Despre Acatistul Sfintei Cruci

Referitor la cinstirea Sfintei Cruci printr-un Acatist în care se zice la finalul fiecărui condac şi icos, ca unei persoane, „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!” şi la preamărirea ei în chip personificat ca o armă nebiruită şi de daruri dătătoare, precum şi ca un altar de jertfă al Arhiereului Hristos, încă de la început noi, creştinii, spunem că nu ne închinăm acesteia ca unui idol făcut din lemn, aşa cum o făceau în Vechiul Testament iudeii când se închinau idolilor din lemn şi de piatră făcuţi de ei pe culmile deluroase ale Israelului, fapt pentru care au şi fost pedepsiţi, ci ne închinăm ei cu ea, ca unui Lemn de viaţă dătător. Ne închinăm, aşadar, acesteia prin însăşi ea (crucea, căci nu ştim altfel să ne închinăm decât făcându-ne… semnul crucii) şi prin ea lui Dumnezeu, care i-a dat o putere aşa de mare încât, precum o zice şi acatistul, izgoneşte diavolii, revarsă tămăduiri tuturor celor ce bolesc, luminează lumea şi îngerii, dăruieşte celor ce-şi fac cinstitul semn darurile Sfântului Duh, aduce binecuvântarea lui Dumnezeu şi sfinţeşte sufletele.  Cu ea toate se pecetluiesc şi tot prin ea toate sunt pecetluite. Ea este pentru noi, ca şi creştini, totul. Aşadar, o avem cu noi pretutindeni: în biserici pe pereţi pictată, în slujbe de credincioşi însemnată, de preoţi cu binecuvântare dată, în luptă cu vrăjmaşii temută armă şi lui Dumnezeu închinare ne-ruşinată. Ea este, deci, mai mult decât un semn, sau un simplu lemn, ci este darul şi puterea lui Dumnezeu; este de fapt pecetea lui Dumnezeu în noi. În ea Îl vedem ca-ntr-o icoană pe Hristos răstignit. Prin ea cu noi este Dumnezeu. Ea este cheia uşii Raiului cu care ne mântuim şi prin care pe Hristos jertfit Îl preamărim.

Ştiu că mulţi s-au smintit citind acest Acatist, crezând iniţial că este vorba ori de o cădere în idolatrie, pentru că zic unii că ne închinăm obiectului sau semnului crucii în sine, ori că dăm dovadă de naivitate, pentru că îi atribuim Crucii însuşiri omeneşti; dar îl avem pe Sfântul Serafim de Sarov ca model şi îndemnător spre aceasta, fiindcă în pravila săptămânală a lui, el mereu citea Acatistul Sfintei Cruci în forma cum o regăsim şi noi astăzi.

Îmi mai aduc aminte şi de cuvintele unui stareţ pe care le-am auzit de curând la o mânăstire la care am mers, cum amintea în predică cuvintele unui bătrân pentru cinstirea Sfintei Cruci şi preţuirea Acatistului  închinat ei. El spunea că aşa cum la sfinţirea unei biserici sfântul prestol (sfânta masă) este sfinţită în mod personificat prin ştergerea, spălarea, ungerea şi înveşmântarea ei de către arhiereu, asemenea unui copil, aşa şi Sfânta Cruce este cinstită printr-un Acatist în mod personificat, pentru că puterea pe care o are  nu vine de la materia sau simbolul ei, ci a dobândit-o de la Hristos care S-a jertfit pe ea ca pe o sfântă masă. Astfel, puterea ei este de fapt a lui Hristos, şi închinându-ne aceleia, ne închinăm de fapt Lui, pentru că nimeni nu-şi face semnul crucii fără să ceară vreun folos oarecare, ori pentru că nădăjduieşte în materia lemnului sau în mod masonic în puterea simbolului, ci ca să obţină ajutor, har, binecuvântare şi sfinţire de la Dumnezeu. Vorbirea este, deci, personificată în Acatist tocmai ca să ne dăm seama că Hristos este Cel care lucrează prin ea mântuirea noastră.  Ce ar fi crucea fără Hristos răstignit pe ea?… Nici măcar armă împotriva diavolilor. Dar Hristos fără Cruce, ce fel de Hristos ar fi fost?… probabil aşa cum îl aşteptau iudeii pe Mesia să vină…  Cu ea, însă, se pecetluieşte, în numele lui Hristos, totul şi toate (natura, închinarea şi sufletul).

În această „Pecete” stă de fapt ascunsă o taină mare, pentru că prin pecetluire se realizează unirea deplină dintre om şi Dumnezeu.

„Crucii Tale ne închinăm Stăpâne,

şi Sfântă Învierea Ta slăvim”[1]

dan.camen.

________________________

[1] – Tropar ce se cântă la slujba Utreniei Înălţării Sfintei Cruci, după ce se termină a cincea înălţare a Crucii de către preot, când se aşează pe tetrapod în mijlocul bisericii, şi în loc de „Sfinte Dumnezeule” la săvârşirea Sfintei Liturghii. Vezi Mineiul Lunei lui Septemvrie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1908, pp.206-209

foto> Fresca din pridvorul bisericii „Sf. Gheorghe – Nou” din Craiova