rândul unor surse care au fost prezente la lucrările Sf. Sinod şi că, în conformitate cu acestea, PS. Paisie Lugojeanul, arhiereul vicar, ar fi declarat în plen că Mitropolitul Banatului nu mai are discernământ şi putere de decizie. „Vreau să vă spun că tatăl meu vorbeşte de mai multe ori pe zi, la telefon, cu ÎPS Nicolae, care e mereu cu judecata limpede. E adevărat că are probleme de sănătate, dar sunt strict fizice”, a adăugat tânăra. În aceeaşi idee a venit şi declaraţia unui reprezentant al Parohiei Sf. Ilie din Fabric. „Astăzi la prânz l-am sunat eu însumi pe Mitropolitul Nicolae. Evident că luciditatea sa era perfectă. L-am înştiinţat despre acest protest. A spus Dumnezeu să va ajute. L-am întrebat cum se simte şi a spus: … Singur. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile”.

Sunt îngrijorată de când am aflat din ziare despre rezultatele vremelnice ale acestei uneltiri”, a punctat şi prof. Viorica Bălteanu, care a adăugat că intelectualii oraşului ar trebui să trimită Patriarhiei un memoriu prin care să ceară revocarea deciziei Sf. Sinod. Până atunci, credincioşii nemulţumiţi, veniţi din mai multe parohii, sunt hotărâţi să repete protestul şi să cheme Timişoara să li se alăture. Ei intenţionează să obţină o autorizaţie de la primărie pentru o asemenea manifestare şi să revină peste câteva zile în atenţia publică.

sursa>

http://www.tion.ro/timisorenii-au-protestat-la-catedrala-mitropolitana/923327

~~~+~~~

Proteste pentru mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu

Ziua de Vest / 22 mai 2011

[…] Conform Sfântului Sinod, Corneanu nu se mai poate implica în niciun fel în problemele administrative ale Mitropoliei Banatului. Înalt Prea Sfinţia Sa, Nicolae Corneanu, nu vrea să comenteze incredibila decizie venită de la Bucureşti. El le mulţumeşte, însă, credincioşilor care îl susţin.

Corneanu: „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin”

Atribuţiile mitopolitului vor fi preluate de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu, epicopul vicar al Timişoarei. El va fi supervizat de mitropolitul Olteniei, Prea Sfinţitul Irineu, singurul care are atribuţii de mitropolit în Banat. Cazul este unul fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Nicoale Mladin este singurul mitropolit care nu a rămas până la moarte în funcţie. Mitropolitul Ardealului s-a retras de bună voie în 1981 din cauza problemelor mentale. „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin, nu doresc însă să vorbesc despre situaţia creată. Va fi cum va vrea Dumnezeu”, ne-a spus, mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. Acesta este mitropolit al Banatului din 1962, fiind unul dintre cei mai longevivi mitropoliţi din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

sursa>

http://ziuadevest.ro/eveniment/20042-proteste-pentru-mitropolitul-banatului-nicolae-corneanu-.html

~~~+~~~

Mitropolitului Banatului i s-a retras dreptul de semnătură

Timpolis / 22 mai 2011

[…] Surse apropiate de Înalt Prea Sfin­ţia Sa Nicolae Corneanu ne-au decla­rat că în luarea acestei decizii au fost invocate argumente legate de o serie de obligaţii canonice pe care le are un înalt ierarh şi care presupun vizitare de parohii, participare la liturghii, obli­gaţii care nu mai puteau fi îndeplinite în totalitate, ţinând cont de starea de sănătate din prezent a mitropolitului Banatului.

Însă acest lucru nu are nici o le­gătură cu retragerea dreptului de sem­nătură, pentru că starea de sănătate nu a afectat în nici un fel capacităţile intelectuale ale înaltului ierarh, care ar fi putut în continuare să desfăşoare aceste activităţi administrative. Prac­tic, prin decizia de vineri Înalt Prea Sfinţiei Sa Nicolae Corneanu i-a fost luată ultima atribuţie importantă legată de exercitarea funcţiei sale.

sursa>

http://www.timpolis.ro/articol-mitropolitului-banatului-i-s-a-retras-dreptul-de-semnatura-20460.html

~~~+~~~

Săptămâna patimilor la Mitropolia Banatului

Adevarul.ro / 23 mai 2011

[…] „Este vorba de preluarea atribuţiilor administrative de către Preasfinţitul părinte Paisie Lugojanu, având în vedere starea de sănătate a Înalt Prea Sfinţitului părinte mitropolit Nicolae, cu scopul bunei desfăşurări a vieţii bisericeşti în Arhiepiscopia Timişoarei. Starea de sănătate este precară. Înalt Prea Sfinţitul rămâne mitropolitul Banatului, dar sunt probleme punctuale, relaţiile cu autorităţile, cu alte culte, plata salariilor preoţilor şi alte probleme administrative”, a arătat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica.

Potrivit sursei citate, rocada de la Mitropolia Banatului, pe plan administrativ, se va face în zilele următoare, iar cel care preia toate sarcinile este Paisie Lugojanu. Conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, supervizorul Prea Sfinţitului Paisie va fi mitropolitul Olteniei, Irineu. „Are mandat din partea Sfântului Sinod să supravegheze activitatea în Mitropolia Banatului. Supravegherea trebuie să vină din partea unui alt mitropolit, iar cel mai apropiat de Timişoara este cel de la Craiova”, a mai spus Constantin Stoica.

Un caz similar

Preluarea puterii administrative de la mitropolit nu este un caz unic, acelaşi lucru întâmplându-se şi în Moldova. „Este o hotărâre similară cu cea luată în cazul arhiepiscopului Eftimie al Romanului, care este de mai mulţi ani într-o stare de sănătate precară, iar atribuţiile administrative au fost preluate de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul”, a susţinut purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Contestat pe bloguri

Mazilirea Mitropolitului Nicolae Corneanu vine la scurt timp după ce un preot de la Parohia Fabric a declarat public că Paisie Lugojanu şi grupul de interese din jurul său încearcă să îl schimbe pentru că se opune înstrăinării unei clădiri care aparţine parohiei. Scandalul a fost aplanat numai după intervenţia mitropolitului Nicolae Corneanu, care a decis că e mai bine să fie pace şi lucrurile să rămână aşa cum sunt. „Decizia Sfântului Sinod nu are nicio legătură cu acest scandal”, a ţinut să precizeze Constantin Stoica.

Chiar şi aşa, mitropolitul nu a fost anunţat de decizia care îl aşteaptă şi nu a vrut să facă niciun fel de comentarii până la primirea unei decizii scrise. Şocul de la vârful Bisericii Ortodoxe nu s-a resimţit ieri la catedrală, care a fost plină, iar mulţi dintre credincioşi nici nu au ştiut de schimbări. Pe un blog înfiinţat după scandalul din Fabric, Paisie Lugojanu este contestat vehement, iar oamenii sunt chemaţi la acţiuni de susţinere a mitropolitului.

sursa>

http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/mitropolia_banatului-ips_nicolae_corneanu-paisie_lugojanul-banat_0_485351718.html

~~~+~~~

Mitropolitul Banatului pierde dreptul de semnătură

Ziua de Vest / 20 mai 2011

Decizie şoc a Sfântului Sinod, vineri, la Bucureşti…

Corneanu: „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment”

Surse de la cel mai înalt nivel din cadrul Mitropoliei Banatului au cofirmat pentru ZIUA de Vest că mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, nu mai are nicio putere, după şedinţa de vineri a Sfântului Sinod. În locul său a fost numit, cu atribuţii de mitropolit, Înalt Prea Sfinţitul Irineu, mitropolitul Olteniei. Sfântul Sindod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, să-şi piardă dreptul de semnătură.

Au fost invocate mai multe probleme de sănătate, dar şi unele scandaluri din Arhiepiscopia Timişoara. „S-a invocat că Înaltul nu mai face faţă, că schimbă deciziile Consiliului Eparhial şi că are probleme de sănătate. În locul lui, cu atribuţii de mitropolit, a fost desemnat Înalt Prea Sfinţitul Irineu al Olteniei”, ne-a declarat unul dintre participanţii la Sfântul Sinod.

Nicolae Corneanu a glumit şi a spus că se lasă pe mâna lui Dumnezeu. „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment. Nu ştiu nimic oficial, probabil că o să aud ce trebuie auzit. Nu am nicio tulburare. Cum vrea Dumnezeu, suntem toţi în mâna lui”, ne-a declarat mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. […]

sursa>

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html

~~~+~~~

Iata cum suna pe internet chemarea la protest in Timisoara pentru sustinerea Mitropolitului Nicolae Corneanu:

CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII DIN BANAT!!!

Către toți cei care cred că bunul simț, toleranța și bunavecinătate mai reprezintă ceva pentru urbea noastră, ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți, neoprotestanți, musulmani, mozaici, toți cei care într-o formă sau alta ați beneficiat de PAX NICOLAUS în materie de religie,

Având în vedere decizia UNILATERALĂ a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la deposedarea de drepturile legitime a Mitropolitului Nicolae,

VĂ CHEMĂM

Să vă exprimați sprijinul, alături de preoții bănățeni pentru mitropolitul nostru, prin solicitarea către Sfântul Sinod a temeiului și a referatului pe baza căruia s-a luat o astfel de decizie care lezează grav episcopatul bănățean și prin acest precedent însăși ființa Bisericii Ortodoxe.

Solicitările vor fi depuse prin efortul dumneavoastră la toate bisericile pe bază de tabele cu nume, prenume, adresă, etc, și vor exprima dezacordul nostru în ceea ce privește actul samavolnic determinat de dezimformările purtate de terți către Sfântul Sinod.

Totodată solicităm prin această acțiune și cercetarea cauzelor acestui accident nefericit!

Vă așteptăm, pentru pacea duhovnicească din această zonă să reacționați și să depuneți aceste solicitări la toate bisericile din Banat și la sediile eparhiilor care formează Mitropolia Banatului!

OAMENI BUNI!

Demonstrați acum că Biserica nu este doar o instituție de funcționari, așa cum propovăduiesc unii, ci Biserica suntem noi OAMENII!!! pentru ca

AZI ÎN TIMIȘOARA MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA, să nu se fi strigat în zadar!!!

sursa> 

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html  (Sectiunea dedicata comentariilor, user „Rascoala”)

_______________________

Citeste si>

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a ramas fara drept de semnatura

Această prezentare necesită JavaScript.

 
3 comentarii

Scris de pe mai 23, 2011 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Patriarhia Română menţine comuniunea şi promovează dialogul cu Patriarhia Ierusalimului

Basilica.ro / 20 mai 2011

În şedinţa de lucru care a avut loc la Reşedinţa patriarhală în zilele de 19 şi 20 mai 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a analizat hotărârile Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului postate pe site-ul oficial în ziua de 9 mai 2011 şi consideră că aceste hotărâri contravin spiritului comuniunii frăţeşti între Bisericile Ortodoxe surori.

Cu toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu întrerupe comuniunea cu Patriarhia Ierusalimului.

Ca atare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a desemnat o delegaţie formată din Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Onorific Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, cu mandatul de a purta un dialog oficial cu Patriarhia Ierusalimului pentru soluţionarea acestei probleme.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bpatriarhia_romana_mentine_comuniunea_si_promoveaza_dialogul_cu_patriarhia_ierusalimuluib_8145.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Preasfintitul Parinte Irineu Popa este noul Mitropolit al Olteniei

irineu mitropolitul olteniei

Preasfintitul Parinte Irineu Popa - Mitropolitul Olteniei

Preasfintitul Parinte Irineu Popa

este noul Mitropolit al Olteniei

Întrunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales prin vot secret, după două tururi de scrutin, cu 24 de voturi din 47 exprimate, pe Preasfinţitul Părinte Irineu Slătineanul, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului, în scaunul vacant de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, Preasfinţitul Părinte Episcop vicar patriarhal Vincenţiu Ploieşteanul obţinând 22 de voturi, iar un vot a fost nul.
Ceremonia de întronizare a noului Mitropolit al Olteniei, Prof. Dr. Irineu Popa, va fi oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala mitropolitană din Craiova, Duminică, 27 iulie 2008.*

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Dupa alegerea sa, noul Mitropolit al Olteniei, PS Irineu Slatineanul, a declarat ca se va baza pe experienta sa europeana si ca este deschis oricarui dialog.

„De 17 ani, de cand am venit de la Paris, nu am incetat sa aprofundez problemele oamenilor. Egoismul nu poate produce valori. Consider ca experienţa europeana, dar si cea a inaintasilor mei, ma va ajuta sa duc la bun sfarsit sarcina care mi-a fost incredintata. Alegerea mea ca intaistatator al Mitropoliei Olteniei este o randuială divina, datorez acest rezultat lui Dumnezeu, dar el lucreaza prin oameni, iar membrii Sfantului Sinod mi-au incredintat acest mandat” a mai spus noul Mitropolitul al Olteniei.**

Inregistrarea VIDEO o puteti viziona de AICI

irineu-popa-mitropolitul-olteniei
Preasfintitul Prof. Univ. Dr. Irineu Popa

Repere biografice

Studii:


Scoala primara in satul natal.
1975 – 1980, Seminarul Teologic „Sfantul Grigorie Teologul” din Craiova.
1981 – 1985, cursurile de teologie la Institutul Teologic din Bucuresti, obtinand titlul de licentiat in teologie cu teza „Cunoasterea lui Dumnezeu si ideea de epectaza la Sfantul Grigorie de Nyssa”.
1985 – 1986, cursurile de doctorat, specialitatea Patrologie, la Institutul Teologic din Bucuresti, cu dizertatia „Politica religioasa a Imparatului Iustinian”, coordonator stiintific, Pr. prof. Dr. Stefan Alexe.
1986- 1987, cursurile de limba si literatura franceza, la Fcultatea de Litere din Grenoble.
1986 -1990, cursurile de doctorat in teologie, specialitatea Dogmatica, la Institutul Saint Serge din Paris, finalizate cu teza „La personne et la communion des personnes dans la Theologie de Saint Basile le Grand „, conducator stiintific Pr. prof. Dr. Boris Bobrinscoy. cu calificativul „magna cum laude”.
1989 – 1990, cursurile de limba engleza in Londra.
1990 – 1991, cursurile de arheologie biblica la Institutul de Arheologie Biblica din Tantur – Ierusalim.
2002 – 2005 cursurile de doctorat, specialitatea drept civil, la Facultatea de drept „Nicolae Titulescu” din Craiova.
2005 Doctor in drept civil al Facultati de drept „Nicolae Titulescu” din Craiova cu teza: „Raportul dintre preceptele morale crestine si normele juridice”, conducator de doctorat, Acad. Prof. Dr. Ion Dogaru, calificativ obtinut „Cum laude”.


Activitate didactico – pedagogica:


1990 – 1991 profesor de Istoria Bisericii Universale, la Institutul Saint Serge din Paris.
1991- 1994 profesor de Istoria culturii si civilizatiei bizantine la Facultatea de Teologie din Craiova, venit prin transfer de la Institutul Saint Serge din Paris.
1994 – 1997 profesor de Teologie Dogmatica si Teologie morala, la Facultatea de Teologie din Craiova.
Din 1997 profesor titular pentru catedra de Teologie Dogmatica, la Facultatea de Teologie din Craiova.
1999 – 2001 la solicitarea Facultatii de Teologie „Andrei Saguna” din Sibiu am functionat ca profesor de Teologie morala.
Din 2004 sef de catedra la Facultatea de Teologie din Craiova.
Activitatea pastorala:
1991, 6 septembrie, prin hotararea Sfantului Sinod, am fost promovat Arhiereu Vicar pentru Sfanta Episcopie a Ramnicului.
1991, 6 octombrie, am fost hirotonit Arhiereu cu numele de Slatineanul.
Din 2003 sunt secretar al Comisiei speciale pentru canonizarea Sfintilor romani, din cadrul Sfantului Sinod.
Din 2000, sunt referent pentru manuale de religie din cadrul comisiei Teologice si liturgice a Sfantului Sinod.


CARTI SI TRADUCERI PUBLICATE


1.Irineu Popa, La Personne et la communion des personnes dans la theologie de Saint Basile le Grand, Paris 1991, 570 pagini (teza de doctorat)
2.Antonie de Suroj, Scoala rugaciunii, introd. trad. din limba engleza, ed. Adonai, Bucuresti 1994, 174 pagini.
3.Jon Dunlop, Staretul Ambrozie de Optina, introd. si trad. din engleza si rusa, ed. Adonai, Bucuresti 1994, 160 pagini.
4.Paul Evdochimov, Ortodoxia, introd si trad. din franceza, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti 1996, 382 pagini.
5.Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii si cuvantari, introd. si trad. din limba greaca, Ed. Episcopiei Ramnicului, 1995, 144 pagini.
6.Staretul Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu, introd. si traducere din limba rusa, Ed. Adonai, Bucuresti, 1995, 318 pagini.
7.Sfantul Ioan Gura de Aur, Din ospatul Stapanului, Cuvantari si discursuri, introd. si traducere din limba greaca, Ed. Adonai, Bucuresti 1995, 191 pagini.
8.Sfantul Ioan Gura de Aur, Dascalul pocaintei, Cuvantari despre pocainta, introd. si trad. din limba greaca, Ed. Episcopiei Ramnicului, R. Valcea. 1996, 160 pagini.
9.Irineu Slatineanu, Convorbiri despre spovedanie, Ed. Ramida, Bucuresti, 1996 150 pagini.
10.Irineu Slatineanu, Preoti in catuse, (Cuprinde descrierea felului de vietuire morala a unor preoti din Eparhia Ramnicului care au suferit pentru credinta in temnitele comuniste) Ed. Ramida, Bucuresti 1997, 157 pagini.
11.Irineu Slatineanu si Mihail Radulescu, Antim Ivireanul, invatator, scriitor, personaj, Ed. Ramida, Bucuresti 1997.
12.Irineu Slatineanu, Experiente mistice la Parintii orientali, Ed. Universitaria, Craiova, 2002, 200 pagini.
13.Irineu Slatineanu, Iisus Hristos sau Logosul inomenit, Ed. Romania Crestina, Bucuresti, 1999, 150 pagini.
14.Irineu Slatineanu, Omul Fiinta spre indumnezeire, Ed. Arhiepiscopiei de Alba Iulia, Alba Iulia, 2000, 227 pagini.
15.Irineu Slatineanu, In duhul Sfinteniei lui Hristos, Ed. Universitaria, Craiova, 2001.
16.Irineu Slatineanu, L’Eglise communion des hommes dans la Sainte Trinite, Ed. Universitaria, 2003, 249 pagini.
17.Irineu Slatineanu, Le Mistere de la Sainte Trinite dans la communion des Personnes, Ed. Universitaria, Craiova, 2003, 217 pagini.
18.Ion Popa Irineu, Fundamentele morale ale dreptului european, in pregatire
19.Ion Popa Irineu, Substanta morala a dreptului, in pregatire
20.Arhiereu, Irineu Slatineanu, Experiente mistice la Parintii Orientali vol. II. in pregatire
21.Arhiereu Irineu Slatineanu, Iisus Hristos este acelasi, ieri si azi si in veac. Tratat asupra dogmei hristologice. in pregatire


STUDII SI ARTICOLE PUBLICATE


1.Har si libertate in Pateric, Ortodoxia 1987 / 4
2.Doctrina despre Sfantul Duh la Sfantul Atanasie cel Mare, Ortodoxia, 1987 / 3.
3.Les prieres eucharistiques de la Didache, Pomeyrol 2 / 1990
4.Biserica si rolul ei in timpul imparatului Constantin cel Mare, Renasterea II, 3-4 1994.
5.Rational si irational in mistica ortodoxa, Renasterea II, 1994, 1-2
6.Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, inceputul imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, Renasterea , 1994 1-2
7.Icoana fereastra spre absolut, Renasterea 1-2 / 1994.
8.Colindatul la romani, Renasterea II, 3-4, 1994.
9.Invatatura bisericeasca a Vladicii Antim, Lumina Lumii, 5 / 1995.
10.Dimensiunea eccleziala a monahismului la Sfantul Ioan Casian, Renasterea Cluj, 4-5 / 1995.
11.Cult si rugaciune in opera Sfantului Antim Ivireanul, Lumina Lumii, 5 / 1996.
12.Necesitatea predicii si valoarea predicatorului, Renasterea, 10 / 1996
13.Taina credintei in Dumnezeu intru Duhul Sfant de la „transcendenta catre evidenta”, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 1 / 1996
14.Infinitul divin, fundament al teologiei mistice in teologia Sfantului Grigorie de Nyssa, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 1 / 1996.
15.Monahismul ortodox in lupta pentru apararea Sfintelor icoane, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 2 / 1997.
16.Dreptul moral universal – instrument al providentei divine, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 3 / 1998.
17.Duhovnicia in lumina canoanelor Bisericii Ortodoxe, Renasterea 10 / 1999
18.Concretism si antropomorfism religios in gandirea taranului roman, Renasterea civilizatiei rurale romanesti, 1 / 1999.
19.Experienta Duhului pe pamant romanesc, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 5 / 1999.
20.Experienta realitatii euharistice ca trup al Fiului lui Dumnezeu Inomenit dupa Sfantul Chiril al Alexandriei, Mitropolia Olteniei, 5-6 / 2001.
21.Theologie et connaissance de Dieu, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 7 / 2001.
22.Cunoasterea contemplativa a lui Dumnezeu in iubire spre vederea eshatologica, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 7 / 2001.
23.Identitatea metafizica a credintei, in vol. Teologie si Stiinte naturale, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
24.Discursul despre adevar si cunoastere in descoperirea epistemologica a Duhului Sfant, in vol. Teologie si Stiinte naturale, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
25.Creation, oeuvre de la Sainte Trinite destinee a la deification, in vol. Science and Religion Dialogues, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
26.La ressemblance et l’image de Dieu developpees dans la communion, in vol. Science and Religion Dialogues, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
27.Cunoasterea duhovniceasca a ratiunii lumii, raspuns la intrebarile omului contemporan, in vol. Buletinul centrului pentru dialog intre stiinte si teologie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002.
28.Cunoasterea filozofico – religioasa si experienta mistica in viata si opera lui Origen, in Buletinul centrului pentru dialog intre stiinte si teologie, Craiova, 2002.
29.Unirea principatelor de la 1859, in contextul european, Mitropolia Olteniei, 5-8 / 2002.
30.Relatia dintre credinta si cunoastere in taina vederii lui Dumnezeu, Mitropolia Olteniei 9-12 / 2002.
31.Logos, rationalitate si inaintare mistica in teologia Sfantului Maxim Marturisitorul, in Altarul Banatului, 10-12 / 2002.
32.Contemplatie si cunoastere ca depasire a materialitatii lucrurilor in teologia Sfantului Maxim Marturisitorul, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 9 / 2002.
33.Martiriul sau experienta mortii si invierii in Hristos, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, 9 / 2002.
34.Omul creat dupa chipul lui Dumnezeu, intre posibilitatea asemanarii si catastrofa caderii, Mitropolia Olteniei, 1-4 / 2003.
35.Vindecarea omului de pacat si suferinta si indumnezeirea lui prin Hristos, Mitropolia Olteniei, 5-8 / 2003.
36.Complexitatea si bogatia teologica a invataturii despre Sfantul Duh in gandirea Sfantului Apostol Pavel in Analele Universitatii din Craiova seria Teologie, Anul VIII, nr. 11 / 2003.
37.Fundamentele crestine si necesitatea morala a dreptului european, in acte ale colocviului „Ortodoxia parte integranta din spiritualitatea si cultura europeana”, Ed. Manastirea Constantin Brancoveanu, Sambata de Sus, 2004.
38.Prezenta Sfantului Duh in viata si opera Sfantului Antonie cel Mare, Mitropolia Olteniei nr. 5-8, 2004.
39.Omul si relatia sa cu Dumnezeu in gandirea teologica a Parintelui Dumitru Staniloae, in Buletinul centrului pentru dialog intre stiinte si teologie, Craiova, 2 / 2004.
40.Omul si dimensiunea lui duhovniceasca in gandirea si experienta mistica a Sfantului Antonie cel Mare, Mitropolia Olteniei nr. 9-12, 2004.
41.Consideratii privind complemetaritatea si coresponsabilitatea dintre preceptele morale si normele juridice in Revista de studii Juridice, Craiova, Nr. 31, 2004.
42.Aspecte privind deosebirile esentiale si formale dintre preceptele morale si normele juridice in Revista de studii Juridice, Craiova, Nr. 31, 2004.
43.L’Incarnation du Fils de Dieu et la Restauration de l’homme dans la communion avec Dieu, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, Anul IX, Nr. 12, 2004, pp. 334-368.
44.Cuviosul Paisie, isihastul de la Sihastria Neamtului, in volumul Parintele Paisie Olaru, povatuitorul spre poarta raiului, Ed. Trinitas, Iasi 2005.
45.Experienta comuniunii prin cunoasterea spirituala intru dobandirea indumnezeirii la Sfantul Vasile cel Mare. Mitropolia Olteniei nr. 5-8, 2005, pp. 5-25.
46.Sensul apofatic si rationalitatea mai presus de ratiune a dogmelor bisericii, Mitropolia Olteniei nr. 9-12, 2005, pp. 19-30.
47.Experienta comuniunii prin cunoastere spirituala intru dobandirea indumnezeirii la Sfantul Vasile cel Mare, Analele Universitatii din Craiova, seria teologie, Anul X, Nr. 14, 2005, pp. 122-146.
48.Arhetipul proprietatii in Biblie, consideratii despre lume ca proprietate a lui Dumnezeu, in actele colocviului Administratia Publica in Spatiul European – Prezent si Perspectiva, Ed. Universitaria, Craiova, 2006.
49.Vanzatorii de apocalipse ratacite sau slujitorii inconstienti ai lui Antihrist 666, in Omagiu profesorului Nicolae Dura la 60 de ani, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanta, 2006.
50.Teologia iconomiei in preocuparile hristologice a unor teologi contemporani, in Teologia Dogmatica Ortodoxa la inceputul celui de al III lea mileniu, Colocviul National de Teologie Dogmatica Arad 2006, Ed. Centrul de Studii Teologice – Istorice si de Prognoza pastoral – misionara al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Arad, Arad, 2006 pp. 8-59.
51.Epectaza ca experienta mistica intru nesfarsita adancire in Dumnezeu la Sfantul Grigorie de Nyssa, Mitropolia Olteniei, anul LIX, nr. 5 -8/2007, pp. 7 – 34
52.Cunoastere si indumnezeire prin Hristos in Duhul Sfant in mistica ortodoxa, Colocviu National de Teologie Dogmatica Arad 2006, Ed. Centrul de Studii Teologice – Istorice si de Prognoza pastoral – misionara al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Arad, Arad, 2007
53.Hristos cel rastignit si inviat, centrul iconomiei mantuirii in trairea si cugetarea Sfantului Apostol Pavel, in omagiu Mitropolitului Laurentiu Streza, Sibiu 2007


Participari la Congrese, Conferinte, Simpozioane si Intruniri stiintifice


1.Paris, 12-19 iunie, 1986, Congresul liturgic la Institutului Teologic Saint Serge.
2.Bossey Elvetia, 17-24 aprilie 1987, Colocviul international „Ortodoxia si frumusetile ei intr-o intr-o lume secularizata”.
3.Paris, 5-8 martie 1988, Colocviul stiintific „Rolul religiei in cultura si civilizatia popoarelor”, organizat de Institutul mondial al Religiilor.

4.Paris, 7-12 februarie, 1989, Colocviul ortodox – protestant „Constantinopol si Biserica”.
5.Avignion – Franta, 50-10 iunie 1991, Colocviul biblic „Credinta pe care o marturisim”.
6.Pomeyrol – Franta, 1-6 august 1991, Colocviul interconfesional, „A trai in comuniune Evanghelia lui Hristos”.
7.Atena, 20-25 martie 1993, Congresul international iudeo crestin ortodox „Dificultati si progrese in dialogul nostru”.
8.Lyon – Franta, 3-7 aprilie 1997, Simpozionul interdisciplinar „Le developpement economiqu un defi pour la foi chretienne”.
9.Caransebes, 16-18 noiembrie 2001, Simpozionul international „Painea si vinul sacru”.
10.Ramnicu Valcea, 25-26 octombrie 2001, Seminarul dedicat a „50 de ani de activitate a Arhivelor Nationale Directia Judeteana Valcea”.
11.Nicosia – Cipru, 8-11 martie 2002, Congresul International „Meeting of Religions and cultures”.
12.Bose – Italia, 15-17 septembrie 2002, Congresul al X-lea ecumenic international, „Sfantul Simeon Noul Teolog si monahismul constantinopolitan”.
13.Torino, 19-21 septembrie 2002, Congresul Ecumenic International, „Optina pustiniei si paternitatea spirituala”.
14.Praglia – Italia, 24-26 septembrie 2003, Colocviul ecumenic international „Biserica si societatea”.
15.Manastirea Sambata 29-30 aprilie 2004, Colocviul international, „Ortodoxia – parte integranta din spiritualitatea si cultura europeana”.
16.Torino 10 – 14 septembrie 2004, Participare la colocviul ecumenic international „Sfantul Atanasie Atonitul si Muntele Atos”.
17.Bose Italia, 15 – 19 septembrie 2004, Colocviul ecumenic international cu tema „Rugaciunea lui Iisus in Rusia secolului XIX”.
18.Craiova 2-4 februarie 2006, Simpozionul International cu tema „Fenomenul administrativ in spatiul european”.
19.Arad 30-31 martie 2006 Colocviul National de Teologie Dogmatica cu tema „Teologia Dogmatica Ortodoxa la inceputul celui de al III lea mileniu”.
20.Ramnicu Valcea 20 mai 2006 Al XI lea simpozion medical in cadrul Policlinicii Straubing cu tema Situatia actuala a transplantului de organe in Romania (aspecte medicale, etice, financiare, juridice, politice).
21.Philadelphia, 3-7 iunie,
22.Manastirea Tismana, 23 septembrie 2006, Simpozionul „Rolul Sfantului Nicodim in monahismul romanesc”.
23.Manastirea Sambata, 16-19 octombrie 2006, Colocviul Toward Jerusalem Concil Two (TJC II) Spre al doilea sinod de la Ierusalim.***

Puteti citi, de asemenea, si interviul luat de curand

Preasfintiei sale in paginile cotidianului Evz.ro intitulat:

„Învierea este aluatul care a stat la baza formării poporului român!”

sursa>

*http://www.basilica.ro/ro/stiri/preasfintitul_parinte_irineu_slatineanul_este_noul_mitropolit_al_olteniei.html

**http://www.hotnews.ro/stiri-esential-3488632-irineu-slatineanul-este-noul-mitropolit-olteniei.htm

***http://www.comunicatemedia.ro/Preasfintitul_Parinte_Irineu_Slatineanul_noul_Mit_ic15373.html

 

Etichete: , , , , ,