De toată veselia s-a umplut Efrata şi Rahila dănţuieşte cu credinţă, aducând lui Dumnezeu jertfă pe prunci
Acum două zile l-am prăznuit pe Sf. Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic pentru Hristos. Astăzi aceeaşi bucurie: cei 14.000 de prunci ucişi tot pentru Hristos. Ei sunt primii care au murit pentru Hristos, Cel întrupat (înomenit), cu toate că nu au putut intra în Împărăţia Cerurilor imediat ce au primit martirajul, aşa cum a făcut-o primul intrat în rai – tâlharul cel îndreptat de pe cruce, deoarece Hristos nu fusese încă răstignit şi nici nu înviase. Acel tâlhar a luat-o înaintea tuturor, intrând în rai chiar înaintea lui Adam şi Eva.[1]
Din sângiuri în sângiuri ne pregătim, astfel, să prăznuim Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului. Umanitatea aduce ca jertfă sângele mucenicului şi al mucenicilor pentru Cel ce primeşte Tăierea împrejur, ca să ne cuprindă ca păstorul oile sale şi ca noi să-L putem cuprinde în Sfânta Împărtăşanie, adică în Trupul frânt şi-n Sângele vărsat pentru mântuirea noastră. Pruncului I se aduce ca jertfă prunci: “Cu gând de bună voie făcându-Te Prunc Hristoase Dumnezeule, ai dăruit putere bărbătească pruncilor, ca să surpe semeţiile vrăjmaşilor”[2]. Cei ce până atunci sugeau lapte la sânul mamelor, au fost hrăniţi de Hristos, prin mucenicie, cu laptele credinţei: “Veseliţi-vă popoarelor duhovniceşte, că s-a adunat ceată de prunci, nu cu lapte hrănită, ci cu credinţa lucrată”[3]. Această sărbătoare ne îndeamnă să ne smerim ca pruncii în faţa smereniei Domnului. În acelaşi timp, sângele pruncilor ucişi ni se face nouă porfiră şi vison, cu care ne îmbrăcăm ca şi cu o podoabă, şi ne veselim întru Domnul: “Veselească-se astăzi tainic Biserica, că se înfrumuseţează luminat cu sângele pruncilor ca şi cu o porfiră şi cu vison; neîncetat slăvind pre Hristos Biruitorul şi Dumnezeu”[4]. Irod a rămas urâtor de oameni şi urâtor de Dumnezeu. Ucigându-i pe prunci dorea, fără de minte, moartea lui Dumnezeu. Dorind uciderea lui Dumnezeu, a distrus familiile, lăsându-i pe părinţi în casă fără de moştenire. Betleemul – Casa Pâinii, s-a tânguit când şi-a văzut pruncii seceraţi ca nişte spice necoapte: “Fiind Irod vrăjmaş lui Dumnezeu, trimiţând ticălosul, a secerat holda cea verde a pruncilor necoaptă; iară pre Domnul, care S-a născut, neputând să-L omoare, se umple de toată ruşinea”[5], şi iarăşi: “În Vitleem la Împăratul ce S-a născut, maghii de la răsărituri cu daruri au venit, povăţuiţi fiind prin setea din înălţime; dar Irod s-a tulburat şi a secerat pe prunci ca nişte grâu, temându-se că stăpânia lui va cădea curând”[6]. Precum un strugure ce-şi lasă roşeaţa, aşa şi aceşti prunci, de vârstă cu Hristos, au colorat în ‘vopseluri’ vii locaşul naşterii Domnului. Aşa cum spiţa neamului lui Hristos se împarte în trei perioade a câte 14 neamuri, aşa şi pruncii, urmând rânduielii divine, au fost ucişi în număr de 14.000, cunoscând noi aceasta din Sfânta Tradiţie, căci nu se menţionează nicăieri numărul, dar primind-ul cu pruncească credinţă.
În cartea proorocului Ieremia, la capitolul 31, se află menţionată, într-un singur verset (15), proorocia care vesteşte ucidera pruncilor de doi ani şi mai jos din Betleem şi din împrejurimile sale: “Aşa zice Domnul: „Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt” . Îndoită este întristarea Rahilei, de aceea şi zice proorocia “bocet şi plângere amară”. Bocet ca de fecioară pentru “junghierea cea fără dreptate”[7] şi plângere amară ca de mamă pentru “moartea cea fără de vreme”[8] a pruncilor. Proorcul aminteşte de Rama, căci aceasta era diametral opus de cum se află Betleemul faţă de Ierusalim, înspre nord, aproape de Betel, la muntele Efraim. Acolo era patria altei femei biblice, Debora-proorociţa, soţia lui Lapidot, care locuia sub un palmier şi la care “fiii lui Israel veneau să se judece”[9]. Aceasta parcă o aude plângând pe Rahila. Ea aude bocetul şi plângerea ei cea amară. Tot în Rama, Ieremia proorocul a fost ţinut în lanţuri şi eliberat de Nebuzaradan, căpetenia gărzii (vezi Ier. 40, 1). Proorocia aceasta a lui Ieremia urmează scripturistic imediat alteia, care vesteşte bucurie mare pentru Israel, fiindcă Domnul îi va aduna şi-i va păzi “ca păstorul turma sa”[10]. Tot acolo, poporul israelit este numit cu apelativul “fecioară”[11], iar mai încolo Efraim este numit “fecior”: “Dar Efraim nu este feciorul meu scump, un copil atât de alintat?”[12]. Înainte de această proorocie privind uciderea pruncilor de către Irod se află un verset în care veselia prevestită israeliţilor atinge cotele maxime “Atunci fecioara se va veseli în horă, tineri şi bătrâni vor fi fericiţi. Voi schimba întristarea lor în veselie şi-i voi mângâia după întristarea lor şi-i voi bucura…”[13]. Am putea spune că proorociile acestea nu stau în legătură unele cu altele, fiind adunate într-o singură carte şi aşezate una după alta, dar este acelaşi Dumnezeu şi acelaşi prooroc! Nimic nu poate fi aşezat întâmplător în scriptură. În acest sens, proorocia ‘aducătoare de moarte’ ne cheamă, de fapt, spre veselie, completându-se cu celălalte şi chemând la duhovnicească dănţuire pe Rahila: “De toată veselia s-a umplut Efrata, şi Rahila dănţuieşte cu credinţă, aducând lui Dumnezeu jertfă pe prunci, ca şi Avraam”[14], şi iarăşi: “Vitleeme nu te întrista, ci te veseleşte pentru omorârea sfinţilor prunci, că s-au adus stăpânului Hristos jertfă desăvârşită; că junghiindu-se pentru El, împreună cu Dânsul împărăţesc”[15].
Peste tot însă, în Betleem: pustiu şi pustie. Rahila se tânguie, Mântuitorul în Egipt fuge, Elisabeta cu Ioan în piatră se ascunde, iară Zaharia între templu şi altar[16] îşi aduce drept jertfă sângele: “Rahila îşi plânge pruncii şi în Rama se aude mare glas, Irod se înnebuneşte şi se tulbură, cel fără Dumnezeu, Ioan fuge în munţi, piatra primeşte pe maică împreună cu fiul şi Zaharia se omoară în biserică, iară Hristos fuge, lăsând pustii lăcaşurile jidoveşti”[17].
dan.camen.
______________________
[1] vezi frescele bisericilor care-L înfăţişează pe Mântuitorul pogorât la iad, a doua zi după ce a fost pus în mormânt, sâmbăta, înainte să învieze;
[2] Canonul pruncilor, cântarea a 9-a, în Mineiul lunei lui Decemvrie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 515
[3] Canonul pruncilor, cântarea a 6-a, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 511
[4] Canonul pruncilor, cântarea a 3-a, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 508
[5] Svetilna pruncilor în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 515
[6] Condacul pruncilor, glas 6, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, pp. 511-512
[7] Stihira pruncilor de la Vecernie, glas 6, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 505
[8] Ibidem
[9] Jud. 4, 4-5
[10] Ier. 31, 10
[11] Ier. 31, 4; 31, 21
[12] Ier. 31, 20
[13] Ier. 31, 14
[14] Canonul pruncilor, cântarea a 9-a, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 515
[15] A doua svetilnă a pruncilor, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, pp. 515-516,
[16] Mt. 23, 35
[17]La Hvalite, glas 8, în Mineiul lunei lui Decemvrie …, p. 516
______________________
foto>
http://farm4.static.flickr.com/3436/3215727619_c1cc76930c.jpg
http://www.travellinkturkey.com/chora_mosaics.html
http://www.travellinkturkey.com/istanbul/chora/chora_mosaic26.jpg
Theologhia 
