RSS

Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafarul de la Lainici

30 Apr

CUVIOSUL PĂRINTE PROTOSINGHEL IRODION

IONESCU – „LUCEAFĂRUL DE LA LAINICI” [1]

Argumente pentru canonizare

Nota: Textul de mai jos reprezinta studiul PC Pr. Lect. Univ. Dr. Ion Niţă Rizea publicat in revista Mitropolia Olteniei, anul LXI (721-724), nr. 1-4, Ianuarie-Aprilie, 2009, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2009, pp. 143-167

Pr. Lect. Univ. Dr. ION NIŢĂ RIZEA

Între marii părinţi duhovniceşti ai monahismului românesc care au strălucit în mănăstirile din Oltenia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la loc de frunte se află Cuviosul Părinte Protosinghel Irodion Ionescu (1821-1900), stareţ al mănăstirii Lainici (jud. Gorj).

Călugăr de mare înfrânare şi neîncetată rugăciune[2], Cuviosul Părinte Irodion, cu personalitatea sa aureolată de sfinţenie, a dominat timp de o jumătate de secol viaţa duhovnicească a mănăstirii Lainici.

S-a născut la Bucureşti, în anul 1821.[3] Părinţii săi, buni creştini, i-au dat la botez numele de Ioan.[4] De tânăr, a intrat în nevoinţa călugărească la mănăstirea Cernica, de lângă Bucureşti, veche ctitorie a vornicului Cernica Ştirbei (1608).

Aici, la Cernica, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, stareţul Gheorghe (1730-1806),[5] ucenic al Sfântului Cuvios Paisie Velicovschi de la Neamţ, reorganizase, în duh neo-isihast athonito-paisian, obştea mănăstirii, adunând în jurul său mulţime de ucenici râvnitori spre cele sfinte, între aceştia numărând-se şi Sfântul Ierarh Calinic (1787-1868). Prin Diata sa din 1785, adevărat „tratat de duhovnicie”, stareţul Gheorghe reuşise să creeze la Cernica o identitate duhovnicească şi culturală nouă şi puternică, statornicind rânduiala vieţii de obşte, unde trăirea şi practica vieţii în Hristos erau impregnate de un veritabil duh românesc.[6] Urmaş devotat al stareţului Gheorghe, Sfântul Ierarh Calinic, stareţ al mănăstirii din 1818, avea să continue opera de revigorare a vieţii monahale cernicane, „ostenindu-se şi trudindu-se pentru binele obştii” neîncetat, încât în timpul stăreţiei sale (1818-1850) mănăstirea Cernica avea să devină o adevărată oază duhovnicească de rugăciune şi de nevoinţă, unde îşi căutau mântuirea în jur de 350 de călugări şi fraţi, un important centru de cultură şi de spiritualitate ortodoxe, în duhul iubirii frumuseţilor filocalice, care atrăgea din toate părţile ţării nu numai viitori monahi, ci şi credincioşi mireni, dornici de a trăi o viaţă cu adevărat creştinească, apropiată de poruncile Domnului.[7]

Spre „chinovionul” de la Cernica, Bunul Dumnezeu i-a îndreptat paşii şi tânărului Ioan Ionescu, în dorinţa sa de desăvârşire. Impresia puternică pe care viaţa îmbunătăţită de la Cernica o va fi făcut asupra sufletului tânărului Ioan, în vizitele sale întreprinse aici, încă din copilărie, împreună cu mama sa, apoi atmosfera de evlavie din casa părintească, ca şi întâmplările nenorocite abătute asupra capitalei ţării, în primele decenii ale secolului al XlX-lea – ucideri, cutremure de pământ, năvăliri de oşti străine, jafuri şi prădăciuni -, toate acestea vor fi contribuit, în mod decisiv, în luarea hotărârii de către Ioan de a intra în viaţa duhovnicească a mănăstirii Cernica, spre a-I sluji lui Dumnezeu în chipul vieţuirii monahiceşti.

Odată intrat în mănăstire, fratele Ioan a deprins în scurt timp meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi îi întrecea cu rugăciunea, smerenia, cinstea şi ascultarea.[8] A primit marele şi îngerescul chip al schimniciei, cu numele de Irodion,[9] la 3 decembrie 1846, după cum aflăm din Condica de călugăriri a mănăstirii Cernica.[10]

După tunderea sa ca monah la mănăstirea Cernica, Cuviosul Irodion a început să-şi sporească şi mai mult ostenelile duhovniceşti, scopul său fiind dezrădăcinarea patimilor şi apropierea tot mai mult de Dumnezeu prin sădirea virtuţilor, aducătoare de har. Se ştie că de pe acum el postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osârdie, nu lipsea niciodată de la slujbele bisericeşti, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele. Toţi vieţuitorii mănăstirii, bătrâni şi tineri, îl respectau şi îl iubeau, pentru că era smerit, blând şi sârguitor la toate nevoinţele cele grele ale vieţii monahale. Sfântul Calinic, îl preţuia şi se bucura tare mult, văzându-l pe Cuviosul Părinte Irodion plin de darul lui Dumnezeu şi înălţat la atâta curăţie a minţii şi a liniştii lăuntrice, încât lumina înaintea tuturor ca o adevărată lumină cerească.

Înaintând atât de repede în viaţa cea duhovnicească, Cuviosul Părinte Irodion a fost hirotonit, în scurt timp, diacon şi apoi preot al mănăstirii. Astfel, într-un document recent descoperit în arhiva mănăstirii Cernica aflăm că la data de 22 decembrie 1846 Cuviosul Părinte Irodion era deja hirotonit preot şi semna cu „Irodion Ieromonahu”.[11] Se pare că acum a fost hirotesit şi duhovnic al mănăstirii.

În anul 1850, Sfântul Calinic de la Cernica (1787-1868), devenind episcop al Râmnicului-Noul Severin şi cunoscând îndeaproape viaţa şi petrecerea Cuviosului Părinte Irodion, l-a adus de la Cernica la schitul Lainici,[12]  de pe Valea Jiului, odată cu venirea sa la noua reşedinţă episcopală[13] din „Capitala Craiovei” (25 noiembrie 1850).[14] Credem că venirea Cuviosului Părinte Irodion la Lainici s-a întâmplat cel mai probabil în decembrie 1850 sau ianuarie-martie 1851. Dintr-o Delă din 12 aprilie 1851, descoperită, de curând, în Arhiva Episcopiei Râmnicului, aflăm că Părintele Irodion fusese, înainte de această dată, eclesiarh la Lainici şi avea rangul de protosinghel: „Atingătoare de orânduirea Cuviosului Ieromonah Gavriil, îngrijitor Schitului Lainici sud Gorj. Şi recomandaţia făcută mai în urmă de epitropul acestui Schitu în favoarea monahului Daniil, precum şi orânduirea de egumen a Cuviosului Monah Chirii în locul sus arătatului ce şi-a datu demisia. Şi orânduirea Cuviosului eromonah Luca stareţ la Schitu, precum şi eclisiiarh pe… în locul Cuviosului protosinghel Ierodion”.[15] Când a primit Cuviosul Irodion rangul de protosinghel nu ştim,[16] dar înclinăm să credem că înainte de anul 1850, pe când se afla încă vieţuitor al Cernicăi.

Din textul Delei mai aflăm că venirea la schitul Lainici a Cuviosului Părinte Irodion s-a întâmplat în vremea egumenului Daniil.

Ajuns la Lainici, Cuviosul Părinte Irodion s-a adaptat repede atmosferei de aici. Frumuseţea deosebită a locului, liniştea şi atmosfera de rugăciune de la Lainici l-au făcut să lase Cernica şi să se lege definitiv cu sufletul de această veche vatră monahală.[17]

Fire blândă şi bună, veşnic senină şi plecată Domnului, Cuviosul Părinte Irodion s-a supus, îndată ce a intrat în obştea de la Lainici, la grele nevoinţe şi încercări, spre a se învrednici de primirea darurilor Sfântului Duh.

Cu toate că venea de la Cernica cu o bogată experienţă duhovnicească, care îl legitima spre a fi conducător al obştii monahale de la Lainici, şi cunoscând însemnătatea votului ascultării, Cuviosul Părinte Irodion s-a supus de bunăvoie ascultării conducerii pe care a găsit-o la Lainici. În smerită evlavie, cu măsură şi răbdare îşi ducea la îndeplinire în fiecare zi pravila şi răspundea cu dragoste părintească şi cu sfatul cel înţelept la orice nevoie venită din partea obştii, căreia acum îi aparţinea. Căci cunoştea foarte bine regulile vieţuirii călugăreşti, dar şi rânduiala slujbelor bisericeşti, dovadă fiind şi ascultarea de eclesiarh al mănăstirii pe care o îndeplinise. Şi cum lumina nu poate fi ascunsă sub obroc, Cuviosul Părinte Irodion va fi recunoscut în scurt timp părinte duhovnicesc de către obştea de la Lainici, devenind astfel, „pentru cei nouăsprezece şezători acolo şi fraţi sub ascultarea sfântului schit”,[18] adevărată pildă de smerenie, evlavie şi vieţuire în Hristos.

Mai mult, succesiunea rapidă a stareţilor, începând din anul 1851, cu un ritm regulat de un an de zile fiecare, trebuia repede stopată, pentru că ea aducea instabilitate şi dezordine în viaţa obştii de la Lainici.[19] Iar cel care putea să readucă ordinea şi buna rânduială în mănăstire era Cuviosul Părinte Irodion. Acest fericit moment avea să se ivească îndată, odată cu demisia stareţului Chirii (1853-1854).

Om al ordinii şi al bunei chiverniseli, aplecat tot timpul spre nevoile sufleteşti ale fraţilor de la schit, Cuviosul Părinte Irodion a fost numit de către Sfântul Ierarh Calinic, la 15 iunie 1854, egumen al schitului Lainici.[20] Cartea sa de numire este redactată astfel: „Dat-am smerenia noastră această carte Cuviosului eromonah Irodion pe care, după chibzuirea ce am făcut, l-am orânduit stareţu părinţilor şi fraţilor de la schitu Lainici din judeţul Gorju, precum şi chivernisitor cestei şi celorlalte chiverniseli ale acelui schit, în locul Cuviosului eromonah Chirii, cel ce şi-au dat dimisia…”.[21] Datorită însuşirilor sale alese de părinte duhovnicesc, Sfântul Calinic l-a făcut pe Cuviosul Irodion duhovnicul său.[22]

Cu toate că alegerea ca stareţ a Cuviosului Părinte Irodion a fost primită cu mare bucurie de obştea de la Lainici – ca şi de cea de la schitul Locurele, situat în apropierea mănăstirii Cuviosul Irodion a demisionat, în mod surprinzător, din acest post după un an, în 1855. Motivele demisiei nu ne sunt cunoscute. Cert este că la 30 iunie 1855 s-a trimis Episcopiei Râmnicului-Noul Severin o cerere semnată de toţi monahii şi fraţii schitului Lainici, în care se arăta că, spre părerea lor de rău, stareţul Irodion a demisionat şi că doresc cu toţii să fie numit stareţ iconomul Dorotei, „ca să ne fie povăţuitor duhovnicesc în locul părintelui Irodion”.[23] În urma acestei cereri colective, episcopul Calinic l-a numit stareţ pe Dorotei, la 2 iulie 1855.[24]

După un an de la numirea sa ca stareţ, Dorotei a cerut binecuvântarea arhierească „de a rămânea în pace şi linişte despre această însărcinare”.[25] L-a urmat stareţul Marcel, de la Cernica,[26] timp de un an, până când a fost numit stareţ, pentru a doua oară, Cuviosul Părinte Irodion, în anul 1857.

Această a doua numire ca stareţ a Cuviosului Părinte Irodion, la 1857, apare într-o însemnare făcută într-un Triodion: „Anul 1857, martie 29, am venit cu părintele Irodion stareţu aici pentru slujba părinţilor”.[27] Numirea şi funcţionarea ca stareţ a Cuviosului Irodion este confirmată şi de actul de numire a noului stareţ ce i-a urmat, între 1858 şi 1859.[28]

În septembrie 1859, Cuviosul Părinte Irodion a fost numit, pentru a treia oară, stareţ la schitul Lainici. Numirea sa avea ca scop, printre altele, curmarea instabilităţii ce se manifestase de câţiva ani la conducerea obştii monahale de la Lainici. Iar singurul în măsură să pună capăt acestei instabilităţi era tot fostul stareţ Irodion.

De aceea, prin Jalba monahilor din schitul Lainici, înregistrată la Episcopia Râmnicului-Noul Severin la 7 august 1859, cu nr. 1122, cu menţiunea Jalba monahilor din schitul Lainici, prin care cer să fie adus un nou stareţ la acest schit cuviosul Irodion, toţi vieţuitorii de la Lainici cereau ca Sfântul Calinic să le trimită stareţ „…pe părintele Irodion ca să ne fie păstor, precum şi mai nainte ne-au fost. Şi cu înscris încredinţăm Preasfinţiilor voastre, şi sfinţiei sale părintelui Irodion, că nu vom eşi din cuvântul ce ni se va porunci, pentru mântuirea noastră, până la sfârşitul vieţii noastre şi de aceasta ne rugăm să nu ne laşi, ci să ne fii milostiv şi cum Duhul Sfânt te va lumina asupra nevredniciei noastre. Ai Preasfinţiei Voastre smeriţi şi plecaţi (ss) Callinic monah, Iovinalie monah, Mitrofan monah. Toată obştea părinţilor din schitul Lainici”.[29]

Jalba scoate în evidenţă una dintre cauzele instabilităţii conducerii obştii de la Lainici. Dacă obştea fraţilor era unită şi hotărâtă în a cere numirea şi schimbarea stareţilor, în ascultare ea era dezbinată, de vreme ce stareţii se schimbau în această vreme atât de des. Apoi, jalba scoate în evidenţă personalitatea deosebită a Cuviosului Părinte Irodion în conducerea spirituală şi administrativă a obştii de la Lainici. Toţi îl cinsteau şi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc.

La solicitarea monahilor de la Lainici de a pune stareţ pe Cuviosul Părinte Irodion se alătură şi urmaşii ctitorilor mănăstirii, care scriu episcopului Calinic: „Subscrişii ne aflăm ramură de titori ai sfântului schit Lainici şi cu apropiere învecinaţi şi vedem o mare nedumerire între părinţii călugări, numai de la un timp de vreme… iar acum părinţii zic că au dorinţa a avea soţietate şi de stareţi pă părintele Erodion cel ce a mai fost şi fiindu-ne plăcut şi nouă duhul înţelepciunii sale, este cu smerenie rugat şi din parte-ne Preasfinţia Sa Părintele Episcop să binevoiască a ne îndeplini această cerere de obşte, nădăjduind că doar va rămânea împăcaţi…”.[30] Iată cum calităţile Cuviosului Părinte Irodion erau de toţi recunoscute. La rândul său, stareţul Luca înaintează şi el o lungă cerere episcopului Calinic, în care îşi spune necazul, greutăţile pe care le întâmpină din partea unor fraţi în administrarea şi buna gospodărire a schitului, şi în final cere: „…cu zmerenie rog înţelepciunea Preasfinţiei Voastre a binevoi să orânduiască stareţi chiar pe părintele Erodion căruia voi fi supus cu metanie. 1859 avgost 27. Luca eromonah”.[31]

În urma acestor insistente cereri, episcopul Calinic l-a numit pentru a treia oară stareţ pe încercatul Părinte Irodion, poruncind vieţuitorilor nu numai să-l cunoască ca stareţ, ci „… dându-i toată cuvenita ascultare, cinste şi supunere la cele ce vă va povăţui.[32]

Odată numit stareţ, Cuviosul Părinte Irodion a desfăşurat în această vreme (până în iunie 1863) o activitate remarcabilă, lucrând cu sârg la buna chivernisire a mănăstirii.

Mai mult, a sprijinit din tot sufletul pe monahii Luca şi Cleopa, care nu terminaseră tencuirea schitului Locurele unde locuiau, şi, chiar la o lună de la instalarea sa, a cerut episcopului Calinic permisiunea de „a sfinţi biserica cea nouă de la Locurele„.[33] În anul 1860 aceasta a fost, într-adevăr, sfinţită.

Destoinicul stareţ Irodion şi-a îndreptat atenţia şi spre sporirea numărului monahilor de la Lainici, care era în scădere. De aceea, în ianuarie 1860, el a cerut episcopului să-i aprobe tunderea în monahism a patru fraţi.[34] Apoi, la 1 iunie 1861 a dat un înscris, prin care vindea nişte obiecte de cult şi dăruia schitului toţi banii primiţi.[35]

Pentru cinstea şi vrednicia lui, Sfantul Calinic, episcopul Râmnicului-Noul Severin, l-a chemat la Craiova şi i-a încredinţat, după propria-i mărturisire, un post la episcopie. Se pare că i-a rânduit chiar postul de eclesiarh, însă, la scurt timp, Cuviosul Părinte Irodion a cerut grabnic permisiunea de a se înapoia la schitul său, motivând că schitul se află „într-o tristă poziţie…în comparaţie cu evlavia ce am avut la dânsul…stăruind a-l îmbunătăţi prin toate mijloacele”. Deşi „prea mulţumit de postul în care mă aflu orânduit”, el a cerut să se înapoieze la schit.[36] Se pare că Sfântul Calinic nu i-a aprobat plecarea şi, după un an şi jumătate, Cuviosul Părinte Irodion şi-a prezentat demisia din postul de stareţ: „Din împrejurări binecuvântate, neputându-mă întoarce la postul ce mi s-a încredinţat de superior al sfântului schit Lainici Districtul Gorj, demisionez prin aceasta şi vă rog cu tot respectul a face cele de cuviinţă pentru administrarea acelui schit pe viitor. Al P. Sf. V. Prea plecat şi smerit servitor, Irodion Protosingel”.[37] Sfântul Calinic a fost nevoit să-i primească demisia.

Asupra activităţii Cuviosului Părinte Irodion la Craiova şi la Râmnic nu avem până în prezent nicio ştire.

Noul stareţ la Lainici, Darion, a rezistat în funcţie doar doi ani (8 iunie 1863 – 25 mai 1865). Cum stăreţia Cuviosului Părinte Irodion devenise o necesitate duhovnicească şi administrativă pentru obştea mănăstirii Lainici, a fost numit stareţ acum, pentru a patra oară. Pentru numirea sa ca stareţ nu avem o carte obişnuită de orânduire, dar despre data numirii vorbeşte el însuşi, în două rapoarte pe care le-a înaintat Sfintei Episcopii a Râmnicului-Noul Severin şi în care arată unele nereguli, săvârşite de un econom şi de doi monahi. În primul raport scrie: „Dela numirea mea ca stariţu allu Schitului Lainici din jud. Gorjiu, timp trecut de patru ani, am găsit că tot venitul proprietăţii schitului, care valorează annual până la 120 de taleri, s-a strâns regulat de un călugăr anume Marchian cel ce să numeşte că este Iconomu fară a fi orânduit de cinevaEstimp pomenitul călugăr a vândut fară voia mea 4 boi şi 70 de capre însuşind preţul lor pe samă-i„.[38] În continuare, Cuviosul Irodion cere în raport să-i fie predate socotelile şi banii schitului.

Urmare acestui raport, Episcopia Râmnicului-Noul Severin a ordonat o anchetă prin protopopul de Târgu Jiu. Acesta a anchetat pe cei trei monahi, Marchian, Pavel şi Nifon, găsindu-i vinovaţi, şi le-a cerut acestora să restituie schitului banii luaţi pe nedrept din vânzarea vitelor. Cuviosul Părinte Irodion, profund afectat de faptele acestora, şi-a cerut demisia, în noiembrie 1869: „Subscrisul cu ordinul Episcopiei încă din anul 1865 am fost numit stariţu la Sfântul Schitu Lainici unde, după cum cunoaşte Sfânta Episcopie, am întâmpinat destule suferinţe din partea părinţilor vieţuitori acolo, şi ca să-mi dobândesc liniştea, voesc a mă retrage la un alt chinoviu, rog cu respect Sfânta Episcopie a-mi primi aceasta drept dimisie din arătatulu postu. Irodion Protosingel”.[39] Acesta este cel de-al doilea raport, din care rezultă clar că a fost numit stareţ la 1865, activând patru ani neîntrerupţi.

Tulburările de la schit şi începutul neorânduielilor au avut drept cauză, credem noi, şi unele reforme iniţiate în acest deceniu. Este vorba, în primul rând, de secularizarea averilor de la mănăstirile închinate, reformă iniţiată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Sunt cunoscute jafurile şi pagubele enorme aduse statului de străinii care luau veniturile acestor mănăstiri, închinate la diferite aşezăminte mănăstireşti din: Palestina, Grecia, Egipt, Muntele Athos etc. După secularizarea averilor mănăstirilor închinate, a urmat secularizarea celor neînchinate. In aceste împrejurări, se situează şi acele neorânduieli apărute la Lainici, când starea de incertitudine care plana asupra fondurilor proprii i-a determinat pe acei monahi să vândă o parte din averea mobilă şi să dea unele procente părinţilor. Cuviosul Părinte Irodion condamnă iniţiativa celor trei şi încălcarea autorităţii stareţului, precum şi incorectitudinea în administrarea averii schitului, pe baza unor funcţii auto-atribuite, cum a procedat Marchian, care s-a auto-intitulat iconom. Cu acesta din urmă a avut neplăceri Părintele Irodion, pentru că s-a retras la rudele lui într-un sat din apropierea Lainicilor, Budieni, luând cu el şi sineturile schitului. Orice s-ar fi putut întâmpla, Părintele Irodion a rămas statornic în onestitatea sa. Sub instigaţia celor traşi la răspundere, monahii de aici s-au plâns şi ei împotriva Cuviosului Părinte Irodion, pretinzând că „mai avem la numitul cincizeci şi una de lâni de pe oile noastre, care lâni le-am dus la sfântul schit Surupatele ca să le lucreze maicele, ca să ne facă haine, care nici până acum nu ni s-au mai dat nici un petec”.[40]

Urmarea a fost instalarea la Lainici a unui nou stareţ, în persoana părintelui Iordache Bărbătescu (13 mai 1870). În timpul acestuia însă s-a produs secularizarea averilor mănăstireşti ale mănăstirilor neînchinate, încât şi pentru schitul Lainici a început o perioadă mai tulbure, de privaţiuni şi lipsuri. Schitul, cu obştea sa, a fost lăsat „în voia întâmplării”,[41] iar monahii s-au plâns Sfintei Episcopii că autorităţile statului le-au luat totul.[42] Problema slujbelor şi a vieţii duhovniceşti a trecut pe plan secund, faţă de problema fundamentală: pâinea cea de toate zilele.

Această stare grea a schitului a continuat şi în timpul stareţului Nifon ieroschimonahul (1872-1873), până când a fost rechemat la stăreţie, pentru a cincea oară, Cuviosul Părinte Irodion. Călăuzit de acelaşi gând smerit care l-a determinat, cu ani în urmă, să abandoneze posturi mai înalte şi să revină la schitul său, spre a-l izbăvi de necazuri şi a-l vindeca de neorânduială, bunul Părinte Irodion şi-a început îndată activitatea la Lainici. Starea de dezorientare spirituală în care se afla acum schitul trebuia îndată curmată. Mult încercatul Părinte stareţ Irodion trebuia să readucă întregii obşti monahale încrederea în autoritatea sa administrativă şi duhovnicească, să insufle acesteia un nou spirit de vieţuire monahală şi să îi întărească voinţa de a birui toate greutăţile vieţii. Ca şi Sfântul Calinic de la Cernica, Cuviosul Părinte Irodion socotea că ascultarea este cea mai mare virtute pentru monahi şi temelia vieţii călugăreşti. Prin rugăciune, smerenie şi neîncetată ascultare, monahul se îndreptă pe sine şi contribuie la sporul duhovnicesc şi buna chivernisire a obştii mănăstirii.

Neîntrerupta prezenţă şi activitate a Cuviosului Părinte stareţ Irodion în viaţa schitului Lainici începând din anul 1873 [43] şi până în 1900, când a trecut la cele veşnice, a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu. Stăreţia Cuviosului Părinte Irodion este atestată în tot această perioadă (1873-1900), însă este vagă. Documentele folosite de noi sunt oarecum indirecte, dat fiind faptul că Arhiva Episcopiei Râmnicului nu este atât de generoasă în furnizare de documente. Totuşi, cercetând minuţios dosarele din Arhiva Episcopiei cu cererile de intrare în monahism la schitul Lainici, putem stabili o continuitate neîntreruptă în stăreţie a Cuviosului Părinte Irodion. Este foarte interesant să vedem acum ultima etapă a activităţii Cuviosului Părinte stareţ Irodion, care ne dezvăluie încă una din trăsăturile sale de caracter. El lucra în prezent, dar era preocupat în permanenţă de asigurarea viitorului mănăstirii.

În urma reformelor sociale produse în această perioadă, numărul monahilor mănăstirii începuse să scadă. Apoi, Războiul de Independenţă din 1877-1878 avea să lase şi el oarecum în umbră activitatea schitului, deoarece pe primul plan al preocupărilor era acum izbânda împotriva turcilor, dezrobirea naţională.

Cel dintâi document de atestare concretă a activităţii de stareţ a Părintelui Irodion este o însemnare personală de pe cartea Scara Sfântului Ioan Scărarul. însemnarea începe de pe primele pagini, dar a fost complet ştearsă, fiind udată cu apă, şi se observă doar câte o literă. Însă la pagina 8 citim: „Părintele stareţ Irodion Protosingel… în anul 1879 … martie 28″.[44] Este singurul loc unde i se poate găsi scrisul său propriu, evident afară de iscălitura din acte.

Firul neîntrerupt al activităţii sale, în direcţia continuităţii şi întăririi vieţii monahale în schitul Lainici, ni-l dau o serie de cereri pentru tunderea în monahism pe care Cuviosul Părinte stareţ Irodion le primea şi le înainta cu rapoarte personale de recomandare Episcopiei Râmnicului-Noul Severin.[45]

Astfel, în anul 1879, Cuviosul Irodion recomanda Episcopiei Râmnicului-Noul Severin pentru tunderea în monahism pe Anghel Bărdan, din comuna Rugi, plaiul Vulcanu, jud. Gori, cu condiţia ca acesta „să facă formele legale din partea comunei respective”,[46] adică să facă dovada că şi-a satisfăcut serviciul militar, că este necăsătorit, sau văduv (prin decesul soţiei), şi că nu are niciun fel de datorii faţă de comună sau de familie. Ştim că Anghel Bărdan a fost călugărit, căci îi întâlnim numele mai târziu în alte acte.

În anul 1880, Cuviosul Părinte Irodion a format un întreg dosar cu cererea lui Constantin Mândroi, din comuna Scoarţa, plasa Amaradia, jud. Gorj, împreună cu toată corespondenţa relativă la călugărirea acestuia, începând din 1880-1882. Din dosar aflăm că se acorda un timp de gândire, de o lună, pentru acceptarea cererii de intrare în monahism, apoi cererea era reînnoită de solicitant. Urma o perioadă de doi ani de noviciat, cu destule încercări, când solicitantul avea titlul de frate, după care urma aprobarea definitivă în mănăstire. De multe ori timpul însă se prelungea. Constantin Mândroi a fost călugărit cu numele de Chiril.[47] Dar cea mai lungă perioadă de încercare a trecut-o Nicolae Popescu, din comuna Vălari, plasa Amaradia, jud. Gorj. Circulaţia ordinelor şi adreselor este o adevărată odisee scriptologică, căci au fost efectuate 19 acte cereri, răspunsuri, adrese, aprobări, timp de patru ani. A cerut să fie călugărit la 60 de ani şi i s-a împlinit dorinţa la 64 de ani, fiind tuns în monahism cu numele de Nicodim.[48]

Cuviosul Părinte stareţ Irodion a avut o viaţă morală de tip ascetic, severă, veghind neîncetat asupra nevăzuţilor vrăjmaşi care încercau să-l ispitească, fie prin trup, fie prin gânduri. Cu aceeaşi severitate şi intransigenţă a apărat şi moralitatea obştii încredinţate lui spre păstorire. Silindu-se nu numai cu viaţa sa pilduitoare, ci şi cu alese sfaturi duhovniceşti, el îi îndrepta pe mulţi dintre monahi pe calea cea bună, iar pe cei răzvrătiţi şi neascultători îi scotea afară din obşte, după porunca Apostolului Pavel, ca să nu vatăme pe alţii. Astfel, în anul 1887 a cerut să fie înlăturat din cinul monahal călugărul Meletie Cristescu, pentru abateri de ordin moral, iar Episcopia Râmnicului-Noul Severin a aprobat această acţiune.[49] În procesul de primenire a primit alti vieţuitori în mănăstire: pe Staicu Florea, în 1890, după 7 ani de ucenicie,[50] sub numele de Serghie, pe Ion Drăghicioiu, din Bumbeştii de Jiu, în 1895, care era paracliser şi căruia i-a dat numele de Iulian,[51] în fine, pe Ion Gh. Rău, din Copăcioasa-Gorj, pe care l-a călugărit cu numele de Istodor, în 27 aprilie 1898.[52] Prestigiul schitului Lainici a crescut paralel cu lucrările duhovniceşti ale Cuviosului Părinte stareţ Irodion. Acesta constituia şi un adăpost pentru călătorii care treceau din Transilvania în Oltenia şi invers, pentru căruţaşi, pentru muncitorii la pădure, care găseau aici o ospitalitate părintească, de tipul agapelor creştine, cu pâine şi vin.

In anul 1899, Cuviosul stareţ Irodion a dăruit mănăstirii Lainici un clopot de 318 kg, făcut cu cheltuiala sa şi a altor credincioşi. Inscripţia de pe clopot are următorul text:”Acest clopot este făcut în zilele protosinghelului Irodion Ionescu, stareţul sfântului schit Lainici, cu ajutorul său şi al altor credincioşi şi creştini întru Hristos botezaţi, prin intermediul pr. Pant. P. Sachelarie şi N. Trandafirescu din Tg. Jiu 1899 (Turnătoria Thury Ianoş et fiu, Budapesta). Notă: Şărban Otetelişanu + Safira, Ecat. + Ion Argetoianu, Aniţa + A. Argetoianu”.[53] Formula de pe clopot: „este făcut… cu ajutorul său şi al altor credincioşi creştini întru Hristos botezaţi” este poate cea dintâi formulă ecumenistă dintr-o mănăstire, dictată atât de sufletul generos al Părintelui stareţ Irodion, cât şi de faptul că mănăstirea Lainici era, în acea vreme, un centru ortodox important, la frontiera dintre Ţara Românească şi Transilvania, care primea creştini de orice confesiune, mai ales pe fraţii ardeleni, exercitând ceea ce astăzi constituie un ecumenism practic, cerut de structurile sociale ale vremii.[54]

Dintre cei de altă credinţă care veneau la Lainici din Transilvania, dar şi din alte părţi ale ţării, unii se întorceau acasă convertiţi la dreapta credinţă. Căci puterea cuvântului, mişcător şi plin de înţelepciune al Cuviosului Părinte Irodion, ca şi exemplul vieţii sale duhovniceşti, făceau adevărate minuni în sufletele acestora. De pildă, cunoaştem că, la 16 octombrie 1876, un oarecare Atanasie Balaşin, creştin greco-catolic din Ardeal, a trecut la Ortodoxie, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu Părintele Irodion, stâlpul neclintit în apărarea dreptei credinţe de la Lainici.[55]

Cuviosul Părinte Irodion a fost stareţ la Lainici până în primăvara anului 1900, mai precis 3 mai 1900, când a trecut la cele veşnice. A fost înmormântat, cu multă durere, de întreaga obşte a mănăstirii în ziua de 5 mai 1900.[56] A păstorit în total, în cele cinci etape de stăreţie, 37 de ani.

Că Părintele Irodion a trecut la cele veşnice în ziua de 3 mai 1900 reiese din trei documente aflate în Arhivele Statului, Filiala Tg. Jiu (unul), şi în Arhiva Episcopiei Râmnicului (celelalte două). Astfel, în Arhivele Statului, Filiala Tg. Jiu, se află telegrama protoiereului de Târgu Jiu, Ştefan Nicolaescu, către Episcopia Râmnicului-Noul Severin, prin care face cunoscut Episcopiei încetarea din viaţă a Cuviosului Părinte: „Părintele protosinghel Erodion superiorul sf. schit Lainici a încetat din viaţă aseară”.[57] În cel de-al doilea document, aflat în Arhiva Episcopiei Râmnicului, care este un raport telegrafic, înregistrat cu nr. 391 şi trimis Episcopiei Râmnicului-Noul Severin de către protoiereul de Târgu Jiu, se înştiinţează: „Părintele protosinghel Erodion superiorul sf. schit Lainici a încetat din viaţă aseară. Respectuos supun cunoştinţei Dv. Protoereu Nicolaescu„. Din cuprinsul telegramei înţelegem că aceasta a fost trimisă Episcopiei de la Râmnic în ziua de 4 mai 1900, ea fiind primită în aceeaşi zi la Episcopie şi înregistrată cu nr. 1242. În partea de sus a telegramei este notat: „6.V. 1900. Se va recomanda Ministerului (Cultelor şi Instrucţiunii Publice – compl. n.) provizor Ieromonahul Damaschin (Pandelescu compl. n. )”.[58] Cel de-al treilea document, care ne arată precis data trecerii la cele veşnice a Cuviosului Părinte Irodion, este o adresă, cu nr. 1224 din 9 mai 1900, a Episcopiei Râmnicului-Noul Severin către Ministrul Cultelor, şi are următorul conţinut: „P. C. Prot. al Jud. Gorjiu prin raportul telegrafic No. 39l/ac. comunicându-mi că în sara de 3 Maiu ac. a încetat din viaţă Cuv. Protosinghel Ierodion, superiorul Slui schit Lainici, Jud. Gorjiu, am onore a Ve face cunoscut că numim provizoriu în locul seu ca superior pe Cuv. Ieromonah Damaschin Pandelescu, petrecetor în acel Sf. schit şi ve rog să binevoiţi a dispune cele de cuvenitu”.[59] Dintr-un alt document aflat în arhiva Episcopiei Râmnicului reiese că numirea provizorie, ca stareţ la Lainici, a ieromonahului Damaschin Pandelescu, de către Episcopia de la Râmnic, s-a făcut fără să se ţină seama de dorinţa expresă a unor vieţuitori ai schitului care, în cererea lor înaintată Episcopiei, şi-l doreau ca stareţ pe părintele Dionisie Ştefânescu, „în locul Pre venerabilului Protosinghel Irodion Ionescu decedat”.[60]

Din cele trei documente prezentate mai sus reiese clar că Părintele Protosinghel Irodion a trecut la cele veşnice în seara zilei de 3 mai 1900 [61], în locul său ca stareţ al schitului Lainici fiind numit provizoriu ieromonahul Damaschin Pandelescu.[62] Aceasta înseamnă că Părintele Irodion a trăit în mănăstirea Lainici vreme de cincizeci de ani, începând din anul 1850/1851, de când a fost adus la Lainici, de la Cernica, de către Sfântul Ierarh Calinic.

Cuviosul Părinte Irodion a trecut la cele cereşti în totală neagoniseală personală. Toată viaţa a cultivat, cu o sârguinţă neobişnuită, întrecând pe toţi din preajma sa, dezinteresul faţă de bunurile materiale. Cât timp a fost frate şi călugăr la Cernica şi apoi stareţ la mănăstirea Lainici, Cuviosul Părinte Irodion a căutat să-şi îmbogăţească sufletul numai cu fapta cea bună, bine plăcută Domnului, practicând virtutea iubirii şi a milosteniei, până la cel mai înalt nivel. Ca stareţ la Lainici, Părintele Irodion s-a îngrijit tot timpul de obştea monahală ce i-a fost încredinţată ca să nu ducă lipsă de cele necesare traiului zilnic, biruind de fiecare dată încercările vieţii şi vitregiile timpului. Prin muncă stăruitoare şi permanentă jertfelnicie, şi-a adus cu prisosinţă contribuţia sa la creşterea spirituală, dar şi materială, a mănăstirii, pe toţi „mângâindu-i cu dare de cele trebuincioase”. La trecerea sa din viaţa pământească către cea cerească nu a lăsat nicio avere, nici un ban. Bunurile sale strict personale au fost „însuşite” de ieromanahul Iulian Drăghicioiu, ucenicul său apropiat, până când Episcopia Râmnicului-Noul Severin a dispus ca o parte din ele să fie vândute pentru a se acoperi o datorie pe care o avea mănăstirea către trei creditori, iar cealaltă parte să fie trecută în inventarul cel nou al mănăstirii.[63]

Ca semn al preţuirii ce i-a purtat, ieromonahul Iulian Drăghicioiu va cere Protopopiatului Târgu Jiu în anul 1907, adică la şapte ani de la decesul Cuviosului Părinte Irodion, să intervină la Episcopia Râmnicului-Noul Severin ca să aprobe mănăstirii Lainici dezgroparea trupului fostului său stareţ şi duhovnic: „Înplinindu-se şapte ani de la răposar protosinghelului Irodion, acum Ieromonahul Iulien Drăghicioiu din acest schit este pregătit să desgroape osile numitului răposat în dioa de cinci ale corentii luni, sunteţi rugaţi a face intervenire cătră Presânţitul Episcop Eparhiot ca se de voe spre a se pute aduce la îndeplinire de celi ce vă rugăm. Primiţi Precucernice Părinte închinăciune, Superior Arhim. Teodosie Popescu”.[64] Cererea i-a fost aprobată, iar la deshumare s-a găsit trupul Cuviosului Părinte neputrezit şi înmiresmat, semn al sfinţeniei sale.[65] Potrivit tradiţiei orale păstrate la Lainici, episcopul Athanasie Mironescu al Râmnicului-Noul Severin (1898-1909), la aflarea acestei veşti, ar fi exclamat: „Aşa, aista mi-ai fost, Irodioane!”, poruncind să fie reînhumat lângă altarul bisericii celei vechi, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, în partea dreaptă.[66]

În cei cincizeci de ani petrecuţi la mănăstirea Lainici, Cuviosul Părinte Irodion şi-a împlinit cu mare râvnă şi dragoste de Dumnezeu şi de cinul monahal chemarea de părinte duhovnicesc şi de iconom al tainelor lui Dumnezeu. El poate fi considerat pe drept cuvânt, în sens biblic, „patriarhul Lainicilor”, atât prin elevaţia sa duhovnicească, cât şi prin smerenia, dragostea frăţească şi înţelepciunea cu care a păstorit vreme de o jumătate de secol. Sfântul Ierarh Calinic, care l-a avut duhovnic, l-a numit „Luceafărul de la Lainici”.[67]

Cuviosul Părinte Irodion a rămas în conştiinţa vieţuitorilor din mănăstirea Lainici, prin tradiţia orală a monahilor şi a credincioşilor care l-au cunoscut şi care s-au bucurat de iubirea, înţelepciunea şi bunătatea sa, ca un monah desăvârşit, un om de mare cinste, încredere şi omenie. Faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească vreun cusur. Arzând totdeauna pentru dragostea lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, Cuviosul Părinte Irodion s-a dovedit un iscusit duhovnic pentru păstoriţii săi. Câtă vreme a fost stareţ la Lainici şi-a împlinit chemarea cu mare râvnă şi frică de Dumnezeu, bine ştiind că lucrul cel mai greu şi anevoios este meşteşugul călăuzirii obştii monahale pe calea mântuirii. A adunat în jurul său ca la 30 de ucenici. Totodată, ca stareţ de mănăstire a înţeles că trebuie să fie inima tuturor inimilor care îl caută şi îi cer sfat şi mângâiere. Toţi părinţii şi fraţii din mănăstire care se mărturiseau la el se cucereau de nevoinţa lui şi îşi făceau adăpost şi mângâiere supărărilor lor. Toţi îl aveau ca pe un adevărat sfanţ, ce avea darul rugăciunii curate. Potrivit tradiţiei păstrate de părinţii bătrâni ai mănăstirii, se spune că Părintele Irodion slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi şi totdeauna cu lacrimi pe obraz. Zeci de mii de oameni de pe ambele laturi ale Carpaţilor veneau la el, căci cunoştea gândurile oamenilor[68] şi săvârşea vindecări minunate. Nu puţini bolnavi şi neputincioşi de prin satele Olteniei şi Transilvaniei alergau la el şi se vindecau, încât numele său era cunoscut peste tot.

Despre Cuviosul Părinte Irodion se ştie că avea şi darul mai înainte vederii, vestind multora cele viitoare. De pildă, ştim că simţindu-şi aproape sfârşitul vieţii pământeşti, a chemat la sine pe toţi călugării mănăstirii Lainici şi le-a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă, zicându-le: „- Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos! Şi, într-adevăr, în toamna anului 1916, în timpul Primului Război Mondial, s-a împlinit prezicerea Cuviosului Părinte. Căci fiind lupte grele pe Valea Jiului, schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse de nemţi, odoarele jefuite, inclusiv clopotele, iar biserica a fost transformată în grajd pentru cai.[69] Totodată, a fost arsă şi întreaga arhivă a mănăstirii.[70] Doi dintre călugării schitului au fost duşi de trupele de ocupaţie în Germania, unde şi-au pierdut viaţa.[71] Abia în anul 1929, schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grija stareţului Visarion Toia (1929-1951).[72]

Dar Cuviosul Părinte Irodion rămâne în conştiinţa posterităţii şi ca un patriot înflăcărat. Astfel, în timpul Războiului pentru Independenţă din 1877-1878, Cuviosul Părinte, răspunzând cu entuziasm la îndemnurile episcopului Athanasie Stoenescu al Râmnicului-Noul Severin, a trimis de la mănăstire la Târgu Jiu 12 monahi în vederea selectării pentru serviciile sanitare ale armatei române. Autorităţile statului au ales dintre aceştia doar doi, pe Serapion Minulescu şi pe Gherasim Pavel, pentru a merge în serviciul sanitar, pentru îngrijirea răniţilor din spitale.[73] Faptul că Părintele stareţ Irodion a trimis aproape pe toţi monahii mănăstirii Lainici în slujba ţării denotă entuziasmul său patriotic şi dragostea sa faţă de neam şi ţară.

Drept răsplată şi aleasă preţuire pentru întreaga sa viaţă duhovnicească, ca şi pentru faptele sale, făcute cu suflet mare şi nobil, smerit şi generos, călugării mănăstirii au aşezat trupul cel nestricăcios şi înmiresmat al Cuviosului Părinte Irodion lângă altarul bisericii celei vechi, în partea dreaptă. De aici, până anul acesta Părintele Irodion a binecuvântat, vreme de peste o sută de ani, pe toţi care cu credinţă s-au aplecat la mormântul său, cerând har, milă şi pace. Iar o candelă a stat aprinsă zi şi noapte la crucea de la mormântul său, în aşteptarea învierii şi ca simbol al dăinuirii neamului românesc şi al Bisericii noastre, precum şi al crezului monahilor ce au trăit şi trăiesc în această mănăstire.

Odată cu alegerea şi instalarea sa ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în vara anului 2008, IPS Irineu Popa a început îndată demersurile pentru canonizarea Cuviosului Părinte Irodion.[74] Pe lângă activitatea de documentare privind viaţa plină de sfinţenie a Cuviosului Părinte, Înaltpreasfinţia Sa a dorit ca rămăşiţele pământeşti ale Cuviosului Părinte să fie deshumate şi aşezate, la loc de cinste, în biserica cea nouă a mănăstirii, pentru ca toţi credincioşii să se poată închina la ele.

Astfel, în ziua pomenirii Sfântului Apostol Irodion, la 8 aprilie, anul 2009, IPS Irineu a cerut binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul României, pentru aflarea moaştelor Cuviosului Părinte Irodion. Vineri, 10 aprilie 2009, în ajunul pomenirii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, moaştele Cuviosului Părinte au fost descoperite,[75] în prezenţa ÎPS Irineu.[76] Înaltpreasfinţia Sa a informat Patriarhia Română despre descoperirea făcută[77] şi a cerut cuviosului părinte arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul mănăstirii Lainici, să expună moaştele în biserica cea mare a mănăstirii, pentru ca toţi credincioşii să fíe martori ai nesperatei regăsiri a osemintelor nestricăcioase şi înmiresmate, de harul sfinţeniei, ale Cuviosului Părinte Irodion.

Dată fiind viaţa sa sfântă, dar şi faptele sale pilduitoare în slujirea lui Dumnezeu şi a obştii monahale ce i-a fost încredinţată, considerăm că Părintele Protosinghel Irodion Ionescu de la mănăstirea Lainici trebuie trecut în rândul sfinţilor români, de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre. Prin canonizarea sa s-ar întregi astfel constelaţia luminoasă a marilor sfinţi trăitori şi împlinitori ai Evangheliei lui Hristos din zona Olteniei, precum: Sfântul Nicodim de la Tismana, Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii sau Sfântul Calinic de la Cernica.

~~~+~~~

ANEXE

I. „Atingătoare deorânduirea Cuviosului Ieromonah Gavriil, îngrijitor Schitului Lainici sud Gorj. Şi recomandaţia făcută mai în urmă de epitropul acestui Schitu în favoarea monahului Daniil, precum şi orânduirea de egumen a Cuviosului Monah Chiril în locul sus arătatului ce şi-a dat demisia. Şi orânduirea Cuviosului eromonah Luca stareţ la Schitu, precum şi eclisiarh pe Ieromonahul… (text lipsă) în locul Cuviosului protosinghel Erodion”

(Delă, no. 33, anul 1851, aprilie 12, Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1851, folio 3).

~~~+~~~

II. „Kallinic, cu mila lui Dumnezeu Episcop al Râmnicului,

Dat-am smerenia noastră această carte Cuviosului eromonah Irodion, pe care după chibzuirea ce am făcut l-am orânduit staretu părinţilor şi fraţilor de la schitu Lainici din judeţul Gorju, precum şi chivernisitor cestei şi celorlalte chiverniseli ale acelui schit, în locul Cuviosului eromonah Chiril cel ce şi-au dat dimisia,

Îndatorându-se totodată a păzi cu nestrămutare cele de mai josu:

l ul) Să se poarte pe sineşi bine şi cu cucerie potrivit podrigului său şi postului de stareţ ce i se încredinţează.

2lea) Să ţie orândueala slujbelor bisericeşti, dupe toate cuviinţa, precum se păzeşte şi pe la celelalte schituri.

3lea) Să se poarte grije cu neadormită priveghere despre cârmuirea averi schitului, silindu-se în tot chipul pentru a ei înaintare şi sporire, şi al

4lea) Să se poarte cu dragoste şi blândeţe către ceilalţi părinţi şi fraţi ce se află cu locuinţa într’acel schit, mângâindu-i cu dare de cele trebuincioase despre starea schitului, cum şi veri ce se va agonisi şi se va aduce de pravoslavnici creştini dar schitului, pentru a le hrăni şi mângâieri părinţilor să aibă a se împărtăşi cu toţi deopotrivă, ca un lucru ce se socoteşte pe obrazul tuturor de obşte. Asemenea şi hrana mâncări să fie earăşi la o masă cu toată obştea ca un mai mare povăţuitor între dânşii.

Către acestea poruncim şi Cuvioşii voastre părinţilor şi fraţilor slugi ce vă flaţi la acest schit Lainici, ca să cunoaşteţi pe mai sus numitul eromonah Irodion, de povăţuitor şi stareţ asuprăvă, căruia să-i daţi toată supunerea şi ascultarea la cele ce vă va povăţui spre folosul sufletesc şi slujba casii, căci pentru oricarele din cuvioşia voastră, sau fraţi sau slugi, ne vom înştiinţa de vreo urmare înpotrivă, să ştie că va fi dojenit şi certat cu asprime, potrivit cu vina sa.

Drept care spre cunoştiinţă s-au întărit această carte cu pecetie şi iscălitura noastră.

(No. 635, Iunie 15, Anul 1854, Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1854, folio 28).

~~~+~~~

III. Principatele Unite

Prea Sf. Sale Părint. Episcopu Eparhii Râmnicul D. D. Callinicu

Prea Sfinţite Stăpâne,

Din împrejurări bine cuvântate, neputându-mă întorce earăşi la Postul ce mi s-au fost în credinţatu de Superioru alu Sf. Schitu Lainicii Districtul Gorju,

Dimisionez prin acesta, şi vă rogu cu totu respectul a face cele de cuviinţă pentru administrarea acelui schitu pe viiitoru.

Alu pre Sfinţii vostre

Prea plecatu şi smeritu servitoru

Іродіон протосінгєл

Anulu 1863

Iunie 6

Or. Râmnicul Vâlcea

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1863, folio 82).

~~~+~~~

IV. Principatele Unite Romane

Prea Sf. Sale Părintelui Episcopu Rămnicu D. D. Callinicu

Protopopulu Oraşului Tărgu Jiului

Întru îndeplinirea ordinului Prea Sf. Vostre No. (numărul lipseşte – compl. n.) am mersu la sfantulu Schitu Lainici şi după ce s-a aşezatu în foncţiunea de stareu allu acestui Sf. Schitu părintele Duhomnicu Ilarionu citindu’n soborulu părinţiloru şi fraţiloru de acolo şi cartea sa de orânduire spre cunoştinţă de a ei coprindere, apoi’npresenţa părintelui Protosinghelu Irodionu şi a noului Stareţu iparte, din părinţi am formatu catagrafie andoitu esamplaru de tote lucrurile şi zestrea acestui Sf. Schitu mişcătore şi nemişcătore sub iscălitura părintelui Erodionu că le-a predatu şi a părintelui Ilarionu că le-a priimitu asupra caria lucrări nu am pututu avea în vedere şi catagrafia făcută cu ocazia orânduiri de stareţuă a părintelui Irodionu zicându aceasta că acea catagrafie lipseşte, ci m-am orientatu din alte doue catagrafii coprinse în acea presentă şi din arătarea părinţiloru locali pentru obiectele ce nu s-a pututu vedea în astă ocazie pe care catagrafie legalizând-o la No. 939, unu esamplaru a rămasă în priimirea actualului Stareţu şi unulu cu respectu lu înnaintezi pe lăngă acesta la cancelaria Prea Sf. Vostre. Iară părintile Schimonahu Ieremia, după invitarea ce m-a făcutu părintele Protosinghelu Irodionu, a rămasă totu acolo şi care acum se află bolnavu după arătarea ce nu de multu mi-a făcutu părintele Lavrentie dela acelu Sfântu Schitu. Arătăndu-se în această ocazie şi părintelui Nicodimu ca să-şi îndrepteze purtarea ceea ce s-a şi făgăduită. Acesta fiindu rezultatulu Prea Sfinţite Stăpâne cu totă supunerea lu încunoştinţezu Prea Sf. Vostre spre cele de cuviinţă.

Protopopu Pr. Pârşcovianu

No. 999

Anulu 1863, Iulie 21

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1863, folio 85).

~~~+~~~

V. România

Sântei Episcopii a Eparhii Râmnicului

Superiorul Schitului Lainici Gorju

De la numirea mea ca stariţu allu Schitului Lainici din judeţul Gorju timp trecut de patru anni, am găsit că tot venitul proprietăţi Schitului cari valoresă annual până la 120 lei să strânsu regulat de un călugăr anume Marchianu cella ce se numeşte că este Iconom fară a fi rânduitu de cineva. Dispuind de acellu venit fără a da cele trebuinciose Sântului Lăcaşu, aşea încât am fost nevoit ca cu căpătatul meu prin sate şi oraşu T. Jiului să ţiu Schitul cu lumânări, undelemn şi tămâe.

Osebitu de acesta estimpu pomenitul Călugăru au vândut fară voea mea patru boi şi 70 capre însuşind preţul lor tot pe urmăi.

Pentru acestă împrejurare, Supus respectos Sântei Episcopii şi o rog supusu să binevoescă a lua măsuri pentru predarea socoteleloru şi a banilor adunaţi dupe cum vom esplicat mai susu.

Stariţu Іродіон протосінгєл

Nr. 5,1869, august 7

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1863, folio 88).

~~~+~~~

VI. România

Sântei Episcopi(i) a Eparhiei Râmnicu

Sub scrisu cu ordină Episcopulu încă din anul 1865 am fostu numitu stariţu la Sf. Schitu Lainici, unde după cum cunoaşte Sf. Episcopie am întâmpinatu destule suferinţe din partea părinţilor vieţuitori acolo, şi ca să-mi dobândescu liniştea voescu a mă retrage la un alt chinoviu, rogu cu respectu Sf. Episcopie am priimi aceasta dreptu dimisie din arătatulu postu.

Іродіон протосінгєл

Anul 1869

Noembrie 12

Schitu Lainici

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1869, folio 109).

~~~+~~~

VII. Romania

Sfintei Episcopii Râmnicu

Stariţulu Sf. Schit Lainicii

Iconomulu acestui Sf. Schitu Marchianu monahulu de 15 dille bonăvindu-se s-au dusu la ruele salle în com. Budienii unde au luatu cu sine pe lângă sinetele atingătore de micile proprietăţi şi alte obiecte alle schitulu ce se aflau la metohu în com. Porcenii.

Subsemnatulu mergând eri la com. Budienii unde numitulu se afla bolnavu şi cerându-i numai sineturile s-au înpotrivit a mi le da în primire.

Pentru care respectosu supui la cunoschinţa Sf. Episcopii spre a lua măsurile ce va socote de cuviinţă întru aceasta ca nu răspunderea în cazu de încetare din viaţă a pomenitului Iconomu, să cadă asuprămi.

Stareţu Іродіон протосінгєл

No. 2

Anulu 1869

Ianuarie 31

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1869, folio 111).

~~~+~~~

VIII. Romania

Athanasie

Din graţia lui Dumnezeu

Episcopu alu Eparhiei Romniculu-Noulu-Severin

Prea Cucernicului Protoiereu de Gorjiu

Cuviossulu Protossinghelu Irodion, prin raportulu de sub. No. 14 Ne-a suppusu la cunnoscinţă quă în urma comunicărei ordinului Nostru No. 1337, que Prea C. tea ni ai fecutu, s-a decisu a remânea la schitulu Lainici în postulu que a acceptatu.

Aqueastă querere a Cuvioşiei selle approbându-se de Noi, se communică Prea Cucerniciei telle spre sciinţă, quă Noi prin annesatulu ordin No. 1459 pe quare i lu vei înmâna după regulă, am autorisatu pe sus- numitulu Cuv. Protossinghelu Irodion, a continua şi pe viitoru în postul de Îngrijitoru allu Sântului Schit Lainici din aquellu Judeţu.

†Athanasie Râmnicu

No. 1460

1877, noiembrie 15

R. V.

(Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Protoieria Jud. Gorj, Dosar 98/1877, folio 34).

~~~+~~~

IX. Romania

Athanasie

Din graţia lui Dumnezeu

Episcopu alu Eparhiei Romniculu-Noulu-Severin

Prea Cucernicului Protoiereu de Gorjiu

În urma petiţiunei ce am priimit de la Cuv. Protosinghel Irodion superiorul Sf. Schit Lainici, înregistrată la No. 1588, Noi am aprobat cererea ce Ne-a făcutu de a fi trecut între invalizii acelui Schitu cu începere de la I ale conventei luni septembre, în locul decedatului Monah Partenie Baraiac, astfel după cum am mijlocit şi la Onor. Minister al Culteloru prin adresa No. 1655. Totu deodată comunicăm P. C. tale că Noi în consideraţiune că Cuv. Sa fiindu vechiu funcţionar Bisericesc, cu cunoscinţă de regulile şi îndatoririle Monahale, lu însărcinăm şi pe viitor cu conducerea spirituală a celui sf. Schitu.

Despre care facem cunoscut P. Cuc. Tale spre sciinţă şi regulă,

†Athanasie Râmnicu

1878, septembrie 6

R. V.

(Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Protoieria Jud. Gorj, Dosar 112/1878, folio 39).

~~~+~~~

X. Maiu I, 1907

Sântul Schit Lainici

Acest Judeţ

No.7

Pré Cucernice Părinte,

Înplinindu-se şapte ani de la răposar protosinghelului Irodion, acum Ieromonahul Iulién Drăghicioiu din acest schit este pregătit să desgroape osile numitului răposat în dioa de cinci ale corentii luni, sunteţi rugaţi a face intervenire cătră Presânţitul Episcop Eparhiot ca se dé voe spre a se puté aduce la îndeplinire de celi ce vă rugăm.

Primiţi Precucernice Părinte închinăciune, Superior Arhim. Teodosie Popescu

Précucerniciei Sale,

Părintelui Protoereu al Judeţului Gorjiu

(Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Protoieria Jud. Gorj, Dosar 335/1907, folio 2).

NOTE:


[1] Studiu al PC PR. Lect. Univ. Dr. Ion Niţă Rizea publicat in revista Mitropolia Olteniei, anul LXI (721-724), nr. 1-4, Ianuarie-Aprilie, 2009, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2009, pp. 143-167

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, voi. VIE, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 572.

[3] Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 335/1872, fila 2. Acest document foarte important nu a fost cunoscut şi pus în valoare de cercetători până acum. De aceea şi multe inadvertenţe în ceea ce priveşte data şi locul naşterii Cuviosului Părinte Irodion. Astfel, arhimandritul Ioanichie Bălan, fară să cunoască niciun document relativ la viaţa şi activitatea Cuviosului Irodion, notează doar că Irodion „era de loc din judeţul Vâlcea”. Vezi Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, ed. a V-a, Sihăstria, 2005, p. 471. Iar distinsul părinte profesor Nicolae C. Buzescu menţionează într-un studiu faptul că nu a găsit „până acum niciun act şi nicio însemnare asupra vieţii sale (a Cuviosului Irodion – compl. n.), din care să cunoaştem originea, anul naşterii şi educaţia primită”. Vezi Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Din istoricul Mănăstirii Lainici-Gorj, în Mitropolia Olteniei, 31, 1979, 1-3, p. 175. Documentul la care facem noi referire, care prezintă personalul monahal al mănăstirilor din judeţul Gorj la anul 1872, menţionează, printre altele, că la mănăstirea Lainici, vieţuiau 16 monahi, fiind în această vreme mănăstirea cea mai populată din judeţul Gorj (de pildă, mănăstirea Tismana avea doar 13 monahi). Totodată, acest preţios document ne dă date generale despre fiecare călugăr în parte. Astfel, cap de listă este : stareţul mănăstirii Lainici, Ierodion Ionescu, născut la Bucureşti, jud. Ilfov, în vârstă de 51 de ani, ce a îmbrăcat schima monahală la mănăstirea Cernica, în anul 1846. In ceea ce priveşte fizionomia sa, Cuviosul Irodion avea părul capului castaniu, ochii verzi, nasul mare, gura potrivită, iar faţa plăcută.

[4] Cf. Condica de călugăriri a mănăstirii Cernica, folio 73v. Titlul exact al acestei Condici este: „Condică întru carea să trec toate chipurile călugărilor ce să fac întru această smerită obşte Cernica în zilele părintelui Calinic arhimandrit stareţ cu arătare fieştecarele monah ce să va face, de când au venit în schit, cât au fost frate şi din ce pământ iaste cum înlăuntru se cuprinde”. Condica a început să fie scrisă de către Sfanţul Ierarh Calinic. Se păstrează şi astăzi la stăreţia mănăstirii Cernica.

[5] Stareţul Gheorghe de la Cernica a fost trecut în rândul Sfinţilor Cuvioşi Părinţi români de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa sa din 20-21 octombrie 2005, având ca dată de cinstire generală ziua de 3 decembrie.

[6] Vezi pe larg Sfântul Cuvios Gheorghe arhimandritul, stareţul Cenicăi şi al Caldăruşanilor (1730-1806), înnoitor al isihasmului românesc, ed. îngrijită de arhim. Macarie Ciolan, Mănăstirea Cernica, 2006, pp. 9-324.

[7] Econ. D. Furtună, Ucenicii stareţului Paisie în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani, Bucureşti, 1927, ed. â Il-a, Bucureşti, 2002; Idem, Rolul cultural al Cemicăi, în BOR, an. XLVII, 1929, nr. 7-8, pp. 660-669. Vezi şi: Nicolae Iorga, Manuscriptele mănăstirii Cernica, în BOR, an. XXVI, 1902-1903, nr. 2-3, pp. 207-234; Arhim. Atanasie Gladcovschi, Monahi cronicari din sfânta mănăstire Cernica, Casian Cernicanul, în GB, an. XVII, 1958, nr. 8, pp. 740-747.

[8] Arhivele Statului, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 125/1879, pachet 10, folio 25, nr. 723, din 22 oct. 1879.

[9] Sfântul Apostol Irodion, de la care fratele Ioan Ionescu şi-a luat numele de călugărie, a fost unul din cei 70 ucenici ai Domnului Hristos. Cf. Romani XVI, 11. A fost hirotonit preot de către Sfinţii Apostoli, apoi a fost pus episcop al cetăţii Neon Patron, convertind pe mulţi păgâni la credinţa în Hristos. A murit ucis de păgâni. Vezi Mineiulpe aprilie, ed. a V-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 70. Sfântul Apostol Irodion este pomenit cu numele de către Biserica Ortodoxă la 8 aprilie, alături de Sfinţii Apostoli Agav, Ruf, Flegon, Asinerit şi Hermas (Ermis).

[10] Iată însemnarea: „1846, decembrie 3, Ioan/Irodion monah, pământean”. Vezi Condica de călugăriri a mănăstirii Cernica, folio 73v. Cf. Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 335/1872, fila 2. Din Codica de călugăriri a mănăstirii Cernica reiese că fratele de mănăstire Ioan Ionescu a fost călugărit cu numele de Irodion şi că era pământean, adică originar din Ţara Românească. Tododată, din Condică aflăm că, odată cu Irodion, la 3 decembrie 1846, au mai fost călugăriţi alţi cinci fraţi de mănăstire. însemnarea că „Irodion monah” era ^pământean” este importantă pentru a nu face confuzie cu un alt „Ioan/Irodion monah”, „de ani 40″, originar „din Ardeal”, călugărit la mănăstirea Cernica, la 10 aprilie 1854. Vezi Condica de călugăriri a mănăstirii Cernica, folio 76v.

[11] Arhiva mănăstirii Cernica, Acte corespondenţă, anul 1846, voi. I, folio 56.

[12] Schitul Lainici a devenit mănăstire în anul 1951, în timpul stareţului VisarionToia (1929-1951).

[13] Se ştie că vechea reşedinţă a Episcopiei de la Râmnic, cu toate ale ei, fusese pârjolită de un foc năprasnic, la 27 martie 1847, şi de atunci ea se mutase la Craiova, capitala Micii Românii. Sfântul Calinic se va întoarce la vechea reşedinţă episcopală de la Râmnic abia în vara anului 1854.

[14] Înscăunarea Sfântului Calinic, ca episcop al Râmnicului, a avut loc, la Craiova, a doua zi, duminică 26 noiembrie 1850, în „biserica sfintei episcopii”, adică în biserica Sfântul Nicolae-Gănescu, situată pe locul actualei Universităţi. Această biserică a fost dărâmată în anul 1880. Vezi Eho Eclesiastic, nr. 4/decembrie 1850, p. 13; Athanasie Mironescu, Istoricul Eparhiei Râmnicului-Noul Severin, Bucureşti, 1906, pp. 416-418.

[15] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar 37/1851, din 12 aprilie 1851, folio 1 (vezi şi Ibidem, folio 3).

[16] Facem menţiunea că în toate documentele mănăstirii Lainici, ce ni s-au păstrat, Cuviosul Părinte Irodion semnează, în calitatea sa de stareţ, numai în chirilică, cu „Irodion Protosinghel”. Astfel, documentar nu se confirmă faptul că el ar fi avut şi rangul de arhimandrit, aşa cum au încercat să afirme unii cercetători.

[17] Schitul Lainici, situat întrecătoarea cu acelaşi nume din munţii Gorjului, al cărui nume derivă de la toponimicul grecesc Axxivo«; = de piatră, trecătoare prin munţi de piatră, sau de la etnonimul „lai”, numele unui trib geto-dac „al lailor”, cunoscut încă de prin secolele IV-VI, împreună cu cel al „bessilor” (Cf. Pr. Prof. Dr. Nicolae C. Buzescu, Mănăstirea Lainici şi schitul Locurele, Ed. Arhiepiscopiei Craiovei, Craiova, 1980, pp. 6-7), este o veche vatră sihăstrească, de la sfârşitul secolului al XlV-lea. Mai târziu, în anul 1784, schimnicului Atanasie, venind de la Tismana, s-a stabilit aici, la Lainici, reuşind să întemeieze un schit de lemn şi să adune în jurul său o obşte de 30 de monahi. Atanasie este socotit reorganizatorul vieţii monahale de la Lainici. După moartea sa (fi 812), între 1812 şi 1817, câţiva boieri din Târgu Jiu (Nicolae Brăiloiu biv vel pitar, Răducanu Măldărescu medelnicer, Stanca Poienăreasa-Măldărescu, devenită Kalistracta monahia) au construit biserica din zid cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Vezi Ibidem, pp. 19-38.

[18] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar 37/1851, din 18 aprilie 1851, folio 6.

[19] Astfel, după demisia, de bună voie, a stareţului Daniil, la 12 aprilie 1851, au urmat la Lainici, până în vara anului 1854, alţi trei stareţi: Gavriil (1851-1852), Maxim (1852-1853) şi Chirii (1853-1854). Nici unul din aceşti trei stareţi de un an nu a avut vreo activitate deosebită. Trebuie să spunem că instabilitatea şi tulburările ivite în viaţa mănăstirii s-au datorat în parte şi situaţiei sociale şi politice prin care trecea ţara în acea vreme.

19   [20] Eclesiarhul Diadoh, delegat de Sfântul Calinic cu instalarea Cuviosului Irodion ca stareţ la Lainici, raportează, la 24 iunie 1854, că 1-a instalat şi că a alcătuit şi catagrafia cerută. în vara aceluiaşi an, 1854, este consemnată de către biograful Sfântului Calinic, arhimandritul Anastasie Baldovin, următoarea întâmplare: pe când Sfântul Ierarh Calinic se întorcea la Râmnic, peste munţi, de la Lainici, de la Cuviosul Părinte Protosinghel Irodion Ionescu, i s-a descoperit în vedenie înmormântarea părintelui Nicandru, ucenicul iubit al Sfântului, care a stăreţit la Cernica doar patru ani (1850-1854). Acest moment de durere 1-a mişcat sufleteşte pe Sfântul Calinic până la lacrimi. Vezi: Arhim. Anastasie Baldovin, Viaţa şi nevoinţele cele monahale ale Prea Cuviosului Episcop al Râmnicului Noul-Severin D. D. Calinic, în BOR, an. XXH, 1898-1899, nr. 10, p. 1026. Vezi şi: Grigore Prejbeanu, Visarion Toe şi Pavel Bocşa, Sfântul Schit Lainici, Tg. Jiu, 1931, pp. 10-11; Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica Viaţa, minunile, acatistul, Ed. Sophia, Bucureşti, 2007, p. 29; Priveghere în Ostrov. Mănăstirea Cernica. 400 de ani de cult şi cultură, Mănăstirea Cernica, [2008], pp. 43-44.

[21] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1854, nr. 635, din 15 iunie 1854.

[22] Cronologic, Cuviosul Părinte Irodion Ionescu este cel de-al treilea duhovnic al Sfântului Calinic de la Cernica. Primul părinte duhovnicesc al Sfântului Calinic a fost Sfântul Cuvios Stareţ Gheorghe (stareţ la Cernica între 1781 şi 1806), apoi Cuviosul Pimen Ieroschimonahul (1762-1831), ucenic al Sfântului Cuvios Stareţ Gheorghe. După ce Cuviosul Părinte Pimen a plecat definitiv la Sfântul Munte, Sfântul Ierarh Calinic şi-a ales duhovnic pe Cuviosul Irodion. Vezi Priveghere în Ostrov. Mănăstirea Cernica, pp. 39 şi 43.

[23] Cererea a fost semnată de 17 ieromonahi şi monahi şi de 3 fraţi, în total de 20 de vieţuitori, dintre care 6 schimonahi. Vezi Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1855, folio 43, ordinul nr. 80, din 2 iulie 1855.

[24] Ibidem.

[25] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1851*1856, folio 61, nr. 1080, din 1 august 1856.

[26] Ibidem.

[27] Vezi Triodion, tipărit în 1794, care se găseşte la schitul Locurele, unde vieţuiau monahii Luca şi Cleopa.

[28] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1851-1858, folio 63.

[29] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1851-1859, folio 72, nr. 1122, din 7 august 1859.

[30] Ibidem, folio 75, din 12 august 1859.

[31] Ibidem, folio 76, din 27 august 1859.

[32] Ibidem, folio 78, din 9 septembrie. 1859.

[33] I. Popescu-Cilieni, Acte privitoare la fondarea schitului Locuri-Rele, din Jud. Gorj, în AO, an. XIV, 1935, pp. 399-401.

[34] Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 9/1859, folio 41.

[35] Arhivele Statului, Fond Episcopia Râmnicului, Pachet CVI/32, din 1 iunie 1861.

[36] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar l8/1862, din 12 ianuarie 1862, Craiova.

[37] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar37/l851-1863, folio 82, din 6 iunie 1863, Râmnicu Vâlcea (este scris cu alfabet latin antetul „Principatele Unite”).

[38] Ibidem, folio 88, nr. 5, din 7 august 1869.

[39] Ibidem, folio 109, din 12 noiembrie 1869.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem, Dosar 37/1851-1871, folio 138, din 8 august 1871.

[42] Ibidem, folio 139, din 13 august 1871.

[43] Cel dintâi care menţionează existenţa Părintelui Irodion ta stareţ, în anul 1873, este preotul Grigore Prejbeanu: „Conducătorii mănăstirilor şi schiturilor la 1873: … Irodion (Lainici)”. Vezi Pr. Grigore Prejbeanu, Gorjul bisericesc 1870-1900, Tipografia Episcopiei Râmnicului, 1936, p. 20. Interesant este că Episcopia Râmnicului-Noul Severin nu posedă, în această perioadă, niciun document de numire a vreunui stareţ.

[44] Cartea Scara Sfântului Ioan Scărarul, tipărită în Moldova, cu o introducere a mitropolitului Veniamin Costachi, se găseşte în biblioteca mănăstirii Lainici.

[45] Este interesant de menţionat faptul că, după anul 1880, tunderea în monahism trebuia să fie aprobată de trei foruri: episcopul eparhiot, Sfântul Sinod şi Ministerul Cultelor.

[46] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar 94/1881.

[47] Ibidem, Dosar 240/1880.

[48] Ibidem, Dosar nr. 242/1880; 29 decembrie 1880; 17 aprilie 1882; 5 aprilie 1883; 19 noiembrie 1883; 8 iunie 1884; 18 august 1884 etc., dosar special Nicolae Popescu.

[49] Ibidem, Dosar nr. 6UI887, din martie – 19 mai 1887.

[50] Ibidem, Dosar 65/1884-1890.

[51] Ibidem, Dosar 84/1892-1895.

[52] Ibidem, Dosar nr. 78/17 martie 1898.

[53] Al. Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, Târgu-Jiu, 1904, pp. 89-90. Vezi şi Grigore Prejbeanu, op. cit., p. 20.

[54] Aceasta se vede şi din cererea viitorului stareţ Theodosie Popescu, din 1907, care va ruga Episcopia Râmnicului să nu strice trei chilii folositoare pentru primirea călătorilor „de care mai întotdeauna sunt ocupate”. în timpul Primului Război Mondial, clopotul va fi luat de ocupanţii austro-ungari, iar mănăstirea va fi transformată în punct strategic.

[55] Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 89/1876, filele 4,5 şi 6.

[56] Ibidem, Dosar 284/1900, fila 21.

[57] După textul telegramei, între paranteze, este trecută data de 4 mai 1900, ceea ce înseamnă că telegrama a fost trimisă către Episcopie la acestă dată. Vezi Ibidem, fila 20.

[58] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar nr. 11/1900, folio 76.

[59] Ibidem, folio 77. în răspunsul său, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice va aproba „numirea, în mod provizoriu a cuviosului ieromonah Damaschin Pandelescu, în postul de Superior al schitului Lainici din judeţul Gog, cu începere de la 10 Maiu curent, în locul decedatului Superior Irodion”. Ibidem, folio 90.

[60] Este vorba de cererea din 5 mai 1900, trimisă de o parte din călugării mănăstirii Lainici către Episcopia Râmnicului-Noul Severin. Semnatarii cererii şi-1 doreau ca stareţ la Lainici pe părintele Dionisie Ştefânescu pentru că „… e de mult în mijlocul nostru şi îl cunoaştem om cu bună purtare… că prin strădania sea a reparat sântul schit Locurele şi 1-a îmbunătăţit pin mai multe dependinţe şi lucruri bune”. Ibidem, folio 82.

[61] Într-o însemnare de pe un Minei din luna mai, tipărit în 1862, este dată greşit data morţii sale, ia anul 1910. Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, VIII, p. 572

[62] Vezi şi Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud Gorj, Dosar 284/1900, folio 24.

[63] Astfel, din documente aflăm că, în 1899, Cuviosul Părinte Irodion a contribuit cu leafa sa, de superior al schitului Lainici, la cumpărarea unui clopot pentru schit în valoare de 1600 lei, pe care 1-a comandat la Pesta (Ungaria). Cum plata clopotului comandat trebuia făcută „integral la ridicarea lui, Cuviosul Părinte Irodion a fost nevoit să se împrumute, cu 280,65 lei, la doi comercianţi din Târgu Jiu, pe nume Ştefan Nicolaescu şi Constantin M. Gelep, şi la servitorul Constantin Popescu. îndată ce au aflat de decesul Cuviosului Părinte Irodion, cei trei creditori au reclamat -schitul Lainici la Ministerul Cultelor, pentru neplata datoriei rămase de la fostul stareţ. Fapt pentru care, pentru stingerea acestei datorii, Episcopia Râmnicului-Noul Severin a hotărât ca să fie vândute unele lucruri personale rămase de la Cuviosul Părinte Irodion. Vezi Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar nr. 11/1900, folio 104,128,129,134 şi 135. Mai menţionăm faptul că acest clopot a fost luat şi topit de către trupele germane, în timpul Primului Război Mondial, pentru a se face din el gloanţe.

[64] Arhivele Statului, Filiala jud. Gorj, Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 335/1907, fila 2 (cererea nr. 7 din 1 mai 1907).

[65] Cf. Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti, voi. I, ed. a Il-a, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, Huşi, 1993, p. 480; Idem, Patericul Românesc, p. 472.

[66] Cf. Pr. Prof. Dr. Nicolae C. Buzescu, Mănăstirea Lainici şi schitul Locurele, pp. 100-101. A doua deshumare a trupului Cuviosului Părinte Irodion a avut loc în anul 1929, în vremea stareţului Visarion Toia. Astfel, aflând despre viaţa şi faptele Cuviosului Părinte Irodion, noui stareţ al mănăstirii Lainici, Visarion Toia, a dezgropat, în toamna anului 1929, trupul Cuviosului Părinte şi 1-a găsit nevătămat şi înmiresmat, ca la un adevărat sfânt, aşa cum îl găsise mai înainte ieromonahul Iulian Drăghicioiu. Dar luând poruncă de la episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noul Severin, 1-a îngropat din nou în mormântul său, situat în partea de miazăzi a sfântului altar al bisericii celei vechi. Cf. Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, p. 472. Rămăşiţele pământeşti – înmiresmate şi de culoare cafenie – au fost puse acum, în mare cinste, într-un mic sicriu, asemeni unei lădiţe. Mai apoi, prin anii ’80 ai secolului trecut, osemintele Cuviosului Părinte Irodion au fost din nou căutate, însă, nefiind voia lui Dumnezeu şi a Cuviosului Părinte, ele nu au fost găsite.

[67] Între Cuviosul Părinte Irodion şi Sfântul Ierarh Calinic, căruia Părintele Irodion i-a fost duhovnic, a existat o strânsă legătură spirituală. Ucenicul şi biograful Sântului Ierarh Calinic, arhimandritul Anastasie Baldovin, consemnează faptul că Părintele Irodion primea adeseori binecuvântare, în duh, de la episcopul său. Astfel, într-una din zile, pe când se afla la birou, la reşedinţa episcopală de la Râmnic, Sfântul Calinic s-a ridicat brusc în picioare, zicând: „Domnul! Domnul!”. Ucenicul Baldovin, mirat fiind, 1-a întrebat pe Sfântul Calinic dacă s-a întâmplat ceva rău. Atunci, Sfântul Calinic i-a răspuns, cu blândeţe: „Părintele Irodion, stareţul de la Lainici, mi-a cerut binecuvântare să se odihnească”. Iacă cum cei doi se aflau pe aceeaşi „undă” spirituală, comunicându-şi, te duh, adică luminaţi fiind de Duhul Sfânt, gândurile umil altuia, fără ca distanţa şi locul în care se aflau să-i împiedice în vreun fel.

[68] Se spune că odată o femeie i-a adus Cuviosului Irodion un vas cu lapte de la capra ei. Cuviosul Părinte i-a răspuns acesteia: „- Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!”. Femeia i-a zis: „- Ba nu, părinte, de la capra mea este”. Atunci, Cuviosul Părinte i-a răspuns: „- Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc că nu mai este capra ta!”. Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea nu a mai drăcuit. Vezi Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, pp. 471-472.

[69] Într-un raport din 1 ianuarie 1919, înaintat Episcopiei Râmnicului de către noul stareţ al Lainicilor, Calistrat Proca (1919-1929), se arată starea dezastruasă a schitului: „Acest schit, timp de trei ani, în anii războiului, nu a fost locuit de nici un monah. A fost pradă armatei de ocupaţie inamică. La luarea mea în primire a acestui schit, în anul 1919, nu am găsit nimic, fară numai zidurile şi pământul…”. Vezi Eparhia Râmnicului-Noului Severin, Anuar pe anii 1921-1925, întocmit de episcopul Vartolomeu, Tip. Române Unite, Bucureşti, 1924, p. 589.

[70] Dintr-un document aflat astăzi în Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, aflăm că în anul 1907 schitul Lainici avea 24 m liniari de arhivă.

[71] Fapt interesant, unul din cei doi monahi duşi în Germania a fost chiar ieromonahul Iulian Drăghicioiu, cel care făcuse, în 1907, cerere pentru a dezgropa trupul Cuviosului Părinte Irodion.

[72] Acesta a venit la Lainici, în 1929, de la mănăstirea Frăsinei, împreună cu tatăl său şi cu monahul Pavel Bocşa. Timp de două decenii, activitatea duhovnicească şi administrativ-gospodărească a stareţului Visarion Toia va fi una deosebit de rodnică. în 1938 numărul vieţuitorilor de la Lainici se va ridica la 38.

[73] Arhivele Statului, Filiala Jud. Gog, Tg. Jiu, Fond Protoieria Tg. Jiu, Dosar 104/1877, fila 52. Cf.: Nestor Vornicescu, Arhiepiscop şi Mitropolit, Contribuţii aduse de slujitorii bisericeşti pentru Independenţa de Stat a României, în anii 1877-1878, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1978; Pr. Prof. Dr. Nicolae C. Buzescu, Mănăstirea Lainici şi schitul Locurele, Ed. Arhiepiscopiei Craiovei, Craiova, 1980, p. 69.

[74] Iată ce spunea înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu la finalul predicii ţinute, anul acesta, la biserica nou-construită din cartierul craiovean Valea Roşie, cu ocazia sărbătorii închinate Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica: „De îndată ce am venit aici (la Craiova – compl. n.), în mintea mea a stăruit un singur gând permanent: să-1 canonizăm, să-1 trecem în rândul sfinţilor, de fapt să-1 trecem în calendar, pentru că este deja în rândul sfinţilor, pe Cuviosul Irodion Ionescu de la Lainici, duhovnicul Sfântului Calinic”. Vezi Ziarul Lumina, nr. 85, an. V, din 13 aprilie 2009, p. 16. De fapt, această lucrare duhovnicească, de canonizare a Cuviosului Părinte Irodion Ionescu, iniţiată de înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu nu este întâmplătoare, ci proniatoare. Se ştie că inaltpreasfinţia Sa are drept mănăstire de metanie mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, iar Sfântului Calinic 1-a avut ca duhovnic pe Cuviosul Părinte Irodion, stareţul mănăstirii Lainici.

[75] Moaştele Cuviosului Părinte Irodion au fost găsite la ora 12 din zi (după cinci ore de săpături!) de părintele stareţ Ioachim Pârvulescu, ajutat fiind de o echipă de meşteri vicoveni, la o adâncime de 2,2 metri, lângă un alt mormânt, situat lângă biserica veche a mănăstirii, în partea dreaptă. îndată, cinstitele moaşte au fost spălate cu vin curat şi au fost aşezate, temporar, într-o mică raclă. Apoi, s-a săvârşit slujba parastasului pentru Cuviosul Părinte Irodion şi pentru cei doi schimonahi ai mănăstirii – Atanasie ctitorul (sec. XVIII) şi Mitrofan (sec. XIX) – ale căror oseminte au fost acum deshumate

[76] Cu bucurie necuprinsă, înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit avea să mărturisească: „Pentru noi este o sărbătoare nesperată şi o lumină regăsită înaintea Sărbătorilor Pascale. Mormântul era situat lângă biserică, în dreptul altarului, şi am găsit mai multe oase necunoscute, dar muncitorii au avut inspiraţia să sape şi mai jos şi acolo am dat peste alt mormânt. Aici se aflau moaştele. Fuseseră aşezate într-o casetă şi le-am remarcat culoarea cafenie, deosebită de cea a oaselor obişnuite. Din locul unde a fost găsită caseta cu moaştele a răzbătut o mireasmă deosebită. Este dezlegarea tainei «Luceafărului de la Lainici» şi am trăit un moment unic pentru că s-a elucidat această taină prin descoperirea făcută”. Cf. Eugen Măruţă, Descoperire importantă pentru Ortodoxie la Lainici, în Gazeta de Sud, an. XIV, nr. 4425, din 21 aprilie 2009, p. 4.

[77] La aflarea fericitei veşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a exclamat: „In vremuri de crize materiale, Dumezeu ne dă bogăţii spirituale!”. Vezi Ziarul Lumina, din 13 aprilie 2009, p. 16.

___________________

foto>
http://www.moldovacrestina.info/wp-content/uploads/2010/11/Sfantul-Cuvios-Irodion-de-la-Lainici-Lacasuri-Ortodoxe.jpg 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

3 responses to “Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafarul de la Lainici

  1. Mihail

    Mai 1, 2011 at 8:18 pm

    Hristos A Inviat! Frumos! Sfinte Cuvioase Irodion roagate lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: