RSS

Arhive pe etichete: sfanta liturghie

Bucuria Invierii Domnului, in Sfanta Liturghie – Pastorala la Învierea Domnului (2012) a IPS Laurentiu Streza

[Ultima parte a pastoralei este si cea mai acida, facand referire la generalizarea desfraului in mass media si criza familiei. Totodata, legatura noastra cu Hristos a devenit de „circumstanta” din cauza crestinismului nostru formal, practicat la scara larga.- dan.camen.]

BUCURIA ÎNVIERII DOMNULUI, ÎN SFÂNTA LITURGHIE

PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI 

†LAURENŢIU

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul
să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută
şi cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, Bucuria cea veşnică.

(Stihiră din Canonul Învierii)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Cuvintele sfinte ale cântărilor liturgice, care ne încălzesc sufletele, ne îndeamnă ca, în această „noapte de mântuire”, să ne bucurăm de noianul cel negrăit şi de neînţeles pentru mintea omenească al iubirii lui Dumnezeu, ce se revarsă iarăşi peste noi şi ne face părtaşi tainicului ospăţ al darurilor deosebitei Sale purtări de grijă pentru noi. Astăzi e bucurie în cer şi pe pământ, astăzi toate s-au umplut de lumină, astăzi şedem cu Hristos la Cina Împărăţiei veşnice, unde El se face dulcea noastră hrană, scumpa noastră băutură.

În săptămâna ce a trecut am trăit împreună cu Hristos Sfintele Pătimiri pe care El le-a îndurat din dragoste pentru noi, am văzut vânzarea Sa, am simţit durerea batjocoririi şi a răstignirii Sale, am fost copleşiţi de durere şi de vinovăţie, ştiind că pentru iertarea păcatelor noastre a fost nevoie de o jertfă atât de sângeroasă şi de o moarte atât de nedreaptă. Toate aceste evenimente petrecute acum peste 2000 de ani le putem retrăi şi noi, pentru că ele sunt mereu vii în Persoana Mântuitorului Hristos, iar noi vorbim cu acest Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit şi înviat, şi menţinem legătura cu El prin rugăciuni, imne şi cântări. La rândul Său, Hristos comunică şi împărtăşeşte fiinţei noastre toate stările prin care umanitatea Sa curată a trecut şi ne face astfel contemporani cu El, în drumul Său împlinit pe pământ pentru noi sau, mai bine spus, El Se face contemporan cu noi, în acest drum străbătut de El.

Această împreună călătorie a lui Hristos cu noi, prin întreg cultul Bisericii, este realitatea tainică a acestei „nopţi de mântuire”, care ne-a umplut sufletul de bucurie. Această negrăită bucurie o primim de la El, de la Cel răstignit şi înviat, devenind părtaşi şi noi la Învierea Sa, la biruinţa asupra morţii, asupra diavolului şi asupra păcatului. Astăzi, prin El, simţim şi noi aceeaşi fericire pe care Apostolii şi ucenicii au gustat-o când li S-a arătat Mântuitorul. Simţim şi noi, în interiorul nostru că Hristos a înviat, că El este viu şi că noi nu vom muri niciodată, pentru că moartea nu mai are stăpânire peste noi.

Iată de ce Sfânta Biserică, în această „aleasă şi sfântă zi, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”, ne ajută să retrăim toate aceste evenimente tainice prin intermediul slujbei Învierii şi a Sfintei Liturghii. La chemarea îngerească: „Veniţi de luaţi lumină!”, am venit cu toţii şi ne-am aprins făcliile, din faţa sfântului altar, care preînchipuie simbolic mormântul învierii lui HristosMântuitorul lumii. Am alergat apoi, împreună cu femeile mironosiţe, cu făclii aprinse în mâini, înconjurând biserica, ca să ducem în lumea întunericului vestea Învierii Domnului, cântând: „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învrednicşte cu inimă curată să Te slăvim. Am purtat cu noi: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi icoana Învierii, ca mărturii ale realităţii celei mai mari minuni săvârşite pe pământ.

În afara bisericii, în faţa uşilor de la intrare, am auzit proclamarea Evangheliei Învierii„ca un fel de trâmbiţare a veştii minunate a Învierii Domnului în toată lumea”. Cel care „citeşte Evanghelia închipuie acum pe femeile mironosiţe, care, după ce văzuseră mormântul gol, au alergat, pline de bucurie, să spună ucenicilor că Domnul a înviat[1].

A urmat apoi preamărirea Sfintei Treimi, prin binecuvântarea Învierii: „Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi…”. Asemenea martorilor Învierii Domnului şi noi am fost pătrunşi de fiorul bucuriei nespuse, când am intonat pentru prima dată minunatul imn pascal: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Apoi, cădindu-se împrejurul icoanei Sfintei Învieri, se repetă acest imn, împreună cu versetele psalmistului: „Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui, şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El! Precum se împrăştie fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa pier păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iară drepţii se veselesc. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!” (Ps 67, 1-3).

Biruinţa asupra morţii şi asupra puterii diavolului şi zdrobirea porţilor iadului, de către Hristos, sunt reprezentate simbolic prin dialogul din faţa uşilor de intrare în biserică, împrumutat din rânduiala sfinţirii noului locaş de închinare. Arhiereul sau preotul, simbolizând pe Hristos Care a zdrobit ferecăturile de aramă ale iadului, bate în uşă, purtând un dialog cu o persoană din biserică, prin cuvintele psalmistului:„Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei” (Ps. 23, 7-10).

Apoi, cu mare bucurie se intră în biserică şi se cântă troparul pascal, continuându-se Utrenia Învierii. „Reintrarea clerului şi a credincioşilor, din întunericul de afară, în biserica luminată, simbolizează lumina Învierii, care a strălucit la mormânt[2].

Slujba Utreniei este plină de fericirea pascală, exprimându-se prin cântările liturgice această împreună trăire cu Hristos a bucuriei Învierii, care ne pregăteşte pentru marea întâlnire a noastră cu Fiul lui Dumnezeu, de la Cina euharistică. Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă pe toţi la acest ospăţ al Fiului de împărat, care este pregătit în cer pentru noi şi la care suntem invitaţi să participăm, acum şi aici, prin Sfânta Împărtăşanie: „Masa este bogată, spune Sfântul Ioan, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că, din mormânt, iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului[3].

Iubiţi fraţi creştini,

Prin participarea noastră la Sfânta Liturghie simţim cu toţii că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea[4], că dragostea lui Dumnezeu ne copleşeşte şi ne mângâie. Nimeni nu mai e acum sărac sau bogat, nimeni nu mai este întristat sau suferind, căci toţi suntem fiii lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, în Împărăţia veşnicei Sale iubiri. Cu această simţire îndrăznim să ne apropiem de preacuratele Taine, prin care Fiul lui Dumnezeu ni Se dăruieşte nouă cu Trupul Său preacurat, în care sunt cuprinse toate simţirile sufletului Lui, iar aceste simţiri curate se imprimă în toţi cei care se împărtăşesc cu vrednicie, căci „în Trupul Lui dat mie, spune părintele Dumitru Stăniloae, se simte mila Lui…, care este însăşi dragostea Lui care mi se împărtăşeşte prin Trupul Lui mereu frânt spiritual pentru mine. Trupul viu al cuiva este un mijloc de comunicare al simţirilor lui sufleteşti. Cu atât mai mult Trupul Cuvântului dumnezeiesc, în care mereu Îşi trăieşte, cu o simţire ce întrece orice simţire omenească, frângerea din milă pentru noi[5].

Simţirile bucuriei curate ale sufletului Său îndumnezeit, pentru învierea şi răscumpărarea noastră din tirania păcatului, a diavolului şi a morţii ni le dăruieşte nouă la fiecare Sfântă Liturghie, la fiecare împărtăşire cu scumpul Lui Trup şi Sânge. Ele devin în noi „izvor de bunătăţi, viaţă, nepătimire”, „foc şi lumină care arde spinii păcatului şi care umple de mireasma dumnezeirii[6], şi aduc în noi pregustarea din fericirea vieţii viitoare, „scufundarea existenţei noastre în viaţa infinită a lui Dumnezeu şi, prin aceasta, sorbirea unei vieţi nemuritoare şi plenare[7].

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Euharistie, ca mod plenar de împărtăşire cu Hristos, este un dar care angajează, care presupune şi aşteaptă un răspuns din partea noastră, căci în viaţa liturgică a Bisericii se petrece un schimb necontenit de daruri între Dumnezeu şi om, schimb care este vizibil în Sfânta Liturghie prin aducerea ca ofrandă de către credincioşi a prescurilor, la altar. Pâinea care devine ofrandă este cea care întreţine viaţa noastră şi acest gest al aducerii ei la sfântul altar indică, simbolic, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu. Miridele scoase la proscomidie, prin pomenirea numelui fiecăruia, reprezintă predarea noastră tainică lui Dumnezeu, după asemănarea lui Hristos, jertfirea egoismului nostru, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu, pentru ca El să ne-o dăruiască înapoi plină de Duhul Sfânt şi de puterea Învierii Lui.

Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care participăm la fiecare Sfântă Liturghie, jertfă care a adus în existenţa noastră puterea Învierii, ca un şuvoi de viaţă nouă care ne preschimbă şi ne pregăteşte pentru tainele lumii viitoare, este un dar care însă ne şi responsabilizează. Jertfa aceasta a lui Hristos aşteaptă jertfa noastră, ca o rodire a ei în noi, prin puterea Învierii Lui şi prin viaţa noastră de asceză şi de practicare a virtuţilor, ca moarte a egoismului nostru personal şi ca predare cu totul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate însă noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi, şi prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acestei Îl batjocorim, Îl hulim, şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră. Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră. Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări.

Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera copiilor? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copii, noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?

Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească?

Şansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos. Trebuie multă răbdare în necazuri şi pocăinţă înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care aşteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat. Mai mult ca niciodată greutăţile ne apasă şi ştim că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilinţă şi cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele şi încercările ce ne împresoară. Nu avem altă nădejde decât prezenţa vie şi lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o dispreţuim, ci să omorâm în noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.

Hristos a înviat!

Sărbători fericite! Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Al vostru al tuturor,

de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


[1] Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1980, p. 117.

[2] Ibidem, p. 118.

[3] Joannes Chrysostomus Scr, Sermo catecheticus in pascha, PG 59, 723A, edit. J.-P. Migne, Paris, 1857-1866.

[4] Penticostar, Bucureşti, 1999, p. 15.

[5] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, p. 5-12, 344.

[6] „Canonul de pregătire pentru împărtăşanie”, în Ceaslov, Bucureşti, 1979, p. 631.

[7] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică… vol. III, p. 87.

________________________________

sursa>
http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=1948 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Liturghia de Cuvioasa Parascheva se va tine pentru prima data in aer liber

Liturghia de Cuvioasa Parascheva

se va tine pentru prima data in aer liber

Traditia liturghiei, oficiata pe 14 octombrie in cinstea Cuvioasei Parascheva, era ca slujba sa se desfasoare inauntru unde nu aveau acces decat clericii, monahii si oficialitatile, iar multimea sa asculte de afara prin difuzoare. Potrivit purtatorului de cuvant al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, parintele Constantin Sturzu, citat de Mediafax: „Slujba Sfintei Liturghii se va desfăşura pe o scenă amplasată în faţa catedralei mari. În mijlocul scenei, va fi soborul de ierarhi, iar pe margine vor fi scaunele pentru cei aproximativ 250 de invitaţi, feţe bisericeşti, personalităţi din viaţa publică sau din administraţie.” Anul acesta credinciosii se vor putea inchina si moastelor Sfantul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, care vor fi aduse pentru aceasta sarbatoare de la Catedrala Mitropolitana din Craiova.

sursa>

http://www.lumeacredintei.com/sct_3/st_171/8_octombrie_2008_liturghia_de_cuvioasa_parascheva_se_va_tine_pentru_prima_data_in_aer_liber.htm

+++

De fapt, din cate am aflat eu, se vor tine doua Sfinte Liturghii. Prima – inlauntrul Catedralei Mitropolitane, cand seara de la ora 8 incepe privegherea cu miezonoptica si utrenia,  urmand a se sfarsi si cu Sfanta Liturghie *(in Catedrala), care tine pana la ora 3. Apoi cea ‘oficiala’ de hram, incepand cu ora 9.00 dimineata, impreuna cu toti episcopii, patriarhul si mitropolitii, politicienii, sponsorii si poporul pe esplanada din fata Catedralei.

Ce este important de stiut privind aceasta stire, este faptul ca pentru prima data poporul nu va mai fi nevoit sa se holbeasca la ecranele gigant amplasate in afara catedralei, deoarece metoda patriarhului Daniel de a solutiona si gestiona problema aglomeratiei in biserica de hramuri, era ca sa inlature poporul din lacasul sfant undeva afara si sa dea acces, numai pe baza de invitatii, oficialitatilor chemate special pentru eveniment (politicieni, sponsori si vip-uri). Se delimita astfel in Biserica Ortodoxa Romana doua clase aparte: cea a vip-urilor (boierii ‘crestini’) si cea a iobagilor pravoslavnici (‘norodul’ crestin ortodox).

Metoda slujbelor transmise in format digital poporului pe ecrane gigant este inovatia Patriarhului Daniel, incepand de fapt cu Moldova, de cand inca era mitropolit, fapt ce a nemultumit atat poporul, cat si presa (paradoxal). Spun acest lucru, deoarece IPS Teofan, cat timp a fost Mitropolit in Oltenia, nu a gonit niciodata afara din biserica poporul lui Dumnezeu, ci ori a slujit afara Dumnezeiasca Liturghie pentru popor, ori in Catedrala adunand laolalta si oficialitatile, dar si poporul. E o calitate ce a mostenit-o de la ‘staretul’ sau, PF. Teoctist, care nu lasa niciodata afara din biserica poporul lui Dumnezeu. Lucrul acesta il pot confirma toti bucurestenii. De asemenea, faptul ca IPS Teofan a organizat anul acesta hramul Cuv. Parascheva, astfel incat si poporul sa aiba din nou parte de Sfanta Liturghie savarsita in fata ochilor lor, spune mult despre conceptia eclesiologica sanatoasa pe care a mostenit-o de la ‘batranul’ sau, Pf. Teoctist.

Am resimtit aceeasi lucratura si in Craiova, cand PF Daniel era loctiitor de Mitropolit de Oltenia si trebuia sa pregateasca inscaunarea proaspatului ales Mitropolit de Oltenia, Irineu. Accesul in Catedrala din Craiova era restrictionat numai pe baza de invitatii – lucru nemaintalnit pana acum in spatiul ortodox oltean. Astfel ca poporul se uita de afara pe 2 ecrane gigant, in schimb inauntru (caci am avut ocazia sa intru ca sa fac ceva poze), intr-o catedrala ce poate adaposti aprox. 1500-2000 oameni, erau puse in rand ‘scaunele cu greutate’ a vreo 200 de vip-uri oltene si nu numai (asa numitii ‘pelerini oficiali’). Reactia a fost una dura din partea poporului, tinand cont ca vrobesc de olteni. Astfel ca desi initial au venit multi, cand au aflat ca pentru prima data de cand sunt ei crestini vor fi nevoiti sa stea in afara bisericii in soare, holbandu-se pe niste ecrane de televizor, au plecat suparati acasa, astfel ca cei care au mai ramas afara, nu au depasit numarul de max. 1500-2000 de oameni- ceea ce e foarte putin pentru Craiova cand vorbim nu de un hram, ci de o inscaunare de mitropolit care ar fi trebuit sa reuneasca toti oltenii, nu numai din Craiova. Ba mai mult, unii faceau bascalie spunand ca mai bine se duceau acasa sa stea in fotoliu uitandu-se la Sfanta Liturghie transmisa pe Tv ca la meciurile de fotbal din divizia A (diferenta uneori de a sta in fotoliu acasa sau de a participa  activ pe stadion, sau neputand intra pe stadion). In acest caz ‘stadionul’ -arena- reprezinta Biserica.

Un alt aspect, de care ne putem lega in aceasta postare reprezinta si slujbele transmise la TV, la Trinitas Tv in speta. Exista posibilitatea ca din prea mult credinta si evlavie, in mod involuntar, sa te inchini, chipurile, la Dumnezeu prin intermediul Tv-ului, atunci cand o slujba este redata in mod vizual si auditiv la Tv. De fapt s-ar putea sa te inchini chiar Tv-ului, pentru ca televizorul nu e o icoana, ci un kitsch de icoana, o imitatie. De ce? Pentru ca televizorul nu transmite niciun har, precum face o icoana. De asemenea nu este sfintit, precum o icoana. Iarasi, nu reprezinta o realitate spirituala, precum o icoana. Icoana nu e o realitate virtuala, precum e televizorul, care cu ajutorul curentului electric reda ca o fotografie in miscare, ca un tablou, ceea ce in alt colt al lumii se intampla ca o realitate. Poti numi televizorul un idol, atunci cand incerci sa faci din el o icoana? Da! De ce? Simplu… televizorul nu e o fereastra catre ceva, care sa realizeze o legatura transcendentala, ci o face imanent catre ceva. El e un terminal ce reda ceva al acestei lumi, numai ca se intampla in alt loc, dar nu reuseste sa decodifice si sa perceapa mesajele exterioare si spirituale, ci materiale. Acestui pericol, de a duce poporul la o inchinare idolatrica virtuala s-a expus Patriarhia Romana, prin Trinitas Tv, iar acum, mai nou, prin ecranele gigantice de din afara catedralelor cand este zi de hram. O realitate virtuala, ce transmite date materiale (de pe pamant), are mereu ‘calitatea’ de a te duce tot catre materie, nu catre ceea ce este deasupra ei, ceea ce este imperceptibil cu ajutorul uneltelor facute de maini omenesti. Aici este diferenta dintre o icoana si un televizor. Aici este, de asemenea, diferenta intre o slujba ‘pe viu’ si alta transmisa online.

O sa ajungem probabil sa ne facem acasa un fel de biserica cu surround, nemaivand nevoie de nimic altceva: de altar, de taine, de preoti… de comuniune. Cred ca o sa facem si spovedanie prin mobile, ca doar deh… este vorba de mesajul auditiv. Credinciosii o sa devina probabil suporteri ai Bisericii – cred ca asta se urmareste de fapt etc. Si-asa post-capitalismul a produs aceasta izolare a persoanelor, confundand persoanele cu indivizii (care sunt singuratici, iar persoanele nu). Este vorba de o secularizare a Bisericii, o desacralizare a tainelor si o izolare a… persoanelor ca si Chipuri ale lui Dumnezeu.

dan.camen.

... se intampla la hramul Cuv. Parascheva din 2005

foto>

http://www.mediafaxfoto.ro/photos.php?search%5BreportajId%5D=17&search%5BsearchId%5D=&search%5Bmode%5D=list&search%5Bkeyword%5D=slujba+ecrane&search%5Blook_in%5D%5Bkeywords%5D=1&search%5Blook_in%5D%5Bdescription%5D=1&search%5Bsection%5D=home&search%5Bsearch_type%5D=all_words&search%5Blocation%5D=&search%5Bphotographer%5D=&search%5Bphoto_source%5D%5Bintern%5D=1&search%5Bphoto_source%5D%5Bextern%5D=1&search%5Bdate_period%5D=all&search%5Bdate_type%5D=custom&search%5Bdate_start%5D=01-01-2005&search%5Bdate_end%5D=31-07-2007&search%5Bsubmit%5D=Cauta

 

Etichete: , , , ,