Hristos a inviat! Hristos S-a inaltat!
Subtilitati teologice.
Discutam de praznicul Inaltarii Domnului cu un parinte apropiat despre salutul ortodocsilor cu ocazia praznuirii acestei sarbatori zicand deja traditionalul salut: „Hristos S-a inaltat!” si raspunzand cu: „Adevarat S-a inaltat!”.
Plecand de la afirmatia parintelui spusa intr-un mod instant, strafulgetor, cum ca aceasta formula de salut are nuante protestante (daca e interpretata intr-un anumit chip), am inceput sa analizez faptul ce l-a determinat sa afirme acest lucru.
M-am gandit ca daca de sarbatoarea Rusaliilor (Pogorarea Sfantului Duh), penticostalii intre ei s-ar intalni, s-ar saluta cu urmatorul salut: „Duhul Sfant S-a pogorat! (peste noi)”, raspunsul ar fi ceva de genul: „Cu adevarat S-a pogorat! (peste noi)”- si asta nu o zic in gluma sau in bascalie.
De asemenea, acelasi rationament extinzandul la salutul rostit la sarbatoarea Inaltarii Domnului, varianta de dialogare ar capata urmatorul inteles in urechile protestantilor: „Hristos S-a inaltat! (de tot/ definitiv)”, iar raspunsul ar fi interpretat astfel: „Cu adevarat S-a inaltat (de tot/definitiv)”, intelegand prin aceasta doctrina lor protestanta care il considera pe Dumnezeu intr-o continua departare (distantare) de om. Dumnezeu e transcendent in chip absolut, creand lumea, El ramane distant, nu mai are grija de ea. Consecinta e ca omul cade prada predestinarii. Nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa pentru faptul ca Dumnezeu nu e langa el, nu-i e aproape (macar). Astfel ca acest salut ar capata in urechile lor (a protestantilor) o valoare dogmatica si un crez exprimat in mod vadit, o adevarata (deplina) marturisire de credinta.
Acest salut insa este folosit de ortodocsi, interpretat in mod corect teologic, insa poate capata usor alte nuante dupa cum am spus mai sus, depinde de cine e folosit si de felul cum e inteles. Spun acest lucru pentru ca pot considera foarte usor faptul ca acest salut ar putea avea nuante protestante si ca el ar fi adresat ca o contra-marturie (cum au protestantii obiceiul) impotriva catolicilor, stiind ca teologia catolica abunda de un imanentism excesiv. Pentru catolici Dumnezeu este uneori atat de legat de pamant incat, uneori se confunda cu el, Dumnezeu e intru toate si toti si uneori este confundat cu acestea – lumea devenind astfel realitatea ultima – umanismul – (citeste cuvintele parintelui D. Staniloae ‘Despre Mantuire’ – intrebarea a II-a despre diferentele inter-confesionale AICI). De aici si inevitabilul ecumenism nascut in sanul catolicilor pe fondul teologiei nesacramentale protestante.
Diferenta insa dintre salutul de Inviere „Hristos a inviat!” si cel al Inaltarii „Hristos S-a inaltat!” este facuta de doua elemente: marturia pe care o exprima, dar si de felul alcatuirii lor.
Astfel ca pentru prima deosebire, diferenta consta in faptul ca pentru ortodocsi Invierea Domnului este marturia de capatai, luandu-se dupa cuvantul apostolului Pavel care spune raspicat: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (1 corinteni 15, 14). Deci aceasta marturie a Invierii lui Hristos este marturia deplina prin care ortodoxul isi defineste si marturiseste crezul. De ce dar atunci putem vorbi doar de o formula deplina de salut? Pentru ca are legatura si cu felul compunerii ei, adica e vorba de a doua diferenta de care vom vorbi mai jos.
In ultimul cuvant al Ips Bartolomeu despre Invierea Domnului, acesta spunea ca „Învierea lui Hristos nu este un scop în sine, ci făgăduinţa şi garanţia propriei noastre învieri”- adica ceea ce ar fi spus Parintele Staniloae despre conceptul de persoana din ortodoxism. Totul are valoare daca e raportat la persoana umana, adica tot ce se petrece in ortodoxism, avand menirea sa lege pe om cu Dumnezeu. Astfel ca se poate vedea usor diferenta la formula de salut de la Inviere ca „Hristos a inviat!”- adica nu S-a Inviat doar pe El Insusi, ci impreuna cu El a inviat si pe cei ce cred in El. La formula de salut de la Inaltare, Hristos este asezat intr-o permanenta pozitie de departare fata de om, caci se spune „Hristos S-a inaltat!”- oamenii ramanand undeva jos, departe.
Astfel ca un salut crestinesc trebuie sa contina cu el si marturia comuniunii omului cu Dumnezeu, nu doar o formula de salut intre doi oameni despre un anumit eveniment oarecare.
Repet insa, aceasta poate fi doar o subtilitate teologica, nu dezmint faptul ca totul poate a pornit dintr-o traditie si un pietism fata de aceasta sarbatoare praznicala a Inaltarii Domnului.
In timpul liturgic avem insa un permanent urcus si coboras, astfel ca Hristos Se Intrupeaza, Se jertfeste, Invie, Se inalta, ca sa vina intru slava coborand iar, insa inaintea de acest ultim act, pogoara pe Duhul Sfant pentru a nu-i lasa singuri pe cei ce cred intru a doua venire a Sa, nedespartindu-Se astfel nicicum de ei.
O cantare bisericeasca care se gaseste in ‘Cantarile sfintei Liturghii’ intitulata ‘Taina Crestinatatii’ spune despre aceste mari acte savarsite de Dumnezeu pentru om prin Fiul zicand: „Cu adevarat mare este Taina Crestinatatii. Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, S-a vestit de ingeri, S-a propovaduit intru neamuri, S-a crezut in lume si S-a inaltat intru slava”. Insa Taina de Capatai a ortodocsilor este insasi Invierea Domnului, pentru care este praznuita in fiecare Duminica a anului ca timp liturgic atemporal (supra-temporal), invietor.
Cu toate aceasta, nu putem trece cu vederea faptul ca aceasta formula de salut folosita la sarbatorirea Inaltarii Domnului, poate fi si o reactie a ortodocsilor fata de cei ce considera si spun ca Hristos nu a inviat, caci daca a inviat, S-a si inaltat; sau ca Trupul Sau a fost unul aparent, sau pur si simplu ca a fost o naluca, cum credeau apostolii pe mare in corabie cand Hristos mergea pe mare. De aceea si in Evanghelia Inaltarii Domnului Hristos se spune ca El a mancat impreuna cu ei (spunandu-le mai apoi ca: „Voi sunteti martorii acestora”), iar pe Muntele Maslinilor ingerii erau cu ei (apostolii) cand El S-a inaltat.
Cu toate acestea, nu pot sa nu bag in seama si faptul ca aparitia acestui salut legat de Inaltarea Domnului in vocabularul ortodcsilor, poate sa nu fi avut niciodata vreun substrat teologic, el venind doar ca un ‘feed-back’ la salutul legat de Invierea Domnului pe care ortodocsii il folosesc timp de patruzeci de zile dupa Inviere; deci o simpla si banala reactie omeneasca si crestineasca fata de aceasta sarbatoare.
Aceste ganduri mi-au trecut prin cap cand parintele a vorbit strafulgetor despre obiceiul salutului de Sfanta Inaltare a Domnului Hristos…
dan.camen.
Theologhia 
