Ca Moise, pe „muntele” rugăciunilor şi al faptelor alese…

Marţi – Întâia săptămână a Sfântului şi Marelui Post

„Spre muntele faptelor celor alese să ne apropiem toţi prin post, lăsând năvălirile desfătărilor, care râvnesc la cele de jos. Şi în norul cinstitelor vedenii intrând, să vedem singură frumuseţea cea dorită a lui Hristos; îndumnezeindu-ne cu taină prin dumnezeieştile înălţări” [1]

~~~+~~~

„Cu postul apropiindu-ne şi noi de muntele rugăciunilor, să vedem cu inimă curată pe Dumnezeu, tablele poruncilor primindu-le înlăuntru ca şi Moise; strălucind de slavă, de faţa dragostei Lui” [2]

Prin post urcăm taboric muntele rugăciunilor, dumnezeieşte înălţându-ne mintea în inimă spre vederea frumuseţii lui Hrisots în norul slavei Sale celei neapropiate. Primind tablele poruncilor lăuntric, începem să lucrăm faptele alese ale dragostei Sale.

 ___________________________

[1] – Stihira la Tricantare (cantarea a 2-a, glas II) in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 138

[2] – Ibidem (cantarea a 9-a), p. 140-141

foto>

http://static.panoramio.com/photos/original/6526676.jpg

 

Simţirea tainei, actul esenţial al Ortodoxiei

Doxologia.ro / 13 aprilie 2011

A fi ortodox este echivalent cu

A AVEA SIMŢUL TAINEI

Nevoia de precizare a înţelesului dogmei, ca expresie a inefabilului Realităţii de dincolo de fiinţă a dus, în vremea conturării spiritualității bizantine, la părăsirea abordării conceptuale şi adoptarea unei căi în care afirmaţiile au ca scop indicarea unei realităţi mai presus de ele. Orice abdicare de la această cale de înţelegere a modalităţii de filosofare în Bizanţ are drept consecinţă eşecul înţelegerii intenţiei care o animă.

O foarte bună expresie a acestei căi de discurs este chiar înţelesul termenului de „taină” în Răsărit. În multe cazuri, interpreţii moderni nu au ştiut cum să încadreze această noţiune fundamentală a ethosului creştin răsăritean, asimilând-o cu ceea ce este secret, misterios. Ori Taina, în forma celor şapte taine ale Bisericii, ori a experierii pe care fiecare trăitor creştin o face în mod personal, are şi un caracter cognoscibil. Dacă nu poate fi vreodată exprimată şi înţeleasă, mereu există o măsură a exprimării a ceva ce îi este propriu, ce o marchează. Acest joc paradoxal al înfăţişării şi ascunderii este o spirală necontenită ce îmbogăţeşte mereu experienţa trăitorului.

Trăitorul creştin afirmă o experiere cât se poate de concretă a tainei, şi aşa cum afirma Dumitru Stăniloae într-un interviu, perceperea, simţirea tainei poate fi considerat a fi actul esenţial al Ortodoxiei. A fi ortodox este echivalent cu a avea simţul tainei. Fiind un act existenţial, însă depăşind omenescul, experierea tainei este mai presus de cuvinte, dar în măsura în care experienţa ei este asimilată de persoană, apare şi nevoia exprimării sale, atât pentru nevoile proprii, dar şi din nevoia de comunicare cu celălalt. Trebuie deci să se exprime ceva în legătură cu taina şi acest lucru este făcut din dubla atitudine a conştiinţei că pe de o parte se poate spune mereu mai mult despre înfăţişările tainei, dar pe de alta că niciodată nu va putea fi epuizat înţelesul acesteia.

Conf. Univ. Dan Chiţoiu

sursa>

http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/simtirea-tainei-actul-esential-al-ortodoxiei

 

Duminica Fiului risipitor

Lc. 15, 11-32

“În ţară fără de păcat şi plină de viaţă m-am încrezut şi, semănând păcatul, cu secera am secerat spicele lenevirii şi, în loc de snopi, am grămădit stogurile faptelor mele, pe care nu le-am şi aşternut în aria pocăinţei. Dar Te rog pe Tine, Cel dinainte de veci, lucrătorul nostru Dumnezeu, vântură pleava lucrărilor mele în vântul milostivirii Tale, şi adună grâu: iertarea sufletului meu; închizându-mă în jitniţa Ta cea cerească, şi mă mântuieşte”[1]

~~~+~~~

“Să cunoaştem, fraţilor, puterea tainei, că preabunul părinte, întâmpinând pe fiul cel desfrânat, care s-a întors de la păcat la casa părintească, îl îmbrăţişează şi iarăşi îi dăruieşte cunoaşterile slavei sale; şi veselie de taină face celor de sus, înjunghiind viţelul cel îngrăşat; ca noi să vieţuim cu vrednicie Celui ce a junghiat, Celui iubitor de oameni Părintelui şi Celui slăvit, ce S-a junghiat, Mântuitorului sufletelor noastre”[2]

____________________

[1] Stihiră de la slujba Vecerniei Duminicii Fiului risipitor, glas I, în Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 16

[2] Ibidem, pp. 16-17

____________________

foto>

http://cruciality.files.wordpress.com/2010/12/rembrandt_harmensz-_van_rijn_-_the_return_of_the_prodigal_son_-_detail_son.jpg