2012 sau Apophis?

2012 sau Apophis?

Mai multe persoane m-au întrebat dacă pe 21 decembrie 2012 va avea loc sfârşitul lumii, aşa cum spune filmul… lui John Cusack? Erau persoane de diferite vârste şi unele dintre ele nu aveau bogate cunoştinţe cinematografice, însă aflaseră de profeţie şi de film şi acum erau oarecum tulburate.

Le-am răspuns că acel film, pentru a scoate profituri uriaşe, avea nevoie de o strategie de marketing foarte bine pusă la punct şi speculativă, şi astfel au exploatat la maxim “profeţia” mayaşă. Încă din 2003, de când s-a făcut legătura între “profeţie” şi sfârşitul calendarului mayaş aceştia, probabil, au pus la cale toate detaliile pentru ca prin film să se agite spiritele; mai ales că ar mai rămâne de trăit doar 3 ani de la … avertismentul lor. De fapt „profeţia” mayaşă nu e o profeţie în sine, ci este o concluzie  la care au ajuns unii mai recent (că tot se apropie vremea) şi care se leagă de sfârşitul calendarului mayaş, ce se termină pe 21 decembrie 2012.

La momentul întrebării am răspuns fiind nedocumentat ştiinţific, afirmând doar ceea ce ştiam şi ce presupuneam în mod logic. Le spuneam că este un nonsens faptul că mayaşii, care au prezis sfârşitul lumii, au sfârşit mai înainte de… sfârşit. Dacă neamul nu le-ar fi pierit, atunci în mod logic profeţia lor ar fi putut naşte acum, pentru unii, mari semne de întrebare. Iarăşi, sfârşitul lumii înseamnă mai mult decât o alăturare şi inversare simetrică de cifre 2012= 20 decembrie. De asemenea, le-am zis că sfârşitul lumii nu are loc doar într-o singură zi, ci e nevoie de ceva timp şi de ceva… semne. Un sfârşit care nu are semne e irealizabil, cel puţin d.p.d.v. logic. Astfel că acele distrugeri apocaliptice din film nu pot avea loc toate în aceaşi zi, aşa cum le prezintă filmul în mod distorsionat. Venirea Domnului însă va fi precum a unui fur noaptea (II Petru 3, 10), adică la un moment şi un loc bine stabilit, precis şi necunoscut (Mt. 24, 36). Le-am vorbit apoi despre semnele venirii Mântuitorului, aşa cum Biserica ne învaţă.

Documentându-mă ulterior am aflat şi alte amănunte interesante, bune de ştiut, care întregesc oarecum cunoştinţele în această privinţă. Am găsit o bună şi completă explicaţie a fenomenului, scrisă în patru părţi, pe care o puteţi găsi AICI. Eu m-am rezumat la a insera în postare doar frazele şi paragrafele cele mai importante pentru a fi reţinute mai uşor:

– principiul ciclicităţii la mayaşi> “Mayasii înţelegeau diferit timpul faţă de omul modern de azi. Noi vedem timpul ca fiind linear; el poate fi încetinit, după cum chiar a demonstrat teoretic Albert Einstein, însa “curge” într-o singură direcţie. Prin contrast, mayaşii credeau că timpul “curge” în cicluri care se repetă periodic, la finele fiecăruia începând unul nou, şi că ciclurile temporale işi au originea în Centrul Cerului, denumit de ei Hunab Ku, un fel de “pântece cosmic”, care a dat naştere lumii noastre şi care o va distruge pentru a face loc alteia. Hunab Ku, pentru care mayaşii aveau în scrierea lor şi o ideogramă, era asimilat zeului suprem, Creatorul”;

– calendarul mayaş> “Calendarul maya începe în 12 august 3114 î.Hr. şi se încheie la 21.12.2012. El conţine 5 subdiviziuni temporale. În ordine, de la cea mai mică la cea mai mare, acestea sunt (în transcriere aproximativă): k’in, winal, tun, k’atun, baktun. K’in – înseamna o zi, winal – o perioadă de 20 de zile (asemănătoare cu luna noastră), tun – este un an de 360 de zile, iar k’atun – 20 de ani a câte 360 de zile fiecare. În fine, baktun reprezintă o perioada de 400 de ani, adică 20 de k’atuni. 13 baktuni formau un Mare Ciclu, adică 1.872.000 zile, notat 13.0.0.0.0.”;

– Quetzalcoatl – prefigurare a lui Hristos> “Piramida de la Chichén Itzá a fost construită în aşa fel încât, în timpul echinocţiilor, soarele în apus aruncă o umbră semănând perfect cu cea a unui şarpe, coborând pe treptele dinspre nord ale ale construcţiei. Şarpele acesta este reprezentarea alegorică a zeului Kukulcan – la mayaşi sau Quetzalcoatl – la azteci (nume însemnând “şarpele cu pene”), asimilat ulterior de populaţiile Americii Latine cu Iisus Hristos […] Aztecii au ridicat la Teotihuacán (”Oraşul Zeilor”), lângă Mexico City, Piramida Soarelui, închinată aceluiaşi zeu Quetzalcoatl”;

– şarpele din piramidă> “Bazându-se pe această combinaţie între divinităţi şi calcule matematice, ei au aflat, îin mod incredibil, încă de acum 4.000 de ani, ceea ce noi ştim de doar câteva decenii: anume că pe 21 octombrie 2012 va începe alinierea soarelui nostru cu stelele din centrul Căii Lactee! Alinierea culminează, conform calculelor mayaşe – confirmate de savanţii moderni – în ziua solstiţiului de iarnă, 4 Ahau 3 Kankin (13.0.0.0.0) sau 21 decembrie 2012 în calendarul nostru. La această dată, lumina şi umbra îl vor proiecta pe “Şarpele cu pene” coborând pe treptele piramidei Chichén Itzá, care la bază are un cap mare de şarpe sculptat în piatră. Acest fenomen se petrece de două ori în fiecare an, însă la solstiţiul de iarnă al lui 2012 ceva special se va întampla. La apus, umbra marginii de N-V a piramidei va proiecta un tipar de lumină care îmbrăţişează şi iluminează capul de şarpe sculptat de la baza scărilor. Într-o perioadă de 32 de minute şarpele, alcătuit din această alternanţă de lumină şi umbră, va coborâ pe pământ, pe masură ce soarele părăseşte fiecare treaptă, mergând din vârf până la bază. Pe lângă aceasta, pe 21 decembrie 2012, în jurul orelor 11:11, coada şarpelui proiectată din vârful piramidei va ţinti exact înspre constelaţia Pleiadelor, într-o aliniere asemănătoare celei pe care o are piramida lui Quetzalcoatl din Teotihuacán sau piramidele egiptene de la Gizeh. Atunci, cred mayaşii, odată cu revenirea pe pământ a lui Quetzalcoatl, lumea noastră se va sfârşi prin foc, iar “pântecele cosmic” Hunab Ku va da naştere unui nou soare, numit de mayasi “Cel de-al Şaselea Soare”, o altă lume mai evoluată urmând să se nască”;

– confirmarea oamenilor de ştiinţă> “Oamenii de ştiinţă au confirmat ceea ce mayaşii ştiau de mult timp: anume că la data solstiţiului de iarna 2012, soarele se va afla în “aliniamentul galactic”, adică va fi pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic (linia care împarte în două Calea Lactee, divizând-o în 2 hemisfere sau lobi)”;

– aliniamentul galactic> “Dacă asemenea aliniamente au mai apărut în anii 3000 î. Hr. şi 1500 î. Hr., deosebirea este că, de această dată, la 21 decembrie 2012, centrul soarelui nu doar că se va afla pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic, dar el se va suprapune chiar peste Centrul Galaxiei.  În plus, cu ocazia aceleiaşi alinieri, Tăietura Neagră (regiune de praf interstelar de la nordul Centrului Galactic până dincolo de constelaţia Acvilei, marcată în imagine ca “Dark Rift”), pe care mayaşii o cunoşteau şi o numeau “Drumul Negru” (Xibalba be), se întinde exact peste Ecuatorul Galactic, în locul în care soarele se va afla în 2012”;

– răcirea globală> “Începând cu 2012, procesul de răcire globală va cuprinde Pământul, iar la mijlocul secolului 21, întreaga planeta va fi cuprinsă de temperaturi scăzute, aprecia un expert al Observatorului Academic al Rusiei. Cauza acestei scăderi a temperaturii este micşorarea fluxului de radiaţii solare, aprecia Habibulo Abdusamatov (în 2006). Până în anul 2035, nivelul radiaţiilor solare va atinge minimul, iar 15 ani mai târziu se aşteaptă o răcire accentuată a climei”.

Acum că am limpezit oarecum “apele” în privinţa “profeţiei” mayaşe, am să fac referire în postare şi la altă “profeţie”, de data aceasta venită din partea cercetătorilor, adică a oamenilor de ştiinţă. Puteau ei să stea mai prejos decât mayaşii? Am aflat dintr-o ştire că cercetătorii ruşi au avut o întâlnire secretă (sic!) pentru a salva Pământul de la coliziunea cu un asteroid, botezat Apophis 9942. Această ştire are şi alte câteva elemente în comun cu profeţia mayaşa decât aceea că se referă la un cataclism apocaliptic care declanşează sfârşitul lumii.

Apophis era “spiritul antic al răului şi distrugerii, zeul demon-şarpe în mitologia egipteană, care locuia în întunericul etern. Zilnic, aştepta să distrugă Barca Solară a lui Ra care plutea deasupra cerurilor. Rolul primordial al lui Ra era să-l învingă pe Apophis şi să-l oprească de la distrugerea bărcii”. Este vorba astfel tot de un şarpe, de data aceasta întruchipând răul.

Înfrângerea şarpelui este menţionată într-un papirus aflat la British Museum, care este datat din jurul anului 300 î.Hr., dar care conţine elemente lingvistice cu 2000 de ani anterioare: “Apophis este tăiat în bucăţi si ars; pentru ca această înfrângere să fie mai eficientă, sunt adăugate indicaţii practice de magie, printre care desenarea imaginii lui Apophis colorată în verde pe o foaie nouă de papirus, închiderea ei într-o cutie pecetluită, aruncarea acesteia în foc şi scuiparea asupra ei de patru ori”. Oare aşa au de gând să facă cu asteroidul Apophis şi oamenii de ştiinţă pentru a-l distruge? Îl vor da focului rachetelor ca să-l spargă în bucăţi?… O-m trăi şi o-m vedea! Dacă însă ne legăm de numărul care întregeşte denumirea asteroidului, putem spune că cei care l-au ales nu l-au pus întâmplător. Daca adunăm ultimele două cifre de la final obţinem 6 care, împreună cu primele două întoarse invers, dau… 666. Or fi vrut prin aceasta să arate că Apophis este într-adevăr “distrugătorul” sau că, potrivit unei înţelegeri mai mistice, va avea loc sfârşitul lumii în care diavolul este actorul principal şi care distruge pământul. Pentru altcineva mai superficial aceste lucruri par nesemnificative, de luat în râs, însă sunt bune de ştiut şi de cercetat.

În această a doua “profeţie”, un alt element asemănător primeia iese în faţă: ciclicitatea. Acest asteroid se pare că “ar putea trece în 2029 la 30.000 de kilometri de planetă, mai aproape decât unii sateliţi geostaţionari, şi ar putea intra în coliziune cu Tera şapte ani mai târziu (13 aprilie 2036)”. Nu se ştie însă nimic sigur; prima trecere pe lângă orbita pământului “va modifica orbita asteroidului şi abia atunci se va afla dacă la următoarea trecere se va ciocni cu Pământul”. Asemenea filmelor apocaliptice, acesta “s-ar prăbuşi în apele Atlanticului, la 1.000 de kilometri de Coasta de Est a Americii, şi ar genera valuri tsunami de 17 metri înălţime care, odată ajunse pe uscat, ar distruge totul în calea lor. Energia degajată în cazul unui asemenea impact ar fi de 100.000 mai mare decât cea generată de bomba atomică de la Hiroshima”. “Coliziunea ar crea un nou deşert de mărimea Franţei”. Dimensiunea asteroidului este de 350 m, cum la mayaşi ‘tun’-ul avea 360 zile. Totul pare aranjat ca pentru un scenariu de film tip Armagedon produs de Hollywood. Până şi numele asteroidului începe cu „Apo” de la … Apocalipsă.

~~~+~~~

Deci până la urmă, care dintre cele două este adevărată? Vom muri în 2012 sau în 2029 şi 2036? :) Amândouă teoriile se fundamentează pe realităţi pe care noi acum le trăim şi le vom trăi, dar fiecare “profeţie” o desfiinţează într-un fel pe cealaltă, tocmai deoarece fiecare din cele două se consideră drept “profeţia care anunţă sfârşitul lumii”. Cum pot fi ele în acelaşi timp şi adevărate şi mincinoase? Şi una şi cealaltă sunt evenimente pe care noi trebuie să le cercetăm, să le luăm în seamă, fiindcă au şi un sâmbure de adevăr. Avem însă încredinţarea, creştini fiind, că sfârşitul lumii va fi altfel. Asemenea profeţiilor sibilelor din anticihitate care, păgâne fiind, s-au dovedit adevărate şi chiar mesianice, aşa şi aceste două aşa-zise “profeţii” pot fi folositoare creştinului, considerându-le drept semne ale venirii adevăratului sfârşit al lumii.

“Profeţia” mayaşă este folositoare pentru exactitatea calculului privind alinierea galactică (şi însemnătatea acestui fapt pentru pământ), şi pentru asocierea şarpelui cu pene “Quetzalcoatl” cu Iisus Hristos, ca prefigurare. Este interesant în acest sens şi spectacolul de umbre care vor cădea asupra acestui şarpe la momentul fixat şi importanţa lui dacă este interpretat mai mistic.

“Profeţia” oamenilor de ştiinţă este şi ea folositoare, fiindcă ne avertizează asupra unui potenţial şi real pericol asupra umanităţii. De asemenea, o posibilă coliziune cu un asteroid este semn vădit al sfârşitului lumii (Apoc. 8, 10-11 şi 9, 1-2).

Nu pot să nu remarc faptul că în filmul „2012”, ca şi în proaspătul „Avatar” al lui James Cameron, aceeaşi ură faţă de umanitate este resimţită la tot pasul, în filmul 2012 fiind datorată fatalismului exagerat de tip hollywoodian. La mayaşi această problema este oarecum mascată de faptul că ei credeau că odată cu venirea unui nou ciclu temporal se va naşte şi o nouă specie umană, mai evoluată decât precedenta.

Având aceste semne nu înseamnă că de acum vom putea sta liniştiţi până cel puţin în 2036, pentru că, într-o oarecare măsură, şi noi contribuim la accelerarea venirii sfârşitului lumii prin faptele noastre, iar efectele produse de aceste aşa-zise “profeţii” pot avea influenţă şi asupra vieţii noastre. Ele pot fi semne ale venirii Domnului a doua oară pe pământ sau ani în care cei care controlează lumea îşi manifestă puterea în mod distructiv.

dan.camen.