RSS

Arhive pe etichete: talhar

Miride de post> Sf. Arhid. Stefan, intaiul mucenic

Miride de post

Sf. Arhid. Stefan, intaiul mucenic

Exista o vorba in popor: “Tot raul spre bine!”. Nu de putine ori vedem cum sfintii, prin patimirea lor, isi preschimba duhovniceste soarta. Dumnezeu le da intelepciunea aceasta! Mijloacele raman aceleasi, insa sunt folosite in alt scop! Talharul de pe cruce era sortit pieirii, ca rasplata a faptelor sale, insa acela a dobandit primul Raiul prin marturisirea sa, iertandu-i-se pacatele si castigand o noua viata, vesnica, si lepadandu-o ca pe o haina pe cea veche. Desi a ramas tintuit pe cruce, murind, insa rastignirea lui de-a dreapta Domnului i s-a socotit impreuna-patimire cu Dumnezeu…

La fel si Hristos, prin inomenirea Sa, a preschimbat soarta umanitatii in ceva mai bun decat era inainte, folosindu-Se tocmai de prilejul oferit de caderea lui Adam, cu toate ca nu aceea trebuia sa fie premiza kenozei Sale, ci insasi iubirea Sa de oameni sa ramana factorul care sa produca o asa ridicare a lui Adam, pe care nu o avusese acela pe cand se afla in Rai. Acum, Adam cunoaste binele si raul *(ca si Dumnezeu), si mosteneste viata vesnica in Rai; iar Hristos Si-a impropiat firea umana, pe care a asumat-o in intregime, afara de pacat.

Asadar, vorbim despre o preschimbare a sortii, o innoire, o metamorfozare daca vreti, ca tot se apropie Schimbarea la Fata; care isi are orientarea in sus, pe verticala ontologica, avand menirea sa-l apropie cat mai intim pe om de Dumnezeu, pana la o deplina comuniune – tradusa bisericeste prin termenul impartasire. Omul se impartaseste de Dumnezeu, pe cat se impartaseste Dumnezeu omului: “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3).

Sf. Arhid. Stefan, prin patimirea sa, a facut la fel: a folosit ca prilej moartea sa pentru a-L marturisi pe Hristos de-a dreapta Tatalui si pentru a castiga pana si sufletele calailor sai, intre care se afla si Saul, mai apoi Pavel, Apostolul Neamurilor. Nimeni nu primeste cununa pentru ca este omorat, ci doar razbunare din partea lui Dumnezeu la Judecata de Apoi, pentru sangele varsat! Ar fi putut cere si el apoi la Dumnezeu rascumpararea sangelui sau si osandirea vesnica a calailor, insa pentru rugaciunea lui de iertare a pacatelor acelora si pentru preschimbarea duhovniceasca a sortii sale Stefan s-a incununat de sus cu cununa muceniciei, facandu-se incepatura martirilor Bisericii.

Intelepciunea aceasta dumnezeiasca de abordare deplina a momentelor decisive din viata se arata in mod explicit la o stihira de la slujba Vecerniei. Pietrele cu care a fost improscat devin pentru mucenic trepte ale virtutii si ale cunoasterii, scari catre Cer, prilej de urcus duhovnicesc spre vederea Treimii, iar cununa pe care a obtinut-o Sf. Stefan de la Dumnezeu a primit numele patimirii sale: “Ca niste trepte si scari la cereasca suire, zvarliturile de pietre s’au facut tie, prin care suindu-te ai vazut pre Domnul stand deadreapta Tatalui, tie dupre nume numita cununa tinzandu-ti, cu dreapta cea de viata purtatoare; inaintea Caruia aproape stai, ca un biruitor si incepatura mucenicilor” . [1]

Pomenirea pe 2 august a Aducerii in chip minunat a moastelor Sf. Arhid. Stefan la Constantinopol nu face decat sa ne reaminteasca faptul ca soarta noastra se poate preschimba duhovniceste daca ceea ce facem are ca finalitate pe Dumnezeu. Totodata, avem de la el model de iertare a vrajmasilor si asupritorilor, fiindca acestia ne sunt binecuvantare si nu blestem, asa cum si Sf. Nicolae Velimirovici, in a sa Rugaciune pentru vrajmasi, spunea, in mod repetat: “Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!”

dan.camen.


_________________________

[1] – Stihiră la slujba Vecerniei de pe 2 august, glas. IV în Mineiul Lunei August, ediţia a III-a, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1929, pp. 26- 27

_________________________

foto>

http://3.bp.blogspot.com/_yTn1YAd30PI/TRc2hLgEP1I/AAAAAAAABdc/hRC_n5vtj0Q/s1600/St_Stephen_Martyrdom.jpg

http://orthodoxwiki.org/Apostle_Stephen_the_Protomartyr

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

IISUS SAU BARABA? – Pastorala de Pasti (2011) a PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor

[In contextul recentelor incercari de reabilitare a evreilor de catre Papa Benedict al XVI-lea de vina uciderii de Dumnezeu, a arhiereului Caiafa de catre „arheologul” Simcha Jacobovic si a lui Iuda de catre Lady Gaga, pastorala PS Părinte Sebastian, intitulata sugestiv „Iisus sau Baraba?”, cred ca vine pentru noi ca un suflu nou, care are menirea sa desparta minciuna de adevar si sa ne indemne sa-l alegem pe Hristos si nu pe hristosii mincinosi ai zilelor noastre. V-ati intrebat vreodata de ce pe Baraba nimeni nu a mai incercat sa-l „reabiliteze” mediatic? Poate ca el deja a fost „reabilitat” de evrei si de Pilat la judecarea Mantuitorului, cand talharul si ucigatorul de oameni a fost ales sa fie liber in detrimentul lui Iisus, Hristosul si de oameni iubitorul… Asadar, se impune intrebarea: cine este „Baraba” si „Pilatul” zilelor noastre?  – dan.camen.]

~~~+~~~

IISUS SAU BARABA?

Cuvânt pastoral la Paşti – 2011

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sfânta Scriptură ne spune că mai înainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Ponţiu Pilat a dat poporului prilejul să aleagă, atunci când l-a întrebat: „Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Însă arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit” (Mt. 27, 17, 20 şi 26).

Cine era Baraba şi cum de au preferat iudeii să-l ceară pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune că: „Baraba fusese închis împreună cu nişte răzvrătiţi, pentru că în răscoală săvârşiseră ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfântul Evanghelist Ioan menţionează că acesta „era tâlhar” (In. 18, 40). Aşadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o căpetenie de tâlhari, pentru Pilat era tot una, dacă nu cumva dregătorul a încercat să-L scape pe Domnul de moarte.

Ce importanţă mai avea însă, de vreme ce inimile cărturarilor şi ale fariseilor încremeniseră de mult în „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „după Legea lor, Hristos trebuia să moară” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins mulţimea ca să ceară să le elibereze mai degrabă pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, să-L dea ca să fie răstignit” (Mc. 15, 11 şi 15).

Dreptslăvitori creştini,

Nu vi se pare ciudat că, puse să aleagă, mulţimile au preferat în locul lui Dumnezeu un ucigaş şi un tâlhar? Că, văzând intenţia binevoitoare a lui Pilat, căpeteniile poporului au trecut de-a dreptul la ameninţări până şi la adresa sa? − „Dacă-L vei elibera pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului” (In. 19, 12). Şi apoi, luaţi aminte ce s-a ales de opţiunea iudeilor!… Căci, deşi de Baraba nu a mai auzit nimeni niciodată după aceea, în schimb Hristos, „piatra cea din capul unghiului” (Ef. 2, 20) − deşi omorât, şi încă prin moarte de ruşine − A ÎNVIAT şi a ajuns în centrul istoriei.

Ei bine, această alegere a iudeilor a urmărit mereu şi mai urmăreşte şi astăzi pe om. Pus să opteze între bine şi rău, acesta a continuat să rateze de multe ori şansa alegerii celei bune, fără a învăţa nimic de la istorie. Căci, deşi Baraba s-a dovedit o alegere neinspirată, s-au găsit destui dispuşi ca, peste veacuri, să îl prefere tot pe el. Şi astfel, luând adesea locul lui Hristos, acesta a reuşit să se strecoare de multe ori afară din închisoare, lăsând în urmă impresia unui Hristos biruit, chiar dacă istoria L-a dovedit pe El a fi Adevăratul Biruitor asupra vieţii şi asupra morţii.

Dacă „Pilat” se arată binevoitor, de ce este mai de ales, totuşi, „Baraba”? Dacă Dumnezeu, Biserica şi chiar viaţa noastră ne sugerează să-L alegem pe Domnul, de ce să mai repetăm şi noi greşeala mulţimilor de altădată? Nu!… Să nu ne lăsăm intimidaţi de cei ce trec până şi la ameninţări viclene!… Nu am învăţat nimic de la viaţă? Până când vom confunda binele cu răul? Dacă Hristos a înviat, zădărnicind astfel alegerea lui Baraba, noi de ce mai orbecăim în întuneric, prefăcându-ne că nu ştim ce trebuie şi pe Cine merită să alegem?

Dragii mei,

Această alegere, între Domnul şi tâlhar, este şi provocarea noastră de astăzi. Noi ce alegem?… Alegem viaţa, prin Hristos Cel Înviat şi Care „nu mai moare” (Rom. 6, 9), ori alegem pieirea, prin Baraba? Alegem binele sau alegem răul? Căci libertatea de a opta, departe de a fi ispită, este dovada celui mai ales respect şi a preţuirii lui Dumnezeu faţă de om, fapt care impune, însă, din partea noastră o responsabilitate pe măsură. Domnul Şi-a dat viaţa pentru noi! Noi suntem gata să ne dăm viaţa pentru El, ori alergăm bezmetici după Baraba? Hristos a înviat pentru noi, dăruindu-ne şi nouă să trăim în veci, noi oare vom alege să „pierim” odată cu tâlhar?

„Pilatul” zilelor noastre încă pare binevoitor, chiar dacă societatea nu încetează a ne deruta, ca pe mulţimile de altădată. Noi, însă, ce alegem?… Dumnezeu, cunoscând mai dinainte ezitarea noastră, ne-a prevenit că alegerea nu va fi uşoară: „viaţă şi moarte ţi-am pus înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi!” (Deut. 30, 19) Şi, realitatea ne arată că, în pofida prevenirii Domnului, contrar „lecţiilor” pe care ni le-a dat istoria şi în ciuda experienţei pe care am acumulat-o de 2000 de ani, mulţi dintre noi îl mai aleg şi astăzi pe Baraba. Unii conştient, alţii din ignoranţă! Unii ştiu că greşesc, dar o pun pe seama neputinţei ori a „molipsirii” mult prea facile a răului, căruia e mai uşor să-i cedezi decât să-l înfrunţi, în timp ce alţii nici nu realizează că au ajuns să spună binelui „rău” şi răului „bine”. Este răul cel mai mare al societăţii în care trăim, când răul şi binele ne sunt „servite” în mod amestecat şi confundat, creându-ne aceeaşi derută pe care le-au provocat-o iudeilor mai marii poporului altădată.

Noi, însă, ÎNVĂŢĂTOR avem, Care ne-a învăţat cu prisosinţă cum putem deosebi binele de rău. MODEL avem, Care ne-a arătat cum trebuie ales între viaţă şi moarte, şi AJUTOR avem, gata a ne călăuzi spre BIRUINŢĂ, după cum El Însuşi a biruit. Învierea Sa s-a arătat biruinţă, iar proslăvirea Sa nădejde pentru noi toţi că „moartea nu mai stăpâneşte” (Rom. 6, 9) peste cel ce Îl alege pe El. Că, dacă Baraba a dispărut, dimpreună cu toţi cei care l-au preferat pe el, cei care Îl aleg pe Hristos vor rămâne în veci, pentru a împărăţi împreună cu Dânsul.

Lui fie slava, cinstea şi închinarea noastră, în vecii vecilor, Amin.

Hristos a înviat!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

sursa>

http://www.episcopiaslatinei.ro/2011/04/18/iisus-sau-baraba/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,