Cardinalii si evolutionismul

Cardinalii si evolutionismul

Robert LAZU

Dupa aparitia, in 1991, a lucrarii Darwin on Trial (Inter-Varsity Press), semnata de profesorul Phillip E. Johnson de la Universitatea Berkeley, intreaga dezbatere referitoare la evolutionism a cunoscut o turnura neasteptata. Atragand de partea sa nume importante din lumea stiintifica precum biochimistul Michael Behe sau matematicianul si filosoful William A. Dembski, profesorul Johnson a reusit sa demonteze, sistematic, toate presupozitiile doctrinei (neo)darwiniste, provocand dispute de anvergura la cele mai inalte niveluri ale lumii intelectuale americane. Sustinand ca intreaga gandire a lui Charles Darwin si a succesorilor sai este infuzata de elemente ale unei filosofii naturaliste ostile teologiei crestine, toti cei care s-au solidarizat cu profesorul Johnson au inaugurat o miscare intelectuala cunoscuta azi sub denumirea de „intelligent design”.

Teologie in The New York Times

Dintr-un asemenea context nu puteau lipsi vocile ganditorilor catolici. Prima contributie majora a fost oferita atunci cand Cardinalul Christoph Schönborn a publicat, in numarul din 7 iulie 2005 al ziarului The New York Times, un articol intitulat „Finding Design in Nature”[1]. Eseul Eminentei Sale a avut un efect exploziv, corespunzator dorintei marturisite a autorului de „a-i trezi pe catolici din somnul lor dogmatic cu privire la pozitivism, in general, si la evolutionism, in special”[2]. Daca pentru anumiti catolici doctrina darwinista parea a nu avea nimic contradictoriu fata de credinta crestina, Schönborn a demonstrat ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple.

In prima parte a eseului sau, Cardinalul a discutat acele afirmatii ale ultimilor doi pontifi – Ioan Paul al II-lea si Benedict al XVI-lea – ce par a justifica o atitudine favorabila darwinismului. Astfel, intr-o scrisoare din 1996, Papa Ioan Paul al II-lea afirma despre conceptul de evolutie ca ar fi „mai mult decat o simpla ipoteza”. Preluand aceasta calificare, media a transmis-o pana la saturatie, creand falsa impresie a unei armonii intre invatatura Bisericii Catolice si darwinism. Largind lista citatelor extrase din magisteriul pontifului polonez, Schönborn a prezentat texte, mult mai putin cunoscute, care dovedesc contrariul. De exemplu, intr-o audienta din 1985, papa arata ca finalitatea interna prezenta in fiintele vii ne obliga sa admitem existenta unei Inteligente supreme, creatoare. Respingand orice interpretare bazata pe notiuni precum aceea de „sansa”, Ioan Paul al II-lea afirma ca perspectivele agnostice si atee indica „o abdicare de la inteligenta umana”.

Referindu-se la doctrina despre cunoastere sustinuta de Catehismul Bisericii Catolice in stransa legatura cu invatatura Sfantului Apostol Paul din Epistola catre Romani (cap. 1, vs. 19–20), Schönborn abordeaza un document al Comisiei Teologice Internationale (organism subordonat Congregatiei pentru Doctrina Credintei), „Comuniune si slujire. Persoanele umane create dupa chipul lui Dumnezeu”, elaborat si discutat in perioada anilor 2000–2002 si publicat in 2004[3]. Impotriva celor care doreau sa-l prezinte pe Papa Benedict al XVI-lea drept un ganditor pe deplin impacat cu evolutionismul, prelatul vienez prezinta fragmente ce exclud aceasta posibilitate. Astfel, in documentul susmentionat, se afirma ca acel text al Papei Ioan Paul al II-lea din 1996 „nu poate fi citit precum o confirmare in alb a tuturor teoriilor evolutiei, incluzandu- le pe acelea de provenienta neo-darwinista care neaga in mod explicit rolul cauzal al providentei divine in dezvoltarea vietii in univers”. Apoi se mentioneaza raspicat ca: „Un proces evolutiv necalauzit – adica unul care ar cadea in afara granitelor divinei providente – pur si simplu nu poate exista”. In aceeasi ordine de idei, critice la adresa evolutionismului, Benedict al XVI-lea sublinia cu prilejul liturghiei pontificale inaugurale din 24 aprilie 2005 urmatoarele: „Noi nu suntem produsul intamplator si lipsit de sens al evolutiei. Fiecare dintre noi este rezultatul unui gand al lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este dorit, fiecare dintre noi este iubit, fiecare dintre noi este necesar”.

La capatul unei asemenea liste de citate extrase din invataturile pontificale, Cardinalul Christoph Schönborn incheie in jerba, invocand necesitatea de a proteja ratiunea umana impotriva curentelor neo-darwiniste care obtureaza, in contextul stiintelor moderne, orice referinta la scopul si designul unei lumi ce da seama de existenta unui Creator.

„Designeri” catolici?

Din multitudinea autorilor care au reactionat, negativ, fata de textul Cardinalului, s-a distins Stephen M. Barr, un fizician al Institutului Bartol de la Universitatea Delaware specializat in studiul particulelor elementare. Intr-un articol polemic publicat in octombrie 2005 in revista First Things, el incepe prin a afirma, halucinant, ca teologia catolica nu a avut nici o data vreun conflict cu evolutionismul. Dincolo de alte asemenea propozitii, care nu fac nimic altceva decat sa glazureze evolutionismul cu o pojghita subtire de elemente religioase, Barr se distinge prin opacitatea sa fata de perspectiva filosofica ce intemeiaza analizele lui Schönborn. Atent la acest aspect, Eminenta Sa a revenit cu un raspuns[4] care dezvaluie substratul, deopotriva epistemologic si ideologic, specific mecanicismului ilustrat de darwinism.

In primul rand, merita retinuta ideea Cardinalului Schönborn conform careia evolutionismul si apologetii sai – asemenea lui Stephen Barr – exclud perspectiva filosofica (mai exact: metafizica) de abordare. Marginalizand pana la eliminare virtutile cognitive ale filosofiei aristotelico-thomiste, majoritatea oamenilor de stiinta de azi se situeaza pe pozitiile unei epistemologii empiriste, inspirate de celebrul „mit baconian al stiintei” denuntat de Karl R. Popper si Giovanni Reale. In consecinta, dupa cum a demonstrat Étienne Gilson intruna din ultimele sale lucrari, D’Aristote à Darwin et retour (Paris: Vrin, 1971), intreaga stiinta moderna a eliminat doua din cele patru cauze aristotelice: formala si finala.

Traind sub imperiul unei epistemologii saracite si falsificate prin reductionismul mecanicist, putini din cei care profeseaza cu convingere validitatea cunoasterii stiintifice par dispusi sa admita incapacitatea acesteia de a accede la ratiunile ultime (sau prime) ale existentei. Vorbind despre natura ca despre o realitate ce reprezinta mediul de intalnire a doua intelecte, divin si uman, Cardinalul Schönborn ne reaminteste valoarea perena a gandirii Sfantului Thoma – reper crucial al oricarui cautator al Adevarului metafizic.

Deconspirand maniera in care gandirea moderna a aruncat cunoasterea metafizica in lada cu vechituri exotice, episcopul vienez redeschide dosarul conflictului dintre teologia crestina clasica si stiinta ce incearca sa substituie speranta Invierii cu ingineria genetica. Fara sa generalizeze, Schönborn sugereaza, totusi, ca o mare parte a stiintificilor de azi – unii dintre ei catolici – se afla in situatia de a exclude valoarea superioara furnizata de lumina naturala a intelectului, in favoarea unei gandiri strict mecaniciste si empiriste.

Cardinalul Avery Dulles S.J. si inceputul lucrurilor

Indicand o posibila schimbare majora de atitudine survenita in mediul catolic, pozitia Cardinalului Schönborn a fost sustinuta, in cursul anului 2007, de un alt purtator al purpurei: Eminenta Sa, Avery Dulles S.J., profesor emerit al Universitatii iezuite Fordham din New York. Intr-un eseu publicat, de asemenea, in First Things (octombrie 2007)[5], Dulles reia intreaga dezbatere prezentand, mai intai, ideile colegului sau vienez. Aratandu-se in acord cu perspectiva filosofica a dezbaterii, Dulles trece in revista, cu acuratete, punctele de vedere majore asupra raportului dintre teologia crestina si darwinism: combinatia teism/darwinism argumentata de autori precum Kenneth R. Miller si Stephen M. Barr, ipoteza „principiului antropic” dezvoltat de Francis S. Collins, miscarea cunoscuta sub titulatura de „Intelligent Design”, reprezentata de autori precum Phillip. E. Johnson, Michael Behe si William A. Dembski, si, in fine, perspectiva lui Étienne Gilson. Recunoscand ca propria sa viziune este apropiata de aceea thomista, Cardinalul Dulles S.J. recunoaste legitimitatea tuturor pozitiilor care incearca sa gaseasca punti intre stiinta si teologie, atragand totodata atentia asupra unui aspect esential: Providenta divina. Subliniind, impreuna cu Phillip E. Johnson, pericolul deismului (pe care-l descrie, succint, ca fiind acea teorie conform careia „Dumnezeu a creat universul, apoi a incetat sa mai exercite vreo influenta asupra acestuia”), Eminenta Sa se distanteaza de toti acei crestini darwinisti care „conced prea mult colegilor lor atei”, mergand pana la a sustine un proces evolutiv in care Dumnezeu nu-si mai afla locul. De asemenea, referindu-se implicit la teologii care se fac avocatii scientismului, se pronunta critic, aratand ca „teologii insisi trebuie sa se intrebe daca este acceptabil ca Dumnezeu sa fie exclus din propria sa creatie”.

Nimic nu-i intamplator

Ca o prima sinteza a tuturor acestor luari de pozitie consistente putem recepta volumul Cardinalului Schönborn aparut in 2007: Chance or Purpose? Creation, Evolution and a Rational Faith (San Francisco: Igantius Press; editia originala: Ziel oder Zufall? Schöpfung und Evolution aus der Sicht vernünftigen Glaubens, Freiburg im Breisgau: Verlag Herder GmBH)[6]. Volumul contine catehezele sale sustinute in perioada 2005–2006, cateheze dedicate, toate, temei creatiei lumii[7].

De-a lungul celor noua capitole ale cartii, autorul ofera cititorilor argumente care ilustreaza caracterul rational al credintei in existenta unui Dumnezeu atotputernic, creator „al cerului si pamantului”. De asemenea, un alt punct recurent, de mare importanta in arhitectura ideatica a cartii, este doctrina cruciala si deosebit de subtila despre asanumita creatio continua. Inainte insa de a porni pe drumul unor reflectii dificile si, in fond, greu – daca nu chiar imposibil – de urmat de catre ganditorii al caror crez e ateismul, Cardinalul Schönborn subliniaza faptul ca primele versete ale textului sacru al Genezei („La inceput Dumnezeu a creat cerul si pamantul”) reprezinta „temelia pe care se bazeaza tot ceea ce cred crestinii” (p. 17). Mai mult, aceasta credinta cu implicatii cosmologice este strans legata de insesi fundamentele eticii, motiv pentru care cateheza despre creatie a jucat inca din primele veacuri ale crestinismului un rol esential. In ciuda tonului, prudent, aratat fata de adeptii variantelor agnostice sau atee ale darwinismului, Schönborn nu evita sa afirme un lucru evidentiat si de Cardinalul Dulles S.J.: „Dumnezeu nu numai ca a creat la un moment dat totul, dar el sustine aceasta creatie si o calauzeste catre un anumit scop” (p. 18).

In fata ofensivei anti-darwiniste dezvoltata de unul din cei mai importanti ierarhi catolici contemporani, este firesc ca cititorul sa se intrebe, la un moment dat, de ce e nevoie de toate acestea? De ce ar dedica un teolog specializat in patristica, Cardinal al Sfintei Biserici Romane, atatea eseuri, cateheze, conferinte unei doctrine ce nu ataca direct credinta crestina? Raspunsul ni-l ofera descrierea darwinismului propusa de Cardinal: „Cand in 1859 Darwin si-a publicat faimoasa si influenta lucrare Originea speciilor, mesajul sau de baza era acela ca a descoperit un mecanism ce explica intr-o maniera autonoma dezvoltarea plantelor si animalelor, fara a mai fi necesara existenta unui Creator” (pp. 25–26). Intr-o incercare de a deconspira premisele epistemologice ale darwinismului, Schönborn expune mai intai una dintre doctrinele teologice des invocate de criticii acestuia, anume deismul. Pe scurt, este vorba despre postularea unui Dumnezeu creator, dublata, insa, de respingerea Providentei divine care sustine, perpetuu, in existenta tot ceea ce exista. Pentru a-si explica interventia, ierarhul vienez citeaza opiniile unor savanti precum Will Provine, Peter Atkins sau Richard Dawkins, care resping orice posibila referinta la cosmologia crestina. Ceea ce ii infurie pe toti acestia in luarea de pozitie a lui Schönborn si a ganditorilor crestini care descifreaza in filigranul creatiei existenta unui Dumnezeu Creator, este negarea caracterului stiintific al opiniilor lor. In Chance or Purpose? Schönborn nu se sfieste sa declare ca orice negatie a existentei divinitatii venita din partea unui savant pozitivist „nu este stiinta, ci ideologie” (p. 28). Acuzandu-si, la randul lor, adversarii de nestiintificitate, neodarwinistii lupta din rasputeri sa apere o paradigma care, deocamdata, inca le protejeaza locurile caldute din universitatile si centrele de cercetare din lumea de limba engleza.

Invocand mereu – impotriva oricarei tentatii fideiste – capacitatea ratiunii de a-l cunoaste, din lucrurile si fiintele lumii create, pe Creator, Schönborn sistematizeaza cele patru idei desfasurate in catehezele sale (pp. 38–39): 1) existenta unui Dumnezeu atotputernic, liber si suveran care a creat din nimic (ex nihilo) tot ceea ce exista; 2) varietatea creaturilor; 3) creatia este continuu sustinuta de Dumnezeu; 4) creatia este ghidata de Providenta divina. Metoda utilizata de Cardinal e aceea a investigatiei filosofice bazate pe virtutile cognitive ale ratiunii, sustinand prin aceasta dreptul oricarei persoane de a supune judecatii cercetarile „stiintifice” ale celor care pretind ca au dezlegat misterele vietii. Un savant crestin pe care Schönborn ni-l propune drept model spre finalul lucrarii sale este controversatul paleontolog iezuit Theilard de Chardin. Acest „mistic al evolutiei”, apologet al „punctului omega” – Mantuitorul Isus Cristos –, spre care ar fi orientat intreg procesul evolutiv, si-a dedicat intreaga opera edificarii unei sinteze a stiintei si teologiei. Pornind de la ipotezele lui de Chardin, Schönborn propune, la randul sau, un raport echilibrat intre stiinta si religie, domenii ale cunoasterii care sunt distincte fara a fi separate. Idealul scontat de autor este acela al unei situatii in care stiinta ar recunoaste necesitatea orizontului larg, metafizic, al credintei (p. 143).

O dezbatere neincheiata: stiinta si/sau credinta?

Desi se sprijina pe doctrina thomista de inspiratie aristotelica, autorul lasa, totusi, in umbra subiecte care ar merita o discutie amanuntita. De exemplu, ideea de fond prin a carei negare si-a construit Darwin intreg sistemul: imutabilitatea speciilor[8]. Daca vom citi manualele de filosofie thomista utilizate la inceputul secolului XX, unul din contraargumentele utilizate impotriva evolutionismului era acela al imutabilitatii oricarei specii, rezultata, conform doctrinei aristoteliciene clasice, din conjugarea „materiei” si a „formei”. Tinand cont de ireductibilitatea „formei” si de faptul ca aceasta nu poate cunoaste nici o variatie, nici o transformare, ipoteza unei posibile evolutii la nivelul exterior, material, al oricarei creaturi e inadmisibila. In aceasta perspectiva, afirmatia lui Stephen M. Barr – dupa care, desi sufletul este, intr-adevar, „forma” incoruptibila a trupului uman, acesta din urma ar fi putut evolua trecand prin toate stadiile intermediare intre maimuta si om – pare mai mult decat hazardata. De fapt, daca ne gandim la implicatiile ei, ipoteza lui Barr este mai mult decat stranie: cine si-ar putea imagina o maimuta cu suflet omenesc? Evitarea unor asemenea discutii sugereaza, poate, ezitarile Cardinalului de a se pronunta, din nou, in maniera in care facut-o in articolul din First Things prezentat mai sus. Surprins de violenta unora dintre reactii, si-a moderat tonul si a evitat reafirmarea categorica a metafizicii clasice, sistematizata de Sfantul Thoma d’Aquino si recomandata de Papa Leon al XIII-lea prin enciclica Aeterni Patris (1879).

Implicatiile propunerii urmatoare merita, si ele, o dezbatere consistenta: „Calea corecta ce trebuie urmata nu e aceea care consista in a alege fie povestea darwinista, fie povestea creationista, dupa cum le place unora sa sugereze, ci aceea a coexistentei scarii lui Darwin si a scarii lui Iacob” (p. 169). Sugestia Eminentei Sale e similara celei a Cardinalului Avery Dulles S.J., care, de asemenea, militeaza pentru armonia dintre stiinta si credinta sau, cel putin, pentru pacificarea raporturilor dintre ele. Intrebarea este daca o asemenea armonie e posibila de vreme ce autori importanti, precum Paul Hazard, Ioan Petru Culianu sau Jean Borella, probeaza faptul ca stiinta moderna, puternic impulsionata de ideologia iluminista, s-a edificat impotriva credintei si traditiei crestine. Analiza diacronica a Papei Benedict al XVI-lea din enciclica Spe salvi – unde se evidentiaza faptul ca tot cursul gandirii inspirate de autori precum Francis Bacon a generat o noua corelatie intre practica si stiinta, care a pornit tocmai de la negarea perspectivei clasice crestine asupra raportului dintre om si natura –, repune in discutie posibilitatea unui dialog autentic intre teologie si stiinta[9].

[1] Textul Cardinalului Christoph Schönborn poate fi citit, online, la adresa: Link

[2] Cf. articolul „The Design of Science”, publicat de revista catolica First Things: Link

[3] Link

[4] Articolul este cel mentionat deja la nota 2.

[5] Link

[6] Ii multumesc pe aceasta cale lui Andrei Codrescu, fara de a carui generozitate nu as fi putut citi prea curand volumul Cardinalului Schönborn.

[7] Versiunea in limba germana a cateheze lor poate fi citita la adresa: Link

[8] Schönborn citeaza fragmentul din On the Ori gin of Species by Means of Natural Selection, or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life, 1859, p. 20, unde Darwin afirma explicit: „I am fully convinced that species are not immutable”.

[9] Editia romaneasca: Scrisoarea enciclica Spe salvi a suveranului nostru pontif Benedict al XVI-lea catre episcopi, preoti si diaconi, catre persoanele consacrate si catre toti credinciosii despre speranta crestina, traducere de Pr. Mihai Patrascu, Iasi: Presa Buna, 2007, p. 22.

 

sursa> http://www.ideiindialog.ro/index.php?categorie=13&stire=112