RSS

Arhive pe etichete: proiect de lege

Prostituţia rămâne ilegală. Camera Deputaţilor a respins legea propusă de Prigoană

Mediafax.ro/ 21 iunie 2011

Camera Deputaţilor a respins, marţi, cu 225 de voturi „împotrivă”, 30 de voturi „pentru” şi 28 de abţineri, propunerea legislativă privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate, iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Guvernul nu a susţinut acest proiect de lege.

Camera Deputaţilor este forul decizional.

Prigoană a propus în proiectul de lege ca activităţile cu caracter sexual să se desfăşoare în condiţiile unei autorizări prealabile, pentru persoane care au împlinit 20 de ani şi sunt apte din punct de vedere medical. Acesta mai prevede că autorizaţia ar urma să fie emisă de primarii localităţilor, pe baza unui aviz emis de o structură specializate a MAI.

Senatul a respins, la începutul luni martie, proiectul de lege privind legalizarea prostituţiei iniţiat de deputatul democrat-liberal, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/prostitutia-ramane-ilegala-camera-deputatilor-a-respins-legea-propusa-de-prigoana-8367406/

foto>

http://3.bp.blogspot.com/-wb0vL7XH754/TVQt1HYilaI/AAAAAAAAEy8/rAWDYC96MhM/s1600/wallen.prostitutie.jpg

http://www.ziuaveche.ro/images/stories/2010/11/11/prostitutie_300.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Proiectul de lege privind adopțiile internaționale, aprobat de Senat

Evz.ro / 14 iunie 2011

Cuplurile stabilite în străinătate vor putea adopta un copil, dacă unul din soţi are cetăţenie română, în termen de doi ani de când copilul a fost declarat adoptabil. Aceste sunt principalele prevederi ale legii privind regimul adopţiilor internaţionale, adoptate de Senat, în şedinţa de marţi.

Potrivit legii nou adoptate, părinţii adoptivi sunt obligaţi să îi informeze pe copii că nu sunt părinţii lor naturali, iar bărbaţii care recunosc un copil din afara căsătoriei sunt obligaţi să facă testele ADN.

Nu vor putea adopta copii persoanele care au fost condamnate pentru o infracţiune împotriva familiei, săvârşită cu intenţie şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri. Interdicţia se aplică şi persoanelor care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic sau au handicap mintal.

În favoarea proiectului de lege au votat 94 de senatori, cinci senatori au votat împotrivă şi patru s-au abţinut de la vot.

Cristina Lica

sursa>

http://www.evz.ro/detalii/stiri/proiectul-de-lege-privind-adoptiile-internationale-aprobat-de-senat-933911.html

~~~+~~~

Proiectul privind adopţiile internaţionale a trecut de Senat

Adevarul.ro / 14 iunie 2011

Senatorii au aprobat marţi, în plen, proiectul de lege iniţiat de Guvern, care reglementează regimul adopţiilor internaţionale în conformitate cu acordurile ratificate sau semnate de România.

Potrivit amendamentelor aprobate de Senat la proiectul legislativ al Guvernului care modifică legea adopţiilor din 2004:

– părintele adoptator este obligat să-l informeze pe copil că a fost adoptat.

– sunt obligatorii testele ADN pentru bărbaţii care recunosc un copil din afara căsătoriei, în cazul în care acesta este adoptat de soţie

– un cuplu cu domiciliul în străinătate poate adopta un copil în cazul în care unul dintre soţi este cetăţean român şi, în termen de doi ani de la data la care copilul a fost declarat adoptabil, nu a fost identificat niciun adoptator în România.

– nu pot adopta copii persoanele care au fost condamnate pentru o infracţiune împotriva familiei, săvârşită cu intenţie şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri. – interdicţia se aplică şi persoanelor care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic sau au handicap mintal.

În favoarea proiectului de lege organică au votat 94 de senatori, cinci senatori au votat împotrivă şi patru s-au abţinut de la vot.

Senatul este prima Cameră sesizată cu proiectul legislativ, iar forul decizional este Camera Deputaţilor.

Mihaela Stoica

sursa>

http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Senatul_a_aprobat_proiectul_privind_adoptiile_internationale_0_499150654.html

~~~+~~~

Senat: Adopţiile internaţionale, posibile dacă adoptatorul sau unul dintre soţi este român

Mediafax.ro / 14 iunie 2011

Senatorii au adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede posibilitatea adopţiei internaţionale a copiilor români dacă adoptatorul sau unul din cei doi soţi este cetăţean român.

Senatul a adoptat, în acest sens, cu amendamente, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

Raportul cu amendamentele propuse de Comisiile juridică şi pentru muncă a fost adoptat cu 101 voturi „pentru”, şapte „abţineri” şi patru voturi „împotrivă”.

Senatul a decis că adopţia internaţională a copiilor români în cazul în care adoptatorul sau unul dintre soţi este cetăţean român poate fi încuviinţată numai după o perioadă de doi ani, termen în care se poate realiza fie adopţia internă, fie cea făcută de către rudele până la gradul IV care domiciliază în străinătate.

În varianta propusă de Guvern, proiectul de lege propunea ca adopţia internaţională a copiilor români să fie posibilă doar pentru rudele acestora până la gradul trei inclusiv cu domiciliul în străinătate.

Potrivit proiectului de lege, adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană sau familie cu reşedinţa în străinătate poate fi încuviinţată, de asemenea, dacă adoptatorul cu domiciliul în străinătate este soţ al părintelui firesc al copilului.

Proiectul de lege, care a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, a întrunit 94 de voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă” şi patru „abţineri”.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/senat-adoptiile-internationale-posibile-daca-adoptatorul-sau-unul-dintre-soti-este-roman-8342095 

Citeste si>

Senatul votează pe 14 iunie reluarea adopţiilor internaţionale, deghizate în “adopţii interne”

 
3 comentarii

Scris de pe iunie 15, 2011 în Adoptii, articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Legea combaterii pornografiei, respinsă de Senat

Mediafax.ro / 26 aprilie 2011

Legea combaterii difuzării de materiale cu conţinut pornografic a fost respinsă, marţi, de Senat, pentru că nici opoziţia, nici puterea nu au reuşit să întrunească 69 de voturi.

Pentru adoptarea legii au votat 46 de senatori, în timp ce pentru respingere s-au pronunţat 38 de senatori, provenind din rândurile opoziţiei.

Proiectul de lege stabilea că orice persoană fizică sau juridică, deţinătoare a unui nume de domeniu, care intenţionează utilizarea acestuia în scopul realizării unui site destinat exclusiv distribuirii de materiale pornografice are obligaţia să notifice în 10 zile Ministerul Comunicaţiilor şi să îndeplineasc următoarele condiţii, cumulativ:

– să publice pe pagina de acces o atenţionare cu privire la conţinut,

– să permită accesul persoanelor numai după o verificare prealabilă a vârstei acestora,

– să evidenţieze clar numărul accesărilor.

De asemenea, deţinătorii de astfel de site-uri ar fi fost obligate să paroleze accesul pe site. În plus, utilizatorii trebuiau să plătească o taxă suplimentară, care să fie evidenţiată pe factura de internet a furnizorului.

Legea prevedea că prin materiale cu caracter pornografic se înţeleg obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video sau audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale şi alte forme de exprimare care prezintă explicit o activitate sexuală.

Proiectul de lege iniţiat de Guvern urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/legea-combaterii-pornografiei-respinsa-de-senat-8192844

foto>

http://www.machiavelli.ro/images/news/14_senat.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Este necesară o dezbatere publică: Pro şi contra legalizării mamei-surogat

[De data asta merg pe „mâna” francezilor… – dan.camen.]

Ziarul Lumina / 3 martie 2011

Larisa Iftime

Problema mamei-surogat care ţine de procedurile reproducerii umane asistate medical (RUAM) are o mare complexitate, iar de acest fapt vor trebui să ţină seama legiuitorii români cât de curând. Un nou proiect de lege pe această temă a fost recent depus de dna deputat Mihaela Şandru la Senat. Proiectul prevede de fapt reglementarea reproducerii umane asistate medical. Încă de la prima citire se văd o mulţime de lacune şi puncte vulnerabile, de aceea textul cere imperios să fie luat în dezbatere de societate. Primul punct vulnerabil pe lista acestora este legalizarea mamei-surogat.

În mass-media românească nu au existat până acum dezbateri publice pertinente, în care să se prezinte toate punctele de vedere pe care le impune o astfel de problemă. Au existat doar poziţii care au susţinut necesitatea legalizării acestui fenomen, adică poziţii unilaterale, şi atât. Nici vorbă să fie prezentat vreun punct de vedere etic sau vreun punct de vedere care să informeze femeile care intenţionează să devină mame-surogat, prevenindu-le asupra situaţiei la care se expun. Unde sunt bioeticienii din zona medicală şi de drept? Unde sunt profesorii de filosofie şi morală, care să explice consecinţele acestui fenomen? O decizie pertinentă pe un asemenea subiect complex şi sensibil nu se poate construi decât pe o dezbatere cu toate argumentele – pro şi contra – la vedere.[Completez> Unde sunt, de asemenea, si preotii care sa spuna public daca acest lucru este pacat sau nu? – n.m.]

Nu putem trece uşor cu vederea că există deja cazuri de mame-surogat în România. Însă tot atât de adevărat este că nu se cunoaşte numărul de copii născuţi astfel în România şi nu există nici un studiu epidemiologic cu privire la monitorizarea acestor copii, fapt care ar putea permite legiuitorilor să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, iar în consecinţă, să fie evitate abuzurile.

Motive care susţin legalizarea mamei-surogat

Din mărturiile celor care susţin legalizarea mamei-surogat în România reies o serie de motive ce nu pot fi neglijate. Femeile care nu pot avea copii au o mare suferinţă. Dincolo de problema comodităţii, care ar putea motiva pe unele femei să nu nască (frica de naştere, teama de degradare a corpului mai târziu, anxietate în faţa durerii etc.), există şi o seamă de motive medicale care împiedică femeile să aibă copii. Este, de exemplu, cazul femeilor care au suferit un tratament cu radiaţii, dar şi al altora, inclusiv al femeilor care au avortat prima lor sarcină şi au rămas sterile pe viaţă.

Un al doilea motiv din această serie este că mama-purtătoare face un act de generozitate. Oferirea propriului corp pentru a găzdui copilul unui cuplu este privită ca un act altruist extraordinar. Acest act este, uneori, propus de rude ale femeii care nu pot suporta sarcina, de soră sau, alteori, de prietene.

Un alt punct de vedere care susţine legalizarea acestei proceduri este: de ce să refuzăm progresele în domeniul tehnologiei medicale? Dacă donarea de gameţi, spermă şi ovule este acceptată, dacă donarea de embrioni este acceptată, de ce să nu se accepte şi împrumutarea corpului unei persoane? În virtutea căror principii? De ce să negăm beneficiile progresului ştiinţific în domeniul medical şi progresul care ne întinde o mână de ajutor?

Pericolele legalizării mamei-surogat

Există suficiente puncte de vedere contra legalizării fenomenului, care, din păcate, nu se regăsesc în mass-media românească de mare tiraj. În primul rând, mama purtătoare trebuie remunerată. Iar de aici până la surogatul ca „afacere” nu e decât un pas. În multe cazuri sesizate în presa internaţională, surogatul este astfel manipulat pentru a deveni o afacere. În India, de exemplu, femeile dintr-un azil de bătrâni erau recrutate pentru a deveni mame-surogat pentru străini sau indieni bogaţi, care „cumpărau” această „ocazie” cu sume sub 10.000 de euro. În Ucraina este nevoie de 15.000 de euro. În America de Nord, de aproximativ 40.000 de euro. Un copil nu poate avea un preţ, chiar dacă aici nu este vorba despre copil, ci de „contract”, de „închirierea pântecelui” şi „evacuarea chiriaşului.

Un alt punct de vedere împotrivă ar fi că acest proiect nu reprezintă o prioritate a sănătăţii publice, cel puţin în această perioadă, când spitalele din România sunt subfinanţate, când sectoare întregi ale medicinei au ajuns în pragul falimentului. Din acest punct de vedere, această lege nu este o prioritate.

Complicaţii etice şi legale

În altă ordine de idei, mama purtătoare are un statut legal vag. Ce relaţie există între femeia care naşte un copil care, din punct de vedere biologic, nu-i aparţine? Cine este copilul pentru femeia care îl poartă nouă luni în pântece şi îl naşte? Iată doar câteva întrebări dificile. Nu sunt cunoscute foarte bine, de altfel, consecinţele psihologice asupra femeii care dă copilul mamei sale biologice. Nu mai vorbim despre consecinţele psihologice ale acestui fapt asupra copilului însuşi.

Recurgerea la mama-surogat implică un contract între două părţi, „mama-purtătoare” şi „părinţii beneficiari”, cu angajamente de ambele părţi, cu drepturi şi obligaţii, ce presupune responsabilităţi legale. Ce se întâmplă dacă, de exemplu, mama-surogat preferă să consume alcool, să fumeze? Este aproape imposibil să asiguri unui cuplu o loialitate totală faţă de angajamentele luate.

Ce se întâmplă dacă părinţii biologici refuză copilul? Probabil, un cuplu care se angajează în acest proces îşi asumă toate consecinţele. Dar ce se întâmplă dacă, în timpul sarcinii, părinţii se separă? Vedem, din înşiruirea acestor argumente, că problema rămâne destul de complicată sub aspect moral, legal şi etic.

Ce se întâmplă dacă părinţii biologici îi cer mamei-surogat să avorteze copilul (din diverse cauze) şi ea nu vrea? Sau ce se întâmplă dacă mama-surogat nu mai doreşte să dea copilul părinţilor biologici?

Dezbaterile publice din Franţa privind mama-surogat

Cea mai avansată ţară la capitolul dezbateri publice pe problema mamei-surogat rămâne Franţa. Opinia publică a decis acolo interzicerea fenomenului mamei-surogat. Şi-au spus punctul de vedere împotriva acestei legalizări personalităţi importante, profesori de medicină şi etică, o mare parte a corpului medical. S-au scris cărţi pe această temă. Amintim aici volumul Corps en miettes („Trupul în bucăţi„), Editura Flammarion, 2009, semnat de filosoful Sylviane Agacinski, despre „barbaria” mamelor-purtătoare (15 aprilie 2009). Acolo, autoarea se întreabă: „Putem să ne întrebăm dacă lecţia nazismului a fost cu adevărat învăţată, căci opinia publică pare să nu fie îngrijorată de ceea ce semnifică umanitatea noastră sau spiritul legilor noastre. Ea dă prioritate puterii tehnologiei şi cererii individuale. Asemenea tehnici permit confecţionarea copiilor şi există indivizi care „cer” să se utilizeze aceste mijloace. Restul are cu adevărat importanţă?”

Termenul „mamă-purtătoare”, după părerea autoarei, „relevă o perfidie retorică, ce contribuie la micşorarea femeii, transformând-o într-un sac, într-un soi de cuib temporar, o simplă magazie, unde se stochează copilul, conceput de alţii, care aşteaptă livrarea„. În această viziune, mama-surogat reprezintă „o formă inedită de sclavie şi înjosire a femeilor”. Iar Agacinski se ridică împotriva exploatării corpurilor altora, fenomen aflat în centrul „afacerii cu bebeluşi”, „alienării biologice„, care „se instalează în domeniul procreării artificiale”. „În faţa indiferenţei faţă de aceste femei, transformate astăzi în incubatoare „subvenţionate”, nu putem să nu recunoaştem răceala egoistă şi dispreţul acelora care consideră normal să pună viaţa altora în slujba lor„. Ea se întreabă dacă nu cumva „aspectul cel mai repugnant din toată această afacere” este justificarea cu care se „dăruie” mamele-purtătoare, din „generozitate” sau „altruism”.

Citeste si>

Legalizarea “mamelor surogat”: o provocare adresată deopotrivă dreptei şi stângii

Femeile care nu pot avea copii pot apela la mamele surogat, potrivit unui proiect legislativ

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1533;1;53209;0;Pro-si-contra-legalizarii-mamei-surogat.html

foto>

http://www.stl.ro/wp-content/uploads/2011/02/mamesurogatrom2.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Senatul a respins proiectul de lege privind legalizarea prostitutiei. Vezi ce au zis senatorii despre legea lui Prigoana

HotNews.ro/ 2 martie 2011

Senatul a respins, miercuri, proiectul de lege initiat de deputatul democrat-liberal Silviu Prigoana ce prevedea legalizarea prostitutiei, anunta Agerpres. In cadrul dezbaterilor, au fost exprimate atat pareri pro, cat si pozitii contra legalizarii „celei mai vechi meserii din lume”, majoritatea senatorilor care au luat cuvantul exprimandu-se, insa, in favoarea unei discutii publice care sa porneasca de la rezultatele unor studii serioase privind acest fenomen, pentru a se vedea daca societatea romaneasca este pregatita pentru un asemenea act normativ. Propunerea legislativa a fost respinsa cu o larga majoritate, raportul de respingere intrunind 85 de voturi „pentru”, 5 abtineri si 6 voturi impotriva.

Reprezentantul Guvernului, prezent la sedinta, a declarat ca Executivul nu sustine propunerea legislativa si ca „legalizarea prostitutiei aduce atingere vietii sociale” si lezeaza valorile fundamentale ale familiei.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda, presedintele Comisiei pentru drepturile omului, a sustinut ca „proiectul de lege este inacceptabil„, insa a subliniat ca, pe viitor, acest fenomen trebuie reglementat si a adus o serie de argumente impotriva pozitiei exprimate de unii colegi, care au criticat dezincriminarea, in noul Cod penal, a prostitutiei. Daca ne-am intreba ce avem mai multi in Romania senatori si deputati sau prostituate? Judecatori, procurori, politisti sau prostituate? Raspunsul este acelasi, tot statul pierde. Medici, profesori sau prostituate? Pentru fiecare din aceste categorii avem o lege, de ce nu am avea si o lege a prostitutiei?„, a argumentat Gyorgy Frunda.

Nu putem accepta ca trebuie sa legalizam prostitutia doar pentru ca ea exista. Numarul de hoti poate sa para mai mare decat cel al doctorilor din Romania, dar asta nu inseamna ca ar trebui sa legalizam furtul„, i-a replicat presedintele Comisiei juridice, senatorul social-democrat Toni Grebla. Senatorul a mai precizat ca este de parere ca nu este oportuna acum reglementarea unei astfel de activitati, avand in vedere principiile si valorile fundamentale referitoare la demnitatea umana si ocrotirea familiei, valori garantate de constitutie. Societatea romaneasca nu doreste, nu este pregatita si nici nu va accepta sub aspect moral legalizarea acestei practici. Nu exista niciun motiv sa credem ca legalizarea prostitutiei ar pune capat vreunui abuz. Niciodata raul nu poate fi legiferat. Argumentele cum ca legalizarea prostitutiei ar preveni raspandirea bolilor cu raspandire sexuale este fals ca statistica arata ca procesul si perioadele de incubare scapa controlului periodic, iar bordelurile raman mereu focare nesfarsite de infectie„, a spus Grebla.

Senatorul PSD, Dan Sova, membru in Comisia Juridica a luat cuvantul in plen si a atras atentia ca dezbaterea propunerii legislative nu trebuie facuta in baza opiniei Bisericii Ortodoxe romane care spune ca o astfel de lege „ar putea incuraja destrabalarea si desfraul si ca sunt necesare studii de impact privind statistica fenomenului, fiscalitatea, morala si sanatatea publica.In absenta unui studiu de impact nu stiu ce crede populatia Romaniei si nici ce este bine. (…) Fenomenul prostitutiei este peste tot. Exista inclusiv in jurul Parlamentului. Este plin. In jurul Ministerului de Interne. Este plin. Este plin in ziare, in parcari, in baruri, in restaurante. Este plin peste tot in Romania de o activitatea necontrolata medical”, a mai declarat Sova.

Impotriva proiectului legislativ s-a pronuntat si colegul de partid al lui Silviu Prigoana, senatorul PDL Orest Onofrei care a declarat: „Exista si coruptia si consumul de droguri, crima si furtul, la fel cum initiatorul ne anunta ca exista prostitutia. Sa legalizezi una din ele ar fi o flotare logica„. Initiatorul ne spune ca este cea mai veche profesie din lume. Eu am cautat-o in nomenclatorul de functii si nu am gasit-o. Nu e trecuta nici in profesiile liberale, cu atat mai mult in cele crestin-democrate. Daca initiatorul poate si ne-a dovedit ca poate sa faca bani din gunoaie, eu nu cred ca se pot face bani si din gunoaiele morale ale societatii romanesti„, a declarat Orest Onofrei.

Tot impotriva proiectului s-a declarat si senatorul PSD Titus Corlatean, dar a admis ca „fenomenul nu poate fi ignorat„. Corlatean a a tinut sa precizeze ca „subiectul este extrem de serios” si ca este necesar ca Guvernul sa initieze o dezbatere publica pe aceasta tema care sa aiba la baza analize, statistici, inclusiv solutii.

Georgica Severin, senator PSD: „Trebuie sa-i dau dreptate domnului Prigoana, desi nu sunt incatat de modul cum a realizat si promovat aceasta lege. Prostitutia este o relaitate, nu o putem ignora. Trebuie sa vedem si cum au reactionat si celelalte state din UE. Se vine mereu cu ideea ca Biserica nu este de acord, dar Constitutia Romaniei spune ca statul nostru este un stat laic, iar pozitiile Bisericii trebuie sa fie in limitele constitutionale. Trebuie sa actionam mereu neuitand ca romania este un stat laic„.

Iulian Urban, senator PDL, membru in Comisia juridica: „In momentul cand dezincriminezi o infractiune vii si dai un semnal. Semnalul este acela pe care il vedem in fiecare zi in orasele Romaniei. Vedem la un moment dat vedem masini de politie oprite langa aceste prostituate, auzim de munti de amenzi pe care nimeni nu le achita. Nu reusim sa facem nimic sa putem sa combatem acest fenomen. Duceti-va in piata Alba Iulia si luati blocurile de acolo la rand si vedeti ca fenomenul exista. Luati si anunturile la saloanele de masaj si veti vedea ca fenomenul exista. Sigur ca nu putem vota un proiect care este facut prost, ci trebuie respins. Insa daca nu vom veni cu niste masuri si politici clare, fenomenul se va amplifica. Solutia trebuie sa vina de la Guvern, de la Ministerul de Interne. Acolo sunt statisticile, cifrele, studiile, nu de la un parlamentar„.

Proiectul de lege prevede desfasurarea activitatilor cu caracter sexual in conditiile unei autorizari prealabile, pentru persoane care au implinit 20 de ani si sunt apte din punct de vedere medical. Acesta mai prevede ca autorizatia ar urma sa fie emisa de primarii localitatilor, pe baza unui aviz emis de o structura specializata a MAI. Senatul este prima camera legislativa sesizata in legatura cu acest act normativ.

Alina Neagu

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8353574-proiectul-lege-privind-legalizarea-prostitutiei-respins-senat.htm

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Senatorii s-au contrat pe tema cenzurarii pornografiei pe Internet

[Este pentru prima data atunci cand, vorbindu-se in Senat despre pornografia mediatica, se vorbeste si despre „deprecierea femeii in societate„. Patriarhia Romana a facut si ea acelasi lucru prin comunicate media si numai atunci cand s-a vorbit de dezincriminarea incestului si a prostitutiei in elaborarea noului Cod Penal, in anul 2009 *(vezi AICI).

Articolul arata ce se intampla de fapt cand un specialist vorbeste unor politicieni interesati mai degraba de implementarea in tara cat mai bine a ideologiei europene despre drepturilor omului, insa fara vreo responsabilitate, oameni macinati de framantarile partidelor lor privind disputele politice. De asemenea, contrar asteptarilor, legea este initiata de Guvernul PDL, aratand practic ca celalalte initiative ale mebrilor acestui partid, de legalizare a prostitutiei si a reproducerii umane asistate  medical (RUAM), nu au fost decat niste initiative personale, nesustinute la nivel politic de partid.

De remarcat este si faptul ca exista pana acum 35 de ong-uri implicate in acest demers, lucru deosebit de imbucurator.

Masurile de combatere a pornografiei prevazute de acest proiect de lege par a fi mai degraba create pentru a spori contributiile financiare la Stat, decat de starpire a acestui fenomen, insa chiar si asa aceste amendamente reprezinta un obstacol minim in cale minorilor de a accesa site-uri cu continut explicit pornografic. – dan.camen.]

Ziare.com/ 1 martie 2011

Senatorii din Comisia de cultura au discutat marti un proiect de lege al Guvernului privind modul de cenzurare a pornografiei pe Internet, ca masura de protejare a minorilor, subiect care a starnit dezbateri aprinse legate de definitia fenomenului, dar si de modul de blocare a site-urilor de profil.

Intreaga dezbatere a pornit de la o initiativa a Guvernului legata de combaterea pornografiei pe Internet, in scopul protejarii minorilor.

In cadrul dezbaterilor, a luat cuvantul profesorul Gheorghe Virgiliu, specialist in bio-etica si reprezentant al 35 de ONG-uri. Acesta a sustinut ca „19 % din copii romani efectiv consuma pornografie pe Internet”.

„In general, deprecierea femeii in societatea occidentala si romaneasca se datoreaza consumului de pornografie, mai ales la noi unde cotidienele sunt pline de pornografie, lucru care nu se intampla in Occident. Exista reviste pornografice, dar nu exista pornografie sau batjocorirea simbolica a femeii in cotidiene de mare tiraj, pe site-uri sportive„, a spus Virgiliu, pledand pentru introducerea unor filtre pe Internet prin intermediul provider-ilor.


Presedintele Comisiei, Sergiu Nicolaescu, a intervenit sustinand ca nu poate fi negata „necesitatea presei de a se vine mai bine”.

Olympia lui Manet, acuzata de pornografie

La randul sau, senatorul PSD Georgica Severin a ridicat problema definirii pornografiei, precizand ca in acest moment notiunea este vaga si poate fi interpretata. Mai mult, el a intrat intr-o disputa cu reprezentantul ONG-urilor legata de masura in care fotografiile nud pot fi sau nu considerate pornografice. „Olympia lui Manet, atunci cand a fost expusa prima data, a fost acuzata ca ar fi pornografie”, a afirmat el, referindu-se la un celebru tablou al pictorului Edouard Manet.

In 2009, s-au facut studii si au demonstrat ca barbatul care vede o femeie dezbracata creierul sau activeaza si vede ca si cum ar privi un obiect. In momentul in care exercitiul se face pe termen lung barbatul ajunge sa priveasca femeia sa se raporteze la ea ca la un obiect„, a argumentat Virgiliu.

In momentul in care Severin a sustinut ca si in cazul femeilor ar fi acelasi mecanism, senatorul a fost contrazis. „Creierul barbatului e diferit alcatuit conform neuro-psihologiei, este mult mai expus mesajelor pornografice”, a sustinut reprezentantul ONG-urilor.

La randul sau, senatorul PSD ar argumentat faptul ca o interdictie a pornografiei pe Internet contravine insasi principiilor pe care s-a fundamentat. „Din principiu, desi nu sunt de acord cu ceea ce inseamna site-uri pornografice, ceea ce inseamna accesul minorilor si asa mai departe, orice forma de cenzurare a Internetului este impotriva principiilor sale de baza. Trebuie sa gasim formula ca aceasta blocare a accesului sa fie liber consimtita de catre beneficiari si nu impusa de catre stat. (…) Cred ca mult mai important ar fi daca statul nostru, Guvernul, ar mai renunta la unele cheltuieli si s-ar gandi la o zona de educatie.

Acest control al Internetului, mai ales in zona noastra (…) daca incepem sa blocam la nivelul Internetului ne vom trezi ca vom bloca si site-uri care contin pareri care nu convin unei puteri sau alteia”, a spus Severin

De asemenea, senatorul PD-L Viorel Calcan a sustinut ca in niciun caz legea nu priveste publicatiile, ci doar site-urile de specialitate. „Nu discutam ce se intampla cu ziare, cu reviste, vorbim acum de noutate, adica despre Internet si actualizam practic legea din 2003„, a sustinut democrat-liberalul.

In cele din urma, presedintele Comisiei, Sergiu Nicolaescu, a suspendat sedinta, constatand lipsa de cvorum, urmand ca dezbaterea sa se reia intr-o sedinta viitoare.

Proiectul de lege mentioneaza ca persoanele care realizeaza site-uri destinate exclusiv distribuirii de materiale pornografice sunt obligate sa le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai dupa ce s-a platit o taxa pe minut de utilizare, stabilita de realizatorul site-ului si declarata organelor fiscale. De asemenea, se precizeaza ca aceia care administreaza site-uri pornografice trebuie sa verifice varsta persoanelor care acceseaza aceste paginile de Internet, inainte de a li se permite accesul.

Potrivit propunerii legislative prin materiale cu caracter pornografic se intelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicatii, filme, inregistrari video sau audio, spoturi publicitare, programe si aplicatii informatice, piese muzicale, precum si alte forme de exprimare care prezinta explicit sau sugereaza o activitate sexuala.

sursa>

http://www.ziare.com/politica/senat/senatorii-din-comisia-de-cultura-s-au-contrat-pe-tema-cenzurarii-pornografiei-pe-internet-1078727

foto>

http://www.hit.ro/lib/uploads/image/vechi/2008-12/gal_mare_porno_2.jpg

http://static.cinemagia.ro/img/db/actor/00/17/11/sergiu-nicolaescu-921901l.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Legalizarea „mamelor surogat”: o provocare adresată deopotrivă dreptei şi stângii

[Este un articol ce prezinta istoria tentativelor de adoptare a proiectelor de lege privind legalizarea in Romania a reproducerii umane asistata medical (RUAM), sau, mai simplu spus, legalizarea „mamelor surogat”. Totodata, el arata si unele din marile neajunsuri (nu toate) ale proiectului de lege initiat de deputata PDL Mihaela Sandru si depus spre adoptare la Senat zilele trecute – dan.camen.]

DW-World.de/ 24 februarie 2011

O deputată PDL propune legalizarea „mamelor surogat”. Este a treia tentativă de legalizare a unui mod de reproducere extrem de controversat în întreaga lume.

Tehnicile noi de fertilizare se practică în România într-o situaţie de (i)legalitate incertă. Nu sunt explicit interzise, dar nici nu se pot desfăşura liber din cauza unor numeroase implicaţii juridice.

De fapt e vorba de mai multe subiecte diferite, căci între tratamentele propriu-zise de infertilitate şi practica mamelor surogat (sau gestaţia în favoarea altuia) există o mare diferenţă din toate punctele de vedere, cu excepţia celui strict medical. Or, tocmai subiectul principal al legii propuse de deputata PDL, Mihaela Şandru, este şi cel mai controversat.

Gestaţia în favoarea altei persoane este autorizată în Canada, cu excepţia Quebecului, în Marea Britanie, Olanda, Danemarca şi, oarecum surprinzător, în Grecia şi Ucraina. În Belgia, practica mamelor purtătoare este liberă, deşi nu este oficial acceptată, dar ea este explicit interzisă în Franţa, Germania, Italia, Spania şi Elveţia. În SUA ea este, mai curând admisă, dar se supune legislaţiilor diferitelor state.

Întîmplarea face ca şi în Franţa subiectul să fie în atenţia opinie publice, deoarece a fost propusă recent o lege nouă a bioeticii, care propune revizuirea mai multor subiecte printre care şi acela al gestaţiei în favoarea altei persoane. În trecut practica a fost liberă, dar a fost, la un moment dat, interzisă după o aprinsă dezbatere judiciară.

Ion Iliescu şi tragedia lui Oedip

Dar şi în România subiectul are o istorie, deşi ea nu este bine cunoscută. Prima tentativă de autorizare a gestaţiei în favoarea altuia a avut loc în 2004, prin iniţiativa legislativă a deputatului PSD, Ovidiu Brânzan, fost ministru al sănătăţii. El propunea o lege mai largă care reunea toate aspectele reproducerii umane şi care a avut un parcurs foarte accidentat.

După adopatarea ei în Parlament, în octombrie 2004, preşedintele de atunci Ion Iliescu o trimitea înapoi la reexaminare cu multe obiecţii de natură constituţională. Surprinzător, preşedintele avea o poziţie mai „progresistă” decât parlamentul în cele mai multe privinţe, cu excepţia uneia, legate de riscul incestului.

Preşedintele manifesta o mare nelinişte legată de posibilitatea ca un copil născut din gameţi aparţinând unor donatori anonimi să devină eroul unui involuntar incest, ca în cunoscuta tragedie antică, şi solicita ca numele donatorilor să fie dezvăluiţi.

Traian Băsescu ultra-liberal

Parlamentul va adopta legea abia după alegeri şi noul preşedinte Traian Băsescu îşi va exercita la rândul său spiritul critic. Preşedintele manifesta din start o perspectivă mult mai liberală, cerând înlăturarea tuturor barierelor din calea libertăţii individuale şi a autonomiei personale. În comentariile sale, noul preşedinte va întrece pe alocuri în liberalism chiar pe autorii legii, solicitând eliminarea autorităţii medicale, pe care legiuitorul o instituise ca ultima instanţă bioetică.

Pe de altă parte însă preşedintele solicita ca traficul de gameţi şi manipularea genetică să fie mai ferm incriminate. El semnala, totodată, şi riscurile unor practici eugenice, deşi nu putea oferi o „soluţie” cu adevărat aplicabilă. Traian Băsescu va sesiza Curtea Constituţională în vara lui 2005 şi va avea câştig de cauză, dar, in extremis, Parlamentul va respinge proiectul în întregul său.

A doua tentativă datează din 2009 şi a aparţinut unui grup de 7 senatori PDL, printre care şi actualul ministru de interne, Traian Igaş, precum şi fostul ministru, Sorina Plăcintă. Legea a fost însă respinsă de propriul guvern, care nu dorea să se lege la cap fără să-l doară. Proiectul, care relua în formă mult simplificată tema mamelor purtătoare, al gameţilor donaţi şi contractelor de gestaţie crea prea multe contradicţii juridice greu de rezolvat.

De data aceasta însă legea propusă de deputata Mihaela Şandru se străduieşte să ţină seama de întregul istoric al problemei şi să integreze toate obiecţiile din trecut. Este vădită strădania de a îmbrăţişa un ton mai exigent etic, de a se delimita de zonele obscure şi de a adopta o poziţie punitivă fără echivoc în cazurile de derivă mercantilă sau abuz ştiinţific (experimente pe gameţi, traficul de gameţi, inseminare sau prelevare fără consimţământ, clonare şamd).

Mercantilizarea gestaţiei şi problema bugetară

Cu toate acestea, noul proiect, abia depus la Senat, lasă neacoperite tocmai aspectele cele mai importante. Aşa cum se vede din practica internaţională, care are deja un istoric încărcat, legalizarea mamelor purtătoare se poate transforma într-o nouă formă de comerţ. În esenţă, trupul femeii purtătoare devine obiect de tranzacţie, ca şi gameţii, fătul sau copilul nou-născut.

Iniţiatoarea legii subliniază caracterul pur altruist al contractelor de gestaţie, dar gratuitatea este o pură utopie. Într-o ţară ca România, săracă, obişnuită cu abandonul copilului, cu avorturile fără limite (garantate de Constituţie), cu prostituţia, practica mamelor purtătoare va deveni o nouă industrie sordidă. Caracterul clandestin al tranzacţiilor (interzise ca atare de lege) nu va face decât să favorizeze abuzurile.

O a doua mare problemă – şi care îi va atinge de data aceasta şi pe cei cu gândire liberală – este faptul că deputata PDL propune ca statul să preia toate cheltuielile reproducerii asistate prin bugetul de asigurări medicale. Se întrevede de pe acum perspectiva ca o minoritate (cuplurile infertile) să preia o tranşă disproporţionat de mare din bugetul public – şi aşa aflat la limita de jos a subzistenţei – în numele unei nevoi controversate şi neratificate până la capăt de opinia publică.

Autor: Horaţiu Pepine

Redactor: Petre M. Iancu

sursa>

http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6449722,00.html

foto>

http://graphics8.nytimes.com/images/2008/11/30/magazine/30surrogate-395.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 24, 2011 în articole, citadela, diverse, medicina

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,