RSS

Procesul crucifixului şi al icoanelor

23 Mar

DW-World.de / 21 martie 2011

Autor: Horaţiu Pepine, Redactor: Petre M. Iancu

La sfârşitul săptămânii trecute Marea Cameră a CEDO a dat o sentinţă care, prin implicaţiile ei, oferă protecţie juridică simbolurilor religioase care populează spaţiul public din ţările europene.

Sentinţa Marii Camere a CEDO pune capăt unui proces cu ample semnificaţii politice şi ideologice, care a durat 9 ani de zile. În vara anului 2002, Soile Lautzi, o italiancă de origine finlandeză, a dat în judecată şcoala la care erau înscrişi cei doi fii ai săi, Dataico şi Sami Albertin, invocând violarea principiului laicităţii.

În şcolile din Italia, în virtutea unui decret regal din 1926, toate clasele au obligatoriu câte un crucifix. Soile Lautzi a pretins însă că simbolul creştinismului expus pe peretele sălii de clasă exercită o presiune morală care o împiedică să le insufle copiilor săi propria viziune asupra lumii.

După trei ani de judecată, Justiţia italiană i-a respins cerererile, argumentând că un crucifix reprezintă nu doar un simbol religios, ci şi un „simbol istorico-cultural, având «o valoare identitară» pentru poporul italian şi, totodată, un simbol al sistemului de valori aflat la baza cartei constituţionale italiene”.

Soile Lautzi a depus însă plângere împotriva statului italian la CEDO şi a avut în primă instanţă câştig de cauză. În hotărârea din 3 noiembrie 2009 Curtea a admis că şcolile italiene violează articolul 2 din Protocolul nr 1 (dreptul la educaţie) şi articolul 9 (libertatea de conştiinţă şi religie) din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În 28 ianurie 2010 Guvernul Italiei cerea trimiterea cauzei în faţa Marii Camere a CEDO şi i se alăturau guvernele a 10 ţări membre a Consiliului Europei: Armenia, Bulgaria, Cipru, Federaţia Rusă, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, România şi San Marino.

Ateismul militant

În vara aceluiaşi an a avut loc o audiere la care au fost expuse principalele argumente. Avocatul acuzării a susţinut în esenţă că laicitatea admisă de Constituţia italiană pretinde o perfectă neutralitate a statului faţă de toate cultele religioase sau concepţiile filosofice asupra lumii. Or, câtă vreme statul afişează în şcolile sale un simbol creştin înseamnă că ia partea creştinismului, punând pe minoritari în dificultate.

Mai mult decât atât, statul italian ar institui o „tiranie a majorităţii”, care ar fi începutul unei veritabile „degenerescenţe a democraţiei”. În concluzie, acuzarea a pretins ca pereţii şcolilor şi tuturor instituţiilor publice să rămână goi ca expresie a unei perfecte neutralităţi şi imparţialităţi a administraţiei.

În replică, avocatul guvernului Berlusconi a atras atenţia că problema aflată în discuţie nu ar fi una propriu-zis juridică, ci mai degrabă politică şi ideologică, deoarece nu există nici un prejudiciu real, ci doar o polemică doctrinară alimentată de organizaţiile „ateismului militant”.

Chiar dacă avocatul reclamantei susţinuse că din punctul său de vedere „ateismul nu este o chestiune pertinentă”, reclamanta putând prea bine să fi fost evreică, protestantă sau chiar catolică, intervenţia guvernului italian a atins un aspect sensibil care a reuşit să solidarizeze în jurul său mai multe guverne.

Dacă 10 state membre ale Consiliului Europei au intervenit în acest proces este tocmai pentru că ateismul de stat din fostele regimuri comuniste a lăsat răni încă nevindecate.

Audierea din faţa Marii Camere a CEDO a reprezentat un moment semnificativ în istoria integrării europene deoarece este probabil pentru prima dată când experienţa istorică a Estului comunist (inclusiv Rusia) a reuşit să contribuie la o soluţie politico-juridică valabilă pentru întreaga Europă.

Laicitate şi toleranţă

Dar bătălia decisivă s-a dat în jurul conceptului de „laicitate”. Mandatat în mod colectiv de guvernele petiţionare, Joseph H. Weiler, reputat profesor de drept european la New York University Law School, a pledat în favoarea crucifixului.

A făcut-o nu pentru că ar fi un simbol desacralizat şi inofensiv, trecut în rândul tradiţiilor culturale, ci în numele unei toleranţe egal distribuite între oameni religioşi şi cei nereligioşi. În definitiv, a susţinut Joseph Weiler, în lumea contemporană se cască o prăpastie nu între diferitele confesiuni religioase, ci între credincioşi, pe de o parte, şi raţionalişti agnostici sau atei pe de altă parte.

Or, laicitatea, a continuat el, nu este cu adevărat imparţială, ea fiind parte activă în această dispută; laicitatea nu apără libertăţile religioase sau cultele minoritare, ci perspectiva non-religioasă.

În consecinţă, a susţinut profesorul Weiler, singura soluţie rezonabilă este toleranţa îngemănată cu respectul tradiţiilor politice instituite: dacă în Franţa, acolo unde laicitatea este o nobilă tradiţie care se trage de la Revoluţia franceză, echilibrul se obţine prin învăţarea respectului pentru cei religioşi, în Italia, acolo unde şcoala a rămas ataşată de simbolurile catolice, se cuvine învăţat respectul pentru raţionaliştii necredincioşi.

«Mesajul de toleranţă către celălalt nu trebuie să devină o formă de intoleranţă faţă de propria identitate», a spus profesorul Weiler, ca răspuns la cea mai gravă dilema în care se găseşte astăzi Europa occidentală.

La capătul deliberărilor, Marea Cameră a CEDO a constatat la sfârşitul săptămânii trecute că nu există nici un indiciu privind încălcarea dreptului la educaţie potrivit convingerilor proprii sau a libertăţii de conştiinţă şi a dat câştig de cauză statului italian.

Dar victoria este deopotrivă a ţărilor care au intervenit în proces şi a acelora care, fără să intervină, şi-au exprimat sprijinul pe teren diplomatic. E vorba de 20 de ţări europene care au pledat în favoarea menţinerii simbolurilor religioase în viaţa publică.

Cazul icoanelor româneşti

Sentinţa CEDO are pentru România consecinţe directe. În 2005, profesorul de filozofie, Emil Moise, după modelul italiencei Soile Lautsi, a dat în judecată şcoala de arte plastice la care învăţa fiica sa. El reclama faptul că icoanele de stil bizantin, expuse pe pereţii sălii de curs, ar „periclita dezvoltarea mentală, spirituală şi morală” a copiilor pricinuindu-le „suferinţe directe”.

Profesorul de filozofie, care este şi preşedinte al Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, a dezvoltat pe larg punctul său de vedere care revendica pe de o parte neutralitatea confesională a şcolii, iar pe de alta susţinea că religia ortodoxă este prin ea însăşi discriminatorie, deoarece ar cultiva „valorile de inferiorizare a femeilor”.

Emil Moise a pierdut procesul, dar a sesizat CNCD, care în luna noiembrie 2006 i-a dat câştig de cauză, emiţând o recomandare către Ministerul Educaţiei de a asigura o deplină neutralitate confesională sau, cu alte cuvinte, de a scoate icoanele de pe pereţii şcolilor.

Dar în ciuda faptului că acţiunea lui Emil Moise a fost formulată în termeni aproape identici cu cei ai italiencei Lautsi, situaţia românească e departe de a fi aceeaşi cu cea din Italia. În România nu există nici o lege sau hotărâre de guvern privind afişarea unor însemne religioase.

Icoanele au fost expuse în multe şcoli româneşti prin iniţiative spontane şi locale ca urmare a curentului de recuperare a tradiţiilor interzise de comunism.

Totuşi guvernul, deşi nu a reglementat în niciun fel prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice din România, a refuzat să urmeze recomandarea CNCD, care, în opinia sa, „ar putea contraveni obligaţiei de neutralitate a statului, echivalând cu suprimarea manifestării convingerilor religioase ale unora din cetăţenii săi”.

În cele din urmă, guvernul a cîştigat procesul împotriva CNCD la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi dacă nu ar fi existat în prealabil cazul Lautsi vs. Italia am fi asistat, cu siguranţă, la cazul Moise vs. România.

sursa>

http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6477506,00.html

foto>

http://rapcea.ro/wp-content/uploads/2011/03/image-2011-03-18-8404679-41-sala-clasa-napoli.jpg

 
Un comentariu

Scris de pe Martie 23, 2011 în articole, citadela, diverse, Icoane, religie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One response to “Procesul crucifixului şi al icoanelor

  1. claudiu nitisor

    Martie 23, 2011 at 10:42 am

    In afara subiectului :( .
    Sunteti amabil sa imi raspundeti (pe blogul meu) la intrebarea: tu ce sti despre Valcea? ( http://claudiunitisor.wordpress.com/2011/03/23/tu-ce-stii-despre-valcea )
    puteti sterge acest comment sau puteti sa le dati sansa si unor cititori ai blogului dvs. isi spuna parerea (stiu ca stiati asta :) ). Nu este vb despre vizite ci chiar ma intereseaza comantariile dvs.
    Va multumesc.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: