RSS

„MAGII” de Vasile Voiculescu

22 Dec

[Trei poezii despre cei trei magi din Răsărit şi intreitele lor daruri aduse Puncului Hristos scrise de poetul crestin Vasile Voiculescu. In prima, autorul face referire stricta la cele trei personaje biblice, in cea de-a doua autorul se transpune poetic in rolul de „nou mag”, iar in ultima arata cum au slujit intreitele daruri vanzarii, ingroparii si prohodirii Mantuitorului Iisus Hristos. – dan.camen.]

MAGII [1]

 de Vasile Voiculescu

Pe urma stelei strălucite ce-a izvorît din infinit

Trei magi, sătui de contemplare, încălecară, şi-au pornit…

Ca trei lunateci prinşi de-un farmec, nici nu priviră înapoi,

Ci s’avântară ‘n largul lumii, naivii, gârbovii eroi.

Deşi din porţile cetăţii un pas afară n’au făcut,

Mergeau acum ca duşi de aripi pe-un drum deapururi cunoscut.

Străini, pe ţărmuri neunblate, pe mări, prin codri şi pustii

Deadreptul cale îşi croiră pe urma stelei argintii…

Înfriguraţi, nu se opriră nici chiar când steaua-i părăsi:

…Şi nu ştiau unde-au s’ajungă, ştiau atât, ce vor găsi!

În fundul lumii străbătură, apoi încet s’au înturnat

Prea fericiţi c’au dat prinoase şi că ’n sfârşit s’au închinat.

Şi cum li se vărsa din suflet prisosul sfintei bucurii,

Bătrânii magi de-odinioară păreau acuma trei copii.

Ce ’nsufleţiţi ca de-o izbândă, îşi cred tot visul împlinit

C’au mers pe urma unei stele . . . ce s’a pierdut în infinit!

 ~~~+~~~

NOUL MAG [2]

 de Vasile Voiculescu

Am obosit de-atâta aşteptare

Cu ochii sus pe cer…

Şi steaua vieţii tot nu mai răsare.

De astăzi însă n’o mai cer.

Plec singur spre locaşul de ’nchinare,

Spre Staulul râvnitului Mister.

Luceafărul menit ca să-mi răsară

Atât a zăbovit,

Că nu mai vreau să ştiu dacă s’a stins,

Ori eu dac’am orbit…

Nu mai aştept lumina din afară:

O alta ’n mine tainic s’a aprins

Şi arde ’n fund pojarnica ei pară,

Văpaie noaptea, ziua stâlp de fum –

Cu ochii ’ntorşi spre ea pornesc la drum

 ~~~+~~~ 

DIN CÂTE TRELE DARURI [3]

 de Vasile Voiculescu

Din câte trele Daruri ce Magi-i hărăziră

Nu i-a rămas acuma nimic să-l mai mângâie,

Nici fir măcar de aur, de smirnă ori tămâie…

Şi Darurile iată în ce chip Îl slujiră:

Tot aurul, pe care l-a dat cui sta să-i ceară

L-au strâns pizmaşii preoţi şi fu prilej pierzării:

Cu el plăti Caiafa, peşin, preţul vânzării

Când s’a tocmit cu Iuda să-L cumpere ’ntr’o seară.

Iar smirna cuvioasă, amar de ani păstrată,

Abia de se ajunse când Îl îmbălsămară,

Aşa că ucenicii cerşiră de-I turnară

Pe trupul plin de sânge mireasma consacrată.

În urmă, cu tămâia i-au afumat mormântul

Când au venit să-L plângă, în stol mironosiţe…

Iar Maică-Sa, smulgându-şi bogatele-i cosiţe,

Purta pierdută hârbul şi tămâia pământul.


[1] Culeasă din V. Voiculescu, Poezii. Ediţii Definitive, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă (1944), Ed. Semne, Bucureşti, 2006, p. 18

[2]  Ibidem, p. 63

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 22, 2011 în articole, Imne, Poeme, spiritualitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: