RSS

Arhive pe etichete: Serafim

La Intampinarea Domnului…

Hristos – cărbunele euharistic

“Cărbunele Cel ce S-a arătat mai ’nainte dumnezeescului Isaia, Hristos ca cu nişte cleşte, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu, acum Se dă bătrânului” [1]

“Curăţitu-s-a Isaia, luând cărbunele dela Serafim, bătrânul a strigat Maicei lui Dumnezeu: Tu ca un cleşte cu mâinile mă luminezi, dându-mi pre Acela pre carele porţi, Lumina cea neînserată, şi carele pre pace stăpâneşte” [2]

Vestirea mântuirii lui Adam

“Lui Adam celui ce lăcueşte în iad, merg să-i vestesc, şi Evei să-i aduc bună vestire, Simeon a strigat, cu proorocii dănţuind: Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri” [3]

“Pre Cel ce Se poartă în căruţă de Heruvimi şi Se laudă cu cântări de Serafimi, purtând în braţe Născătoarea de Dumnezeu, pre Cel ce S-a întrupat dintr’însa fără ispită de nuntă, pre Dătătorul Legei, Cel ce a plinit rânduiala Legei, L-a dat în mâinile bătrânului preot; carele Vieaţa purtând, a cerut dezlegare de vieaţă, zicând: Stăpâne acum mă slobozeşte, să vestesc lui Adam: Că Te-am văzut Prunc, pre Tine, Dumnezeul Cel neschimbat, şi mai ‘nainte de veci şi Mântuitor lumei” [4]

.


[1] Stihiră a Stihoavnei la Vecernia Mică a Întâmpinării Domnului, glas II, în Mineiul lunei lui Fevruarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 24

[2] Stihiră a Canonului Utreniei Întâmpinării Domnului, Peasna 5, glas III, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 32

[3] Stihiră a Canonului Utreniei Întâmpinării Domnului, Peasna 7, glas III, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 34

[4] Stihiră a Stihoavnei la Vecernia Mare a Întâmpinării Domnului, glas VII, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 29

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Serbia: scrisoare deschisa catre intelectuali in apararea fostului episcop Artemie in ziua reunirii Sinodului B.O.S.

Pravmir.ru / 17 mai 2011

Belgrad – Episcopul Irineu de Backa a cerut mass-mediei sa nu faca speculatii cu privire la ordinea de zi a sedintei Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe (B.O.S.).

Apelul episcopului se referă în principal la o scrisoare deschisă catre intelectualii sârbi în apărarea fostului episcop de Raska şi Prizren, Artemie. Această scrisoare a circulat în mass-media în prima zi a intrunirii Sinodului, ca urmare a zvonurilor că se va decide excomunicarea fostului episcop Artemie. […]

În ciuda declaraţiei episcopului Irineu, analişti sârbi spun că situatia lui Artemie va fi abordata la reuniunea sinodalilor. Potrivit analistului Tutsicha, mai mulţi episcopi sârbi nu au fost de acord cu caterisirea fostului episcop Artemie şi încă îl consideră episcop. Este cunoscut faptul că aceeaşi poziţie o impartaseste in mod deschis si mitropolitul Serafim al Pireului (Grecia). Poate că situaţia controversată din jurul fostului episcop Artemie, care este sprijinit de mai mulţi episcopi sârbi sau episcopi din celelalte Biserici Ortodoxe locale, precum şi de reprezentanţi ai intelectualilor sârbi care au trimis Sinodului acea scrisoare deschisa, a fost cauza declaraţiilor episcopului Irineu. […]

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.pravmir.ru/arxierejskij-sobor-serbskoj-cerkvi-mozhet-ne-rassmotret-vopros-ob-otluchenii-byvshego-episkopa-artemiya/

foto>

http://spc.rs/sr/foto_sveti_arhijerejski_sabor_spc_maj_2011_godine

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

În Atena 150.000 de greci au protestat timp de patru ore împotriva cardului cetățianului (potrivit celor declarate de Părintele Nektarios Moulatsiotis)

Un nou protest împotriva actelor de identitate biometrice

Graiul Ortodox / 28 martie 2011

Atena, 27 martie 2011, Pedio Areos şi Piaţa Syntagma:

Zeci de mii de oameni din multe părţi ale Greciei au răspuns la apelurile Comisiei Panelene a Clericilor şi Laicilor pentru Lupta împotriva Cardului Cetăţeanului şi s-au adunat duminică, 27 martie 2011, în Pedio Areos, după care au mers în marş paşnic către Parlamentul Elen. Estimările cele mai modeste vorbesc de cel puţin 30.000 de manifestanţi, în timp ce Părintele Nektarios Moulatsiotis, preşedintele acestei Comisii de Luptă împotriva Cardului Cetăţeanului, a anunţat prezenţa a 100.000 de oameni. Importanţă însă nu are atât numărul participanţilor, cât prezenţa dinamică a oamenilor, atât în ​​discursurile ţinute la Pedio Areos, cât şi în marşul către Parlament.

Dintre vorbitori trebuie menţionaţi reprezentanţii INKA-ΓΟΚΕ (Ιnstitutul Consumatorilor/Federaţia Generală a Consumatorilor din Grecia, organizaţie membră a Comisiei Europene pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorilor, http://www.inka.gr)%5B1%5D, experţi în ştiinţele economice care au prezentat riscurile actelor cu cip şi ale îndosarierii datelor personale. Domnul Stathis Adamopoulos, specialist în ştiinţe economice, membru al INKA, a semnalat în discursul său că „în esenţă, cardul va înregistra toate acţiunile individului cu rezultatul că va modifica fundamental sistemul de valori al societăţii noastre”, adică omul va fi supus unei urmări continue, 24 de ore din 24, şi a completat că aceste date care ţin de viaţa privată a omului vor putea fi extrase în orice moment, fapt care va constitui un obstacol major în dezvoltarea personalităţii umane. În declaraţia făcută Agenţiei Ateniene de Ştiri şi Agenţiei Macedoniene de Ştiri, ΑΠΕ-ΜΠΕ, acelaşi Stathis Adamopoulos susţine că: „chiar dacă toate aceste temeri nu ar fi reale, adevărul este că noul act de identitate care ni se pregăteşte presupune un sistem birocratic complex şi costisitor, care va deveni o importantă sursă de venituri, fapt care, spre exemplu a determinat guvernul australian să renunţe la introducerea lui”.

Părintele Nektarios Moulatsiotis, la rândul său, a subliniat într-una din intervenţiile sale că „acest card al cetăţeanului este în dezacord flagrant cu Constituţia Greciei şi cu Dreptul European”.

Reprezentanţii PR.A.O.S. (Iniţiativa Luptătorilor pentru o Conştiinţă Ortodoxă) au analizat în detaliu, atât din perspectivă tehnologică, cât şi religioasă, tema cardului de cetăţean.

Mitropolitul Pireului, Serafim, în numele Bisericii locale a Pireului, a exprimat neliniştea sa profundă faţă de intenţia introducerii cardului cetăţeanului în mesajul transmis manifestanţilor prin reprezentantul său, protopresviterul Hristos Hritodoulou. A subliniat că actuala evoluţie a tehnologiei devine un adevărat blestem pentru om şi instrument al unei dictaturi fără precedent în istoria omenirii. Omul îşi va pierde identitatea în cadrul sistemului de urmărire continuă care se va realiza prin cardul cetăţeanului. S-a menţionat de asemenea că se aşteaptă luarea oficială a poziţie e Sinodului Bisericii Greciei imediat ce guvernul va da publicităţii proiectul de lege privitor la introducerea cardului cetăţeanului, specificându-se că s-a constituit deja o comisie juridico-teologică a Sinodului care investighează toate datele legate de cardul cetăţeanului.

În repetate rânduri vorbitorii au invocat trecutul glorios al poporului grec care a fost un promotor al libertăţii umane, prin aceasta îndemnându-i pe contemporani să urmeze exemplul înaintaşilor lor care nu s-au temut să lupte şi să-şi dea viaţa pentru credinţa şi patria lor. S-au făcut referiri la Constantinopolul bizantin, ca simbol al elenismului creştin, şi la 25 martie, una dintre cele două zile naţionale ale Greciei, care marchează începutul revoluţiei de eliberare e grecilor de sub jugul otoman, din 1821, în care Biserica a avut un rol decisiv.

În ansamblul lor, discursurile s-au dorit un semnal de alarmă adresat poporului elen şi în acelaşi timp tuturor creştinilor, care se află în pericolul de a-şi pierde libertatea de acţiune şi spirituală prin acest nou sistem de înrobire, „anticreştin, antipopular, antidemocratic, antiuman şi satanic”, după cum a subliniat unul dintre vorbitori, „un sistem pe care Noua Ordine doreşte să îl impună Greciei”. De asemenea, manifestaţia s-a dorit o avertizare a ocârmuitorilor ţării, care se vădesc a nu fi „nici greci, nici creştini”, ci slujitori ai intereselor Noii Ordini Mondiale. S-a subliniat că guvernanţii nu doresc să prezinte clar ce înseamnă cardul cetăţeanului şi riscurile pe care le presupune, ei se exprimă în mod ambiguu, echivoc, în ce priveşte condiţiile şi implicaţiile introducerii noului sistem de identificare, fapt care dovedeşte o dată în plus caracterul antipopular al măsurii.


La sfârşitul discursurilor s-a citit rezoluţia manifestaţiei adoptată de către toţi participanţii.

Apoi manifestanţii au pornit în marş paşnic către Parlamentul Grecilor strigând lozinci precum “NU cardului cetăţeanului!”, „Grecia creştinilor Ortodocşi”, „Grecia înseamnă Ortodoxie!”, „Afară masonii din Parlament!” şi cântând imnul naţional şi „Apărătoare Doamnă”. Puternică a fost prezenţa tinerilor care cu vocile lor viguroase au dat un ton diferit marşului. Trebuie să îi felicităm pe aceşti tineri, pentru că mulţi dintre ei s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea evenimentului prin distribuirea de pliante şi postarea de panouri etc.

Odată ajunşi în faţa Parlamentului, rezoluţia manifestaţiei a fost înmânată unui reprezentant al Parlamentului. Protestatarii şi-au manifestat dezacordul faţă de măsurile şi atitudinea guvernanţilor şi parlamentarilor în actuală criză economică şi politică şi au afirmat că nu îi consideră reprezentanţi ai poporului elen, tocmai pentru că nu acţionează spre binele material şi spiritual al poporului, ci sunt adevăraţi trădători de neam şi luptători împotriva Bisericii şi a credinţei creştine.

Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopoleos a transmis telefonic în direct mesajul său de solidaritate şi de susţinere a cauzei manifestaţiei.

Mesaje de solidaritate au fost citite în faţa Parlamentului de reprezentanţi ai unor organizaţii creştine de pe tot cuprinsul Greciei.

În sfârşit, trebuie să semnalăm că protestatarii şi-au anunţat intenţia de a organiza şi alte demonstraţii de protest împotriva introducerii cardului cetăţeanului atât în Atena, cât şi în alte oraşe ale Greciei.

Părintele Nektarios Moulatsiotis: ”după afirmațiile polițiștilor suntem 150.ooo de oameni„

Traducere: Mihail Ilie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursa postarii:

http://graiulortodox.wordpress.com/2011/03/28/32-in-atena-150-000-de-greci-au-protestat-timp-de-patru-ore-impotriva-cardului-cetatianului-potrivit-celor-declarate-de-parintele-nektarios-moulatsiotis/

Sursele traducerii:

http://thriskeftika.blogspot.com/2011/03/blog-post_8832.html

http://aktines.blogspot.com/2011/03/27-2011.html

http://panayiotistelevantos.blogspot.com/2011/03/blog-post_5764.html

http://www.orthodoxia-ellhnismos.gr/2011/03/blog-post_7912.html#more

http://www.newpost.gr/ellada/item/33411

http://www.filoumenos.com/index.php?option=com_content&view=article&id=2704:Megalei%CE%BFdis-i-sygkentrosi-gia-tin-karta-politi-27-Martioy&catid=51:amka-ekam&Itemid=76

 

Etichete: , , , , , , , , ,