~~~+~~~
„Întru virtuţi, ca un şezător în căruţă, se părea fariseului că aleargă; iar vameşul pedestru alergând, ca pe lângă o căruţă, bine a întrecut-o, înjugând plângerea cu umilinţa”. [1]
~~~+~~~
„Căruţă” este folosit de făcătorul de cântări Gheorghe cu referire la Psalmistul, care zice: „Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru” *(Ps. 19, 8); adică fariseul se lauda cu virtuţile („căruţele”) sale, trase în galop de faptele cele multe şi bune („caii”) pe care spusese că le făcuse înainte. Tocmai acest „galop” arată „competivitatea” fariseului pe care o căuta şi în rugăciune, când se compara cu „ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş” *(Lc. 18, 11).
„Noi” (cei asemenea vameşului), ne „înjugăm” de bunăvoie cu jugul cel „bun şi uşor” (Mt. 11, 29-30) al plângerii şi al smereniei (umilinţei), luând ca pildă de pocăinţă pe acest vameş şi învăţând de la Mântuitorul „blândeţea şi smerirea cu inima”. Neavând fapte bune („cai”), vameşul alerga „pedestru”, adică în smerenie, astfel ocolind şi chiar întrecând virtuţile şi faptele cele multe şi bune ale fariseului, de aceea zice că vameşul alerga „ca pe lângă o căruţă”, având jugul acesta al plângerii şi al umilinţei. Acest „jug” dumnezeiesc i-a dat vameşului aripi şi nu „cai”, făcându-l să se înalţe către Dumnezeu, precum adevereşte Hristos când zice că „oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” *(Lc. 18, 14).
Pare greu de crezut că vameşul lipsit de fapte bune a reuşit prin lacrimi (pocăinţă) şi umilinţă să întreacă virtuţile dobândite din multele fapte bune ale fariseului, dar logica acestei pilde este arătată şi în sinaxarul duminicii din Triod, unde se spune că „este mai bine ca să se întoarcă cel păcătos, decât să se mândrească cel care face fapte bune”. [2]
Lauda noastră, precum zice Pslamistul, trebuie să fie „numele Domnului Dumnezeului nostru” şi nu lauda virtuţilor noastre. Vameşul nu s-a rugat cu buzele ca fariseul ci, „bătându-şi pieptul”, rostea rugăciunea inimii: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”, şi astfel s-a întraripat. El a chemat numele lui Dumnezeu şi a implorat mila Lui, ştiind ceea ce nu ştia fariseul, că Hristos este „blând şi smerit cu inima”. De aceea el s-a şi smerit, luând acest jug, pentru ca să se întâlnească în „înălţimea inimii” sale cu Cel „smerit cu inima”…
dan.camen.
_________________
[1] – Canonul Utreniei Duminicii Vameşului şi a Fariseului, alcătuire a lui Gheorghe, cântarea a V-a, glasul al VI-lea, în Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 9
[2] – Ibidem, p. 12
_________________
foto>
Vamesul si Fariseul, mosaic de sec. IV (504) – Basilica Sf. Apolinarie din Ravenna, Italia.
http://3.bp.blogspot.com/_1dJCYb6n3R0/TMGtJYY2JqI/
AAAAAAAAAmg/NwHl43YmLnA/s1600/pharisee+and+publican+mosaic
+appollinare.jpg
Theologhia 
