Intrarea Domnului in Ierusalim – Predica Sf. Ignatie Briancianinov

“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: 

iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“ (Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).

Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Calaret.

Pe mânz, Apostolii si-au pus hainele; multimea de popor care iesise în întâmpinarea Domnului si-L însotea striga, saltând de bucurie: “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8 ). Dupa voia Domnului a fost vestit ca împarat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu dupa stiinta si voia omeneasca! Acelasi popor, dupa patru zile, striga despre Cel pe care astazi L-a numit împarat: “Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem împarat, fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; In.19, 15).

Ce sa însemne intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz neîmblânzit de asina?

Acest fapt are, potrivit tâlcuirii Sfintilor Parinti, un înteles adânc, prorocesc. Atoatevazatorul nostru Domn vazuse deja venirea apostaziei de pe urma, de acum nestramutate, a iudeilor. El a prevestit aceasta apostazie înca din vremea când a fost data israilitenilor Legea în Sinai – a prevestit-o prin gura de Dumnezeu insuflatului Legiuitor. “Gresit-au”, graieste Moise, ca despre un lucru deja savârsit, despre pacatul pe care aveau sa-l savârseasca iudeii împotriva Dumnezeu-Omului, “nu sunt ai Lui fiii cei cu prihana: neam îndaratnic si razvratit, au acestea Domnului rasplatiti? Neam ce si-a pierdut sfatul este, si nu este întru dânsii stiinta, n-au gândit sa înteleaga. Din via Sodomei este via lor, si vita lor din Gomora”.

Dimpotriva: “Veseliti-va, ceruri, împreuna cu El” – cu Fiul lui Dumnezeu -”si sa se închine Lui toti îngerii lui Dumnezeu: veseliti-va, neamuri, cu poporul Lui, si sa se întareasca Lui toti fiii lui Dumnezeu” (Deut. 32, 5, 28, 32, 43).

Intrarea în Ierusalim pe asin neînvatat la calarit este o repetare a prorociei lui Moise – repetare nu prin cuvinte, ci prin simboluri. Moise a prevestit ca neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepadati: aici, asinul neîmblânzit, “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, îi închipuie pe pagâni.

Hainele Apostolilor sunt învatatura lui Hristos, cea predanisita de ei neamurilor, si S-a asezat duhovniceste pe neamuri Domnul, facându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim: în sânul Bisericii Sale, în vesnica, nefacuta de mâna cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii si fericirii. Iudeii lepadati erau de fata. Ei vesteau cu gura: “împaratul lui Israil”, iar în sufletul, în Sinedriul lor, hotarâsera deja uciderea Mântuitorului.

“Mânzul asinei” mai înseamna si altceva. Aceste cuvinte arata spre fiecare om mânat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de împatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Învatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de împlinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, îsi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savârseste pe el intrarea în Ierusalim.

Asta înseamna: dupa ce paraseste viata pacatoasa, omul este adus la Evanghelie si îmbracat, ca în niste haine apostolesti, în cea mai amanuntita si mai subtire cunoastere a lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratându-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste în el, precum a binevoit a fagadui: “Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvântul Meu va pazi; si Eu îl voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu îl va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dânsul vom face” (Ioan 14, 21, 23).

Venirea Domnului este însotita de pacea mai presus de cuvânt si de întelegere, de pacea harica, vrednica de Datatorul ei, Care este Domnul.

Aceasta pace nu sufera asemuire cu linistea fireasca a omului cazut, care poate simti liniste si multumire si în urma desfatarii trupesti, care poate socoti drept liniste chiar nesimtirea sa, însasi moartea sa vesnica. Domnul Se asaza pe însusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a însusit învatatura Lui cea atotsfânta, si îl aduce, sezând pe el, în cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, în cetatea pacii, în Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Sufletul care îl poarta pe Domnul este hiritisit [felicitat -n.m.] de Sfântul Duh. Acesta îi da bucurie duhovniceasca, nestricacioasa, vesnica. “Bucura-te, si bucura-te foarte, fiica Sionului”, fiica a Sfintei Biserici: fiindca nu esti a altcuiva, decât numai a lui Dumnezeu. “Propovaduieste, fiica Ierusalimului! Iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar”.

Tu, simtind în tine pacea harica a lui Hristos si facându-te fiica a acestei paci, te-ai înnoit cu tinerete duhovniceasca si cunosti din cercare împaratia lui Hristos.

În tine sunt de acum potolite patimile prin puterea harica a Calaretului care te cârmuieste: însusirile tale cele firesti nu pot sa calce legile firii lor, nu pot sa treaca si sa se prefaca în patimi fara frâu! Luând de la Domnul toate gândurile, toate simtamintele, toata lucrarea ta, tu poti si esti îndatorata sa spui numele Domnului fratilor tai, în mijlocul bisericii sa-L lauzi pe Domnul (Ps. 21, 24). Tu, fiind nascuta de Sfântul Duh si fiica a Duhului, esti în stare sa vezi umbletul haric al împaratului tau, esti în stare sa vezi dreptatea împaratului tau.

El este “blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29), si “va îndrepta pe cei blânzi la judecata, învata-va pe cei blânzi caile Sale” (Ps. 24, 10).

Dumnezeul nostru este Duh, Duh neasemuit cu nici un duh zidit, la fel cum în toate celelalte privinte se deosebeste nesfârsit de toate fapturile: sfintele duhuri zidite sunt scaunele si carele Lui.

El sade si umbla pe heruvimi; El sade si umbla pe acele fericite suflete omenesti care I-au supus Lui si I-au adus Lui ca ardere de tot însusirile lor firesti. Pe aceste suflete umbla împaratul intrând în sfânta cetate a lui Dumnezeu si aducând în ea sufletele sfinte. “Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat cel ce vine, împaratul lui Israil”. Amin.

din “Predici la Triod si Penticostar”, Sfantul Ignatie Briancianinov 

sursa>

http://www.voscreasna.com/72/despre-intrarea-domnului-in-ierusalim-sfantul-ignatie-briancianinov/

foto>

http://vatopaidi.files.wordpress.com/2009/09/244-204.jpg

 

Rugaciunea a XLVII-a de pe Malul Lacului … sau despre “Mireasa” Duhului

Rugaciunea a XLVII-a de pe Malul Lacului*

…sau despre “Mireasa” Duhului

de Sfantul Nicolae Velimirovici

Vino mai aproape de mine, si mai aproape. O, maret Duh al Adevarului. Apropie-Te si intra intru mine, mai adanc decat intra in mine lumina si aerul. Cu adevarat, eu pot petrece o noapte intreaga fara de lumina, dar fara Tine eu nu pot nici macar sa ma asez pe patul meu. Pot face zece pasi fara de aer, dar fara Tine nu pot face nici macar unul.

Fa-Ti salas in sufletul meu mai adanc decat poate patrunde cugetul. Intregul univers este insufficient spre a-mi incuraja sufletul de a persevera in feciorie, daca Tu nu-l incurajezi.

Lumea cere neincetat mana sufletului meu spre a se cununa cu el. Lumea ii ofera sufletului meu toate comorile sale numai ca acesta sa inceteze de a Te mai astepta. Lumea isi spoieste toate mormintele sale doar pentru a-mi ademeni sufletul. Lumea isi etaleaza la soare toata cenusa sa si revarsa lingusiri si fast peste ea, doar spre a-mi ademeni sufletul.

Arata-Ti intreaga Ta splendoare, o, Sfinte Duhule, astfel incat sa poata recunoaste a Carui mireasa este el.

Apropie-Te de mine, din ce in ce mai mult, o, Putere a Sfintei Treimi. Intra in constiinta mea mai adanc decat pot face cugetele si simbolurile lumii. In acelasi chip in care o mama inteleapta concepe, pregateste si impodobeste leagan pentru copilul ei, tot astfel pregateste si-mi impodobeste mintea pentru ceea ce se va naste din Tine, o, Frumsete si Curatie.

Multe cugete rele misuna precum serpii in jurul leaganului Fiului tau. Si multe dorinte viclene se ivesc din inima mea si cauta leaganul Pruncului Tau spre a-L otravi cu sagetile lor.

Apara leaganul mintii mele si invata-mi sufletul cum sa dea nascare si sa ingrijeasca de un pruncusor.

Invaluie intr-un adanc intuneric calatoria tututor oaspetilor rauvoitori care vin sa vada pe fiul meu cel nou-nascut. Si inalta sus o prea-stralucitoare stea deasupra caii Inteleptilor de la Rasarit, oameni care sunt cu adevarat intelepti, fiindca ei vin sa-mi viziteze nepretuitul meu prunc cu trei daruri – credinta, nadejdea si dragostea.

Apropie-Te de mine si mai mult, O, maret Fiu al lui Dumnezeu. Pogoara mai adanc in inima mea decat orice emotie, dorinta ori patima a lumii ce ar putea pogori intr-insa. Apara-mi inima de nenumaratii negustori, de numerosii vanzatori si cumparatori care pururea misuna in legiuni nenumarate dimprejurul tinerei si neexperimentatei mele inimi. Si invata-mi inima sa nu fie nebuna dupa pestritele iluzii ale oamenilor si lucrurilor.

Fa-Ti salas in adancul inimii mele, asa precum stapanul casei o face in propria sa casa, iubitul meu Fiu, si fii pentru mine un judecator nemilos si un sfetnic priceput.

Odata ce curatia sufletului si priceperea mintii vor ocupa inima, cu adevarat in desert vor incerca duhurile cele rele sa paseasca intr-insa.

Iar inima mea se va umplea de o negraita, cereasca pace si-L va slavi pe Dumnezeu dimpreuna cu heruvimii si cu serafimii. Si imbogatita fiind ea ii va reda sufletului si mintii ceea ce a imprumutat, caci fiind egala lor, ea le va recompensa in masura egala.

Iar inima mea se va umple cu o dulce iubire fata de Domnul sau, si cu impreuna-patimire si bunavointa fata de sufletele suferinde din lume si din iad.

Apropie-Te de mine si mai mult, maretul meu Domn.

*Editura Anestis, 2006

foto> http://www.hessink.nl/Webalbum/sekhmet/ikonen/ALBUM5.HTML