RSS

Arhive pe etichete: tipic

Sfânta Lumină de la Ierusalim, cea mai evidentă dintre minunile creştine are loc în Biserica Ortodoxă

Mediafax.ro / 22 aprilie 2011

Sfânta Lumină de la Ierusalim sau „Focul Sfânt” este cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă, patriarhul ortodox din Ierusalim neavând un tipic scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea acesteia, dar având în schimb tipărită rugăciunea specială.

„Sfânta Lumină de la Ierusalim sau «Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, care a oferit detalii mai puţin cunoscute de publicul larg referitoare la ceea ce se petrece în Sfântul Mormânt, în timpul rânduielii liturgice din Sâmbăta Mare.

Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea Luminii Sfinte. Patriarhii care au săvârşit acest ritual au lăsat puţine mărturii cu privire la acest moment.

În schimb, rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini există într-o formă tipărită. Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Originea rugăciunii nu este cunoscută.

Restul slujbei este săvârşit întocmai cu tradiţiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orală sau prin însemnări liturgice disparate.

În prezent, se cunosc două descrieri ale ritului. Una, cu puţine detalii, care aparţine lui Lionel Cust, un ofiţer districtual britanic în Ierusalim, publicată într-o colecţie de rapoarte confidenţiale asupra statu-quoului Ţării Sfinte la sfârşitul anilor 20 ai secolului trecut, şi alta aparţinândlui Ioanna Tsekoura, din anii 90 ai aceluiaşi secol, apreciată de fostul patriarh Diodoros al Ierusalimului ca fiind o sursă demnă de încredere. Informaţii despre Sfânta Lumină aduce şi Episcopul Auxentios al Foticeii în cartea sa „Lumina Sfântă de la Ierusalim”.

Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă.

Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt, durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziţia implică trei inspecţii separate care încep la ora 10.00 şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi.

Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, se petrece la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară. În jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă şi arabă „Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!”.

Urmat de episcopi şi ceilalţi clerici, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în faţa intrării. În timp ce se cântă „Lumină lină”, Patriarhul îşi scoate veşmintele şi mitra şi se supune percheziţionării primarului oraşului şi şefului poliţiei, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. După acest moment, se deschide uşa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră înăuntru însoţit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care uşa este închisă.

În interior, Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă şi cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ţinută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conţinând câte 33 de bucăţi. Cu acestea va transmite Lumina Sfântă. În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească rugăciunea pentru pogorârea Luminii Sfinte.

După ce rosteşte această rugăciune, Sfânta Lumină aprinde candela de pe Sfântul Mormânt şi cele patru legături de lumânări. Patriarhul iese în Capela Îngerului unde dă unul din mănunchiuri episcopului armean, apoi, printr-o deschizătură a Sfântului Mormânt, dă lumină unui preot arab ortodox, care o duce în Biserica Anastasis pentru a o împărţi credincioşilor.

La cealaltă deschizătură, înmânează un alt mănunchi de lumânări, încât lumina să poată fi luată de catolicosul armean. Bate apoi la uşă şi când se deschide iese împreună cu episcopul armean, trecând flacăra preoţilor copţi şi iacobiţi, precum şi celorlalţi care aşteaptă afară. Patriarhul se întoarce apoi la reşedinţa sa.

Despre momentul suprem, părintele Constantin Galeriu, care a participat la Învierea de la Ierusalim, povestea că acolo toată lumea e într-o încordare şi într-o aşteptare unică, divină. „Am înaintat de la altarul bisericii până în pragul ei, la câţiva metri de uşa capelei Sfântului Mormânt în acea stare de har, de rugăciune. Doamne, m-ai învrednicit să ajung aici, am spus.

Deodată, din întuneric au trăsnit săgeţi de lumină, ca nişte fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. Şi, deodată, un glob de lumină a trăsnit dinăuntrul capelei şi a fugit către Biserica Golgotei. Când am privit atunci spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse.

Această lumină cel puţin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea şi nu se mistuia. Vom încerca să tâlcuim de ce pe urmă îşi schimbă chipul. Nu ea se schimbă, ci contactul cu lumea o face să se schimbe. La început ea nu arde, aşa încât unii îşi dădeau cu ea pe faţă, alţii treceau cu mâna prin ea. Chiar la sfeşnicul pe care îl aveam eu mulţi veneau şi puneau mâna în flacără. Însă, după câteva minute, când ea se uneşte cu firea noastră – noi toţi avem harul lui Dumnezeu în noi, dar de multe ori ne depărtăm de el prin păcatele noastre, şi firea noastră parcă nu mai arată întotdeauna că purtăm har – datorită contactului cu lumea de aici, începe să capete şi chipul lumii acesteia. E o unire între cer şi pământ, între lumina divină şi lumina noastră. Aşadar, până în ziua de astăzi se petrece taina aceasta pe care am văzut-o cu ochii mei”, spunea părintele.

Toţi credincioşii din România primesc Lumina Sfântă de Înviere, adusă de la Mormântul Sfânt de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Delegaţia este aşteptată la aeroport de preoţii din Arhiepiscopie.

În Noaptea de Înviere ea este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropită cu vin „Paşte”.[…]

(Material realizat de Elvira Gheorghita, elvira@mediafax.ro)

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/lumina-de-la-ierusalim-cea-mai-evidenta-dintre-minunile-crestine-are-loc-in-biserica-ortodoxa-8183029/

foto>

http://3.bp.blogspot.com/_SqhhJb_P3Kk/TIVEz7S2T6I/AAAAAAAAMzM/hT1H_lEi-Q8/s1600/Holy+Fire.jpg

http://i1.mailcdn.com/708/358708,h=425,pd=1,w=620.jpg

http://news.xinhuanet.com/english/2009-04/19/xin_49204061909220151729017.jpg

http://nimg.sulekha.com/others/original700/aptopix-ml-mideast-israel-palestinians-holy-fire-2009-4-18-12-52-38.jpg

http://standeyo.com/NEWS/07_Faith/07_Faith_pics/070408.Jerusalem.Easter2.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Hotărâre a Sfântului Sinod: Rânduială liturgică unitară pentru slujba de la trecerea dintre ani

[Cred ca PS Corneliu, Episcopul Husilor, are o problema cu exorcismele, care i se trage inca de la chestiunea „Tanacu”. Altfel nu-mi explic de ce il preocupa acum asa de mult molitfele Sf. Vasile cel Mare *(rugaciuni de indepartare si alungare a diavolului din oameni), citite indeobste in biserici la data praznuirii Sfantului Vasile cel Mare, autorul lor. Daca 2012 va fi desemnat „Anul omagial al Sfantului Maslu”, probabil ca si atunci Preasfintia sa va propune in Sinod ca Taina Sfantului Maslu sa nu mai fie facuta indeobste in biserici, pe motiv ca este o practica „daunatoare unitatii liturgice”, care nu este savarsita panortodox ca la noi, si ca va preveni prin asta „excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale”. Va recomanda, probabil, ca aceasta taina sa fie facuta expres la cererea suferindului si precedata in prealabil de spovedania cu post atat din partea preotului, cat si din partea bolnavului. Daca aceste molitfe ale Sf. Vasile se citeau in general la manastiri si la bisericile de mir decat o singura data pe an, acum, prin aceasta hotarare, ele nu vor mai avea o zi in an de citire a lor, ci doar ocazional, sau chiar deloc (in cazul bisericilor de mir). Astfel, molitfele Sf. Vasile cel Mare, care erau citite in mod traditional dupa Sfanta Liturghie pe 1 ianuarie, au fost inlocuite cu slujba Te Deum-ului, pentru ca intr-o lume secularizata adevarata bucurie de inceput de an nu mai este rugaciunea de purificare a sufletului pentru a deveni un om nou, si prin asta de multumire a lui Dumnezeu, ci este lasata doar acea slujba de multumire adusa lui Dumnezeu, iar sufletul in continuare, ca si mai inainte, necuratit. Probabil principalul caz de „exces strain de duhul credintei” care a fost vizat prin aceasta hotarare a fost cel de la Tanacu, fiindca cele locale – de preoti „magi” care deschid cartea si vindeca de boli prin diverse rugaciuni – au fost doar cazuri izolate. Oricum, nu cred ca citeau acei preoti tocmai molitfele Sf. Vasile, fiindca i-ar fi „ars”, la propriu, la fel ca pe niste draci, puterea rugaciunilor Sf. Vasile. De asemenea, nu s-a auzit pana acum ca din cauza acestor molitfe cineva sa sufere, in schimb, am auzit de vindecari de pe urma lor. Cat despre felul cum considera unele persoane mediatice din cler practica exorcismelor in Biserica Ortdoxa se pot spune multe, insa trebuie sa crezi macar in existenta dracilor, in puterea lor de a poseda o persoana, dar si in puterea rugaciunilor cu post care pot indeparta diavolii din oameni – dan.camen.]

Basilica.ro / 28 martie 2011

În noaptea trecerii dintre ani, în toate catedralele şi bisericile parohiale din Biserica Ortodoxă Română, slujba se va săvârşi după o rânduială liturgică unitară, care va fi tipărită sub forma unei broşuri de către Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod, în şedinţa de lucru din 17 februarie, la propunerea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Pentru a marca după cuviinţă bucuria duhovnicească a sărbătorii bisericeşti din ziua de 1 ianuarie, una din problemele de pe ordinea de zi a şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 17 februarie a fost stabilirea unei rânduieli liturgice unitare în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani. În urma dezbaterilor şi având în vedere propunerile Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, s-a apreciat că cea mai potrivită slujbă în noaptea trecerii dintre ani este cea a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, rânduială liturgică prin excelenţă doxologică, care trebuie urmată de rostirea rugăciunii de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Te Deum), de rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Te Deum-ului) şi de intonarea cântării ‘Apărătoare Doamnă’. Slujba va fi însoţită în mod obligatoriu de un cuvânt de învăţătură, în care să se sublinieze importanţa sfinţirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor.

Întrucât în mănăstiri trebuie păstrată în întregime rânduiala săvârşirii celor şapte laude la vremea rostuită, la slujba de la miezul nopţii (Miezonoptică) se vor adăuga Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciunea de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Te Deum) şi rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Te Deum-ului), urmată de cântarea ‘Apărătoare Doamnă’.

Slujba Te Deum-ului se va săvârşi după Sfânta Liturghie

Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă va supune aprobării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel proiectul de broşură care va cuprinde rânduiala slujbei bisericeşti din noaptea trecerii dintre ani, cu conţinutul aprobat de Sfântul Sinod şi care, în scopul uniformizării acestei rânduieli liturgice, va fi difuzată tuturor unităţilor de cult din eparhiile Patriarhiei Române.

Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este şi începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârşitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Te Deum-ului, aşa cum se procedează la nivel panortodox şi cum prevăd îndrumările tipiconale.

Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduiala trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.

În scopul îndrumării clerului din eparhie şi a personalului monahal asupra necesităţii aducerii la îndeplinire şi a respectării prevederilor acestei hotărâri sinodale, se va putea folosi prilejul conferinţelor administrative lunare de la protopopiate şi al sinaxelor stareţilor şi egumenilor de mănăstiri şi schituri din eparhie, precum şi presa scrisă sau alte mijloace audiovizuale bisericeşti centrale şi eparhiale.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/hotarare_a_sfantului_sinod_randuiala_liturgica_unitara_pentru_slujba_de_la_trecerea_dintre_ani_6261.html

foto>

http://media.realitatea.ro/multimedia/image/200906/w460/image_124622249485640700_1.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,