Slujba Vecerniei Sf. Marcu Evghenicul (19 ianuarie)

Luna Ianuarie

în această lună, ziua a nouăsprezecea:

Pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru

M A R C U   E V G H E N I C U L

Mitropolitul Efesului

 

Preluare de la Pelerin Ortodox

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am…, se pun stihirile Sfântului Marcu pe 4, glasul 8:

Cu curgerile dogmelor Ortodoxiei ai stins văpăile cele papistăşeşti şi cu buna cuviinţă ţi-ai ridicat sufletul către locaşurile cele cereşti, pentru aceasta te fericim noi astăzi, părinte Marcu.

La alegerea poporului celui iubitor de Dumnezeu, în scaunul cel ierarhicesc ai fost aşezat, şi următor te-ai arătat învăţăturii celei ortodoxe, mustrând pe lupii ce sfâşiau Biserica lui Hristos, pe care ruşinându-i i-ai biruit cinstite Marcu, prin cuvântul şi fapta ta.

Darul Treimii sălăşluindu-se în tine preafericite Marcu, te-ai arătat potrivnic duhurilor ereticeşti, tămăduind neştiinţa poporului prin arătarea celor tăinuite. Drept aceea, cuvântul adevărului învăţând, te avem noi credincioşii învăţător şi dascăl preaiubit.

Singur rămânând neclintit întru dreapta credinţă ai suspinat pentru fraţii ce lepădându-se s-au întors împotriva ta, şi lupta cea bună râvnind prigonirea dogmei prin mărturisirea ta o ai topit, pentru aceasta, ca un adevărat ierarh al lui Hristos, păstoreşte din ceruri turma cuvântătoare ce la tine cerem milă, îndreptare şi har.

Slavă…, a sfântului, glasul 8:

Cu dumnezeiasca pogorâre a Mângâietorului se sfinţeşte Biserica, şi prin întruparea Cuvântului se alungă înşelăciunea eresului; de păgânătatea cea apuseană izbăvind pe poporul lui Dumnezeu, cuvioase Marcu, fă-l să aprindă făclia Ortodoxiei şi cu credinţă să strige: Slavă puterii Tale Doamne, Cel ce în ceruri eşti şi neschimbat cu noi petreci.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Vezi suspinele inimii mele cele zdrobite, dumnezeiască Mireasă; primeşte Fecioară Marie, şi ridicările mâinilor mele, ca o iubitoare de bine, şi nu mă lepăda pe mine, ceea ce eşti cu totul fără de prihană. Ca să te laud şi să te măresc pe tine, ceea ce ai mărit neamul nostru.

 

LA STIHOAVNĂ

Se pun stihirile Sfântului Marcu, glasul 2:

Pe cei ce cu rea credinţă au scornit spurcat eres şi dogma Sfintei Treimi prin Filioque o au stricat, cu înţelepte grăiri şi cu înfricoşata judecată a Domnului ai mustrat mişeleasca lor adunare, sfinte al lui Dumnezeu, prin acestea agonisindu-ţi cununa neveştejită a necurmatei împărăţii.

Stih: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere

Alegând mai bine a muri în dreapta credinţă decât a trăi iudaica trădare, te-ai dat primejdiilor şi prigonirilor până la sfârşit, Sfinte Mărturisitor Marcu, roagă-te cu dinadinsul Împăratului Hristos Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre.

Stih: Auziţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume

Vieţuind după poruncile Domnului, pildă te-ai arătat la toată lumea, înalt prea sfinţite părinte Marcu, de trei ori fericite, iar cu dumnezeieştile tale învăţături, ne apărăm împotriva celor ce cu limbă neînfrânată grăiesc hulă Duhului Sfânt, pe care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, a Sfântului Macarie, glasul 8:

Mulţimile călugărilor…

Şi acum…, a Născătoarei:

Chivot cu totul de aur şi năstrapă păstrătoare de mană, Marie, de Dumnezeu Născătoare, roagă pe Fiul tău să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

TROPARUL

Sfântului Marcu, glasul al 3-lea:

Pentru mărturisirea dumnezeieştii credinţe mare râvnitor te-a aflat Biserica, dumnezeiescule Marcu prealăudate, căci apărat-ai cugetarea Părinţilor, iar înălţările întunericului le-ai zdrobit. Pentru aceasta pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă celor ce te lăudăm iertare de păcate.

Slavă…, a Sfântului Macarie, glasul 1:

Locuitor pustiului…

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Gavriil zicând ţie, Fecioară: bucură-te!, împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, ceea ce ai purtat în braţe pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi prin naşterea ta.

Ectenia şi otpusul.

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm se cântă: Fericit bărbatul…, starea întâi.

La Doamne strigat-am…, se pun stihirile pe 8:

5 ale Sfântului Marcu şi 3 ale Sfântului Macarie

Stihirile Sfântului Marcu, glasul 5:

Cercetaţi Scripturile şi vedeţi, cum latineasca cugetare zămisleşte, ca o fiică a Babilonului, mincinoase dogme, în Biserica Duhului. Pentru aceasta să alergăm degrab la adăparea cugetelor din dumnezeieştile cuvinte ale Sfinţilor Părinţi ce pătimind prigoană au biruit. (de două ori)

Luptătorule prea-viteaz, de Dumnezeu alesule, Marcu cel cu nume apostolesc, precum ai pierdut semeţia cea fără de Dumnezeu a latinilor, tot astfel să zdrobeşti smintelile acestui veac, de osânda cea viitoare izbăvind turma ta cea aleasă.

Tâlhărescului sobor nefăcându-te părtaş, de trei ori fericite Marcu, chipul Sfintei Treimi dreptslăvitor L-ai mărturisit, pe Duhul Sfânt deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, zdrobind eresurile catoliceşti, ca noi astăzi cu credinţă şi cu dragoste să te slăvim ca un prea-mare luptător al Mântuitorului Hristos.

Nu pot răbda, Duhule Sfinte, Unule, Cel ce dai viaţă făpturilor Tale, a vedea batjocorită Dumnezeirea Ta de glasurile cele prihănite ale rătăciţilor, ci nu ne uita pe noi până în sfârşit şi dăruieşte dumnezeiască deşteptare cugetelor noastre ca nu întru zăbovire adormind, sufletele pierzării a le lăsa precum fecioarele cele nebune.

Stihirile Sfântului Macarie, glasul 4:

Slavă…, a Sfântului Marcu, glasul 5:

Pe cei ce prin rea credinţă s-au lepădat de adevărul drept-slăvitoarelor dogme, mustrându-i i-ai biruit, şi cu untdelemnul răbdării ţi-ai umplut candela sufletului; pentru aceasta, după vrednicie ai primit desfătarea cea pururea vie şi săvârşirea de minuni, de Dumnezeu purtătorule Marcu. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşale celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Şi acum…, a Născătoarei (Dogmatica):

În Marea Roşie…

VOHOD, Lumină lină…,

Prochimenul zilei şi PAREMIILE

(Caută la 10 februarie ale Sfântului Haralambie)

 

LA LITIE

Se pune stihira hramului şi 3 ale Sfântului Marcu, glasul 1:

Alegerea ta în scaunul apostolesc s-a făcut cu mare bucurie pentru credincioşi, că ereticilor sabie cu două ascuţişuri te-ai arătat, pe care din via Domnului cu cuvânt înalt i-ai alungat, aducându-le răni de nevindecat; pentru aceasta te rugăm, Sfinte Marcu, roagă-te lui Hristos, preafericite, să mântuiască sufletele noastre.

Acelaşi glas:

Cu înţelepciunea cuvintelor tale şi cu tăria dogmelor ortodoxe, legăturile eresurilor le-ai dezlegat; şi ai adunat într-o unime pe cei ce cu buna-înţelegere a dreptei credinţe laudă neîncetat pe Hristos în două firi; pe Acela roagă-L să izbăvească din stricăciune şi de primejdii pe cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta, Marcu de Dumnezeu grăitorule.

Acelaşi glas:

Întru sfârşitul ostenelilor tale dezlegat fiind de cinstitul tău trup, fericite Marcu, stai acum împreună cu proorocii şi cu apostolii, cu mucenicii şi cuvioşii înaintea Treimii celei neapropiate, Căreia adu-I aminte de noi, care cu dragoste te cinstim pe tine, părintele nostru, de Dumnezeu purtătorule.

Slavă…, glasul 2:

Acum fiind luminat de Întreitele-Străluciri care purced în chip negrăit dintr-o singură Dumnezeire, te-ai învrednicit a mărturisi neclintit nedespărţirea şi neamestecarea Treimii în Trei Ipostasuri, pe singur Duhul ce purcede din veşnicie din Tatăl, iar pe Fiul Unul-Născut fără de ani din Tatăl, din a căror slăvire toată lumea se adapă. Rugămu-te dar, preacuvioase Marcu, să ne învredniceşti a vedea cu ochii inimii mântuirea sufletelor noastre.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Fericimu-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te mărim credincioşii după datorie pe tine, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, ocrotitoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.

Şi rugăciunile obişnuite.

 

LA STIHOAVNĂ

Se pun stihirile Sfântului Marcu, glasul 5:

Podobia: Bucură-te cămară…

Bucură-te luminătorule al lumii, izvor al înaltelor cugetări duhovniceşti şi locaş al Duhului Sfânt, căci cu gând cucernic ai cercetat adâncul cel de sus şi lămurit ai arătat tuturor o singură alcătuire de Lumină în Trei Sori – unită întru aceeaşi Dumnezeire, dar întreită întru cinstitele Ipostasuri, iar Duhul Sfânt L-ai mărturisit purcezător numai din Tatăl, de Dumnezeu insuflate Marcu, Aceluia roagă-te să pogoare sufletelor noastre mare milă.

Stih: Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura întru aşternuturile lor.

Bucură-te cel ce cu strălucirile învăţăturii tale ai luminat întunericul nopţii celei rele şi mărturisind o Dumnezeire nedespărţită, nicidecum nu ai suferit ştirbirea sau adăugirea în învăţăturile apostoleşti, ci ca un alt Ioan Botezătorul ai mustrat pe cei ce au îndrăznit a rupe cămaşa cea curată a lui Hristos, al cărui slujitor fiind, te bucuri cu mărturisitorii, rugându-te pentru sufletele noastre.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate

şi cuvioşii Tăi se vor bucura…

Bucură-te dumnezeiescule glăsuitor, râu al lui Dumnezeu cel plin de apele harului, care cetatea cea tare a lui Hristos, cu dumnezeieştile învăţături o veseleşti, Mărturisitorule şi slujitorule al Sfintei Treimi, păzitorul cel neclintit al dumnezeieştilor dogme, organul Duhului, minte veghetoare, care în mijlocul sinodului ereticesc singur ai propovăduit dogma Sfintei Treimi, pe Hristos acum roagă-L să dăruiască Bisericii unire, pace şi mare milă.

Slavă…, a Sfântului Marcu, glasul 5:

Pe trâmbiţa cea cu dulce glas, pe vioara cea bine-răsunătoare, pe privighetoarea cea frumos glăsuitoare a Sfântului Duh, pe cel ce a arat ogorul inimilor credincioşilor, pe semănătorul seminţei celei bune şi pierzătorul neghinei ereticeşti, pe cel ce a făcut să înflorească în suflete dreapta credinţă, pe Marcu cel de un nume cu evanghelistul lui Hristos, laude şi cântări aducându-i, îl rugăm să primească a noastră cântare: Bucură-te dumnezeiască alăută, ochiul cel priveghetor, păstorule al oilor şi vânătorule de lupi, roagă-te cu deadinsul pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Cu acoperământul tău cel tare păzeşte-ne pe noi, robii tăi, preacurată, nevătămaţi de viclenia vrăjmaşilor, căci numai pe tine te avem scăpare întru nevoi.

La binecuvântarea pâinilor, se cântă troparul Sfântului Marcu (de două ori)

şi al Născătoarei (o dată).

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

sursa>

http://acvila30.wordpress.com/2011/01/18/vecernia-sfantului-marcu-mitropolitul-efesului-sau-ce-ar-trebui-sa-auziti-la-vecernia-din-seara-aceasta-pe-dealul-patriarhiei-impreuna-cu-liderii-principalelor-erezii-din-romania-inainte-ca-acestia/

 

Tânguirea episcopului catolic de Iaşi pentru neparticiparea ortodocşilor la octava anuală de rugăciune, „drumul regal spre ecumenism”

Scrisoare pastorală

Urgenţa dialogului şi a rugăciunii pentru unitatea creştinilor

Săptămâna de rugăciune din luna ianuarie a fost considerată de peste un secol octava căutării unităţii şi timpul forte de rugăciune pentru realizarea dorinţei şi voinţei lui Cristos, întemeietorul Bisericii sale, „ca toţi să fie una” (In 17,20). A fost voinţa sa ca pe pământ să existe o singură Biserica şi o adevărată comuniune în dragoste, exprimată prin Euharistie, pâinea dătătoare de viaţă şi pâinea unităţii.

Odată cu începutul unui nou mileniu, mulţi l-au caracterizat ca timpul refacerii unităţii de la început, când Orientul şi Occidentul erau una în mărturisirea aceleiaşi credinţe.

S-au desfăşurat pe tot timpul ultimului secol o mulţime de paşi şi iniţiative care să promoveze şi să susţină procesul de cunoaştere reciprocă şi de apropiere.

S-au stabilit comisii mixte de dialog pentru analiza punctelor comune, dar şi a deosebirilor. Au fost elaborate documente de mare importanţă pentru drumul refacerii unităţii, care, alături de normele stabilite la Conciliul Vatican II şi la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, să fie ghid şi ajutor pentru munca ecumenică. S-au abolit cele două dureroase excomunicări din anul 1054, printr-un act curajos al papei Paul al VI-lea şi al patriarhului Atenagoras I la 7 decembrie 1965, gest simbolic care a făcut ca adunarea conciliară să se încheie cu un document semnificativ, care avea menirea purificării memoriei istorice, a iertării reciproce şi a angajării solidare în căutarea comuniunii (UR 52).

Au avut loc trei adunări ecumenice europene organizate de Consiliul Conferinţelor Episcopilor din Europa (CCEE) şi de Conferinţa Bisericilor din Europa (KEK), cu un vădit interes, cu zel şi cu adevărate speranţe. Prima a avut loc la Basel (Elveţia), a doua la Graz (Austria), iar cea de a treia la Sibiu, în centrul ţării noastre, cu prezenţa celor mai mari personalităţi ale Bisericilor şi comunităţilor bisericeşti din întreaga Europă: patriarhi, cardinali, episcopi, experţi şi specialişti în domeniul ecumenismului şi al vieţii spirituale.

Ecoul adunării de la Sibiu persistă şi astăzi în memoria noastră, îndeosebi apelul papei Benedict al XVI-lea şi al patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului, aşa încât dialogul adevărului şi întâlnirea sub semnul fraternităţii, alimentate de ecumenismul spiritual, trebuie să constituie fundamentul şi sufletul tuturor căutărilor spre unitate.

Nu poate fi ecumenism adevărat dacă nu se bazează pe convertirea inimii şi sfinţenia vieţii. Conciliul Vatican II subliniază: „Convertirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unirea creştinilor trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice” (UR 8).

Rugăciunea, aşadar, pentru unitate reprezintă drumul regal spre ecumenism. Ea le permite creştinilor din Europa şi din întreaga lume să privească cu ochi noi la Cristos şi la unitatea Bisericii, după cum avea să declare actualul Sfânt Părinte în apelul său către Adunarea Ecumenică de la Sibiu.

Diferitele iniţiative, întreprinse împreună, ne dădeau speranţa unui drum consolidat şi hotărât spre refacerea unităţii. Rugăciunile făcute împreună rămân razele ce anunţă un nou răsărit pe drumul credinţei în întreaga Europă.

Ce păcat că în ultimii doi ani, chiar după Adunarea Ecumenică de la Sibiu, nori negri s-au ridicat în faţa speranţelor consolidate prin rugăciunile comune, atât de frumoase din ultimul timp, mai ales cele din timpul vizitei papei Ioan Paul al II-lea şi apoi cele ale patriarhului Teoctist la Roma. Minunate erau şi întâlnirile şi rugăciunile care aveau loc în luna ianuarie în diferitele catedrale, biserici parohiale şi centre bisericeşti din ţară şi din lume. Cu tristeţe trebuie să spunem că au apus, au încetat. Mare păcat! Mare păcat, care ne-a întors înapoi în vechea epocă a răcelii şi a înstrăinării. Cum vom putea răspunde în faţa lui Cristos care şi-a pus speranţa în ucenicii săi pentru care nu încetează să se roage ca toţi să fie una? Ne este oare permis să-i refuzăm rugăciunea?

Cardinalul Walter Kasper, care a avut o intervenţie magistrală asupra ecumenismului la Sibiu, vorbind despre comoara pe care o avem cu toţii în Isus Cristos, spunea şi ne avertiza că, deşi avem acest fundament comun, pe însuşi Isus Cristos, trăim mai departe străini unii de alţii şi în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinţei şi poruncii lui Isus Cristos. Din această cauză nu trebuie să considerăm diferenţele dintre noi ca fiind definitive şi nici să ne obişnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinţei lui Dumnezeu şi astfel sunt expresie a păcatului; sunt eşecul misiunii noastre istorice, anume că lumina noastră ar trebui să-l mărturisească pe Isus tuturor oamenilor şi să pledeze pentru unitatea şi pacea între oameni.

Trebuie să ieşim din această dramă a păcatului. Trebuie să redescoperim valorile mari şi sfinte, comune. Trebuie să refacem vasul nostru de lut distrus din cauza orgoliilor şi să-l sudăm cu bucuria convertirii, a rugăciunii comune şi a apropierii, spre o cunoaştere reciprocă, spre o stimă pe care ne-o oferă Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne-a creat pe toţi după chipul şi imaginea sa şi ne-a răscumpărat prin Fiul său venit între noi.

În climatul acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitate, cu atâtea momente frumoase şi cu atâtea nostalgii sfinte, îndrept un îndemn spre toţi preoţii, spre toate persoanele consacrate, spre bunii noştri creştini să nu înceteze să se convertească, să-şi purifice privirea, spre a-i vedea pe ceilalţi şi a se ruga împreună, aşa cum a făcut însuşi Cristos, spunând: „Nu numai pentru ei mă rog, ci şi pentru toţi cei care vor crede în mine prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una!” (In 17,20).

Îndrept şi spre fraţii de bunăvoinţă ortodocşi sau din comunităţile bisericeşti îndemnul la o continuă apropiere, la o sinceră şi profundă rugăciune, pentru a obţine darul Duhului Sfânt, darul unităţii. Numai el poate să realizeze adevărata unitate şi adevărata comuniune. Nu este altă cale de refacere a unităţii decât iubirea şi rugăciunea. Tuturor o chemare sfântă: Ut omnes unum sint!

Un nou an binecuvântat şi plin de roade spirituale.

Iaşi, 1 ianuarie 2011

Petru Gherghel,

episcop de Iaşi

sursa>

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20110137

foto>

http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Gherghel