RSS

Arhive pe etichete: sedinta consultativa

PF Daniel, la Sedinta Consultativa de la Cluj cu Adunarea Eparhiala: „Mitropolia aceasta este o mitropolie tanara si ea trebuie sa continue asa cum a inceput prin lucrarea sa vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu”

[Sa intelegem ca la sedinta Sfantului Sinod de pe 18 martie problema desfiintarii Mitropoliei Clujului nu se va mai lua in discutie, ci Mitropolia va continua sa functioneze asa cum a lasat-o „vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu” (cf. spuselor PF Patriarh Daniel)? De asemenea, intelegem ca ea nu va fi nici ciuntita, daca in urma alegerilor va iesi alt candidat decat cel sustinut de patriarh? Cu alte cuvinte, posibil inspirat fiind din trecut, dar in sensul invers, PF Daniel nu va fi razbunator, la fel cum a fost IPS Bartolomeu in noiembrie 2005, care a propus infiintarea Mitropoliei Clujului la doar o zi dupa ce favoritul sau, IPS Andrei Andreicut, a pierdut alegerile pentru Mitropolia Ardealului? Socotesc ca daca va proceda si Preafericirea Sa acum la fel ca atunci isi va incalca astfel vizibil cuvintele rostite inaintea Adunarii Eparhiale, potrivit carora Clujul este o adevarata metropola a tarii, „veritabila capitala culturala si economica a Transilvaniei”, si ca Mitropolia „trebuie să continue aşa cum a început„. – dan.camen.]

Basilica.ro / 15 martie 2011

[…] În deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel e evidenţiat importanţa acestei consultări, articulată în spiritul moştenirii canonice şaguniane, ca o coresponsabilizare a întregului corp eclesial în alegerea unui nou ierarh.

„Noua procedură a păstrat din tradiţia şaguniană participarea reprezentanţilor clerului şi credincioşilor la alegeri, sub formă de consultare preliminară sau prealabilă alegerii de ierarhi. Consultarea nu se mai face la Bucureşti, ci se face în provincie, acolo unde eparhia este vacantă, nu doar din raţiuni practice, ci şi din punct de vedere psihologic. Acolo unde va lucra viitorul ierarh, acolo trebuie făcută şi consultarea”, a spus Preafericirea Sa.

Tot în cadrul şedinţei de astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a expus cerinţele pastorale ale Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh a prezentat principalele calităţi pe care trebuie să le evidenţieze viitorul candidat, chemat să păstorească unul din cele mai mari oraşe ale ţării, cu peste 400.000 de locuitori, veritabilă capitală culturală şi economică a Transilvaniei, cu o structură confesională şi etnică complexă.

Şcolile de teologie ale celorlalte confesiuni sunt, de asemenea, prezente aici şi oraşul universitar are unele exigenţe în plus faţă de un oraş obişnuit în care nu se află una sau mai multe universităţi […] Trebuie oameni care cunosc bine realităţile din Transilvania şi oameni care prin experienţa lor şi prin legătura directă cu clerul şi cu credincioşii pot să aducă un plus de lumină, încurajare şi de activitate pastoral-misionară şi social-filantropică, spiritual-educaţională în Biserica lui Hristos din Transilvania”, a mai spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că cele două mitropolii din Transilvania trebuie să colaboreze în rezolvarea problemelor de ordin pastoral, social și nu numai, ale credincioșilor ardeleni.

Mitropolia aceasta este o mitropolie tânără şi ea trebuie să continue aşa cum a început prin lucrarea sa vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu. În Ardeal, această mitropolie nu este singura mitropolie, ci este a doua şi ea trebuie să cultive relaţii frăţeşti de cooperare cu Mitropolia Ardealului aşa cum, la propunerea noastră pe când eram Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Sfântul Sinod a aprobat ca cel puţin de două ori pe an Sinoadele celor două mitropolii să organizeze şedinţe de lucru în comun pentru probleme comune ale Transilvaniei. Ca atare, există o mulţime de aspecte ale vieţii sociale, pastorale şi mai ales aspecte privind relaţiile cu alte confesiuni, probleme sau aspecte care necesită consultare şi ajutor reciproc”, a spus Preafericirea Sa, după cum informează Radio TRINITAS.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/sedinta_consultativa_in_vederea_alegerii_noului_mitropolit_al_clujului_1129.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 16, 2011 în articole, citadela, ecclesia, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , ,

Comunicatul Sedintei Consultative de la Cluj

[Se pare totusi ca PS Vasile Somesanul nu are destula sustinere in randul membrilor Adunarii Eparhiale, astfel ca numarul maxim de candidati la scaunul de Arhiepiscop si Mitropolit al Clujului va fi doar de trei. Teoretic PS Vasile mai poate fi propus si de alti ierarhi in sedinta Sfantului Sinod de vineri, 18 martie, insa acest lucru nu cred ca se va mai intampla; IPS Andrei Andreicut avand mai multe sanse si poate mai multa sustinere in randul sinodalilor. – dan.camen.]

Basilica.ro / 15 martie 2011

Marţi, 15 martie 2011, în Aula ‘Nicolae Ivan’ a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a avut loc, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, şedinţa specială de consultare a Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cu membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, precum şi cu membrii de drept, reprezentând celelalte Eparhii din Mitropolie.

Şedinţa specială de consultare a fost precedată de slujba de Tedeum, oficiată în Catedrala Mitropolitană.

În conformitate cu prevederile din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române privitoare la alegerea de mitropolit, la această şedinţă consultativă au fost prezentate numele Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop ANDREI al Alba Iuliei şi al Preasfinţitului Părinte Episcop vicar IRINEU BISTRITEANUL, cei 2 candidaţi eligibili care au fost desemnaţi, prin vot secret, în cadrul consultării din Sinodul Mitropolitan al Clujului.

Întrucât cei doi candidaţi întrunesc aşteptările membrilor Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, precum şi a celor de drept, s-a decis, cu unanimitate de voturi, menţinerea listei, fără a se impune completarea ei cu încă un ierarh eligibil.

Astfel, lista finala cu numele celor doi candidaţi desemnaţi de Sinodul Mitropolitan şi confirmată de Adunarea eparhiala va fi înaintată Sfântului Sinod, care se va întruni în şedinţa de lucru, vineri, 18 martie 2011, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, pentru a-l alege, prin vot secret, pe viitorul Mitropolit al Clujului.

Biroul de presă al Mitropoliei Clujului


sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/patriarhul_romaniei_a_prezidat_sedinta_consultativa_de_la_cluj_8369.html

foto>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/sedinta_consultativa_in_vederea_alegerii_noului_mitropolit_al_clujului_1129.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 15, 2011 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,