RSS

Arhive pe etichete: scoala

Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei 2011

MitropoliaBasarabiei.md / 24 mai 2011

La 24 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în incinta bisericii mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, oraşul Chişinău, a avut loc Adunarea Eparhială anuală a Mitropoliei Basarabiei. Adunarea a început cu un Te-Deum, oficiat de preoţii: PCuv. Arhimandrit Andrei Caramalău, PC preot Ioan Cosoi şi PC preot Andrei Deleu. Din componenţa secretariatului au făcut parte PC preot Ioan Cosoi, PC preot Sergiu Aga şi PC preot Valeriu Cernei.

În cuvântul său de deschidere, ÎPS Petru a menţionat rolul adunărilor eparhiale în viaţa religioasă a eparhiilor, aducând, totodată, mulţumiri celor prezenţi la lucrările Adunării din acest an, urându-le succes. Un alt subiect abordat de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a fost predarea Religiei în şcoală, „lucru la care Mitropolia Basarabiei a avut o contribuţie determinantă în anul 2010”. ÎPS Petru a reînnoit oferta Mitropoliei de a dona manuale de Religie pentru clasele I – IV pentru şcolile interesate, indiferent de jurisdicţia canonică a satului respectiv. „Mitropolia Basarabiei oferă manualele primite ca donaţie din partea Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tuturor şcolilor care manifestă interes pentru această literatură didactică. Nu am făcut diferenţă între parohiile subordonate Mitropoliei Basarabie şi cele aflate în jurisdicţia Mitropoliei Chişinăului. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă la fiecare copil din Basarabia. Ne bucurăm că profesorii de religie apreciază calitatea manualelor primite de la Bucureşti. Noi, în general, am susţinut ideea ca manualele şi curricula pentru acest obiect de studiu să fie aceleaşi ca şi la Bucureşti, fără a le inventa aici, la Chişinău, irosind bani şi resurse umane. Doar pentru a le face unora pe plac. Suntem acelaşi popor, avem aceeaşi credinţă şi ar trebui să învăţăm religia din aceleaşi cărţi. Este păcat că la Chişinău mai persistă mentalitatea veche că am fi două popoare diferite”, a menţionat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

PC preot Ioan Cosoi a făcut apelul nominal al preoţilor şi mirenilor, membri ai Adunării eparhiale, constatându-se absenţa a 14 persoane. Adunarea a votat în unanimitate ordinea de zi, după care a urmat prezentarea rapoartelor:

– Raportul de activitate a Centrului Eparhial al Mitropoliei Basarabiei pentru anul 2010 a fost prezentat de PC preot Ioan Cosoi, vicar administrativ;

– Raportul privind itinerarul pastoral al ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, pe anul 2010 – PC preot Andrei Deleu, consilier – cancelar;

– Raportul de activitate a Sectorului administrativ – PC preot Valeriu Matciac, consilier administrativ;

– Raportul de activitate a Sectorului învăţământ – PC Pr. Vlad Mihăilă, consilier mitropoitan;

– Raportul de activitate a Sectorului economic – PC Pr. Vasile Burduja, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului pastoraţie şi misiune – PC Pr. Iulian Budescu, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului cultural – PC. Pr. Sergiu Aga, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Sectorului social – dl Igor Belei, consilier mitropolitan;

– Raportul de activitate a Oficiului juridic, pregătit de dl avocat Alexandru Postică, consilier mitropolitan, a fost prezentat de PC Preot Ioan Cosoi, vicar administrativ.

Adunarea a aprobat unanim rapoartele cu calificativul satisfăcător.

Alte subiecte discutate şi votate de Adunarea Eparhială au fost:

1. Avizul Adunării Eparhiale privind formarea circumscripţiilor electorale pentru alegerea Adunărilor Eparhiale a Episcopiei de Bălţi şi a Episcopiei Basarabiei de Sud.

Alegerile pentru Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria, care include raionul Dubăsari şi toate satele din stânga Nistrului, au fost amânate pentru o altă dată.

2. Avizul Adunării Eparhiale privind înfiinţarea de noi parohii, aprobarea statutelor acestor noi unităţi ecleziastice şi modalitatea primirii a noilor parohii (din alte jurisdicţii) în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

La adunare au mai luat cuvântul: PC preot Ioan Cristea, PC preot Ioan Barbău, PC prot. Vladimir Eşanu, PC preot Valeriu Matciac şi domnii Petru Grozavu, Valeriu Berilă şi Vitalie Ojovanu.

În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a apreciat lucrul de organizare a Adunării de către consilieri şi a mulţumit membrilor Adunării Eparhiale pentru participare, subliniind faptul că Adunarea Eparhială ar trebui convocată de două ori pe an. „Constatăm că Mitropolia Basarabiei se extinde constant şi acest lucru este îmbucurător. Din 1992, de la reactivare, numărul parohiilor şi al slujitorilor a fost în creştere continuă. În acelaşi timp se acumulează şi problemele care trebuie să le soluţionăm. Poate ar fi binevenit ca, pe viitor, Adunarea Eparhială să fie convocată de două ori pe an”, a specificat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

sursa>

http://mitropoliabasarabiei.md/news/388/

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Mitropolitul Serafim al Pireului: ”grecoteii NOII EPOCI marginalizează Facultăţile de Teologie”

Graiul Ortodox/ 9 ianuarie 2011

Cu scopul deconstruirii caracterului religios al Noului Elenism[1] grecoteii[2] „Noii Epoci” marginalizează Facultăţile de Teologie.

Le anulează independenţa, le subordonează ca departamente şi ulterior ca simple programe de studii în cadrul Facultăţilor de Filozofie.

• Anulează caracterul mărturisitor al Şcolilor de Teologie şi le împinge către degradarea lor la nivelul de simple programe de studii religioase.

• Face apel la vigilenţă din partea Arhiepiscopului, a Sinodului Permanent şi a poporului credincios.

O nouă surpriză a primit din partea guvernului Biserica instituţională, conformistă în majoritatea ei zdrobitoare, „linia” Arhiepiscopului mut[3] şi gruparea care îl susţine. Guvernul, exploatând muţenia Bisericii instituţionale, a scos de la dosar o chestiune care vizează fenomene extreme de nepotism din cadrul Departamentului de Teologie Socială (a Universităţii din Atena, n.tr.). Acest tip de fenomene este cunoscut în întreaga Grecie de doi sau trei ani, adică din perioada în care a fost condamnată la mulţi ani de închisoare o comisie de profesori ai Universităţii Panteio, acuzată de abuz şi delapidarea unei mari sume de bani. Guvernul, timp de 13 luni nu s-a atins de această chestiune. S-a atins de ea abia în această fază când se studiază (proiectul) „Noii Şcoli” în care nu mai are loc religia, teologia şi ora de religie. Guvernul a abordat această chestiune – în ciuda faptului că în momentul de faţă un secretar de stat şi soţia sa deţin catedra de Statistică din cadrul Universităţii – nu pentru a înlătura abuzul, ci pentru a stabili, sub pretextul înlăturării abuzului, etapele desfiinţării Facultăţilor Universitare Teologice şi ale încorporării acestora în cadrul Facultăţilor de Filozofie. Proiectul mârşav al acestora îl aduce la cunoştinţă Mitropolitul Pireului Serafim. Potrivit comunicatului acestuia:

Mitropolitul Pireului, Serafim:

„Cu dezgust şi mânie faţă de diriguitorii grecotei ai «Noii Epoci» care, în miezul teribilei crize economice pe care au orchestrat-o şefii lor şi sub greutatea căreia geme poporul, au găsit ocazia, sub pretextul, chipurile, eliminării din viaţa publică a acestui abuz, să înceapă punerea în practică a planului lor mârşav de deconstruire a caracterului religios al Noului Elenism. Planul viclean începe prin distrugerea şi marginalizarea Facultăţilor Teologice de tip universitar din cadrul Universtităţii Kapodistriene din Atena, care, istoric vorbind, au primatul înfiinţării.

Documentul ruşinos al Guvernului adresat Senatului Universităţii Kapodistriene referitor la desfiinţarea Departamentului de Teologie Socială[4] şi la fuzionarea acestuia cu Departamentul de Teologie, sub pretextul derizoriu, neîntemeiat şi perimat al stigmatizării, chipurile, nepotismului – ca şi cum nu ar exista în sistemul nostru de justiţie proceduri legale pentru blamarea, înlăturarea şi pedepsirea unor asemenea practici! – are ca unic scop, în virtutea dispoziţiilor în vigoare ale Legii, desfiinţarea independenţei Facultăţilor Teologice, subordonarea acestora ca Departamente şi ulterior ca simple programe de studii ale Facultăţile Filosofice. Desăvârşirea acestui plan mârşav şi ticălos va fi anularea caracterului mărturisitor al Facultăţilor de Teologie din Grecia şi decăderea lor la statutul de programe de studii religioase.

Mă întreb, pe temeiul cărei logici Guvernul nu acţionează în acelaşi mod şi în cazul Universităţii Panteio de Ştiinţe Sociale şi Politice – unde au avut loc condamnări la închisoare pentru sustrageri de sume uriaşe – subordonând-o Facultăţilor de Drept similare.

Sperăm că Senatul Universităţii din Atena se va ridica la înălţimea situaţiilor şi se va opune proiectului mârşav al Guvernului, altfel, atât Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Grecii, Ieronim, care se remarcă pentru înţelepciunea sa pastorală şi pentru sensibilitatea sa de Întâi-stătător, cât şi Sinodul Permanent şi cinstita Ierarhie a Bisericii Greciei şi poporul iubitor de Dumnezeu şi evlavios, ne vom opune prin toate mijloacele legale, fără să luăm în seamă scuipările şi defăimările lor.

† Mitropolitul Pireului Serafim

Traducere a fost făcută din săptămânalul Ortodoxos Typos, 3.12.2010, nr. 1856, p. 1 de catre Mihail Ilie

____________________

[1] Conceptul „Noului Elenism” se regăseşte în proiectul de lege «Το Νέο Σχολείο», ‘Noua Şcoală’, prin care se intenţionează reformarea generală a sistemului de educaţie, şi se referă la generaţiile viitoare de greci şi la viitorul culturii elene. (n.tr.)

[2] Am optat în traducere pentru termenul de “grecotei” pentru subst. gr. “γραίκυλος”, ‘grec cu un comportament nevrednic de numele de grec’ (Έλληνο-Γαλλικό Λεξικό, Librairie Kauffmann 2002). (n.tr.)

[3] «Ὁ Ἄφωνος Ἀρχιεπίσκοπος», ‘Arhiepiscopul mut‘, este titlul unui articol anterior din Ὀρθόδοξος Τύπος, care face referire la tăcerea Arhiepiscopului faţă de marile probleme actuale ale societăţii. (n.tr.)

[4] Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena cuprinde două mari departamente, Departamentul de Teologie şi Departamentul de Teologie Socială. (n.tr.)

sursa: Graiul ortodox via Pelerin Ortodox

http://acvila30.wordpress.com/2011/01/10/mitropolitul-serafim-al-pireului-%E2%80%9Dgrecoteii-noii-epoci-marginalizeaza-facultatile-de-teologie%E2%80%9D/

 
Un comentariu

Scris de pe ianuarie 11, 2011 în articole, citadela, diverse, religie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,