Ortodoxia nu este religie (de Ioannis Romanides)

Ortodoxia nu este religie [1]

 Protopresbiter Prof. Univ. Dr.

Ioannis ROMANIDES 

Multora li se pare ca Ortodoxia este una dintre mul­tele religii, ce are ca grijă principală pregătirea membri­lor Bisericii pentru viaţa de după moarte, adică asigurarea unui loc în Rai pentru fiece creştin ortodox. Astfel, se con­sideră că dogma ortodoxă aduce o asigurare în plus, pen­tru că e Ortodoxă [2], iar dacă cineva nu crede în confesiu­nea ortodoxă, acesta este un motiv în plus ca acel om să se ducă în iad, desigur, fară a mai ţine cont de faptul că, even­tual, va ajunge acolo pentru păcatele sale personale.

Acei creştini ortodocşi care cred că acest lucru este Ortodoxia, au legat Ortodoxia în mod exclusiv de viaţa viitoare. Iar aceia nici nu prea fac multe lucruri în viaţa de aici, ci aşteaptă să moară, ca să se ducă în Rai, pentru că atât cât au trăit, au fost ortodocşi!

O altă partidă a ortodocşilor activează în spaţiul Bi­sericii, fiind interesată nu de viaţa viitoare, ci mai ales de viaţa de aici. Adică de modul în care Ortodoxia îi va aju­ta să trăiască bine în această viaţă. Astfel de creştini orto­docşi se roagă lui Dumnezeu, îi pun pe popi [3] să le facă ru­găciuni, să le facă sfeştanii, paraclise, sfinte masle, etc., ca să le ajute Dumnezeu să le meargă bine în viaţa aceasta, să nu se îmbolnăvească, să li se aranjeze copiii, să le asigure fiicelor lor o zestre cumsecade şi câte-un ginere de treabă, băieţii să-şi găsească fete bune cu zestre bună ca să se căsă­torească, să le meargă treburile bine, comerţul, de care se ocupă, să meargă cum trebuie până şi bursa de valori ori fabrica lor, etc. Astfel, vedem că aceşti creştini nu diferă prea mult de credincioşii altor religii, care fac şi ei aproxi­mativ aceleaşi lucruri [4].

Adică vedem din cele de mai sus că între Ortodo­xie şi celelalte religii există două puncte comune: primul, pregătirea credincioşilor pentru viaţa de după moarte, ca aceştia să meargă în Rai, aşa cum şi-l imaginează fiecare şi, al doilea, să poarte de grijă ca asupra creştinilor să nu se abată în viaţa de aici necazuri, tristeţi, catastrofe, boli, războaie etc., adică Dumnezeu să le facă pe toate după nevo­ile şi poftele lor. Astfel, pentru cei din urmă, religia joacă un foarte mare rol în viaţa de aici şi, mai ales, în viaţa coti­diană însăşi.

În realitate însă, care dintre creştinii de mai sus este interesat dacă există sau nu există Dumnezeu? Care dintre ei Îl caută? Pentru aceştia nu se pune problema dacă exis­tă sau nu Dumnezeu, de vreme ce mai bine ar fi să existe Dumnezeu, pentru ca să-L putem invoca şi cere satisface­rea nevoilor noastre, ca astfel treburile să ne meargă bine şi să avem parte de-o oarecare fericire în viaţa aceasta.

Vedem astfel că în om se manifestă o foarte puter­nică tendinţă de a voi să existe Dumnezeu, de a crede că există Dumnezeu, pentru că este o necesitate pentru om să existe Dumnezeu, ca astfel Acesta să îi asigure cele pe care le-am amintit. Ei, şi întrucât există nevoia omului de a exista Dumnezeu, Dumnezeu există!

Dacă omul nu ar fi avut nevoie de-un Dumnezeu şi dacă ar fi putut să-şi asigure suficienţa celor privitoare la supravieţuirea în această viaţă în vreun alt mod, atunci nu se ştie câţi oameni ar fi crezut în Dumnezeu. Aceasta se petrece, într-o mare măsură, în Grecia.

Astfel, întâlnim mulţi oameni care, deşi înainte erau indiferenţi faţă de religie, către sfârşitul vieţii devin religi­oşi, poate în urma unui oarecare eveniment care i-a speriat. Pentru că deja nu mai pot să trăiască fară să invoce aju­torul unui oarecare Dumnezeu, adică dintr-o prejudeca­tă superstiţioasă. Din aceste motive, chiar firea omului îl ajută pe om să devină religios. Aceasta nu este valabil doar pentru creştinii ortodocşi, este valabil şi pentru credin­cioşii de alte religii. Firea omului este pretutindeni ace­eaşi. Astfel că omul, după căderea sa, întunecat fiind «după fire», ba mai degrabă «împotriva firii», înclină către superstiţie.

Astfel, întrebarea care urmează este aceasta: unde se opreşte superstiţia şi unde începe credinţa adevărată?

Referitor la aceste chestiuni, Părinţii au poziţii şi o învăţătură clare. Un om care urmează sau care mai degrabă socoteşte că urmează învăţătura Iui Hristos şi doar se duce în fiece Duminică la Biserică, care se împărtăşeşte la intervale de timp regulate, care-i foloseşte pe popi ca să-i facă aghiazme, Maslu, etc., [5] fără a se adânci într-aces-tea, rămânând la litera legii şi nu la duhul legii, acesta tra­ge vreun folos oarecare din Ortodoxie? Iar un altul, care se roagă exclusiv pentru viaţa viitoare pentru el insuşi şi pentru ceilalţi, dar care este total indiferent faţă de viaţa aceasta, acesta, de asemenea, trage vreun folos aparte din Ortodoxie? O tendinţă este reprezentată de preotul unei parohii şi de cei care se adună împrejurul lui în spiritul de mai sus, iar cealaltă de un Stareţ în mănăstire, de obicei un oarecare arhimandrit, care se află la pensie şi aşteaptă să moară, cu câţiva monahi în juru-i. [6]

Întrucât aceste tendinţe nu sunt axate pe curăţire şi luminare dintr-o perspectivă patristică, ele sunt eronate în privinţa scopului urmărit. Insă numai în măsura în care ele sunt centrate pe curăţire şi luminare şi aplică discipli­na ascetică patristică ortodoxă pentru a dobândi rugăciu­nea minţii, numai atunci lucrurile sune aşezate pe o teme­lie adevărată. Aceste două tendinţe sunt exagerări duse la extrem. Aceste tendinţe nu au un ax comun. Axul comun care susţine Ortodoxia şi îi întreţine coerenţa, unicul şi singurul ax deasupra tuturor chestiunilor care o preocupă şi care le aşează pe toate celelalte pe un fundament just – atunci când este avut în vedere – este axul: curăţirea – lu­minarea – îndumnezeirea.

Părinţii nu sunt interesaţi exclusiv de ce se va întâm­pla omului după moarte, ci ceea ce îi interesează în special este ce va deveni omul în viaţa aceasta. După moarte nu există vindecarea minţii (νοϋς), astfel că vindecarea trebu­ie să înceapă din viaţa aceasta, pentru că «în iad nu exis­tă pocăinţă». De aceea Teologia Ortodoxă nu este nici supra-cosmică, nici futurologistă, nici eshatologică, ci es­te pur endocosmică. Pentru că interesul Ortodoxiei este pentru omul din lumea de aici, din viaţa aceasta, nu după moarte.

Acum, pentru ce anume sunt necesare curăţirea şi lu­minarea? Pentru ca omul să meargă în Rai şi să fugă de iad? Pentru asta sunt necesare? În ce constă curăţirea şi luminarea şi pentru ce motiv sunt urmărite de ortodocşi? Pentru ca cineva să afle motivul şi să dea un răspuns la această întrebare trebuie să deţină cheia esenţială care es­te aceasta: toţi oamenii de pe pământ au acelaşi sfârşit din punct de vedere teologic ortodox. Fie că este cineva orto­dox, fie că este budist, fie că este hinduist, fie agnostic, fie ateu, orice ar fi, adică fiecare om de pe pământ are meni­rea să vadă slava lui Dumnezeu. Va vedea slava lui Dum­nezeu în urma sfârşitului comun al umanităţii, la cea de-a doua Venire a lui Hristos. Toţi oamenii vor vedea slava lui Dumnezeu, şi, din acest punct de vedere, toţi vor avea acelaşi sfârşit. Toţi vor vedea, desigur, slava lui Dumnezeu însă cu o diferenţă: cei mântuiţi vor vedea slava lui Dumnezeu ca pe o Lumină prea-dulce şi neînserată, iar cei pierduţi vor vedea aceeaşi slavă a lui Dumnezeu ca pe un foc consumator, ca pe un foc ce-i va arde. Acest fapt, că toţi vor vedea slava lui Dumnezeu, este un eveniment adevărat şi aşteptat. A vedea cineva pe Dumnezeu, adică slava Sa, Lumina Sa, acesta este un fapt care va avea loc fie că vrem fie că nu. Trăirea acestei Lumini va fi diferită la unii faţă de ceilalţi.

Astfel că lucrarea Bisericii şi a preoţilor nu constă în a ne ajuta să vedem această slavă, pentru că aceasta oricum se va întâmpla. Lucrarea Bisericii se focalizează asupra mo­dului în care va vedea fiecare în parte pe Dumnezeu. Adi­că lucrarea Bisericii constă în a propovădui oamenilor că există un Dumnezeu adevărat, că Dumnezeu se descope­ră fie ca Lumină, fie ca foc ce arde, că toţi oamenii, în vremea celei de-a Doua Veniri Îl vor vedea pe Dumnezeu [7], ca să îşi pregătească membrii să-L vadă pe Dumnezeu nu ca Foc, ci ca Lumină. [8]

Această pregătire a membrilor Bisericii, precum şi a tuturor oamenilor care vor să-L vadă pe Dumnezeu ca Lu­mină, este, în esenţă, o disciplina terapeutică, ce trebuie să înceapă şi să se încheie în viaţa aceasta. Trebuie ca această vindecare să aibă loc şi să se încheie în viaţa aceasta. Pen­tru că după moarte nu există pocăinţă. Această disciplină terapeutică este esenţa şi principalul conţinut al Tradiţiei Ortodoxe, precum şi principala grijă a Bisericii Ortodo­xe. Este formată şi alcătuită din următoarele trei stadii de urcuş spiritual: purificarea de patimi, luminarea de către Harul Sfântului Duh şi îndumnezeirea, de asemenea, tot prin harul Sfântului Duh. Se întâmplă însă următorul lu­cru: dacă cineva nu ajunge la starea de luminare parţială, în viaţa aceasta, nu poate să-L vadă pe Dumnezeu ca Lu­mină nici în viaţa aceasta, şi nici în viaţa cealaltă [9].

Astfel, este evident că Părinţii Bisericii îşi arată interesul faţă de om aşa cum este el astăzi, în clipa de faţă. Iar cel care are nevoie de vindecare este fiecare om, cel care, de asemenea, este şi responsabil în faţa lui Dumnezeu de începerea acestei lucrări chiar de astăzi, în viaţa aceasta, pentru că numai în viaţa aceasta îi stă în putinţă. Nu după moarte. Şi acest om însuşi este cel care va decide dacă va urma acest drum al vindecării sau nu.

Hristos a spus: «Eu sunt Calea» [10]. Calea către ce? Nu doar către cealaltă viaţă. Hristos este în primul rând calea în această viaţă. Hristos este calea către Tatăl Său şi Tatăl nostru. Hristos Se descoperă în primul rând omului în viaţa aceasta şi îi arată drumul către Tatăl. Acest drum este Hristos Însuşi. Dacă omul nu-L vede pe Hristos în această viaţă cel puţin prin simţirea duhovnicească, nu-L va vedea pe Tatăl, adică Lumina lui Dumnezeu, nici în cealaltă viaţă [11].

---

[1] Fragment extras din cartea Protopresbyter Prof. Univ. Dr. Ioannis Romanides, Teologia Patristică, trad. din lb. neogreacă de Pr. Dr. Gabriel Mândrilă, Ed. Metafraze, Bucureşti, 2011, pp. 65-71

[2] Adică «drept-slăvitoare, drept-credincioasă» (n.trad.).

[3] Folosirea acestui termen (παπαδες) de către părintele Ioannis nu este înjositoare. Încă din S.U.A., unde trăise de la vârsta de trei luni, a crescut, a studiat şi s-a maturizat, obişnuise să folosească accst ter­men. De asemenea, în Sfântul Munte se foloseşte până la saturaţie cu­vântul popă (παπας), fară niciun înţeles dispreţuitor. Ba, dimpotrivă.

[4] Cuvântul părintelui Ioannis, aşa cum am menţionat deja în prolog, este câte-o dată caustic.

[5] Lucruri pe care le fac şi creştinii adevăraţi, şi nu este rău să vrea cineva să le facă; rău este să rămână la acestea.

[6] Care adică este părintele lor spiritual şi monahii săi nu au ni­mic în comun cu Isihasmul.

[7] Desigur, o experienţă parţială a acestei vederi a lui Dumne­zeu o au toţi oamenii imediat după ieşirea sufletului din trup, adică după moartea biologică.

[8] Nichita Stethatos, Filocalia, 4, ed. Άστερος, 1976, p. 134, #79

[9] Vezi, Sfântul Simeon Noul Teolog, Ευρσκομενα, Cuvântul al 75-lea. Acolo citim: «Cădea-vom de la vederea Aceluia în raport cu ambliopia [slăbirea vederii] fiecăruia în parte încă din viaţa aceasta, în­trucât de bună voie ne-am lipsit de lumina Lui chiar în viaţa aceasta».

[10] In. 14,6.

[11] Vezi Mitrop. Ierotheos Vlahos, Persoana în Tradiţia Ortodoxă, ed. Mânăstirii Naşterii Domnului, Levadeia, 1994, p. 162: «…O dată cu cea de-a Doua Venire a lui Hristos vor învia toţi oamenii şi vor fi judecaţi pentru faptele lor. Păcătoşii care nu au dobândit ochi duhovniceşti nu vor dispărea. Vor rămâne ca persoane ontologice, însă nu vor avea participare la Dumnezeu. Drepţii se vor face părtaşi lui Dumnezeu şi vor fi în comuniune cu Dumnezeu. Aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, păcătoşii vor trăi “existenţa cea pururea cumplită (άει φευ ειναι)”, în timp ce drepţii “existenţa cea pururea bună (άει ευ ειναι)”».

 _________________________

foto>

http://de.academic.ru/pictures/dewiki/71/Goreme_OpenAir_Museum_Dunkle_Kirche_2_11_2004.jpg

http://www.librariasophia.ro/img/pozefmari/romanides_ioannis_pr-teologia_patristica-6669.jpg

 

Mitropolitul Nikolaos Mesogaias – Scurt interviu

Preluare de la

PresaOrtodoxa.wordpress.com / 8 mai 2011

Care este sensul Paştelui?

Cred că este întreit. Primul sens este că, prin Înviere, avem dovada dumnezeirii lui Hristos; al doilea … se desfiinţează moartea, iar al treilea, în cadrul definit de celelalte două, este provocarea la o viaţă nouă.

Mielul fript ne îndepărtează de sensul Paştelui?

Dacă cineva sărbătoreşte Paştele doar cu miel, este un Paști mărginit. Pe de altă parte, omenesc este să prăznuim şi prin mijloace materiale.

Învierea lui Hristos nu este o provocare la adresa capacităţii noastre raţională?

O aruncă în aer. Învierea nu are deloc logică.

Şi atunci, de ce să mai credem?

Credinţa este ceva mai înalt decât capacitatea raţională, decât canonul moral, decât aşteptările emoţionale. Credem ceea ce este dincolo de raţiune.

Poate fi cineva creştin ortodox şi să considere Învierea o simplă „poveste”?

Da, se poate găsi în cultura şi civilizaţia ortodoxă, dar, după cum zice apostolul Pavel, după o predanie seacă. Predanie seacă şi viaţă seacă.

Dumneavoastră credeţi în Înviere?

Cu toate celulele mele. Singurul lucru pe care-l cred este Învierea. Iar credinţa în Înviere îi dă omului capacitatea de a ieşi din sine. Nu mai ai nevoie de minuni şi de dovezi, ci te linişteşti şi pătrunzi în alt univers, care este Biserica.

Dat fiind faptul că mai toate religiile propovăduiesc viaţa de după moarte, este posibil ca astfel, pur şi simplu, să fie potolită o nevoie psihologică a omului?

S-ar putea, pentru că o astfel de nevoie există. Dar, mai întâi se crede, apoi vine certitudinea. Şi este atât de frumos acest lucru.

Dacă v-aţi fi născut mai la est sau mai la vest, nu aţi fi aparţinut altei religii?

Se poate … Să fi fost muftiu … Sau cardinal.

Şi atunci, de ce să credem că Ortodoxia este unicul adevăr?

Pentru că, întâmplându-se să ne naştem aici, s-a dovedit acest lucru înlăuntrul nostru. Nu ştiu ce-ar fi fost dacă m-aş fi născut altundeva.

Câţi dintre creştinii ortodocşi din Grecia sunt creştini cu adevărat?

Cred că numărul acestora este foarte mic. Iar pentru acest lucru suntem vinovaţi ca Biserică, deoarece ne-am complăcut şi laicizat, mai simplu spus, funcţionăm instituţional, nu mistagogic. Adică, să-i luăm altfel pe oameni şi, încetul cu încetul, să-i conducem spre taina lui Dumnezeu.

Vă deranjează faptul că cei mai mulţi ajung la biserică cu jumătate de oră înainte de Înviere şi pleacă după „Hristos a înviat”?

Nu mă deranjează, dar este ca şi cum s-ar duce la o nuntă şi, imediat după ce apare mireasa şi începe nunta, ei pleacă. E păcat. Se nedreptăţesc pe ei înşişi.

Sfânta Lumină se aprinde singură, de-adevăratelea, sau cu chibrituri?

Omul contemporan, în numele ştiinţei, crede că universul a luat fiinţă din nimic. De ce nu ar putea Sfânta Lumină să ia naştere din nimic? Cea mai mare semnificaţie a Sfintei Lumini este că toţi luăm lumină din aceeaşi sursă. Acest lucru este foarte important. De ce să-l pierdem?

Dacă trupul omenesc, mai puţin al lui Hristos, şi-aşa se descompune, de ce se opune Biserica arderii celor morţi?

Deoarece arderea nu permite descompunerea fiziologică. Nu vrem să facem ceva brusc şi, cu respect faţă de îngroparea lui Hristos, prezentăm fiecărui om evenimentul Îngropării şi Învierii.

Aţi refuza să daţi binecuvântarea voastră cuiva care ar vrea să fie ars?

Aş face ceea ce hotărăşte, în cele din urmă, conştiinţa Bisericii.

În Grecia, Biserica nu constituie un sistem care, de multe ori, cultivă fanatismul?

Mă tem că aveţi dreptate. Desigur, sunt şi multe alte ocazii în care Biserica eliberează omul cu adevărat.

De ce aţi înapoiat statului elen salariul dumneavoastră?

Ceea ce e cu adevărat interesant este faptul că statul elen este incapabil până şi să-mi taie salariul. Încă sunt plătit, iar salariul merge la fundaţii. Măcar de mi-ar suspenda calitatea de funcţionar public. Nu doresc să fiu funcţionar al Statului.

Aşadar, sunteţi pentru separarea Bisericii de Stat?

Da. Biserica, cu cât este mai dezlegată de Stat, cu atât este mai Biserică. Devine mai apropiată de mesajul pe care îl propovăduieşte. În acest moment, făcând parte din sistemul politic, se prăbuşeşte împreună cu acesta.

Şi cum vor trăi preoţii, fără salariu?

Mult mai bine. Impozitarea Bisericii este o măsură antipopulară. Lumea dă câte ceva la pangar şi se adună nişte bani. Dacă Biserica Greciei hrăneşte zilnic 50.000 de persoane – după cum a făcut cunoscut, cu câteva zile mai-nainte, Sfântul Sinod -, şi este impozitată cu 20%, cineva va trebui să găsească o sursă de hrană pentru 10.000 de oameni.

Dumneavoastră aveţi alte surse de venit?

Nu am nevoie.

Şi ce mâncaţi?

Nici nu vă puteţi imagina. Îmi aduc de la mânăstiri cele mai bune ouă.

Ştiinţa v-a făcut să vă îndoiţi de existenţa lui Dumnezeu?

Din contră. Pe când eram în America mă înfruptam din cele mai bune părţi ale ştiinţei, şi cu toate acestea, am simţit că ea nu mă poate sătura. Deplinătate mi-a dat nevoia de a transgresa moartea, degradarea, timpul.

Ştiinţa ar putea descoperi vreodată începuturile universului, ceea ce a fost înainte de Big Bang?

Înainte de Big Bang nu exista timp, aşadar, nu există „înainte de”. Ştiinţa este o unealtă extraordinară care ne arată frumuseţea lumii materiale. Dar este mult prea limitată pentru a ne arăta limitele omului.

Crucea dumneavoastră personală?

Cel mai rău este sinele meu. Dificil lucru sinele omului.

Publicat de Romfea, în Duminica Paştilor 2011

sursa>

http://presaortodoxa.wordpress.com/2011/05/08/mitropolitul-nikolaos-mesogaias-scurt-interviu/

 

Bisericile creştine, atacate din nou la Cairo

Romania Libera / 9 mai 2011

Douăsprezece persoane au murit şi alte 232 au fost rănite în ciocnirile din Cairo dintre musulmani şi creştini, a informat Ministerul Sănătăţii.

Ciocnirile au izbucnit după ce 4.000 de salafişti musulmani radicali au atacat o biserică coptă din Cairo pentru a elibera o femeie despre care au pretins că era ţinută acolo cu forţa pentru că voia să treacă la islam. Ulterior, autorităţile au spus că femeia nu era ţinută în biserică.

Mai multe persoane au incendiat apoi o altă biserică, dar focul a fost stins rapid. Marele muftiu Ali Gumaa a denunţat ciocnirile şi le-a cerut egiptenilor să evite confruntările. Musulmanii reprezintă 90% din populaţia Egiptului, iar creştinii circa 10%. Premierul Essam Sharaf şi-a anulat planurile de a vizita Bahrainul duminică şi a convocat o reuniune de urgenţă a cabinetului, la capătul căreia guvernul a dat asigurări că va apăra securitatea naţională cu o „mână de fier‘‘. Guvernul „va aplica în manieră imediată şi fermă legile care incriminează atacurile împotriva locaşurilor de cult şi împotriva libertăţii de credinţă‘‘, a declarat ministrul Justiţiei, adăugând că legile antiteroriste vor fi folosite împotriva celor care provoacă violenţe. Până ieri, 190 de persoane fuseseră arestate în legătură cu atacurile de sâmbătă.

În martie, 13 persoane au fost ucise în ciocniri similare în zona Cairo. În condiţiile în care atacurile islamiştilor extremişti împotriva creştinilor copţi s-au înmulţit alarmant, armata egipteană se confruntă cu sarcina de a-şi asuma rolul de garant al laicităţii şi libertăţilor religioase egiptene pe fondul creşterii popularităţii formaţiunilor şi grupărilor islamiste.

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/bisericile-crestine-atacate-din-nou-la-cairo-224658.html

~~~+~~~

Egipt: lupte între creştini şi musulmani

Adevarul / 9 mai 2011

Un conflict sângeros a izbucnit după ce musulmanii au năvălit în biserica unde ar fi fost sechestrată o creştină ce voia să se convertească. Zece oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 190 au fost reţinuţi de poliţia egipteană, la Cairo. Două biserici au fost incendiate.

Violenţele au izbucnit din cauza unei femei, o creştină care voia să se convertească la islam. Ea ar fi fost sechestrată de mai mulţi enoriaşi ai Bisericii Sf. Mina din capitala egipteană. Un grup de musulmani a luat cu asalt biserica pentru a o elibera pe femeia care voia să-şi schimbe religia ca să se poată căsători cu un „slujitor al lui Allah”.

Atacatorii au aruncat cu cocktailuri Molotov în biserică, situată în cartierul sărac Imbaba din nord-estul oraşului Cairo şi s-au auzit şi focuri de armă. Musulmanii au strigat „Allah! Allah! Cu sufletele şi cu sângele nostru, te apărăm, islam”. Cel puţin zece oameni au murit.

Televiziunile au transmis imagini cu lăcaşul creştin în flăcări, bălţi de sânge şi mai multe cadavre în biserică. Importante efective de poliţie şi câteva zeci de soldaţi au fost mobilizaţi pentru a pune capăt măcelului. Ei au tras focuri de avertisment şi au recurs la gaze lacrimogene pentru a potoli furia celor două tabere. Nu au putut însă împiedica incendierea încă unei alte biserici şi mai multor locuinţe din vecinătate. Aproape 200 de egipteni au ajuns la spital cu fracturi şi plăgi împuşcate în urma luptelor interconfesionale.

Un grup de copţi (creştini) s-a deplasat imediat după incident spre Ambasada Statelor Unite la Cairo, unde a cerut să vorbească cu ambasadorul american despre nedreptăţile care sunt comise împotriva creştinilor.

Potrivit unui preot al Bisericii Sfântului Mina, citat de agenţia de presă oficială Mena, focul asupra lăcaşului de cult copt ar fi fost deschis de salafişti, membri ai unei mişcări islamiste fundamentaliste. Armata a ordonat „transferarea tuturor celor 190 de persoane arestate în legătură cu evenimentele de sâmbătă seara pentru a fi deferite Curţii militare supreme” pentru că nu permite unui „grup” să impună o hegemonie în Egipt.

Nu religie, ci banditism

Armata, care asigură conducerea ţării după revolta care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Hosni Mubarak, la 11 februarie, a promis că va acţiona ferm împotriva celor responsabili pentru violenţele interconfesionale şi că vinovaţii, indiferent de crezul religios, vor fi judecaţi în baza noii legi, ce sancţionează „banditismul”.

Şeful Guvernului egiptean, Essam Sharaf, şi-a amânat o vizită în străinătate şi a convocat o reuniune de urgenţă a cabinetului său pentru a discuta despre măcel. Nu este prima dată când o relaţie între doi oameni de confesiuni diferite provoacă astfel de tulburări.

Într-un Egipt care se prezintă comunităţii internaţionale drept un actor moderat în regiune şi extrem de tolerant, nu sunt acceptate căsătoriile între copţi şi musulmani. După înlăturarea lui Mubarak de la putere, tensiuniile interreligioase s-au accentuat în Egipt. În această ţară trăiesc aproximativ 5 de milioane de creştini, reprezentând cea mai importantă minoritate religioasă din Egipt. Copţii, prezenţi în această ţară încă de la începuturile creştinismului, se plâng că majoritatea musulmană sunnită îi discriminează.

Aceasta din urmă îi acuză pe copţi că nu împiedică trecerea de bunăvoie la islam a unora din membrii comunităţii creştine din Egipt. Cel puţin 21 de credincioşi copţi au murit chiar în noaptea de Anul Nou, într-un atentat cu bombă asupra unei biserici din oraşul Alexandria, situat în nordul Egiptului.

Pericolul islamist la sat

Analiştii occidentali atrag atenţia asupra puterii pe care o câştigă salafiştii din Egipt, cei care au organizat proteste antiamericane la Cairo, imediat după uciderea lui Osama bin Laden. „În timp ce Vestul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de susţinerea în creştere faţă de mişcarea «Fraţii Musulmani», egiptenii se tem mai degrabă de grupurile salafiste, acuzate de o serie de incidente violente în zona rurală a Egiptului„, notează BBC.

Salafiştii au o interpretare strictă a Coranului şi îşi doresc întemeierea unui stat bazat pe „sharia”, legea islamică, aşa cum a cerut-o profetul Mohamed. „Mişcarea salafistă este foarte importantă în Egipt„, a declarat pentru BBC, Halal Mustafa, jurnalist la Cairo. „Numărul salafiştilor îl depăşeşte pe cel al susţinătorilor «Fraţilor Musulmani»„, a mai declarat el. „Salafiştii fundamentalişti au mai multă influenţă la sate, în Egipt. «Fraţii Musulmani» sunt partea politică, salafiştii o reprezintă pe cea religioasă„, a explicat activistul Shadi el-Ghazaly.

Magda Crişan

sursa>

http://www.adevarul.ro/international/Egipt-_lupte_intre_crestini_si_musulmani_0_476952600.html

foto>

http://govinthelab.com/may-8-2011-outburst-of-sectarian-violence-in-egypt/

 

Islamul, oficial in Republica Moldova. Mitropolitul Vladimir: „Intr-o tara crestina consider ca este o injosire pentru crestinii ortdocsi”

Islamul a devenit religie oficială în Moldova

Politik.md / 18 aprilie 2011

În incinta Palatului Republicii, la data de 17 aprilie a avut loc o festivitate cu ocazia recunoaşterii islamului în R. Moldova drept o religie oficială, anunţă Islam news.

Potrivit sursei, musulmanii moldoveni au posibilitatea să-şi îndeplinească ritualurile religioase în mod deschis, asta după ce la 14 martie ministerul Justiţiei a înregistrat oficial prima organizaţie musulmană – Liga Islamă din R. Moldova.

Membrii acestei ligi vor putea coordona procesul de dezvoltare a religiei islame în R. Moldova, vor avea posibilitatea să consolideze viziunile musulmanilor şi să reprezinte interesele acestora în ţară şi peste hotare.

Anterior, în Moldova musulmanii nu puteau în mod deschis să-şi facă rugăciunile, să se adune la propovăduirile săptămânale, să-şi oficieze sărbătorile religioase şi să construiască moschee.

Islam news mai anunţă că reprezentanţii musulmanilor din R. Moldova s-au adresat instanţelor europene cu rugămintea de a îmbunătăţi situaţia islamiştilor din ţară şi ca rezultat, înalţii demnitari europeni au reuşit să convingă Guvernul R. Moldova să-i dea acestei confesiuni statutul de „religie oficială”.

sursa>

http://politik.md/?view=articlefull&viewarticle=5983

~~~+~~~

Reprezentanţii Bisericii: Nu suntem împotriva înregistrării cultelor,

dar să nu fie puse pe picior de egalitate cu creştinismul

Publik.md / 20 aprilie 2011

Înregistrarea oficială în Moldova a islamului a stârnit mari dispute între reprezentanţii Bisericii, pe de o parte şi reprezentanţii religiei islamice, pe de altă parte.

„Religia islamică crează mari probleme în Europa. Nu suntem împotriva înregistrării cultelor, dar să nu fie puse pe picior de agalitatea cu creştinismul. Mitropolitul Vladimir are dreptate, înregistrarea islamului este o injosire„, a declarat preotul Petru Pruteanu.

Ministrul Justiţiei aprobă înregistrarea acestui cult.”Este un drept fundamental al musulmanilor pe care trebuie să îl respectăm. Prin înregistrarea oficială a islamului, musulmanii nu sunt încurajaţi la unele sau altele activităţi. Este bine că a fost înregistrat islamul. Sunt convins că creştinismul este o religie a toleranţei”, a conchis ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.

De cealaltă parte, reprezentantul religiei islamice, Sergiu Sochircă, preşedintele Ligii Islamice din Moldova, susţine că: „Atitudinea Mitropoliei duce mai mult la intoleranţă. Noi ne-am aşteptat la un cuvânt de felicitare din partea Mitropoliei. Vrem să asigurăm condiţii bune pentru reprezentanţii islamului”.

Amintim că înregistrarea le oferă credincioşilor dreptul să facă rugăciuni colective şi să construiască moschei.

sursa>

http://www.publika.md/reprezentantii-bisericii–nu-suntem-impotriva-inregistrarii-cultelor–dar-sa-nu-fie-puse-pe-picior-de-egalitate-cu-crestinismul_299311.html

~~~+~~~

Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove:

Episcopia de Hancu / 20 aprilie 2011

In reportajul acordat mai multor canale de telelviziune in legatura cu inregistrarea religiei islamice din martie 2011 Întâistătătorul Bisericii noastre, Înalt Prea Sfinţitul Vladmir al Chişinăului şi al Întregii Moldove a ţinut să prevină autorităţile ţării spunând că în numele lui Allah, musulmanii ar putea provoca neplaceri in societatea noastră.

„In tarile in care majoritatea populaţiei apartine cultului musulman, este normală înregistrarea acestei religii. iar intr-o tara crestina consider ca este o injosire pentru crestinii nostri ortdocsi…, musulmanii cred in Dumnezeul lor: Allah„

Mitropolitul Vladimir a spus că odată cu înregistrarea acestui cult în societate ar putea apărea provocări:

„Ar fi periculos…, pentru ca zilele trecute, din partile ambasadelor care apartin de acest cult relgios, mi-au transmis că nu e bine că au înregistrat acest cult, pentru că, cateodata li se întampla poate nu din partea crestinilor, poate nu din partea celor ce dred în Dumnezeu, ci anume din partea musulmanilor ne putem aştepta la neplăceri în societatea noastră„.

sursa>

http://www.eph.md/news/invatatura_de_credinta/5426.html

~~~+~~~

Episcopul Marchel de Bălţi: „Legiferarea islamului în Moldova este

o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt”

Moldova Ortodoxa / 21 aprilie 2011

Legiferarea islamului în Republica Moldova, în condiţiile în care nu există o comunitate musulmană autohtonă în ţara noastră, a picat tocmai în Postul Paştelui, motiv pentru care încă nu a primit o reacţie adecvată din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Subiectul însă a fost comentat în presa rusă. Menţionăm că legalizarea cultului islamic în Moldova a devenit posibilă graţie noii legi a cultelor care aproape că exclude factorul numeric dintre criteriile obligatorii pentru înfiinţarea unui cult sau organizaţii religioase. Contactat de „Moldova Ortodoxă”, episcopul Marchel de Bălţi, a comentat ultima noutate în materie de culte a Moldovei.

Episcopul MARCHEL de Bălţi şi Făleşti:

„Ne pomenim aproape în permanenţă în situaţia de a protesta”

În ultimii doi ani, cînd s-ar părea că în fruntea statului Republica Moldova au venit oameni cu adevărate misiuni democratice, părinţii şi buneii cărora au pătimit de pe urma prigoanei credinţei noastre strămoşeşeti, uite că ne pomenim aproape în permanenţă în situaţia de a protesta, a ne revolta în faţa unor acţiuni la nivel de Guvern şi Parlament care vin să umilească cel mai sacru sentiment al covîrşitoarei majorităţi a populaţiei acestei ţări – sentimentul credinţei ortodoxe.

Zilele trecute am luat act cu stupoare de hotărîrea Ministerului Justiţiei prin care mărturisitorii islamului intră în aceleaşi drepturi cu ortodocşii din Republica Moldova.

Fără a atenta la drepturile confesionale ale minorităţilor islamice, preoţimea eparhiei de Bălţi şi Făleşti, pe care am onoarea să o conduc, consideră că această decizie ministerială sfidează moralitatea creştinilor ce populează de milenii acest pământ, fiind o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt care şi-a jertfit anii de domnie luptînd cu turcii, cu tătarii care ne spurcau lăcaşurile sfinte intrînd în ele cu caii şi iataganele însîngerate sau chiar dîndu-le foc.

Nu dorim nicidecum ca strănepoţii acestor barbari să sufere de pe urma faptelor sîngeroase ale străbuneilor lor. Vrem însă şi cerem ca protipendada din Alianţa pentru Intergrare Europeană 2 să nu jignească în continuare prin deciziile lor puţin cugetate, puţin chibzuite şi antipopulare memoria sfîntă a strămoşilor noştri ortodocşi care respectă cauza celor 99% de creştini, fie chiar de rituri diferite şi să nu neglijeze ostentativ opinia Bisericii Ortodoxe în aceste probleme. Şi, în sfârşit, de dragul respectării docile a cerinţelor impuse de Uniunea Europeană să nu facă abstracţie de sufletul creştinesc care i-a adus la putere.

Constatăm cu profundă amărăciune că este desconsiderată de către guvernanţii noştri cauza creştinească ce constitue esenţa existenţei noastre dintotdeauna. De aceea îndemnăm pe toţi oamenii de bună credinţă ce venerează faptele profund creştineşti ale Sfîntului Ştefan cel Mare să stea cu dîrzenie în rugăciune în numele păstrării credinţei, a obiceiurilor şi a tradiţiilor strămoşeşti. Or, ce putem avea mai scump pe acest pământ care atît de răbdător ne mai ţine.

În numele preoţimii Eparhiei din Bălţi,

PS MARCHEL

sursa>

http://ortodox.md/news/episcopul-marchel-de-bal-i-legiferarea-islamului-moldova-este-o-jignire-memoriei-voievodului-st

~~~+~~~

CHIŞINĂU: Conflict religios între ortodocși și musulmani.

Mitropolitul vede legea islamică ca pe o înjosire a enoriașilor lui.

Adevarul.ro / 21 aprilie 2011

„Ne temem să nu se întâmple ceva şi după aceea să dea vina pe musulmani”. Asta cred susținătorii lui Allah din Chișinău, după ce Sfințitul Vladmir, Mitropolitul Moldovei a declarat că adoptarea legii islamice de către Ministerul Justiției „ar putea crea neplăceri în societate„.

Întregistrarea oficială a islamului ce permite efectuare rugaciunilor colective şi construirea moscheilor a stârnit discuţii aprinse între reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi cei ai religiei musulmane. În timp ce Mitropolitul Vladimir îşi face griji că legea islamică ar putea duce la probleme sociale, musulmanii din Republica Moldova spun că trăiesc cu teama de a nu deveni ţapii ispăşitori ai unor posibile evenimente negative din ţară.

„Orice religie cheamă la toleranţă. Noi vrem să colaborăm cu diferite religii din Moldova şi să fim toleraţi unii faţă de alţii. Suntem egali în drepturi. Musulmanii în Moldova nu sunt de când s-a înregistrat acest cult, ci de foarte multă vreme„, spune Corina Cărăuş, una dintre moldovencele convertite la islam.

„Dumnezu şi Allah este acelaşi lucru”

Totuşi, islamiştii sunt îngrijoraţi de poziţia Mitropoliei Moldovei potrivit căreia Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei condamnă înregistrarea oficială a islamului în Moldova. „Avem temerea să nu se întâmple ceva şi după aceea să dea vina pe musulmani. Moldova este o ţară liniştită. Acum scopul nostru este să unească toţi musulmanii şi să existe o sursă adevărată a islamului, să nu apară alte curente”, a explicat Corina.

„Mitropoplitul Moldovei a făcut această declaraţie având foarte puţine cunoştinţe despre islam. Dumnezeu şi Allah este acelaşi lucru. Aceasta nu înseamnă că noi avem un alt Dumnezeu„, a mai adăugat femeia.

2.000 de musulmani în Moldova

Anterior, în urma înregistrării oficiale a islamului de către Ministerul Justiţiei, Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei, a condamnat acţiunea spunând că în numele lui Allah, musulmanii ar putea provoca neplaceri în societatea noastră.

Islamul a fost recunoscut oficial în luna martie curent, după ce ani la rând i-a fost refuzată înregistrarea în Moldova. Oficializarea cultului permite musulmanilor să facă rugăciuni colective şi să constuiască moschei. Potrivit ultimului recensământ, în Republica Moldova locuiesc 2.000 de musulmani.

Virginia Dumitra

sursa>

http://www.adevarul.ro/moldova/CHISINAU-Conflict-ortodocsi-Mitropolitul-enoriasilor_0_466753451.html

~~~+~~~

VIDEO: Dezbatere publică privind înregistrarea

Ligii Islamice în Republica Moldova

~~~+~~~

OFFTOPIC

Musulmanii vor semilună pe stema Rusiei

Moldova Ortodoxa / 15 aprilie 2011

Comunitatea musulmană a Rusiei solicită modificări a stemei de stat ruse, adăugînd acesteia însemne islamice. O declarație în acest sens a făcut muftiul suprem al Rusiei Talgat Tadjuddin, într-un interviu acordat ziarului „Московские новости”.

”Stema Rusiei este un vultur cu două capete. Toate cele trei coroane ale vulturului – cîte una pe fiecare cap și a treia – la mijloc, – sunt încununate cu cîte o cruce. Însă în Rusia locuiesc 20 de milioane de musulmani, ceea ce constituie 18 % din populație. Suntem muslmani din Rusia. Nu din Arabia Saudită, nici din Iran, Buhara, Samarkand, nu suntem din Africa și nici de pe Lună. Strămoșii noștri au locuit aici de milenii… Pentru a păstra nestins acest patriotism în inimile copiilor și nepoților noștri, cerem cu adîncă plecăciune de a interveni cu unele modificări în imaginea stemei țării noastre comune. Nu cerem decît ca una dintre coroanele de pe capete să fie împodobită cu cruce, iar cealaltă – cu semilună. Iar coroana din mijloc să fie și cu cruce, și cu semilună”, a declarat muftiul.

Conform spuselor sale, propunerile de modificare a stemei deja au fost trimise premierului Putin, iar recent i-a comunicat personal despre această inițiativă președintelui Dmitri Medvedev. Tadjuddin afirmă că șeful statului l-ar fi ascultat ”cu multă atenție”.

Conform estimărilor muftiului, cota musulmanilor va crește în viitor în Rusia, inclusiv și datorită poligamiei. Întebat fiind dacă asemenea căsnicii sunt permise în Rusia, Tadjuddin a spus că ”Dumnezeu a permis deja acest lucru, fapt confirmat în Coran”. ”Decît 40 de amante, mai bine patru soții legitime. Fiecare rus are cîte vreo patruzeci, nu?”, a adăugat muftiul.

Tadjuddin a mai anunțat că planifică în viitorul apropiat edificarea cîtorva moschei în Moscova. Conform spuselor sale, patru dintre moschei vor avea cîte o mie de locuri, iar cea dea cincea – 7 mii. ”Biserica Ortodoxă este la curent și nu are nimic împotrivă”, a mai adăugat muftiul.

Mihai Costish

sursa>

http://ortodox.md/news/musulmanii-vor-semiluna-pe-stema-rusiei

 

„Biblia Umanistă”, cartea sfântă a ateilor – scrierile lui Aristotel, Newton, Baudelaire, Confucius compilate într-o carte. De la „Geneza lui Newton” la cele 10 „porunci” laice

Gândul.ro / 12 aprilie 2011

A.C. Grayling, un filosof britanic recunoscut, a compilat într-o carte textele umaniste ale marilor civilizaţii ale lumii, informează CNN. Cartea se numeşte „Biblia Umanistă” şi în ea se găsesc fragmente din scrierile filosofice ale lui Aristotel, poeziile lui Baudelaire, Principia Mathematica a lui Newton sau reflecţiile lui Confucius. Textele sunt scrise pe coloane, într-o manieră asemănătoare cu scrierile din Biblie.

Grayling a folosit peste 1.000 de texte a sute de filosofi, oameni de ştiinţă, istorici, poeţi şi scriitori. Autorul spune că Biblia ar fi fost cu totul altă carte dacă textele ei ar fi fost scrise de filosofi, în loc de profeţi şi apostoli, iar omenirea ar fi avut o altă istorie. „Învăţăturile şi reflecţiile umaniste nu pretind că ar avea o origine divină. Ele se trag din încercarea de a înţelege natura umană şi acceptă faptul că fiecare individ în parte trebuie să-şi găsească valorile după care să-şi trăiască viaţa. Partea frumoasă a vieţii stă în relaţiile bune cu semenii tăi”, spune Grayling, profesor de filosofie la Birkbeck College, Universitatea din Londra.

Umaniştii se bazează pe raţiunea umană ca o alternativă la religie sau credinţa într-o zeitate pentru a-şi găsi un sens şi un scop în viaţă. Biblia Umanistă are 600 de pagini cu textele aranjate pe două coloane şi pe capitole. Primul se numeşte chiar „Geneza” şi începe tot într-o grădină, dar, în loc de Adam şi Eva, geneza lui Grayling începe cu Isaac Newton, cercetătorul care a descoperit gravitaţia şi a pus bazele fizicii ca ştiinţă. „De la căderea unui fruct dintr-un copac a ajuns omul să se întrebe despre adevărata natură a lucrurilor„. În ultimul capitol al cărţii se află şi o variantă laică a celor zece porunci: „Iubeşte cu adevărat, caută ce este bun în lucruri, nu fă rău nimănui, gândeşte pentru tine cu mintea ta, fii responsabil, respectă natura, fă tot posibilul, fii informat, fii blând, fii curajos şi încearcă cu adevărat”.

Grayling este ateu, însă, spre deosebire de colegii şi prietenii săi Christopher Hitchens şi Richard Dawkins, filosoful nu abordează o poziţie atât de vehementă sau agresivă faţă de religie. Grayling este privit ca o figură mai acceptabilă a ateismului. Filosoful nu critică religia în Biblia Umanistă: „Este o ofrandă modestă,… doar o contribuţie la conversaţia pe care omenirea trebuie să o poarte cu ea însăşi”. Grayling mai spune despre carte că este pentru toată lumea; oamenii caută spiritualitatea şi o pot găsi într-o carte de poezii, într-o plimbare în natură sau în dragoste, nu neapărat în „texte sfinte”. Tradiţia religioasă te învaţă că există o singură cale dreaptă în viaţă – Grayling speră ca Biblia Umanistă să-i încurajeze pe oameni să se uite dincolo de învăţături şi să îşi găsească propriul drum, „trebuie să ne respectăm unii pe alţii şi să relaţionăm unii cu alţii”, mai spune acesta.

Ioana NICOLESCU

sursa>

http://www.gandul.info/magazin/biblia-umanista-cartea-sfanta-a-ateilor-scrierile-lui-aristotel-newton-baudelaire-confucius-compilate-intr-o-carte-de-la-geneza-lui-newton-la-cele-10-porunci-laice-video-8149473

foto>

http://minitrue.it/wp-content/uploads/2011/04/The-Good-Book.jpg

 

Cum este finanţată Biserica în alte state europene

Basilica.ro / 5 aprilie 2011

În contextul agitaţiei care s-a creat în legătură cu finanţarea Bisericii şi a cultelor religioase din România de către stat, trebuie să spunem că acest lucru nu este nicidecum unic în Europa. Vom prezenta situaţia privitoare la ajutorul financiar al statului către cultele religioase în ţări europene, unele chiar foste membre ale blocului comunist.

În funcţie de evoluţia istorică a finanţării sau subvenţionării Bisericii de către stat, s-au format diverse modalităţi pentru realizarea acestui lucru, care diferă de la stat la stat.

O primă formă este finanţarea Bisericii prin intermediul direct al statului, cum este cazul Belgiei, Luxemburgului sau Greciei. O a doua formă este finanţarea Bisericii direct de către credincioşi, sub diverse forme: prin donaţii sau colecte, cum se întâmplă în Franţa, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda, Olanda; prin taxă (cotizaţie) pentru Biserică (Kirchenbeitrag), cum este cazul în Austria; prin impozitul pentru Biserică (Kirchensteuer), în Elveţia, Germania şi Ţările Scandinave; prin alte modalităţi de impozitare, în Italia şi Spania.

Aceste modalităţi de finanţare funcţionează însă numai într-o formă combinată, nu în forma pură în care au fost prezentate mai sus. Subvenţiile din partea statului sunt direcţionate în majoritatea ţărilor Uniunii Europene spre activitatea social-caritativă a Bisericii (aziluri de bătrâni, spitale, case de copii), spre şcolile private bisericeşti (în special spre cele pentru pregătirea personalului clerical), spre asistenţa religioasă din închisori sau unităţile militare sau pentru întreţinerea bisericilor monumente istorice.

Finanţarea de către stat

Prima formă de finanţare a Bisericii prin intermediul statului este întâlnită, aşa cum am spus, în Belgia, Luxemburg sau Grecia.

În Belgia, ţară cu o populaţie majoritar catolică, s-a statuat prin Constituţia din 1831 (socotită ca fiind una dintre cele mai moderne ale momentului şi din care s-au inspirat şi constituţiile ulterioare ale României) un compromis între Biserică şi politicienii cu viziuni mai liberale (orientare laicistă) prin care erau fixate legăturile dintre Biserică şi stat. O separare totală între cele două nu s-a realizat, dar s-au stabilit o libertate şi o independenţă a uneia faţă de cealaltă. Prin Constituţia napoleoniană, la articolul 181, era stabilit că statul va suporta cheltuielile pentru salariile şi pensiile clericilor de la bugetul de stat. Statul finanţează construcţia şi repararea edificiilor cultelor religioase, precum şi facultăţile de teologie în proporţie de 100% pe cele catolice şi 60% pe cele protestante. Prin acelaşi articol se stabileşte că statul va suporta cheltuielile nu numai pentru personalul clerical, dar şi pentru laicii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Bisericii.

În Grecia, fondurile pentru construcţia, întreţinerea şi restaurarea lăcaşurilor de cult vin direct de la bugetul de stat. Acordarea acestor fonduri se întemeiază pe deciziile Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei, ratificate de Sfântul Sinod şi publicate în Monitorul Oficial al Greciei. Statul suportă cheltuielile legate de plata salariilor personalului bisericesc şi a pensiilor celor aflaţi în această situaţie, a cheltuielilor legate de şcolile pentru instruirea personalului bisericesc, salarizarea profesorilor de religie.

Luxemburgul este cel mai mic stat din cadrul UE, cu o populaţie în proporţie de 90% catolică. Legislaţia principatului a fost influenţată de cea belgiană, Constituţia din 1831 fiind folosită drept model la întocmirea propriei legislaţii, chiar şi în ceea ce priveşte legătura între Biserică şi stat. Prin articolul 19 al Constituţiei este garantată libertatea religioasă, iar prin articolul 126 este stabilită plata celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Bisericii (clerici şi laici) ca fiind suportată de bugetul de stat, precum şi plata cadrelor didactice de la seminarul preoţesc ce există în principat. Toate comunităţile religioase recunoscute de stat ca asociaţii de drept public sunt scutite de la plata impozitelor.

Susţinerea financiară de către credincioşi

O altă formă de susţinere a Bisericii sau a comunităţilor religioase, în general, este prin intermediul colectelor sau donaţiilor benevole.

În timpul Revoluţiei Franceze au fost naţionalizate câteva dintre proprietăţile Bisericii pentru a putea fi acoperită o parte a deficitului bugetar. Napoleon a încercat să restabilească pacea între stat şi Biserică şi a semnat un Concordat împreună cu papa Pius VII la 15 iulie 1801. Prin acest document, statul francez se angaja să suporte cheltuielile bisericeşti, ceea ce însemna salarizarea personalului clerical, întreţinerea şi construirea edificiilor necesare cultului. La 9 decembrie 1905 însă, a fost adoptată legea prin care se stabilea separarea dintre Biserică şi stat. În aceste noi condiţii, recunoaşterea de către stat a cultelor religioase şi finanţarea acestora nu mai erau de actualitate. Prin Constituţia din 1958 se stipula clar că republica nu recunoaşte, nu plăteşte sau nu sprijină vreun cult. Astăzi, 75% din veniturile bisericeşti ale cultelor ce îşi desfăşoară activitatea în Franţa provin din colecte şi donaţii. Cealaltă cotă de 25% vine din contribuţia benevolă a credincioşilor, care este plătită de aproximativ 45% dintre membrii Bisericii Catolice şi constă într-o proporţie de 1% din venitul unei persoane.

Biserica anglicană din Ţara Galilor şi cea din Irlanda de Nord nu sunt recunoscute ca biserici naţionale, ci doar cea din Anglia, care o are pe regină drept cap al ei. Sprijinul financiar al statului, chiar dacă nu este considerabil, se îndreaptă doar spre aceasta din urmă, care trebuie să se întreţină şi din fonduri proprii. În spirit caracteristic englezesc, contribuţiile sunt benevole, dar totuşi obligatorii (voluntary-but due).

În Olanda, Constituţia stabileşte separarea între stat şi cultele religioase, dar acest lucru nu înseamnă că nu există relaţii de colaborare între cele două părţi. Astfel, din 1983, statul olandez suportă cheltuielile legate de salariile şi pensiile personalului clerical. Aceste cheltuieli şi ajutorul financiar acordat Bisericii sunt văzute ca o compensaţie pentru trecerea bunurilor şi averilor Bisericii în proprietatea statului petrecută în secolul al XVIII-lea. Statul suportă cheltuielile de întreţinere şi restaurare a monumentelor istorice. Acordarea acestui ajutor s-a bazat pe o lege specială în acest sens, adoptată de Parlament în anul 1962. În anul 1975 a fost adoptată o lege prin care se acordă sprijin financiar şi pentru construcţia de moschei, dar ulterior ambele au fost abrogate. În prezent, conform legii în vigoare în Olanda, guvernul poate sprijini construcţia de noi lăcaşuri de cult pentru uzul cultelor religioase recunoscute, atunci când crede de cuviinţă şi în cuantumul pe care îl doreşte.

Impozitul eclesial şi alte sisteme de sprijinire a cultelor

Sistemele fiscale din Austria, Germania, Elveţia, Ţările Scandinave, Spania şi Italia reprezintă o altă modalitate de sprijinire a cultelor religioase de către stat.

Austria este singura ţară în care cotizaţia cetăţenilor pentru cultele religioase este obligatorie. Acest lucru intră sub incidenţa legii privind cotizaţia religioasă din 1 mai 1939. Îndreptăţite la primirea fondurilor obţinute prin contribuţia cetăţenilor sunt Biserica Romano-Catolică, Biserica Evanghelică (inclusiv cea luterană şi reformată) şi Biserica Veche Catolică. La toate aceste confesiuni creştine se adaugă şi comunitatea iudaică. Sumele obţinute rămân la comunităţile religioase de la care sunt strânse, într-un anumit procent, iar restul se îndreaptă către organizaţiile superioare ale bisericilor respective. Pe lângă această modalitate de finanţare, mai există în Austria şi alte scutiri de ordin financiar acordate Bisericii: scutirile de impozite, plata salariilor profesorilor de religie şi subvenţionarea şcolilor confesionale private ale Bisericii.

Sistemul german de impozitare este considerat a fi unul reprezentativ pentru tema abordată aici. Sistemul de impozitare eclesial îşi are rădăcinile pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, când statul, care până atunci suporta cheltuielile de finanţare ale Bisericii, a realizat că aceste costuri sunt prea mari. Această mişcare a corespuns şi cu evoluţia lucrurilor pe linia separării dintre Biserică şi stat, totul începând cu exproprierile proprietăţilor eclesiale din 1803, în urma cărora principii germani care au intrat în posesia acestor proprietăţi şi-au luat angajamentul să suporte cheltuielile Bisericii, dar acest lucru a funcţionat doar până la sfârşitul secolului. Acum, statul german suportă cheltuielile de personal ale autorităţilor bisericeşti superioare, lucrările de reconstrucţie şi întreţinere ale unor clădiri ce aparţin unităţilor bisericeşti. Faptul că statul suportă cheltuielile pentru personalul angajat pentru asistenţă religioasă în închisori, cămine de bătrâni şi pentru profesorii de religie din şcoli nu este perceput ca o scutire financiară, ci ca o obligaţie a statului, care trebuie să asigure posibilitatea exercitării dreptului la libertatea religioasă (în cazul orelor de religie din şcolile publice, statul asigurând prezenţa religiei confesionale ca disciplină obligatorie).

În Elveţia, este perceput impozitul eclesial, a cărui colectare diferă de la un canton la altul. O excepţie privind acest impozit o reprezintă cantoanele Vaud, Geneva şi Neuchatel. Pe lângă impozitul amintit, în unele cantoane există parţial contribuţia autorităţilor cantonale la plata salariilor slujitorilor, a conducerii Bisericii şi la întreţinerea imobilelor aflate în proprietatea unităţilor de cult.

În Ţările Scandinave există o formă de impozitare pentru Biserică, favorabilă Bisericilor considerate naţionale. În Suedia, din anul 2000, sistemul de impozitare favorizează toate comunităţile religioase înregistrate şi recunoscute de stat. Aici nu este recunoscut sub numele de impozit bisericesc (Kirchensteuer/ Kyrkjoskatt), ci ca taxă bisericească (Kirchenabgabe/Kyrkjoovgift), dar e percepută la fel ca toate impozitele.

În Danemarca, Biserica Naţională Luterană este finanţată în totalitate de către stat. Pe lângă aceasta, există şi impozite bisericeşti locale, care înseamnă virarea unui procent de până la 7% din venituri, perceput ca orice impozit local. În Finlanda, ambele confesiuni naţionale (Biserica Luterană şi cea Ortodoxă) au posibilitatea perceperii impozitului din rândul credincioşilor lor (asemenea Elveţiei, şi aici se percepe impozit de la persoanele juridice). Pe lângă acest ajutor, cele două confesiuni, ca de altfel toate celelalte existente şi recunoscute pe teritoriul finlandez, beneficiază de scutire de la plata oricărui fel de impozit.

Norvegia nu are un impozit pentru Biserică. Biserica Luterană este Biserica ei naţională, aceasta fiind susţinută total de către stat din punct de vedere financiar. Comunităţile locale sunt responsabile pentru întreţinerea şi construcţia imobilelor cu scop eclesial.

În Polonia, a fost realizat un ‘fond bisericesc’ în urma semnării Concordatului cu Vaticanul. După căderea comunismului, acest fond a fost sprijinit substanţial de la bugetul de stat, iar în ultima perioadă s-a pus problema introducerii unui impozit eclesial la fel ca în alte ţări europene, dar ideea nu s-a concretizat.

În Ungaria s-a dorit implementarea sistemului de redirecţionare a 1% din impozitul datorat statului către culte, dar s-a dovedit că doar 10% din populaţia ţării, reprezentând persoanele care frecventau serviciile religioase, au folosit această oportunitate. În aceste condiţii, pentru întregirea sumelor necesare cultelor religioase din Ungaria s-a revenit şi la ajutorul din partea statului, acordat sub forma unor subvenţii.

La vecinii noştri bulgari nu există impozit pentru cultele religioase (sau impozit pe religie). O modalitate de finanţare sunt veniturile proprii obţinute de culte prin donaţii sau contribuţii benevole. Pentru ca aceste venituri obţinute direct de către culte şi subvenţiile din partea statului să scadă, printr-o hotărâre de guvern nr. 11/22.01.1954, Biserica Ortodoxă a primit dreptul exclusiv de comercializare a obiectelor de cult. Prin Legea cultelor din Bulgaria, la articolul 28 se prevede posibilitatea cultelor de a obţine fonduri din partea statului pentru construirea sau restaurarea imobilelor de care au nevoie pentru desfăşurarea serviciilor religioase sau pe care le deţin şi trebuie restaurate.

În Croaţia nu există un impozit, dar Biserica Romano-Catolică, majoritară în această ţară, are la nivel de parohie o taxă benevolă, numită ‘lukno’, pentru salarizarea preotului, iar taxa este de aproximativ 13 euro pe an pentru o persoană. Biserica Romano-Catolică primeşte, de altfel, şi sprijin din partea comunităţilor din alte ţări. După 2001 a intrat în vigoare un nou Cod Fiscal prin care s-a stabilit ca Biserica să primească 185.000.000 kuna (aproximativ 24.500.000 euro) anual pentru a putea construi sau întreţine lăcaşuri de cult şi pentru cheltuieli administrative.

În Letonia, cultele religioase au dreptul, conform articolului 15 din Legea cultelor, să desfăşoare activităţi economice, dar pentru achitarea datoriilor sau contactarea de eventuale credite, cultele nu pot gira cu imobilele aflate în proprietatea lor. Cultele au dreptul de a cere ajutor financiar din partea statului, prin autorităţile responsabile cu problema cultelor şi cu aprobarea Ministerului de Finanţe. Aceste fonduri pot fi cerute pentru acoperirea diverselor cheltuieli (chiar şi pentru construirea bisericilor) sau pentru ajutoare umanitare. Pe lângă aceste ajutoare se adaugă posibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a dispune de până la 20% din impozitele datorate statului, pe care le pot dirija spre cultele religioase.

În Lituania, Biserica s-ar putea administra din fonduri proprii, dar fără ajutoarele din partea statului activitatea sa în societatea civilă ar fi modestă. În acest sens, statul acordă prin bugetul naţional, cultelor recunoscute la nivel naţional, sume de bani, proporţional cu numărul credincioşilor. Majoritatea fondurilor merg la construcţii, renovări şi întreţineri de lăcaşuri de cult, dar şi pentru centrele bisericeşti pentru cateheză, familie şi tineret.

În Estonia, cultele religioase au statut de organizaţii non-profit şi în consecinţă sunt absolvite de la plata taxelor. La nivel naţional nu există un impozit pe religie, dar anual există o sumă de bani care se acordă de la bugetul de stat către Consiliul Estonian al Bisericilor, din care fac parte nouă culte religioase. Această sumă este alocată fiecărui cult, direct proporţional cu numărul credincioşilor. Având în vedere că o parte a clădirilor care se află în proprietatea cultelor sunt monumente istorice sau de artă, statul estonian sprijină fiecare cult în parte în funcţie de numărul şi importanţa clădirilor, pentru renovarea şi întreţinerea acestora.

Ruşii au considerat o normalitate ridicarea Catedralei ‘Iisus Mântuitorul’

În Rusia nu există impozit pe religie, cultele finanţându-se din donaţii benevole, colecte şi alte forme de strângere de fonduri. Articolul 23 al Legii privind libertatea de conştiinţă şi de asociere religioasă permite organizaţiilor religioase să investească în unele sectoare ale economiei, cu respectarea legilor statului. Biserica Ortodoxă Rusă deţine şi dreptul de desfacere şi comercializare exclusivă a obiectelor de cult, sursă din care Biserica mai beneficiază de o serie de venituri, care nu sunt supuse impozitării. Încă din 1988, din vremea preşedintelui Mihail Gorbaciov, a fost pusă piatra de temelie a Catedralei ‘Iisus Mântuitorul’ din Moscova. Catedrala a fost construită din contribuţia statului rus, ca o mică recompensă faţă de crimele odioase săvârşite de regimul comunist faţă de Biserica Ortodoxă Rusă, slujitorii şi credincioşii săi. Catedrala ‘Iisus Mântuitorul’ este ridicată pe locul unei biserici construite de Biserica Ortodoxă în cinstea victoriei obţinute de ruşi asupra armatelor lui Napoleon Bonaparte, dar care a fost dărâmată de Stalin.

În aceste condiţii, ridicarea acestei biserici cu fonduri de la bugetul de stat a fost văzută ca o normalitate şi ca o reparaţie morală a statului faţă de Biserica Ortodoxă.

(Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 5 aprilie 2011)

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/cum_este_finantata_biserica_in_alte_state_europene_6072.html

foto>

http://www.moscow.travel/wiki/images/e/e5/Christ_the_Saviour_Cathedral.jpg

 

MAE salută decizia CEDO în cazul expunerii crucifixurilor în şcolile publice

MAE.ro / 19 martie 2011

Prin hotărârea din data de 18 martie 2011, pronunţată în cauza Lautsi şi alţii împotriva Italiei, referitoare la expunerea crucifixurilor în şcolile publice, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a constatat că prezenţa acestora în şcolile publice nu conduce la încălcarea dreptului la educaţie, garantat de articolul 2 din Protocolul adiţional nr. 1. Totodată, Marea Cameră a considerat că nu se ridică nicio problemă distinctă în privinţa libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie, garantate de articolul 9 din Convenţie.

În această cauză, România a intervenit, criticând hotărârea iniţială a Curţii (din 3 noiembrie 2009), care constata încălcarea dreptului la educaţie precum şi la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, ca urmare a expunerii obligatorii a crucifixurilor în sălile de clasă din şcolile publice.

Pentru a pronunţa hotărârea, Curtea, în acord cu observaţiile formulate de Guvernul României, a avut în vedere faptul că statele se bucură de o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte concilierea sarcinilor asumate de acestea în domeniul educaţiei, cu dreptul părinţilor ca educaţia copiilor lor să se facă în conformitate cu convingerile lor religioase şi filozofice.

Sub acest aspect, Curtea a precizat că respectă deciziile pe care le iau statele în acest domeniu, cu condiţia ca măsurile astfel adoptate să nu constituie o formă de îndoctrinare. În plus, având în vedere locul preponderent pe care îl ocupă o anumită religie în istoria unei ţări, Curtea a remarcat că acordarea unui spaţiu mai larg acestei religii în cadrul programelor şcolare nu poate fi considerată o formă de îndoctrinare.

În plus, s-a subliniat că nu există indicii conform cărora autorităţile naţionale s-ar fi arătat intolerante faţă de elevii care aveau alte convingeri religioase, faţă de atei sau faţă de elevii care aveau credinţe filozofice neasociate niciunei religii. De asemenea, Curtea şi-a întemeiat hotărârea pe faptul că reclamanta, în calitate de părinte, şi-a păstrat intact dreptul de a-şi educa copiii în conformitate cu propriile sale convingeri filozofice.

Elemente suplimentare

În cadrul observaţiilor sale, Guvernul României a subliniat că prezenţa simbolurilor religioase în şcoli este o chestiune sensibilă, de unde decurge necesitatea de a se recunoaşte statelor o marjă de apreciere largă în acest domeniu, principiu de care nu s-a ţinut cont.

Guvernul României a considerat că recomandarea făcută statului italian în sensul îndepărtării simbolurilor religioase din şcolile publice ar putea contraveni obligaţiei de neutralitate a statului, echivalând cu suprimarea manifestării convingerilor religioase ale unora din cetăţenii săi.

De asemenea, Guvernul României a evidenţiat că, în măsura în care expunerea unui simbol religios nu este asociată cu anumite obligaţii şcolare legate de religie, aceasta nu ar determina atingerea sentimentelor religioase într-o măsură suficient de gravă pentru a se putea constata încălcarea dispoziţiilor din Convenţie invocate.

sursa>

http://www.mae.ro/node/7920

foto>

http://www.bismun.ro/Bismun/Poze/logoMAE.jpg

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20100712_0033/1.jpg

 

Andrei Marga: Dispariţia IPS Bartolomeu, o pierdere pentru comunitatea Clujului, pentru Transilvania şi ţară

Mediafax/ 1 februarie 2011

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, Andrei Marga, afirmă că dispariţia IPS Bartolomeu este o pierdere grea pentru Biserica Ortodoxă, pentru comunitatea Clujului, pentru Transilvania şi pentru România, precizând că una din marile realizări ale fostului mitropolit este traducerea Bibliei.

Andrei Marga a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că IPS Bartolomeu a fost un teolog competent, dar şi o personalitate care a gândit pe cont propriu problemele timpului.

„Dispariţia mitropolitului Bartolomeu Anania este o pierdere grea pentru Biserica Ortodoxă, pentru comunitatea Clujului, pentru Transilvania şi pentru România. A fost un om cu o formaţie şi trăire religioasă, un teolog competent, dar şi o personalitate care a gândit pe cont propriu problemele timpului şi şi-a formulat mereu un punct de vedere personal, care a fost, în multe momente ale istoriei transilvane, unul de referinţă„, a spus Marga.

Potrivit acestuia, una dintre marile realizări ale fostului mitropolit este traducerea Bibliei.

„Una dintre marile realizări ale fostului mitropolit este traducerea Bibliei. Ca teolog, ca om de cultură, Bartolomeu Anania a căutat să realizeze osmoza dintre cultură şi religie. Acţiunile sale, ca mitropolit în spaţiul cultural al României, au fost pe ideea repunerii legăturilor profunde ale culturii şi credinţei„, a afirmat Marga.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/marga-disparitia-ips-bartolomeu-o-pierdere-pentru-comunitatea-clujului-pentru-transilvania-si-tara-7937376

foto>

http://cateheza.cnet.ro/wp-content/uploads/biblia-sfsinod.jpg

http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2008/07/marga-final-an-jpg.jpg

 

Eurobarometru: 70% din romani nu doresc sa-si doneze organele dupa deces

Incropit ca un arogant articol pro-transplant, care are menirea sa arate ca Romania este iarasi pe ultimele locuri in Europa, de data aceasta in ceea ce priveste rata transplanturilor de organe, materialul de mai jos ne ofera totusi datele oficiale ale unui studiu realizat anul trecut [!] la Cererea Comisiei Europene [!] si prezentat la Bruxelles saptamana trecuta. Tantosi, medicii romani, specializati in sistemul transplanturilor de organe din Romania, contesta veridicitatea acestor date. Conform studiului, din cei peste 70% de romani care refuza sa-si doneze organele dupa moarte, 17% o fac din motive religioase, religia fiind unul dintre cele trei motive principale *(alaturi de lipsa de informare asupra acestei chestiuni, precum si sistemul medical defectuos sau medicii nepregatiti) care ii determina pe oameni sa opteze in a nu-si dona organele. Lidera in aceasta materie – Spania –  este laudata pentru ca a creat un SISTEM care ii identifica pe POTENTIALII DONATORI. – dan.camen.

De ce nu vrem sa donam organe

Romania Libera/ 15 noiembrie 2010

Codasi. 70% din romani sunt reticenti in a-si oferi organele dupa deces, arata studiile unui Eurobarometru.

Lipsa informaţiilor corecte, religia şi neîncrederea în medici îngroaşă listele de aşteptare ale celor care au nevoie de transplant.

Patru din zece români declară că nu sunt de acord să-şi doneze un organ după deces, iar 29% spun că sunt indecişi. De asemenea, 35% dintre cei chestionaţi nu ar fi de acord ca un membru decedat din familia lor să-şi doneze un organ şi cam tot atâţia spun că nu ştiu cum ar proceda dacă ar fi puşi într-o astfel de situaţie. Ca termen de comparaţie, 83% din suedezi ar fi de acord să-şi doneze organele după moarte, la fel şi 72% din finlandezi şi belgieni.

Aproape jumătate dintre românii care refuză donarea de organe spun că nu ştiu să-şi motiveze decizia, în timp ce 15% afirmă că nu au încredere în sistemul medical. 17% oferă motive religioase pentru refuzul de a dona organe. Acestea sunt rezultatele unui Eurobarometru realizat anul trecut, la cererea Comisiei Europene, pe un eşantion de 1.000 de români şi prezentat săptămâna trecută la Bruxelles. La cercetare au participat aproape 27.000 de cetăţeni din cele 27 de state membre UE. În jur de 76% din românii care au participat la sondaj spun că nu au discutat niciodată cu familia despre donarea de organe sau despre transplant, iar 73% nu cunosc legislaţia privind aceste proceduri. Olandezii au cele mai multe discuţii în familie despre transplantul de organe, 74% din  ei vorbind cu rudele despre acest subiect, urmaţi de suedezi, cu un procent de 62%.

Cele mai multe transplanturi se fac în Spania

Spania este ţara cu numărul cel mai mare de donatori din UE şi totodată statul în care se fac cele mai multe transplanturi. Formula de succes pe care a aplicat-o în urmă cu zece ani guvernul spaniol şi care a crescut rata donatorilor cu peste 130% a fost punerea la punct a unui sistem care să monitorizeze POTENŢIALII DONATORI. Organizaţia Naţională de Transplant din Spania are ca scop alcătuirea listelor de aştep­tare cu pacienţi care au nevoie de transplant, realizarea unor statistici, educarea medicilor, dar şi punerea nonstop la dispoziţie a unui număr de telefon unde cei interesaţi pot pune întrebări. În 2009, în Spania se înregistrau 34 de donatori la un milion de persoane, în timp ce în România numărul donatorilor se oprea la 2. „România are mai mulţi paşi de făcut pentru ca situaţia să se îmbunătăţească. Doi din aceştia sunt creşterea numărului de coordonatori de transplant şi identificarea donatorilor în spitale. Încrederea populaţiei în sistemul medical este un alt criteriu important„, afirmă Axel Rahmel, director medical la Eutransplant International Foundation din Olanda.

Sondaj contestat de specialişti români

Rezultatele studiului sunt însă contrazise de unii specialişti români. „Am vrut să dau în judecată firma din România care a făcut studiul în 2006, pentru modul în care a cules datele. E păcat ca o firmă care habar n-are ce înseamnă transplant să trimită date pentru un Eurobarometru. Un asemenea studiu nu se face pe stradă sau la piaţă. Realitatea în populaţie e alta: românii acceptă donarea de organe. Anul acesta am identificat cel mai mare număr de donatori de până acum, aproape 70. Din familiile cu care au discutat cei şase coordonatori de transplant, sub 20% ne-au refuzat„, afirmă Victor Zota, coordonator de transplant, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Transplant, care mai spune că în România există 3,5 donatori la un milion de locuitori. În România, există şase coordonatori de transplant, în timp ce în Spania, numărul lor este de aproximativ 1.000. „Pentru ca numărul coordonatorilor să crească e nevoie de o salarizare mai bună. În plus, donarea de organe trebuie făcută fără constrângeri, pentru că altfel membrii familiei pot crede că ruda decedată nu a fost îngrijită cum trebuie sau că nu au dat suficienţi bani”, explică Ionel Sinescu, şeful Clinicii de chirurgie urologică şi transplant renal din cadrul Spitalului Fundeni din Bucureşti.

Ramona Samoila

sursa>

http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/sanatate/de-ce-nu-vrem-sa-donam-organe-205945.html

 

Stephen Hawking: Universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii

Hotnews.ro/ 3 septembrie 2010

Stephen Hawking a comis o eroare elementara de logica, excluzand Divinitatea din procesul de nastere a Universului, sustine un respectat rabin britanic.

Stiinta se bazeaza pe explicatii, religia pe interpretari, insa ostilitatea dintre stiinta si religie le afecteaza pe ambele, spune Jonathan Sacks, unul din cei mai respectati rabini britanici, in replica la noua teorie a lui Stephen Hawking care sustine ca Universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii. Hawking comite o eroare elementara de logica prin noua sa teorie, sustine Lord Sacks, sef al Congregatiei Evreiesti Unite a Commonwealth-ului.

Hawking isi detaliaza teoria in cea mai noua carte a sa The Grand Design, volum care va aparea in 9 septembrie, insa din care a fost publicat un extras in The Times. Cartea, scrisa impreuna cu fizicianul american Leonard Mlodinow sustine teoria conform careia pentru crearea universului nu a fost nevoie de interventia unei forte divine, iar Big Bang-ul a fost rezultatul „inevitabil” al legilor fizicii, scrie The Guardian.

Rabinul Sacks spune, intr-un articol in Times, ca aceasta teorie contine o eroare elementara de logica. „Exista o diferenta intre stiinta si religie. Stiinta lucreaza cu explicatii, la religie este vorba despre interpretari. Biblia pur si simplu nu este interesata de modul in care Universul a luat fiinta„, spune rabinul, care adauga ca ostilitatea mutuala dintre stiinta si religie „este un blestem al timpurilor noastre” si le afecteaza pe amandoua. „Dar este mult mai multa intelepciune aici decat este in cazul stiintei. (Stiinta) nu ne poate spune de ce suntem aici sau cum ar trebui sa traim. Stiinta deghizata ca religie este la fel de scandaloasa ca religia deghizata in stiinta„, mai spune rabinul sef.

In cea mai cunoscuta cartea a sa, „O scurta istorie a timpului”, aparuta in 1988, Hawking nu excludea posibilitatea ca Divinitatea sa fi avut un rol in crearea Universului, insa in noua carte el sustine ca nasterea Universului s-a datorat unei actiuni inevitabile a legilor fizicii, astfel ca procesul de creatie a fost unul spontan, fara a fi nevoie de o forta divina .

Teoria lui Hawking a starnit o controversa si multi spun ca, desi faptul ca el este unul din cei mai valorosi oameni de stiinta nu poate fi contestat si desi poate explica prin teorii stiintifice cum a luat fiinta Universul, nu poate, tot prin aceste teorii, sa excluda prezenta Divinitatii.

Vlad Barza

___________________

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7753710-stephen-hawking-comis-eroare-elementara-logica-excluzand-divinitatea-din-procesul-nastere-universului-sustine-respectat-rabin-britanic.htm

foto>

http://personalmoneystore.com/moneyblog/2010/09/02/stephen-hawking-god/

http://www.indiatalkies.com/2010/09/chief-rabbi-slams-stephen-hawking-excluding-gods-role-universe-creation.html

http://www.jimal-khalili.com/news/stephen-hawking-at-the-royal-albert-hall.html

http://news.discovery.com/space/big-bang-planck-telescope-microwave-sky.html

~~~+~~~

UPDATE

Stephen Hawking, Dumnezeu, Universul si Fizica

Ziare.com/ 5 septembrie

Aparitiile in presa din Marea Britanie a stirilor referitore la noua carte „The Grand Design”, a teoreticianului Stephen Hawking, si a noilor sale concepte Dumnezeu, Univers, Teoria M, au generat reactii in lant ale liderilor religiosi, si ale oamenilor de stiinta, atarnind discutii aprinse, la Channel4 News, si CNN.

The Guardian prezinta reactiile oamenilor de stiinta referitor la noile declaratii ale teoreticianului Stephen Hawking din cartea sa, temperand atacurile liderilor religiosi din Anglia.

Declaratia lui Hawking din 02.09.2010, „Universul nu a fost creat de Dumnezeu”, a generat un val de reactii din partea liderilor religiosi din Regatul Unit, ca si fraza „aparitia perechii electron-pozitron din nimic”, care a determinat discutii aprinse in randul oamenilor de stiinta.

Profesorul AB Turner, de la Universitatea din Sussex, a declarat ca teoria M, prin care metafizica ofera posibilitatea logica pentru a sustine o explicatie pentru realitatea fizica, fara mintea lui Dumnezeu, este doar una dintre multiplele posibilitati. Singura concluzie definitiva cu adevarat valabila apare atunci cand exista doar o singura posibilitate, sfarsitul Universului actual si un nou Big-Bang.

John Stone, de la Ditton Thames, a declarat ca „teoria lui Hawking nu este un raspuns satisfacator, chiar si pentru un ateu ca mine”, iar Tom Drane, de la Mitcham, a afirmat ca „design-ul nu necesita neaparat un designer, ciudat este faptul ca oamenii de stiinta nu pot recurge totusi si la un limbaj religios”.

Noul curent lansat de Stephen Hawking, referitor la geneza Universului, i-a determinat pe clericii anglicani, musulmani si evrei sa atace dur noua sa carte. Liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury Rowan Williams, a declarat ca „fizica nu va putea niciodata sa explice de una singura, de ce in loc de nimic exista ceva”.

Declaratii au venit si din partea rabinului Jonathan Sack, care a intarit conceptia despre religie, divinitate si Carte Sfanta, precizand ca „Biblia nu este interesata de modul in care universul a luat nastere, iar religia tine doar de interpretare”. Consiliul Musulmanilor din Anglia, prin reprezentantul sau, Ibrahim Mogra, a dezaprobat noile scrieri ale lui Stephen Hawking, precizand ca „in cazul Universului, cineva l-a creat, iar acel creator nu este altcineva decat Atotputernicul Cuceritor”.

In noua sa lucrare, „The Grand Design”, profesorul Stephen Hawking sustine ca Big Bang-ul a fost inevitabil datorita legilor gravitatiei, si nu ca urmare a interventiei unei forte divine, scrie The Guardian si The Times.

Discutii aprinse au fost si la postul de televiziune Channel4 News, unde Jon Snow preciza ca Stephen Hawking, prin noua sa lucrare, a realizat o conversie brusca spre ateism.

Declaratia liderului Bisericii Anglicane, Rowan Williams, ramane insa una de reconciliere intre religie si stiinta in general: „Credinta in Dumnezeu nu implica explicarea modului in care lucrurile se inlantuiesc in univers, ci se refera la convingerea ca exista o fiinta inteligenta, vie, de care depinde intreg universul”.

sursa>

http://www.ziare.com/magazin/religii/stephen-hawking-dumnezeu-universul-si-fizica-1039706

foto>

http://atheistmovies.blogspot.com/2009/01/briefer-history-of-time-stephen-hawking.html

 

Stephen Hawking: stiinta se va impune in fata religiei deoarece „functioneaza”

Hotnews/ 11 iunie 2010

Celebrul astrofizician Stephen Hawking sustine ca stiinta se va impune in fata religiei deoarece „functioneaza”. Intr-un interviu realizat de ziarista Diane Sawyer pentru ABCNews, Hawking a declarat ca cel mai mare mister pe care vrea sa-l rezolve este sa afle „de ce Universul exista, de ce exista ceva mai maret decat orice altceva”.

Iata cateva dintre cele mai interesante declaratii facute de Hawking, una dintre cele mai stralucite minti ale planetei:

• despre cel mai mare mister pe care vrea sa-l elucideze: vreau sa stiu de ce Universul exista, de ce exista ceva mai maret decat orice altceva
• despre Dumnezeu: ceea ce-L poate defini pe Dumnezeu este sa te gandesti la El ca o intrupare a legilor naturii. Totusi, aceasta nu este ceea ce majoritatea oamenilor ar gandi despre acel Dumnezeu. Oamenii au creat o fiinta asemanatoare lor cu care pot avea o relatie persoanala. Cand te gandesti la vasta intindere a Universului si cat de insignifianta este in ea o viata umana, aparuta din accident, acest lucru pare aproape imposibil
• despre religie: exista o diferenta fundamentala intre religie, bazata pe autoritate, si stiinta, care e bazata pe observatie si intelegere. Stiinta va invinge deoarece functioneaza
• despre viata extraterestra: cautarea extraterestrilor nu este o decizie inteleapta
• sfaturi date copiilor: 1. Amintiti-va sa va uitati sus, la stele si nu jos, spre pamant. 2. Niciodata sa nu abandonati munca, pentru ca va da sens si pentru ca viata este goala fara ea. 3. Daca sunteti suficient de norocosi sa gasiti dragostea, amintiti-va ca e acolo si nu o aruncati

ABC News precizeaza ca Hawking a fost sarbatorit saptamana trecuta in cadrul World Science Festival din New York. „Stephen a avut un impact colosal in ceea ce priveste felul in care intelegem Universul,  deformarea spatiului si a timpului, gaurile negre, originea Universului”, a declarat atunci fizicianul Kip Thorn.

Inainte de a se retrage din functie toamana trecuta, Hawkinh a fost Lucasian Professor of Mathematics la Cambridge University, o pozitie detinuta in urma cu secole si de Sir Isaac Newton, „parintele fizicii”. Cea mai cunoscuta carte a sa, „A Brief History of Time (Scurta istorie a timpului)”, s-a vandut in peste 9 milioane de exemplare. Omul de stiinta a avut de-a lungul anilor aparitii in seriale de succes precum „The Simpson” si „Star Trek”.

Hawking (68 de ani) a fost diagnosticat cu ALS sau boala Lou Gehrig cand avea 21 de ani. Doctorii i-au spus atunci ca nu mai are de trait decat cativa ani, insa Hawking si-a intemeiat o familie (are trei copii si un nepot) si, desi boala s-a agravat de-a lungul timpului, si-a continuat cercetarile. In luna aprilie a acestui an, el a participat la realizarea serialului  „Into the Universe With Stephen Hawking”, pentru Discovery Channel. El a spus atunci ca „daca extraterestrii ne-ar vizita, rezultatul ar fi oarecum asemanator celui rezultat in urma descoperirii Americii de catre Columb, si acesta nu a fost prea bun pentru nativii americani”.

A.N.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-7404852-video-stephen-hawking-despre-religie-stiinta-invinge.htm

~~~+~~~

Pentru Stephen Hawking “universul” este un dumnezeu, pentru ca este “cel mai maret lucru din cate exista”. Are trupul sau aproape in intregime paralizat, dar este numit omul cu “una dintre cele mai stralucite minti ale planetei”, desi nu a demonstrat pana acum niciuna din teoriile sale formulate; inspirand cu gaurile lui negre, pasiunea sa de-o viata, pe marii oameni de stiinta ai lumii ca sa-l urmeze si sa creeze la Geneva cunoscutul accelerator de particule Large Hadron Collider al institutului CERN, in vederea desoperirii “particulei lui Dumnezeu” (bosonul Higgs), responsabila cu crearea universului. Astfel, conform logicii sale, Dumnezeu este, in mare parte, o “intrupare a legilor naturii” sau o inventie umana, datorita faptului ca oamenii “au creat o fiinta asemanatoare lor cu care pot avea o relatie personala”. De asemenea, el vede religia ca o cutuma, bazata pe autoritate, adica ca o supunere oarba, si lauda stiinta pentru ca e mai umana, fiindca “e bazata pe observatie si intelegere”. In acest sens, dupa el, stiinta “va invinge, deoarece functioneaza”. El crede si in extraterestrii, desi povatuieste lumea sa nu incerce sa-i caute, fiindca “daca extraterestrii ne-ar vizita, rezultatul ar fi oarecum asemanator celui rezultat in urma descoperirii Americii de catre Columb, si acesta nu a fost prea bun pentru nativii americani”. Acestea sunt aberatiile lui sintetizate mai sus, intr-un interviu acordat postului TV american ABC News.

E clar, americanii vor si ei sa aiba un Einstein al lor. E interesant indemnul dat de Hawking copiilor: “Amintiti-va sa va uitati sus, la stele si nu jos, spre pamant”, cu toate ca stelele sunt si acelea facute la fel ca si pamantul; de ce sa ma uit in alta parte, mai departe, cand ma pot uita aici si de aproape? Desi nu vede cu ajutorul stelelor pe Dumnezeu, sau, uitandu-se la pamant, destinul sau, Hawking isi inalta in mod stiintific mintea hulind intr-atat de mult incat gandeste un Dumnezeu creat de om si, la randu-i, un om creat de… univers: “Cand te gandesti la vasta intindere a Universului si cat de insignifianta este in ea o viata umana, aparuta din accident, acest lucru pare aproape imposibil”. Lucru imposibil sunt de explicat insa teoriile sale: cum viata poate aparea, asa, din accident, la fel si universul, prin big bang, si altele asemanatoare acestora? Cum viata e asa de “insignifianta”, precum zice, si cum atunci extraterestrii exista (si nu e invers)?

Nu stiu iarasi, cum a ajuns el sa puna in contradictie stiinta cu religia, probabil din cauza ca nu crede in Dumnezeu. Ca toti marii savanti ai lumii care au fost urâtori de Dumnezeu, asa si Stephen Hawking uraste oamenii, fiindca cine uraste pe Dumnezeu uraste si pe oameni (si invers), care sunt icoana Sa, astfel ca oricine nu crede in Dumnezeu si nu-i plac oamenii, prefera sa creada ca Hawking in “univers” si in “extraterestrii” sai. Ma mir totusi cum stie ca exista dragostea, pe care, dupa el, doar prin noroc cineva o poate afla: “Daca sunteti suficient de norocosi sa gasiti dragostea, amintiti-va ca e acolo si nu o aruncati”. Dar chiar si-asa, pentru el dragostea este doar egoista, exclusivista, impartasindu-se doar unora. Daca ar afla, poate candva, ca Dumnezeu este iubire (In. 4, 8), viata lui s-ar schimba, la fel si gandirea sa.

dan.camen.

foto>

http://im.videosearch.rediff.com/thumbImage/videoImages/videoImages1/blip/rdhash1013/Thegwhatchet-StephenHawkingGivesNewLectureAtJackMorton392.jpg

http://standupforamerica.files.wordpress.com/2009/06/stephen-hawking.jpg

http://www.zhann.com/2008/11/stephen-hawking-meets-pope.html