Mitropolitul Nikolaos Mesogaias – Scurt interviu

Preluare de la

PresaOrtodoxa.wordpress.com / 8 mai 2011

Care este sensul Paştelui?

Cred că este întreit. Primul sens este că, prin Înviere, avem dovada dumnezeirii lui Hristos; al doilea … se desfiinţează moartea, iar al treilea, în cadrul definit de celelalte două, este provocarea la o viaţă nouă.

Mielul fript ne îndepărtează de sensul Paştelui?

Dacă cineva sărbătoreşte Paştele doar cu miel, este un Paști mărginit. Pe de altă parte, omenesc este să prăznuim şi prin mijloace materiale.

Învierea lui Hristos nu este o provocare la adresa capacităţii noastre raţională?

O aruncă în aer. Învierea nu are deloc logică.

Şi atunci, de ce să mai credem?

Credinţa este ceva mai înalt decât capacitatea raţională, decât canonul moral, decât aşteptările emoţionale. Credem ceea ce este dincolo de raţiune.

Poate fi cineva creştin ortodox şi să considere Învierea o simplă „poveste”?

Da, se poate găsi în cultura şi civilizaţia ortodoxă, dar, după cum zice apostolul Pavel, după o predanie seacă. Predanie seacă şi viaţă seacă.

Dumneavoastră credeţi în Înviere?

Cu toate celulele mele. Singurul lucru pe care-l cred este Învierea. Iar credinţa în Înviere îi dă omului capacitatea de a ieşi din sine. Nu mai ai nevoie de minuni şi de dovezi, ci te linişteşti şi pătrunzi în alt univers, care este Biserica.

Dat fiind faptul că mai toate religiile propovăduiesc viaţa de după moarte, este posibil ca astfel, pur şi simplu, să fie potolită o nevoie psihologică a omului?

S-ar putea, pentru că o astfel de nevoie există. Dar, mai întâi se crede, apoi vine certitudinea. Şi este atât de frumos acest lucru.

Dacă v-aţi fi născut mai la est sau mai la vest, nu aţi fi aparţinut altei religii?

Se poate … Să fi fost muftiu … Sau cardinal.

Şi atunci, de ce să credem că Ortodoxia este unicul adevăr?

Pentru că, întâmplându-se să ne naştem aici, s-a dovedit acest lucru înlăuntrul nostru. Nu ştiu ce-ar fi fost dacă m-aş fi născut altundeva.

Câţi dintre creştinii ortodocşi din Grecia sunt creştini cu adevărat?

Cred că numărul acestora este foarte mic. Iar pentru acest lucru suntem vinovaţi ca Biserică, deoarece ne-am complăcut şi laicizat, mai simplu spus, funcţionăm instituţional, nu mistagogic. Adică, să-i luăm altfel pe oameni şi, încetul cu încetul, să-i conducem spre taina lui Dumnezeu.

Vă deranjează faptul că cei mai mulţi ajung la biserică cu jumătate de oră înainte de Înviere şi pleacă după „Hristos a înviat”?

Nu mă deranjează, dar este ca şi cum s-ar duce la o nuntă şi, imediat după ce apare mireasa şi începe nunta, ei pleacă. E păcat. Se nedreptăţesc pe ei înşişi.

Sfânta Lumină se aprinde singură, de-adevăratelea, sau cu chibrituri?

Omul contemporan, în numele ştiinţei, crede că universul a luat fiinţă din nimic. De ce nu ar putea Sfânta Lumină să ia naştere din nimic? Cea mai mare semnificaţie a Sfintei Lumini este că toţi luăm lumină din aceeaşi sursă. Acest lucru este foarte important. De ce să-l pierdem?

Dacă trupul omenesc, mai puţin al lui Hristos, şi-aşa se descompune, de ce se opune Biserica arderii celor morţi?

Deoarece arderea nu permite descompunerea fiziologică. Nu vrem să facem ceva brusc şi, cu respect faţă de îngroparea lui Hristos, prezentăm fiecărui om evenimentul Îngropării şi Învierii.

Aţi refuza să daţi binecuvântarea voastră cuiva care ar vrea să fie ars?

Aş face ceea ce hotărăşte, în cele din urmă, conştiinţa Bisericii.

În Grecia, Biserica nu constituie un sistem care, de multe ori, cultivă fanatismul?

Mă tem că aveţi dreptate. Desigur, sunt şi multe alte ocazii în care Biserica eliberează omul cu adevărat.

De ce aţi înapoiat statului elen salariul dumneavoastră?

Ceea ce e cu adevărat interesant este faptul că statul elen este incapabil până şi să-mi taie salariul. Încă sunt plătit, iar salariul merge la fundaţii. Măcar de mi-ar suspenda calitatea de funcţionar public. Nu doresc să fiu funcţionar al Statului.

Aşadar, sunteţi pentru separarea Bisericii de Stat?

Da. Biserica, cu cât este mai dezlegată de Stat, cu atât este mai Biserică. Devine mai apropiată de mesajul pe care îl propovăduieşte. În acest moment, făcând parte din sistemul politic, se prăbuşeşte împreună cu acesta.

Şi cum vor trăi preoţii, fără salariu?

Mult mai bine. Impozitarea Bisericii este o măsură antipopulară. Lumea dă câte ceva la pangar şi se adună nişte bani. Dacă Biserica Greciei hrăneşte zilnic 50.000 de persoane – după cum a făcut cunoscut, cu câteva zile mai-nainte, Sfântul Sinod -, şi este impozitată cu 20%, cineva va trebui să găsească o sursă de hrană pentru 10.000 de oameni.

Dumneavoastră aveţi alte surse de venit?

Nu am nevoie.

Şi ce mâncaţi?

Nici nu vă puteţi imagina. Îmi aduc de la mânăstiri cele mai bune ouă.

Ştiinţa v-a făcut să vă îndoiţi de existenţa lui Dumnezeu?

Din contră. Pe când eram în America mă înfruptam din cele mai bune părţi ale ştiinţei, şi cu toate acestea, am simţit că ea nu mă poate sătura. Deplinătate mi-a dat nevoia de a transgresa moartea, degradarea, timpul.

Ştiinţa ar putea descoperi vreodată începuturile universului, ceea ce a fost înainte de Big Bang?

Înainte de Big Bang nu exista timp, aşadar, nu există „înainte de”. Ştiinţa este o unealtă extraordinară care ne arată frumuseţea lumii materiale. Dar este mult prea limitată pentru a ne arăta limitele omului.

Crucea dumneavoastră personală?

Cel mai rău este sinele meu. Dificil lucru sinele omului.

Publicat de Romfea, în Duminica Paştilor 2011

sursa>

http://presaortodoxa.wordpress.com/2011/05/08/mitropolitul-nikolaos-mesogaias-scurt-interviu/

 

Patriarhia Romana despre Legea privind parteneriatul social dintre Stat şi Culte: 2 aspecte pozitive si 7 discutabile

UN DEMERS POZITIV, DAR INCOMPLET

Basilica.ro / 6 aprilie 2011

În legătură cu Legea privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, recent adoptată în Parlamentul României, Patriarhia Română face următoarele observaţii:

I. Această lege nu a fost elaborată la solicitarea Patriarhiei Române, ci este iniţiativa legislativă a unui grup de parlamentari.

II. Aspecte pozitive:

1. Legea recunoaşte cultelor calitatea de parteneri sociali şi cea de furnizori de servicii sociale, încurajând astfel coresponsabilitatea şi cooperarea Stat – Biserică în domeniul asistenţei sociale.

2. Legea trimisă la promulgare face o distincţie clară între activităţile sociale ale Cultelor fundamentate pe o convingere şi experienţă spirituală puternică devenită tradiţie şi activităţile sociale ale ONG-urilor, care nu au aceeaşi durabilitate în timp, aderenţă mare la mase şi nici motivaţie spirituală ca un Cult religios.

III. Aspecte discutabile:

1. Asimilarea tuturor cultelor sub denumirea de Biserică este forţată şi incorectă, mai ales pentru cultul mozaic şi cultul musulman.

2. Legea limitează drastic domeniile în care statul sprijină activităţile sociale ale cultelor, fiind vizate doar activităţile cu tinerii, bătrânii şi victimele calamităţilor naturale. Or, Biserica desfăşoară activităţi de asistenţă socială în favoarea persoanelor cu dizabilităţi, şomeri, migranţi, dependenţi etc.

3. Legea pune în concurenţă directă Biserica Ortodoxă Română cu minorităţile religioase care sunt masiv sprijinite financiar din străinătate, fără referire expresă în text la criteriul proporţionalităţii, enunţat clar în Legea cultelor, criteriu care corespunde contribuţiei la bugetul de Stat a credincioşilor diferitelor culte. În actuala formulare a legii, există riscul pentru credincioşii ortodocşi de a fi supuşi prozelitismului altor Culte doar pentru că acestea obţin importante fonduri din străinătate şi au structuri de asistenţă socială mai performante, organizate cu sprijin extern.

4. Legea vorbeşte despre libera concurenţă, adică despre o mentalitate de piaţă transpusă în relaţiile dintre culte, atitudine care descurajează cooperarea între diferitele Culte în vederea realizării de proiecte comune şi încurajează confruntarea dintre acestea.

5. În actuala formulare a legii nu este prevăzută clar asigurarea continuităţii sprijinului în cazul unor activităţi sociale de durată ale Cultelor, nici dreptul cultelor de a participa la evaluarea proiectelor, ci se foloseşte sintagma „după caz” (art. 9 alin. 2).

6. Sprijinul de 80% de la buget este mai incert decât sprijinul de 98% din Fondul Social European (fonduri europene), contribuţia proprie a Cultelor fiind doar 2%.

7. Legea acordă prerogative prea largi autorităţilor locale (care elaborează raport de oportunitate asupra proiectelor) şi celor centrale (cu drept de apel la proiecte), fără a se preciza care este iniţiativa Cultelor. Acestea sunt reduse la rolul de simpli executanţi ai demersurilor şi intereselor autorităţilor de stat, iar nu de parteneri, aşa cum se enunţă în titlul Legii.

Patriarhia Română consideră că se impune ca toate aceste aspecte negative să fie avute în vedere cu ocazia reexaminării Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale în Parlamentul României.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bun_demers_pozitiv_dar_incompletb_4640.html

 

Cum este finanţată Biserica în alte state europene

Basilica.ro / 5 aprilie 2011

În contextul agitaţiei care s-a creat în legătură cu finanţarea Bisericii şi a cultelor religioase din România de către stat, trebuie să spunem că acest lucru nu este nicidecum unic în Europa. Vom prezenta situaţia privitoare la ajutorul financiar al statului către cultele religioase în ţări europene, unele chiar foste membre ale blocului comunist.

În funcţie de evoluţia istorică a finanţării sau subvenţionării Bisericii de către stat, s-au format diverse modalităţi pentru realizarea acestui lucru, care diferă de la stat la stat.

O primă formă este finanţarea Bisericii prin intermediul direct al statului, cum este cazul Belgiei, Luxemburgului sau Greciei. O a doua formă este finanţarea Bisericii direct de către credincioşi, sub diverse forme: prin donaţii sau colecte, cum se întâmplă în Franţa, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda, Olanda; prin taxă (cotizaţie) pentru Biserică (Kirchenbeitrag), cum este cazul în Austria; prin impozitul pentru Biserică (Kirchensteuer), în Elveţia, Germania şi Ţările Scandinave; prin alte modalităţi de impozitare, în Italia şi Spania.

Aceste modalităţi de finanţare funcţionează însă numai într-o formă combinată, nu în forma pură în care au fost prezentate mai sus. Subvenţiile din partea statului sunt direcţionate în majoritatea ţărilor Uniunii Europene spre activitatea social-caritativă a Bisericii (aziluri de bătrâni, spitale, case de copii), spre şcolile private bisericeşti (în special spre cele pentru pregătirea personalului clerical), spre asistenţa religioasă din închisori sau unităţile militare sau pentru întreţinerea bisericilor monumente istorice.

Finanţarea de către stat

Prima formă de finanţare a Bisericii prin intermediul statului este întâlnită, aşa cum am spus, în Belgia, Luxemburg sau Grecia.

În Belgia, ţară cu o populaţie majoritar catolică, s-a statuat prin Constituţia din 1831 (socotită ca fiind una dintre cele mai moderne ale momentului şi din care s-au inspirat şi constituţiile ulterioare ale României) un compromis între Biserică şi politicienii cu viziuni mai liberale (orientare laicistă) prin care erau fixate legăturile dintre Biserică şi stat. O separare totală între cele două nu s-a realizat, dar s-au stabilit o libertate şi o independenţă a uneia faţă de cealaltă. Prin Constituţia napoleoniană, la articolul 181, era stabilit că statul va suporta cheltuielile pentru salariile şi pensiile clericilor de la bugetul de stat. Statul finanţează construcţia şi repararea edificiilor cultelor religioase, precum şi facultăţile de teologie în proporţie de 100% pe cele catolice şi 60% pe cele protestante. Prin acelaşi articol se stabileşte că statul va suporta cheltuielile nu numai pentru personalul clerical, dar şi pentru laicii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Bisericii.

În Grecia, fondurile pentru construcţia, întreţinerea şi restaurarea lăcaşurilor de cult vin direct de la bugetul de stat. Acordarea acestor fonduri se întemeiază pe deciziile Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei, ratificate de Sfântul Sinod şi publicate în Monitorul Oficial al Greciei. Statul suportă cheltuielile legate de plata salariilor personalului bisericesc şi a pensiilor celor aflaţi în această situaţie, a cheltuielilor legate de şcolile pentru instruirea personalului bisericesc, salarizarea profesorilor de religie.

Luxemburgul este cel mai mic stat din cadrul UE, cu o populaţie în proporţie de 90% catolică. Legislaţia principatului a fost influenţată de cea belgiană, Constituţia din 1831 fiind folosită drept model la întocmirea propriei legislaţii, chiar şi în ceea ce priveşte legătura între Biserică şi stat. Prin articolul 19 al Constituţiei este garantată libertatea religioasă, iar prin articolul 126 este stabilită plata celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Bisericii (clerici şi laici) ca fiind suportată de bugetul de stat, precum şi plata cadrelor didactice de la seminarul preoţesc ce există în principat. Toate comunităţile religioase recunoscute de stat ca asociaţii de drept public sunt scutite de la plata impozitelor.

Susţinerea financiară de către credincioşi

O altă formă de susţinere a Bisericii sau a comunităţilor religioase, în general, este prin intermediul colectelor sau donaţiilor benevole.

În timpul Revoluţiei Franceze au fost naţionalizate câteva dintre proprietăţile Bisericii pentru a putea fi acoperită o parte a deficitului bugetar. Napoleon a încercat să restabilească pacea între stat şi Biserică şi a semnat un Concordat împreună cu papa Pius VII la 15 iulie 1801. Prin acest document, statul francez se angaja să suporte cheltuielile bisericeşti, ceea ce însemna salarizarea personalului clerical, întreţinerea şi construirea edificiilor necesare cultului. La 9 decembrie 1905 însă, a fost adoptată legea prin care se stabilea separarea dintre Biserică şi stat. În aceste noi condiţii, recunoaşterea de către stat a cultelor religioase şi finanţarea acestora nu mai erau de actualitate. Prin Constituţia din 1958 se stipula clar că republica nu recunoaşte, nu plăteşte sau nu sprijină vreun cult. Astăzi, 75% din veniturile bisericeşti ale cultelor ce îşi desfăşoară activitatea în Franţa provin din colecte şi donaţii. Cealaltă cotă de 25% vine din contribuţia benevolă a credincioşilor, care este plătită de aproximativ 45% dintre membrii Bisericii Catolice şi constă într-o proporţie de 1% din venitul unei persoane.

Biserica anglicană din Ţara Galilor şi cea din Irlanda de Nord nu sunt recunoscute ca biserici naţionale, ci doar cea din Anglia, care o are pe regină drept cap al ei. Sprijinul financiar al statului, chiar dacă nu este considerabil, se îndreaptă doar spre aceasta din urmă, care trebuie să se întreţină şi din fonduri proprii. În spirit caracteristic englezesc, contribuţiile sunt benevole, dar totuşi obligatorii (voluntary-but due).

În Olanda, Constituţia stabileşte separarea între stat şi cultele religioase, dar acest lucru nu înseamnă că nu există relaţii de colaborare între cele două părţi. Astfel, din 1983, statul olandez suportă cheltuielile legate de salariile şi pensiile personalului clerical. Aceste cheltuieli şi ajutorul financiar acordat Bisericii sunt văzute ca o compensaţie pentru trecerea bunurilor şi averilor Bisericii în proprietatea statului petrecută în secolul al XVIII-lea. Statul suportă cheltuielile de întreţinere şi restaurare a monumentelor istorice. Acordarea acestui ajutor s-a bazat pe o lege specială în acest sens, adoptată de Parlament în anul 1962. În anul 1975 a fost adoptată o lege prin care se acordă sprijin financiar şi pentru construcţia de moschei, dar ulterior ambele au fost abrogate. În prezent, conform legii în vigoare în Olanda, guvernul poate sprijini construcţia de noi lăcaşuri de cult pentru uzul cultelor religioase recunoscute, atunci când crede de cuviinţă şi în cuantumul pe care îl doreşte.

Impozitul eclesial şi alte sisteme de sprijinire a cultelor

Sistemele fiscale din Austria, Germania, Elveţia, Ţările Scandinave, Spania şi Italia reprezintă o altă modalitate de sprijinire a cultelor religioase de către stat.

Austria este singura ţară în care cotizaţia cetăţenilor pentru cultele religioase este obligatorie. Acest lucru intră sub incidenţa legii privind cotizaţia religioasă din 1 mai 1939. Îndreptăţite la primirea fondurilor obţinute prin contribuţia cetăţenilor sunt Biserica Romano-Catolică, Biserica Evanghelică (inclusiv cea luterană şi reformată) şi Biserica Veche Catolică. La toate aceste confesiuni creştine se adaugă şi comunitatea iudaică. Sumele obţinute rămân la comunităţile religioase de la care sunt strânse, într-un anumit procent, iar restul se îndreaptă către organizaţiile superioare ale bisericilor respective. Pe lângă această modalitate de finanţare, mai există în Austria şi alte scutiri de ordin financiar acordate Bisericii: scutirile de impozite, plata salariilor profesorilor de religie şi subvenţionarea şcolilor confesionale private ale Bisericii.

Sistemul german de impozitare este considerat a fi unul reprezentativ pentru tema abordată aici. Sistemul de impozitare eclesial îşi are rădăcinile pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, când statul, care până atunci suporta cheltuielile de finanţare ale Bisericii, a realizat că aceste costuri sunt prea mari. Această mişcare a corespuns şi cu evoluţia lucrurilor pe linia separării dintre Biserică şi stat, totul începând cu exproprierile proprietăţilor eclesiale din 1803, în urma cărora principii germani care au intrat în posesia acestor proprietăţi şi-au luat angajamentul să suporte cheltuielile Bisericii, dar acest lucru a funcţionat doar până la sfârşitul secolului. Acum, statul german suportă cheltuielile de personal ale autorităţilor bisericeşti superioare, lucrările de reconstrucţie şi întreţinere ale unor clădiri ce aparţin unităţilor bisericeşti. Faptul că statul suportă cheltuielile pentru personalul angajat pentru asistenţă religioasă în închisori, cămine de bătrâni şi pentru profesorii de religie din şcoli nu este perceput ca o scutire financiară, ci ca o obligaţie a statului, care trebuie să asigure posibilitatea exercitării dreptului la libertatea religioasă (în cazul orelor de religie din şcolile publice, statul asigurând prezenţa religiei confesionale ca disciplină obligatorie).

În Elveţia, este perceput impozitul eclesial, a cărui colectare diferă de la un canton la altul. O excepţie privind acest impozit o reprezintă cantoanele Vaud, Geneva şi Neuchatel. Pe lângă impozitul amintit, în unele cantoane există parţial contribuţia autorităţilor cantonale la plata salariilor slujitorilor, a conducerii Bisericii şi la întreţinerea imobilelor aflate în proprietatea unităţilor de cult.

În Ţările Scandinave există o formă de impozitare pentru Biserică, favorabilă Bisericilor considerate naţionale. În Suedia, din anul 2000, sistemul de impozitare favorizează toate comunităţile religioase înregistrate şi recunoscute de stat. Aici nu este recunoscut sub numele de impozit bisericesc (Kirchensteuer/ Kyrkjoskatt), ci ca taxă bisericească (Kirchenabgabe/Kyrkjoovgift), dar e percepută la fel ca toate impozitele.

În Danemarca, Biserica Naţională Luterană este finanţată în totalitate de către stat. Pe lângă aceasta, există şi impozite bisericeşti locale, care înseamnă virarea unui procent de până la 7% din venituri, perceput ca orice impozit local. În Finlanda, ambele confesiuni naţionale (Biserica Luterană şi cea Ortodoxă) au posibilitatea perceperii impozitului din rândul credincioşilor lor (asemenea Elveţiei, şi aici se percepe impozit de la persoanele juridice). Pe lângă acest ajutor, cele două confesiuni, ca de altfel toate celelalte existente şi recunoscute pe teritoriul finlandez, beneficiază de scutire de la plata oricărui fel de impozit.

Norvegia nu are un impozit pentru Biserică. Biserica Luterană este Biserica ei naţională, aceasta fiind susţinută total de către stat din punct de vedere financiar. Comunităţile locale sunt responsabile pentru întreţinerea şi construcţia imobilelor cu scop eclesial.

În Polonia, a fost realizat un ‘fond bisericesc’ în urma semnării Concordatului cu Vaticanul. După căderea comunismului, acest fond a fost sprijinit substanţial de la bugetul de stat, iar în ultima perioadă s-a pus problema introducerii unui impozit eclesial la fel ca în alte ţări europene, dar ideea nu s-a concretizat.

În Ungaria s-a dorit implementarea sistemului de redirecţionare a 1% din impozitul datorat statului către culte, dar s-a dovedit că doar 10% din populaţia ţării, reprezentând persoanele care frecventau serviciile religioase, au folosit această oportunitate. În aceste condiţii, pentru întregirea sumelor necesare cultelor religioase din Ungaria s-a revenit şi la ajutorul din partea statului, acordat sub forma unor subvenţii.

La vecinii noştri bulgari nu există impozit pentru cultele religioase (sau impozit pe religie). O modalitate de finanţare sunt veniturile proprii obţinute de culte prin donaţii sau contribuţii benevole. Pentru ca aceste venituri obţinute direct de către culte şi subvenţiile din partea statului să scadă, printr-o hotărâre de guvern nr. 11/22.01.1954, Biserica Ortodoxă a primit dreptul exclusiv de comercializare a obiectelor de cult. Prin Legea cultelor din Bulgaria, la articolul 28 se prevede posibilitatea cultelor de a obţine fonduri din partea statului pentru construirea sau restaurarea imobilelor de care au nevoie pentru desfăşurarea serviciilor religioase sau pe care le deţin şi trebuie restaurate.

În Croaţia nu există un impozit, dar Biserica Romano-Catolică, majoritară în această ţară, are la nivel de parohie o taxă benevolă, numită ‘lukno’, pentru salarizarea preotului, iar taxa este de aproximativ 13 euro pe an pentru o persoană. Biserica Romano-Catolică primeşte, de altfel, şi sprijin din partea comunităţilor din alte ţări. După 2001 a intrat în vigoare un nou Cod Fiscal prin care s-a stabilit ca Biserica să primească 185.000.000 kuna (aproximativ 24.500.000 euro) anual pentru a putea construi sau întreţine lăcaşuri de cult şi pentru cheltuieli administrative.

În Letonia, cultele religioase au dreptul, conform articolului 15 din Legea cultelor, să desfăşoare activităţi economice, dar pentru achitarea datoriilor sau contactarea de eventuale credite, cultele nu pot gira cu imobilele aflate în proprietatea lor. Cultele au dreptul de a cere ajutor financiar din partea statului, prin autorităţile responsabile cu problema cultelor şi cu aprobarea Ministerului de Finanţe. Aceste fonduri pot fi cerute pentru acoperirea diverselor cheltuieli (chiar şi pentru construirea bisericilor) sau pentru ajutoare umanitare. Pe lângă aceste ajutoare se adaugă posibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a dispune de până la 20% din impozitele datorate statului, pe care le pot dirija spre cultele religioase.

În Lituania, Biserica s-ar putea administra din fonduri proprii, dar fără ajutoarele din partea statului activitatea sa în societatea civilă ar fi modestă. În acest sens, statul acordă prin bugetul naţional, cultelor recunoscute la nivel naţional, sume de bani, proporţional cu numărul credincioşilor. Majoritatea fondurilor merg la construcţii, renovări şi întreţineri de lăcaşuri de cult, dar şi pentru centrele bisericeşti pentru cateheză, familie şi tineret.

În Estonia, cultele religioase au statut de organizaţii non-profit şi în consecinţă sunt absolvite de la plata taxelor. La nivel naţional nu există un impozit pe religie, dar anual există o sumă de bani care se acordă de la bugetul de stat către Consiliul Estonian al Bisericilor, din care fac parte nouă culte religioase. Această sumă este alocată fiecărui cult, direct proporţional cu numărul credincioşilor. Având în vedere că o parte a clădirilor care se află în proprietatea cultelor sunt monumente istorice sau de artă, statul estonian sprijină fiecare cult în parte în funcţie de numărul şi importanţa clădirilor, pentru renovarea şi întreţinerea acestora.

Ruşii au considerat o normalitate ridicarea Catedralei ‘Iisus Mântuitorul’

În Rusia nu există impozit pe religie, cultele finanţându-se din donaţii benevole, colecte şi alte forme de strângere de fonduri. Articolul 23 al Legii privind libertatea de conştiinţă şi de asociere religioasă permite organizaţiilor religioase să investească în unele sectoare ale economiei, cu respectarea legilor statului. Biserica Ortodoxă Rusă deţine şi dreptul de desfacere şi comercializare exclusivă a obiectelor de cult, sursă din care Biserica mai beneficiază de o serie de venituri, care nu sunt supuse impozitării. Încă din 1988, din vremea preşedintelui Mihail Gorbaciov, a fost pusă piatra de temelie a Catedralei ‘Iisus Mântuitorul’ din Moscova. Catedrala a fost construită din contribuţia statului rus, ca o mică recompensă faţă de crimele odioase săvârşite de regimul comunist faţă de Biserica Ortodoxă Rusă, slujitorii şi credincioşii săi. Catedrala ‘Iisus Mântuitorul’ este ridicată pe locul unei biserici construite de Biserica Ortodoxă în cinstea victoriei obţinute de ruşi asupra armatelor lui Napoleon Bonaparte, dar care a fost dărâmată de Stalin.

În aceste condiţii, ridicarea acestei biserici cu fonduri de la bugetul de stat a fost văzută ca o normalitate şi ca o reparaţie morală a statului faţă de Biserica Ortodoxă.

(Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 5 aprilie 2011)

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/cum_este_finantata_biserica_in_alte_state_europene_6072.html

foto>

http://www.moscow.travel/wiki/images/e/e5/Christ_the_Saviour_Cathedral.jpg

 

Averea Bisericii – coşmar pentru Televiziunea Română

Basilica.ro / 31 martie 2011

În legătură cu emisiunea-dezbatere cu tema „Averea Bisericii” difuzată în cadrul emisiunii Cu ochii’n 4 pe canalul TV România 1 în seara de 30 martie 2011, Patriarhia Română face următoarele precizări:

Aşa cum au remarcat numeroşi telespectatori, emisiunea a fost agresivă, lipsită de obiectivitate şi de profesionalism, arătând, de fapt, reaua intenţie a realizatorilor prin prezentarea trunchiată şi tendenţioasă a informaţiilor cu scopul vădit de a discredita Biserica în contextul crizei economice actuale.

Această atitudine a reieşit inclusiv din prezentarea promoţională agresivă a emisiunii cu scopul creării percepţiei în opinia publică a faptului că Biserica ar deţine proprietăţi uriaşe folosite în scopuri nedeclarate. Averea Bisericii a fost prezentată hiperbolic şi chiar ridicol, ca un fel de „tsunami pecuniar”, care a devenit un coşmar-obsesie pentru politica editorială a televiziunii naţionale.

[…] Este surprinzător şi regretabil faptul că tocmai postul naţional de televiziune, TVR, susţinut financiar în majoritate de către contribuabili de credinţă ortodoxă, atacă Biserica naţională a poporului român pe tema sprijinului acordat acesteia de către Statul român. Ori, salariile celor care lucrează în Televiziunea Română, plătite de la bugetul de Stat, sunt incomparabil mai mari decât sprijinul salarial acordat de Stat personalului deservent al Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi timp, suma de la bugetul de Stat alocată celor şase componente ale Televiziunii Române (circa două sute milioane lei) este aproape egală cu sprijinul salarial alocat de Stat Bisericii Ortodoxe Române (aproximativ două sute zece milioane lei), deşi contribuţia reală a Bisericii la viaţa spirituală, cultural-educaţională şi social-filantropică a comunităţilor locale din ţară şi din diaspora română este incomparabil mai mare şi mai eficientă.

Adesea, sprijinul salarial foarte modest acordat în prezent de Stat preoţilor din parohii este chiar mai mic decât impozitul plătit de aceştia către bugetul de Stat pentru salariul lor integral, deşi acest salariu nu mai poate fi realizat în multe localităţi, întrucât contribuţia credincioşilor a scăzut dramatic din cauza fenomenului migraţiei, şomajului şi sărăcirii populaţiei.

În concluzie, considerăm că datoria Televiziunii naţionale nu este aceea de a tensiona în mod artificial relaţiile dintre Stat şi Biserică, nici de a diminua şi submina capacitatea de acţiune a Bisericii, astfel încât aceasta să nu mai poată ajuta spiritual şi social poporul român, atât de umilit astăzi de factori interni şi externi dornici de profit imediat sau pe termen lung, tocmai pentru că acest profit se obţine în defavoarea sa.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/baverea_bisericii_cosmar_pentru_televiziunea_romanab_5726.html

foto>

http://www.reportervirtual.ro/wp-content/uploads/2011/03/tvr.jpg

 

Societatea civilă vs. Biserică

DW-World.de / 10 martie 2011

Autor: Horaţiu Pepine, Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu

Parlamentul a adoptat o lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, generând, surprinzător, o controversă aprinsă.

ONG-urile implicate în proiecte sociale au cerut preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea. Presa de stânga, afiliată curentului laicist, a denunţat influenţa crescândă a Bisericii Ortodoxe Române. Mai mulţi politicieni din opoziţie au acuzat complicitatea cu scop electoral între prelaţii ortodocşi şi partidul de guvernământ.

O parte din cler a părut la rândul său îngrijorat de sarcinile prea mari care ar reveni de aici înainte Bisericii. În general s-a creat o stare negativă, deşi e vorba mai curând de o serie de neînţelegeri.

Ceea ce nu se ştie, de pildă, este că, în dezbaterile din comisii, proiectul s-a bucurat de susţinerea salutară a opoziţiei. Proiectul privind “parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale” a fost iniţiat de 90 de deputaţi şi senatori PDL, dar, în comisii, reprezentanţii PSD au întrevăzut rapid care sunt avantajele lui pe plan local. În fapt, proiectul, odată pornit, ajunge la dispoziţia “autorităţii contractante” sau, cu alte cuvinte, a majorităţilor locale, aşa cum sunt ele constituite prin alegeri.

Dacă ar fi să distingem chiar nuanţele cele mai fine, UDMR a fost uşor distant, deşi nu s-a opus, PNL a fost mai curând favorabil, iar PSD-iştii s-au scindat în partizani hotărâţi şi în adversari radicali. Uneori dezbaterea părea că se poartă în sânul PSD-ului.

Lucrurile acestea nu sunt deloc uimitoare, dacă luăm în seamă relaţiile concrete din lumea rurală românească, acolo unde reprezentanţii PSD au avut mereu legături mai strânse cu clerul ortodox. Aşadar, în ciuda ambianţei nefavorabile din presă, proiectul parteneriarului stat-biserică s-a bucurat în Parlament de o largă susţinere.

Mai problematic este faptul că Guvernul a dat proiectului aviz negativ. Legea parteneriatului dintre stat şi biserică a fost adoptată la fel ca legea reducerii TVA şi ca altele asemănătoare ignorând complet opinia Finanţelor. PDL a dorit foarte mult să promoveze această lege, în ciuda miniştrilor săi, sperând probabil să atenueze şocul moral provocat de reducerea cheltuielilor sociale.

Miza politică a fost evidentă şi din numărul neobişnuit de mare al semnatarilor (90), dar proiectul conţine totuşi o miză şi mai importantă care priveşte reformarea mecanismelor însele de alocare bugetară. Este vorba de înlocuirea – fie şi parţială- a alocaţiilor bugetare “de sus” prin finanţarea unor proiecte concepute “de jos”; e vorba, în cele din urmă, de prima aplicare mai hotărâtă a principiului subsidiarităţii.

Pe scurt, legea descrie modul în care un proiect social conceput de un cult religios poate primi bani de la bugetul public. În prealabil, Ministerul de resort constituie un buget global pentru asemenea proiecte, din care se acordă bani numai proiectelor eligibile, ce trec prin filtrul consiliilor locale.

Biserica are obligaţia de a participa la proiect cu cel puţin 20% din valoarea lui totală. E posibil aşadar ca nu toţi banii să fie cheltuiţi – aşa cum se întâmplă din nefericire cu fondurile europene pentru România -, după cum este posibil să rămână multe proiecte nefinanţate. În consecinţă, Guvernul nici nu ar avea motive să se teamă că va fi supus le cheltuieli nemăsurate, de vreme ce stă în puterea lui să decidă câţi bani acordă acestor programe.

Este însă de notat că Guvernul a respins proiectul pe vremea când el avea o formă destul de diferită. Iniţial, într-adevăr, se crea un mecanism prin care o parohie putea să oblige Guvernul să-i finanţeze toate proiectele, dacă întrunea şi acordul consilierilor locali. „Parteneriatul stat-biserică” era foarte puternic şi era descris pe larg în lege, dar ulterior el a rămas numai în titlu.

Legea, în forma adoptată, descrie mai puţin un parteneriat instituţional, cât modul în care iniţiativele filantropice ale unor comunităţi religioase (oricare ar fi ele) pot primi susţinere publică. O parohie care vrea să înfiinţeze un azil de bătrâni, de exemplu, sau o casă de copii poate primi finanţare de la buget dacă contribuie cu o cincime.

ONG-urile interesate au obiectat însă că ele au fost ignorate şi au anunţat că doresc să participe şi ele la concursurile de proiecte. Este de fapt cea mai importantă obiecţie, deşi aceste organizaţii nu sunt cu totul excluse.

Există şi astăzi posibilitatea ca ONG-urile de utilitate publică să primească bani de la bugetul de stat, dar ele doresc să profite de acest moment favorabil pentru a conferi sistemului de finanţare a proiectelor sociale o neutralitate deplină.

Intenţia iniţială a PDL ar fi însă mult diluată. Democrat-liberalii au dorit să dea un exemplu sonor de politică creştin-democrată. Or, a aşeza bisericile la rând cu oricare altă organizaţie ar părea o trădare a scopului. La prima vedere aşa ar fi.

Totuşi majorităţile locale care sunt înclinate să confere mai multă încredere bisericilor, care preferă modul lor de a selecta priorităţile şi stilul lor de angajament spiritual ar putea să prefere proiectele acestora în dauna altora şi, în acest fel, cât se poate de democratic, perspectiva creştin-democrată şi-ar găsi o realizare deplină. Aşadar mai este loc de reflecţie.

sursa>

http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6465604,00.html

foto>

http://www.romania-actualitati.ro/parteneriatul_stat_biserica_criticat_de_mai_multe_ong-26566

 

Un nou stat, majoritar crestin, gata să se nască în Africa

Un nou stat, gata să se nască în Africa

Gandul.info/ 9 ianuarie 2011

Zeci de mii de oameni au început să voteze, duminică, într-un referendum care va ţine o săptămână şi aşteptat să se încheie cu proclamarea unui nou stat în sudul Sudanului, o zonă majoritar creştină. După 22 ani de război civil, încheiat în 2005 şi soldat cu circa două milioane de morţi, cel mai întins stat african ar urma să se divizeze, dacă peste 60% dintre cei 3,9 milioane de alegători înregistraţi în sudul ţării aprobă independenţa. Partea din actualul Sudan care ar deveni independentă înseamnă o treime din suprafaţa ţării, un sfert din populaţie, dar şi majoritatea rezervelor de ţiţei.

sursa>

http://www.gandul.info/international/un-nou-stat-gata-sa-se-nasca-in-africa-7875359

~~~+~~~

Sudan: Referendum pentru secesiunea celei mai mari tari africane

Hotnews.ro/ 9 ianuarie 2011

Alegatorii din sudul Sudanului voteaza, incepand de duminica, intr-un referendum care ar putea duce la secesiunea celei mai mari tari din Africa, intre nordul arabo-musulman si sudul afro-crestin, relateaza AFP.

„Este un moment istoric, pe care sudanezii din sud il asteptau„, a declarat liderul sudist Salva Kiir, dupa ce a votat la Juba, capitala Sudanului de Sud.

Circa patru milioane de „sudisti” sunt asteptati la urne pentru a vota in favoarea mentinerii unitatii tarii sau a secesiunii.

Birourile de vot vor fi deschise intre orele locale 8.00 si 17.00, scrutinul urmand sa dureze o saptamana. Pentru aprobarea secesiunii este necesara majoritatea simpla a voturilor, insa pentru validarea optiunii de mentinere a unitatii tarii este necesar votul a cel putin 60% dintre alegatorii inscrisi in listele electorale.

Scrutinul reprezinta unul dintre punctele esentiale ale acordului de pace global care a pus capat, in 2005, celui de-al doilea razboi civil dintre nord si sud. Conflictul s-a soldat cu doua milioane de morti si patru milioane de refugiati.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-8193938-sudan-referendum-pentru-secesiunea-celei-mai-mari-tari-africane.htm

foto>

http://www.sudantribune.com/Kiir-visits-Europe-to-brief,33127

~~~+~~~

Sudan Tribune/ 9 ianuarie 2011

[…] Starul George Clooney de la Hollywood, un vechi militant pentru Sudan, a descris lansarea referendumului auto-propus ca fiind „o zi mare pentru întreaga lume”, afirmând că alegerea sudistilor trebuia sa fie respectata. Sudanul de Sud are peste 2.600 de secţii de votare, în timp ce partea de nord doar 160 de centre.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.sudantribune.com/Juba-Thousands-queue-to-vote-in,37544

 

Guvernul lui Papandreou si Biserica greaca au intrat in conflict pe seama acordului cu UE si FMI

Greek Reporter/ 21 decembrie 2010

Guvernul socialist din Grecia, condus de Giorgios Papandreou, a intrat recent în conflict cu Biserica Ortodoxă Greacă după puternicile critici clericale adresate clasei conducătoare.

Se spune ca clasa conducătoare a transformat Grecia într-o „ţară aflata sub ocupaţia” creditorilor UE-FMI.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Giorgios Petalodis, răspunzând criticilor într-un mesaj pastoral care a circulat duminica trecuta in toate bisericile, a declarat că cererile episcopilor ortodocşi „nu au nici o legatura cu realitatea”.

Criticile derivă din faptul că clericii „aparent nu par să înţeleagă deosebita importanţă a eforturilor depuse de guvern” pentru scoaterea Greciei din criză şi pentru modernizarea ţării.

El a invitat Biserica să ia în considerare „schimbarile şi nevoile noilor timpuri”.

Reacţia puternica a Guvernului, spun observatorii, se datorează faptului că Biserica a ales un moment delicat pentru Grecia de a se alătura corului de critici venite din partea intregii opoziţii formata din partidele politice de dreapta şi de stânga, din uniunea sindicatelor, precum şi din multele sectoare ale societăţii, care se opun planului de austeritate.

Episodul acesta vine pe fondul nesfarsitelor greve şi proteste facute împotriva masurilor Guvernului.

În ciuda faptului că mesajul Sfântului Sinod sprijina numai parţial pretenţiile opoziţiei politice şi ale uniunii sindicale la memorandumul de acord cu UE şi FMI, totusi el a fost criticat de către opozitia de stânga şi, în special, de către Partidul Comunist (KKE).

Principala forţă de opoziţie, cea de centru-dreapta – Partidul Noua Democraţie (ND), a apreciat „sfânta intervenţie ” a episcopilor, spunând că aceasta evocă trecutul mult mai militant al ierarhiei grecesti.

trad.dan.camen.

sursa>

http://greece.greekreporter.com/2010/12/21/government-church-clash-on-eu-imf-memo/

foto>

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=6620:2010-12-14-18-51-36&catid=25:2009-12-18-08-37-46

~~~+~~~

Este interesant de citit si articolul „Inceputul separarii Bisericii de Stat. Problema salariilor clericilor” postat pe site-ul Romfea pe 14 decembrie a.c., in care se spune ca Guvernul grec va proceda la o separare completa, dar treptata, de Biserica Greciei. Este amintita si declaratia prim-ministrului grec Giorgios Papandreou din 6 noiembrie a.c., in care arata ca este de acord cu o astfel de separare si ca dialogul in acest sens cu Biserica Greciei deja a si inceput. Castigarea autonomiei proprii a fost motivatia lui principala. De asemena, in articol s-a amintit si de intentia unor oficiali ai Uniunii Europene de a impune  statului grec sa mai plateasca salariile preotilor, iar daca o va face in continuare, sa dea si la reprezentantii celorlalte culte recunoscute. Conform stirii, surse de la Bruxelles spun ca aceasta problema va fi urmatoarea  care va fi dezbatuta in cadrul acestui „dialog”.

Intr-un alt articol Romfea aflam ca Arhiepiscopul Ieronim si unii sinodali au fost deranjati de tonul dur al Scrisorii Pastorale „Catre popor”, distribuita in multe biserici ale Greciei, dar ca nu si-au exprimat aceasta mahnire in mod public> AICI

dan.camen.