RSS

Arhivele lunare: august 2008

Concursul Miss Calugarita Italiei

Concursul „Miss Calugarita Italiei”

Despre ceea ce mai inventeaza ‘rudele’ noastre din ce in ce mai indepartate de noi (catolicii), adica de la recenta afirmatie *(oarecum oficiala) cum ca extraterestrii sunt de fapt fratii lor, pana la mai-noua intamplare, cand (va rog sa citit bine)> „Un preot (catolic) a vrut să organizeze concursul „Miss Calugarita Italiei”; aflati in randurile de mai jos.

Am ramas uimit, cum intr-un asa de scurt timp unii dintre preotii catolici, abereaza din ce in ce mai mult cu tot felul de idei trasnite, dar foarte periculoase in acelasi timp. Venita in Romania pe fluxul de stiri Mediafax, stirea isi are originea tocmai de la Roma, prin agentia de stiri Ansa, dar care a implicat si editarea de stiri privind aceasta problema si in cotidianele italiene centrale, cum ar fi Corriere della sera si multe altele. Preotul in cauza, in mod paradoxal, este din Sudul Italiei, adica din partea de tara cea mai conservatoare traditiilor catolice, dar care, probabil, dorea sa-si mareasca rating-ul la propriul sau blog :) pe seama „sosirii în ţara noastră a unor călugăriţe tinere şi pline de vitalitate, în special din străinătate”.

Actiunea in cauza este de fapt, pentru preotul ‘nevinovat’, prezentata drept o „initiativa inocenta” … precum si tinerele calugarite care aveau sansa, acum ratata, de a primi ravnitul titlu national (in prima faza) de „Miss Calugarita Italiei”. Cred ca un astfel de show, odata cu acceptarea lui, ar fi intrecut in popularitate si audienta internationalul spectacol „Miss Univers”, mai ales daca calugaritele din toata ‘lumea catolica’ (caci „există călugăriţe din Africa şi America Latină care sunt într-adevăr foarte, foarte drăguţe, în special cele din Brazilia”) s-ar fi solidarizat cu actiunea revigoratoare a preotului, cum avea de fapt in plan sa faca.

Stiu ca astfel de stiri se incadreaza in din ce in ce mai multele stiri cu oameni trasniti ale cotidianelor centrale nationale si internationale, insa nu am putut trece-o cu vederea, deoarece scopul oficial, dupa cum declara preotul, era acela de a „prezenta pe internet un aspect pozitiv al vieţii religioase” si consider ca era de datoria noastra, acum intr-o lume cand homosexualii sunt considerati ca sufera de ‘orientare sexuala diferita’, iar cum in presa din Romania aparuse stirea ca acel calugar din eparhia Clujului, care suferea de patima desfraului, ar fi aratat de fapt starea de-a fi a monahismului actual; nu sunt de fapt ‘modelele’ ce trebuie urmate, nici nu aduc un suflu nou, revigorator, monahismului ascetic drept-slavitor, ci din contra, il necinstesc. Asadar am vrut sa clarific faptul ca acest ‘aspect pozitiv al vietii religioase’, cum era prezentat a fi scopul de fapt al concursului de miss despre care e vorba, este acel tip de inselare, care ne vesteste noua ca de fapt traim timpurile cand adevarul este preschimbat in minciuna, si minciuna in adevar, adica timpurile de pe urma.

Este totodata tipul de stire cel mai la indemana si mai bine-primit de catre ziaristii, gazetarii si pamfletarii actuali, care scriu in ziarele lor tot ceea ce inima lor cugeta iar mintea lor gandeste, adica tot ceea ce ei doresc sa citesca si tot ceea ce la inima lor se suie si e primit. Am putea-o transcrie intr-o fraza, folosind un limbaj pseudo-biblic… ca deh, sunt teolog, ca acolo unde este stirea de can-can, care reprezinta comoara renumerata pentru gazetar, despre aceea va scrie si condeiul, caci mana face ceea ce inima dicteaza si iubeste sa auda (vezi Matei 6, 19-21). Este foarte usor sa prezinti o cadere a unui om, care sunt destule, insa sa prezinti o fapta buna, mai presus de fire, care cu adevarat merita raspandita si citita, necesita indelungi cautari, fiindca este o fapta tainica.

dan.camen.

Stirea privind intentia acestui ‘preot’ catolic o puteti citi mai jos (Mediafax, 26.08.2008). Daca vreti si din surse internationale cititi> AICI AICI AICI AICI etc.

ROMA / 18:08, 25.08.2008

Un preot italian a vrut să organizeze, la începutul lunii septembrie, „Miss Călugăriţa Italiei”, primul concurs de frumuseţe pentru călugăriţe, acesta renunţând la proiect în urma reacţiilor negative suscitate de propunere.

„Trebuie să spun că au existat persoane care au înţeles greşit, în mod deliberat, această iniţiativă inocentă şi care au decis să obţină profit de pe urma ei”, a declarat preotul Antonio Rungi, luni, agenţiei Ansa.

Conform proiectului, călugăriţele care doreau să participe la concurs trebuiau să-i trimită fotografiile preotului Antonio Rungi, de la dioceza Mondragone (sudul Italiei), acesta urmând să publice imaginile pe blogul său. Internauţii urmau să voteze online pentru călugăriţa preferată.

„Concursul pentru titlul de cea mai frumoasă călugăriţă avea ca singur scop să prezinte pe internet un aspect pozitiv al vieţii religioase”, a explicat preotul.

„Credeţi într-adevăr că toate călugăriţele sunt bătrâne, ridate şi triste? Azi nu mai este cazul, graţie sosirii în ţara noastră a unor călugăriţe tinere şi pline de vitalitate, în special din străinătate”, a explicat iniţiatorul concursului. „Există călugăriţe din Africa şi America Latină care sunt într-adevăr foarte, foarte drăguţe, în special cele din Brazilia”, declarase acesta, duminică, pentru cotidianul italian Corriere della Sera.

sursa> http://www.mediafax.ro/life-inedit/

un-preot-a-vrut-sa-organizeze-concursul-miss-calugarita-

italiei.html?4728;2961977

foto> http://forbiddenplanet.co.uk/blog/wp-content/uploads/2

007/12/Ben%20Templesmith%20Warren%20Ellis%2

0Fell%20Nixon%20Nun.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe august 26, 2008 în Fara categorie

 

Etichete: , ,

Dialog catolic-ortodox intre preoti fosti detinuti politici (in culise)

Dialog catolic-ortodox intre preoti fosti detinuti politici

(in culise).

Este un comentariu al unei persoane (Romeo 2004), legat de articolul aparut in ziarul ‘Ziua’, nr. 4320 din 26 august 2008, intitulat <Sfintii inchisorilor>interzisi la Iasi”, scris de ziaristul Victor Roncea. Am aflat de aceste comentariu de la un parinte drag care mi l-a indicat in mod special, datorita continutului plin de informatie ‘tare’.

Citire cu folos!

Dialog catolic-ortodox intre preoti fosti detinuti politici (in culise)

Parintele martir Iosif Pasca a fost judecat la Cluj si condamnat la 7 ani inchisoare. A fost inchis la Aiud unde a facut 6 ani, fiind eliberat odata cu ceilalti detinuti in 1964.
Povestea ca erau in aceeasi camera vreo 20: un greco-catolic, doi romano-catolici, un protestant restul ortodocsi. S-au inteles cu totii bine, cand unul era bolnav sau mai slabit, isi dadeau mancarea de la unul la altul, nu se tinea seama ce religie ai. Cand era vorba de CHESTII DE CREDINTA, DE DOCTRINA, DE CULT, TRADITII, SE CERTAU INTOTDEAUNA. NU ERA NICI UNUL DE ACORD CU ALTUL.

Surprinderea pe care a avut-o dupa 1990 a fost ca s-a organizat la Aiud, de catre Asociatia Fostilor Detinuti Politici (AFDPR), un fel de manifestatie publica unde au participat multi credinciosi. A venit si cardinalulTodea Alexandru cu cativa preoti. Printre ei cine era ?
La un momentdat ia cuvantul acel preot care fusese cu parintele Iosif in aceeasi celula. Si de la microfon a inceput sa spuna:


<<Datorita ortodocsilor am facut noi inchisoare, caci ei ne-au luat bisericile, ne-au prigonit, ne-au maltratat, ne-au tradat la securitate.>>
Ortodocsii in sus, ortodocsii in jos.
<<Cei mai rai is ortodocsii si datoritalor, noi greco-catolicii, am devenit niste victime>>.
Se poza in chip de victima astefel inca sa atraga mila celor de fata.


Parintele Iosif si-a cerut dreptul sa vorbeasca, sa-i raspunda:
<<Nu-ti aduci aminte ca ti-am dat blidul meu si am fost impreuna in inchisoare. Tu ai fost greco-catolic, au fost mai multi romano-catolici, un protestant si noi am fost 20 de ortodocsi.
Noi din cauza cui am facut inchisoare ?
Sau romao-catolicii sau protestantii ?>>


Dupa aceea s-au intalnit pesta cativa ani; preotul respectiv ii spune parintelui:
<<Nu fi suparat pe mine, DAR SA STII CA ASA E LINIA PE CARE TREBUIE SA
MERGEM… TE ROG SA MA INTELEGI !>>

PS: …De acolo parintele Iosif Pasca s-a dus la Timisoara, unde avea loc o conferinta ASCOR. Era exact cand se facea privegherea la Sf. Iosif cel nou de la Partos (14 sept 1998). A participat la priveghere, iar apoi s-a despartit de tinerii cu care trebuia sa se intalneasca a doua zi, mergand spre casa unei cunostinte unde voia sa innopteze. Dar n-a mai ajuns la cunostintele respective
A doua zi dimineata a fost gasit mort intr-un parc din Timisoara.
Un lucru interesant era – si chiar a constatat politia, ca nu-i lipseau banii din buzunar. Si acea 26 de impunsaturi de cutit.
Nu a aparut scris in nici un ziar si la nici un post de televiziune ce s-a intamplat cu parintele Iosif. Autorul crimei nu a fost niciodata gasit.

Un mic detaliu: tema conferintei ASCOR pe care trebuia sa o tina parintele: „Despre Masonerie”.

Romeo 2004 in 2008-08-26 08:46

sursa> http://www.ziua.ro/f.php?data=2008-08-26

&thread=241879&id=94145

foto> http://www.evenimentul.ro/articol/ase-destine.html

Expozitia de la Slobozia

Expozitia de la Slobozia

Aveti mai jos textul articolului aparut in ziarul Ziua, nr. 4320 din 26 august 2008. Pentru detalii legate de expozitia „Destine de martiri”, clickuiti> AICI AICI AICI AICI AICI AICI etc.

„Sfintii inchisorilor” interzisi la Iasi

O expozitie cu martiri ai temnitelor comuniste propusi spre canonizare in Biserica Ortodoxa Romana a fost interzisa la Iasi.

Expozitia itineranta „Destine de martiri”, realizata de Muzeul Judetean Ialomita, CNSAS si Asociatia Rost la sediul Muzeului „Mihail Kogalniceanu” din Iasi, este inchisa in urma unor denunturi realizate prin presa in stilul „Scanteii” anilor ’50. Folosind ace­leasi argumente ca si anchetatorii si securistii regimului bolsevic, noii acuzatori ai memoriei martirilor anticomunisti au speriat organizatorii expozitiei ca „fac imagine unor legionari”. Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Procesul de la Nürenberg, iar dintre cei sase martiri doar unul a fost legionar, ispasind ani grei de temnita ca „dusman al poporului”. In cadrul expozitiei erau prezentate destinele a sase militanti anti-co­munisti propusi spre canonizare, consemnate inclusiv in documentarul discursului prezidential de condamnare a comunismului din Romania. Si anume: Ioan Ianolide, cu 21 de ani de temnita si o viata mutilata; Valeriu Gafencu, „Sfantul inchisorilor”, mort in penitenciarul de la Targu Ocna, dupa ce isi donase doza de streptomicina oferita de un prieten pentru salvarea evreului Richard Wurmbrand; parintele Gheorghe Calciu, cu cei 21 de ani de temnita si marturisire impotriva daramarii bisericilor in anii ’80, eliberat la cererea presedintelui SUA Ronald Reagan, devenit simbol al apararii drepturilor omului in Romania comunista; parintele Daniil (Sandu Tudor), initiator al Rugului Aprins, mort la Aiud dupa ce purtase patru ani lanturi la picioare; parintele Arsenie Boca, supranumit inca din timpul vietii „Sfantul de la Sambata”, mare predicator, inchis, umilit, caterisit, marginalizat pana la sfarsitul vietii, al carui mormant este vizitat si acum de mii de ortodocsi; nu in ultimul rand, parintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei, care a implinit recent 94 de ani si este un stalp al Bi­sericii Ortodoxe Romane la Manastirea „Sfanta Maria”

Decizia CNSAS

Decizia de interzicere a expozitiei privind viata si suferinta unor autentici anticomunisti constituie o premiera in Romania post-de­cembrista, mai ales dupa ce insusi presedintele tarii, Traian Basescu, a condamnat comunismul. Organizatorii principali ai expozitiei afirma ca s-au facut presiuni dintr-o zona politica asupra CNSAS pentru a se retrage din proiectul expozitiei, cu toate cele 120 de documente si fotografii pe care le-a furnizat. Prin grija vicepresedintelui Virgil Tarau si semnatura presedintelui Colegiului CNSAS Ladislau Csendes, CNSAS a anulat vinerea trecuta colaborarea cu Muzeul. Fara contributia CNSAS, expozitia nu mai poate sa continuie in celalalte orase din tara. Pe de alta parte, documentele din dosarele Securitatii deja date publicitatii sunt parte a unui bun public, national, mai afirma organizatorii, care au anuntat ca pentru prejudiciul de imagine provocat, Asociatia Rost ii va actiona in judecata pe autorii campaniei impotriva martirilor anticomunisti, Dorin Dobrincu, inca administrator al unor documente de stat si pe cercetatorul Alexandru Florian, iar impotriva lui Virgil Tarau va face plangere pentru abuz in functie. In acelasi timp, organizatorii s-au adresat oficial si Sfantului Sinod. Surse din Palatul Patriarhal ne-au informat ieri ca actiunea denuntatorilor a fost considerata la Patriarhie drept o „a doua condamnare a martirilor ortodocsi anticomunisti” de catre membri ai unei „noi Securitati”.

Victor RONCEA

sursa si foto> http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-08-26&id=241879

foto central> http://radiocampus.ablog.ro/2008-05-01/

6-destine-de-martiri-se-dezvaluie-publicului-la-muzeul-judetean-ialomita.html

Arsenie Papacioc - fisa de penitenciar

Arsenie Papacioc - fisa de penitenciar

Parintele Arsenie Boca, pe cind era la Simbata de Sus

Parintele Arsenie Boca, pe cind era la Simbata de Sus

Certificat de deces Sandu Tudor

Certificat de deces Sandu Tudor

Valeriu GAFENCU inainte de a fi arestat

Valeriu GAFENCU inainte de a fi arestat

Ioan Ianolide

Ioan Ianolide

Parintele Calciu la a doua arestare, in 1979, fisa de penitenciar

Parintele Calciu la a doua arestare, in 1979, fisa de penitenciar

Parintele Daniil-Sandu Tudor

Parintele Daniil-Sandu Tudor

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Dogmatica si Dogmatism de Pavel Florensky (I)

Pavel Florensky cu Serghei Bulgacov, tablou pictat de Nesterov

Pavel Florensky cu Serghei Bulgacov, tablou pictat de Nesterov.

Dogmatica si Dogmatism de Pavel Florensky (Cap. I)

Coperta fata

Varianta JPG AICI>

Dogmatica si Dogmatism, cap. I (JPG)

Varianta PDF AICI>

Dogmatica si Dogmatism, cap. I (PDF)

Varianta Word AICI>

Dogmatica si Dogmatism, cap. I (Word)

…sau cititi mai jos:


Dogmatism şi Dogmatică[1]


Discurs ţinut la 20 ianuarie 1906, în cadrul

Cercului de Filosofie al Academiei Teologice din Moscova,

de către Părintele Pavel Florensky;

extras din cartea Pavel Floresnki, „Dogmatică şi Dogmatism,

trad. din limba rusă şi note de Elena Dulgheru,

Ed. Anastasia, Bucureşti, 1998, pp. 119-164.


Unicului meu prieten,

lui Serghei Semionovici Troiţki[2].

ONORATĂ ADUNARE,

Doresc dinainte să-mi cer scuze pentru tonul răspicat al prezentei expuneri, ton întru totul necorespunzător ignoranţei autorului… Am fost nevoit să stilizez problemele, să le accentuez contururile. Motivul acestei abordări nu este înfumurarea, oarbă în faţa nuanţelor şi semitonurilor gândului, ci frica de a nu mă risipi în prea multe digresiuni. Lipsa de timp mă împinge astfel la formulări mai brutale decât aş fi dorit…

„Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi…

Dar vine ceasul şi acum este,

Când adevăraţii închinători se vor închina

Tatălui în duh şi adevăr…

Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină

Trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”.

(Ioan 4, 22-24).

I

Închinarea la Dumnezeu ‘în duh şi adevăr’ – έν πνεύματι και άληθεια –  aceasta este datoria celor de două ori născuţi. Conştiinţa înnoită nu se mai mulţumeşte cu simplul dat al lui Dumnezeu, ea cere şi justificarea Sa. Omul doreşte să I se închine lui Dumnezeu nu numai ca unui fapt, ca unei forţe oarbe, nici măcar ca Ocrotitorului şi Stăpânitorului său; ca Obiect al al închinării, această Forţă, acest Ocrotitor poate să Se arate numai în Adevărul Său, în dreptatea Sa, ca Tată. Înainte de justificarea lui Dumnezeu, înaintea antropodiceei[3], se caută teodiceea.

Antropodiceea şi Teodiceea! Iată cele două momente care conjugă religia, pentru că la baza religiei stă ideea mântuirii, a salvării fiecărei fiinţe omeneşti. Primul din aceste două momente este o Taină, un mister, adică adevăratul pogorământ al lui Dumnezeu spre omenire, automicşorarea lui Dumnezeu sau kenoza. Dar pentru ca omenirea să perceapă această mântuitoare şi cathartică automicşorare a lui Dumnezeu, care-l justifică pe om în faţa lui Dumnezeu, este necesar ca omul să împlinească ce de-al doilea moment: justificarea lui Dumnezeu. Această parte a religiei este ştiinţa dogmei şi este, aşadar, ridicarea contemplativă a omului până la Dumnezeu, este înălţarea omenirii sau îndumnezeirea ei, este teosis (dar numai contemplativ). Acum însă ne referim doar la ultimul moment, la necesitatea lui Dumnezeu, la dogma care stabileşte dreptul lui Dumnezeu de a cere justificarea omului.

Cel ce poate spune: „… Soarele Emausului/ A strălucit zilelor mele” (Viaceslav Ivanov, „Mi fur serpi amiche”, 1911), ori acela pe care a căzut măcar o rază reflectată a acestui soare, acela nu se va închina de frică, nici din interes, nici din recunoştinţă. Acela se va închina numai din evlavie curată în faţa sfinţeniei.

Trisaghionul, cântarea preluată de la puterile cereşti, este cea mai caracteristică omului nou: el îşi îndreaptă strigătul „Miluieşte!” către Fiinţa pe care o recunoaşte ca Dumnezeu, ca Fiinţă Sfântă, tare în Sfinţenia Sa şi, de aceea, nemuritoare, dar tocmai prin aceea că e sfântă. Cuvântul „sfânt” adăugat oricărei adresări nu este un însemn asemeni celorlalte; el este mult mai central, mai hotărâtor în caracterizarea Binelui (Blago) şi condiţionează posibilitatea existenţei celorlalte [însemne] pentru conştiinţă.

Dumnezeu pedepsitor sau Dumnezeu binefăcător – cel ce nu-şi pleacă genunchiul în faţa puterii Lui nejustificate, în faţa neînţelesei Lui tării, care este o altă latură a sfinţeniei, şi nu îşi poartă în sine propria sa justificare, acela se va supune din necesitate comandamentelor neînduplecatului destin: este soarta a tot ce nu este absolut. Şi atunci luptătorul cu zeii, Prometeu, Titanii cei răsculaţi împotriva divinităţii şi toată gloata de eroi răzvrătiţi împotriva cerului în numele Adevărului şi al Binelui, devin nesfârşit de apropiaţi celui pătruns de lumina lui Hristos şi fericit de Buna-Vestire. În faţa ochilor vindecaţi, aparenta luptă cu divinitatea se dezvăluie ca purtătoare de Dumnezeu; iar reformatorul Prometeu, mucenic al iubirii de neam omenesc, zeu răstignit cu coasta străpunsă în răzvrătirea sa împotriva zeilor, apare ca un creştin avant la lettre.

Însă numai prin nădejdea în Hristos Cel ce avea să vină, conştiinţa aceasta trezită înainte de vreme s-a putut întrema din focul istovitor al febrei şi a reuşit să rupă cercul delirant al iluziei; numai raza mărturisitoare de sine a Taborului va lumina apăsătoarea beznă; numai de căldura Emausului va arde inima. Tăria iluzoriilor locuitori cereşti îl arde şi-l pârjoleşte pe mucenic; însă cu atât mai mult se înalţă în flăcările divine revendicarea dreptăţii.

Cine este purtătorul de Dumnezeu? Cine se luptă cu Zeii?/ Vai, crâncenă este apropierea zeilor, sărutul lor!/Cine a îmbrăţişat zeul, cu zeul se luptă;/ Cel ce a îmbrăţişat vâlvătaia, alesul focului,/Cel îndrăzneţ cu duhul în flăcări se îneacă;/ lutul a fost ars! (V. Ivanov, Tantal, 1905).

Să ne amintim ideea îndumnezeirii, nemişcată, asemenea călăuzitoarei Stele Polare, pe cerul spiritual al ascetului creştin, idee care, punând stăpânire pe nevoitor, îi atrage, ca un magnet, voinţa de fier. Să ne amintim de tainica provocare dată Cezarului de către marele capadocian: „Eu am primit poruncă să mă fac pe mine dumnezeiesc şi nu mă pot închina făpturii”[4]. Oare nu se rostogolesc cu ropote îngrozitoare tunetele luptătorilor cu zeii, de aceeaşi sorginte cu tunetele de demult, care l-au adus pe Prometeu la malurile învolburate ale râului Phasis[5], pe stâncile abrupte şi pleşuve ale semeţului Caucaz? Nu se aude oare şi aici vuietul Peleului şi al Ossei[6], ridicaţi şi îngrămădiţi unul într-altul, prăvălindu-se în abisurile muntoase? Însă ceea ce fusese nelegiuire pentru conştiinţa mitologică devine necessitate, datorie pentru conştiinţa creştină. Iată marea revoluţie a spiritului adusă în lume de Hristos; iată legitimarea omului în relaţia sa iacobiană[7] cu Dumnezeu.

O nouă necesitate se ivi în conştiinţă: aceea a închinării la Dumnezeu „în duh şi în adevăr”. Oricum s-ar raporta oamenii de azi la creştinism, această necessitate a pătruns şi s-a împletit cu rădăcini atât de puternice în fiecare suflet, încât nu există şi nu poate fi cale de întoarcere. Drumeţul Damascului[8], cel căruia i-a strălucit fulgerul neaşteptat al înnoirii, acela nu mai poate organic să-L recunoască pe Dumnezeu ca pe un simplu dat. Noul om deveni Prometeu şi, până când nu se va convinge de Persoana lui Dumnezeu, până când nu-L va vedea cu proprii săi ochi ca pe Cel Sfânt, până atunci conştiinţa renăscută va rămâne fără de Dumnezeu. Omul contemporan va fi chinuit de iluzoriul şeol, va cădea fără încetare în „întunericul din afară” (Matei 25, 30), va striga dintru adâncuri (Psalm 129, 1), din toate puterile, pe Dumnezeul pe Care nu-L cunoaşte; dar nu se va putea pleca în faţa aceluia care poate că nu are decât dreptul puterii, poate că este idol sau uzurpator. Nu este oare tocmai această adâncime a conştiinţei creştine cea care naşte cei mai râvnitori Sauli şi cei mai cruzi atei? Prin Hristos, „Dumnezeul necunoscut” devine Marele contradictio in adjectio[9], devine Despot, puternicul Prigonitor al divinului din om. templul creştin poate fi consacrat numai „Dumnezeului Cunoscut”, după cum este înscris pe portalul unei catedrale[10].

Cinstirea „Dumnezeului cunoscut”, Dumnezeului cunoscut nouă ca Dumnezeu, ca Necondiţionare, ca Duh, ca Sfinţenie şi Adevăr – iată formula începătoare a închinării creştine la Dumnezeu. Necesitatea cunoaşterii este cerinţa izvorâtoare şi de neînlăturat a persoanei răscumpărate. „Voi vă închinaţi Căruia nu ştiţi […] – le spune Hristos păgânilor – Dar vine ceasul şi acum este ([Άλλ] ΄έρχεται ΄έρα, και νυν έστιν), când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr […] ([΄ότε οί άληθινοί προσκυνηταί προσκυνησουσιν τω πατρί], έν πνεύματι και άληθεία)…”(Ioan 4, 22-23). Şi, dezvăluindu-le oarecum că această proorocie a început deja să se înfăptuiască, El îi atenţionă în discuţia de despărţire, despre schimbarea de conştiinţă: „De acum nu vă mai zic slugi” (Оύκέτι ύμας λέγω δούλους) – li se adresează Iisus ucenicilor Săi – că sluga nu ştie (΄ότι ό δουλους ούκ οίδεν) ce face stăpânul său; ci v-am numit pe voi prieteni ([τί ποιει αύτου ό Κύριος] ύμας δέ εί΄ρηκα φίλους), pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu, vi le-am făcut cunoscute (΄ότι πάντα ά ΄ηκουσα παρά του Πατρός Μου, έγνώρισα ύμιν)” (Ioan 15, 15).

Adevărata închinare la Dumnezeu nu este accesibilă conştiinţei păgâne, pentru că păgânismul nu cunoaşte obiectul închinării sale, ci îl percepe ca un rob, din exterior, fără libertate, şi, în consecinţă, nu are puterea să pătrundă în esenţa Lui interioară, în Persoana divină: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (1 Ioan, 4, 12). Dimpotrivă, conştiinţei creştine îi suntcunoscute tainele lui Dumnezeu; ea Îl cunoaşte pe Tatăl Căruia I Se închină, şi de aceea se adresează Tatălui ca prieten şi ca fiu, iar nu ca rob, pătrunde înlăuntrul Persoanei lui Dumnezeu şi nu se limitează doar la manifestările Puterilor dumnezeieşti. „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” – spune Fiul lui Dumnezeu (Ioan 14, 9). Vechea luptă cu Dumnezeu nu se putea mulţumi cu contemplarea Puterilor dumnezeieşti, imanente lumii şi, de aceea, străine începuturilor divine ale omului. Creştinismul înalţă conştiinţa deasupra a tot ce este immanent lumii şi o pune faţă în faţă cu Însăşi Persoana transcendentă a lui Dumnezeu. Astfel, datul fundamental al creştinismului se dovedeşte a fi cerinţa de bază a luptei extracreştine cu Dumnezeu.

Această cerinţă – a închinării la Dumnezeu ca Adevărului – este satisfăcută în trăirea nemijlocită a lui Dumnezeu de către om, pentru că numai în ea Dumnezeu poate fi dat ca realitate, ca ultimă realitate, iar nu ca un concept creat de noi; se dezvăluie esenţa lui Dumnezeu, care conţine implicit şi datele pentru îndreptăţirea Sa. Numai stand faţă către faţă cu Dumnezeu, omul cu conştiinţa luminată cunoaşte adevărul lui Dumnezeu, ca să-I mulţumească pentru toate. „Măreţia şi taina sălăşluiesc tocmai în faptul că aici adevărul pieritor al lumii acesteia şi adevărul cel veşnic stau faţă în faţă” (F. M. Dostoievski)[11]. Şi când această atingere de cealaltă lume s-a produs, atunci inima uluită începe deodată să freamăte şi să explodeze de bucurie. Şi va începe să-I cânte un imn jubilând de exaltare Domnului său, mulţumind, slavoslovind şi plângând pentru toate, dar mai cu seamă pentru ceea ce îngrozeşte conştiinţa neluminată: „Căci Dumnezeu i-a închis pe toţi în ne-ascultare, ca pe toţi să-i miluiască. O, adâncul bogăţiei, şi al înţelepciunii, şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului şi cine a fost sfetnicul Lui? Sau cine mai înainte I-a dat Lui şi va lua înapoi de la El? Pentru că de la El, şi prin El, şi întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci, Amin!” (Ep. Romani 11, 32-36).

Atunci Dumnezeu va străpunge cu o rază strălucitoare miasmele tulburi ale conştiinţei nerăscumpărate şi un vânt proaspăt va risipi pâcla înecăcioasă a mitului antic… Atunci Dumnezeu, precum un Soare limpede, Îşi va arunca privirea în aerul spălat, va privi, ca Tată, prin norii destrămaţi. Părelnica luptă cu Dumnezeu se va dovedi căutare-a-tatălui, iar genunchii lui Prometeu se vor îndoi singuri în faţa Tatălui regăsit. „Tatăl nostru, Tu eşti sfinţenie şi bunătate! Iată, mă smeresc în faţa Ta, ars în inimă de dragostea Ta. Iată, doresc ceea ce Tu doreşti, pentru că ştiu că voia mea proprie şi gândirea mea vor da roade mai rele decât ale Tale, Doamne! mă supun Ţie, Tată al meu, nu pentru că eşti puternic, nu ca să mă asupreşti şi să mă sfărâmi, ci fiindcă văd adevărul Tău, Doamne! Nu Tu eşti Cel ce-mi ceri încredere în voia Ta, ci eu singur, din bucurie, mi-o ofer. Mă clatin şi mă rog să treacă de la mine paharul umilinţei mele pământeşti, a kenozei mele terestre. Însă, ridicându-mă cu greutate deasupra slăbiciunii mele, spun iarăşi: Fie voia Ta, şi nu a mea, pentru că ştiu Adevărul Tău şi Sfinţenia Ta”.

Astfel va spune Prometeu. Ceea ce înainte nu i-au putut smulge nici groaza luptei cu Dumnezeu, nici tunetele lui Zeus, nici cumplitele chinuri ale răstignirii, acum va oferi singur Tatălui Ceresc, ca un copil, aflându-I adevărul prin strădaniile rugătoare ale conştiinţei purificate.

Capitolul II AICI>

DOGMATICA SI DOGMATISM, Cap. II

Capitolul III AICI>

Dogmatica si Dogmatism, cap. III


[1] Textul a fost publicat pentru prima dată la Sofia, în periodicul bulgar Hristianska Mîsli din noiembrie 1907, în traducerea prietenului lui Florenski, Haralampievici Pop-Haralampiev, doctorand în Teologie la Academia Teologică din Moscova.

Referatul reprodus în ediţia de faţă a cunoscut trei variante. Intenţia acestuia era de a descrie ruptura adâncă dintre teologii „scolastici” şi viaţa care îşi are căile ei, precum şi de a arăta calea de ieşire din impasul dogmatismului, prin construirea unei „dogmatici experimentale”, bazată pe trăirile spirituale individuale. [n. ed.].

[2] Serghei Semionovici Troiţki (1881-1910): coleg şi prieten apropiat al lui Florenski. A absolvit Academia Teologică din Moscova. Este autorul lucrării Filosofia ceştină a căsătoriei”. În 1909 se căsătoreşte cu sora lui P. Florenski, Olga. „Scrisorile către un priten”, care alcătuiesc lucrarea lui Florenski „Stâlpul şi Temelia Adevărului”, îi sunt adresate lui (n. tr.).

[3] Termenul ‘antropodicee’ (=justificarea omului) este pentru prima dată folosit de autor în această lucrare, după care va fi întâlnit în „Stâlpul şi Temelia Adevărului” şi în alte lucrări ale sale (n. tr.).

[4] Cuvintele de răspuns ale Sfântului Vasile cel Mare la porunca prefectului Modest de a primi arianismul. Sursa probabilă a citatului este: „Cuvântul 45 la înmormântarea lui Vasile, arhiepiscopul Cesareei Capadociene” de Grigorie Teologul (n. tr).

[5] Phasis: numele grecesc al râului Rioni, menţionat în ‚Teogonia’ lui Hesiod şi în ‚Argonautica’ lui Apollonie din Rhodos (n. tr.).

[6] Peleu (Pelion) şi Ossa: munţi în Fessalia, lângă Olimp (n. tr.).

[7] Referire la lupta lui Iacob cu Îngerul (Facere 32, 24-28) (n. tr.).

[8] Faptele Apostolilor 9, 3-5.

[9] Contradicţie în determinare (lat.) (n. tr.).

[10]Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Toiţe Serghieva.

[11] F. M. Dostoievski, Fraţii Karamazov, partea a II-a, cartea a VI-a, cap. al II-a: „Din viaţa părintelui ieromonah Zosima, răposat întru Domnul, întâmplări povestite de el şi înfăţişate în scris de Alexei Feodorovici Karamazov”; traducere de Ovidiu Constantinescu şi Isabela Dumbravă, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1986.

 

Grupul Byzantion video

Grupul Byzantion video

concertul de la Cluj din data de 08.12.2006

 
2 comentarii

Scris de pe august 22, 2008 în Cantari, spiritualitate, Videos

 

Etichete: , , ,

APARIŢIE EDITORIALĂ: Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, Biserica şi instituţia căsătoriei. Condiţiile administrării căsătoriei. Studiu juridico-canonic.

APARIŢIE EDITORIALĂ:


Iulian Mihai L. Constantinescu,

Biserica şi instituţia căsătoriei. Condiţiile administrării căsătoriei. Studiu juridico-canonic.

Editura Aius, Craiova, 2008, 252 p., (ISBN 978-973-1780-81-8).



Prezenta carte, Biserica şi instituţia căsătoriei. Condiţiile administrării căsătoriei. Studiu juridico-canonic, a Domnului Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu a apărut cu binecuvântarea IPS Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, în condiţii grafice deosebite la Editura Aius din Craiova, în august 2008, având 252 de pagini, două capitole ample şi numeroase subcapitole. Lucrarea, fără a se pretinde a fi o tratare exhaustivă a dreptului matrimonial privind condiţiile pentru căsătorie şi cununie, este rodul activităţii autorului de documentare şi de cercetare ştiinţifică de mai mulţi ani asupra problematicilor diverse ale domeniului matrimonial, atât din perspectivă canonică ortodoxă, cât şi din perspectiva tradiţiei canonice a Bisericii Romano-Catolice, precum şi cu evidenţierea legislaţiei din România privind reglementarea condiţiilor de fond şi de formă ale căsătoriei. După cum însuşi autorul afirmă „în ultimii ani s-au dezvoltat diferite lucrări care au vizat tratarea căsătoriei din perspectiva teologiei sistematice şi istorice, constatând în acelaşi timp puţine studii în cadrul teologiei practice, dacă avem în vedere actualele secţii teologice cu disciplinele lor, cu excepţia anumitor lucrări de teologie liturgică şi pastorală. Este cert faptul că lucrările de drept canonic şi legislaţie civilă, cu o viziune juridică actuală asupra condiţiilor căsătoriei, sunt din ce în ce mai puţine, atât în Biserica Ortodoxă Română, cât şi în celelalte Biserici Ortodoxe locale, o explicaţie fiind prezenţa a puţini specialişti în Drept canonic şi cu studii în domeniul juridic în sânul Bisericii”.


Din cuprinsul cărţii: Capitolul I Căsătoria în Biserică şi în reglementările autorităţii seculare; I. Căsătoria – Sfântă Taină a Bisericii; II. Secularizarea căsătoriei şi revendicarea competenţei matrimoniale. Căsătoria în dreptul familiei din România; 1. Căsătoria între legislaţia bisericească şi autoritatea imperială; 2. Secularizarea instituţiei căsătoriei în unele ţări. Situaţia actuală în România; 3. Prevederi ale dreptului familiei privind căsătoria; a. Instituţia juridică a familiei în legislaţia civilă; b. Principiile generale şi noţiunea de căsătorie în dreptul familiei din România; c. Actul juridic bilateral al căsătoriei; 4. Raportul dintre cununie şi căsătoria civilă; Capitolul II Condiţiile de fond şi de formă la căsătorie şi cununie; I. Noţiuni introductive; II. Condiţiile de fond ale căsătoriei civile şi cununiei ortodoxe; III. Condiţiile de formă ale căsătoriei civile şi cununiei ortodoxe; IV. Căsătoria în Catolicismul Roman. Noţiunea de căsătorie (can. 1055-1062) şi condiţiile celebrării.


Referindu-se la prezenta lucrare, Părintele Conf. Univ. Dr. Dumitru Găină, specialist în Drept canonic, precizează: „Lucrarea de faţă este un studiu juridico-canonic de înaltă ţinută academică, bazată pe valoroase izvoare şi temeinică cercetare ştiinţifică în domeniul matrimonial. Este de semnalat puterea de analiză şi sinteză dovedită de autor în a prezenta căsătoria, atât din punct de vedere ortodox şi romano-catolic, cât şi privind legislaţia din România. Prin întregul ei conţinut, lucrarea este un aşteptat compendiu ce clarifică unele probleme canonice şi juridice privind dreptul canonic matrimonial ortodox în raport cu normele dreptului familiei din România, precum şi cu dreptul canonic romano-catolic în domeniu. Structura şi fundamentarea ei dezvăluie că Domnul Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai Constantinescu este un veritabil căutător de izvoare istorice, canonice şi juridice, din care cu mult rafinament intelectual şi maximă credibilitate a ştiut să prezinte în chip analitic, critic şi obiectiv această problemă; să îmbine prezentul cu trecutul şi să vadă în perspectivă rânduieli şi modalităţi de integrare a familiei ortodoxe în contextul european, unde tot mai des apar căsătoriile mixte. Lucrarea este rodul activităţii sale de documentare şi de cercetare teologică de mai mulţi ani, în ţară şi în străinătate, în perioada studiilor de specializare în domeniu. Autorul expune sistematic şi comparativ chestiuni aflate în discuţie, din perspectiva ortodoxă şi romano-catolică, dar şi a legislaţiei civile privind căsătoria, găsind răspunsuri la diferite întrebări de specialitate, având întotdeauna în vedere principiile de interpretare specifice abordărilor canonico-juridice pentru evaluarea corectă a tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe şi a Bisericii Romano-Catolice privind dreptul matrimonial canonic”.


Autorul, ca teolog şi jurist, a încercat prin demersul ştiinţific de faţă o tratare interdisciplinară şi interconfesională (aspectele canonico-juridice în Ortodoxie şi în Catolicismul Roman), apreciind de reală importanţă şi definitorie abordarea acestui subiect în contextul teologiei practice, sistematice şi istorice, cu unele referiri la teologia biblică, pentru a întări ideile promovate, având în vedere şi aspectele juridice privind condiţiile încheierii căsătoriei ca act juridic bilateral şi aceasta din perspectivă ortodoxă. Tratarea interdisciplinară canonică şi juridică, adică din perspectiva dreptului canonic şi a dreptului familiei din România, este de bază, plecând de la considerentul prezenţei căsătoriei civile ca obligatorie pentru căsătoria religioasă în ţara noastră. În acest raport, pe lângă sublinierea celor mai importante aspecte canonice şi juridice, s-a dorit scoaterea în evidenţă a decalajelor de viziune asupra căsătoriei în cele două legislaţii, bisericească şi civilă, dar şi viziunea catolică privind contractul căsătoriei, promovând anumite idei şi soluţii la coliziunile ce iau naştere între legea bisericească şi cea civilă, relaţia Biserică-Stat fiind esenţială în găsirea căilor legale posibile pentru reglementarea condiţiilor căsătoriei pe bazele autentice ale moralei şi disciplinei bisericeşti.

Având în vedere actualitatea, necesitatea şi importanţa unei astfel de lucrări astăzi, Domnul Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu afirmă: Consider că lucrarea de faţă va fi de folos atât teologilor, canoniştilor şi specialiştilor în ştiinţele juridice, cât şi studenţilor teologi şi credincioşilor mireni interesaţi, fiind un impuls în lupta actuală a Bisericii pentru afirmarea pe baze canonice a căsătoriei, o poziţie actuală faţă de problemele ridicate în domeniul matrimonial de condiţiile pentru căsătorie şi cununie în societatea parcă tot mai săracă spiritual în care trăim, o reconsiderare canonică, teologică şi juridică a căsătoriei ca Sfântă Taină a Bisericii şi ca instituţie juridică de dreptul familiei din România.

Mai multe date despre autor gasiti AICI

 
3 comentarii

Scris de pe august 22, 2008 în diverse, oameni, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , ,

Oratorie si duhovnicie

Oratorie si duhovnicie

„Mila si judecata Ta voi canta Tie, Doamne.

Canta-voi si voi merge, cu pricepere, in cale fara prihana.

Cand vei veni la mine?”

(Psalm 100, 1-2).

Este titlul si subiectul pe care doream de mai mult timp sa-l abordez. Totul a plecat de la cuvintele unui oarecare batran duhovnic roman, care a marturisit dupa experinta sa de viata manastireasca si de duhovnic, faptul ca „daca as fi vorbit si predicat ca si preot, nu as mai fi trait de mult timp, insa am adus prin scaunul spovedaniei multi oameni la Biserica”. Omul acesta este considerat astazi un sfant, iar lucrarea pe care el a lucrat-o in viata, adevereste faptul ca cuvintele rostite de el nu au fost niste vorbe-n vant, ci au adus si aduc roade inca si dupa moartea sa.

Intr-o perioada cand a marturisi inseamna a pastra si propovadui dreapta-credinta, faptul de a lucra tainic si smerit lucrarea marturisirii pare tot mai dificil. Este bine a vorbi atunci cand ceea ce ai de spus este o marturie, si iarasi, este bine a tacea, cand tacerea ta lucreaza o taina adanca. Predica de pe amvon aduce cu sine puterea cuvantului rostit, ce lucreaza in inimile celor ce asculta nu numai cu urechile, adevarul si marturia data, descoperind prin ele realitatile depline, ce au cu sine sensul (rostul) celor create si necreate. Astfel, prin predica si cuvant, prin orator si Harul Divin ce se pogoara peste el, Cuvantul-Hristos Se salasluieste in inimile celor ce cu credinta Il cauta pe El.

Lucrarea mai ascunsa si tainica a spovedaniei, adica a marturisirii neputintei si ticalosiei umane, aduce cu ea o dimensiune noua, plina de adevar si iertare. Aceeasi forma dialogica dintre Dumnezeu si om via preot este realizata atat prin impartasirea Cuvantului de cuvantator, cat si pe Scaunul spovedaniei de duhovnic. Un lucru e cert: a fi un bun cuvantator necesita experienta unui duhovnic, pentru ca experienta acumulata sa vibreze si sa pecetluiasca cuvintele rostite. La fel, iarasi, a fi un bun duhovnic implica cu sine si arta de a mangaia prin cuvant, pentru ca glasul pastorului sa fie auzit si intiparit in camerele inimii celui ce le asculta.

Marturisitorul sau cuvantatorul (purtatorul de cuvant), cat si milosardul duhovnic (purtatorul de iertare), lucreaza si conlucreaza aceeasi taina: aceea de a-L aduce pe Hristos in mijlocul sfintilor Sai. El, Hristos, Se poate arata astfel si prin iertare si prin marturisire. Depinde foarte mult de oamenii si vremurile care sunt, pentru a alege calea cea mai buna, dar si de vietuirea si dispozitia sufleteasca a preotului in cauza, pentru a lucra taina mantuirii celor din jurul sau. Acel batran duhovnic si-a lucrat talantii pe care ii avea sub conditiile in care se afla, iar cuvintele sale lasate ca o zestre de mostenire  celor ce urmeaza a deveni preoti si duhovnici, descopera intelesuri si cuvinte de nepretuit, cuvinte si intelesuri dumnezeiesti, izvorate din trairea si experienta (experierea) de viata acumulata.

Este bine sa avem duhovnici buni care sa aduca lumea in Biserica, despovarandu-i de pacatele vechi si noi; dar si de voci profetice de batrani ce au descoperit „Calea, Adevarul si Viata” – pe Hristos, insa constat ca de cele mai multe ori cei care sunt buni duhovnici sunt si profeti, si acestia nu sunt multi. Astfel ca cei care stiu ce inseamna  a ierta, stiu si ce inseamna  a marturisi, avandu-le pe amandoua, nu doar pe una dintre ele, ci deplin pe amandoua; cu toate ca batranul acesta a folosit doar calea marturisirii pacatelor (a spovedaniei) si prin aceasta, potrivit celor spuse mai sus, si-a aratat si virtutea profetica in chip smerit.

Echilibrul acesta indica gradul de duhovnicie al preotului. Discernamantul acesta este de fapt barometrul prin care preotul sau duhovnicul isi da seama cat de departe sau de aproape este in primul rand el de Hristos. Aceasta dreapta-socotinta te sfatuieste mereu ce cale sa urmezi in diversele situatii si se face o a doua constiinta, ce se salasluieste in minte, dar lucreaza pe cele ale inimii, impreuna cu constiinta data de Hristos Dumnezeu in noi, ca si glas al Sau in noi (acel glas al inimii tale). Acestei constiinte innoite si dobandite din cercarea inimii prin filtrul dreptei-socotinte i-a raspuns batranul duhovnic toata viata sa, iar mormantul sau este acum inconjurat de binecuvantati genunchi ai plecarilor intru ingenunchere, ce adeveresc sfintenia cu care el s-a impodobit.

El a fost un desavarsit duhovnic, adica un parinte,

dar si un tainic profet.


dan.camen.

foto> http://www.orthphoto.net/photo.php?id=24555&id_jezyk=1

 
Un comentariu

Scris de pe august 21, 2008 în articole, diverse, spiritualitate, teologie

 

Etichete: ,

Tinerete fara de batranete si viata fara de moarte.

Tinerete fara de batranete si viata fara de moarte.

Ia aminte la tine, o, tinerete, dorind a te nevoi, sa nu cumva sa treaca zilele tale in raspandire. Sa nu primesti gandurile cele rele si viclene, ca sa nu oboseasca puterea ta in razboiul vrajmasului tau. Sa ai totdeauna pe dulcele Stapan in cugetul tau, ca sa se incununeze drumul nevointei tale. Alearga iute in lupta nevointei tale, o, tinerete, caci a sosit ziua si s-a apropiat vremea cand cei ce se ostenesc se incununeaza si cei ce s-au trandavit se caiesc.

Castiga-ti fapta buna pana cand ai vreme, evlavie in ochiul tau, adevar in urechile tale, graiuri de viata in limba ta, cercetare de bolnavi in urmele tale, in inima ta chipul Domnului tau, in madularele tale isprava intregii intelepciuni, ca sa te cinstesti inaintea Ingerilor si a oamenilor. Lemnul neinsufletit se cinsteste avand chipul chipul muritorului imparat: cu cat mai vartos se va prefera sufletul ce are pe Dumnezeu intru sine, in veacul acesta si in cel ce va sa fie! Ia aminte la tine, iubite: pofta moarta este, iar trupul viu este. Drept aceea, cu de-adinsul ia aminte ca trupul tau sa nu dea viata celui mort; de ii vei da lui viata, te ucide pe tine.

O, ce amara plangere, ca mortul, dupa ce s-a facut cu viata, ucide pe cel ce ii da lui viata! Invata-te cu de-adinsul ce este pofta. Aceasta fara de trup este moarta; iar cand se va apropia pornirea poftei de trup, vie s-a facut pofta si gandirea cugeta in dulceata poftei, si se afla trupul cel viu murind intru moartea poftei. Pentru aceasta, cu de-adinsul ia aminte de mortul acesta. Intru infocarea poftei lui, adu in cugetarea ta focul cel nestins si viermele cel nesfarsit si indata se stinge infocarea madularelor; ca nu candva, molesindu-te, sa te biruiesti si sa te caiesti, si sa te apuce pe tine focul cu scarba si cainta, si sa te obisnuiesti a pacatui si caindu-te. Castiga-ti asprime din inceput spre toata pofta, ca sa nu fii biruit si sa nu te obisnuiesti a fi biruit in razboi. Caci obiceiul este a doua fire, si obisnuinta molesirii niciodata nu castiga asprime; caci totdeauna zideste si surpa, totdeauna pacatuieste si se caieste. […]

Rogu-Te, dar, pe Tine, Lumina cea adevarata, Hristoase, Nasterea binecuvantatului Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta Maririi Lui, necuprinse Fiule al lui Dumnezeu, necercate Hristoase, lauda si bucuria celor ce Te doresc si Te iubesc pe Tine, bucuria si veselia celor ce Te asteapta pe Tine, viata mea, Hristoase: mantuieste-ma pe mine, pacatosul, intru Imparatia Ta, Lumina mea, Doamne. Argatul cel ce se osteneste asteapta sa isi ia platile; vai mie, ca se osteneste limba mea la cuvantare de lauda Ta, Mantuitorule, dar dupa cum am facut sa nu imi rasplatesti mie, nici dupa lucrurile mele sa Te manii asupra mea; ci mantuieste-ma pentru Darul Tau, si indura-Te spre mine, pentru milosardia Ta. Ca Tu esti binecuvantat impreuna cu cu binecuvantatul Tau Parinte si cu Duhul Tau Cel Sfant si De-Viata-Facator si Mangaietor, acum si de-a pururea si in vecii vecilor. Amin!

Adormirea Sfantului Efrem cel din Syria

Adormirea Sfantului Efrem cel din Syria

„Din cuvantul sfatuitor” al Sfantului Efrem Sirul; text cules din ‘Rugaciunile Sfintilor Parinti sau Apanthisma’, Ed. Sophia – Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2007, pp. 344-346.

* [sus] Icoana a Sfantului Efrem (dreapta) impreuna cu Sf. Gheorghe (sus) si Sf. Ioan Damaschinul (stanga); parte a unui triptic provenind posibil din Constantinopol, sec. XIV, aflat la Manastirea Sfintei Ecaterina din Sinai.

**[jos] Fresca din Manastirea Varlaam cu Adormirea Sfantului Efrem Syrianul

sursa foto 1> http://en.wikipedia.org/wiki/Image:George_John_Ephraim_Triptychon_fragment_Sinai_14th_century.jpg

foto 1> http://picasaweb.google.com/mreynolds5000/Greece2008/photo#5212765366235763154


 

Etichete: , , , , , , ,