Inmormantarea Parintelui Adrian Fageteanu la Manastirea Lainici (foto, audio & video)

Cu chipul alb, transfigurat minunat, Parintele Adrian Fageteanu a fost inmormantat in ziua praznuirii Acoperamantului Maicii Domnului la Manastirea Lainici, locul de nevointa ascetica din ultima perioada a vietii sale.

Soborul de ierarhi prezenti a fost format din IPS Teofan – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, PS Nicodim – Episcopul Severinului si Strehaiei, si PS Gurie – Episcopul Devei si Hunedoarei, la care s-au adaugat multime de preoti si calugari de la Manastirile Lainici, Antim, Nera si Petru Voda, precum si numerosi credinciosi, fii duhovnicesti de-ai parintelui *(ca la o mie). Slujba prohodirii a fost tinuta in pridvorul bisericii mari, iar la sfarsitul ei parintele Arhim. Ioachim Parvulescu, staretul manastirii si IPS Teofan au evocat fiecare in parte viata si personalitatea marelui nostru duhovnic.

~~~+~~~

 “Pământule, deschide-te şi primeşte pe cel plăsmuit din tine mai înainte cu mâna lui Dumnezeu; care acum iarăşi se întoarce la tine, cel ce l-ai născut. Căci Ziditorul a luat ceea ce a fost după chipul Său, iar tu primeşte trupul lui ca ceea ce este al tău” [1]

~~~+~~~

Audio:

Predica Arhim. Ioachim Parvulescu

Predica IPS Teofan

VIDEO:

Fotografii:

Această prezentare necesită JavaScript.

---

[1] Tropar care se cântă atunci când se astupă groapa, glas VIII în PANIHIDA, adică slujbele înmormântării şi alte slujbe săvârşite de preot pentru cei răposaţi, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 133 

audio & foto>

http://blog.patermihail.ro/arhive/1783

http://www.orthphoto.net/photo.php?id=43656&id_jezyk=1

http://www.flickr.com/photos/49473585@N02/

http://apologeticum.wordpress.com/2011/10/01/parintele-adrian-fageteanu-pe-ultimul-sau-drum-din-aceasta-viata-dumnezeu-sa-l-odihneasca-cu-dreptii/

 

IPS Teofan: Din această seară, vocea Mitropolitului Bartolomeu nu mai răsună, numai cheamă la luptă

[Unul dintre cele mai frumoase panegirice, rostit cu ocazia trecerii la Domnul a IPS Bartolomeu Anania (31 ianuarie 2011) – dan.camen.]

Basilica.ro/ 1 februarie 2011

„Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a plecat la cer, de fapt, s-a născut în Cer, cum au spus cei vechi. A fost un uriaş şi rămâne un uriaş, un uriaş pentru că a reuşit să îmbine ceea ce puţini, foarte puţini reuşesc să facă: o credinţă de cremene în Dumnezeu, o cultură imensă şi o capacitate uimitoare de a sluji Biserica şi neamul. Din această seară, vocea Mitropolitului Bartolomeu nu mai răsună, numai cheamă la luptă. Vocea lui nu mai are posibilitatea să creeze împotriviri. Dar dacă vocea lui numai răsună, rugăciunea Mitropolitului Bartolomeu este mai puternică acum. De fapt, vocea lui nu se va mai manifesta de acum, decât prin rugăciune, rugăciune în faţa Tronului Preasfintei Treimi. Zic aceasta pentru că am sentimentul lăuntric că după o viaţă de luptă aprigă, Mitropolitul Bartolomeu a ajuns la tărâmul păcii. Şi Dumnezeu, în Împărăţia Sa, l-a primit cu braţele deschise. Rugăciunea lui devine vocea lui, glasul lui, care din înălţimea Cerului va răsuna de acum şi mai puternică.

Mitropolitul Bartolomeu a plecat la Cer, deja l-a întâlnit pe Patriarhul Iustinian, pe Patriarhul Teoctist, pe Mitropolitul Firmilian al Olteniei, pe părinţii lui, cei care i-au fost foarte dragi. Ne priveşte împreună cu aceştia din înălţimea Cerului şi ne cere nouă, rămaşi încă în valea plângerii acestei lumi, să mergem pe drumul pe care ei l-au bătătorit, iar Mitropolitul Bartolomeu a avut un drum frumos, un drum adânc, un drum înălţător. A mers pe el cu dreptate, a mers pe el cu credinţă, a mers pe el cu îndrăzneală mărturisitoare a valorii Bisericii Ortodoxe şi a valorii neamului românesc. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Credinţa în înviere, în Domnul cel mort şi înviat îi ajută, în primul rând, pe ardeleni şi pe români, în genere, să trecem peste acest moment şi credinţa în Dumnezeu ne ajută să ne ancorăm în nădejdea că vocea marelui Mitropolit Bartolomeu nu este stinsă, prin rugăciune vocea lui devine mai puternică.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/mitropolitul_bartolomeu_a_plecat_la_domnul_6338.html

foto>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1503;1;51695;0;%3Cb%3EMitropolitul-Bartolomeu-a-plecat-la-Domnul%3C/b%3E.html

http://www.romanialibera.ro/usr/thumbs/thumb_574_x_600/2008/03/07/62927-119586_1.jpg

 

IPS Teofan: Anul 2011 – Nădejdi şi îngrijorări

Preluare de la Cidade de Deus

17 ianuarie 2011

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Au trecut, cu mila lui Dumnezeu, două săptămâni din noul an. După schimbarea ritmului vieţii timp de câteva săptămâni pentru unii sau doar de câteva zile pentru alţii, s-a reintrat din plin în obişnuitul situaţiei.

Ne-am reîntors la muncă poate ceva mai odihniţi, poate întrucâtva motivaţi mai puternic pentru a îndeplini ceea ce avem de făcut.

Da, ne-am întors la ceea ce avem de făcut. Ce avem însă de făcut în sensul esenţial al cuvântului?

Să depăşim criza, spun unii. Să ne păstrăm locul de muncă, răspund alţii. Bugetarii speră la salarii ceva mai mari, cel puţin la nivelul celor din iunie trecut. Profesorii analizează noua Lege a educaţiei, sperând în ceva mai bun unii dintre ei, alţii contestându-o ca pe o cedare în faţa aliaţilor de guvernare. Iarna grea de până acum câteva zile a bucurat pe unii, i-a îngrijorat pe mulţi cu gândul la factura pe care o au de plătit la electricitate sau gaz. Politicienii se zbat pentru admiterea în spaţiul Schengen, fac şi desfac alianţe, se pregătesc pentru noi confruntări electorale. În Consiliile Judeţene şi Primării se împart bugetele supravieţuirii. Apar meserii noi, de tipul “prezicătorilor”, pentru a mai obţine ceva bani la buget sau, mai bine zis, de a dovedi, cu ştiinţă sau nu, nivelul la care a ajuns pravoslavnicul neam românesc.

În puţine cuvinte, în această zonă se îndreaptă preocuparea majorităţii românilor la anul 2011 de la Naşterea lui Hristos. Numai că, la o primă vedere, Hristos e greu de găsit în ambianţa descrisă.

În pofida acestei prime analize concluzionată în constatarea că Hristos nu-Şi găseşte locul, El este pretutindeni pentru cei ce au simţire duhovnicească să-L sesizeze. Pustnicul din mănăstire sau sfântul preot dintr-o parohie necunoscută, bătrânul îngenuncheat la rugăciune sau mama cu pruncul în braţe, dascălul, care, în pofida unui salariu imposibil, se prezintă la catedră, întreprinzătorul care depăşeşte obstacole de netrecut şi menţine locurile de muncă, basarabenii care se trezesc în număr tot mai mare din somnul siberian sunt cei prin care Hristos Se arată şi oferă nădejde de salvare într-o Românie care pare că se scufundă.

Da, există o Românie adâncă, reală, adevărată, concretizată în “cei 7.000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal” (III Regi 19, 18) din vremurile grele de acum. Chiar dacă în jurul nostru aflăm sărăcie, corupţie, avorturi şi divorţuri, disperare şi sinucideri, există totuşi o Românie creştină, singura reală şi care constituie plămada întregii frământături.

La început de an 2011 constatăm că în noi şi în jurul nostru se află atâta “oştire” care ne împresoară şi ne doreşte răul. Ne plângem, cădem în deznădejde şi strigăm, precum altădată slujitorul lui Elisei proorocul: “Vai, stăpânul meu! Ce să facem?”. Ne este de trebuinţă curajul, voinţa, credinţa de a auzi glasul proorocului: “Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Şi slujitorul “a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei” (IV Regi 6, 15-17).

Da! Răul este mare; urâţenia este multă; necredinţa, erezia şi superstiţia se răspândesc; confuzia câştigă spaţii noi de manifestare; păcatele contra firii, desfrânarea, avortul şi divorţurile macină familia, iar exemplele pot continua arătând cât de mulţi sunt duşmanii unei Românii creştine.

Cu toate acestea, “cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Maica Domnului, îngerii şi sfinţii, Sfintele Liturghii şi cele 7.000 de suflete care n-au îngenuncheat înaintea lui Baal constituie focul dimprejurul României care arde toată necurăţia.

“Sus să avem inimile!”

“Să mulţumim Domnului!”

sursa>

http://cidadededeus.wordpress.com/2011/01/17/ips-teofan-anul-2011-nadejdi-si-ingrijorari/

 

Moastele Sfantului Maxim Marturisitorul vor fi aduse la Iasi cu prilejul sarbatorii Sfintei Parascheva

Mana dreapta a Sfantului Maxim Marturisitorul va fi adusa spre inchinare de la Manastirea ‘Sfantul Pavel’ din Muntele Athos la Iasi, in data de 9 octombrie 2010, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, informeaza „Ziarul Lumina”. Delegatia din Grecia cu moastele Sf. Maxim Marturisitorul va ajunge in Romania, (Aeroportul Iasi), in jurul orei 22:25. Duminica, 10 octombrie intre orele 19:00-20:30 va avea loc Pelerinajul ‘Calea Sfintilor’ – procesiune cu moastele Sf. Cuv. Parascheva si a Sf. Maxim Marturisitorul care vor fi depuse pe esplanada din fata Catedralei mitropolitane pentru inchinare.

Din moastele Sfantului Maxim Marturisitorul se pastreaza o parte din mana dreapta, cea pe care imparatul Constans a poruncit sa-i fie taiata in anul 662, in Constantinopol. Nu se stie cand acest odor de mare pret a ajuns in Athos, deoarece cea mai mare parte din arhivele Manastirii ‘Sfantul Pavel’ s-au pierdut in 1307, cand catalanii au pustiit Sfantul Munte, si apoi in cumplitul incendiu care a distrus sfantul lacas in 1902. Este posibil ca acest odor de mare pret sa fi fost adus din Constantinopol in secolul al XI-lea de ctitorul manastirii, Sfantul Pavel Xiropotamitul. O alta posibilitate, care nu trebuie exclusa, este ca mana Sfantului Maxim a fost daruita manastirii de printesa Maro, fiica craiului Serbiei, Gheorghe Brancovici.

Sfantul Maxim s-a nascut in Constantinopol, din parinti drept-credinciosi, de neam ales. A studiat filosofia si teologia. Imparatul Heraclie (610-641) l-a facut sfetnic. Cand a aparut erezia monotelita, a celor ce marturisesc ca este numai o vointa in Mantuitorul Iisus Hristos, si vazandu-l chiar pe imparat cazut in erezie, Sfantul Maxim a intrat in Manastirea Chrysopolis (nu a iesit, aşa cum aleg să facă anumiţi calugări astăzi – n.m.). Dupa cativa ani a fost ales staret. Vazand tulburarea din Biserica din cauza monotelitilor, Sfantul Maxim s-a dus la Roma, deoarece Ierusalimul era ocupat de arabi. In drum a trecut si pe la episcopii din Africa, din cetatile din calea lui, si ii intarea in credinta, iar celor de departe le trimitea scrisori despre dreapta credinta, indemnandu-i sa se pazeasca de erezie. Din porunca imparatului, Cuviosul Maxim a fost prins in Roma, cu ucenicul sau Anastasie, si amandoi au fost dusi la Constantinopol. Supus la multe chinuri Sfantul Maxim a trecut la Domnul in 662, in cetatea Shimara, pe coasta rasariteana a Marii Negre, unde fusese intemnitat, avand varsta de optzeci si doi de ani. La mormantul lui s-au vazut trei faclii, ca un semn ca a fost un om bineplacut Preasfintei Treimi.

De la Sfantul Maxim Marturisitorul ne-au ramas remarcabile opere teologice Intrebari lui Talasie, Ambigua, Liber Asceticus, Capita de Caritate, Mistagogia, Comentarii la Psalmul 59, la Rugaciunea Domneasca, Viata ascetica (una dintre cele mai frumoase opere despre viata si regulile monastice).

sursa>

http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/moastele-sfantului-maxim-marturisitorul-fi-aduse-iasi-prilejul-sarbatorii-sfintei-parascheva-121511.html

foto>

http://solzemli.wordpress.com/2008/12/26/saint-maximus-the-confessor-on-sinful-thoughts/

http://www.ziarullumina.ro/articole;1392;1;46032;0;Sarbatoarea-Sfintei-Parascheva-%EF%BF%BD%EF%BF%BD-2010.html

 

Trinitas vs. Doxologia. Mitropolia Moldovei vrea propriul radio. Patriarhia contra-ataca prin predici la CNA

Hotnews/ 7 septembrie 2010

Mitropolia Moldovei si Bucovinei, condusa de IPS Teofan, incearca sa obtina o licenta radio la Pascani, insa tentativa sa trezeste „surprinderea” Patriarhiei conduse de Preafericitul Parinte Daniel si care detine reteaua nationala Trinitas. Neintelegerile au ajuns, marti, pe masa CNA, for caruia Mitropolia i-a solicitat avizul pentru preluarea licentei radio pentru Pascani de la Vox T Radio si redenumirea postului in radio Doxologia. CNA a decis sa mai astepte, cerand partilor sa incerce sa rezolve problema in interiorul BOR, dupa cum au spus pentru HotNews.ro membri ai Consiliului.

Potrivit membrilor CNA contactati de HotNews.ro, Mitropolia Moldovei si a Bucovinei a solicitat Consiliului in data de 13 august sa aprobe preluarea licentei radio in Pascani de la Vox T Radio si redenumirea postului in Radio Doxologia. Mitropolia nu mai detine, in prezent, alta licenta radio, dar sustine portalul multimedia http://www.doxologia.ro/.

Cu o zi inainte, Patriarhia ceruse CNA sa solicite avizul Patriarhiei cand apar astfel de situatii, asa incat sa nu existe „suprapuneri inutile” in privinta ariei de emisie. Dupa cateva zile, intr-o alta adresa, Patriarhia anunta ca a „aflat cu suprindere” de cererea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei” pentru un post de radio ce acopera o zona unde se receptioneaza si Radio Trinitas. Adresa Patriarhului Daniel descrie initiativa Mitropoliei conduse de IPS Teofan drept „nejustificata”, in conditiile in care Trinitas are in Iasi un studio de emisie si unul de productie si ofera platforma pentru toti cei interesati sa transmita mesaje pe un post bisericesc.

CNA a discutat situatia in sedinta de marti, dar a decis sa ceara partilor sa incerce sa rezolve problema in interiorul forurilor bisericesti. Drept urmare, CNA a amanat discutarea avizului cerut de Mitropolia Moldovei si Bucovinei pentru preluarea licentei pentru Pascani de la Vox T.

Reteaua Trinitas a pornit tot de la Iasi, pe cand Patriarhul Daniel era Mitropolit al Moldovei. Trinitas a devenit retea nationala dupa ce Daniel a devenit Patriarh, preluand si licentele detinute de Mitropolia Olteniei. Trinitas a inceput sa emita in 1998, la Iasi, facand parte din Institutul Cultural Misionar Trinitas al Mitropoliei Moldovei si Bocovinei. Din 2007, a devenit parte a Centrului de Presa Basilica al Patriarhiei Romane, in acelasi an fiind inaugurat studioul Radio Trinitas Bucuresti. Centrul Basilica include si postul Trinitas TV. In prezent mai detin licente, separat de Patriarhie, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului (Radio Renasterea), Arhiepiscopia Alba Iulia (Radio Reintregirea) si Arhiepiscopia Tomisului (Radio Dobrogea). *(şi Episcopia Severinului şi Strehaiei – Radio Lumina / n.m.)

sursa>

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-7767098-trinitas-doxologia-mitropolia-moldovei-vrea-propriul-radio-patriarhia-contraataca-prin-predici-cna.htm

~~~+~~~

Radio Doxologia pe net

(click! pe imagine pentru a asculta)

~~~+~~~

UPDATE

Războiul rece din BOR

EVZ/ 13 septembrie

Relaţia dintre Patriarh şi mitropolitul de la Iaşi a fost dezbrăcată de formalism, iar confruntarea perpetuă şi cu caracter istoric între cele două scaune se desfăşoară acum în văzul credincioşilor

De fapt, puţini dintre aceştia au crezut probabil în autenticitatea păcii încheiate în urmă cu doi ani, odată cu alegerile pentru scaunul mitropolitan de la Iaşi. Atunci, ÎPS Teofan Savu a câştigat în mod surprinzător scaunul de mitropolit de la Iaşi, al doilea în ordine canonică în BOR. PF Daniel, prin intermediul favoritului său, PS Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, care a fost contracandidatul ÎPS Teofan, a suferit o înfrângere memorabilă.

În 2007, imediat după moartea PF Teoctist, mitropolitul de atunci al Olteniei, Teofan, a fost avansat ca un potenţial contracandidat al lui PF Daniel la scaunul de patriarh, având susţinerea taberei tradiţionaliste din BOR. Exponenţii acestei tabere au scos însă din joben un alt adversar, pe mitropolitul de la Cluj, supranumit „Leul Ardealului”, considerat singurul cu şanse reale de a-l înfrânge pe PF Daniel, în pofida vârstei înaintate. Ecumeniştii au fost însă considerabil mai mulţi şi PF Daniel a câştigat detaşat.

Ca urmare s-a încheiat un armistiţiu: ÎPS Bartolomeu Anania aproape s-a retras din viaţa publică, iar ÎPS Teofan s-a întors la Craiova, încurajat de gândul că are suficient timp pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte el sau îşi doresc susţinătorii. Prilejul nu s-a lăsat aşteptat, căci în scaunul mitropolitan de la Iaşi, vacantat prin venirea PF Daniel la Bucureşti, era nevoie de un ierarh tânăr. Ce-i drept, şi PS Casian Crăciun îndeplinea acest criteriu, însă asupra sa plana suspiciunea că a fost colaborator al Securităţii, sub numele de cod „Crin”, „Casius” şi „Casio”, concretizată printr-un verdict CNSAS, invalidat abia la începutul acestui an de Curtea de Apel Bucureşti.

Dezavuarea acestuia şi alegerea ÎPS Teofan s-a produs însă în primul rând ca o revanşă pentru înfrângerea cu un an înainte a lui Anania, situat în aceeaşi tabără ideologică. Consecinţa succesiunii a fost o echilibrare a raportului de forţe în interiorul Bisericii, pe care PF Daniel a fost nevoit să o înghită. Pentru imaginea publică, a trebuit însă să mimeze concordia chiar şi atunci când a reuşit să preia din nou controlul. Căci în doar doi ani modelul de păstorire cu mână de fier, brevetat anterior la Iaşi, a dat rezultatele scontate.

Din exterior, Sinodul se vede într-un consens aproape perfect, chiar atunci când în discuţie sunt probleme teologice sau de pastoraţie foarte delicate. Din punct de vedere administrativ, BOR lasă de la distanţă aceeaşi bună impresie: a reuşit să sfideze criza, căci construcţia Catedralei Mântuirii Neamului a intrat în linie dreaptă, în condiţiile în care numai prima notă de plată, ce cuprinde proiectul şi ridicarea clădirii la roşu, a fost estimată la 100 de milioane de euro.

Dovada că pacea a fost doar aparentă şi că, dincolo de amvon, Patriarhul se află în plin război rece cu succesorul de la Iaşi a apărut însă în această săptămână. O banală cerere la CNA a ÎPS Teofan, ce vizează preluarea unei licenţe pentru Radio Vox T din Paşcani, a determinat ofensiva publică a PF Daniel. Pur şi simplu, el a cerut CNA să nu aprobe cererea Mitropoliei de la Iaşi. Justificarea: în zonă există deja un post al Bisericii, Trinitas.

Deşi are o acoperire aproape naţională, Trinitasul înfiinţat la Iaşi în perioada păstoririi actualului Patriarh nu este totuşi singurul radio ortodox din ţară: la Cluj se ascultă Radio Renaşterea, la Alba-Iulia – Reîntregirea, la Constanţa – Radio Dobrogea. Nu postul în sine, ce ar urma să poarte numele Doxologia, l-a deranjat, deci, pe Patriarh, ci tentativa de autonomizare eparhială a ÎPS Teofan, în condiţiile în care principiul de conducere la care ţine cel mai mult este centralismul.

În plus, licenţa Vox T aparţine în acest moment omului de afaceri Dănuţ Prisecariu, adversarul declarat al controversatului proiect imobiliar „Palas”, ce va ocupa 4,5 hectare din centrul Iaşiului şi care este dezvoltat de un apropiat al Patriarhului, milionarul Iulian Dascălu.

Dacă mitropolitul nu va reuşi să preia licenţa de la Prisecariu, „episodul Doxologia” va fi prima victorie a Patriarhului în războiul rece din BOR. De cea finală îl desparte deocamdată mega-Catedrala.

Mirela Corlăţan

sursa>

http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-razboiul-rece-din-bor-905698.html

 

Înflăcărarea bătrânului Mucenic Varlaam

Înflăcărarea bătrânului Mucenic Varlaam

“Să fie cinstit cu cântări Varlaam cel minunat, cel ce a stins focul necredinţei cu focul credinţei celei drepte, cel însuflat de Dumnezeu”[1]

Martiriul pe scurt

“Sfîntul Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrîn cu vîrsta. El a fost prins pentru mărturisirea numelui lui Iisus Hristos şi adus la judecată înaintea păgînului voievod. Acolo a fost silit să aducă jertfă idolilor, dar nesupunîndu-se, a suferit multe răni şi munci pentru Hristos Domnul său. Întîi a fost bătut fără milă cu vine de bou, apoi a fost strujit cu unghii de fier. După aceasta l-au dus păgînii în capiştea cea idolească şi acolo, după porunca muncitorului, întinzînd mîna lui peste jertfelnicul care avea foc aprins, a ţinut în mînă cărbuni aprinşi cu tămîie, ca doar să arunce peste jertfelnicul necuraţilor idoli. Căci credeau că mucenicul, neputînd a suferi să ţină în mînă cărbunii cei aprinşi, îi va arunca împreună cu tămîia înaintea idolilor.

Dacă ar fi făcut aceasta i-ar fi zis: „Iată acum ai adus jertfe zeilor noştri”. Dar n-au izbutit ticăloşii ceea ce voiau pentru că mucenicul lui Hristos, stînd ca un stîlp neclintit, a ţinut în mîna sa focul ce ardea, arătîndu-se mai puternic decît arama şi fierul. Şi atît de mult a ţinut focul în mînă încît i-au ars degetele şi i-au căzut pe pămînt împreună cu focul. Însă el nu şi-a clintit mîna sa nici n-a aruncat cărbunii cu tămîia peste altar, înaintea idolilor. Astfel s-a arătat cu bărbăţie şi nebiruit, pătimitorul şi ostaşul lui Hristos cel tare, şi într-o bună mărturisire şi-a dat sufletul său în mîinile Domnului. Pe acesta şi dumnezeiescul Hrisostom şi Sfîntul Vasile cel Mare l-au cinstit cu cuvinte de laudă.”

~~~+~~~

“Cine va lăuda precum se cade cu laude tăria, puterea şi cugetul cel nespăimântat al gândului tău, preafericite”[2]

Lăudat cu prea-minunate cuvinte de către Marele Vasile şi de Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, dar şi în slujba sa de Teofan, făcătorul de canoane; Varlaam, bătrânul mucenic din Antiohia Siriei, surprinde pe toţi prin martiriul său. Veţi vedea de ce, citind cu atenţie rândurile de mai jos. Jertfirea sa pentru Domnul a rămas consemnată nouă în aceste două cuvântări de laudă ale celor doi mari ierarhi ai Ortodoxiei, iar ceea ce  v-am prezentat mai sus fiind varianta prescurtată a martiriului său, aflată în Vieţile Sfinţilor, ca să puteţi avea o idee de ansamblu asupra împrejurării în care s-a întâmplat acesta.

Am preluat, aşadar, stihiri alese închinate mucenicului din slujba Vecerniei şi din Canonul alcătuit de Teofan, slujbe aflate în Mineiul pe luna Noiembrie, în nouăsprezece zile, dar şi câteva prea-frumoase paragrafe din cuvântul de laudă al Sf. Ioan Hrisostom, care se găseşte în cartea Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la Sfinţi[3], la care am adăugat şi eu câteva smerite adaosuri pe care le-am considerat potrivite, şi care le-am împletit ca pe-o cunună mucenicului, dorindu-vă să dobândiţi prin aceasta folos duhovnicesc şi întărire în acest post.

„Sculaţi-vă acum zugravii cei buni şi înfrumuseţaţi chipul mucenicului cu meşteşugurile voastre cele bune, închipuind întru dânsul aievea pe Dătătorul de răsplată”[4]

“Ne-a chemat la această sfântă sărbătoare şi prăznuire Fericitul Varlaam, nu ca să-l lăudăm, ci ca să-l imităm; nu ca să ascultăm cuvinte de laudă în cinstea lui, ci ca să mergem pe urma faptelor lui mari!”[5] – Iată îndemnul de început cu care lira Duhului, Sf. Ioan Hrisostom, a început să răsune, căci “mucenicii simt cinstea ce o au, când văd că cei împreună cu ei robi, adică oamenii, ajung părtaşi bunătăţilor lor. Prin urmare, de vrei să lauzi pe mucenici, imită pe mucenici!”[6]

Mucenicia albă, sau cea de zi cu zi, nu a sângelui, aceasta este imitarea pe care Sf. Ioan o propune celor ce duc lupta desăvârşirii. Înconjuraţi şi prigoniţi din toate laturile nu de tirani trupeşti, ci de cei ce hărţuiesc şi schingiuiesc sufletul, în sinea noastră, noi ne suntem înşine şi jertfitori şi jertfă duhovnicească. Sub acest aspect poate că suntem un pic mai mult decât nişte simpli imitatori, ci următori în duh ai sfinţilor mucenici:

– “Dar cum e cu putinţă, m-ai putea întreba, să imiţi acum pe mucenici? Acum nu-i timp de prigoană!

– Ştiu şi eu! Nu-i timp de prigoană, dar timp de mucenicie este! Nu-i timp de lupte muceniceşti, dar timp de cununi este! Nu te prigonesc oamenii, dar te prigonesc demonii! Nu te alungă tiranul, dar te alungă diavolul, un tiran mult mai cumplit ca toţi tiranii. Nu vezi cărbuni aprinşi înaintea ta, ci vezi aprinsă văpaia poftei. Au călcat aceia pe cărbuni aprinşi, calcă şi tu văpaia trupului! Au luptat aceia cu fiarele, înfrânează şi tu mânia, fiara cea sălbatică şi neînblânzită! Au stat aceia nedoborâţi în faţa unor dureri de nesuferit, biruie şi tu gândurile cele păcătoase şi rele ce gâlgâie în inima ta! Aşa imiţi pe mucenici![7]”[8]

Ca o lege duhovnicească care spune că focul cu foc se stinge, şi se preschimbă, lupta aceasta epuizează întregile noastre puteri fizice şi duhovniceşti. “Cumplit e jarul cărbunilor, dar mai grozav e jarul poftei!”[9] Astfel, “lupta e continuă, pentru ca şi cununa să fie strălucită”[10]

Lăudându-i nemişcarea, stîlpnicia trupului în timpul martirajului, Sf. Ioan Hrisostom îl  asemuieşte pe Varlaam cu o statuie, deoarece arată în trupul său muritor “filosofia puterilor netrupeşti”[11].

“Ca un preot ce ai fost, şi înaintea lui Dumnezeu stând şi către El apropiindu-te, fericite, nu prin sânge străin, ci mai vârtos cu sângele tău şi cu mână de mucenic, ai adus tămâie cu bun miros, nu la înşelăciunile demonilor, ci lui Hristos Mântuitorului şi Stăpânului, Celui ce pururea împărăţeşte”[12].

Această caznă la care mucenicul a fost supus, prin înţelesul pe care îl poartă, este diferită de toate muncile întâlnite la pătimirea celorlalţi mucenici. Diavolul “născoceşte un nou chip de viclenie, pentru ca noutatea pedepsei să-l ia pe mucenic pe nepregătite şi să-i înfrângă cerbicia”[13], căci “o caznă la care nu te-ai gândit, oricât de uşoară ar fi, e mai dureroasă decât toate”[14].  Scopul diavolului cu această ispitire este îndoit, astfel că “dacă mucenicii sunt învinşi, înfrângerea lor să fie ruşinoasă că nu s-au putut împotrivi nici unor mici încercări”[15], tocmai pentru că “asta caută diavolul cu stăruinţă: să-i facă pe sfinţi să cadă, nu să-i facă să sufere”[16].

„Mai tare decât stâlpul de piatră şi mai puternic decât arma şi mai vârtos decât fierul te-ai făcut. Că fiecare dintre acestea se supune focului, topindu-se şi degrab risipindu-se, fiind biruite de puterea lui. Iar dreapta ta fiind neplecată când se întindea, a biruit jeraticul cel arzător, preaînţelepte„[17].

Interpretând gestul ţinerii în mână a cărbunilor aprinşi, care odată aruncaţi din pricina arderii, ar fi putut constitui învinuire din partea tiranului, Sf. Ioan arată şi cealaltă posibilitate, aceea că şi “dacă ar fi întors mâna, fără să fi făgăduit că jertfeşte, vina n-ar fi fost a voinţei mucenicului. S-ar fi întâmplat asta din pricina focului, nu pentru că i s-ar fi slăbit voinţa, ci pentru că nervii şi-ar fi pierdut tăria lor firească şi mâna s-ar fi plecat fără voia sfântului… Dar asta nu s-a întâmplat, ca să afli cu prisosinţă că harul lui Dumnezeu era alături de atlet, îl încuraja şi-i întărea slăbiciunea firii. Nici mâna mucenicului n-a arătat atunci că era făcută din carne şi oase; a rămas neclintită, ca şi cum ar fi fost tare ca diamantul”[18]. În această privelişte cutremurătoare “se plecau de sus îngerii ca să privească, se uitau arhanghelii!”[19] Era ca un al doilea Moise ce biruia pe amaleciţii diavoli.

“Arătatu-te-ai, preaminunate, tăriei ardere de tot, tămâie cu bun miros şi pe tine te-ai adus jertfă lui Hristos şi cununa cinstei ai primit, Varlaame luptătorule; roagă-te pentru noi pururea”[20]

Era strălucită vederea de unele ca acestea ce se petreceau acolo, că “cine n-ar fi dorit să vadă pe acelaşi om şi jertfelnic, şi jertfă, şi preot? De asta fumul de la jertfă, ce se ridica în sus, era îndoit: unul de la tămâia aprinsă, altul de la carnea mâinii arse. Şi era mirosul  acesta mai plăcut decât celălalt, parfumul acesta, mai bun decât celălalt. S-a întâmplat acum ce se întâmplase şi cu rugul (Ieşire 3,2). După cum rugul acela ardea, şi nu se mistuia, tot aşa şi aici ardea mâna dreaptă, dar nu se mistuia sufletul: se mistuia trupul, dar nu se mistuia credinţa; pierea carnea mâinii, dar nu pierea râvna; cărbunii au căzut jos găurind podul palmei, dar bărbăţia sufletului n-a căzut”[21]. În acest fel “sufletul fericitului Varlaam, mistuindu-şi mâna, ucigând falangele diavolilor, căuta din nou o altă mână, ca să-şi arate şi cu ea râvna… Acela care şi-a dat, acela şi-ar fi dat şi capul, şi-ar fi dat şi coastele focului, fiarelor, mării, prăpastiei, crucii şi roţii”[22].

“Preot ce aduci jertfă şi miel adus jertfă, pe tine însuţi, prealăudate, cu amândouă, bucurându-ne, te numim, ca unul ce te-ai făcut însuţi amândouă lui Dumnezeu. Ca o junghiere fără prihană, cu totul te-ai adus jertfă cu focul chinurilor. Pe Dumnezeu roagă-l să mântuiască pe cei ce cinstesc pomenirea ta cea pururea lăudată”[23]

În ce constă esenţa martirajului?… în aceea că “mucenicii nu se duc la cazne hotărâte de ei mai dinainte, ci se pregătesc de lupte pe care nu le cunosc, că nu sunt stăpâni pe voinţa şi gândul tiranilor, nici nu le pun ei hotare şi măsuri pedepselor, ci când vin la mucenicie suferă toate caznele câte doreşte să le dea voinţa tiranilor, cea neomenească şi sălbatică; afară doar dacă trupul mucenicilor nu lasă în timpul chinurilor neîmplinită dorinţa tiranilor… Mucenicul nu simţea văpaia aceasta, din afară, pentru că înlăuntrul lui ardea focul cel tare arzător şi cu vâlvătăi al dragostei de Hristos”[24].

“Cu dreapta cea care ardea să fie pălmuite feţele demonilor, iar inimile credincioşilor să salte şi cetele celor fără de trup cu strălucire să se veselească”[25]

Însă “nu numai în ceasul acesta să fie admirat ucenicul, ci să ia fiecare cu el pe sfânt când pleacă acasă, să-l ducă în casa lui… Luaţi-l cu voi pe mucenic, după cum v-am mai spus, şi puneţi-l în inima voastră având mâna întinsă”[26]. Astfel, “când griji lumeşti te năpădesc şi-ţi înnegresc sufletul, şterge-l cu amintirea mucenicilor”[27].

“Legea laudelor se birueşte de mărimea luptelor tale. Numai Stăpânul Hristos stie a te mări cu dumnezeiască strălucire. Pe Care roagă-L neîncetat pentru cei ce te laudă cu credinţă”[28]

Pentru noi, creştinii, “mormântul mucenicilor este un cort ostăşesc. De-ţi deschizi ochii credinţei, vei vedea aici în mormânt platoşa dreptăţii (Efes. 6, 14), pavăza credinţei (Efes. 6, 16), coiful mântuirii (Efes. 6, 17), încălţămintea Evangheliei (Efes. 6, 15), sabia Duhului (Efes. 6, 17), iar capul diavolului, aruncat jos, la pământ. Când vezi un demonizat zăcând cu faţa la pământ lângă mormântul mucenicului şi sfâşiindu-se adeseori singur, să nu vezi în el altceva decât capul tăiat al diavolului. Încă şi acum stau acesta arme lângă ostaşii lui Hristos. Şi după cum împăraţii îngroapă pe eroi cu armele lor, tot aşa şi Hristos i-a îngropat pe mucenici cu armele lor, pentru ca să arate, chiar înainte de înviere, toată slava şi toată puterea sfinţilor”[29].

dan.camen.

____________________________

---

[1] Stihiră de la Cântarea 1-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie, Ediţia a cincea, Tipărit în zilele păstoriei PFP Patriarh Iustin, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 239

[2] Slava de la Cântarea a 3-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 240

[3] Trad. din limba greacă veche şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2006, pp. 488-496

[4] Slava de la Cântarea a 6-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 243

[5] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 488

[6] Ibidem

[7] “Acum nu avem de luptat cu sângele şI trupul, ci cu începătoriile, cu stăpâniile, cu stăpânitorii întunericului acestui veac, cu duhurile răutăţii” – Efeseni 6, 12

[8] Predici la sărbători împărăteşti…, pp. 488-489

[9] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 489

[10] Ibidem

[11] Ibidem

[12] Stihiră la slujba Vecerniei, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 238

[13] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 490

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 491

[17] Stihiră la slujba Vecerniei, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 238

[18] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 492

[19] Ibidem

[20] Condacul mucenicului, gl. II, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 243

[21] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 492

[22] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 493

[23] Slava de la slujba Vecerniei, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 238

[24] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 493

[25] Stihiră de la Cântarea a 6-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 243

[26] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 493

[27]Predici la sărbători împărăteşti…, p. 495

[28] Stihiră de la Cântarea a 9-a a Canonului mucenicului, alcătuire a lui Teofan, gl. IV, în Mineiul pe Noiembrie…, p. 247

[29] Predici la sărbători împărăteşti…, p. 494

foto>

http://www.artknowledgenews.com/files2009b/Mapplethorpe_Hand_in_Fire.jpg

http://politicspeaksvalleys.files.wordpress.com/2009/04/coal-burning.jpg

http://www.flickr.com/photos/_tommyd/241203843/sizes/o/

 

Scrisoarea Pastorala a IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei la Invierea Domnului 2008

Scrisoarea Pastorala a IPS Teofan,

Mitropolitul Olteniei la Invierea Domnului 2008

† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL CRAIOVEI ŞI MITROPOLIT AL OLTENIEI

IUBITULUI CLER DIN PAROHII, CUVIOŞILOR VIEŢUITORI AI SFINTELOR MĂNĂSTIRI ŞI DREPTCREDINCIOSULUI POPOR AL LUI DUMNEZEU DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI:

HAR, BUCURIE, IERTARE ŞI AJUTOR DE LA
HRISTOS CEL ÎNVIAT DIN MORŢI, IAR DE LA NOI ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE ŞI PĂRINTEASCĂ
ÎNTRU HRISTOS ÎMBRĂŢIŞARE!

HRISTOS A ÎNVIAT!

„Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi
de toată bucuria şi pacea în credinţă,
ca să prisosească nădejdea voastră,
prin puterea Duhului Sfânt”.
(Romani 15, 13)

Iubiţi fraţi preoţi,
Iubiţi credincioşi,

Milostivirea lui Dumnezeu se revarsă peste noi şi anul acesta, căci, iată-ne în faţa sfintelor biserici pentru a participa la slujba de Paşti şi a primi lumina Învierii.

Este miez de noapte. Întunericul umple văzduhul şi pământul. Stelele cerului şi lumina lumânărilor ne ajută să răzbatem prin beznă, să ne urmăm calea şi să ne vedem unii pe alţii.

Noaptea de Paşti este, parcă, simbolul vieţii noastre. Trăim într-o mare de întuneric. Greutăţi de tot felul răspândesc beznă în viaţa noastră şi a semenilor noştri. Cu toate acestea, în întunericul cel mai adânc şi în bezna cea mai neagră răsare o stea, se aprinde o lumină, apare o nădejde. „Pentru toţi cei vii este o nădejde” (Ecclesiastul 9, 4), spunea înţeleptul Vechiului Testament. Da, pentru toţi este o „nădejde neclintită” (Isaia 26, 3). Nădejdea noastră este Hristos cel mort pe cruce şi înviat din morţi. Sfântul Apostol Petru afirmă cu tărie acest adevăr, zicând: „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie” (I Petru 1, 3).
Despre această „nădejde vie” în „Dumnezeul cel viu” (I Timotei 4, 10) pentru a deveni oameni vii, doresc a vă mărturisi în cuvântul pastoral pe care vi-l adresez anul acesta de Sfintele Paşti.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Când a coborât Dumnezeu pe pământ, acum două milenii, întuneric mare şi beznă adâncă se aflau în sufletele oamenilor. Aceştia se îndepărtaseră de la credinţa în Dumnezeul cel adevărat şi trăiau în păcate grele. Deznădejdea şi moartea dominau pretutindeni. Daţi-ne „semn de nădejde” (Iosua 2, 12), strigau cei din lumea veche. „S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină” (Iezechiel 37, 11). Aceasta se întâmpla pentru că oamenii îşi puneau „nădejdea în lucruri deşarte” (Isaia 59, 4), în „lucruri fără de viaţă” (Pilde 13, 10), în „bogăţia cea nestatornică” şi nu „în Dumnezeul cel viu” (I Timotei 6, 17).

Conştiinţa legăturii cu „Dumnezeul cel viu” nu dispăruse totuşi cu desăvârşire. „Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde” (Romani 4, 18). Precum Avraam, mulţi drepţi ai lumii vechi strigau către Dumnezeu din adâncimea sufletului lor. „Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului” (Psalmi 64, 6). „Tu eşti aşteptarea mea, Doamne; Domnul este nădejdea mea” (Psalmi 70, 6). „Doamne, noi Te aşteptăm” (Isaia 26, 8). Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, nu întârzie să răspundă. „Eu, Eu sunt Cel ce dă nădejde!” (Isaia 51, 12). „Eu sunt Domnul, care nu ruşinează pe cei ce îşi pun nădejdea în El” (Isaia 49, 23). „Cel care îşi pune nădejdea în Mine va moşteni pământul” (Isaia 57, 13). „Este nădejde pentru viitorul tău, zice Domnul” (Ieremia 31, 17).

Nădejdea aceasta s-a împlinit prin Naşterea lui Hristos din Fecioara Maria cu adumbrirea Sfântului Duh, când lumină a răsărit celor ce locuiau în latura şi în umbra morţii (Isaia 9, 1). Prin naşterea şi vieţuirea printre oameni a lui Hristos-Dumnezeu, întunericul a început să-şi piardă din putere. Moartea şi Învierea lui Hristos deschid, apoi, larg uşa luminii spre a pătrunde în viaţa oamenilor. Acolo unde era moarte, Hristos aduce viaţă. Acolo unde teama şi frica dominau sufletele oamenilor, Hristos aduce curaj izbăvitor.

„Nu vă temeţi” (Matei 28, 5, 10). „Nu vă înspăimântaţi” (Marcu 16, 6). „De ce sunteţi tulburaţi?” (Luca 24, 38). „Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 9). „Pace vouă!” (Luca 24, 36). Acestea sunt cuvintele pe care Hristos, după Învierea Sa din morţi, le adresează apostolilor, femeilor purtătoare de mir şi tuturor oamenilor de atunci, până azi şi până-n veci.
Mai mult, după Înviere, Hristos coboară în adâncul iadului pentru a vesti şi celor de acolo biruinţa vieţii asupra morţii (I Petru 3, 18-19).

Iubiţi credincioşi,

Înainte de Învierea lui Hristos, teama, deznădejdea şi dezorientarea dominau lumea. În mijlocul acestei lumi, lipsită de orice perspectivă, apare Hristos Cel Înviat din morţi. Puţin câte puţin, nădejdea izbăvitoare se înfiripă în inimile oamenilor.
Femeile purtătoare de mir, mai întâi, apoi apostolii şi primii creştini convertiţi de aceştia mărturisesc prin glasul şi, mai ales, prin viaţa lor, credinţa în Învierea lui Hristos. Această credinţă le schimbă mersul vieţii. Devin alţi oameni.

Această sfântă „nădejde vie” izvorâtă din Hristos Cel Înviat este mărturisirea de viaţă a Bisericii dintotdeauna şi, mai ales, de Sfintele Paşti.

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul” (Psalmi 117, 24). Rostim acest cuvânt foarte des la biserică, în zilele de Paşti. Facem aceasta cu conştiinţa că din Învierea lui Hristos izvorăşte toată nădejdea noastră, într-o lume a deznădejdii.

Da! Deznădejdea este drama omului de ieri şi de azi. „Glasul celor fără de nădejde” (Estera 4, 17) se aude pretutindeni. „Scade nădejdea în adâncul inimii… şi nu ştii de unde vine chinul”, spunea un înţelept din vechime (Cartea înţelepciunii lui Solomon 17, 12). Chinul deznădăjduirii izvorât din golul inimii şi din lipsa sensului vieţii domină tot mai multe suflete.

Drama este cu atât mai mare cu cât constatăm faptul că nu lipsa hranei, a locului de muncă sau a locuinţei dă naştere astăzi valului nestăvilit de crize sufleteşti. Acestea sunt cauzate în primul rând de tristeţe, de dezorientare, de incapacitatea de a mai sesiza vreo lumină în sine, în alţii sau în lume. Urmarea directă a acestor stări este recursul la sinucidere – simptom al unei lumi în care şi „Dumnezeu ar fi murit”.
Da! Hristos a murit, dar a înviat a treia zi. El a murit pentru a lua asupra Sa toată durerea omului, inclusiv a celui căzut în deznădejde pentru că este părăsit de toţi şi crede că şi Dumnezeu l-a părăsit. „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce M-ai părăsit?” (Marcu 15, 34), striga Hristos pe Cruce, în numele tuturor deznădăjduiţilor lumii.

Acestor deznădăjduiţi, care suntem noi, Hristos le spune: „Nu vă temeţi!” (Matei 28, 5, 10). „Nu vă înspăimântaţi” (Marcu 16, 6). „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pre voi” (Matei 11, 28).

„Nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde” (I Tesaloniceni 4, 13), ne spune Sfântul Apostol Pavel. De ce să nu ne întristăm? Pentru că Domnul Hristos este „nădejdea noastră” (I Petru 3, 15), prin care „iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt” (Romani 5, 5). El, Hristos a înviat din morţi. Dacă El a înviat, vom învia şi noi. Iar dacă vom învia, viaţa noastră pe acest pământ are un sens adevărat. În acest caz, nici teama, nici deznădejdea, nici golul sufletesc n-ar trebui să aibă ultimul cuvânt.

Da, iubiţi credincioşi, în toată vremea şi în tot locul s-ar cuveni să gândim şi să mărturisim ca autorul Psaltirii: „Doamne, Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele” (Psalmi 21, 9). „Tu eşti aşteptarea mea, Doamne. Domnul este nădejdea mea din tinereţile mele” (Psalmi 70, 6). „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti Tu în pământul celor vii” (Psalmi 141, 5). „La Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge” (Psalmi 142, 8).

Fiind întăriţi „cu nădejdea în Domnul Dumnezeu” (I Regi 30, 7), precum David odinioară, primim putere de a sesiza lucrurile frumoase din viaţa oamenilor şi a lumii şi, prin aceasta, biruim ispita deznădejdii. Este atâta frumuseţe în această lume, frumuseţe pe lângă care trecem, adesea, fără a-i percepe prezenţa, adâncimea şi semnificaţia. Să ne oprim o clipă pentru a contempla icoana unei mame cu pruncul în pântece sau în braţe, chipul unui bătrân, frumuseţea unei păduri, strălucirea cerului înstelat sau liniştea unei mănăstiri. Prin acestea toate şi de dincolo de ele, Dumnezeu ne grăieşte: „Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 9). „Pace vouă!” (Luca 24, 36).

Având „nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor” (I Timotei 4, 10), adresez creştinilor şi creştinelor din Oltenia gândul meu de bucurie, de pace şi binecuvântare.
Dumnezeu să vă aibă în ocrotirea Sa pe fiecare şi să vă răsplătească însutit pentru dragostea, îngăduinţa şi nenumăratele bucurii pe care le-aţi oferit mitropolitului Olteniei vreme de aproape opt ani de zile. Inima sinceră a creştinilor din Oltenia, isteţimea minţii lor şi iubirea lor pentru sfintele mănăstiri şi biserici rămân pentru mine izvoare de inspiraţie în slujirea pe mai departe a Bisericii lui Hristos.
„Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt” (Romani 15, 13).

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Al vostru frate şi părinte întru slujirea Bisericii şi către Hristos rugător,

Mitropolitul Olteniei
† TEOFAN

sursa: http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3575&Itemid=9

foto> http://episcopiaseverinului.ro/agenda/martie07/