Ierarhii ortodocsi ardeleni isi exprima speranta intr-un dialog onest si sincer cu greco-catolicii

Comunicat de presă

Mânăstirea Râmeț, 4 iulie 2011

Ierarhii celor două Sinoade Mitropolitane, ale Ardealului și Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, s-au întrunit, luni, 4 iulie 2011, în ședință comună la Mânăstirea Râmeț, județul Alba, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod, sub președinția IPS Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu și a IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Principalul punct al discuțiilor l-a constituit pregătirea reluării dialogului, la nivel de ierarhi, dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică. În acest sens, Patriarhia Română a adresat, la 6 iulie 2010, o scrisoare Bisericii Greco-Catolice, cu invitația de a relua dialogul cu Biserica Ortodoxă Română.

Întrucât un dialog nu poate fi construit credibil fără o asumare corectă a situației istorice și a diferendului patrimonial, Eparhiile ortodoxe din Ardeal și Banat au pregătit reeditarea cărții „Relațiile actuale dintre ortodocși și greco-catolici”, care își propune să prezinte corect și obiectiv situația celor două Biserici care au, nu doar o dispută patrimonială, ci și o istorie comună, ce coboară până în anul 1700.

Cu dorința sinceră de a se angaja într-un dialog onest și realist, ierarhii ortodocși ardeleni își exprimă speranța că acest nou orizont al relațiilor dintre cele două Biserici românești, va duce la cultivarea unui climat de pace și respect între ierarhii, clericii și credincioșii ortodocși și greco-catolici, legați prin mărturisirea credinței în Același Domn Iisus Hristos.

Biroul de presă al Mitropoliei Clujului

sursa>

http://www.mitropolia-clujului.ro/Stiri-si-evenimente/Ierarhii-ortodocsi-ardeleni-isi-exprima-speranta-intr-un-dialog-onest-si-sincer-cu-greco-catolicii–eID236.html

~~~+~~~

Sinoade mitropolitane reunite la Mănăstirea Râmeţ

Basilica.ro / 4 iulie 2011

[…] Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a precizat că „Problemele pe care le-am discutat sunt probleme comune şi de aceea, împlinind hotărârea Sfântului Sinod de a face cel puţin două sinoade reunite în cursul unui an am reuşit să ne exprimăm unitatea de credinţă, unitatea în luarea deciziilor şi mai ales responsabilitatea pe care o avem faţă de Biserica lui Hristos pe care o păstorim”.

„Însuşi faptul că ne-am întâlnit aici la Râmeţ în această vatră de spiritualitate, de credinţă este dătător de curaj, dătător de râvnă în misiunea pe care o avem într-o lume secularizată. Toţi ierarhii ortodocşi au misiunea aceasta sfântă, dar în mod special ierarhii din Transilvania se confruntă cu o anume stare de lucruri şi încearcă să găsească soluţiile potrivite”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Totodată, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a declarat: „Credem că ceea ce am săvârşit astăzi noi aici va fi de folos pentru binecredincioşii noştri creştini şi pentru neamul şi Biserica noastră”.

În cadrul şedinţei s-a discutat şi problema reeditării unei cărţi-document care prezintă istoricul dialogului dintre cele două culte.

„S-a hotărât reeditarea cărţii intitulată ‘Relaţiile actuale dintre ortodocşi şi greco-catolici’ în editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Clujului care se constituie totodată un suport istoric şi juridic asupra situaţiei diferendului patrimonial existent între ortodocşi şi greco-catolici astăzi. Întrucât un dialog nu poate fi construit credibil fără asumarea corectă a istoriei celor două confesiuni şi a diferendului patrimonial care există de aceea s-a considerat oportună şi ca o primă piatră în construirea acestui dialog reeditarea acestei cărţi tocmai datorită faptului că se doreşte şi sublinierea că cele două biserici nu împart doar un diferend patrimonial, ci şi o istorie comună care coboară până în anul 1700”, a precizat Pr. Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Printre problemele dezbătute la Mănăstirea Râmeţ s-au mai aflat şi rânduiala primirii în Biserica Ortodoxă a eterodocşilor, dar şi canonizarea unor noi sfinţi români.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/sinoade_mitropolitane_reunite_la_manastirea_ramet_6713.html

~~~+~~~

Sinod reunit al mitropoliilor din Transilvania

Reintregirea.ro / 4 iulie 2011

[…] „Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române şi-a exprimat printr-o scrisoare hotărârea de a fi reluat dialogul cu cultul greco-catolic, astfel că în şedinţa comună a celor două Sinoade Mitropolitane acesta va fi punctul principal de discuţii. Hotărârea respectivă vizează întreg cuprinsul Patriarhiei, dar sigur că în Ardeal această problemă este mai stringentă„, a precizat preotul Bogdan Ivanov, secretarul de cabinet al mitropolitului Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Dialogul între cele două confesiuni se va purta la nivel de ierarhi, el fiind întrerupt în urmă cu câţiva ani, după ce Biserica Greco-Catolică a decis să menţină acţiunea în instanţă cu privire la retrocedarea unor lăcaşuri de cult, conform reprezentantului Arhiepiscopiei clujene. De precizat că şedinţa comună a Sinodului Mitropolitan al Ardealului şi a Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este prima de acest fel de la instalarea ca mitropolit a Înaltpreasfinţitului Andrei Andreicuţ. În cadrul şedinţei de astăzi se va discuta şi reeditarea unei cărţi-document care prezintă un istoric al dialogului ortodox-greco-catolic, editată acum câţiva ani la Cluj. La şedinţa reunită a celor două sinoade vor participa toţi ierarhii de pe cuprinsul celor două mitropolii.

sursa>

http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3689

 

Predică la Rugăciunea Arhierească a lui Iisus Hristos de Ieromonah Grigorie Sandu

Predică despre Rugăciunea Arhierească a lui Iisus [1]

Ieromonah Grigorie Sandu

“Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, 

singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3)

Într-o rugăciune pe care o citeşte în taină la Sfânta Liturghie,  preotul se adresează Mântuitorului cu următoarele cuvinte: “Şi arhiereu al nostru Te-ai făcut”. Arhiereul este preotul suprem, supremul jertfitor, supremul rugător, adică supremul mijlocitor către Dumnezeu pentru popor prin rugăciune. De aceea, rugăciunea pe care am auzit-o rostită în Evanghelia de astăzi de către Mântuitorul către Tatăl înainte de Sfintele Sale Patimi se numeşte rugăciunea arhierească a lui Iisus Hristos.

“Părinte a venit ceasul!” (In. 17, 1) Venise ceasul să Se proslăvească, tot aşa cum, la plinirea vremii, venise ceasul să Se smerească.

Despre vremea proslăvirii mai spusese explicit cu puţine zile în urmă. Atunci veniseră elini la Sfântul Apostol Filip cu rugămintea de a-L cunoaşte şi ei pe Iisus Hristos şi împreună cu Andrei îi duseseră la Domnul. Când poporul ales se lepăda de El, elinii voiau să-L cunoască, de aceea a zis: “A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului” (In. 12, 23).

Tot aşa va şi veni ceasul Parusiei, când va fi cunoscut de toate popoarele. Atunci va veni ca să restaureze totul spre viaţă veşnică. “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3).

Şi cunoscând să creadă. S-a pus această pericopă evanghelică astăzi pentru că sunt prăznuiţi Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, cei care ne-au lăsat prima parte a Crezului, referitoare la Tatăl şi la Fiul. Cei care l-au biruit la acest sinod pe Arie au fost în număr de 318, ca şi luptătorii lui Avraam când i-a învins pe păgâni şi a fost primit şi binecuvântat în numele Domnului de Melchisedec.

Erezia lui Arie consta în nerecunoaşterea dumnezeirii Fiului. Învăţătura Sfinţilor Părinţi a fost pusă în Crezul de credinţă ortodox.

“Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit” (In. 17, 4; 6). Ai Tatălui suntem, dar ne-a încredinţat Fiului spre mântuire, ca Persoană a Sfintei Treimi prin care se face lucrarea Sfintei Treimi în afara Ei către creaţie.

În repetate rânduri ne-a spus că suntem ai Tatălui: “Să nu numiţi tată pe nimeni, căci un Tată aveţi în cer” (Mt. 23, 9).

Sau: “Tatăl este mai puternic decât toţi şi din mâna Tatălui nimeni nu vă poate smulge” (In. 10, 29).

Sau: “Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis”(In. 17, 7-8).

Sau: “Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt” (In. 17, 9). Avem aici răspuns la întrebarea cu privire la egalitatea credinţelor şi egalele şanse de mântuire ale tuturor, pentru că un Dumnezeu este. Propaganda New Age promovată la vedere de masoneria ascunsă începe să dea roade şi tot mai mulţi oameni sunt atinşi de duhul înşelător al toleranţei dogmatice, de aceea auzim tot mai des că toate credinţele sunt bune, pentru că, deşi o facem fiecare în felul său, ne închinăm toţi aceluiaşi Dumnezeu, din moment ce acceptăm toţi că acelaşi Dumnezeu ne-a făcut pe toţi şi toată lumea. Este, desigur, un singur Dumnezeu, Care pe toate le-a făcut, dar aceasta nu înseamnă că şi avem unul şi acelaşi Dumnezeu cu cei de alte credinţe, chiar dacă cred şi ei tot într-un singur Dumnezeu.

Vreau să spun că deşi este adevărat că există un singur Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că ne închinăm toţi aceluiaşi Dumnezeu. I Se închină Lui întru adevăr doar cei care L-au primit aşa cum S-a revelat El a fi. Cei care şi L-au imaginat cu mintea lor cum este, se închină de fapt acestei ficţiuni, adică unui idol.

Încă: “Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi” (In. 17, 11).

Desăvârşita dragoste, infinita iubire dintre Persoanele Sfintei Treimi fac unirea într-un singur Dumnezeu, comuniunea lor fiind deplină. Iubirea noastră limitată nu ne îngăduie să fim una cu semenii noştri într-un asemenea grad. Ne putem însă apropia de acest ideal, de fapt de împlinirea acestei porunci mântuitoare, prin manifestarea comuniunii pentru care am fost făcuţi şi pe care o împlinim astfel: să ne rugăm pentru ceilalţi ca pentru noi, necazurile altora să le simţim ca pe ale noastre; la fel şi bucuriile altora să fie ca ale noastre.

Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.

---

[1] Predică rostită la Mânăstirea “Sf. M. Mc. Gheorghe” – Craiova, 2006, cuprinsă în cartea: Ieromonah Grigorie Sandu, Ajutorul meu de la Domnul, Volumul I – Predici Duminicale, Ed. Mitropolia Olteniei, 2008, pp. 40-43

_____________________________

foto>

http://orthodoxincense.com/images/Icons/Gesthemane.jpg

http://www.lessing-photo.com/p3/150304/15030422.jpg 

http://www.lessing-photo.com/p3/150304/15030423.jpg

 

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe da ultimatum Patriarhiei Romane in ceea ce priveste intruziunea necanonică a unor episcopi şi clerici romani în Estul Serbiei

SPC.rs / 28 mai 2011

Din Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, reunit în sesiune ordinară de lucru la Belgrad, între 16 şi 27 mai 2011, sub preşedinţia Patriarhului Irineu:

[…] Sinodul (sârb) regretă faptul că există o criză profundă în relaţiile dintre Patriarhia Ierusalimului, cea mai veche biserică creştină, şi Biserica Ortodoxă Română, din pricina acţivităţii necanonice a ultimei în Ţara Sfântă.

Din păcate, nici în alte locuri ierarhia Bisericii Ortodoxe Române nu respectă ordinea canonică şi jurisdicţia Bisericilor surori. În cazul nostru, Sinodul sârb este recunoscător Bisericii Ortodoxe Române pentru relaţia bună pe care o are cu Eparhia din Timişoara a Bisericii Ortodoxe Sârbe şi pentru sprijinul acordat administratorului ei, clericilor şi monahilor, care corespunde cu atitudinea de dragoste frăţească a Bisericii Ortodoxe Sârbe faţă de românii din Banatul Sârbesc, dar, în acelaşi timp, exprimă regretul şi protestează ferm pentru intruziunea necanonică a unor episcopi şi clerici din România în teritoriul a doua dintre Eparhiile din Estul Serbiei, fără binecuvântarea şi aprobarea episcopilor competenti ai Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Dacă nu se vor opri acţiunile necanonice si nefratesti ale acestor persoane, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe va lua toate măsurile canonice şi legale pentru oprirea lor, pentru păstrarea ordinii canonice veche de secole şi pentru a împiedica profanarea sfinteniei unităţii inter-ortodoxe, indiferent de cine a fost instigatorul şi organizatorul activităţilor care ameninţă acea unitate.[…]

trad.dan.camen.

PS: Comunicatul Sinodului sarb nu face nicio referire la cazul fostului episcop Artemie de Raska si Prizren si nici la eventuala participare a papei Benedict la manifestarile de la Nis din 2013, dedicate comemorarii a 1700 de ani de la Edictul Sf. Constantin cel Mare de la Milan *(fapt ce confirma supozitiile exprimate anterior). 

sursa>

http://spc.rs/sr/saopstenje_za_javnost_svetog_arhijerejskog_sabora_srpske_pravoslavne_crkve

 

Pentarhia şi unitatea ortodoxă

Preluare de la

PresaOrtodoxa.wordpress.com / 15 mai 2011

Unele din evenimentele recente denotă fisuri subterane în relaţiile dintre bisericile ortodoxe locale şi Patriarhia Ecumenică, precum şi întreruperea făţişă a comuniunii dintre Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română. Este vorba de o epistolă-invitaţie a Patriarhului Ecumenic şi de scandalul bisericii din Ierihon, evenimente care ameninţă să arunce în aer unitatea Ortodoxiei. Pentru mulţi, cele două evenimente au semnificaţii similare.

Desigur, în alte împrejurări, dacă ar fi existat bunăvoinţă, lucrurile s-ar fi putut rezolva în 24 de ore. După cum mărturisesc clerici cu experienţă, conflictele recente nu constituie decât pretexte în spatele cărora se ascund alte interese, confruntări eteroclite, puncte de vedere şi scopuri divergente.

Două categorii

Într-una din zilele de Paşti, Patriarhul Ecumenic a convocat la Fanar, la sfârşitul lunii august, întâistătătorii Bisericilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului şi Ciprului pentru o consultare privind evoluţia evenimentelor în Orientul Mijlociu. În afara discuţiilor pe această temă, sinodul arhieresc va dezbate şi soarta viitorului Sinod Panortodox, strategia pe care o aplică Biserica Rusiei, dar şi recentele contre dintre Biserica României şi cea a Ierusalimului.

Disconfortul produs de apariţia în presă a epistolei Patriarhului Bartolomeu a fost major şi s-a datorat, în principal, neinvitării reprezentanţilor celorlalte Biserici autocefale. Dreptul participării, spune Patriarhia Ecumenică, îl au doar Bisericile care au fost instituite prin hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice. Prin această mişcare, Patriarhia Ecumenică desparte Bisericile Ortodoxe în două categorii, defavorizând astfel unitatea ortodoxă. Unii ierarhi consideră că Fanarul nu ar trebui să separe conducătorii Bisericilor în întâistătători şi „de-ai doilea”-stătători, îndeosebi pentru faptul că, la recenta întrunire inter-ortodoxă de la Geneva, pe tema Autocefaliei Bisericilor, au fost atâtea şi atâtea probleme.

„Întâistătătorii care vor participa la sinodul din Fanar nu reprezintă nici măcar 10% dintre credincioşii ortodocşi”, considera un Mitropolit cu turmă mare din Vest. Prin această hotărâre, Patriarhia Ecumenică desfiinţează principiul sinodalităţii şi creează un precedent care ar putea leza ireparabil unitatea ortodoxă.

Pentru un hotel

Cealaltă problemă majoră care a împărţit în două tabere comunitatea ortodoxă internaţională este conflictul dintre Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română. În urmă cu puţine zile, Patriarhia Ierusalimului a recurs la o acţiune extremă şi a întrerupt comuniunea cu Biserica Română, caterisind reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, aducând învinuiri de intruziune pe teritoriul lor şi luând cele mai drastice măsuri posibile în relaţiile dintre Bisericile Ortodoxe. Acest lucru, spun unii, a intenţionat tăierea poftei altor Biserici (mai ales celei Ruse) de a acţiona similar. În prealabil, Patriarhul Ierusalimului, Theofilos, nu a aprobat cererea Patriarhului României, Daniil, de a-şi da binecuvântarea pentru a intra în funcţiune biserica şi hotelul din Ierihon construite de Biserica Română pe teritoriul aflat în jurisdicţia Patriarhiei Ierusalimului. La rândul său, Patriarhul Daniel l-a acuzat pe Theofilos de superficialitate, subliniind faptul că biserica în cauză a început să fie ridicată în anii `90, în urma acordului dintre Patriarhului Ierusalimului din acea vreme, Diodoros şi Patriarhul României, Teoctist. S-a precipitat nefast Patriarhul Ierusalimului, consideră Patriarhia Română, deoarece nu a aşteptat găsirea unei soluţii comune, după cum au căzut de acord reprezentanţii celor două Biserici cu ocazia unei întâlniri în luna mai.

Apărut în Romfea, 15 mai 2011; traducere> Presa Ortodoxa de limba greaca 

sursa>

http://presaortodoxa.wordpress.com/2011/05/15/pentarhia-si-unitatea-ortodoxa/

 

Tânguirea episcopului catolic de Iaşi pentru neparticiparea ortodocşilor la octava anuală de rugăciune, „drumul regal spre ecumenism”

Scrisoare pastorală

Urgenţa dialogului şi a rugăciunii pentru unitatea creştinilor

Săptămâna de rugăciune din luna ianuarie a fost considerată de peste un secol octava căutării unităţii şi timpul forte de rugăciune pentru realizarea dorinţei şi voinţei lui Cristos, întemeietorul Bisericii sale, „ca toţi să fie una” (In 17,20). A fost voinţa sa ca pe pământ să existe o singură Biserica şi o adevărată comuniune în dragoste, exprimată prin Euharistie, pâinea dătătoare de viaţă şi pâinea unităţii.

Odată cu începutul unui nou mileniu, mulţi l-au caracterizat ca timpul refacerii unităţii de la început, când Orientul şi Occidentul erau una în mărturisirea aceleiaşi credinţe.

S-au desfăşurat pe tot timpul ultimului secol o mulţime de paşi şi iniţiative care să promoveze şi să susţină procesul de cunoaştere reciprocă şi de apropiere.

S-au stabilit comisii mixte de dialog pentru analiza punctelor comune, dar şi a deosebirilor. Au fost elaborate documente de mare importanţă pentru drumul refacerii unităţii, care, alături de normele stabilite la Conciliul Vatican II şi la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, să fie ghid şi ajutor pentru munca ecumenică. S-au abolit cele două dureroase excomunicări din anul 1054, printr-un act curajos al papei Paul al VI-lea şi al patriarhului Atenagoras I la 7 decembrie 1965, gest simbolic care a făcut ca adunarea conciliară să se încheie cu un document semnificativ, care avea menirea purificării memoriei istorice, a iertării reciproce şi a angajării solidare în căutarea comuniunii (UR 52).

Au avut loc trei adunări ecumenice europene organizate de Consiliul Conferinţelor Episcopilor din Europa (CCEE) şi de Conferinţa Bisericilor din Europa (KEK), cu un vădit interes, cu zel şi cu adevărate speranţe. Prima a avut loc la Basel (Elveţia), a doua la Graz (Austria), iar cea de a treia la Sibiu, în centrul ţării noastre, cu prezenţa celor mai mari personalităţi ale Bisericilor şi comunităţilor bisericeşti din întreaga Europă: patriarhi, cardinali, episcopi, experţi şi specialişti în domeniul ecumenismului şi al vieţii spirituale.

Ecoul adunării de la Sibiu persistă şi astăzi în memoria noastră, îndeosebi apelul papei Benedict al XVI-lea şi al patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului, aşa încât dialogul adevărului şi întâlnirea sub semnul fraternităţii, alimentate de ecumenismul spiritual, trebuie să constituie fundamentul şi sufletul tuturor căutărilor spre unitate.

Nu poate fi ecumenism adevărat dacă nu se bazează pe convertirea inimii şi sfinţenia vieţii. Conciliul Vatican II subliniază: „Convertirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unirea creştinilor trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice” (UR 8).

Rugăciunea, aşadar, pentru unitate reprezintă drumul regal spre ecumenism. Ea le permite creştinilor din Europa şi din întreaga lume să privească cu ochi noi la Cristos şi la unitatea Bisericii, după cum avea să declare actualul Sfânt Părinte în apelul său către Adunarea Ecumenică de la Sibiu.

Diferitele iniţiative, întreprinse împreună, ne dădeau speranţa unui drum consolidat şi hotărât spre refacerea unităţii. Rugăciunile făcute împreună rămân razele ce anunţă un nou răsărit pe drumul credinţei în întreaga Europă.

Ce păcat că în ultimii doi ani, chiar după Adunarea Ecumenică de la Sibiu, nori negri s-au ridicat în faţa speranţelor consolidate prin rugăciunile comune, atât de frumoase din ultimul timp, mai ales cele din timpul vizitei papei Ioan Paul al II-lea şi apoi cele ale patriarhului Teoctist la Roma. Minunate erau şi întâlnirile şi rugăciunile care aveau loc în luna ianuarie în diferitele catedrale, biserici parohiale şi centre bisericeşti din ţară şi din lume. Cu tristeţe trebuie să spunem că au apus, au încetat. Mare păcat! Mare păcat, care ne-a întors înapoi în vechea epocă a răcelii şi a înstrăinării. Cum vom putea răspunde în faţa lui Cristos care şi-a pus speranţa în ucenicii săi pentru care nu încetează să se roage ca toţi să fie una? Ne este oare permis să-i refuzăm rugăciunea?

Cardinalul Walter Kasper, care a avut o intervenţie magistrală asupra ecumenismului la Sibiu, vorbind despre comoara pe care o avem cu toţii în Isus Cristos, spunea şi ne avertiza că, deşi avem acest fundament comun, pe însuşi Isus Cristos, trăim mai departe străini unii de alţii şi în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinţei şi poruncii lui Isus Cristos. Din această cauză nu trebuie să considerăm diferenţele dintre noi ca fiind definitive şi nici să ne obişnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinţei lui Dumnezeu şi astfel sunt expresie a păcatului; sunt eşecul misiunii noastre istorice, anume că lumina noastră ar trebui să-l mărturisească pe Isus tuturor oamenilor şi să pledeze pentru unitatea şi pacea între oameni.

Trebuie să ieşim din această dramă a păcatului. Trebuie să redescoperim valorile mari şi sfinte, comune. Trebuie să refacem vasul nostru de lut distrus din cauza orgoliilor şi să-l sudăm cu bucuria convertirii, a rugăciunii comune şi a apropierii, spre o cunoaştere reciprocă, spre o stimă pe care ne-o oferă Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne-a creat pe toţi după chipul şi imaginea sa şi ne-a răscumpărat prin Fiul său venit între noi.

În climatul acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitate, cu atâtea momente frumoase şi cu atâtea nostalgii sfinte, îndrept un îndemn spre toţi preoţii, spre toate persoanele consacrate, spre bunii noştri creştini să nu înceteze să se convertească, să-şi purifice privirea, spre a-i vedea pe ceilalţi şi a se ruga împreună, aşa cum a făcut însuşi Cristos, spunând: „Nu numai pentru ei mă rog, ci şi pentru toţi cei care vor crede în mine prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una!” (In 17,20).

Îndrept şi spre fraţii de bunăvoinţă ortodocşi sau din comunităţile bisericeşti îndemnul la o continuă apropiere, la o sinceră şi profundă rugăciune, pentru a obţine darul Duhului Sfânt, darul unităţii. Numai el poate să realizeze adevărata unitate şi adevărata comuniune. Nu este altă cale de refacere a unităţii decât iubirea şi rugăciunea. Tuturor o chemare sfântă: Ut omnes unum sint!

Un nou an binecuvântat şi plin de roade spirituale.

Iaşi, 1 ianuarie 2011

Petru Gherghel,

episcop de Iaşi

sursa>

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20110137

foto>

http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Gherghel