RSS

„Sfântul” Misa Anastesievici din Clejani

11 Iul

“SFANTUL” MISA DIN CLEJANI

Cand spui Clejani, te gandesti imediat la celebrul „taraf din Clejani”, si parca iti imaginezi palatele pe are le-au construit tiganii dupa 13 ani de cantat pe la case mari si prin tari straine… Cu greu ti-ai putea imagina ca mai toti (doar vreo 3-4 sunt mai rasariti) stau in case de chirpici, lipite cu balegar, „asa cum se facea inainte”, cu copiii, cate 6-7, duduind prin batatura, cel mai desea in fundul gol, murdari si cu ochisorii sticlosi adanciti in dare de praf dospit… Dar noi in Clejani am fost, de fapt, sa-l cautam „Sfantul” Misa, pe urmele unei legende care nu ne-a putut lasa indiferenti…

Biserica din Clejani

Curiozitate si suspiciune. Pe drum, trecand prin sate sarace si printre case pipernicite, batute de vremuri si uitate de toti, ca sa treaca timpul, discutam intrigati despre „Sfantul” din Clejani, pentru ca ni se pare nefiresc totusi ca intr-o localitate prafuita sa existe, de 118 ani, trupul neputrezit al unui maior sarb, care a facut istorie in tara lui. In timp ce campia parjolita de soarele dogoritor se scurge pe sub ochii nostri, facem fel de fel de speculatii. O fi fost blestemat, de nu a putrezit? Unde l-au tinut? O fi vreo tehnica secreta de pastrare a trupului, care s-a pierdut in neguri? Daca era vreun sfant, cum de nu-i trecut in calendar? Da’ ce cauta o figura legendara intr-un sat in care majoritatea locuitorilor sunt tigani? Cand am ajuns in Clejani si am oprit in dreptul bisericii, ca vrednici urmasi ai lui Toma Necredinciosul, plutea in noi o vie curiozitate, impletita insa cu o suspiciune pregnanta.

Lacasul dintre ruine. In dreptul bisericii, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil, roboteau niste muncitori. Biserica in forma de corabie, cu turla zvelta pe naos – de proportii mari –, ne-a impresionat prin masivitatea constructiei. Alb ca neaua, sfantul lacas contrasta puternic cu un grup de puradei goi, are isi faceau de lucru langa niste ruine jumatate tuciurii, jumatate rosiatice, de caramida care zambea stirb la soare. In asteptarea preotului, ne-am toropit de caldura, de acea seceta prafuita a Campiei Romane. Soarele care ne bate in cap ne face si mai sceptici, in timp ce privim chioras, incercand sa strapungem cu puterea mintii misterul „Sfantului” de pripas.

Apare si parintele Costel Ciocan, care, in ciuda caldurii sufocante, isi poarta cu demnitate reverenda preoteasca. Imediat dupa ce facem prezentarile, imi dau seama ca este un vrednic om al Bisericii, dupa pasiunea cu care vorbeste despre Casa Domnului. Cu dragoste, cu gingasie… Si repede, foarte repede. Vrea sa ne spuna atatea si cat mai multe deodata. Parintele a ajuns in parohia Clejani in 1994 si a gasit o biserica in ruina, afectata de cutremurul din 1977. Ca sa nu credem ca le infloreste cumva, parintele ne arata si fotografii ale bisericii de atunci. Incet-incet biserica a fost reconstruita, iar in 1996 resfintita de P. S. Vincentiu Ploiesteanul.

Boierul sarb din Campia Romana. Din vorba in vorba ajungem si la ctitor. „Maiorul Misa Anastasievici s-a nascut in 1803 si era un oier sarb. Avea mosie aici, dar era extrem de bogat si la el in tara. Casa sa din Belgrad este acum cladirea Universitatii si are 365 de camere. Averea lui era estimata la 200 de milioane de dolari, cum ar veni acum in moneda forte. Avea zeci de vapoare, 23 de camaserii, iar peste 1000 de oameni lucrau pentru el. Un mare filantrop si milostiv, numai in Romania a ridicat trei biserici: aceasta, biserica Sf. Apostol si Evanghelist Luca din comuna Branceni si cea din Valea Pragului, in Banatul Sarbesc”.

La intrarea in biserica exista un monument al maiorului, ridicat de Liga de Prietenie Romano-Sarba. Pe pisania bisericii scrie: „S-a zidit acest sfant sanctuariu de maiorul Misa Anastasievici, proprietarul mosiei Clejani si cetatean al Belgradului din principatul Serbiei, consacrand Sf. Arhanghel Mihail, in zilele fericite ale domniei Prea Inaltul Domn al Principatelor Unite Romane Alexandru Ioan I – 1864”.

In biserica se mai pot vedea o parte din picturile lui Gh. Tattarescu, celebrul pictor care a infrumusetat-o in totalitate. In pronaos, de-o parte si de alta a usilor, se pot observa tablourile in ulei ale ctitorilor: maiorul Misa Anastasievici, in dreapta, si sotia sa, in stanga. Contrastand violent cu saracia satului, pardoseala este din mahon si marmura de Carrara.

O biserica de 120000 de galbeni. „Biserica aceasta a fost construita in 1864, cu mesteri italieni, si a costat 120000 de galbeni. Stranile sunt aduse si facute din lemn de cires, la Viena, iar ceasul tot acolo. Numai ca sa repar ceasul, mi s-au cerut 11000 de euro!”, ne-a povestit parintele. Tot de la el aflam ca ruinele din fata bisericii apartin scolii construite in 1865 de maiorul Misa, cunoscuta sub numele de „Institutul de la Clejani”. Constructia era sub forma de careu, cu un etaj, fiind prima scoala moderna din judetul Vlasca, din timpul domniei si reformei lui Alexandru Ioan Cuza. Scoala moderna construita special pentru copiii taranilor, clacasilor din aceasta comuna si din imprejurimi. Cladirea a luat foc la un revelion tovarasesc, organizat de comunisti prin anii ‘80, si nu a mai fost refacuta niciodata, desi este un monument istoric. Ba mai mult, locuitorii din Clejani folosesc acum, fara nici o jena, caramizile la constructii particulare.

Maiorul mort de 118 ani n-a putrezit! Din explicatie in explicatie, ajungem si la ceea ce ne incita curiozitatea cel mai tare, adica la „locul de veci” al maiorului. In naos, in partea dreapta a bisericii, cum te uiti spre catapeteasma, sta mormantul lui Misa Anastasievici. O placa mare de marmura si un basorelief amintesc ca aici odihneste patriotul sarb. La capatul mormantului, langa cruce, se deschide un tunel, aproape imperceptibil. Scarile duc la cripta. Pana cauta parintele ceva de luminat, noi, ca sa ne facem curaj, il mai iscodim: „E stafidit?”. „Nu, e intact”. „Probabil are un microclimat special acolo si e ermetic inchis, de nu a putut sa putrezeasca”. „Asa am crezut si eu, dar iarna se abureste geamul si se vad picaturile de apa in interior, deci are legatura cu exteriorul. Au fost si de la Medico-Legal, au fost doctori renumiti, si nimeni nu a stiut sa ne dea vreo explicatie”. Explicatia istorica suna sec, fara sa aduca vreo lamurire: „Trupul sau se gaseste si astazi imbalsamat in cavoul-subsol din biserica si se pot vedea foarte bine capul si o parte din corp, fara sa fi suportat stricaciuni, fiind conservat foarte bine”.

Imi fac curaj, mai mult sa nu ma fac de ras fata de colega noastra, care pare sa nu aiba nici o teama. Intram pe rand in cripta, parintele aprinde un neon, iar noi luminam cu o lampa mormantul, care e placat cu marmura si prevazut cu geam in dreptul capului defunctului. De aproape, aplecati cu lanterna peste cosciugul lui, ti se ridica parul pe ceafa si nu stii daca sa-i zici „sfant” sau „minune”, iar creierul cauta in gol cuvinte in masura sa descrie grozavia imaginii, ori termeni de comparatie de care sa se agate. Probabil va imaginati ca am dat peste o mumie! Ei bine, nu! Prin geamul mormantului, dublat de cel al cosciugului, am vazut un chip intact, ce parea al unui om care doarme…

Chipul mortului e neschimbat! Acolo era un mort care pastrase apa in tesuturi timp de 118 ani! Rozaliu si carnos, cu mustatile rosii, asa cum l-au ingropat in 1885! De obicei, mortilor le cresc parul si unghiile, insa maiorul Misa este neschimbat. Cu parul si favoritii aranjati la fel ca in timpul vietii, te uluieste si te inspaimanta. Mintea refuza sa inteleaga, cauti in zadar explicatii logice. Nici hainele nu s-au deteriorat, nici culorile nu s-au schimbat, nici un miros in cripta, de parca ieri ar fi fost pus acolo ca sa traga un pui de somn!

Simt nevoia sa ies imediat afara din cripta, dintr-o frica animalica, crescuta pe tacute din perplexitatea incercata in fata unui mister pe care nimeni nu-l poate explica. Imi cam tremura mainile, si imi tremura si vocea cand ii raspund preotului, care, vizibil satisfacut de reactia noastra, ma intreaba ce cred. Incerc o alta explicatie: o fi fost blestemat. Insa preotul Ciocan mi-o reteaza iarasi, scurt: i s-au facut demult citirile de dezlegare. Si nu o data, ci de mai multe ori, ultima data chiar de catre doi episcopi: P. S. Vincentiu si P. S. Calinic. Daca era blestemat, putrezea; mai mult, cei blestemati nu raman neschimbati, ci se ingalbenesc sau devin vinetii.

De ce sicriu cu geam?! „Asa patesc toti, stati linistiti. Pai, cand vin sarbii – a fost chiar seful de Stat Major la el –, raman trasniti. Nici nu le vine sa creada”, ne mai incurajeaza parintele. Au fost legisti, profesori de la Universitate care s-au zgait pe geam, ca si noi, si mai mult decat ca asa ceva nu s-a prea pomenit pana acum n-au stiut nici ei sa zica”. Din cate stie parintele, nimeni nu a umblat pana acum in interior, si nici nu are de gand sa o faca, daca nu vor hotari cei de la Patriarhie. Stie doar ca cei de la Liga de Prietenie Romano-Sarba ar fi cerut canonizarea sa. Insa treaba asta dureaza, pentru ca, dupa canoanele ortodoxe, pentru a fi sfant trebuie sa intrunesti mai multe conditii: viata milostiva, trup nestricacios, dar si infaptuirea de minuni. Or, de minuni nu stie nimeni nimic, desi lumea din partea locului ii spune „Sfantul”.

La intoarcere, pe drum, discutam din nou despre ce-am vazut, iar in masina mi se pare frig, desi afara este o zapuseala de nedrescris. Pe langa toate enigmele de mai sus, mai e un lucru care ma intriga cel mai mult, o intrebare care-mi sfredeleste creierul: de ce maiorul Misa Anastasievici a vrut sa fie ingropat intr-un sicriu cu geam? Stia el ca nu va putrezi?! Si iar ma incearca un fior, in timp ce in minte imi revine, severa, figura maiorului, cu favoritii sai de epoca. Mai tarziu, la fel ca si senzatia de groaza, intrebarile se estompeaza, pe masura ce in subconstient se instaleaza ideea ca am vazut o minune. Iar minunile trebuie lasate asa cum sunt, neexplicate. La urma urmei, de aceea sunt minuni, pentru ca noi nu le putem intelege…

Misa Anastasievici, „capetan dunarian”. Unul dintre voluntarii din Serbia, care luptau impotriva Imperiului Otoman, a fost si Misa Anastasievici, „capetan dunarian”. In 1804, sub conducerea lui Rarg-Gheorghe, poporul sarb s-a rasculat impotriva turcilor, invingindu-i si eliberand cea mai mare parte din Serbia. Misa Anastasievici, o personalitate in istoria poporului sarb, este cunoscut drept „capetan dunarian”, desi nu condusese vreun vas. A inceput ca zilier, fiind foarte sarac.

In 1813, turcii reocupa Serbia si se razbuna cumplit. Sarbii s-au rasculat din nou in 1814, sub conducerea lui Milos Obrenovici, iar Misa Anastasievici a fost unul dintre cei mai buni tovarasi ai cneazului Milos. Misa a reusit sa devina unul dintre cei mai mari negustori si politicieni ai vremii. A inceput sa tina negot cu sare, facand drumuri cu vapoarele pe Dunare si aprovizionand toate orasele din Balcani cu acest produs.

In 1816 si-a inceput cariera de negustor, in domeniul vapoarelor. Cu 7000 de grosi si-a cumparat primul vapor mare de transport pe Dunare, transportand de trei ori mai multe marfuri din Poreci la Belgrad decat ceilalti negustori. Cu ajutorul a doi profesori, Misa a devenit, zice-se, cel mai mare negustor din Balcani.

Dar Misa Anastasievici se afirma si pe plan politic. El facea parte din organizatia secreta „Societatea Amicala”, avand ca program eliberarea popoarelor din Balcani supuse de turci. Prin legaturile cu negustorii greci, a cunoscut activitatea revolutionara a Eteriei. Legaturile si corespondenta dintre Alexandru Ipsilanti si cneazul Milos se facea prin intermediul lui Misa. In urma esecului rascoalei de eliberare din Grecia, Misa a strans donatii pentru Grecia, iar insusi poetul Byron a calatorit pe vaporul lui. Din cauza ingheturilor mari din 1825, Misa pierde vapoarele, acestea fiind distruse de blocurile de gheata de pe Dunare. Cneazul Milos ii vinde un vapor mare cu 10000 de grosi si totodata ii deschide credite nelimitate. In timpul razboiului ruso-turc din 1829, Misa cumpara vapoare de la negustorii turci, castigand de 700 de ori mai mult decat platise si ajunge din nou cel mai mare negustor din Balcani. In perioada Statului autonom sarb, cneazul Milos il numeste, in anul 1833, „capetan dunarian”. In 1849 era proprietar a 74 de vapoare si avea in serviciul sau cam 1000 de angajati.

Mosia de la Clejani. In anul 1830, se deplaseaza in Tara Romaneasca, ca angrosist de cereale. A ajuns si prin partile localitatii Clejani, jud. Vlasca, cumparand cereale de la logofatul Stan, fiul lui Stancu Nicoara. Misa a facut negot cu cereale si sare. „Un kilogram de sare ajungea sa valoreze cat un kilogram de carne” (cf. Marele dictionar geografic al romanilor, vol. IV, Bucuresti, 1901, p. 473). Una dintre fiicele sale s-a casatorit cu nepotul lui Gheorghe Karagheorghevici. Mai tarziu, Misa isi pierde, din cauza speculatiilor, o mare parte din avere. La decadere a contribuit si luxul prea mare in care traia familia: de pilda, doar cand pleca la vanatoare cheltuia peste 2000 de ducati. In 1863, Misa a terminat palatul sau din Belgrad, construit in piata mare si care l-a costat 100000 de ducati. Intre 1863-1864, construieste in Romania, la mosia sa din Clejani, jud. Giurgiu, un palat de proportii mici, cu un etaj, dupa tipul celui din Belgrad. Aici a construit si minunata biserica in stil gotic, pentru a cinsti trecutul de lupta impotriva turcilor si in amintirea bataliei date de Radu de la Afumati, la 1522, chiar la Clejani, pe apa Neajlovului.

Maretie si declin. La 14 februarie 1863, Misa Anastasievici isi daruieste palatul din Belgrad invatamantului, acesta devenind cladirea Academiei din Iugoslavia.

Intre 1865-1866 pierde monopolul pe sare, iar venitul sau scade foarte mult. Dupa aceasta perioada, activitatea sa se desfasoara in Romania. In 1866, „capetanul dunarian” Misa Anastasievici este inaintat la gradul de maior si tot el este cel care-l aduce cu vaporasul, pe Dunare, pana la Turnu-Severin, pe Printul Carol de Hohenzollern. Dupa aceasta data, activitatea sa politica si comerciala scade, el ramanand mai degraba un boier scapatat, cu oarece relatii, care-si va duce viata mai departe la mosia sa din Clejani, sau la Bucuresti si Belgrad.

In anul 1885, pe data de 21 ianuarie, Misa Anastasievici moare la Bucuresti si este inmormantat in incinta bisericii din Clejani, zidite de el la 1864-1865, pe care continua s-o vegheze din sicriul cu geam, sfidand parca tacut mirarile noastre infiorate…

Articol preluat de la Florian BICHIR (din volumul de reportaje crestine Credinta noastra cea de toate zilele, in curs de aparitie la Editura Revistei “Lumea Credintei” din Bucuresti) www.punctecardinale.ro/nov_2006/nov_2006_12.html prin mesajul trimis de shuier_dacic grupul [credinta_ortodoxa]

Prea Sfintitul GeorgijeSâmbata, 1 mai a.c. Prea Sfintitul Parinte Georgije, Episcop Ortodox Sârb de Canada a fost oaspetele Prea Sfintitului Parinte Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului. Prea Sfintia Georgije a raspuns câtorva întrebari pentru cititorii saptamânalului Argesul Ortodox.

Astazi a fost o zi binecuvântata! Am fost surprins sa aflu de existenta Ligii de Prietenie Româno-Sârbe, mai mult sa aflu ca presedintele este un ierarh si ca este chiar Prea Sfintitul Episcop Calinic. Prea Sfintia Sa mi-a descris pe larg actiunile pe care le-a savârsit în vederea apropierii dintre cele doua popoare. Am avut bucuria sa aflu ca un concetatean al meu, Misa Anastasievici, ctitorul Universitatii din Belgrad, este si ctitor de biserici în România si mare filantrop. Cu siguranta vom vizita biserica de la Clejani pe care a ctitorit-o si unde a fost si înmormântat.


M-a impresionat faptul ca Prea Sfintitul Calinic se ocupa chiar de traducerea unei carti despre Misa Anastasievici în limba sârba si chiar de pregatirea materialului în vederea canonizarii, în cadrul Comisiei de Canonizare a Sfintilor din care face parte. Am gasit în aceasta zi la Manastirea Curtea de Arges o farâma din tara mea, din credinta si din respectul înaintasilor mei.

 

(material preluat de pe site-ul www.eparhiaargesului.ro/viata_eparhiei_4.html)

 

…pe 17 mai 2003, PS Calinic Argatu, episcop de Arges si Muscel, PS Sebastian Ilfoveanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestiului, cu inalta binecuvantare a PF Parinte Patriarh Teoctist au constatat oficial, impreuna cu romanii si sarbii adunati in preajma lor, ca trupul lui Misa Anastasievici nu a putrezit. Sfantul Sinod a primit propunerea de a cerceta canonic viata marelui binefacator.

 

(fragment preluat de pe site-ul www.adevarulonline.ro/articole/maiorul-misa-intemeietorul-clejanilor

-asteapta-canonizarea/154866 )

Doamne, binecuvintează !…

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 11, 2007 în articole

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: