Cele două sinoade paralele ale Patriarhului Moscovei și a toată Rusia

Preluare de la 

Savatie.wordpress.com / 31 mai 2011

Pe cît de mult se vorbește despre Moscova, pe atît de puțin se știe despre ea. Este o tactică comunistă de succes, practicată și de structurile europene, aceea de a ascunde esențialul în grămada de hîrtii, hotărîri, știri, evenimente, care pînă la urmă aruncă în lehamete pînă și pe cel mai atent comentator. Așa s-a întîmplat și în cazul constituirii la Moscova a ceea ce se cheamă ”Soborul Rusesc Popular Mondial” pe care îl conduce patriarhul Moscovei și a toată Rusia, dar care nu are scopuri bisericești, ci folosește biserica în scopuri pur politice ale statului Federația Rusă.

Iată cum este definită această entitate paracanonică pe site-ul Patriarhiei Moscovei: ”Soborul Rusesc Popular Mondial (SRPM) este cel mai însemnat for civic din Rusia. El există din 1993 și în decursul anilor este platforma civică și locul de întîlnire a oamenilor care, indiferent de vederile politice, sînt uniți de un singur țel – grija pentru prezentul și viitorul Rusiei, are un rol însemnat în formarea societății civile. La ședințele lui participă tradițional reprezentanții tuturor ramurilor puterii statale, liderii asociațiilor civice, liderii organizațiilor religioase tradiționale din Rusia, conducători de armată și ai altor structuri de forță a Federației Ruse, profesorii și studenții celor mai mari instituții de învățămînt din țară, savanți și oameni de cultură, delegați ai comunităților ruse din străinătatea apropiată și îndepărtată, mulți reprezentanți ai tineretului”.

Iată și cîteva țeluri și scopuri propuse de SRPM, potrivit propriului statut: ”Sborul urmărește linia unificării societății în numele renașterii Rusiei. Slujește întărirea statalității ruse, amplificarea rolului Bisericii Ortodoxe în viața societății. Contribuie la conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu religiile tradiționale din Rusia în vederea însănătoșirii morale a societății și excluderea extremismului religios și a intoleranței. Contribuie la unificarea non-violentă a poporului rus”.

Unificare non-violentă a poporului rus trebuie înțeleasă ca asimilarea celorlalte popoare cucerite de Imperiul Rus, în special de cel sovietic, deoarece în continuare Soborul își propune să ”zidească o Rusie multinațională, să întărească relațiile prietenești dintre popoare și să depășească ura națională și separatismul, precum și terorismul internațional”.

Ura națională și separatismul sînt promovate, în ochii Soborului, de către celelalte popoare împotriva rușilor. De aceea următoarele prerogative ale Soborului sînt acelea de ”implementare a măsurilor de întărire a sănătății nației (zdorovia natsii), în colaborare cu organele cointeresate”. Asta nu fără ”susținerea și ajutorul practic în domeniul înființării unei școli naționale și apărarea limbii ruse”. Desigur școala națională și apărarea limbii ruse nu este necesară la Moscova sau Peterburg, ci în republicile populate de alte popoare, dar peste care Patriarhia Moscovei, în virtutea enerției, stăpînește canonic. Soborul își propune un șir de măsuri pentru susținerea rușilor din străinătatea și promovarea rusismului peste tot în lume.

Nu îmi propun să traduc întregul statut al Coborului Rus, deși ar mai fi lucruri interesante pentru un ochi politic. Intenția mea este aceea de a înțelege cum este posibil ca un patriarh care prezidează un sinod atît de numeros cum este cel al Bisericii Ortodoxe Ruse, numărînd peste 200 de ierarhi și întrunind zeci de state străine ca limbă și cultură de ruși, să ia parte la înființarea unei structuri care, prin folosirea termenului Sobor/Sinod, în propria titulatură induce în eroare comunitatea ortodoxă.

Care este legătura dintre cele două sinoade prezidate de patriarhul Moscovei și cîți din membrii Sinodului oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse fac parte și din sinodul paralel, cel al al panrusismului mondial? Participă mitropolitul Vladimir al Moldovei, în calitatea sa de membru permanent al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, la Soborul Rusesc Popular Mondial? Dacă da, este oare legitimă punerea unor ierarhi ce păstoresc peste mitropolii de altă naționalitate în slujba politică a nației ruse în cadrul unei structuri susținute și întrepătrunse de structurile de forță ale statului rus? Iar dacă nu, atunci de ce ședința Sinodului oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse este convocată la doar trei zile după ședința sinodului paralel și de ce ambele sinoade au pe agendă aceleași prerogative?

Politica standardelor duble dusă de patriarhul Moscovei, dublată de politica dublelor sinoade, va mări criza în care se află Patriarhia Moscovei. Acest sinod pararel, constituit pe criterii naționale și al cărui singur scop este unul geopolitic în slujba statului rus, dar pe care patriarhul Moscovei nu se sfiește să-l prezideze, contrar oricăror norme canonice și etice, este o instigare brutală la ură națională între popoarele ortodoxe aflate în subordinea canonică a Patriarhiei Moscovei și poporul rus.

Să sperăm că vizita patriarhului Moscovei în Moldova anunțată pentru luna octombrie va aduce puțină lumină asupra situației create și anume care este slujba Moldovei în lupta pentru biruința nației ruse?

sursa>

http://savatie.wordpress.com/2011/05/31/cele-doua-sinoade-paralele-ale-patriarhului-moscovei-si-a-toata-rusia/

 

Unde voi pune eu numele meu?

Sfantul Atanasie Marturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei (328-373), numit de greci "Nemuritorul", iar de copti "Apostolicul"

Unde voi pune eu numele meu?[1]

– fragment –

Constanţiu împăratul, după moartea fratelui său, împăratul Constans, biruind pe Magnenţiu, stăpânea Răsăritul şi Apusul; şi precum în Răsărit, aşa şi în Apus răspândea erezia arienească, silind pe episcopii apuseni, în toate chipurile, pe unii cu frica, iar pe alţii cu îmbunări, cu daruri şi cu alte înşelăciuni, spre a se învoi cu erezia lui Arie şi să fie părtaşi la credinţa lor rea. Apoi a poruncit ca să se adune sobor în Mediolan, cetatea Italiei, pentru alungarea lui Atanasie, pentru că aşa credea că se va întări erezia, când Atanasie va fi cu totul lepădat şi pierdut dintre cei vii.

De aceea, mulţi au ajuns la un gând cu împăratul, unii de frică, alţii de cinstea împărătească fiind atraşi, iar cei ce erau tari în dreapta credinţă s-au ferit de sinodul acelora, precum au făcut Eusebiu, episcopul Vircheliniei, Dionisie al Mediolanului, Rodan al Tolosei, Paulin al Triviriniei şi Luchifer al Calaritiei. Aceştia n-au iscălit alungarea lui Atanasie, socotind că aceasta este lepădarea dreptei credinţe. Pentru aceasta ei au fost trimişi la Arimini, în surghiun; iar toţi ceilalţi episcopi s-au adunat în Mediolan (355) şi au judecat pe Atanasie ca să fie alungat.

Nu este cu necuviinţă ca să povestim aici despre neiscălirea lui Eusebiu şi Dionisie, la soborul cel nedrept. Adunându-se în Mediolan[2] vreo 30 de episcopi arieni şi neaşteptând să vie alţi dreptcredincioşi, au alcătuit singuri soborul, iscălindu-şi numele lor. Iar Dionisie al Mediolanului, care nu era de mult ridicat la rânduiala episcopiei, şi tânăr fiind de ani, a fost silit să iscălească la acel sobor. Şi pentru că s-a ruşinat de episcopii cei vechi şi cinstiţi, de aceea a iscălit împreună cu dânşii. După aceasta, dreptcredinciosul Eusebiu al Vircheliniei, cel bătrân de ani, a venit în Mediolan – după ce se săvârşise acel sinod numai cu iscăliturile acelora – şi l-a întrebat pe Dionisie: “Ce se face în acest sinod?”. Iar Dionisie spunând acum că s-a săvârşit nedreapta judecată asupra lui Atanasie, a mărturisit cu multă jale şi căinţă greşeala sa, că fiind înşelat, a iscălit alungarea lui Atanasie. Deci l-a mustrat pentru aceasta fericitul Eusebiu, ca un părinte pe fiu, căci Dionisie îl avea pe Eusebiu ca părinte duhovnicesc, întâi pentru bătrâneţile lui şi al doilea pentru că era de mai mulţi ani episcop al Vircheliniei, al cărei loc era mai presus decât al Mediolanului.

Însă văzând Eusebiu pocăinţa lui Dionisie, nu-l lăsa să se mâhnească şi zicea: “Eu ştiu ce să fac pentru ca să se şteargă  numele tău din mijlocul lor”. Atunci, înştiinţându-se episcopii arieni de venirea lui Eusebiu, l-au chemat în adunarea lor şi i-au arătat judecata cea alcătuită despre lepădarea lui Atanasie cu iscăliturile lor. Deci ei voiau ca şi el să-şi pună numele acolo, iar Eusebiu făcându-se ca şi cum s-ar învoi şi ar iscăli la soborul lor, a luat hârtia şi a citit numele episcopilor care se iscăliseră, şi ajungând la numele lui Dionisie, a strigat ca şi cum se mâhnea, zicând: “Unde voi pune eu numele meu, sub Dionisie? Nicidecum! Dionisie mai sus decât mine să nu fie! Voi ziceţi că Fiul lui Dumnezeu nu poate să fie asemenea cu Dumnezeu Tatăl, atunci de ce aţi cinstit pe fiul meu mai mult decât pe mine?”.

Deci nu voia să se iscălească până ce numele lui Dionisie nu se va şterge din locul cel mai de sus. Deci episcopii arieni dorind foarte mult să aibă iscălitura lui Eusebiu şi vrând ca să-l mângâie, au poruncit ca să fie şters numele lui Dionisie. Şi chiar Dionisie şi-a şters numele de pe hârtie, cu mâna sa, ca şi cum locul cel mai de sus l-ar da bătrânului Eusebiu al Vircheliniei, iar el să se iscălească sub dânsul.

Şi fiind şters numele lui Dionisie, încât nici urmă de literă nu se mai vedea, fericitul Eusebiu s-a lepădat de învoirea cea prefăcută a soborului lor şi a mărturisit adevărul, râzând de arieni şi zicând:

“Nici eu nu mă voi întina cu fărădelegile voastre, nici pe fiul meu Dionisie nu-l voi lăsa să fie părtaş la răutatea voastră, că nu este cu dreptate a iscăli judecată nedreaptă, spre alungarea nevinovatului arhiereu, oprind aceasta legea lui Dumnezeu şi bisericeasca pravilă. Deci, să vă fie tuturor în ştire că Eusebiu şi Dionisie nu vor mai iscăli judecata voastră cea plină de răutate şi de fărădelege. Şi mulţumim lui Dumnezeu, care a izbăvit pe Dionisie din cursa voastră, şi care ne-a dat o pricepere ca aceasta, ca numele lui care era scris rău, în mijlocul numelor voastre, să fie şters”.

Văzând arienii cum au râs de ei Eusebiu şi Dionisie, au pus mâna pe ei ca să le facă rău şi, ocărându-i, i-au trimis în surghiun pe amândoi. Şi atâta rău i-au făcut în surghiun fericitului Eusebiu, încât a murit muceniceşte.

Ereticul Arie, a carui erzie (arianismul) s-a raspandit in intreg teritoriul imperiului roman, fiind condamnata la sinodul I Ecumenic de la Niceea in anul 318

_________________________

---

[1] Fragment din viaţa Sfântului Sfinţit Atanasie Mărturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei, în Vieţile Sfinţilor pe Ianuarie, Ediţia a II-a, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2005, pp. 370-372

[2] Milano de azi

_________________________

foto>

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4b/Athanasius_I.jpg