Vacanta…

Timp de o saptamana, incepand de Luni, voi fi plecat intr-o vacanta insorita…

Aceasta vacanta este prilejuita de evenimentul absolvirii facultatii de Teologie din Craiova.

Nadajduiesc sa reincep activitatea de pe blog cat mai curand.

dan.camen.

 

Avertismentul duhovnicului

Avertismentul duhovnicului

preluare din ziarul „Ziua”, Nr. 4269 de vineri, 27 iunie 2008.

Scandalul impartasirii Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului la greco-catolici este departe de a se sfarsi. Sfantul Sinod urmeaza sa decida in sedinta din 8-9 iulie asupra cererii de caterisire a Mitropolitului cazut in erezie. In aceasta perioada, persoane si grupuri de alta confesiune decat cea ortodoxa au trimis PF Patriarh Daniel si membrilor Sinodului diverse scrisori de sustinere a lui Corneanu in incercarea de a forta o alta decizie a inaltilor ierarhi ortodocsi. Faradeleagea comisa de Corneanu este clara insa si nu poate fi acceptata, explica intr-un material elocvent publicistul Dan Ciachir. Iar intr-un interviu in exclusivitate – disponibil integral la http://www.ziua.ro – parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, supranumit „Duhovnicul Neamului”, avertizeaza asupra riscurilor de sciziune a Bisericii dreptcrediciosilor in cazul in care Mitropolitul apostatic nu va fi caterisit. (Victor Roncea)

Parintele Parvu: „De nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul”

Preacuvioase Parinte, cum catalogati reactiile unor intelectuali si clerici greco-catolici, care vin in apararea Mitropolitului Nicolae Corneanu, simtindu-se ofensati de atitudinile ortodoxe din presa?

Pai, sigur ca atitudinile noastre ii deranjeaza. Este normal ca ei sa aiba reactia asta fata de toata aceasta tulburare pe care a produs-o Mitropolitul Nicolae Corneanu, pentru ca in felul acesta, ei se descopera din ce in ce mai mult ca potrivnici adevarului acesta ortodox. Nu inteleg atitudinea aceasta a lor prozelita, care ne reaminteste de perfidia si de josnicia lor de altadata, tradatori de neam si de Biserica, ca multe persecutii sufereau bietii tarani ardeleni de pe urma unitilor, nu numai a iezuitilor. Ei vin acum si prezinta acest eveniment ca un moment de mandrie, pentru ca au reusit sa capteze un ierarh ortodox, sa-l faca sa se impartaseasca impreuna cu ei, ceea ce inseamna recunoasterea clara a ereziilor lor. Eu nu am nimic cu greco-catolicii, i-am respectat si ne-am inteles foarte bine in impreuna noastra patimire din inchisoare, i-am apreciat pentru taria lor de a marturisi impotriva ateismului, dar abia dupa ’89 s-a vazut care erau de fapt intentiile lor. Gravitatea evenimentului de la Timisoara consta in faptul ca, prin acest gest, Mitropolitul Corneanu nu a luat o atitudine de sine, ci el a angajat Ortodoxia, in fond. El nu este un simplu credincios, ci un mitropolit ortodox, o persoana oficiala a Bisericii care s-a coborat la un asa nivel de sminteala.

Dar cum va explicati ca biserica greco-catolica vrea sa fie recunoscuta si de Roma si de Constantinopol?

Acestia sunt oamenii care se gasesc in doua luntre. Ei nu sunt nici ortodocsi, nu sunt nici catolici. Sunt oameni care la un moment dat nici ei nu stiu ai cui sunt. Pentru ca sunt oameni dubiosi in acelasi timp. Vedeti cum s-au manifestat ei dupa revolutia aceasta a noastra din ’89? Cu cata ura si rautate s-au napustit asupra bisericilor ortodoxe! Cat dispret si desconsideratie au manifestat si manifesta pana la ora asta! in numele Vaticanului ei au facut atatea si atatea acte, in sfarsit, de razvratire si de neomenie fata de Biserica Ortodoxa, pe care acum vor sa le ascunda si sa ne faca pe noi sa credem ca ei au adus cele mai mari beneficii culturii romanesti. si-au aratat fata cu care s-au nascut la inceput, in 1700. Dar acestea se intampla si pentru ca viata noastra ortodoxa nu a fost dirijata nici de barbati foarte destoinici si cu verticalitate care sa-si spuna punctul de vedere ortodox. Acest gen de oameni ne-au condus pe noi pana astazi. Noi insa trebuie sa fim cuminti si linistiti, sa nu avem de-a face cu strainii, sa nu tulburam si sa fim in pace! Dar ei au abuzat si abuzeaza si pana astazi de bunatatea noastra, de intelegerea noastra, incat astazi foarte putini din Ardeal iti mai vorbesc limba romana – peste tot limba maghiara. si parca, la un moment dat si romanii nostri se simt altfel daca vorbesc ungureste, parasindu-si limba lor de veacuri.

Dar, ei asta spun, ca miscarea greco-catolicismului a contribuit la formarea limbii si culturii neamului romanesc… Pai, uite cum au contribuit, acum se vede care a fost intentia lor, dupa roadele pe care le vedem cu totii in Ardeal. Asa de mult au contribuit incat abia mai auzi vorbindu-se in Transilvania limba romana, pana vor ajunge sa ne-o ia de tot. Cand au venit ei la noi, in Romania, dragii mei? Biserica noastra era deja organizata in toata splendoarea! Nu erau legaturile noastre cu bisericile ortodoxe? N-aveam noi aicea episcopi, care cu mult inaintea lor au tradus Biblia si celelalte carti de rugaciune si de cult? Pai, primul Nou Testament romanesc nu a aparut in 1648, sub Mitropolitul Transilvaniei, Simion stefan? Cand ei de-abia descalecasera aicea, limba noastra deja curgea ca mierea. Nu se introdusese inca limba romana in cultul liturgic, tocmai pentru a proteja adevarul acesta ortodox, pentru a pastra doctrina sacra, de care ne temeam sa nu ne-o stirbeasca latinii. Dar se stie ca existau multe acte oficiale in limba romana, se folosea in administratie, in corespondenta – de altfel este cunoscuta scrisoarea lui Neacsu din 1521, care dovedeste bogatia si cursivitatea limbii romane la acea data. Academicianul Virgil Candea, intr-un studiu introductiv la Noul Testament din 1648, spune ca „romanii ortodocsi din Transilvania adoptasera limba romana in cult mai inainte de unirea fortata din 1700”. si spune mai departe ca era necesara pastrarea traditiei liturgice, intr-un moment in care era atacata ca o corabie in mijlocul valurilor marii, aflandu-se intre mai multe limbi straine. Dar Biserica noastra ortodoxa era foarte bine infipta in traditie si zice Virgil Candea ca traducerea nu „putea fi numai o intreprindere filologica. Actiunea cu atat de profunde consecinte pe plan spiritual si cultural trebuia sa fie realizata in acord cu invatatura Bisericii si cu aprobarea celei mai inalte ierarhii ortodoxe a timpului”. Iar ce au tradus ei au fost numai atitudini impuse de calvinizare a cultului nostru ortodox. Recunoastem meritul fruntasilor scolii ardelene, dar sa nu uitam ca tocmai ei au scris impotriva falsei uniri si papistasilor, cand, in cele din urma, au realizat inselatoria. Chiar Petru Maior spune in Procanonul sau foarte limpede: „O, de ar fi aparat Dumnezeu neamul romanesc de acest feliu de oameni invatati si teologi, cari numai cu autentie, cu tiful si cu valva ce o au in haine si in locul locasului sau, vreau sa invinga pe toti; De spun ceva de la Roma, sa taci, sa inlemnesti, sa casti gura. De arati din Sfintii Parinti, din Soboare si din istoria cea veche a Bisearecii asupra parerilor lor, indata esti schismatic, si mai rau decat ereticii… Romei, inca din vremurile cele de demult, incepuse a-i rasari coarnele!” Nu are sens sa mai citam toti marii nostri ganditori care acuza unirea de la 1700. insusi Iorga spune despre Atanasie Anghel ca fiind un suflet josnic, fara demnitate si fara rusine, „un roman fara simt de neamul sau”, iar despre actul de la 1700 spune ca este „cel mai injositor act public savarsit pana atunci de vreun vladica ortodox”.

Ei ne acuza pe noi ca nu urmarim unirea bisericilor asa cum se lupta ei sa o implineasca.

inca o data ei se dovedesc a fi unelte ale Bisericii catolice si vrajmase ortodoxiei. Noi am stat permanent intr-o postura de a-i primi, insa numai rupandu-se de ereziile in care au cazut: primatul papal si toate celelalte. Desi lumea crestina nu prea constientizeaza toate diferentele acestea de dogma, omul de rand nu stie prea multe, vede lucrurile la suprafata. si ei, greco-catolicii, sunt dispusi sa faca si mai multe lucruri grave in continuare, care nu se potrivesc cu viata noastra crestin-ortodoxa. Iata, de pilda, a venit acum ecumenismul. Poate candva o fost vreo intentie buna, nimic de spus. Dar iata unde a degenerat aceasta intentie! Unde s-a ajuns! A mers pana la a te desfiinta cu totul pe tine, confesiunea ta, adevarul tau de credinta. Dar ei nu vor numai ca religie sa te distruga, ci si ca stat. Nu vedeti toate incercarile maghiare de a forma o zona in inima Ardealului nostru? De a-si extinde mereu hotarele din ce in ce mai mult spre Moldova? Sunt tendinte deopotriva de acaparare religioasa si teritoriala – fenomene de dislocare a populatiei. Sa-l duci pe roman de aici, de pilda, si sa-l transporti din zona Transilvaniei si sa-l trimiti, sa-l duci in Tisa. Toate aceste fenomene actioneaza direct asupra ortodoxiei. Sa ne dam seama deci ca pericolul acesta teritorial este in aceeasi masura de periculos ca si cel religios. Ei cauta sa introduca imperialismul in viata religioasa. Ca papii de astazi, de altfel, nu urmaresc decat suprematia marilor cezari de altadata.

„Sper sa nu se intample o scindare”

Ce drept are Biserica greco-catolica sa ceara Patriarhului ortodox sa nu fie caterisit Nicolae Corneanu, un episcop ortodox?

Sigur, din moment ce sunt oameni care s-au servit unii de altii; neaparat acum va trebui sa-l sustina – probabil ca au si avut ei o intelegere mutuala candva. si, sigur, ca ei nu pot sa se sacrifice asa de usor, ei au pod cu securitatea si nu pot rupe acest pod; acest gen de spionaj a existat tot timpul in sanul Bisericii noastre ortodoxe. Romanii nostri au excelat intotdeauna prin tradare. Da, asa s-a intamplat la 1918, la 1944. Au intrat toate cozile de topor straine, au format guvern la tine acasa si te dirijeaza pe tine, roman. iti desfiinteaza limba, iti desfiinteaza istoria, iti desfiinteaza si traditia si tot ce ai tu mai valoros, ca toate actiunile acestea anticrestine – a nu pune icoanele in scoli, a legaliza prostitutia si homosexualitatea – tot de la ei vin. Se ajunge ca toti strainii sa devina ministrii cultelor si apoi te dirijeaza pe tine. Nu vedeti ca in guvernul nostru functiile cheie sunt in mainile strainilor? Mai rar sa gasesti un ministru de externe roman. Nu! Romanu-i asa, mai pe la subsecretari. Ai cate unul care nu-ti vorbeste bine limba romana si este ministrul Culturii si Cultelor sau al Educatiei!

In cazul in care sinodul nu-l va caterisi pe Corneanu, credinciosii vor sti ce atitudine sa adopte?

Nu-i nevoie sa-l inveti prea mult din legi si din canoane, pentru ca romanul nostru isi cunoaste stapanul. Asa cum cunoaste cainele mirosul stapanului sau, asa si romanul ortodox adevarat isi cunoaste ortodoxia, care merge bine si care nu merge bine. Sunt convins, ca daca va fi o scindare, care sper totusi sa nu se intample, romanii vor sti dupa cine sa mearga; este atata experienta ortodoxa in viata romanului nostru! Romanul s-a identificat foarte bine cu ortodoxia; ortodoxia circula in sangele romanului nostru. Dupa cum spuneau si marii nostri scriitori nationalisti, pe care acum vor sa-i desfiinteze – Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu – asa spuneau – ca nu exista roman catolic. Asa cum zicea Nae Ionescu ca a fi roman inseamna a fi si ortodox, dupa cum animalul cal este si patruped. Romanii nostri vor fi foarte greu de inselat, de indus in eroare – ma refer la oamenii statornici in credinta, cu o adevarata convingere si care nu au uitat ca sunt romani. Desi conducatorii bisericii noastre si preotii nu si-au facut datoria de a catehiza poporul in dreapta credinta, ca, de, s-au temut; preotii nostri nu vorbesc despre asta – la ei asta face parte din lumea poeziilor. Preotii au datoria sa spuna credinciosilor cu timp si fara timp adevarurile acestea de veacuri ale Bisericii Ortodoxe, sa atraga atentia asupra ereziilor care vin in Biserica noastra, ca sa stie crestinul ce are de facut. Dar credinciosii nostri au constiinta ortodoxa mai dezvoltata decat a multora dintre pastori, si iau o carte, mai citesc un ziar si afla ei cum stau lucrurile – acum sta la dispozitia fiecaruia sa afle adevarul.

Cum putem noi, ca ortodocsi, sa uitam si sa fim nesimtitori fata de atata sange varsat pentru apararea dreptei credinte? Sf. Ioan Gura de Aur spune ca mucenicii sunt mai mari si decat ingerii si ca au dat dovada de dragostea cea mai mare cu putinta fata de Mantuitorul, pentru inflacararea credintei lor, facandu-si si trupurile nemuritoare. Au, oare, mai mare dragoste ecumenistii de azi decat acestia? Vor veni vremuri grele asupra ortodocsilor, dar sa nu ne inspaimantam, sa nu ne uitam la stramtorarile ce le vom suferi vremelnic, ci sa privim cu nadejde la darurile cele vesnice, la dragostea Mantuitorului care ne asteapta sa fim alaturi de El, in ceruri, alaturi de toti sfintii marturisitori ai adevarului Lui. Pentru ca de nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul. Aceasta a fost cheia dainuirii neamului romanesc.

(A consemnat Victor RONCEA)

–––––––-

Faradelegea spirituala a mitropolitului Corneanu

Din necunoastere sau deliberat, dar la fel de zgomotos, unii s-au grabit sa minimalizeze fapta mitropolitului Nicolae al Banatului de a se impartasi cu schismaticii greco-catolici, respectiv pe aceea a episcopului Sofronie al Oradiei de a sfinti impreuna cu ei Aghiazma Mare. Pentru a intelege sacrilegiile acestor ierarhi – doar doua exemple. Blandul, milostivul Sfant Nicolae, n-a ezitat sa-i carpeasca o pereche de palme ierarhului eretic Arie la primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Un calugar din Pateric, care accepta din smerenie orice defaimare, a spus: Betiv? Da. Curvar? Da. Eretic? Asta nu!

Biserica lui Hristos a fost una, vreme de aproape un mileniu. Dupa care s-a produs Marea Schisma din anul 1054, cand Apusul s-a rupt de Rasarit din pricina pretentiilor sale neintemeiate de suprematie. In 1965, cele doua Biserici si-au ridicat reciproc anatemele. Dar comuniunea nu s-a restabilit. Un Papa ne-a vizitat, dar nu s-a impartasit din acelasi potir cu ierarhii nostri ortodocsi. Nici Patriarhul Ecumenic nu s-a impartasit cu Papa atunci cand s-a dus la Roma si au spus amandoi Crezul fara adaosul dogmatic ilicit „Filioque”. Nu puteau s-o faca. Ne despart inca multe lucruri esentiale. Ortodoxia este soborniceasca; Biserica Romei este primatiala.

Pentru noi, refacerea unitatii crestine, sau macar a intercomu­niunii cu catolicii, presupune revenirea lor la sobornicitate si la ecleziologia primului mileniu crestin a celor Sapte Sinoade Ecumenice. Pentru catolici, refacerea ecumeniei, adica a intregului, echivaleaza cu intrarea Bisericilor Ortodoxe sub ascultarea Papei – ceea ce este impotriva Adevarului Invataturii lui Hristos.

Recent, Papa Benedict XVI a mai rupt o punte care il lega de Biserica Rasaritului, abandonand titlul de „Patriarh al Occidentului”. Euharistia catolica nu este nici macar fizic identica cu Sf. Cuminecatura ortodoxa. Ei folosesc azima, noi artosul (painea dospita).

Scriitorul Cristian Badilita a afirmat public ca se impartaseste de la catolici. Comite un sacrilegiu, intrucat nimeni nu se poate impartasi fara spovedanie prealabila si fara consimtamantul duhovni­cului. Iar daca ar exista un asemenea duhovnic ortodox, care sa-i ingaduie comuniunea cu catolicii, acela ar fi imediat caterisit si apoi excomunicat din Biserica Ortodoxa. La catolici numai clericii se impartasesc din potir, laicilor dandu-li-se un fel de anafora – ostia. La noi, impartasirea este „de la vladica pana la opinca” identica, fara discriminare intre clerici si laici.

Schisma romano-catolica contine in ea si samburele ereziei; „Filioque”. Adica diminuarea Sfantului Duh. Tot legat de Persoana Sfantului Duh: pentru ortodocsi, harul este de natura necreata. Catolicii il considera „creat”. Purgatoriul – o inventie pecuniara. In total dispret fata de adevar, la Conciliul Vatican I (1869-1870), Papa Pius IX a proclamat pretinsa „dogma” a jurisdictiei universale a pontifului si-a infailibilitatii papale. Pentru ortodocsi, infailibila e doar Biserica insasi, condusa de Mantuitor. „Imaculata Conceptie” este alta… inovatie. In 1848, acelasi Pius IX poftise Bisericile Rasaritului sa intre sub ascultarea sa. I s-a raspuns prin celebra Enciclica a Patriarhilor Rasariteni care invedera falsurile si nascocirile Romei in materie dogmatica si canonica. Mult laudatul Conciliu Vatican II (1962-1965) nu a retractat nimic din deciziile Conciliului Vatican I, asa cum arata intr-un text din anul 2000 cardinalul Ratzinger, actualul Papa, sustinand acolo ca celelalte Biserici nu pot fi „surori”, ci doar „fiice” ale Bisericii Romane.

Ca ortodocsi, nu ne putem impartasi din acelasi potir nici macar cu Bisericile necalcedoniene, care ne sunt nult mai apropiate decat catolicii. Mitropolitul Nicolae si episcopul Sofronie au comis mari pacate spirituale. Biserica Ortodoxa Universala, din care facem parte, pedepseste aspru faradelegea duhovniceasca. Canonul 46 apostolic prevede: „Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care au primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor.” Unde-i lege nu-i tocmeala.

(Dan CIACHIR)

sursa> http://www.ziua.net/display.php?data=2008-06-27&id=239422

foto> http://cazania.wikispaces.com/P%C4%83rintele+Iustin

 

Au fost desemnati candidatii pentru postul vacant de Mitropolit al Olteniei: Ps. Vincentiu Ploiesteanul si Ps. Irineu Slatineanul

Au fost desemnati candidatii pentru postul vacant de Mitropolit al Olteniei:

Ps. Vincentiu Ploiesteanul si Ps. Irineu Slatineanul

PS Vincenţiu Ploieşteanul şi PS Irineu Slătineanul sunt candidaţii desemnaţi pentru ocuparea postului vacant de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.

Astăzi, 26 iunie 2008, la reşedinţa patriarhală din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, s-a desfăşurat şedinţa Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, urmată de şedinţa specială de consultare a Sinodului mitropolitan cu membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei, cu membrii clerici şi mireni din celelalte eparhii ale Mitropoliei Olteniei, delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească pentru desemnarea candidaţilor la postul vacant de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.

Sinodul mitropolitan a desemnat, prin vot secret, pe Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, şi pe Preasfinţitul Irineu Slătineanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului. În urma consultărilor, Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei şi ceilalţi membri clerici şi mireni delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească din celelalte eparhii ale Mitropoliei Olteniei, au hotărât să propună Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru alegerea de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei pe aceiaşi ierarhi, Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul şi Preasfinţitul Irineu Slătineanul. Alegerea noului Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei va avea loc în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 8 – 9 iulie 2008, iar ceremonia de întronizare a fost stabilită pentru ziua de duminică, 27 iulie 2008.

–––––––-

PS Vincenţiu Ploieşteanu, Episcop vicar patriarhal

PS Vincenţiu Ploieşteanu, Episcop vicar patriarhal s-a născut la data de 23 august 1954, în Bucuresti.

După efectuarea studiilor liceale, între anii 1974-1978 a frecventat cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu, devenind licenţiat în Teologie.

A fost tuns în monahism la 1 octombrie 1983 la Mânăstirea Lainici, judeţul Gorj, iar în anul 1986 a fost hirotonit diacon şi apoi preot.

În perioada 1983-1990 a fost redactor la editura Mitropolia Olteniei.

Între anii 1990-1994 a fost numit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Superior al Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă, primind de la Patriarhul Diodor al Ierusalimului, la 28 februarie 1993, Ordinul ‘Crucea Sfântului Mormânt’.

La data de 12 ianuarie 1994 a fost hirotonit arhiereu de către vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, fiind numit Episcop vicar patriarhal şi Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

PS Irineu Slătineanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului

PS Irineu Slătineanul s-a născut la 16 noiembrie 1957, în localitatea Perişani, judeţul Vâlcea (nume de botez: Ioan).

Formarea teologică a dobandit-o la Seminarul Teologic din Craiova (1975-1980) şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1981-1985), unde a fost admis şi pentru cursurile de doctorat, cursuri ce le-a continuat la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din Paris (1987-1990), unde i s-a conferit titlul de doctor în 1990.

În 1974 intră ca frate la Mânăstirea Frăsinei, unde este tuns în monahism in anul în anul 1985, iar ulterior a fost hirotonit ierodiacon (1985) şi ieromonah (1986). În 1991 a fost ales ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Râmnicului cu numele „Slătineanul”.

La 24 ianuarie 2008 este ales Decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Craiova.

–––––––-

sursa>

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3856&Itemid=9

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3855&Itemid=9

 

‘Societatea civila crestina’ si Mitropolia Moldovei si Bucovinei acorda sprijin fetei de 11 ani ramasa insarcinata

‘Societatea civila crestina’ si Mitropolia Moldovei si Bucovinei

acorda sprijin fetei de 11 ani ramasa insarcinata

Mitropolia Moldovei si Bucovinei va acorda sprijin fetitei de 11 ani ramasa insarcinata.

Mitropolia Moldovei si Bucovinei, fidela principiilor credintei crestine de sustinere si de protejare a vietii umane, a acordat si va acorda tot sprijinul necesar, spiritual si material, fetitei de 11 ani, din judetul Neamt, care a ramas insarcinata, informeaza Biroul de Presa al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Inca din momentul in care aceasta minora a fost internata la Maternitatea ‘Cuza Voda’ din Iasi, cazul a fost in atentia Bisericii. Mai intai, preotul de caritate din aceasta institutie a acordat consiliere spirituala atat fetitei, cat si familiei acesteia. Dupa intoarcerea acasa, cazul a fost preluat de Protopopiatul Roznov, respectiv de parohia Piatra Soimului 2, din care face parte familia fetitei. Prin aceste institutii ale sale, conducerea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a transmis familiei ca, daca nu va decide intreruperea sarcinii, va acoperi integral toate cheltuielile materiale implicate de nasterea copilului. Dupa nasterea copilului, Mitropolia Moldovei si Bucovinei va sustine financiar cheltuielile aferente cresterii acestuia de catre familie. In caz ca familia nu doreste pastrarea copilului, Mitropolia Moldovei si Bucovinei va asigura preluarea acestuia de catre o institutie abilitata in acest sens, urmand a acoperi toate cheltuielile materiale si a se ingriji pentru asigurarea unei educatii corespunzatoare. Totodata, in cazul in care familia va renunta la trimiterea minorei in Anglia, pentru intrerupere de sarcina, Mitropolia Moldovei si Bucovinei se ofera sa acopere toate cheltuielile facute deja in vederea deplasarii in strainatate.

Vezi si AICI si AICI

––––––––

„Societatea civila crestina” propune o solutie in cazul fetei de 11 ani, insarcinate.

Douazeci de organizatii non-guvernamentale crestine au remis, in aceasta dimineata, un punct de vedere comun Comisiei interministeriale de analiza a cazului fetei de 11 ani insarcinate. Semnatarii se ofera sa preia, legal, spre crestere si ingrijire, copilul rezultat din viol si sa ofere asistenta psihologica, spirituala si materiala familiei tinerei mame, pentru a o ajuta sa depaseasca momentul dificil. Conform opiniei sematarilor scrisorii, initiate de FEDERATIA ORGANIZATIILOR ORTODOXE PRO-VITA DIN ROMANIA (alcatuita din 12 Asociatii si Fundatii), avortul la o varsta atat de inaintata a sarcinii nu este permis de lege si oricum acesta nu constituie niciodata o solutie la astfel de probleme.

–-
Bucuresti, 26.06.2008 – Cu privire la cazul fetei de 11 ani, cu o sarcina de 21 de saptamani in urma unui posibil incest si care a devenit subiect de disputa, inclusiv mediatica, organizatiile semnatare, care apara si promoveaza dreptul la viata al tuturor fiintelor umane incepand de la conceptie, emit urmatoarea

DECLARATIE DE PRESA

1. Legea romaneasca in vigoare pevede clar ca intreruperea cursului sarcinii, daca varsta sarcinii a depasit 14 saptamani, se poate face numai daca este necesara pentru a salva viata, sanatatea sau integritatea corporala a femeii insarcinate de la un pericol grav si iminent si care nu putea fi inlaturat altfel. Comisia medicala de la Iasi a stabilit, saptamana trecuta, ca nu este vorba despre o astfel de situatie.

In cazul in care decizia medicilor de la Iasi ramane valida, dar Comisia interministeriala intrunita in acest zile va decide, impotriva legii, ca interventia chirurgicala se poate, totusi, face, ne rezervam dreptul de a depune plangere penala impotriva medicului care va efectua interventia, pentru incalcarea art. 185 Cod Penal (Provocarea ilegala a avortului), impotriva factorilor de decizie din Comisie si a conducerii spitalului in care se va efectua interventia, pentru favorizarea infractiunii mentionate.

2. Organizatiile noastre considera ca in general orice avort provocat este un act profund imoral, intrucat intrerupe cursul unei vieti in dezvoltare. Cu atat mai mult sunt de condamnat presiunile pentru savarsirea unui avort ilegal in acest caz. La 21 de saptamani de sarcina, procedura avortului este deosebit de barbara si dureroasa pentru fat, al carui sistem nervos este deja suficient de dezvoltat incat sa simta interventia in urma careia este ucis.

3. Atragem atentia asupra cazului unui copil nascut in Marea Britanie, la 22 de saptamani de sarcina, asadar cu doua saptamâni înainte de limita legala de avort in aceasta tara. Copilul a supravietuit si acum se dezvolta perfect normal. De aceea, posibila  intrerupere a cursului sarcinii , in cazul fetei din jud. Neamt ar trebui sa ridice suficiente probleme de etica si constiinta medicilor, in lumina angajamentelor pe care acestia le iau de a  apara viata .

4. Suntem gata sa SPRIJINIM CONCRET FAMILIA mamei pentru rezolvarea problemei ridicate de viitorul copilului rezultat din acest incident nefericit. Semnatarii acestei scrisori se ofera ca, dupa nastere, sa preia, in conditiile legii, copilul, spre crestere si educare in centrele de plasament ale Asociatiei  Provita pentru Nascuti si Nenascuti . De altfel, aici au mai fost adusi copii rezultati din viol si acestia sunt crescuti in conditii de confidentialitate deplina, iar dezvoltarea lor este fireasca si nu-i diferentiaza cu nimic de altii.

De asemenea, ne oferim sa sprijinim, prin consiliere de specialitate si sprijin moral, material si spiritual, mama si familia acesteia, pentru a depasi trauma suferita.

In acest fel intelegem sa raspundem reprezentantilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), care insista pentru avortul ilegal in baza acestui argument al  poverii  pe care il reprezinta un copil pentru o mama atat de tanara. Oricum, sintagma  interesul superior al copilului  utilizata de reprezentantii ANPDC ca motivatie, apare cel putin hilara, in conditiile in care Autoritatea insasi nu si-a facut datoria in acest caz, inclusiv prin neprotejarea identitatii minorei, care nu trebuia sa ajunga sa fie cunoscuta de presa.

In aceeasi ordine de idei, ne declaram stupoarea fata de atitudinea complet iresponsabila a ministrului Sanatatii, care si-a inceput conferinta de presa de miercuri legata de acest caz facând public numele minorei insarcinate!

5. Consideram oportuna propunerea Ministrului de dezbatere publica a legii avortului, insa ne opunem categoric oricarei relaxari a legii. Romania are deja una dintre cele mai liberale legislatii privind intreruperea de sarcina.

Dimpotriva, dezbaterea trebuie sa aduca in atentie aspecte total neglijate pana acum, precum acela al consecintelor fizice, intelectuale si afective, profund negative, ale avortului, asupra femeilor (sindromul post-avort) cat si asupra familiilor si societatii in ansamblu; inexistenta consilierii si informarii reale pre- si post-avort a femeii in criza de sarcina; inexistenta unui sprijin real din partea Statului pentru femeile care sunt impinse la avort de consideratii economice etc. Ne exprimam disponibilitatea de participa activ la aceste dezbateri, impreuna cu toti factorii de raspundere din Romania.

Organizatii semnatare:
FEDERATIA ORGANIZATIILOR ORTODOXE PRO-VITA DIN ROMANIA (12 Asociatii si Fundatii)
Asociatia Pro Vita – Sf. Brancoveanu
Asociatia Pro Vita Constanta

Organizatii care sustin scrisoarea:
Alianta Familiilor din Romania
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani, Filiala Bucuresti
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani, Filiala Craiova
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani, Filiala Timisoara
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani, Filiala Iasi
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani, Filiala Tirgu Jiu
Asociatia pentru Cultura si Ortodoxie  Sfantul Daniil Sihastrul
Asociatia Civic Media
Asociatia Prologos

Pentru detalii, din partea Federatiei: pr Nicolae Tanase, presedinte, tel. 0746 014 605; dr. Christa Todea Gross, vicepresedinte, tel. 0747 033 563; prof. Sebastian Moldovan, tel. 0720 053 195; Bogdan I. Stanciu, tel. 0728 673 673

Suplimentar: Pozitia Colegiului Medicilor din Romania
http://cmr.ro/content/view/264/1/

sursa>

http://www.mmb.ro/ro/index.php?pagina=50&data=2008062624

http://ro.altermedia.info/familiesocietate/exista-o-solutie-in-cazul-fetite-de-11-ani-insarcinate_8639.html

foto>

http://www.ziare.com/_files/Image/news/328/327188_0806_grrrr.jpg

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/809756/Biserica-ofera-bani-pentru-copilul-fetitei-mama/

 

Indeletnicirea cu Psalmii lui David, sau cat de folositoare este cartea Psaltirii?

Indeletnicirea cu Psalmii lui David,
sau cat de folositoare este cartea Psaltirii?

Psaltirea este o obsteasca vindecare care cuprinde doctoria fiecarei patimi, dupa Marele Vasile. Si dar nu este la oameni nici fapta, nici cuvant, nici patima, nici cugetare, careia sa nu-i poata afla omul leacul in cartea aceasta [psaltirea], fiindca aceasta este o adunare plina de tot felul de petrecere si de privire cu mintea, este o vistierie obsteasca de invataturi, care fiecaruia ii daruieste ceea ce ii trebuieste, pentru ca si ranile cele vechi ale patimilor le curata, si celui ce de curand s-a ranit de vreo patima, in graba ii da vindecare, si pe cel intreg dupa fapta buna, il pazeste, si toata patima cu totul i-o ridica, si toate acestea le lucreaza cu oarecare dulce mangaiere, si cu o intreaga-inteleapta si cinstita indulcire, adica cu dulceata glasului, ca, impreuna cu ascultarea cea domoala si veselitoare (care se pricinuieste prin dulceata si cantare), nesimtit primim folosul cel din cuvinte, dupa pilda inteleptilor doctori, care, cand voiesc sa adape pe vreun bolnav cu vreo bautura amara si iute, ung marginea paharului cu miere, precum zice Marele Vasile. Si asa, dupa ceea ce se vede, cantam cu dulceata, iar dupa lucru si adevar, ne invatam cu sufletele, si pomenirea cuvintelor celor ce se canta nestearsa o intiparim in inchipuirea noastra.
Deci psalmul este cuvant catre Dumnezeu, venire a ingerilor, izgonire a demonilor; psalmul este asezare lina a sufletelor, odihna a ostenelilor celor de zi, departare a fricilor noptii; psalmul este intarire a incepatorilor, crestere a celor ce sporesc si imputernicire a celor deplini; psalmul este arma nebiruita, odor nejefuit, impodobire de suflet prea-buna, deopotriva imparatilor si celor simpli, stapanitorilor si celor ce sunt stapaniti, ostasilor si ne-ostasilor, inteleptilor si neinvatatilor, monahilor si chinoviarhilor, preotilor si celor din lume, locuitorilor uscatului si ai ostroavelor, lucratorilor de pamant si corabierilor, batranilor si tinerilor; pe scurt, fiecarei varste, si stari, si vointe, si obsteste, si in parte si totdeauna. Psalmii lui David sunt prea-folositori de suflet si prin case, si prin targuri, si prin biserici, si prin cai, si in fiecare loc, precum indeobste este suflarea aerului si revarsarea luminiii si intrebuintarea focului si a apei, si cate altele sunt ca acestea obstesti la toti si de trebuinta. Si cel mai minunat este lucrul acesta, ca psalmii, cu dulcea lor cantare, nu numai mangaie sufletul celor ce-i canta, cand lasa mestesugurile si lucrul mainilor lor, ci inca si pe insisi cei ce ostenesc, cantand intru lucrare, ii mangaie si ii usureaza. Iar sfarsitul tuturor acestor minunate lucrari este unul: a face adica pe cel ce-i canta si-i citeste, si intelept, si dumnezeu dupa har…

Cuvant extras din>

Cuviosul Eftimie Zigabenul si Sfantul Nicodim Aghiritul, Psaltirea in talcuirea Sfintilor Parinti, vol. I, transliterare, diortosire, revizuire dupa editia greceasca si note de Stefan Voronca, Ed. Cartea Ortodoxa si Ed. Egumenita, Galati, pp. 29-30.

foto>

http://www.katapi.org.uk/images/Art/KingDavid-PsalterStAugustine300w.jpg

http://www.egumenita.ro/Coperti_carti/psaltire%201%20modificat.jpg

 

No comment! Noul Mitropolit al Olteniei: primele statistici…

No comment!

Noul Mitropolit al Olteniei: primele statistici…

sursa> http://sihastru.forumup.com/viewtopic.php?t=350&mforum=sihastru

 

Patriarch Bartholomew of Constantinople proposes dual communion?

Patriarch Bartholomew of Constantinople proposes dual communion?

This is the strangest news story I’ve come across in a while. I can’t help but think that there is something seriously wrong with the English translation (hint: I’m guessing “1st century” means “1st millennium”). Anyhow, here’s the story from the Religious Information Service of Ukraine (RISU):

„Munich — In a recent interview with the German ecumenical journal Cyril and Methodius, the Patriarch of the Orthodox Church in Constantinople Bartholomew I invited Eastern Catholic Churches to return to Orthodoxy without breaking unity with Rome. He noted that “the Constantinople Mother-Church keeps the door open for all its sons and daughters.” According to the Orthodox hierarch, the form of coexistence of the Byzantine Church and the Roman Church in the 1st century [n.t 1st millennium] of Christianity should be used as a model of unity. This story was posted by KATH.net on 16 June 2008.

At the same time, the patriarch made positive remarks about the idea of “dual unity” proposed by the head of the Ukrainian Greek Catholic Church, Archbishop Lubomyr (Husar). Patriarch Bartholomew I noted in particular that this model would help to overcome the schism between the Churches.”

I don’t quite understand what the EP is getting at here. Is he proposing dual communion just for the Eastern Catholics after they have returned to Orthodoxy (which makes no ecclesiological sense for either side), or dual communion for all of Orthodoxy, this side of the eschaton?

Has His All-Holiness, Ecumenical Patriarch Bartholomew of Constantinople, been possessed by the spirit of Archbishop Elias Zoghby? Assuming that His All-Holiness is really proposing the concept of dual communion, what will be the response of the other local Orthodox Churches, particularly Moscow? What will the monks of Mount Athos do … not to mention the Orthodox convert blogosphere?

Unfortunately, I don’t read German, but perhaps the original Kath.net story referenced in the RISU article could shed some light on what the EP is talking about (Babelfish helps a little bit).

Hat tip to Byzantine Texas and to Rorate Caeli.

Update – This Catholic World News article has a bit more detail. Still, it would be helpful to have what the Patriarch said verbatim.

source> http://eirenikon.wordpress.com/2008/06/19/ep-proposes-dual-communion/

photo> http://uvcarmel.files.wordpress.com/2008/03/patriarch-of-the-west-east.jpg

 

File de Pateric – Despre hrana sfintilor

File de Pateric

Despre hrana sfintilor

A mai zis [Avva Pimen]: e scris „asa cum inseteaza cerbul dupa izvoarele apelor, tot asa inseteaza sufletul meu dupa Tine, Doamne”*. Devreme ce cerbii in pustie inghit multe taratoare**, si, cand ii arde otrava, tanjesc sa ajunga la apa, beau si se racoresc de veninul taratoarelor; tot asa si monahii, sezand in pustie, sunt arsi de veninul demonilor rai si inseteaza dupa sambata si Duminica***, adica dupa Trupul si Sangele Domnului, ca sa se curateasca de amaraciunea celui rau.

*Psalmul 41, 1-2  „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule./ Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu? ”

** serpi si vietati desertice veninoase.

*** pustinicii eremiti (din desert) aveau randuiala ca sa ramana in pustie toata saptamana (zilele lucratoare), dupa care se adunau in obste pentru slujba liturghiei si pentru agapa sambata si Duminica, cand se puteau si impartasi de Sfintele Taine ale lui Hristos in Biserica.

[Fragment extras din Patericul sau apoftegmele parintilor nostri din pustia Egiptului, Editura Invierea a Arhiepiscopiei Timisoarei, Timisoara, 2002, p.207]

foto> http://ehlt.flinders.edu.au/theology/institute/exhibition/2006/images/16.%20GINSBERG,S%20%20%20%20…water%20in%20the%20desert.jpg

 

Nasterea Sfantului Ioan Proorocul, Inaintemergatorul si Botezatorul Domului nostru Iisus Hristos

Nasterea Sfantului Ioan Proorocul, Inaintemergatorul

si Botezatorul Domului nostru Iisus Hristos

„Hotarul proorocilor si incepatura Apostolilor, pe ingerul cel pamantesc si omul cel ceresc, glasul Cuvantului, pe ostasul si Inaintemergatorul lui Hristos cel din fagaduinta, cel ce in pantece mai inainte a saltat si intai a propovaduit mai inainte de a se naste pe Soarele dreptatii, astazi Elisabeta l-a nascut, si s-a bucurat; si s-a minunat Zaharia la batranete, amutirea aceea ce era ca o legatura lepadand, si ca un parinte al glasului a proorocit prea aratat ca tu, pruncule, prooroc al Celui prea-inalt te vei chema, si vei merge sa gatesti caile Lui.

Pentru aceasta, ingere, proorocule, apostole, ostasule, Inaintemergatorule, Botezatorule si propovaduitorule al pocaintei, si indreptatorule al luminii, ca un glas al Cuvantului, roaga-te neincetat pentru noi, care cu credinta savarsim pomenirea nasterii tale”.[1]

„Glasul proorocului Isaia s-a implinit astazi, prin nasterea lui Ioan celui mai mare inte prooroci, ca a zis: Iata voi trimite pe ingerul Meu inaintea Fetei Tale, care va gati calea Ta inaintea Ta. Pentru ca ostasul acesta al Imparatului ceresc mai inainte mergand, cu adevarat drepte a facut cararile Dumnezeului nostru, om adica dupa fire, si inger cu viata fiind; ca iubind curatia in chip desavarsit si infranarea a avut-o dupa fire, si a alergat spre cea peste fire, mai presus de fire nevoindu-se. Acestuia toti credinciosii cu fapte bune urmandu-i, sa ne rugam, ca sa se roage pentru noi, sa se mantuiasca sufletele noastre”.[2]

„Vezi pe Elisabeta graind catre Fecioara Maria: Ce ai venit la mine Maica Domnului meu? Tu porti pe Imparatul si eu pe ostasul; tu pe Datatorul de Lege, iar eu pe puitorul de lege; tu pe Cuvantul, si eu pe glasul cel ce a propovaduit Imparatia Cerurilor”.[3]

[1] – ‘Slava’ de la Litie, gl. 5 – facere a Sfantului Andrei Criteanul, Mineiul pe luna Iunie (sub Pfp. Justinian, ed. IV), EIBMBOR, Bucuresti- 1972,  p. 209

[2] – ‘Slava’ de la Stihoavna, gl. 8 – facere a Casiei monahia, Mineiul pe luna Iunie…, p. 210

[3] – ‘Si acum‘ de la Stihoavna, gl. 8- facere a Casiei monahia, Mineiul pe luna Iunie…, p. 210

foto>

http://bisericadincoloniatomestitimis.weblog.ro/usercontent/22947/icoana_ruseasca_-_sf_ioan_botezatorul.jpg

http://www.nistea.com/blog/images/prodromu-athos/athos_037.jpg

http://facultateadeteologieortodoxa.blogspot.com/2008/02/enciclopediile-mijloc-de-dezinformare.html

http://www.eph.md/news/invatatura_de_credinta/410.html

http://www.bobart.ro/IOAN%20BOTEZATORUL.jpg

http://www.e-icoane.ro/plugins/p2000_image_gallery/images/911.jpg

http://bp0.blogger.com/_CCSIzd1YUtE/RxhH9g3AStI/AAAAAAAAAM8/7Enix333rFI/s1600-h/07-Ioan+4.JPG

http://www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/manastirea-argesului-6.jpg

 

Comunicatul Comisiei interortodoxe privind retragerea delegatiei Bisericii Rusiei de la lucrarile Comitetului Pregatitor Pan-ortodox pentru Sinaxa Intaistatatorilor.

Comunicatul Comisiei interortodoxe privind retragerea

delegatiei Bisericii Rusiei de la lucrarile Comitetului

Pregatitor Pan-ortodox pentru Sinaxa Intaistatatorilor.

Noi, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe, participanţi la Comitetul Pregătitor Pan-ortodox pentru Sinaxa Întâistătătorilor, care ne vom întruni la Constantinopol în octombrie viitor, ne exprimăm uimirea faţă de unele inadvertenţe apărute în Declaraţia Biroului de Presă a Serviciului de Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, cu privire la retragerea delegaţiei Bisericii Rusiei de la lucrările acestui Comitet.
Evenimentele nu s-au petrecut aşa cum sunt descrise în Declaraţia menţionată mai sus. Toţi reprezentanţii şi-au exprimat regretul pentru decizia delegaţiei ruse de a se retrage şi i-au invitat să rămână la întrunire, arătând că problema estoniană nu se va rezolva la Rodos, ci prin negocieri între cele două Patriarhii, Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Moscovei.
În plus, Preşedintele a rugat delegaţia Patriarhiei Moscovei să explice dacă prezenţa lor la Întrunirea Pregătitoare de la Rodos arată că Patriarhia Moscovei şi-ar fi schimbat poziţia şi că va participa la Sinaxa Întâistătătorilor care va avea loc în octombrie viitor; dacă nu, vor putea rămâne ca observatori. În loc de aceasta, (delegaţia) a hotărât că ar fi mai bine să se retragă. Regretăm această încercare de distorsionare a evenimentelor.

Rodos, 20 iunie 2008

UPDATE

Declaratia Patriarhiei Moscovei privind neparticiparea la intalnirea de la Rhodos

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, în scrisoarea sa, din 7 mai 2008, l-a anunţat pe Sanctitatea Sa Alexei despre intenţia sa, cu referire la dedicarea de către Patriarhia Constantinopolului a acestui an memoriei Sfântului Apostol Pavel, de a invita în octombrie pe Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, la Constantinopol, pentru o întâlnire frăţească şi un pelerinaj comun la locurile de predică ale Sfântului Apostol. Întâistătătorul Bisericii din Constantinopol l-a invitat pentru aceasta şi pe Patriarhul Alexei, împreună cu o delegaţie însoţitoare, iar pentru pregătirea proiectului scrisorii Întâistătătorilor, aprobarea căreia era planificată în cadrul întâlnirii din toamnă, a solicitat să fie numit un ierarh sau un cleric cu calitatea de membru al acestei comisii speciale. Începutul lucrărilor comisiei a fost stabilit pe 19 iunie 2007. Locul lucrărilor a fost desemnat ca fiind Mitropolia de Rhodos a Patriarhiei de Constantinopol. În scrisoarea de răspuns din 3 iunie 2008, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii şi-a exprimat mulţumirea pentru invitaţia primită şi a anunţat că membrii delegaţi din partea Bisericii Ortodoxe Ruse în comisia pregătitoare au fost desemnaţi pr. Nikolai Balaşov, secretarul pentru Relaţii Inter-ortodoxe, şi A. Ciureagov, în calitate de translator.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a menţionat în scrisoarea sa următoarele: „Sper că Sanctitatea Voastră are în vedere hotărârea Sinodului Arhieresc al Sfintei noastre Biserici, din 13 – 16 august 2000, legată de imposibilitatea participării reprezentanţilor Patriarhiei Moscovei la forumuri inter-ortodoxe, unde sunt reprezentaţi, în calitate de delegaţi oficiali, membri ai Bisericii Ortodoxe Autonome din Estonia (BOAE), aflaţi în jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului, până când problemele ivite în Ortodoxia estoniană şi evenimentele din 1996 vor fi clarificate complet”. La această scrisoare nu s-a primit niciun răspuns.
Cu binecuvântarea Sanctităţii Sale, delegaţia Patriarhiei Moscovei, în componenţa menţionată, a ajuns pe data de 19 iulie 2008, la Rhodos. Printre cei prezenţi la şedinţa comisiei a fost şi reprezentantul Bisericii Autonome Estoniene, invitat de Biserica din Constantinopol, ca delegat al Bisericii Ortodoxe Autonome din Estonia.
În legătură cu aceasta, după rugăciunea comună, salutul preşedintelui comisiei – mitropolitul Emanuel de Galia (Patriarhia Constantinopolului), salutul mitropolitului de Rhodos, Kiril, şi cuvântul de introducere al mitropolitului Emanuel, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse, în cuvântul său, şi-a exprimat, mărturisind respectul profund pentru participanţii la adunare şi transmiţând salutul Patriarhului Moscovei, regretul faţă de hotărârea unilaterală a Patriarhiei Constantinopolului privind participarea în lucrările comisiei interortodoxe a reprezentantului aşa numitei Biserici Ortodoxe Autonome din Estonia, nerecunoscută ca atare de către alte Biserici Locale şi care însumă doar o mică parte a credincioşilor ortodocşi din Estonia. S-a remarcat că o astfel de hotărâre a fost luată, cu toate că Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse avertizase despre imposibilitatea reprezentanţilor Patriarhiei Moscovei de a participa la lucrări în cazul invitării delegatului din partea „BOAE”, precum şi despre aceea că un astfel de fapt nu va ajuta cu nimic dialogul dintre Patriarhia Constantinopolului şi a Moscovei referitor la situaţia bisericească estoniană, detaliile căreia au fost prezentate în memorandumul adoptat la ultima sesiune de dialog a delegaţiilor celor două Biserici, în Zurich, pe 26 martie 2008. Mai departe, pr. Nikolai Balaşov a remarcat că acţiunile Patriarhiei de Constantinopol nu corespund poziţiei sale anterioare legate de chestiunea participării în cadrul comisiilor interortodoxe şi panortodoxe a Bisericilor, statutul cărora nu este astfel recunoscut de către toate Bisericile Ortodoxe. Această poziţie a fost exprimată de mai multe ori, dar mai ales în scrisoarea trimisă, în 1979, Patriarhului Pimen al Moscovei de către Patriarhul Dimitrie al Constantinopolului. În această scrisoare se spune: „Ne-am îngrijit de aceea ca, în cadrul comisiei teologice interortodoxe de dialog, să participe doar reprezentanţii acelor Biserici care sunt recunoscute panortodox în calitatea lor de autocefale şi autonome şi au mai participat sau participă în cadrul întrunirilor panortodoxe şi interortodoxe teologice”. În această scrisoare, Patriarhul Constantinopolului a subliniat că nu consideră posibilă participarea în cadrul întrunirilor panortodoxe şi a pregătirilor acestora a „părţilor bisericeşti, care nu sunt recunoscute panortodox în calitate de Biserici autocefale sau autonome”.
S-a indicat că, în conformitate cu un astfel de criteriu, delegatul „BOAE” nu poate fi participant la întrunirea de faţă. Membrii comisiei au fost, de asemenea, încunoştinţaţi cu propunerile Patriarhiei Moscovei legate de rezolvarea pentru moment a unor astfel de probleme, care au fost menţionate de delegaţia Bisericii Ruse la dialogul de la Zurich, incluzându-se posibilitatea participării reprezentanţilor Bisericilor care nu sunt recunoscute panortodox la astfel de întruniri în cadrul delegaţiei Bisericii Mame.
Participanţilor şedinţei li s-a înmânat memorandumul care reflectă poziţia Bisericii Ortodoxe Ruse legată de problema estoniană, prezentată şi la sesiunea de dialog de la Zurich (26 martie 2008). Având în vedere declaraţia nefondată a preşedintelui comisiei, mitropolitul Emanuel de Galia, cum că Patriarhul Moscovei Alexei ar fi refuzat dinainte participarea la întâlnirea din toamnă a întrunirii Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Locale, fapt pentru care apariţia reprezentanţilor Patriarhiei Moscovei la şedinţa comisiei este neaşteptată şi nefondată, delegaţia Bisericii Ruse a dat citire, în punctele cele mai importante, scrisorii Patriarhului Alexei din 3 iunie 2008, copia căreia a fost transmisă membrilor comisiei.
În cadrul discuţiilor, care au urmat, au luat cuvântul mitropolitul Petros de Axoum (Patriarhia Alexandriei), arhiepiscopul Teofan de Gerassa (Patriarhia Ierusalimului), episcopul Irineu de Backa (Patriarhia Sârbă), episcopul Ciprian Câmpineanul (Patriarhia Română). Reprezentanţii Bisericilor Locale şi-au exprimat regretul faţă de nereglementarea problemei bisericeşti estoniene, chemând cele două Patriarhii implicate să depună eforturi pentru soluţionarea cât mai grabnică a acesteia, indicând urmările periculoase şi chiar tragice ale diferenţelor de opinie care datează din 1996 pentru unitatea Ortodoxiei şi mărturia oferită lumii, şi propunând găsirea unei soluţii care să permită delegaţiei Patriarhiei Moscovei să participe la lucrările comisiei.
Numai că mitropolitul Emanuel de Galia a declarat, din partea Bisericii din Constantinopol, că problema statutului participării reprezentantului „BOAE” la această şedinţă şi la alte întrunirii panortodoxe nu urmează a fi revizuită.
După aceasta, delegaţia Patriarhiei Moscovei, exprimându-şi regretul profund, a fost nevoită, în vederea împlinirii hotărârilor Sinodului Arhieresc din 2000, să părăsească şedinţa, anunţând că va raporta despre situaţia creată membrilor Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care va avea loc anul acesta.
Serviciul de comunicaţii al Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei este împuternicit să declare că astfel de manifestări de dictat unilateral din partea reprezentanţilor Patriarhiei de Constantinopol îngreunează foarte mult găsirea unei soluţii care să mulţumească ambele părţi în legătură cu reglementarea canonică a statutului Ortodoxiei în Estonia şi, de asemenea, periclitează realizarea unităţii ortodoxe, întărirea căreia este una din grijile principale a Bisericii Ortodoxe Ruse. Responsabilitatea pentru astfel de fapte aparţine în întregime reprezentanţilor Patriarhiei Constantinopolului.

Serviciul de comunicaţii al Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/comunicatul_comisiei_interortodoxe_privind_retragerea_delegatiei_bisericii_rusiei

_de_la_lucrarile_acestui_comitet.html

http://www.mmb.ro/ro/index.php?pagina=50&data=2008062310

foto>

http://www.barentsphoto.com/viewimage2.php?folder=15255&no=25

 

Biserica Ortodoxa Romana participa la intalnirea interortodoxa din insula Rhodos

Biserica Ortodoxă Română participă la întâlnirea interortodoxă din insula Rhodos

În perioada 19 – 21 iunie a.c., în insula Rhodos, are loc întâlnirea reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe. Scopul acestui forum interortodox este elaborarea unui proiect de declaraţie comună a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care va fi publicată după întâlnirea acestora, care va avea loc în perioada 9 – 12 octombrie 2008. Acest document va cuprinde mesajul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe către întreaga lume. În cadrul forumului vor mai fi abordate: exploatarea iraţională a mediului înconjurător, respectul faţă de viaţă, pericolele globalizării, relativizarea credinţei, prozelitismul, căsătoria. În acelaşi timp se va face un apel către Bisericile Ortodoxe spre deschidere şi transparenţă, dar şi o mai strânsă cooperare şi solidaritate în faţa problemelor comune.
Biserica Ortodoxă Română este reprezentată la acest eveniment de o delegație condusă de către Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal.

sursa> http://www.basilica.ro/ro/stiri/biserica_ortodoxa_romana_participa_la_intalnirea_interortodoxa_din_insula_rhodos.html

 

„Rugaciunea a VII-a de pe Malul Lacului” a Sfantului Nicolae Velimirovici, sau despre ravna dumnezeiasca.

Rugaciunea a VII-a de pe Malul Lacului*

…sau despre‚ ravna dumnezeiasca’.

de Sfantul Nicolae Velimirovici

As vrea, daca s-ar putea, sa fac muzicanti din piatra, dantuitori din nisipul lacului si cantareti din frunzele tuturor copacilor din munti, astfel incat acestia sa ma poata ajuta sa-L slavesc pe Domnul – si astfel incat glasul pamantului sa poata fi auzit in mijlocul cetelor ingeresti!

Fii oamenilor se imbuiba la masa Stapanului absent si nu canta pentru nimeni in afara lor insile si pentru gurile lor pline care, in cele din urma se vor intoarce in tarana.

Cumplit de trista este orbirea fiilor oamenilor, care nu vad puterea si slava Domnului. O pasare vietuieste in padure si nu vede padurea. Pestele inoata in apa si nu vede apa. Cartita vietuieste in pamant si nu vede pamantul. Cu adevarat, asemanarea omului cu paserile, pestii si cartitele este grozav de trista.

Oamenii, ca si animalele, nu dau atentie la ceea ce exista cu supra-abundenta, ci isi deschid ochii asupra a cea ce este rar sau exceptional.

Exista o supra-abundenta de Tine, o, Doamne, rasuflarea mea, de aceea oamenii nu Te vad. Tu esti mult prea vadit, o, Doamne, suspinul meu, si de aceea atentia oamenilor e abatuta de la Tine si indreptata spre ursii polari, spre raritati aflate la distanta.

Tu Ii slujesti pe slujitorii Tai prea mult, dulcea mea credinciosie, de aceea Tu esti supus dispretului. Tu Te ridici spre a aprinde soarele deasupra lacului prea devreme, de aceea somnorosii nu Te pot suporta. Tu esti prea ravnitor in a aprinde lampile de veghe pe bolta cerului noaptea, ravnirea mea neintrecuta, iar inima cea lenesa a oamenilor graieste mai mult despre un slujitor indolent decat despre ravna.

O, dragostea mea, as vrea sa-i pot face pe toti locuitorii pamantului, apei si vazduhului sa Iti psalmodieze imne Tie! As vrea sa pot stinge lepra de pe fata pamantului si sa preschimb aceasta lume desfranata la fecioria cea dintai a ei, cu care Tu ai creat-o!

Cu adevarat, Dumnezeul meu, Tu esti tot atat de maret cu sau fara lume.

Tu esti la fel de maret, chiar daca lumea Te slaveste sau daca lumea Te huleste. Dar cand lumea Te huleste, Tu pari a fi chiar si mai maret in ochii sfintilor Tai.

*Editura Anestis, 2006

sursa> http://theologhia.blogspot.com/2008/06/rugaciunea-vii-de-pe-malul-lacului.html

 

Fiule, da-mi inima ta! (Sfantul Teofan Zavoratul)

Fiule, da-mi inima ta!

Sfantul Teofan Zavoratul

Intai de toate, pentru templul vazut se alege si se curata o bucata de pamant. Pentru ridicarea templului duhovnicesc este nevoie de curatirea unui loc din inima noastra. Aceasta curatire se realizeaza prin pocainta – adica dezradacinarea si constientizarea propriilor pacate, vinovatirea de sine astfel incat sa te poti prezenta inaintea Domnului indreptat si cu nadejdea ca vei primi mantuirea doar prin mila Lui. Domnul le sta impotriva celor care se infatiseaza inaintea Lui ca drepti si e binevoitor doar cu cei care striga catre El cu glasul vamesului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”

Pe pamantul curatit se sapa si se asaza fundatia. Temelia templului duhovnicesc din inima este alcatuita din credinta si hotararea de a trai conform credintei. Doar credinta unita cu hotararea fac edificiul launtric de nezdruncinat si chiar inaccesibil indoielii, ratacirii, necazurilor, incercarilor si intristarilor. Cel care a luat hotararea de a trai potrivit credintei, deja nu mai are teama nici de necazuri, nici chiar de moarte. Acesta este motivul pentru care se considera ca un asemenea om nu poate fi biruit de nimic, fiindca este asezat pe o temelie de neclintit.

Fiind pusa o astfel de temelie, trebuie inaltata cladirea asezand piatra peste piatra, lipindu-le una de alta cu materialul potrivit si urmand planului si dimensiunilor propuse. Toate acestea sunt sau ar trebui sa se regaseasca in insusirile templului interior.

Astfel, pietrele sunt diferitele virtuti care sunt exersate cand si unde se ivesc prilejuri potrivite pentru ele: smerenia, infranarea, rabdarea, ascultarea, mila, iubirea de osteneala etc. Aceste virtuti, adaugate una peste cealalta, duc la ridicarea structurii templului interior.

Materialul de legatura dintre ele este, pe de o parte, energia harica venita prin Sfintele Taine, fara de care toate ale noastre raman uscate, dezbinate si nesigure, iar pe de alta parte, dragostea, fara de care orice nevointa si orice osteneala nu are valoare, sau, cum spune Apostolul, toate sunt nimic.

Planul si dimensiunile sunt discernamantul, cu care sunt apreciate marimea, greutatea si numarul ostenelilor, incercarilor si nevointelor, intrucat fara acest dispozitiv interior de masura intreaga cladire poate sa se deformeze, facand astfel fara valoare si fara folos toate eforturile depuse pentru realizarea ei.

Deprinderea discernamantului – element fundamental si sanatos – se dobandeste printr-o viata de ascultare sub supravegherea unor indrumatori – unor parinti duhovnicesti, parinti preacuviosi sau maici preacuvioase -, care trebuie sa fie la inceput, si uneori toata viata, singurii carora sa li se incredinteze zidirea inimii pentru Domnul.

Lucrarea virtutilor savarsita cu dragoste, intarita cu puterea Sfintelor Taine, sub supravegherea indrumatorilor duhovnicesti si cu discernamantul propriu – inalta cladirea pana la cornisa. Iar apoi acoperisul ei va consta in adanca smerenie, care va salva cladirea de umiditatea desertaciunii si a dorintei de a placea oamenilor, de uscaciunea arogantei si mandriei, si de izbiturile naruitoare ale voii proprii si indaratniciei.

Dupa aceea, mai ramane impodobirea cladirii si inaltarea crucii deasupra ei. Aceste doua sarcini vor fi implinite printr-o singura fapta: incredintarea totala in voia Domnului, care este ca o cupola a faptelor bune, lepadarii de sine si purtarii crucii, pe care egoismul nostru este in sfarsit rastignit. Si iata ca aveti templul.

Vreti sa stiti ce inseamna zidul exterior? Credinta nesovaielnica fata de toate randuielile si invataturile Sfintei Biserici a lui Dumnezeu, si in ceea ce va priveste randuiala voastra monahala mai presus de toate. In spatele acestui zid esti la adapost de primejdii, de orice furtuna si tulburare care vine din duhul acestor vremi, la adapost de superstitii si de patimi.

Atat timp cat aveti o astfel de credinta, cladirea este in siguranta; cand ea va va lipsi, cladirea se va darama bucata cu bucata, pana cand, in final, nu va mai ramane piatra pe piatra.

Insa noi suntem inca in afara acestui templu launtric. Trebuie sa intram in interiorul lui. Trebuie sa-l impodobim, sa-l sfintim si sa-l tamaiem pentru a putea savarsi cu vrednicie sfintele taine – spre a aduce jertfa placuta lui Dumnezeu. Fiindca Domnul nu vrea doar sa fie in noi, ci sa si locuiasca cu noi, in noi.

Este posibil sa va intrebati: cum putem sa intram in noi insine? Prin luare aminte la sine, seriozitate si concentrare. Cand mintea este imprastiata, ea se roteste in jurul obiectelor exterioare noua. Dar pe masura ce cineva se instraineaza de lucrurile exterioare, gandurile i se aduna din risipire; si potrivit cu puterea de concentrare, ele devin din ce in ce mai detasate de cele din afara. Datorita acestei duble actiuni, in cele din urma se dezvolta o atentie interioara sporita si ochiul mintii vede continuu launtrul inimii. Astfel se naste o neintrerupta si adanca paza a mintii, indreptata atat catre ceea ce este inauntru, cat si catre tot ceea ce intra inauntru.

Cu ce putem impodobi templul interior al inimii? Cu ganduri bune venite dintr-o adanca convingere in adevarurile de credinta si cu ganduri si sentimente inrudite, adica: despre Dumnezeu cel in Trei Ipostasuri, nemarginita Sa desavarsire, creatie si providenta; despre taina invierii si toata iconomia mantuirii noastre; despre viitoarea armonie a tuturor lucrurilor si asa mai departe. Astfel de ganduri nu pot decat sa umple inima de nadejde, teama si umilinta, de barbatia de a infrunta orice etc. – de toate cele ce alcatuiesc in deplinatatea lor frumusetea templului inimii noastre.

Sfintirea templului este savarsita de privirea nesovaielnica si continua catre Dumnezeu cel atotputernic. Fara El este cu neputinta atat sa luam aminte la cele din launtru, cat si sa ne bucuram de toate bunatatile din afara, desi acestea doua se sprijina reciproc si cresc odata cu privirea catre Dumnezeu. Aceasta este lumina vederii lui Dumnezeu, sfintirea si incalzirea inimii, aprinderea in ea a unei neincetate chemari a lui Dumnezeu si suspinari din adanc dupa Dumnezeu, infatisarea catre El a diferitelor trebuinte temporare si vesnice ale sufletului. Aceste porniri de iubire catre El, Singurul cu adevarat dulce sufletelor noastre, sunt tamaia rugaciunii inimii care se ridica precum ceata diminetii sau fumul placut mirositor catre Dumnezeu.

Astfel, in templul inmiresmat al inimii va fi savarsita si jertfa duhovniceasca placuta lui Dumnezeu. Aceasta inseamna sa-I incredintam lui Dumnezeu in mod constient toata libertatea noastra, fapt care se realizeaza prin caderea indurerata inaintea Lui, cu inima infranta si smerita. O astfel de jertfa asteapta de la noi Domnul. De ea Se bucura El si este gata sa ne trimita pentru ea orice dar bun si desavarsit. Cu ea se incheie ridicarea templului launtric pentru Dumnezeu precum si orice act de ispasire interioara din acest templu.

Si astfel am terminat totul. Indiferent daca aceasta sarcina este grea sau usoara, ea este esentiala. Sa nu ne oprim doar la faptuirea exterioara, desi fara aceasta nimic din cele launtrice nu ar exista si nu ar putea fi luate in considerare.

Locasul cel vazut este gata; sa ne ingrijim acum si de cel launtric. Sa nu ne indoim ca si acesta exista si ca locasul cel vazut a fost zidit pentru el. Ar trebui sa ne temem ca nu cumva locasul cel vazut sa il umbreasca sau sa il eclipseze pe cel nevazut si nepipaibil. Asadar, vegheati si nu ingaduiti vrajmasului sa distruga roadele ostenelilor voastre, oprindu-va la jumatatea drumului.

„Fiule, da-mi inima ta”, spune Domnul. Haideti sa-I dam Lui inima noastra. Va amintiti parabola celor zece fecioare. Ce le lipsea fecioarelor nebune? Faptuirea interioara. In cele din afara erau corecte – isi pastrasera fecioria si nu calcasera posturile; mergeau la biserica si asa mai departe, savarsind tot ceea ce le cereau randuielile. Dar nu se ingrijisera sa-si curete gandurile si sentimentele; iar inima lor, in loc sa fie templu al lui Dumnezeu, era o jungla, napadita de buruieni, plina de serpi si insecte, cu case parasite – locas al bufnitelor si liliecilor.

Privegheati, asadar, pentru a nu ingadui sa se petreaca un astfel de lucru! Ceea ce ati inceput este bun si de mult folos, daca il veti implini asa cum se cuvine. Sa nu va fie aceasta pricina de judecata: ca ati inceput si nu ati terminat. Si rugati-va Domnului si Preacuratei Sale Maici, Stapana noastra, careia ii este inchinat acest locas, ca sa-si arate bunavoirea si mila. Astfel, la vremea celei de a doua veniri a Domnului, duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru vor fi aflate vrednice de mantuire.

Fie ca Dumnezeu sa va dea puterea de a intari cu Duhul Lui omul launtric, incat Hristos sa Se salasluiasca prin credinta in inimile voastre. Amin!

sursa>

http://www.crestinortodox.ro/Fiule__da_mi_inima_ta-28-23133.html

foto>

http://tanarulortodox.weblog.ro/photoblog

http://ilincanatanael.wordpress.com/2007/08/

 

Bloggeri arestati pe motiv de ‘incomoditate politica’.

Bloggeri arestati pe motiv de ‘incomoditate politica’.

Redau mai jos, dupa comentariul meu, o stire de pe Mediafax, despre faptul ca

…„Numărul bloggerilor arestaţi pe plan internaţional este în creştere”.

Interesant. Inseamna ca blogaritul a devenit intr-adevar, o adevarata putere de opinie in lume, iar politicienii vad in asta o posibila arma de deturnare a planurilor lor meschine. Va sa zica, omul cand vorbeste liber si pe fata cele ce i se intampla in viata, devine o adevarata amenintare globala… cel putin in Romania, blogaritul nu a luat amploarea celui din America.

Cultura blogaritului la politicienii romani.

Exista insa, un timp pentru toate. Cine stie, maine-poimaine auzim ca domnul Adrian Nastase sau domnul Iliescu nu vor mai putea comunica pe platforme de blog, deoarece … pot deveni chiar ei insisi incomozi pentru altii? …dar in Romania efectul este invers, tocmai ei sustin ‘moda asta a blogaritului’.

Sa fie insasi venirea celor doi domni politicieni (iar cu ei a altor multora din Guvernul Romaniei) pe Wp, drept o campanie de re-idologizare a internautilor, o spalare pe creier inainte de vreme, ca sa nu devina precum ‘periculosii’ bloggeri americani?…

Oricum, moda politicienilor romani de a avea un blog personal, serveste in primul rand pentru CV-ul personal si ochii lumii.

Cu toate acestea, privind ce se intampla in America, nu pot decat sa dau un…Indemn :

Frati bloggeri, paziti-va blogul! S.R.I. vegheaza… (:{)

dan.camen.

Mediafax>

WASHINGTON / 11:27, 17.06.2008.

Tot mai mulţi bloggeri se confruntă cu riscul de a fi arestaţi pentru expunerea abuzurilor la adresa drepturilor omului sau criticarea guvernelor, potrivit raportului anual dat publicităţii de Universitatea din Washington.

Potrivit raportului, 64 de persoane au fost arestate pentru că şi-au publicat opiniile pe bloguri începând din 2003, informează BBC News Online. În 2007, de trei ori mai multe persoane au fost arestate pentru că au publicat materiale în care şi-au prezentat opiniile vizavi de chestiuni politice, comparativ cu 2006, menţionează acelaşi document.

Mai mult de jumătate dintre arestările operate începând din 2003 au fost făcute în China, Egipt sau Iran.

Multe persoane s-au confruntat cu riscul arestării sau închisorii pentru că au publicat pe bloguri materiale pe diverse teme, potrivit raportului „World Information Access„.

Bloggerii arestaţi au expus corupţia guvernamentală, abuzurile la adresa drepturilor omului sau informaţii referitoare la înăbuşirea acţiunilor de protest. În plus, ei au criticat politici publice şi au adus în discuţie subiecte incomode referitoare la personalităţi politice.

Raportul menţionează că majorarea numărului de arestări reprezintă o urmare a importanţei politice „tot mai mari” a blogurilor şi remarcă faptul că arestările tind să crească în perioadele de „nesiguranţă politică”, cum ar fi alegerile generale sau protestele de masă.

Închisoarea a urmat arestării în cazul a numeroşi bloggeri, arată raportul, care menţionează şi că perioada medie de închisoare pentru bloggeri este de 15 luni. Cea mai lungă sentinţă cu închisoarea pentru un blogger inclusă în raportul WIA este de opt ani.

Potrivit raportului, numărul real de bloggeri arestaţi ar putea fi mai mare decât cel inclus în studiu, în condiţiile în care, în unele cazuri, a fost greu de verificat dacă o arestare s-a produs şi care au fost motivele invocate.

Pe lângă arestări, circa 30 de ţări au impus restricţii tehnologice în ceea ce priveşte activităţile pe care utilizatorii le pot derula online. În China, astfel de restricţii au împiedicat populaţia să apeleze la bloguri ca la un mijloc de protest.

Raportul a indicat că nu doar guvernele din Orientul Mijlociu şi Asia de Est au luat măsuri împotriva persoanelor care îşi publică opiniile online. Astfel, în ultimii patru ani, s-au înregistrat arestări şi în rândul bloggerilor din Marea Britanie, Franţa, Canada şi Statele Unite.

Raportul estimează că numărul de bloggeri arestaţi în 2008 va fi mai mare de 36, acesta fiind numărul bloggerilor reţinuţi în 2007.

foto> http://farm3.static.flickr.com/2100/2177851236_65f4f39223.jpg

 

Mari politicieni dansand (Coldplay – Violet Hill Viral)

Mari politicieni dansand.

Coldplay – Violet Hill Viral

 

CASTIGATORUL MARII FINALE – ” VREAU SA FIU VEDETA”: COSMIN MARCU

CASTIGATORUL MARII FINALE – ” VREAU SA FIU VEDETA”

COSMIN MARCU

 

Ce vraji a mai facut… satan! (Un caz recent de posedare din America).

Ce vraji a mai facut… satan!

(Un caz recent de posedare din America).

Daca nu stiati ca diavolii pot face pe oameni sa vorbeasca in limbi felurite, iata ca puteti citi acum ca o pot face. Printre multe alte ‘ghidusii’ ale lui se numara si levitatia (click!), stiinta despre anumite lucruri savarsite anterior (nu in viitor) sau in alt colt al lumii, diverse ‘numere de magie’ precum a sectiona un trup in doua si cele doua parti ale lui sa se poata misca ca si cum nu ar avea nimic, diverse disparitii (teleportari) etc. – toate acestea fiind savarsite de diavol si nu de posedat. Vorbitul in limbi felurite este o alta viclenie de-a lui, caci Satan incearca in tot felul sa se aseamane cu Dumnezeu, ca prin aceasta asemanare sa aduca la inselare pre mai multi. Aceasta vicelnie are de-a face si cu sarbatoarea Rusaliilor (Pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime peste Apostoli si Maica Domnului) si e o incercare de imitare a ei.

Cazul prezentat mai jos este unul recent si este clasat de psihologii americani drept un ‘caz tipic de posedare’ ce are dovezi clare si indestructibile. Pronia dumnezeiasca face ca acest caz sa apara la noi in Romania ca stire, tocmai cand praznuim Rusaliile, pentru ca sa puteti face usor diferenta intre ce e Duh si ce diavol, ce e sfant si ce spurcat. Astfel ca pentru cei ce inca nu cred in existenta acestui ‘duh rau’, dovada o pot avea mai jos.

„Julia”, posedata care levitează

Vladimir Balaban

15.iun.2008

O femeie din Statele Unite ale Americii a stat în aer vreme de 30 de minute, în faţa unor psihiatri şi preoţi.

O americancă pare să fi fost posedată la modul autentic în faţa unei audienţe alcătuite preponderent din clerici, dar şi din sceptici, demonstrând totodată puteri paranormale – levitaţie, psihokinezie şi vorbire coerentă în limbi străine pe care nu avea cum să le cunoască. Femeia, identificată doar cu prenumele Julia, era de multă vreme implicată în activităţile unor grupuri de satanişti, precizează World Net Daily.

Ea a fost observată de o echipă de preoţi, psihiatri şi mai mulţi diaconi, din care câţiva cu pregătire medicală. În faţa acestora, femeia a levitat la o distanţă de 15 centimetri deasupra solului, vreme de 30 de minute, în timp ce obiectele din camera în care se afla au început să se deplaseze singure.

Ameninţa, tachina şi jignea

Cazul a fost documentat de dr. Richard E. Gallagher, profesor de psihiatrie clinică la New York Medical College, în ediţia din luna februarie a publicaţiei „New Oxford Review”. „În mod periodic, în prezenţa noastră, Julia a intrat în stare de transă de o natură recurentă”, scrie Gallagher.

„Indivizii care suferă de tulburări mintale obişnuiesc să «disocieze», dar transele Juliei au fost însoţite de un fenomen aparte: din gura ei au ieşit numeroase ameninţări, tachinări şi jigniri cu tente scatologice, fraze precum «Las-o în pace, idiotule», «E a noastră», «Pleacă, preot imbecil» sau doar «Pleacă». Tonurile pe care erau rostite aceste fraze difereau substanţial şi clar de cel al Juliei în stare conştientă, fiind uneori gutural şi aproape masculin, iar alteori foarte ascuţit. Majoritatea spuselor sale din timpul acestor transe sau din cursul tentativelor de exorcizare denotau un dispreţ profund faţă de obiecte sau idei sacre ori religioase”, continuă psihiatrul. După ieşirea din transe, Julia nu-şi amintea nimic din ce vorbise sau făcuse în timpul acestora, menţionează el.

Cunoaşte lucruri pe care n-ar trebui să le ştie

Uneori, povesteşte Gallagher obiectele din cameră zburau de pe rafturi sau mese, un fenomen rar cunoscut parapsihologilor sub numele de psihokinezie. Alteori, Julia demonstra că are cunoştinţe despre fapte şi situaţii dincolo de puterea ei naturală de cunoaştere. În repetate rânduri ea a dat informaţii despre rudele, alcătuirea familiei, decese şi boli de familie pentru mai mulţi membri ai echipei noastre.

„Spre exemplu, ea a descris personalitatea şi maniera precisă a decesului (respectiv tipul exact de cancer) unei rude a unui membru al echipei. În alt rând, ea a descris comportamentul unor animale aflate foarte departe de posibilităţile ei de observare.”

ARGUMENTE

Un caz „mai degrabă convingător”

„Ulterior, Julia a solicitat să fie supusă unui ritual de exorcizare romanocatolic, în cursul căruia a început să vorbească pe mai multe voci simultan. Grupul a apreciat ca imposibilă reproducerea unora dintre acestea de către oameni. La un moment dat, vocile au început să vorbească în mai multe limbi străine, preponderent în latină şi spaniolă, în condiţiile în care Julia cunoştea exclusiv limba engleză”, mai scrie Gallagher. Scopul declarat al psihiatrului american este să „documenteze un caz contemporan, inechivoc, de posedare demonică”. El argumentează că până şi cele mai sceptice personalităţi ar găsi cazul Juliei „mai degrabă convingător”.

sursa> http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/807939/Julia-posedata-care-leviteaza/

foto> http://www.unexplained-mysteries.com/viewnews.php?id=121453

 

Din lutul Neamtului s-au plamadit inca noua sfinti

Din lutul Neamțului

s-au plămădit încă nouă sfinți

Ștefan Mărculeț (Ziarul „Lumina”)

Calendarul Bisericii Ortodoxe Române s-a îmbogăţit cu încă nouă sfinţi. Proclamarea solemnă a canonizării celor nouă sfinţi nemţeni va avea loc astăzi, de Înălţarea Domnului, la Mănăstirea Neamţ, unde un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, condus de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul BOR, va oficia Sfânta Liturghie. Sfinţii canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română în şedinţa din luna martie sunt: Cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, a căror zi de prăznuire este 7 septembrie, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, a cărui zi de pomenire este 9 septembrie, Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, a căror zi de prăznuire este 1 octombrie, Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche, care vor avea zi de prăznuire pe 21 iulie, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic, cu zi de prăznuire pe 16 august, şi Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, care va fi prăznuit pe 30 august.

Ctitorul primei mănăstiri româneşti din Ţara Sfântă

Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost primul sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume. S-a născut într-un sat din ţinutul Neamţului şi, de tânăr, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici a fost tuns în monahism şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune. După ce a mers la Locurile Sfinte, Cuviosul Iosif s-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit. A trăit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu 17 pustnici ucenici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă. După năvălirea arabilor asupra Sfintelor Locuri, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălţat o mică biserică, cu hramul „Buna Vestire”, construind şi chilii împrejur. Viaţa monahală de aici era asemenea celei de la mănăstirile studiţilor de la Constantinopol („achimită” – neadormită), ce presupunea rugăciune neîncetată în biserică şi la chilii, post, metanii, cântarea psalmilor, ascultare şi dragoste.

După o invazie a turcilor, care le-au incendiat biserica, s-au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos. Pe drum însă li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?”. La această minunată vedere, ei au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!”; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea”. Mai târziu, schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.

Cuviosul Chiriac de la Bisericani, 60 de ani în pustie

Al doilea trăitor de la Bisericani canonizat recent este Cuviosul Chiriac. A trăit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde a trăit singur timp de 60 de ani. Vara şi iarna stătea pe munte cu trupul gol, în rugăciune. L-a cunoscut şi Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaşte. Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, având o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune. Şi-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinţii români cinstiţi de popor. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, ce se poate vedea şi astăzi şi în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din ţară, sfintele moaştele au fost împărţite.

Chiriac de la Tazlău, apărător al dreptei credinţe

Credincioşii se pot închina din acest an şi la Sfântului Chiriac de la Mănăstirea Tazlău, cel mai cunoscut pustnic de aici. S-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioşi din satul Mesteacăn. În copilărie, a fost luat de părinţi la slujbele oficiate la Mănăstirea Tazlău, simţind chemarea spre monahism. A intrat din fragedă tinereţe în obştea Mănăstirii Tazlău, unde a deprins viaţa monahicească, apoi a primit călugăria. După puţină vreme, a fost hirotonit fără voia lui, diacon şi preot, devenind apoi un iscusit povăţuitor de suflete. S-a retras în pustnicie într-o peşteră pe un munte din apropierea mănăstirii, numit Măgura Tazlăului. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor, a fost căutat de mulţimile de călugări şi credincioşi dornici să se împărtăşească din sfinţenia vieţii sale. În acea perioadă de intensă propagandă calvină venită din Transilvania, el a fost un adevărat apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ţinutul Neamţului. A trecut la Domnul în jurul 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii mănăstirii Tazlău. Încă din timpul vieţii, evlavia populară l-a consacrat drept sfânt, lucru adeverit şi de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut şi, apoi, i-a sărutat moaştele.

„Fericitul stareţ Rafail”

Doi sfinţi de la Agapia Veche au fost canonizaţi în luna martie: Cuviosul Rafail şi Cuviosul Partenie.

Primul dintre ei a fost monah în vechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Sfântul Rafail a fost cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, chiar de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care i-a cinstit moaştele. Sfântul Rafail s-a născut în satul Bursucani, din ţinutul Bârladului, din părinţi credincioşi. A plecat din tinereţe la celebra mănăstire nemţeană, unde a fost ucenic al monahilor de aici, după care a fost călugărit sub numele de Rafail, care se tâlcuieşte „Dumnezeu aduce vindecare”. Viaţa acestui sfânt nu este foarte cunosccută. Se ştie că părinţii agăpeni ţineau o rânduială a locului de la care nu s-a abătut nici ascultătorul monah Rafail. Călugării petreceau în lavră, iar cine era întărit şi râvnea la viaţa cea liniştită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân şi, mai târziu, singur. Sfântul Rafail a trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză, a primit daruri înalte, fiind îndrumător al fraţilor din obşte şi uimind pe toţi prin viaţa sa sfântă şi înţelepciunea sa. Toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor, iar în pomelnicele vechi este numit „Fericitul stareţ Rafail”. Din timpul vieţii făcea minuni, iar la mormântul său au venit mulţi bolnavi şi neputincioşi pentru a se vindeca. Ucenicii săi i-au dezgropat moaştele şi le-au aşezat în biserică, spre închinare. Mii de pelerini veneau să se închine la moaştele sale, mai ales la hramul Mănăstirii Neamţ, când avea loc pelerinajul la mănăstirile Neamţ, Agapia şi Secu. Acestea au fost ascunse o periodă, odată cu cele ale Sfântului Partenie. Părţi din moaştele acestor doi sfinţi de la Agapia se păstrează şi astăzi în mănăstirile nemţene şi în altele din Moldova.

Pustnicul din Muntele „Scaune”

Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, a numărat printre călugării cu înaltă viaţă duhovnicească din Moldova şi pe Cuviosul Partenie de la Agapia Veche. A trăit în secolul al XVII-lea, fiind urmaşul sihaştrilor din Munţii Agapiei. A fost tuns în monahism de stareţul Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinţilor. Tradiţia spune despre Sfântul Partenie că a sihăstrit în muntele „Scaunele”, după modelul pustnicilor dinaintea sa: ziua se ruga în singurătate, mai ales cu Psaltirea, pe care o ştia pe dinafară, iar la apusul soarelui, gusta puţin din pâine şi legume fierte, după care toată noaptea rostea rugăciunea lui Iisus, în timp ce împletea coşuri. Dormea puţin când obosea, în laviţe (scaune), aşezate între trunchiurile de brazi. Ucenicii duceau coşurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câştigaţi cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. De la aceste scaune, muntele şi poiana au primit numele de „Scaune”.

Nu se cunosc date exacte despre viaţa sa, dar se ştie că este numărat în rândul egumenilor Agapiei. Se spune că era luminat şi plin de înţelepciune şi avea darul tămăduirii. Potrivit unor tradiţii, scotea şi demoni din oameni. A trecut la cele veşnice în 1660, iar trupul său a fost dezgropat şi găsit neputrezit. Moaştele sale au fost ascunse pentru o perioadă lungă de timp.

Întemeietorul Mănăstirii Pângăraţi

Unul dintre trăitorii nemţeni canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna martie este Sfântul Cuvios Simeon de la Pângăraţi. S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. A intrat din tinereţe în obştea Mănăstirii Bistriţa, unde a trăit în ascultare şi a sporit duhovniceşte. Cu binecuvântarea egumenului Mănăstirii Bistriţa şi, împreună cu încă doi ucenici ai săi, în 1432, s-a retras la poalele muntelui numit „Păru”, la 5 km depărtare de mănăstirea sa, lângă malul stâng al pârâului Pângăraţi. Aici, cuviosul şi-a făcut o chilie din bârne de brad, într-o poiană înconjurată de păduri seculare, şi trăia cu ucenicii săi, în necontenite rugăciuni şi în meditaţie la cele cereşti. Ajungând sihastru desăvârşit şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii, mulţi monahi au venit de-a lungul timpului la el, aşezământul lui fiind cunoscut timp de 29 de ani sub numele de „Sihăstria lui Simeon”.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare i-a dăruit, în 1461, bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir”. Biserica a fost sfinţită în acelaşi an, la 26 octombrie, de mitropolitul Teoctist I, care l-a hirotonit atunci preot pe Simeon. Astfel, Sf. Cuv. Simeon a devenit întemeietorul şi primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”.

Sfătuitor al lui Ştefan cel Mare

Viaţa sa curată l-a învrednicit pe Simeon de a primi darul vindecării bolilor şi al vederii înainte. Mulţi suferinzi veneau la chilia sa şi se făceau sănătoşi prin rugăciunea lui. Dregători din sfatul ţării, chiar şi domnitorul Ştefan cel Mare, veneau adesea la el să ceară binecuvântare şi sfaturi. În 1476, când turcii l-au învins pe Ştefan cel Mare în luptele de la Războieni, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn şi pentru ţară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut peste Carpaţi, în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Caşiva. După puţin timp, în toamna aceluiaşi an, a trecut la cele veşnice, fiind îngropat de ucenicii săi la Caşiva.

Moaştele sale au fost cinstite de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care le-a adus în Moldova. Ieromonahul Atanasie scrie că Ştefan voievod i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. „Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie, şi cu aromate cu bune miresme, şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei-credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Sucevei”.

Amfilohie, cinstit încă din viaţă ca sfânt

Sfântul Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, în partea de nord a Moldovei. Viaţa monahală şi-a început-o de foarte tânăr, la Mănăstirea Moldoviţa, de unde a venit la Pângăraţi, în anul 1508. Aici a fost ales stareţ, conducând obştea mănăstirii timp de 56 de ani. În timpul său, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a zidit la Pângăraţi o biserică în numele său, pe locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci. Se spune că domnitorul a avut un vis în care i s-a cerut să meargă la Pângăraţi să zidească această biserică, sfinţită în 1560 de mitropolitul Grigorie. La bătrâneţe, fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh, iar în anul 1570 a trecut la cele veşnice. A fost cinstit încă din viaţă ca sfânt, iar monahii de la Moldoviţa şi Pângăraţi l-au prăznuit în fiecare an la data trecerii sale la Domnul.

Ctitorul celei mai mari mănăstiri ortodoxe de maici din lume

Printre sfinţii nemţeni canonizaţi în acest an se numără şi Cuviosul Părinte Iosif. Acesta s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, într-o familie de credincioşi ortodocşi, venită în Moldova din cauza revoltei românilor ortodocşi din Transilvania, condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara, împotriva asupririi austriece şi a uniaţiei. Tânărul Iosif a fost impresionat de mănăstirile moldave şi de viaţa călugărilor de aici, încât a devenit ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, încă de pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna.

Ucenic al acestuia, Cuv. Iosif s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza minţii, înfrânarea, postirea, privegherile şi rugăciunea minţii. Când Sfântul Cuv. Paisie s-a mutat cu obştea la Mănăstirile Secu şi Neamţ, a venit şi Cuviosul Iosif, care, la recomandarea stareţului, a fost călugărit şi hirotonit ieromonah. În 1779, Cuviosul Iosif a devenit îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov de lângă Mănăstirea Neamţ şi povăţuitor al maicilor de la Schiturile Gura Carpenului şi Durău. Cu binecuvântarea stareţului, a devenit sihastru (ieroschimonah) în Munţii Neamţului, cu alţi doi monahi: Gherman şi Gherontie. După anul 1785, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratic, împreună cu maica Olimpiada, iar mai apoi şi Nazaria, ucenicele sale duhovniceşti de la Schitul Durău.

Preocupare pentru cultură

Sfântul Iosif este primul mare duhovnic al aşezării monahale de la Văratic şi, în acelaşi timp, unul dintre ctitorii acestei mănăstiri. Cunoscând purtarea sa şi rolul activ pe care l-a îndeplinit la Văratic, mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei l-a preţuit pentru sfinţenia vieţii sale şi pentru faptele bune ce le săvârşea. Împreună cu stareţele din vremea sa, a pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericeşti, la lucrul de obşte şi chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână şi rugăciunea cea de toată vremea. A ctitorit cele două biserici de la începuturile mănăstirii, cea din lemn (1785) şi cea din zid (1808-1812), ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Sfântul Iosif Pustnicul a contribuit la organizarea mai multor mănăstiri din munţii Neamţului şi, timp de treizeci de ani, a asigurat îndrumarea duhovnicească a mai bine de trei sute de călugăriţe, precum şi a numeroşi trăitori din munţii de lângă Sihla. Bun cunoscător al Sfintei Scripturi şi al scrierilor Sfinţilor Părinţi, s-a ocupat şi de copierea manuscriselor cu conţinut scripturistic, teologic şi cultic.

A avut darul vindecărilor, iar după trecerea sa la cele veşnice, la 28 decembrie 1828, a fost înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratic.

Locurile din Munţii Neamţului unde a trăit ieroschimonahul Iosif au rămas în tradiţia locului sub denumirea: „Poiana lui Iosif”, „Pârâul lui Iosif” şi „Chiliile lui Iosif”. De la marele isihast român se păstrează un tipic al rugăciunii inimii, pe care îl urma dimpreună cu ucenicii săi din mănăstiri.

Duhovnicul Cuvioasei Teodora de la Sihla

Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca a păstorit ca ierarh în Moldova veacului al XVII-lea şi a fost prieten apropiat al mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei. S-a născut în ţinutul Vrancei. Încă din tinereţe şi-a manifestat dorinţa de a intra în viaţa călugărească. Rudenia sa, Varlaam Moţoc, viitorul mitropolit al Moldovei, care trăia pe atunci la Mănăstirea Secu, l-a dus pe tânărul Ioan în obştea Mănăstirii Râşca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam. Aici a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

În 1632, Varlaam a devenit mitropolit al Moldovei, iar după câţiva ani l-a mutat pe călugărul Ioan de la Mănăstirea Râşca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărţile şi lucrurile pe care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Datorită perioadei în care a trăit la Râşca (aproximativ 18 ani), contemporanii şi urmaşii l-au numit „Ioan de Râşca”.

La Mănăstirea Secu, Ioan a avut ca îndrumători spirituali pe egumenii Nechifor şi Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului (azi mănăstire) Sihăstria, şi apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei. În 1641, domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de mitropolitul Varlaam, înfiinţa în Cetatea Neamţului o mică mănăstire, cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”. Mitropolitul Varlaam a pus ca egumen al acestei mănăstiri-cetate pe omul său de încredere şi rudenia sa, Ioan „de la Râşca”.

„Arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”

A fost egumen la Mănăstirea din Cetatea Neamţului până în 1665. El a botezat-o, în 1650, pe fiica lui Joldea, armaşul cetăţii, cea care avea să fie, peste ani, marea sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla. De asemenea, i-a fost duhovnic şi îndrumător până la vârsta de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viaţa monahală.

În 1667, Ioan a fost ales, hirotonit şi instalat episcop al Huşilor, având credincioşi din Ţara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. A păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele, când turcii şi tătarii prădau, deseori, aceste locuri. Era foarte apreciat de credincioşi, dar şi de ceilalţi ierarhi moldoveni, în special de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea perioadă episcop la Roman, iar după câţiva ani mitropolit al Moldovei. Din anul 1674 şi până la trecerea sa la cele veşnice (1685), Ioan a păstorit Episcopia Romanului, înfiinţată de primii voievozi Muşatini ai Moldovei. Aici a ctitorit Mănăstirea Mera, în ţinutul său natal, cu ajutorul rudei sale, vornicul Moţoc din Odobeşti. Episcopul Ioan a aşezat la acea mănăstire pe ucenica sa, Teodora, de la Cetatea Neamţului, împreună cu alte câteva călugăriţe. A fost înmormântat de mitropolitul Dosoftei şi ceilalţi ierarhi, lângă biserica mare a Mănăstirii Secu. Sfântul Mitropolit Dosoftei, în cartea sa „Viaţa şi petrecerea sfinţilor”, l-a numit „arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.

05.06.08

sursa> http://www.episcopiacaransebesului.ro/news.php?readmore=452

foto> http://www.episcopiacaransebesului.ro/photogallery.php?photo_id=801

 

Despre ratiunea de A Fi …

Despre ratiunea de A Fi …

…blogger

Necesitatea unui blog de a fi cat mai personal, depasind chiar si cadrul unui jurnal banal de zi cu zi, intr-un cadru metafizic care imbratiseaza cu el chiar si pe cei pe care nu-i cunosti, dar care se reunesc intr-un spatiu virtual ce poate reda o comunicare directa, libera si sincera, a fost mereu preocuparea mea de cand am intrat pe Wp.

Aceasta blog-uiala, utila adesea, impartaseste interactiunea necesara oricarui om care doreste sa-si pastreze intr-o oarecare masura intimitatea prin faptul ca poate sta comod in scaun, in casa lui, in timp ce comunicarea lui poate avanasa spre acel metafizic ce depaseste cotidianul banal, sau chiar imbraca acest cotidian firesc si natural cu haina bucuriei impartasite.

Unii pot asemui acest lucru cu un confesoar despovarator de singuritatea sau prea-plinul acumulat in zi, eu insa il voi asemana cu acel ‘comunitas’ ce prabuseste fara mila acele structuri sociale bulversante ce ne strecoara si ultima vlaga pe care o mai avem si o pastram. Este o pliroma virtuala a oamenilor ce comunica precum stiu ei sa comunice si sa-si comunice personalul viu dintru ei.

Incercand sa avem aceste intelesuri, nu pot decat sa nadajduiesc ca ratiunea cu care cineva se angajeaza la o astfel de lucrare personala, este una centrata pe omul cu care interactioneaza, nu spre nimicuri si briz-bizuri cotidiene din care incercam deja sa iesim, pentru a transcende prin aceasta unda virtuala catre ‘capataiul’ necesitatii (scopul) angajarii noastre in lupta cea buna pe care o avem de dus fiecare din noi in aceasta viata.

…roman

Suma cumulata a tuturor trasaturilor ce ne este comuna, noua, celor de un neam, identifica intr-un straveziu aparte, identitatea noastra genetica. Ea face sa ne recunoastem drept frati si surori, depasind prin puterea recunoasterii insasi necunoscutul dintre noi, insasi ne-familiaritatea obsteasca si nefireasca ce distanteaza pasii dintre noi.

Este mai mult decat o limba ceea ce ne face sa fim un popor. Este acea legatura inseparabila ce uneste spre o impreuna-lucrare a tuturora catre idealul si constiinta comuna ce izvoraste din insasi sanul poporului. Aceasta ‘limba’ este deseori depasita sau asumata in permanenta necesitate de dialogare si lucrare dintre oameni, catre oameni.

Daca cei ce construiau Turnul Babel isi pastrau ratiunea vietuirii lor, pentru care au fost creati si adunati impreuna, lucrarea lor nu ar mai fi fost una de a incerca sa-L ajunga pe Dumnezeu in Cer prin puterea lor de a urca acolo cu ajutorul constructiei turnului, ci ar fi sfintit locul in care erau cerand mai degraba pogorarea lui Dumnezeu la ei, cei de un popor si un neam si o limba. Astfel ca identitatea lor divina sadita in ei au sters-o, inlocuind-o cu una omeneasca, caci fala cu care urmau a se fali in lume devenea noua lor identitate, omeneasca. Deveneau un popor de ei facut, nu de Dumnezeu sadit, caci identitatea divina este identitatea unui popor, acesta-i caracterul lui sacru, aceasta-i mostenirea pe care o are fiecare popor.

Pruncul ce nu cunoaste inca a vorbi limba poporului, o intelege, vadindu-i caracterul sacru. Nu poate un om sa-l invete pe altul o limba, daca cel ce primeste nu-i va recunoaste caracterul sacru, pe Dumnezeu Cel in Treime care S-a pogorat sa amestece limbile, sa le imparta si apoi sa le uneasca prin El Insusi, iarasi, la Pogorarea Duhului peste Apostoli. Lucrarea Apostolilor este deci arhetipul lucrarii pe care babilonenii aveau menirea a o savarsi. Putem numi si invers, adica impartirea limbilor in Babilon drept o prefigurare a apostoliei ucenicilor Domnului. Astfel ca Acelasi Duh imparte oamenii in popoare, ca mai apoi sa-i adune intru Imparatia Cereasca, sa le daruiasca ‘limba Cuvantului’ cea plina de sfintenie, sa-i sfinteasca si sa-i faca Luisi Poporul Sau.

… viu

In Teologie vorbim adesea de o miscare a ne-insufletitului, care nu poarta denumirea de viu, caci precum soarele se misca pe cer, asa si cel ce nu-si cunoaste Sustinatorul vietii sale se numeste mort miscator. Paradoxul teologiei este infruntat, sau mai bine zis biruit, de firescul concept de persoana. In Teologie, de asemenea, putem vorbi si de o insufletire a viului, care nu poarta numele propriu de viu, caci precum animalele se misca si nu rationalizeaza scopul fiintarii lor, asa si omul ce nu-si afla scopul vietuirii sale si identitatea sa sacra, se numeste necuvantator si irational.

Mai sunt definiti in terminologia teologica si aceia ce se impotrivesc ‘viu-lui’ vesnic, adica lor insisi, dar care tin contra la tot ceea ce inseamna Dumnezeu si posibilitate de a se indumnezei, adica impotriva Ratiunii de a exista, de a fi viu, purtand numele de ‘athei’. Lupta lor este una impotriva a orice: a lui Dumnezeu, a oamenilor, a naturii si a lor insisi, astfel ca ei sunt doar niste razvratiti si poarta, fara sa vrea, numele lui Satan, caci tot in termeni teologici ‘satan’ inseamna ‘contra’. Lupta lor se vadeste a fi o lupta de desacralizare a sfinteniei (sacrului), de profanare si instrainare a celor afierosite Domnului.

Existenta omului angajeaza, intr-o framantare continua, intreaga fiinta umana spre rationalizarea celor experiate, pentru a deveni dintru nefiinta, intru fiintare si spre a da viata. Astfel ca omul este luat din tarana, neavand existenta, i sa da suflare divina in fata spre fiintare, ca mai apoi prin adaparea de la Izvorul vietii, sa se invesniceasca si prin asta, sa adape pe toti si pe toate de viata. Ontologia umana este una dinamica, indreptata spre Dumnezeu si centrata pe persoana umana.

Persoana defineste cel mai bine relatia dintre om si Izvorul vietii, caci niciun om nu poate avea viata vesnica sau macar viata de la sine, caci nici macar un fir de par nu-l poate face sa creasca mai repede sau mai incet. Persoana este deci cea care transpune pe om ‘fata-catre-fata’ (precum se traduce acest termen) cu Dumnezeu. Partasia la viata devine partasia la Cel ce da viata, este comuniunea nemijlocita si personala intre cel ce comuniaza si Cel ce este comuniat. Viata vesnica este deci invesnicirea acestei relatii, este ‘devenirea intru persoana’ a celui ce doar fiinteaza.

…ortodox

Firescul dumnezeiesc sadit in om este acea Ortodoxie ce anima persoana umana, subiectul, dar prin Dumnezeu il leaga cu ceilalti spre comuniune. Este Taina ce lucreaza launtric atat in sanul poporului lui Dumnezeu, cat si in sanul crestinului. Cel ce lucreaza o astfel de lucrare este negresit Cel ce ii aduna si ii leaga pe oameni cu o legatura atat de intima, incat uneori ai impresia ca oamenii il poarta pe Dumnezeu, sau ca ei sunt purtati de Dumnezeu.

Daca Hristos este Capul acestui Trup tainic, cei care poarta ‘Icoana prezentei’ Lui in popor, episcopii, sunt acele ‘incheieturi’ din tot Corpul ce au menirea de a lega madularele trupului si a le comunica sangele cel de viata datator, ca Dumnezeu sa fie Totul intru toate. Ortodoxia este definita cu termenul de ‘comuniune a persoanelor’, caci Treimea este comuniune de Persoane in Unimea Fiintei, care comuniaza cu persoane.

O comunitate ortodoxa este negresit o comuniune de persoane in care Dumnezeu este in mijlocul lor si e atat de intim cu ei incat ei poarta numele Lui, slavosloviile lor sunt numele Lui, calea lor e calea numelui Lui, adevarul lor e adevarul numelui Lui si viata lor este insasi viata Lui. De aceea pentru ei a muri pentru El este totuna cu a vietui cu El vesnic, iar a vietui intru marturia Lui este totuna cu a se ancora cat mai adanc in sfintenia Lui. Ei se mai numesc si ‘sfinti’, pentru sfintenia cu care El ii preamareste si afieroseste.

Ortodoxia este insasi revelarea iubirii dumnezeiesti, dupa ce dreptatea a fost revelata, ca pe aceasta din urma sa o implineasca si sa o desavarseasca. Ortodoxia face oamenii sa iubeasca si sa fie iubiti, nu cu o iubire omeneasca… ca aceasta sa nu piara devreme, ci cu o iubire tainica si deplina si vesnica a Dumnezeului celui ce ne vrea asemenea. Aceasta Iubire implineste prin ea toata taina pentru care Dumnezeu S-a pogorat la oameni, ca acestia sa se intoarca catre El si sa-L iubeasca, Cel ce da iubire ca sa fie iubit, se daruieste pre Sine, fiindca Dumnezeu este Iubire.

dan.camen.

 

Este vremea cernerii: cazul Ips. Nicolae Corneanu si al Ps. Sofronie Drincec

Este vremea cernerii:

cazul Ips. Nicolae Corneanu si al Ps. Sofronie Drincec.

Redau aici, integral, articolul din Evenimentul Zilei intitulat impropriu „Razboiul mitropolitilor”, deoarece asa cum si articolul mentioneaza mai jos, singurii cu care se razboiesc Ips. Nicolae Corneanu si Ps. Sofronie Drincec sunt ei insisi. Articolul este scris de Mihai Soica si Georgeta Petrovici.

ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, vrea ca omologul său din Banat, ÎPS Nicolae Corneanu, să fie exclus din BOR.

Mitropolitul Clujului, Albei, Oradei şi Maramureşului, Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania, a anunţat ieri că i-a solicitat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să ia în discuţie, în premieră postdecembristă, caterisirea Mitropolitului Banatului ÎPS Nicolae Corneanu şi retragerea Episcopului de Oradea, Prea Sfinţitul Sofronie Drincec.

„Ei nu sunt pedepsiţi de noi, ci s-au autopedepsit”

Mitropolitul Banatului este acuzat de ÎPS Bartolomeu că s-a împărtăşit în timpul unei slujbe greco-catolice, în timp ce PS Sofronie a slujit sfinţirea Agheasmei Mari, de Bobotează, împreună cu episcopul greco-catolic de Oradea. „Este adevărat că am cerut caterisirea Mitropolitului Corneanu şi retragerea Episcopului Sofronie. Motivele şi le-au creat singuri. Ei nu sunt pedepsiţi de noi, ci s-au autopedepsit. Prin ce a făcut Mitropolitul Corneanu s-a exclus singur din comunitatea bisericească, a Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Ortodoxe Universale”, a spus ÎPS Bartolomeu.

„Nu l-am pus pe Mitropolitul Corneanu la stâlpul infamiei şi nu l-am judecat pentru fapta lui pentru că s-a judecat singur”, a mai spus Mitropolitul Clujului.

Potrivit teologului Radu Preda, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, caterisirea este singura formă de pedeapsă supremă pentru un cleric al BOR. „Retragerea înseamnă renunţarea de bună voie la scaunul episcopal a respectivului episcop. Dacă se face ca urmare a unei judecăţi bisericeşti, înseamnă depunerea din treaptă”, a explicat acesta.

„Sfântul Sinod este suveran”

Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a precizat că Sfântul Sinod Plenar va discuta cazul în întrunirea din 8-9 iulie. „Categoric sunt atâtea detalii cu această situaţie şi normal că în cadrul şedinţei Sfântului Sinod se va lua o decizie în legătură cu situaţia Mitropolitului Nicolae. Nu ştim care va fi această decizie deoarece Sfântul Sinod este suveran”, a spus părintele Stoica.

Teologul Radu Preda afirmă că cei doi prelaţi în cauză au comis cel mai grav delict al clericilor, anume încălcarea jurământului hirotoniei. „Principiul fundamental care guvernează Biserica este să nu iertăm oamenii de dragul funcţiilor”, a conchis Preda.

PS MESIAN

„Vreau să mă împărtăşesc la ortodocşi”

PS Mesian, omologul greco-catolic al Mitropolitului Banatului, doreşte să întoarcă gestul, împărtăşindu-se într-o biserică ortodoxă. „Doresc foarte mult lucrul acesta, dar trebuie aşteptat momentul potrivit. Dacă aş face gestul acesta acum aş fi acuzat de ipocrizie. În plus, mi-e teamă că dacă am grăbi lucrurile, toate s-ar sparge în capul dânsului”, a declarat episcopul greco-catolic din Lugoj. Acesta îl consideră pe omologul său ortodox un om al ecumenismului, al unităţii şi al lui Dumnezeu, nu numai pentru români, ci pentru lumea întreagă. „Lumea este ignorantă, de aici şi flama iscată în jurul subiectului. Lumea e needucată, atâta vreme cât poate să-l acuze pe ÎPS Corneanu că s-a împărtăşit şi să spună astfel că e o crimă să-l primeşti pe Hristos. Istoria ne spune că atunci când ne vom împărtăşi din acelaşi vin şi din aceeaşi pâine, vom ajunge la unitatea deplină creştină”, a explicat PS Mesian.

Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, rămâne vertical. „A fost un gest simbolic. Voiam să le arăt credincioşilor din Biserica Greco- Catolică faptul că formăm în fapt o singură Biserică şi că aparţinem aceluiaşi Hristos. Şi reprezentanţilor SfântuluI Sinod le spun acelaşi lucru, că suntem cu toţii creştini, că ne iubim unii pe alţii. Avem acelaşi Hristos pe care-l iubim şi-l respectăm”, ne-a declarat ÎPS Nicolae.

(Georgeta Petrovici)

foto> http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/4/48/AlexandruMesian.jpg

––––––––––-

Memoriu al preotilor din Oradea

Este un memoriu preluat de blogul ziaristului Victor Roncea. In ciuda faptului ca acest memoriu aduce foarte multe acuze la adresa PS Sofronie – care acum trebuie dovedite, as fii fost bucuros daca cei care l-au scris aveau curajul sa se si semneze (dupa cum e normal), mai ales cand aceste vremuri sunt vremuri de marturisire. Am preluat totusi acest memoriu, considerand ca exista cateva acuze care au fost prezentate si prin intermediul media acum ceva vreme si care nu au fost nici pana acum solutionate… asteptandu-se, poate, vremea aceasta, a cernerii.

Memoriu

Stimate Domnule Redactor, [Victor Roncea]

Suntem un însemnat grup de preoți din Protopopiatul Marghita, Episcopia Oradiei care, ca ultim gest de profunda ingrijorare si disperare, ne adresam Domniei Voastre cu urmatoarele lucruri cat se poate de grave, pe care trebuie sa le stiti pana nu este prea tarziu si pe care va rugam sa le verificati.
Nu stim cine si de ce ne-a pedepsit cu aceast pseudo -episcop Sofronie care de cand a venit la Oradea ne face sa ne fie rusine ca suntem preoti ortodocsi. L-am primit cu dragoste, cu speranta, dar dupa discursul de la intronizare foarte repede ne-am lamurit ca acest ins n-are nimic cu arhieria, cu Biserica, cu omenia romaneasca, el nu e nici macar om, e un IMPOSTOR.
Stie toata tara cum l-a expulzat pe smeritul episcop Ioan! Ce rusine pe obrazul Bisericii! Ce raspuns avem in fata crestinilor, a neoprotestantilor, a catolicilor? N-a fost suficient, nu s-a oprit aici: ne trimite ordin circular in care minte cu nerusinare ca P.S.Ioan si-a dorit sa fie prohodit in satul natal si am crezut, pana cand la inmormantare am auzit testamentul in care Episcopul Ioan a dorit sa fie prohodit la Oradea si privegheat o noapte, sa-i fie citit testamentul dupa slujba si abia apoi sa fie ingropat in Ohaba! Ura si rautatea merg mai departe si ne pune sa-i facem slujba parastasului la 6 saptamani, peste saptamana, in miercurea mare??!! Nici paganii nu-si batjocoresc asa memoria inaintasilor!
L-a alungat pe parintele nostru protopop Gheorghe Ciobai, dupa ce l-a schimbat din functie, din catedrala pe care a construit-o si a acoperit-o in Marghita, iar pe parintele Razvan Rogoz din Satulbarba, ginerele parintelui protopop Ciobai, l-a oprit de la cele sfinte fara nici o ancheta?! S-a interesat macar sa afle cata truda a depus acest parinte protopop ca sa ridice o catedrala si cum a aparat ortodoxia in toate conflictele cu greco-catolicii? Nici macar n-a calcat in Marghita pana ce a luat aceste masuri diabolice!
L-a numit in Parohia Voivozi Simian pe un preot de la Cluj, Calinescu Catalin fara a anunta vacantarea parohiei, iar peste o saptamana (?), la numit consilier la episcopie cu probleme de constructii – biserici si case parohiale. Ce activitate a avut intr-o saptamana? Sau poate la Cluj a ridicat… Catedrala!
Am aflat ca a numit preot greco-catolic in una din cele mai bune parohii de la Tinca, Girisul Negru, fara a anunta parohia vacanta si fara concurs?! Ce dispret fata de preotii ortodocsi din eparhie! Dar nu ne mai miram de nimic cata vreme vicarul episcopiei e un preot divortat! Ni-l da model pentru preoti sau calugari? Ce rusine pe capul nostru! Ne umileste pe toti preotii prin aroganta sa! Noi traim cu salarii modeste, cu salarii restanta, iar episcopul nostru, cu votul saraciei pe capul lui, poarta engolpioane de peste un miliard de lei ( 30 000 €) si ii face daruri PF Patriarh, tot engolpioane, de inca 750 000 de milioane ( 20 000 €)!
Stam zile intregi pentru audienta si ne primeste prin sali de sedinta pentru ca in palat, soptesc pe la Secretariat, intra numai vicarul Mihail care si doarme acolo!
Tradeaza si vinde interesele Bisericii Ortodoxe! Am aparat impreuna cu credinciosii bisericile din 1990 pana astazi, iar cel care ar trebui sa ne sprijine ii obliga pe preotii Puscas sa cedeze pamantul parohiei reformatilori iar cei care suntem in litigiu cu greco-catolicii suntem somati sa nu ne opunem retrocedarilor si sa slujim alternativ! Rad preotii si credinciosii greco-catolici de noi amintindu-ne mereu ca „episcopul vostru ne va da si bisericile si pamanturile”. Ne intrebam cat se poate de serios pentru ce am luptat, pentru cine ? Nici intr-un caz pentru Episcopul Sofronie! Nu cumva este un alt Atanasie Anghel?
Sfinteste Aghiasma Mare cu episcopul unit in ziua Bobotezei la raul Cris!!?? Este singurul episcop din Mitropolia Clujului care nu participa la canonizarea sfintilor mucenici ce si-au jertfit viata pentru credinta ortodoxa de la Bistrita, participand la o slujba obisnuita in protopopiatul nostru, la Porumblaca! Nimeni nu vede ca acest om nu are nimic cu Biserica Ortodoxa, ca o batjocoreste?Are o mandrie luciferica! Ne cere prin ordin circular sa-i punem tablourile chiar si pe Scaunul de Sus? Ne intrebam ingroziti catre Cine „ne plecam zicand; binecuvantat esti Cel ce stai pe scaunul Slavei Tale, Cel ce sezi pe heruvimi”, catre episcopul Sofronie sau catre Arhiereul Hristos?
Pe Sfantul Antimis pe care l-am primit scrie urmatoarele: S-a sfintit acest antimis prin rugaciunile „Smereniei Sale, Domnul Domn, Sofronie… Si dictatorul Ceausescu era mai disctret cu cultul personalitatii…Toate acestea si mai mari decat acestea se intampla la Oradea!
Va rugam sa le verificati pe toate si veti vedea ca sunt adevarate!
Va rugam sa interveniti pentru ca deja e prea tarziu, iar ruptura sufleteasca dintre noi, preotii si cel care spune, pentru ca el nu mai este episcopul nostru, sa nu fie oficiala!
Noi nu ne organizam in sindicat preotesc, dar vrem sa avem episcop ortodox, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de preoti si credinciosi!
Daca Sfantul Sinod nu se sesizeaza fata de cele de mai sus, la Oradea, Biserica Ortodoxa va ramane doar cu… Sofronie!
Dumnezeu sa ne ajute!