De ce este sinuciderea cel mai mare pacat?

Episcopul unitarian Balint Benczedi Ferenc

Citeam articolul: „Povara lui Denes era prea mare” (Mihai Şoica, Romania Libera, 30 iunie 2010 ) cu privire la tragedia din Medias, cand un preot unitarian si-a ucis cei doi copii de 5, respectiv 7 ani in biserica cu cutitul si apoi s-a sinucis. Acolo am dat peste textul urmator>

Citez:

„Episcopul Bisericii Unitariene, Balint Benczedi Ferenc, a declarat, referindu-se la cazul preotului unitarian din Mediaş, Cesh Denes, care şi-a ucis cei doi copii şi mai apoi s-a sinucis, că păcatul săvârşit de el nu poate fi iertat.

„Nu putem accepta sinuciderea. Sinuciderea e considerată cel mai mare păcat, pentru că viaţa e un dar de la Dumnezeu” -a spus Balint Benczedi Ferenc, conducătorul Bisericii Unitariene din întreaga lume.”

Intr-adevar, pacatele savarsite de el, atat sinuciderea, cat si crimele, nu mai pot fi iertate. Dar de ce?… Pentru ca viata este, potrivit spuselor episcopului unitarian, cel mai mare dar primit de la Dumnezeu? Eu as zice ca am fi cam egoisti sa afirmam asta. Si animalele traiesc si primesc viata de la Dumnezeu, cu toate ca nu au suflet ca si noi, oamenii; atunci cu ce suntem noi mai speciali decat animalele?… Iarasi, Dumnezeu nu da cel mai mare dar al Său la oricine si orice (1 Cor. 12, 30)!  Consider ca cele mai mari daruri primite de noi, oamenii, de la Dumnezeu sunt, in ordinea lor cronologica: sufletul (Mt. 16, 26) – prin creatie de la Tatăl, darul învierii de la Fiul (1 Cor. 15, 13), şi darurile Duhului Sfânt (1 Cor. 12, 28), prin care noi putem deveni fii (prin har) ai lui Dumnezeu. Sunt date ca la o super-oferta :) , trei in unu, toate punand pe om in relatie cu Dumnezeu, într-o legatura tainica si de comuniune. La unitarieni insa nu exista Treimea, de aceea justifica ei in mod eronat si egoist, dar si sec, ca viata este cel mai mare dar. Tot ce am primit noi de la Dumnezeu se poate numi „dar”, fiindca Dumnezeu este iubitor de oameni si toate ale Sale le imparte, insa le da cu imprumut pentru dobanda (Mt. 25, 27).  Cand zici ca viata este un dar primit, mai ales cand te referi la cel mai mare,  atunci esti automat stapanul lui atat aici, pe pamant, cat si in viata de apoi, pentru ca cine primeste un dar este al lui pentru totdeauna (Rm. 11, 29) si nu se justifica in fata nimanui atunci cand decide sa faca ceea ce vrea cu el. Noi insa raspundem pentru faptele si viata noastra in fata lui Dumnezeu, la judecata de Apoi. Mai bine a spus preotul grec-ortodox Viorel Bănuţ de la Huedin, fiind intervievat in legatura cu acest caz, precum si stareţul Manastirii Bixad din Maramures, arhimandritul Emanoil Rus, desi  amandoi nu au facut-o deplin, urmand parca linia manualelor de dogmatica ortodoxă scolastică: „Doar Dumnezeu care ne dă viaţa ne-o poate lua”, respectiv „Nu poate nimeni să-şi ia viaţa pentru că e dată de Dumnezeu […]”. Si totusi poate…

Sinuciderea este cel mai mare pacat dintr-un singur motiv: ca nu mai poti sa te pocaiesti. Pacatul cel mai mare este acela care nu-l poti plange, in viata fiind. De aceea si crimele savarsite de sinucigas nu mai pot fi iertate, pentru ca cel care trebuia sa se pocaiasca a murit, iar in lumea cealalta nu mai este timp de pocainta, ci de rasplata (1 Petru 1, 9). Sunt numerosi oameni, chiar sfinti in Biserica Ortodoxa, care dupa ce au facut crime si au talharit, prin pocainta si-au sfintit mai apoi viata.

Interesanta si afirmatia urmatoare: „Vor fi înmormântaţi toţi trei în acelaşi loc”, facuta de Cseh Josef, vărul preotului ucigas si sinucigas, rezultata din conceptia unitariana, pentru ca „accentuează respectul faţă de viaţă” [de cei vii / n.m.]. „Ne uităm la familii şi dacă familia are dorinţa de a-l îngropa în mormântul comun, biserica nu se poate opune, pentru că iertarea aparţine lui Dumnezeu. Noi nu judecăm fapta, dar o condamnăm” – a spus episcopul unitarian Balint Benczedi Ferenc. Deci ucigasul si, in acelasi timp, sinucigasul este pus in acelasi mormant cu victimele, doar pentru ca este membru al aceleiasi familii? Atunci cum poti deosebi pe cel ce a fost bun de cel rau? Iarasi, ce „biserica” e aceea care nu are puterea de la Dumnezeu de a ierta, dar rudele au aceasta putere, in numele lui Dumnezeu? De aceea, in constrast cu aceasta, in Biserica Ortodoxă sinucigaşii sunt îngropaţi la marginea cimitirelor, fără slujbă religioasă.

dan.camen.

 

Filmul „Pope Joan” irita Vaticanul

Sa fie acesta un posibil atac mediatic al protestantilor impotriva catolicilor, in incercarea lor de a impune conceptia potrivit careia femeile trebuie si ele sa faca parte din cler si sa ocupe ranguri bisericesti superioare, fiindca sunt egale barbatului, sau e  vorba doar de un protest publicistic venit din partea feministelor care promoveaza asiduu miscarea de emancipare a femeilor? – dan.camen.

Filmul „Pope Joan” nemulţumeşte Biserica Catolică

Romana Libera/ 26 iunie 2010

„Pope Joan„, peliculă care prezintă povestea unei femei despre care se spune că ar fi ocupat scaunul papal în secolul al IX-lea, a fost criticată de Biserica Catolică, pentru că ar avea o viziune „extrem de limitată”, potrivit presei britanice, informează NewsIn.

După ce filme de succes precum „Codul lui Da Vinci” şi continuarea acestuia, „Îngeri şi demoni”, au nemulţumit Vaticanul în ultimii ani, un nou film provoacă dezaprobarea Bisericii Catolice, abordând posibilitatea existenţei unei femei pontif.

Filmul „Pope Joan”, ecranizarea romanului cu acelaşi nume scris de autoarea americană Donna Woolfolk Cross (!), o are în rol principal pe actriţa germană Johanna Wokalek, iar pe David Wenham („The Lord of the Rings”) în rolul iubitului acesteia, care ar fi adus-o la Roma. Actorul american John Goodman interpretează rolul Papei Sergius.

Filmul este bazat pe legendele privind existenţa unei femei Papă în secolul al IX-lea, idee respinsă de Biserica Catolică şi de majoritatea istoricilor. Se spune că aceasta s-ar fi deghizat în bărbat pentru a deveni preot şi a ajuns în graţiile fostului papă datorită intelectului şi capacităţii sale de studiu. Potrivit legendelor, după ce a ocupat câţiva ani scaunul papal, aceasta ar dat naştere unui copil în timpul unei procesiuni papale [sau in timp ce calarea un cal/ n.m.] şi ar fi fost atacată de mulţimea furioasă.

Pelicula regizată de realizatorul german Sönke Wortmann se situează pe locul 20 în box-office-ul italian, imediat după „Sex and the City 2” şi „Robin Hood”. Filmul a avut premiera şi în Germania şi urmează să fie prezentat până la sfârşitul anului în Marea Britanie.

L’Avvenire, publicaţia Conferinţei Episcopilor Italieni, a publicat săptămâna trecută un articol în care califică „Pope Joan” drept o farsă şi o peliculă cu „viziune extrem de limitată”. L’Osservatore Romano, publicaţia oficială a Vaticanului, care în trecut a atacat filmele „The Da Vinci Code” şi „Angels and Demons”, nu a atins încă subiectul acestei pelicule.

Legenda Papesei Ioana a apărut pentru prima oară în secolul al XIII-lea şi s-a răspândit în întreaga Europa, deşi istoricii cred că povestea a devenit populară mult mai târziu, prin propaganda anti-catolică.

Povestea a mai fost prezentată în pelicula „Pope Joan” din 1972, cu Liv Ullmann, muza lui Ingmar Bergman, în rol principal. Pelicula a fost reeditată anul trecut şi prezentată sub titlul „She … Who Would Be Pope”.

sursa>

http://www.romanialibera.ro/arte/film/filmul-pope-joan-nemultumeste-biserica-catolica-191664.html

~~~+~~~

Firul actiunii:

Johanna se naşte în anul 814, în casa unui preot brutal de ţară, care trăieşte cu săsoaica Gudrun. Fratele ei Matthias o va învăţa pe Johanna să citească, după care va muri chinuit de frigurile galbene. Tatăl îndurerat de moartea fiului, pune întrebarea retorică: „De ce Doamne ai luat de la mine pe cel bun, şi mi-ai lăsat mie copilul satanei?” el se referea la Johanna, care a rămas în viaţă. Johanna va fi iniţiată de învăţatul grec Aeskulapius în filozofia greacă, şi va învăţa limba greacă şi latină. Noaptea Johanna citeşte pe ascuns din cartea primită de la filozoful grec. Acest lucru este descoperit de preot, care ca pedeapsă obligă fata să radă literele de pe pergamentul cărţii, cu cuţitul. Deoarece Johanna refuză să facă îndeplinească porunca tatălui, va fi snopită în bătaie, fiind salvată de mama ei. În acelaşi timp cu ajutorul mamei şi unui episcop, scapă de tirania tatălui care caută s-o mărite cu forţa, fuge din casa părintească şi va ajunge să înveţe tainic într-o mănăstire din Fulda, lucru care era interzis fetelor. În mănăstire Johanna, deghizată ca bărbat, va învăţa printre altele medicina, şi mulţumită cunoştinţelor ei devine preot. În urma epidemiei de ciumă din Fulda, porneşte ca pelerin la Roma, unde va ajunge un medic apreciat al papei. După o serie de peripeţii, printre care sunt descrise luptele interne pe tronul papal, când se recurge şi la otrăviri, Johanna este aleasă ca papa Ioan. Johanna are un nobil ca amant, de la care rămâne însărcinată.

Romanul se încheie când Johanna are dureri în timpul procesiuni religioase de Paşte şi moare la naşterea prematură a copilului.\

sursa>

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pope_Joan

~~~+~~~

 

PATRIARHIA ROMÂNĂ SOLIDARĂ CU POPORUL ITALIAN

În contextul dezbaterii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în ziua de 30 iunie 2010 a recursului statului italian în legătură cu dreptul de expunere a crucifixului în locurile publice, Patriarhia Română, care în prezent are peste un milion de credincioşi ortodocşi români în Italia, susţine demersul actual al autorităţilor italiene şi îşi reiterează poziţia de dezaprobare a hotărârii CEDO, poziţie exprimată public încă din data de 20 noiembrie 2009, pe care o redăm aici într-o formă concentrată.

Patriarhia Română consideră nedreaptă hotărârea CEDO din luna noiembrie 2009, prin care statul italian era obligat să elimine crucifixele din şcolile publice, deoarece constituie un atentat la adresa identităţii religios-spirituale a poporului italian şi, implicit, a majorităţii cetăţenilor europeni.

Prin astfel de hotărâri se exprimă o tendinţă de exilare a religiei în spaţiul privat şi de negare a rolului creştinismului în societate, aşa cum se întâmpla în timpul regimului comunist din Europa răsăriteană, când o minoritate ideologică totalitară obstrucţiona şi chiar persecuta credinţa, tradiţia şi cultura majorităţii populaţiei creştine.

Fundamentul creştin al Europei nu este doar o simplă rădăcină a acesteia, ci o matrice axiologică sau valorică inconfundabilă, care s-a imprimat în cultura şi civilizaţia europeană ca atitudine de apărare şi promovare a demnităţii şi libertăţii umane, ca receptivitate faţă de valorile universale.

Apreciem că o societate nu poate exista fără simboluri, iar dacă simbolurile creştine religioase devenite simboluri naţionale culturale laice, purtătoare de valori umane universale, vor fi excluse din spaţiul public, simboluri de altă natură (comercial-consumiste) le vor lua locul, ca urmare a pierderii identităţii culturale naţionale.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bcomunicat_de_presa_patriarhia_romana_solidara_

cu_poporul_italianb.html

foto>

http://img.timeinc.net/time/daily/2009/0911/crucifixes_0411.jpg

 

Cain-ul José Saramago: un ateu autoexilat si in-Nobel-at

Citeam cu stupoare cum scriitorul portughez ateu, acest Cain contemporan, care a compus în 1991, imediat dupa caderea comunismului la nivel european, asa-zisa „Evanghelie dupa Iisus Hristos”, incercand prin aceasta parca sa „reinvie”… ateismul, si care a castigat ulterior, în 1998, premiul Nobel pentru Literatura, s-a autoexilat pe o insula pustie din Canare in semn de protest ca i-a fost interzisa, culmea (!), intr-o tara natala majoritar catolica, participarea cartii sale ofensatoare la competitia European Literary Prize. Prin acest exil el dorea probabil sa ajunga, in mod absurd, un martir… ateu. Pentru el blasfemia a devenit literatura si fost premiat pentru aceasta? Lui i s-ar fi potrivit, mai degraba, cel mai bine cuvintele Sfantului Episcop Nicolae Velimirovici, noul Hrisostom, care spunea urmatoarele> “[…] Omul poate trai fara orice si fara oricine – numai nu fara Dumnezeu. Aceasta este marturia pustinicilor, pe care au lasat-o Bisericii ca pe un capital. Insa nu se stie sa fi trait vreun ateu cincizeci de ani in deplina singuratate, in pustie. Un asemenea fapt n-a fost inregistrat in istoria neamului omenesc. Ateul nu-i in stare de asa ceva. El simte plictis si in tovarasia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor – chiar de nesuferit – in lipsa lor. El cauta oameni pentru a-i intepa cu acul veninos al ateismului sau si a se hrani cu durerea lor. Iar in pustie pe cine sa intepe afara de sine insusi? Si cu a cui durere sa se hraneasca, afara de durerea sa?[…]”[1] Iata si motivatia celor care i-au dat premiul Nobel acestui Cain anticrestin: “care cu parabole susţinute de imaginatie, compasiune şi ironie permanent ne permite, inca o data, să întelegem o realitate iluzorie” – dan.camen.

~~~+~~~

Saramago: comunist, ateu şi pesimist

România liberă/21 iunie 2010

Anticatolic şi antiisraelian

„[…] S-a bucurat de o glorie târzie, primind recunoaşterea ca scriitor de-abia pe la 50 de ani, când a publicat „Baltasar şi Blimunda”, roman cu care a câştigat PEN Club Award. Cea mai controversată operă a sa rămâne însă „Evanghelia după Iisus Hristos”, care a inflamat puternica comunitate catolică din Portugalia în special pentru că îl prezenta pe Iisus Hristos ca fiind un om simplu, căruia nimic din ce e omenesc nu-i era străin, inclusiv sexul. (Scenele fierbinţi dintre Iisus şi Maria Magdalena i-au oripilat pe credincioşi.) Guvernul conservator a interzis chiar participarea cărţii în competiţia pentru European Literary Prize pe motiv că este ofensator pentru populaţia catolică. În semn de protest, Saramago a părăsit Portugalia, mutându-se în insula spaniolă Lanzarote, loc unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Când a aflat în 1998 că a luat Premiul Nobel pentru Literatură, Saramago a declarat modest: „Nu am fost născut pentru o asemenea glorie”, adăugând apoi că acest premiu l-a făcut alt om. Consecvent cu convingerile din tinereţe, la lansarea ultimei sale cărţi, „Çain”, în 2009, Saramago declara că Biblia este „un manual de rele moravuri”.

Condamnat şi postmortem

Mai vechiul său inamic, Biserica Catolică, nu l-a iertat pentru ofensele aduse nici după moarte. Astfel, L’Osservatore Romano, oficiosul Vaticanului,  îl cataloghează pe scriitorul portughez drept „un ideolog antireligios, un om şi un intelectual care nu admite nici un fel de metafizică, închis complet în încrederea sa adâncă în mate-rialismul istoric, adică în marxism. Spunea că nu poate să doarmă numai la gândul cruciadelor şi a Inchiziţiei, uitând de gulaguri, epurări, genocide şi samizdaturi  culturale şi religioase”, mai scrie cotidianul de la Vatican, care nu se sfieşte să-l numească pe Saramago „un populist extremist, care se lua cu o mare comoditate de un Dumnezeu în care el n-a crezut niciodată, în virtutea omnipotenţei şi omniscienţei sale”.[…]”

Jose Saramago> […] „José de Sousa ar fi fost şi numele meu dacă funcţionarul stării civile nu ar fi fost plin de zel şi nu ar fi adăugat pe certificatul meu de naştere şi porecla cu care tatăl meu era cunoscut în sat, «Sa­ramago». Trebuie să explic că Saramago este numele unei buruieni cu care pe vremea aceea se hrăneau oamenii foarte să­raci.

Gabriela Lupu

Articolul complet AICI

~~~+~~~

Jose Saramago, analizat critic de Vatican

Agerpres/ 21 iunie 2010

„Ziarul L’Osservatore Romano a analizat dispariţia lui Jose Saramago, un ”contestat laureat al Premiului Nobel” pentru literatură, decedat vineri, 18 iunie, în Insulele Canare, într-o notă critică, reparcurgând cu răceală viaţa şi opera scriitorului, relevă agenţia de presă Il Velino.

”Saramago a fost un om şi un intelectual care nu a recunoscut nicio metafizică, până în ultima clipă, înrădăcinat în credinţa sa încăpăţânată în materialismul istoric, alias marxism. În mod lucid autoplasându-se de partea zâzaniei în terenul evanghelic, se declara treaz numai la gândul cruciadelor, sau Inchiziţiei, uitând de amintirea gulagului, a epurărilor, genocidelor şi samizdatelor culturale şi religioase”, scrie cotidianul Sfântului Scaun.[…]

În ceea ce priveşte religia, având în vedere că mintea sa s-a agăţat întotdeauna de o trivializare destabilizatoare a sacrului şi un materialism libertar ce s-a radicalizat pe măsura avansării în vârstă, Saramago nu a ratat niciodată sprijinirea unui simplism teologic descurajant: dacă Dumnezeu se află la originea a tot, el este cauza fiecărui efect şi efectul fiecărei cauze.

”Un populist extremist” ca Saramago, mai notează L’Osservatore, şi care şi-a asumat motivul răului în lume, ar fi trebui în primul rând să identifice această problemă cu toate structurile greşite umane, de la cele istorico-politice la cele socio-economice, în loc să facă prea uşor saltul la planul metafizic, de altfel detestat şi învinovăţit, al unui Dumnezeu în care nu a crezut niciodată, din cauza atotputerniciei, omniscienţei, caracterului atotvăzător ale sale.

Din 1991 datează contestata operă ”Evanghelia după Isus Hristos”, o provocare la memoria creştinismului, care nu ştie pe cine să salveze dacă, printre altele, Hristos este fiul unui Tată care îl trimite netulburat la sacrificiu; care pare să se înţeleagă mai bine cu Satana decât cu oamenii; care supraveghează universul cu puterea se fără milă; Hristos nu ştie nimic despre sine ci doar când ajunge la un pas de cruce; Maria i-a fost mamă ocazională; iar Lazăr este lăsat în mormânt pentru a nu-l destina unei morţi suplimentare.

”Lăsând lipsa de respect la o parte, sterilitatea logică, înaintea celei teologice, a unor astfel de ipoteze, nu produce deconstrucţia ontologică urmărită, ci se transformă într-o dialectică sectară atât de evidentă încât îi neagă orice credibilitate”, conchide ziarul Sfântului Scaun.”

Articolul complet AICI

~~~+~~~

_________________________

[1] Scrisoarea a 236-a în Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi (scrisori misionare), vol. II, ed. a II-a, trad. din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008, pp. 188-189

foto>

http://www.cotidianul.ro/resizer.php/images/stiri/0610/1276875170saramago.jpg?width=470&image=/images/stiri/0610/1276875170saramago.jpg

http://luisfale.files.wordpress.com/2009/11/caim.jpg

http://simania.co.il/bookimages/covers9/90641.jpg

http://www.ultimahora.com/adjuntos/imagenes/000/201/0000201079.jpg

 

S-au descoperit cele mai vechi portrete ale Apostolilor Petru, Pavel, Andrei si Ioan

La Roma au fost descoperite cele mai vechi icoane

care-i înfăţişează pe apostoli

Agerpres/ 22 iunie 2010

Cele mai vechi icoane [portrete/ n.m.] care-i înfăţişează pe apostoli, datând de la sfârşitul secolului al IV-lea, au fost descoperite în catacombele  Sfintei Tecla din Roma, a anunţat marţi Fabrizio Visconti, şeful sectorului de săpături arheologice de pe acest sit, citat de AFP.

Icoanele cu Petru, Pavel, Andrei şi Ioan se află pe plafonul unei mici camere funerare din catacombele de la Santa Tecla, fiind pictate în tonuri de ocru şi roşu. Catacombele sunt la 500 m de bazilica Sfântul Pavel din Afara Zidurilor, una din cele patru bazilici majore din capitala Italiei, unde se află mormântul Sfântului Pavel. „Această descoperire dovedeşte introducerea şi răspândirea cultului apostolilor, aflat la originile creştinismului”, a explicat presei Barbara Mazzei, director de restaurare a acestei camere funerare, în cursul unei vizite organizate de Vatican.

Icoanele [chipurile/ n.m.] au fost descoperite cu ocazia restaurării catacombelor, după doi ani de cercetări, prin folosirea unei tehnici cu laser inedite, care a permis înlăturarea stratului de calcar ce acoperea frescele. Catacombele se află sub o clădire realizată în anii 1950, a cărei construcţie n-a afectat, din fericire, aceste comori arheologice, au informat experţii, citaţi de AFP.

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/15045-La-Roma-au-fost-descoperite-cele-mai-vechi-icoane-carei-infatiseaza-pe-apostoli.html

foto>

http://bluepanjeet.net/2009/07/06/5224/earliest-accurate-image-st-paul-st-peter-apostle/

http://www.reuters.com/article/idUSTRE65L3IX20100622

http://www.foxnews.com/scitech/2010/06/22/ancient-icons-apostles-peter-paul-rome/

http://in.reuters.com/resources/r/?m=02&d=20100622&t=2&i=136465178&w=460&fh=&fw=&ll=&pl=&r=img-2010-06-22T204734Z_01_NOOTR_RTRMDNC_0_India-495382-1

 

Sfantul Nicolae Velimirovici despre criza mondiala

Scrisoarea a 8-a

PREOTULUI KARAN,

DESPRE CRIZA MONDIALĂ [1]

Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.

Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.

„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l, 5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17).

Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită , judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este Judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu? Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani. Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. Ca cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.

Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă: „Judecata lui Dumnezeu!”

Spune şi tu, cinstite părinte, „judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.

Sănătate ţie şi pace!

Episcop Nicolae Velimirovici

________________________

---

[1] Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi (scrisori misionare), vol. I, trad. din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 9-10

foto>

http://www.publicdomainpictures.net/pictures/3000/nahled/1-123566475276Th.jpg

 

Tehnologia fără etică ar putea duce la distrugerea creaţiei

Ziarul Lumina/10 iunie 2010

Transplantul de organe, eutanasia, clonarea, avortul, schimbarea de sex şi alte asemenea acte pun în discuţie atât libertatea de acţiune a omului asupra propriului corp, cât şi limitele etice, morale şi religioase. Toate acestea şi încă multe alte aspecte de acest gen se află în sfera bioeticii. Interviul realizat cu pr. prof. Vasile Răducă, secretarul Comisiei de bioetică a Patriarhiei Române, aduce o serie de lămuriri asupra unor astfel de probleme. Părintele Răducă este profesor universitar la Catedra de teologie morală din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, dar şi parohul Bisericii Kretzulescu din Bucureşti.

Părinte profesor, sunteţi unul dintre cei mai importanţi specialişti în domeniul bioeticii din Biserica Ortodoxă. În ce măsură este cunoscută bioetica în rândul preoţilor, cu rolul pe care l-a căpătat ea în societate?

Conceptul de bioetică este unul nou. A fost folosit pentru prima dată într-un articol din anul 1970 de cancerologul american Van Rensselear Potter. Acesta definea bioetica drept ştiinţă a vieţii. Grija pentru apărarea vieţii a existat şi există în preocuparea Bisericii încă de la constituirea acesteia. Pe de o parte, Biserica militează pentru apărarea vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, Împărăţia lui Dumnezeu, obiectivul operei de răscumpărare a Mântuitorului şi speranţa creştinilor, este înţeleasă ca Împărăţie a vieţii, desigur, nu în sensul biologic al cuvântului, dar determinată de calitatea existenţei omului în condiţia vieţii biologice. Preocupată de viaţa din Împărăţia lui Dumnezeu, Biserica nu neglijează viaţa în trup. Dimpotrivă, ea acordă o atenţie deosebită vieţii omului încă din momentul constituirii ei şi-l ajută pe om să-şi înţeleagă şi să-şi preţuiască viaţa până în momentul şfârşitului formei de manifestare biologică a acesteia. Ea recomandă atenţie deosebită faţă de embrionul uman, de sănătatea şi evoluţia lui, de întreaga existenţă în trup a omului. Spun toate acestea spre a nu avea impresia că de viaţa umană se îngrijesc numai cei care se numesc „bioeticieni”. De altfel, având în vedere cercetările şi rezultatele din domeniul biotehnologiei moderne, oamenii au început să se gândească la faptul că e nevoie să se ia o serie de măsuri în vederea apărării vieţii. Şi aceasta, pentru că aceste biotehnologii pot crea riscuri pentru fiinţa umană. O tehnologie fără etică poate duce chiar la distrugerea a ceea ce Dumnezeu a creat, ceea ce nu este, desigur, de dorit. Iniţial, bioetica a apărut ca o disciplină laică, pe de o parte, din cauza rezervelor oamenilor de ştiinţă faţă de punctele deosebite ale religiilor sau grupărilor religioase cu privire la aceleaşi probleme de ordin etic, pe de altă parte, din cauza rezervelor Bisericii faţă de modul în care bioeticienii privesc viaţa umană. Ulterior, înţelegându-se că nu poţi fundamenta o etică fără repere absolute – or, religia oferă aceste repere -, în organizaţiile şi organismele internaţionale şi naţionale preocupate de bioetică au fost solicitate să participe şi organizaţiile religioase. Biserica participă astfel la mişcarea şi la preocupările bioetice, fundamentându-se pe ideea că viaţa este sacră şi că trebuie apărată sub toate formele ei de existenţă, neobstrucţionând performanţele biotehnologiei de îmbunătăţire a formelor ei de manifestare, acolo unde este cazul. Niciodată Biserica nu va sprijini vreo idee sau acţiune care ar duce la deteriorarea sau la distrugerea vieţii cuiva. În felul acesta, toţi cei interesaţi de apărarea vieţii ajung să-şi dea mâna, iar instituţiile abilitate ajung să elaboreze norme care să apere viaţa umană.

Există la medicii noştri din România o anumită aplecare către viziunea moralei creştine?

Bioetica impune nişte reguli care vizează biotehnologii sau rezultate ale unei cercetări din domeniul biologiei, fiziologiei sau chimiei, de vârf, care nu ştim unde duce omul. Cei care vorbesc în numele bioeticii ar trebui să ţină seama de toate aceste etici particulare, active şi mai ales de cele care, cumva, au o perspectivă în timp…

Eu am cunoscut câţiva astfel de medici. Cu unii dintre ei lucrez chiar în Comisia de bioetică a Patriarhiei, pe alţii îi cunosc din Comisia de Bioetică UNESCO pentru România. Sunt oameni de bună calitate, care îşi propun să apere viaţa şi iau în serios morala creştină, în activitatea lor sau când apar probleme de bioetică. Dar nu pot să spun că nu există şi destui medici liber-cugetători, care nu ţin cont de punctul de vedere al Bisericii.

Se pare, totuşi, că statutul medicului tinde mai degrabă spre unul de prestator de servicii. Iar serviciile lui sunt aplicate pe om, adică intră în zona conştiinţei, a moralei, în zonele sufleteşti adânci, unde e domeniul religiei. Asta mă face să cred că statutul medicului se înstrăinează de viaţa omului.

Suferinzii au o încredere deosebită în medic. Dacă medicul este un bun prestator de servicii, nu este rău. Unii medici, prin specializarea lor, intră în zone care ţin oarecum de domeniul religiei (cum ar fi problemele de conştiinţă, probleme duhovniceşti, care nu au legătură cu actul medical). În special, medicii psihiatri pătrund în aceste domenii. Eu cunosc medici psihiatri buni creştini, cu rezultate deosebite în tratarea maladiilor, aşa cum cunosc pe alţii, necredincioşi, care nu au aceleaşi rezultate, dimpotrivă. Toţi medicii sunt interesaţi, cel puţin teoretic, să apere viaţa. Dacă o fac şi cu frică de Dumnezeu, cu atât mai bine! Biserica a respectat totdeauna actul medical. Dacă Biserica activează pentru sănătatea ontologică a omului, medicul activează pentru sănătatea trupului, dar tot pentru sănătate. De aceea, pe undeva, preotul şi medicul se întâlnesc exact prin ceea ce ei fac. Iar în Sfânta Scriptură se spune: „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul” (Ecclesiasticul 38, 1; 38, 12 ). Şi este normal să se spună aşa, dat fiindcă medicul, prin definiţie, este un om care se îngrijeşte de sănătatea aproapelui. Dacă medicul este egalat şi de omul care se îngrijeşte de viaţa eternă, cu atât mai bine. Altfel, este un specialist, un tehnician, care te tratează în limita competenţelor sale. Că sunt şi medici oameni de afaceri, aceasta este cu totul altceva.

Nu credeţi că rolul medicului creşte, deoarece omul apelează la medic astăzi la cele mai mici suferinţe? Pe de altă parte, factorul politic, care devine mai subversiv, ar putea să-l folosească pe medic. Având statutul său de liber profesionist, fără o etică adaptată la realitatea diversă, ar putea fi folosit în diverse experimente, să spunem, cu caracter politic.

Depinde de individualitatea fiecăruia. Ştim că au fost medici psihiatri care au fost slujitorii regimului comunist, dar nu putem generaliza. Sub anumite aspecte, medicii au reprezentat una dintre puţinele categorii sociale şi profesionale care au manifestat o constantă rezistenţă ideologiei şi practicilor comuniste. Ei au avut conştiinţa că tratau bolnavi şi i-au tratat, poate şi cu frică de Dumnezeu. Cinste lor! Au fost şi sunt şi alţii care nu au avut şi nici nu au frică de Dumnezeu, cum ar fi cel de curând mediatizat, care a chiuretat o tânără gravidă în vârstă de 15 ani. A omorât şi fătul, a omorât şi pacienta. Acesta nu a avut nici frică de Dumnezeu, nici ruşine de oameni. De aceea a comis un dublu omor. Dacă medicul s-ar fi gândit că nu trebuia să facă acel avort, căci era vorba de un copil zămislit, ar fi trebuit să convingă fata că, odată ce a rămas gravidă, însemna că ea ar fi putut duce sarcina la termen, că trebuia să păstreze pruncul şi să-l crească. S-ar fi evitat păcatul, moartea şi puşcăria. Dar acel biet medic a arătat că era interesat de altceva decât de respectarea regulilor vieţii. Păcatul duce la încălcarea legii morale, a legii civile şi a legii vieţii.

Noi nu avem o comisie naţională de bioetică, aşa cum au celelalte ţări europene. Nu credeţi că ar trebui să avem un organism naţional, care să dea girul atunci când se introduce o tehnologie nouă în ţară, când se introduc proceduri noi, noutăţi care privesc viaţa omului?

Există chiar una la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar nu există o comisie la nivel naţional, care să se bucure de autoritate, cum există în alte ţări. În Franţa, în Anglia, există. Însă eu am impresia că o asemenea comisie, din care să facă parte oameni nepracticanţi din punct de vedere religios, ar putea fi catastrofală. Să nu ne bucurăm de viziunea acelor comisii, ca acelea din Anglia sau din Franţa. Sincer să fiu, prefer situaţia de aici, unde se poate lucra cu organismele legiuitoare pe alte căi, încât cei îndrituiţi să formuleze acte normative cu privire la bioetică pot să fie mai supli decât ar fi în cazul în care o comisie de bioetică ar da un verdict pe bază de voturi.

Cum apreciaţi activitatea Colegiului Medicilor din această perspectivă?

Eu nu urmăresc neapărat activitatea acestei instituţii… Însă, dacă vă amintiţi de cazul de acum doi ani, când nici un medic din România nu a vrut să chiureteze fata de la Iaşi, într-o perioadă avansată de sarcină, cred că veţi fi de acord cu mine că medicii şi Colegiul Medicilor au procedat corect. Fata a plecat în Anglia, unde există o comisie naţională de bioetică şi unde medicii au chiuretat-o. Colegiul Naţional al Medicilor din România condus de profesorul Astărăstoae, un creştin practicant, a luat o hotărâre corectă, în timp ce în altă ţară, unde există o comisie de bioetică, s-a permis o crimă.

Nu asistăm cumva la un import masiv de ideologii din zona europeană, americană, în probleme de relaţie părinţi-copii, în probleme de familie, de sexualitate?

Întotdeauna a fost aşa, informaţia a circulat. Să nu credeţi că înainte legile noastre n-au fost influenţate de mediul internaţional. Dimpotrivă. Mai ales în secolul al XIX-lea, politicienii au fost mai toţi masoni. Paşoptiştii au fost toţi masoni. Dacă n-ar fi fost masoni, nu s-ar fi reuşit crearea statului naţional modern. Dar asta nu înseamnă că ne-au adus şi o viaţă fericită. Din secolul al XVIII-lea, reformele lui Mavrocordat au fost influenţate de filosofia Luminilor. Faptul că la sfârşitul secolului al XVIII-lea fostul ministru de externe al domnitorului Şuţu, Rigas Velestinlis, sub influenţa Cartei Drepturilor Omului a Revoluţiei Franceze, a elaborat o constituţie creştină pentru Imperiul Otoman se datorează unei specificităţi a acestui spaţiu. Dar a lua legile tale quale sau a importa moravuri, viziuni cu privire la viaţa omului de te miri unde, fără să te gândeşti la specificul în care trăieşti este o mare eroare. Din păcate, nu numai la nivel de legi se petrece acest lucru, ci şi la nivel de ideologie, la nivel de circulaţie a viziunii pe care fiecare ins în parte le are cu privire la vocaţia, la moralitatea sa. Informaţia, sub toate aspectele ei, circulă. Universul întreg trece prin om cu oceanul lui de informaţie. În trupul uman, universul capătă o anumită specificitate. Noi preluăm energie, dăm energie, consumăm energie. Din corpul omenesc, în fiecare zi, eliminăm cam o farfurie de supă de celule moarte – altele le iau locul. Acestea intră în circulaţia universală a cosmosului. Din momentul în care, în fiinţa omului, până şi cosmosul capătă o anumită specificitate (conştiinţa de a fi), cred că şi alte tipuri de informaţie (idei, credinţe, moravuri etc.) pot fi ele însele valorizate nu numai în funcţie de ceea ce aduc ele, ci şi în funcţie de ceea ce suntem noi. Atâta vreme cât personalitatea mea este modelată de raporturile specifice în care mă găsesc cu Dumnezeu, orice influenţă, de oriunde mi-ar veni şi de orice ordin ar fi, va fi nu numai filtrată, ci şi valorizată de ceea ce eu sunt în acest moment. Nu voi fi victima informaţiei şi a influenţelor străine, ci factorul care le valorizează, le acceptă sau nu, în funcţie de aspiraţiile mele fundamentate pe experienţa dată de relaţia tonică cu Dumnezeu. Mă voi teme de informaţiile străine numai atunci când acestea vor fi mai puternice decât relaţia cu trecutul neamului şi al Bisericii mele şi mai ales cu Dumnezeu. Influenţele străine mă vor altera, atunci când nu voi mai fi sensibil la experienţele bune, trăite deja. Informaţiile, influenţele vin şi trec. Ele pot primi valenţe noi în personalitatea mea atâta vreme cât conştiinţa vocaţiei mele este mai puternică decât influenţele străine. Un om care nu are conştiinţa a ceea ce este, a ceea ce vrea, a ceea ce se cuvine să facă va fi victima influenţelor şi a informaţiilor uneori nefericite, şi nu stăpânul lor. De aceea nu aş pune nefericitele experienţe de acum pe seama influenţelor străine, ci pe insuficienta noastră pregătire pentru a le valoriza. Dacă românul are, aşadar, o viziune despre viaţă marcată de vocaţia eternităţii şi de activarea acestei eternităţi, văzută în Hristos Cel Înviat, Mântuitorul nostru, e foarte bine. Dar, în măsura în care el nu ţine cont de valorile pe care le reprezintă, primind informaţii de peste tot şi spunând că toate sunt bune, devine un simplu consumator de informaţie. Dacă nu se uită la perspectiva pe care această informaţie i-o dă sau ar putea să i-o dea, atunci este şi victimă a informaţiei, un produs al unor curente informative, care, în cele din urmă, îl pot distruge.

Drama politicianului european: nu este creştin practicant

Viziunea creştină, aşa cum aţi spus, asumată ca un reper pentru informaţii din domeniul ştiinţific, dă stabilitate. Viziunea creştină are tradiţie, are continuitate. În ce fel vedeţi dvs. că ea este preluată şi folosită cu adevărat în politică? Apar, am observat, la nivel declarativ viziuni creştin-democrate. Există deja în Europa o tradiţie. Ce se întâmplă la noi?

Cu Mântuitorul Hristos, asistăm la un moment foarte interesant în istoria universală: relaţia cu Dumnezeu este separată de structurile politice. Mântuitorul clarifică: „Daţi Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (Mt. 22, 21). Dar aceasta nu înseamnă că El creează un conflict între autoritatea politică şi cea religioasă sau între viziunea politică şi cea religioasă, ci arată că nu trebuie să confundăm lucrurile. Prin urmare, creştinismul nu-şi propune să dea reţete politice lumii, dar se bucură că atunci când omul politic – care poate fi şi un creştin practicant, şi este de datoria lui să fie un creştin practicant – promovează în spaţiul social idei, care vin din trăirile lui intime cu Hristos. Poţi să te baţi cu pumnul în piept că eşti partid creştin-democrat şi, de fapt, să nu ai nimic de-a face cu creştinismul. Dacă viaţa ta este una conformă cu valorile creştine, este imposibil să nu preiei aceste valori şi să le transmiţi mai departe în social, făcând din societate un spaţiu în care oamenii sunt fraţi între ei. Dacă pleci de la principiul homo homini lupus est, că omul este pentru celălalt lup, faci legi ca să îmblânzeşti lupii. Atunci când ştii că fiecare om este frate şi aproapele tău în Hristos, comportamentul tău, fertilizat de trăirea în Hristos şi în Biserică, va fi altul. Legile respective vor păstra marca trăirii creştine autentice, nu a vreunei ideologii, fie ea chiar inspirată din creştinism. Eu nu vreau să fac din creştinism o ideologie din care să se inspire anumite partide. Nu vedeţi că, de fapt, creştin-democraţia europeană se ruşinează să-şi mai spună creştin-democraţie, se numeşte partid popular? Drama cea mare a politicianului creştin-european este că în foarte mare măsură el nu mai este creştin practicant. Prefer un politician care se defineşte altcumva, dar care este convins de valorile creştine şi le promovează, decât un politician vopsit creştin. Nu-i interzice nimeni unui politician să vină la biserică, să se roage, să se spovedească, să se împărtăşească. Dar, în momentul în care cineva devine politician, el nu vine în biserică decât în perioada electorală. La fel cum, în momentul în care cineva devine bogat, nu mai calcă prin biserică. Nu am văzut şi nu văd politicieni care să frecventeze biserica în mod firesc, obişnuit. În Grecia, să ştiţi că nu se întâmplă aşa. Până şi în America politicienii merg la biserică în mod curent şi firesc. La noi vin numai de zile mari şi în perioada electorală.

Cum vă explicaţi că în Spania, în Polonia sau în America iese puhoi de lume în stradă să protesteze faţă de avort, iar la noi nu prea există aşa ceva?

Au o mai mare sensibilitate pentru dimensiunea duhovnicească a personalităţii. Din această cauză, puţini sunt românii care protestează la constatarea anomaliilor din societate. Polonezii, cum vedeţi, sunt altfel.

Douăzeci de ani de slujire în Altar şi la catedră

Pr. prof. Vasile Răducă s-a născut la 6 noiembrie 1954, în oraşul Târgovişte. A urmat cursurile universitare şi post-universitare la Institutul Teologic Ortodox din Bucureşti. În perioada 1980-1984, a studiat la universităţile din Tesalonic (Grecia) şi Fribourg (Elveţia). A obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Teologie al Universităţii din Fribourg (1984) şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1990). În anul 1990, a devenit asistent universitar la Catedra de omiletică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi, în acelaşi an, a fost hirotonit preot pentru Biserica Kretzulescu din Bucureşti, unde slujeşte şi astăzi. Din 2000, ocupă funcţia de prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, precum şi pe cea de profesor la Catedra de teologie morală din cadrul aceleiaşi facultăţi. Este secretarul Comisiei de bioetică din cadrul Patriarhiei Române.

A consemnat,

Larisa şi Constantin IFTIME

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1275;1;39932;0;Tehnologia-fara-etica-ar-putea-duce-la-distrugerea-creatiei.html

 

Stephen Hawking: stiinta se va impune in fata religiei deoarece „functioneaza”

Hotnews/ 11 iunie 2010

Celebrul astrofizician Stephen Hawking sustine ca stiinta se va impune in fata religiei deoarece „functioneaza”. Intr-un interviu realizat de ziarista Diane Sawyer pentru ABCNews, Hawking a declarat ca cel mai mare mister pe care vrea sa-l rezolve este sa afle „de ce Universul exista, de ce exista ceva mai maret decat orice altceva”.

Iata cateva dintre cele mai interesante declaratii facute de Hawking, una dintre cele mai stralucite minti ale planetei:

• despre cel mai mare mister pe care vrea sa-l elucideze: vreau sa stiu de ce Universul exista, de ce exista ceva mai maret decat orice altceva
• despre Dumnezeu: ceea ce-L poate defini pe Dumnezeu este sa te gandesti la El ca o intrupare a legilor naturii. Totusi, aceasta nu este ceea ce majoritatea oamenilor ar gandi despre acel Dumnezeu. Oamenii au creat o fiinta asemanatoare lor cu care pot avea o relatie persoanala. Cand te gandesti la vasta intindere a Universului si cat de insignifianta este in ea o viata umana, aparuta din accident, acest lucru pare aproape imposibil
• despre religie: exista o diferenta fundamentala intre religie, bazata pe autoritate, si stiinta, care e bazata pe observatie si intelegere. Stiinta va invinge deoarece functioneaza
• despre viata extraterestra: cautarea extraterestrilor nu este o decizie inteleapta
• sfaturi date copiilor: 1. Amintiti-va sa va uitati sus, la stele si nu jos, spre pamant. 2. Niciodata sa nu abandonati munca, pentru ca va da sens si pentru ca viata este goala fara ea. 3. Daca sunteti suficient de norocosi sa gasiti dragostea, amintiti-va ca e acolo si nu o aruncati

ABC News precizeaza ca Hawking a fost sarbatorit saptamana trecuta in cadrul World Science Festival din New York. „Stephen a avut un impact colosal in ceea ce priveste felul in care intelegem Universul,  deformarea spatiului si a timpului, gaurile negre, originea Universului”, a declarat atunci fizicianul Kip Thorn.

Inainte de a se retrage din functie toamana trecuta, Hawkinh a fost Lucasian Professor of Mathematics la Cambridge University, o pozitie detinuta in urma cu secole si de Sir Isaac Newton, „parintele fizicii”. Cea mai cunoscuta carte a sa, „A Brief History of Time (Scurta istorie a timpului)”, s-a vandut in peste 9 milioane de exemplare. Omul de stiinta a avut de-a lungul anilor aparitii in seriale de succes precum „The Simpson” si „Star Trek”.

Hawking (68 de ani) a fost diagnosticat cu ALS sau boala Lou Gehrig cand avea 21 de ani. Doctorii i-au spus atunci ca nu mai are de trait decat cativa ani, insa Hawking si-a intemeiat o familie (are trei copii si un nepot) si, desi boala s-a agravat de-a lungul timpului, si-a continuat cercetarile. In luna aprilie a acestui an, el a participat la realizarea serialului  „Into the Universe With Stephen Hawking”, pentru Discovery Channel. El a spus atunci ca „daca extraterestrii ne-ar vizita, rezultatul ar fi oarecum asemanator celui rezultat in urma descoperirii Americii de catre Columb, si acesta nu a fost prea bun pentru nativii americani”.

A.N.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-7404852-video-stephen-hawking-despre-religie-stiinta-invinge.htm

~~~+~~~

Pentru Stephen Hawking “universul” este un dumnezeu, pentru ca este “cel mai maret lucru din cate exista”. Are trupul sau aproape in intregime paralizat, dar este numit omul cu “una dintre cele mai stralucite minti ale planetei”, desi nu a demonstrat pana acum niciuna din teoriile sale formulate; inspirand cu gaurile lui negre, pasiunea sa de-o viata, pe marii oameni de stiinta ai lumii ca sa-l urmeze si sa creeze la Geneva cunoscutul accelerator de particule Large Hadron Collider al institutului CERN, in vederea desoperirii “particulei lui Dumnezeu” (bosonul Higgs), responsabila cu crearea universului. Astfel, conform logicii sale, Dumnezeu este, in mare parte, o “intrupare a legilor naturii” sau o inventie umana, datorita faptului ca oamenii “au creat o fiinta asemanatoare lor cu care pot avea o relatie personala”. De asemenea, el vede religia ca o cutuma, bazata pe autoritate, adica ca o supunere oarba, si lauda stiinta pentru ca e mai umana, fiindca “e bazata pe observatie si intelegere”. In acest sens, dupa el, stiinta “va invinge, deoarece functioneaza”. El crede si in extraterestrii, desi povatuieste lumea sa nu incerce sa-i caute, fiindca “daca extraterestrii ne-ar vizita, rezultatul ar fi oarecum asemanator celui rezultat in urma descoperirii Americii de catre Columb, si acesta nu a fost prea bun pentru nativii americani”. Acestea sunt aberatiile lui sintetizate mai sus, intr-un interviu acordat postului TV american ABC News.

E clar, americanii vor si ei sa aiba un Einstein al lor. E interesant indemnul dat de Hawking copiilor: “Amintiti-va sa va uitati sus, la stele si nu jos, spre pamant”, cu toate ca stelele sunt si acelea facute la fel ca si pamantul; de ce sa ma uit in alta parte, mai departe, cand ma pot uita aici si de aproape? Desi nu vede cu ajutorul stelelor pe Dumnezeu, sau, uitandu-se la pamant, destinul sau, Hawking isi inalta in mod stiintific mintea hulind intr-atat de mult incat gandeste un Dumnezeu creat de om si, la randu-i, un om creat de… univers: “Cand te gandesti la vasta intindere a Universului si cat de insignifianta este in ea o viata umana, aparuta din accident, acest lucru pare aproape imposibil”. Lucru imposibil sunt de explicat insa teoriile sale: cum viata poate aparea, asa, din accident, la fel si universul, prin big bang, si altele asemanatoare acestora? Cum viata e asa de “insignifianta”, precum zice, si cum atunci extraterestrii exista (si nu e invers)?

Nu stiu iarasi, cum a ajuns el sa puna in contradictie stiinta cu religia, probabil din cauza ca nu crede in Dumnezeu. Ca toti marii savanti ai lumii care au fost urâtori de Dumnezeu, asa si Stephen Hawking uraste oamenii, fiindca cine uraste pe Dumnezeu uraste si pe oameni (si invers), care sunt icoana Sa, astfel ca oricine nu crede in Dumnezeu si nu-i plac oamenii, prefera sa creada ca Hawking in “univers” si in “extraterestrii” sai. Ma mir totusi cum stie ca exista dragostea, pe care, dupa el, doar prin noroc cineva o poate afla: “Daca sunteti suficient de norocosi sa gasiti dragostea, amintiti-va ca e acolo si nu o aruncati”. Dar chiar si-asa, pentru el dragostea este doar egoista, exclusivista, impartasindu-se doar unora. Daca ar afla, poate candva, ca Dumnezeu este iubire (In. 4, 8), viata lui s-ar schimba, la fel si gandirea sa.

dan.camen.

foto>

http://im.videosearch.rediff.com/thumbImage/videoImages/videoImages1/blip/rdhash1013/Thegwhatchet-StephenHawkingGivesNewLectureAtJackMorton392.jpg

http://standupforamerica.files.wordpress.com/2009/06/stephen-hawking.jpg

http://www.zhann.com/2008/11/stephen-hawking-meets-pope.html

 

Papa isi cere iertare, promitand sa ia masuri impotriva abuzurilor

Papa Benedict a cerut iertare vineri, 11 iunie, victimelor abuzate de clericii sai si a promis ca o sa faca “tot posibilul” astfel incat preotii catolici sa nu mai violeze sau sa molesteze copii din nou.

Angajamentul Papei a fost similar celorlalte facute anterior acestei zile, dar a fost rostit intr-un mod foarte simbolic la o messa in piata Sf. Petru din Vatican, in fata a aprox. 15.000 de preoti invesmantati in alb, marcand totodata prin aceasta si incheierea “Anului Sfintei Preotii” – an marcat de aparitia in presa a sute de abuzuri impotriva minorilor savarsite de clericii catolici in mai multe tari ale lumii, precum si de lipsa de reactie a Vaticanului in ceea ce priveste eradicarea pedofiliei din sanul clerului.

Este pentru prima data cand papa Benedict a vorbit despre acest scandal tocmai din basilica Sf. Petru din Vatican, centrul Bisericii Catolice.

El a spus ca diavolul s-a ascuns tot timpul in spatele acestui scandal: “era de asteptat ca aceasta noua stralucire a preotimii sa nu fie pe placul “dusmanului”, si ar fi preferat mai degraba s-o vada disparand, astfel incat Dumnezeu sa fie alungat in cele din urma din lume” a zis papa in omilia sa in aplauzele a mii de preoti adunati.

“Asa s-a intamplat ca tocmai in acest an de bucurie pentru sacramentul preotiei, pacatele clericilor sa iasa la lumina, in special abuzurile asupra minorilor”.

“Si noi, in mod insistent, cerem iertare de la Domnul si de la persoanele abuzate, promitand in acelasi  timp ca vom face tot posibilul ca sa fim siguri ca astfel de abuzuri nu se vor mai intampla niciodata” – a spus el.

A mai spus ca in ceea ce priveste admiterea barbatilor la preotie si formarea lor ca si clerici “vom face tot ce putem pentru a evalua autenticitatea vocatiei lor si vom depune tot efortul sa-i insotim pe preoti de-a lungul calatoriei lor, astfel incat Dumnezeu sa-i protejeze si sa-i vegheze in situatiile dificile si in mijlocul pericolelor vietii”.

Comentariile sale de acum sunt similare cu cele raportate de Vatican in cursul reuniunii sale private pe care a avut-o cu victimele abuzurilor din Malta, in aprilie, in care pontiful a plans in timp ce auzea cum povesteau victimele clericilor ceea ce li s-a intamplat.

Benedict a facut comentarii similare si luna trecuta, in drum spre Portugalia, in care a recunoscut ca “pacatele din interiorul Bisericii” sunt responsabile de acest scandal si nu mass-media sau cineva anume din afara Bisericii Catolice. De asemenea, papa a cerut iertare de la victime si in scrisoarea lui din martie, adresata credinciosilor catolici irlandezi.

Ca atare, comentariile de vineri au fost de fapt recunoasterea publica a pacatelor preotilor catolici, cererea de iertare adresata victimelor abuzate si lui Dumnezeu, si angajarea ca va lua masuri in acest sens – toate sintetizate intr-o singura omilie adresata in mod direct preotilor sositi in Roma din toate colturile lumii ca sa sprijine pe pontif si insasi preotia in mijlocul scandalului iscat.

Grupurile de victime abuzate care sperau pentru o mea culpa papala si pentru planuri de actiune clare si ferme in vederea protejarii copiilor nu au fost satisfacute.

“O promisiune este in mod nominal mai de folos decat o scuza. Dar promisiunile sunt adesea usor de facut, greu de tinut si incalcate de multe ori, daca nu exista nicio supraveghere sau sanctiuni” – a spus Barbara Blaine, presedintele grupului american al victimelor abuzate SNAP – Survivors Network of those Abused by Priests (Reteaua Urmasilor ai celor Abuzati de Preoti).

Ea a spus ca punctul crucial al problemei a ramas “puterea aproape nelimitata” a episcopilor si o structura si cultura bisericeasca care le permite “sa nu dea socoteala nimanui”. Ea a mai spus ca episcopii au permis preotilor vinovati sa ramana in oficiul sacerdotal timp de zeci de ani.

Un alt grup, BishopAccountability.org, a spus ca remarcile pontifului nu au fost decat o dezamagire si o oportunitate risipita de indreptare a lucrurilor, si ca el a promis doar ceva de natura interna: alegerea mai buna a viitorilor preoti.

In general, criticii nu au fost usurati de raspunsul Papei dat victimelor abuzate de clericii catolici: “Papa ar fi trebuit sa anunte ca nu mai tolereaza deloc pe preotii care abuzeaza in orice fel, asigurand pe credinciosi ca aceia vor fi eliminati direct din preotie” a spus Peter Isely din partea SNAP pentru Reuters. “Aceasta este un lucru mult mai important decat a-ti arata acum remuscarile”.

Propria imagine a lui Benedict a fost patata de acest scandal, cand a iesit la iveala intamplarea petrecuta pe cand era arhiepiscop de Munich in anii 1980, cand a aprobat tratarea unui preot suspectat de pedofilie, permitandu-i insa sa-si reia activitatea pastorala in timp ce se trata. Preotul in cauza, Peter Hullermann, a fost pedepsit mai tarziu cu suspendarea din preotie pentru molestarea unui baiat.

Benedict a spus ca scandalul a demonstrat nevoia de purificarea a Bisericii. “Daca anul Sfintei preotii ar fi fost o preamarire a performantei noastre personale ca oameni, ar fi fost distrus de catre aceste evenimente” – a spus el, “dar pentru noi, ceea ce s-a intamplat a fost intocmai contrariul: am crescut in recunostinta pentru darul lui Dumnezeu”.

Un preot spaniol care a participat la messa de vineri, Pr. Davide Torrijus, a concluzionat: “Cu totii am suferit in timpul Anului Sfintei Preotii din cauza scandalului. A fost bine ca papa a aratat de asemenea si aspectele pozitive – recunostinta [inaintea Domnului] pentru darul [preotiei]”.

*

Cu toate ca era dispus sa faca unele concesii la multele critici primite, papa Benedict a respins apelurile unora din Biserica Catolica de a se elimina regula celibatului pentru preoti. Unul dintre ele a venit luna trecuta chiar de la episcopul Paul Iby de Eisenstadt Austria [?! – de unde e si cardinalul Schonborn – n.m.]. Unii comentatori au sustinut ca interdicitia preotilor de a se casatori descurajeaza multi barbati cu aplecari normale sexuale sa adere la preotie.

Joi, la o priveghere in aer liber, papa a comparat celibatul cu casatoria dintre heterosexuali, pe care el a numit-o “temelia culturii crestine”. El a spus ca abstinenta sexuala “este posibila prin harul lui Dumnezeu… care ne cere sa ne autodepasim” . “Ar fi un scandal [sa nu mai existe celibatul – n.m.], poate numai intr-o lume in care Dumnezeu nu este prezent”.

trad. dan.camen.

sursa principala>

http://news.yahoo.com/s/ap/20100611/ap_on_re_eu/eu_vatican_priests

foto>

http://www.daylife.com/photo/0gU9etm1a66Tx?q=pope+15000

~~~+~~~

Papa sustine celibatul in randul preotilor catolici. In aceasta joi, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat ca una dintre caracteristicile esentiale ale preotiei este celibatul, in mijlocul unui val de ingrijorare care sustine ca aceasta cerinta a contribuit la valul de scandaluri sexuale care a zguduit Biserica Catolica. Papa a spus ca „celibatul este un act de credinta si fidelitate” in fata lui Dumnezeu si un mod de a reflecta pe Pamant puritatea vietii de apoi. „Intelegerea celibatului a fost deseori obstructionata de scandalurile provenite din greselile si pacatele noastre”, a adaugat Suveranul Pontif facand o referire indirecta la numeroasele cazuri de pedofilie descoperite in ultimele luni in randul preotilor, scrie AFP.

 

Lady Gaga blasfemiaza Crestinismul cu videoclipul „Alejandro” dedicat homosexualilor

In popularul show TV Larry King Live, Lady Gaga a declarat ca videoclipul pentru piesa „Alejandro”, recent difuzat in media, este „o celebrare si o admiratie pentru iubirea homosexualilor. Este o marturie a invidiei mele in fata curajului si vitejiei de care trebuie ei sa dea dovada ca sa fie impreuna. Nu am putut descoperi aceste lucruri cu un barbat heterosexual in viata mea. In videoclip, cersesc iubirea prietenilor mei gay, dar ei nu ma doresc”.

Oare sa fie numai asta? Ce cauta atunci simbolurile si reprezentarile religioase crestine, masonice, satanice, naziste si  jidovesti in videoclip? De ce aduce blasfemii Crestinismului in general, prin batjocorirea Sfintei Cruci, si Catolicismului in special, prin inghitirea rozariului (in mod pervers) si imbracarea robei de latex rosie ca sa arate precum calugaritele catolice? Sa fie oare Lady Gaga, de fapt, o Illuminati Girl, care face jocurile altora prin ceea ce canta si filmeaza? Sa incepem insa cu inceputul…

In dreapta, unul dintre dansatori tine in mana Steaua lui David (simbol evreiesc), iar in stanga altul tine o piramida (simbol masonic). Ceilalti dansatori din spate tin in mana cercuri, probabil simbolul globului pamantesc.

Lumina puternica din spate sugereaza iluminarea. Umbrele formeaza, alaturi de decor, in mod imaginar, Steaua lui David.

Nu stiu ce semn este acela, probabil al „pacii” :), insa nu mai apare pe mana ei in secventele urmatoare.

Mai jos cred ca este imaginea unei „inimi incatusate”. Ea este ferecata in lanturi cu ghimpi si are cateva cuie si piroane care o strapung, asemeni ritualului de indepartare a strigoilor.

,

Gaga se imbraca in batjocura intr-o roba de culoare rosie facuta din latex care sta mulata pe corpul ei.

Steven Klein (regizorul)> „Scena in care Gaga inghite margelele rozariului incearca sa reprezinte placerea de a inghiti sfintenia”.

Mie mi se pare ca acel rozariu, din contra, este folosit in mod pervers si simbolic, pentru a produce imaginea sexului oral.

Cred ca fotografia de mai jos sugereaza o practica oculta. Ceva asemanator se poate vedea si in controversatul film „Cu ochii larg deschisi” a lui Tom Cruise si Nicole Kidman.

Apare acum, in mod vizibil, semnul crucii, stilizat in asa masura incat sa para ca o sageata, just in case the Vatican... De culoare rosie pe material alb, ea apare intoarsa invers („crucea” lui Satan),  fiind pozitionata pe toate locurile posibile si imposibile ale corpului ei, in semn de batjocura la adresa Crestinismului, desi Gaga a fost crescuta intr-un mediu catolic.

Steven Klein>„Simbolismul religios nu este menit ca sa desemneze ceva negativ, ci reprezinta lupta personajului cu fortele intunericului acestei lumi si mantuirea spirituala a sufletului „.

A, deci este vorba pana la urma de simbolism religios, adica de blasfemie, pentru ca asta inseamna sa blasfemiezi, folosind, in mod batjocoritor, simboluri religioase in alt scop decat cel destinat. Fiind intoarsa invers, se explica acum usor si urmatoarele fotografii de mai jos, reprezentand, cred,  scena ofrandei satanice.

Ofranda  pare, la inceput, ca o „rastignire”

Crucea inversa „pubiana” parca despica crucea mare de la deschizatura hainei

„Ofranada” este adusa, „jertfa” inaltata. Cui?…

Lady Gaga la Larry King Live> „Deci, presupun ca ai putea spune ca sunt o femeie cam religioasa, care este foarte confuza in privinta Religiei”.

Eu cred, insa, ca ea stie exact ce a vrut sa arate prin acest videoclip. La fel si cei care au regizat totul. Un om confuz in cele ale religiei nu batjocoreste in halul acesta Sfanta Cruce, precum vedeti mai jos.

Katy Perry (cantareata americanca) pe Twitter, referitor la videoclipul „Alejandro”>„Sa folosesti blasfemia ca mijloc de divertisment este la fel de ieftin precum un comediant care spune o gluma rasuflata”.

In fundal, spre finalul videoclipului, o „cruce” cu laturile laterale sprijinite…

Steven Klein> „Astfel, la sfarsitul filmului, ea alege sa fie calugarita, si motivul pentru care ochii si gura ei dispar se datoreaza faptului ca ea isi retrage simturile din lumea raului si merge inauntrul ei, pentru rugaciune si contemplare”.

Ciudata imagine si bizara explicatie. Mi se pare mai degraba ca o descompunere in neant; petele dand imaginea putreziciunii.

Videoclipul „Alejandro” al cantaretei americane Lady Gaga il puteti urmari, pentru dumirire, mai jos

dan.camen.

 

Uciderea Monseniorului Luigi Padovese, liderul Bisericii Catolice din Turcia, a marcat vizita Papei Benedict in Cipru

Monseniorul Luigi Padovese, Vicarul Apostolic in Anatolia – Turcia inca din 2004, a fost înjunghiat mortal pe 3 iunie, in jurul orei 13.00, în grădina reşedinţei sale, de către şoferul si ajutorul său – musulmanul Murat Altun. Aceasta s-a intamplat cu doar o zi înaintea plecării sale în Cipru pentru a se alătura Papei Benedict în vizita oficială (4-6 iunie) pe care o desfăşura in insulă si pentru a-i inmana Instrumentum Laboris in vederea pregatirii viitorului Sinod al episcopilor catolici din Orientul Mijlociu, preconizat a se desfasura in luna octombrie a.c.. Monseniorul avea 63 de ani, iar reşedinţa acestuia se afla în portul mediteranean Iskenderun, din regiunea turcă Anatolia. El detinea si functia de presedinte al Conferintei Episcopilor Catolici din Turcia şi era implicant intens in miscarea ecumenica, mai ales in dialogul cu Islamul, ocupandu-se in acelasi timp si de revigorarea comunitatii catolice din Turcia. Cu o zi inainte de a fi ucis el discutase cu autoritatile turcesti probleme cu care se confrunta comunitatea catolica de acolo.

Guvernatorul provinciei Hatay, Mehmet Celalettin Lekesiz, a spus că ucigaşul a fost prins de către poliţie imediat. El a declarat că „primele investigaţii arată că incidentul nu este motivat politic” şi că „şoferul avea probleme psihice şi primea tratament pentru acestea”. Muart A. a fost, timp de patru ani şi jumătate, şoferul si ajutorul lui Padovese. Asia News, agentie de stiri afiliata Vaticanului, a citat marturiile catorva oameni care au vazut, cu cateva zile inaintea crimei, pe soferul monseniorului foarte “abătut, violent şi ameninţător”. Bernardo Cervellera, care citează un corespondent al agenţiei în Turcia, a declarat, pentru postul de televiziune Sky TG24, că după crimă şoferul Murat Altun, în vârstă de 26 de ani, a strigat, de pe acoperişul casei prelatului: „L-am ucis pe marele Satan, Allah Akbar” (Allah este mare, în arabă). Potrivit AsiaNews, monseniorul Padovese „a fost înjunghiat în locuinţa sa din Iskenderun şi a reuşit să iasă din casă pentru a cere ajutor”. „Probabil că a fost decapitat după ce a căzut la pământ” si, conform agentiei, acesta a fost si momentul în care şoferul a urcat pe acoperiş. Potrivit presei turce, ucigaşul fusese externat de la psihiatrie cu câteva zile înainte de crimă. El a declarat poliţiei că a avut o „revelaţie divină” , a afirmat presa turcă. Preotul Federico Lombardi, purtatorul de cuvant al Vaticanului, contactat fiind marţi de agenţia de informaţii religioase i-media, a afirmat că vrea să aştepte „să aibă o viziune completă a situaţiei”. „Nu confirm ceea ce spune AsiaNews, aceasta îşi asumă responsabilităţile ei, nici nu neg, dar nu am auzit aşa ceva”, a adăugat el, referindu-se la cuvintele rostite de ucigaş. El a spus corespondentilor Associated Press din Roma că Vaticanul a simtit, odata cu aflarea vestii, “o imensa durere, spaima si tulburare”.  De asemenea, acest lucru arata “conditiile dificile” la care este supusa comunitatea catolica din regiune. “Ceea ce s-a intamplat este teribil, mai ales daca ne aducem aminte de celalalte varsari de sange din Turcia, precum uciderea preotului Santoro acum cativa ani […]  Sa ne rugam Domnului ca sa-i rasplateasca marii sale jertfe aduse Bisericii si ca crestinii sa nu se descurajeze” ci, in schimb, “sa urmeze marturiei sale puternice si sa continuie sa-si practice credinta in regiune”. Tot el a spus ca recenta vizita a Papei in Cipru, dar si reunirea Sinodului din Orientul Mijlociu care urmeaza sa se desfasoare, arata cum “Biserica universala este solidara comunitatii catolice din Turcia”.

Crima aceasta este ultima dintr-un lant de alte crime si atacuri facute in ultimii ani asupra crestinilor catolici din Turcia, care repezinta aprox. 1% din totalul de 70 mil. locuitori. Astfel, in 2007, preotul catolic Adriano Franchini din Izmir a fost injunghiat in stomac de un tanar de 19 ani, imediat dupa celebrarea messei. Tanarul a fost apoi arestat. In acelasi an, un grup de oameni a intrat intr-o casa de tiparit biblii din Malatya, in centrul Anatoliei, ucigand trei crestini, inclusiv un german. Cei cinci ucigasi sunt acum judecati pentru ucidere. In 2006, in urma publicarii intr-un ziar european a unor caricaturi cu profetul Mohamed, un baiat musulman de 16 ani a impuscat pe preotul catolic Andrea Santoro cand acesta se ruga in biserica sa din orasul Trabzon, de pe malul Marii Negre. Baiatul a fost acuzat de ucidere si condamnat ulterior la 18 ani de inchisoare. Crimele, majoritatea prin injunghiere si decapitare, au fost adesea condamnate la scena deschisa si pe plan international de numeroase tari, Turcia fiind invinuita ca nu poate proteja drepturile minoritatilor religioase.

In 2006, in timpul messei celebrate in memoria preotului Santoro, Padovese a spus urmatoarele: “îi iertăm pe cei care au comis acest act. Nu prin distrugerea cuiva cu opinii diferite se rezolvă conflictele. Singura cale ce trebuie aleasa este cea a dialogului, a recunoaşterii reciproce, a apropierii şi prieteniei. Dar atâta timp cât programele de televiziune şi articolele din presă produc materiale ce aruncă o lumină negativă asupra creştinilor şi îi prezintă ca duşmani ai islamismului (şi vice-versa), cum am putea să ne imaginăm un climat de pace?” Mereu vorbind despre preotul Santoro, el spunea: “Cel care a dorit să îi şteargă prezenţa fizică nu ştia că mărturia lui a devenit acum şi mai puternică”. In timpul unui interviu telefonic cu jurnalistii de la AP, Padovese si-a exprimat ingrijorare privind siguranta preotilor catolici din Turcia: “Climatul s-a schimbat” spunea el, “preotii catolici sunt cei tintiti acum”.

Mustafa Sinanoglu, muftiul regiunii musulmane Hatay, a declarat unei agentii anatoliene de presa ca el si Mons. Padovese lucrasera impreuna pentru realizarea unui dialog mai apropiat intre cele doua culte. “Am fost profund afectat de moartea unui coleg cu care am lucrat impreuna la proiecte pentru Anatolia, Turcia si pacea mondiala. Acest fel de incidente afecteaza grav imaginea tarii noastre” a conchis el. Ministrul turc al culturii, Ertugrul Gunay, a spus despre Mons. Padovese ca “a adus contributii importante culturii ingaduintei prin slujirea sa in Hatay”. Ministrul de externe turc a zis ca Padovese a fost “o pierdere importanta d.p.d.v. religios si educational”, adaugand ca monseniorul a avut o activitate literara bogata in Turcia.

*

Insula Cipru este împărtita intre grecii ortodocsi (63%) si turcii musulmani (37%). Ea este ultimul bastion de partajare etnica al Europei, fiind impartita in doua inca din anul 1974, cand trupele turcesti au invadat si au ocupat nordul insulei, in urma unei lovituri de stat a sustinatorilor unionisti ce doreau unirea cu Grecia. O zona de tampon fortificata de catre trupele ONU, lunga de 180 de mile, imparte acum nordul de sud, respectiv pe turci de greci.

Preotul Federico Lombardi a spus ca “vizita papala a fost proiectata ca sa se desfasoare in jurul insulei Cipru, pentru ca sa fie ca o punte de legatura spre Orientul Mijlociu”. Tot el a afirmat, la inceputul saptamanii, ca „Papa se va indeparta de polemicile politice, trecand peste zecile de ani de animozitati etnice care framanta Ciprul, incercand mai degraba sa aiba o agenda de pace, ca si cheie de succes a calatoriei sale”. „Papa se va reuni cu episcopii catolici de acolo cu scopul de a strange destule propuneri pentru convocarea prelatilor din Orientul Mijlociu in octombrie la Vatican”.

În scrisoarea deschisa adresata Papei Benedict de catre Arhiepiscopul ortodox Hrisostom al Ciprului la sosirea in Paphos pe 4 iunie a.c., in ce-a de-a doua parte a ei, arhiepiscopul cere ajutorul Papei ca acesta sa pledeze mai departe in favoarea grecilor ortodocsi ciprioti : “[…] In aceasta lupta a noastra, Sanctitatea voastra, pe care poporul cipriot o duce impreuna cu liderilor lui, am aprecia foarte mult sprijinul Dvs. activ. Asteptam pe mai departe ajutorul vostru in vederea asigurarii protectiei si respectului monumentelor noastre si patrimoniului cultural national, astfel incat valorile diacronice crestine sa dainuie. Aceste valori sunt acum incalcate in mod brutal de Turcia – tara ce doreste aderarea in UE”.

Guvernamentali turci au impus, in programul de trei zile al Papei, si vizitarea Ciprului de Nord, insistand asupra faptului ca Papa Benedict nu trebuie sa ignore si comunitatea turca in discursurile sale. Ei au mai spus ca Ankara va fi atenta la fiecare pas facut si cuvant rostit de catre Papa in timpul vizitei sale, fiind mereu gata sa raspunda oricarei declaratii deschise facute de el pentru sustinerea grecilor ciprioti. Turcii ciprioti sunt foarte sensibili la acuzele care-i invinuiesc de distrugerea bisericilor catolice din teritoriul nordic controlat de ei. Uciderea Monseniorului Padovese marcheaza astfel vizita Papei in Cipru, acesta neputand ignora tensiunile etnice si religioase din insula.

trad. dan.camen.

sursa principala>

http://news.yahoo.com/s/ap/20100603/ap_on_re_eu/eu_turkey_priest_stabbed

foto>

http://kirchensite.de/uploads/pics/padovese510gr.jpg

http://www.daylife.com/photo/0fBB7yqaGa4nl?q=pope+benedict+cyprus

http://www.daylife.com/photo/0cZqbmk8UCfdX?q=pope+benedict+cyprus

 

O pată neagră

Gândul/7 iunie 2010

„Mai bine să moară o mie acum, decât un milion mai târziu”. Asta spunea în 1997 ministrul de Finanţe Ciumara despre cetăţenii României pentru a justifica politica guvernului. 13 ani mai târziu, ne-am întors, cu guvernul Boc, la aceeaşi „filosofie”. Căci despre asta este vorba, dincolo de toată gargara politică: scăderea pensiilor, cuplată, în multe cazuri, cu scăderea salariilor membrilor de familie activi, trimite nişte oameni la moarte. Pe bătrâni îi vor ucide malnutriţia, frigul, lipsa medicamentelor. Curba de sacrificiu în cazul lor înseamnă sacrificiul suprem. Luând asemenea măsuri, guvernul PD-L, UDMR coboară România la nivel tribal – bătrânii care nu mai sunt buni de muncă sunt abandonaţi în zăpadă de triburile nordice. „O pată neagră pe partid” numeşte T. Băsescu eventualele voturi ale parlamentarilor PD-L împotriva tăierilor Boc. Da, indiferent de rămânerea sau nu în fotolii a guvernului Boc, o pată neagră în formă de cap de mort va purta pe frunte fiecare parlamentar care va vota tăierile Boc. Dacă subsemnatul aş fi politician la putere în acest moment, n-aş putea gândi decât aşa: o măsură care condamnă la moarte cetăţeni nevinovaţi în vreme de pace ca pe nişte trădători de ţară în timp de război e o măsură a neputinţei mele. Nu pot pretinde că aceasta este singura soluţie, agăţându-mă cu disperare de putere. Îmi dau demisia sperând din tot sufletul că vor veni alţii în locul meu care să nu omoare oameni.

Manikinul Boc nu are timp să se gândească la vii şi morţi, căci e preocupat să se facă mic între ciocanul Băsescu şi nicovala şogunilor PD-L cu clientela lor politică.

Nu cu privire la soarta cetăţenilor acestei ţări a urlat T. Băsescu la pedeliştii băgaţi în şedinţă, ci preocupat de rămânerea lui Boc în fruntea guvernului, manikinul fiind garanţia menţinerii tuturor pârghiilor puterii executive în mâna lui Băsescu. Şantajul cu ameninţare a fost limpede: ori încetaţi să mârâiţi la Boc, ori vă duceţi în opoziţie, unde ioc contracte cu statul şi banul e subţire.

Dincolo, la opoziţie, PSD dă dvadă de un populism la fel de stupid şi agresiv ca al lui T. Băsescu în campanie: actualul preşedinte a folosit atunci ca bâtă electorală referendumul pentru tăierea parlamentarilor, V. Ponta propune acum referendum pe scăderea pensiilor şi salariilor. Fireşte, rezultatul ar fi tot peste 80%, atunci DA, acum NU. Măsurile de criză nu se iau prin referendum, sunt măsuri executive, de urgenţă, pe care trebuie să le aplice un guvern cu mai puţini escroci, responsabil, profesionist, credibil pe cât se poate. Adică exact ce nu este guvernul Boc şi nu cred că va fi vreun guvern câtă vreme e T. Băsescu preşedinte.

Iar în Parlament, gândul onorabililor nu va fi la semenii lor, ci la socoteli simple: ce-mi daţi ca să da, ce-mi daţi ca să nu, acest da sau acest nu însemnând viaţă sau moarte pentru mii de oameni.

Cristian Tudor Popescu

foto>

http://welovecongo.files.wordpress.com/2010/02/ctp.jpg

 

Un dar franciscan din partea patriarhului…

Am primit pe e-mail, de la un “Creştin ortodox” o informaţie interesantă, trecută până acum neobservată: la reuniunea de 40 de ani cu foştii colegi de liceu cu care a absolvit C.N. “Coriolan Brediceanu” din Lugoj, Preafericitul Părinte Daniel a “donat liceului copia miniaturizată, ferecată în argint, a crucii San Damiano a lui Francisc de Assisi”. Este vorba de reproducerea crucii din bisericuţa San Damiano la care Francisc de Assisi se rugase când aceasta se afla în ruine şi a auzit din cruce ieşind glasul lui Dumnezeu care îi spunea să o reconstruiască. După ce a reconstruit-o şi-a dat seama că glasul Domnului se referise de fapt la reînnoirea întregii Biserici, în general. De atunci el a propovăduit pocăinţa, devenind harismatic. Crucea San Damiano este totodată simbolul călugărilor franciscani, pecetea misionariatului lor de la Dumnezeu ca să-şi angajeze vieţile şi resursele pentru a reînnoi şi reconstrui Biserica în puterea lui Dumnezeu, aceştia preţuind-o în mod deosebit. Originalul se găseşte acum în biserica “Santa Clara” din Assisi, aşezată deasupra altarului. În bisericuţa din San Damiano se află doar copia.

În cuvântarea sa festivă, Patriarhul Daniel a spus că această cruce e un simbol al spiritualităţii creştine româneşti [?!]: „În semn de aleasă preţuire şi binecuvântare pentru această venerabilă instituţie, Liceul (Colegiul) Coriolan Brediceanu din Lugoj, care a contribuit mult la formarea noastră, dorim să oferim o cruce ferecată în argint, având pe ea chipul Mântuitorului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, ca simbol al spiritualităţii creştine a poporului român care nu separă niciodată Crucea de Înviere şi jertfa de bucurie, întrucât a învăţat să ajungă la bucuria pascală a biruinţelor sale, după ce a trecut mai întâi prin osteneli şi încercări grele, având credinţa în Dumnezeu ca singur izvor de speranţă şi sprijin„.

Erminia. Hristos este pictat răstignit, dar în putere, fiindcă stă pe cruce în poziţie verticală şi hotărâtă. Culoarea luminoasă de pe trupului Lui contrastează puternic cu roşul şi negrul din jurul Lui. Hristos este pictat mai mare decât celălalte personaje aflate din spatele Lui. Astfel, alături de El se află cele cinci persoane martore scenei răstignirii: în stânga – Sf. Maria şi Ioan Evanghelistul, iar în dreapta – Maria Magdalena, Maria – mama lui Ioan şi sutaşul amintit în Evanghelie, care a mărturisit: “Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta” (Mt. 27, 54). Primii patru au aureole. Încă două personaje, mai mici ca mărime, se află alături de cele cinci menţionate: în stânga – Longhin cu o lance în mână şi uitându-se la Iisus. Acesta primeşte sângele Mântuitorului care se scurge de pe mâna dreaptă şi se prelinge până la cot, iar în dreapta – Ştefan, nume dat în tradiţia bisericească soldatului care l-a adăpat pe Iisus cu oţet şi fiere. El ţine în mână trestia cu buretele îndreptat către Hristos. Sângele lui Iisus din mâna stângă se scurge la fel şi pe el. În spatele sutaşului se mai află un cap de femeie, precum şi alte trei mai mici, arătând că este vorba de casa care a crezut în Iisus atunci când Acesta a făcut a doua Sa minune, menţionată la In. 4, 45-54. Sus, la nivelul mâinilor, sunt reprezentaţi şase îngeri, trei de-o parte şi alţi trei de cealaltă parte, care îndeamnă pe cei care privesc crucea la preaslăvirea lui Hristos. La picioarele lui Iisus mai sunt reprezentaţi şase sfinţi, doi având aureolă, care se presupune ca ar fi vorba de cei şase patroni ai Umbriei: Sf. Ioan, Sf. Mihai, Sf. Rufin, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ap. Petru şi Sf Ap. Pavel. În partea superioară a crucii, Hristos este înfăţişat înviat întru slavă, fiind poziţionat între zece îngeri. Mai sus este o mână cu două degete, reprezentându-L pe Tatăl care binecuvintează Jertfa Fiului. În partea dreapta a crucii, la gamba stângă a lui Iisus, se află pictat un cocoş – semnul trădării, sau, după alţii, un păun – semnul imortalităţii. Pe partea dreaptă mai există pictat un animal, posibil o pisică.

*

În Lugoj se resimt foarte mult influenţele multiculturale etnice, astfel că subiectul acesta pe cei de acolo nu cred că-i interesează foarte mult, li se pare ceva normal. Pentru noi, însă, gestul reprezintă un semn privind “orientarea” patriarhului şi încă o dovadă a “latinităţii” acestuia.

“Creştin-ul ortodox”, care mi-a trimis e-mail-ul, conchide tăios: “Deci nici o problemă că fratele său trece la catolicism…”, referindu-se la o ştire mai recentă în care fratele patriarhului, Gheorghe Ciobotea, certat de ceva vreme din cauza casei părinteşti cu Daniel, ar fi declarat: “Sunt sătul de morala ortodoxă făcută de cel care mi-a fost frate. Dacă asta e învăţătura ortodoxă, atunci eu renunţ la ea. La noi în sat se ridică o biserică catolică şi o să mă mut la ei”. Nu ştiu care sunt disputele familiale şi cine are sau nu dreptate. Presa speculează şi nu întotdeauna săracul este cel care are dreptate. Dar aceasta nu e o atitudine sănătoasă, mai ales că fratele avea toate şansele, dacă răbda şi îşi asuma starea, să devină aidoma săracului din pilda bogatului nemilostiv şi săracul Lazăr (Lc. 16, 20-31). Cel puţin acesta era de fiecare dată sentimentul pe care-l aveam când auzeam de disputa aceasta familială.

dan.camen.

UPDATE>

DREPT LA REPLICĂ: Invidia nu se vindecă uşor

Basilica/7 iunie 2010

„În legătură cu articolul purtând titlul Fratele Patriarhului trece la catolicism, apărut sub semnătura domnului Gerhald Ernst în săptămânalul Adevărul de Duminică din 6 iunie 2010, facem următoarele precizări:

Casa părintească a familiei Ciobotea din satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, a fost folosită în exclusivitate de către domnul Gheorghe Ciobotea după trecerea la cele veşnice a mamei, Stela (1975) şi mutarea tatălui, Alexie, la Lugoj (1977), apoi la Bucureşti (1979), pentru a fi îngrijit de către fiica acestuia, doamna Floare (Ciobotea) Vişan. Timp de peste 30 de ani, domnul Gheorghe Ciobotea a locuit cu familia sa în casa părintească, perioadă în care a demolat şase anexe ale gospodăriei pe care le-a valorificat în interes propriu. Casa a fost lăsată să se degradeze astfel încât, din cauza condiţiilor improprii de locuit, domnul Gheorghe Ciobotea a abandonat casa părintească şi s-a mutat în clădirea sediului fostului C.A.P. din localitate, construită pe un teren care a aparţinut familiei Alexie şi Stela Ciobotea.

În anul 2003, Preafericitul Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a dorit să restaureze casa şi să o dea în folosinţa mănăstirii cu hramurile Cuvioasa Parascheva şi Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, pe care a înfiinţat-o în localitatea Dobreşti ca mănăstire a Arhiepiscopiei Timişoarei. Ceilalţi doi fraţi, Gheorghe şi Floare, au renunţat la părţile de moştenire din casă şi grădină prin acte legale, fiind prezent personal la notariat şi domnul Gheorghe Ciobotea, care, în schimb a primit el singur cele două hectare de pădure moştenite de cei trei fraţi de la părinţii lor.

Ca urmare, Patriarhul României a refăcut casa cu ajutorul unor prieteni şi a dat-o în folosinţa mănăstirii, împreună cu grădina casei. Ulterior, cu sprijinul financiar al Preafericirii Sale, mănăstirea a cumpărat un teren în apropierea satului Dobreşti pe care a început construirea bisericii mănăstirii. Până la finalizarea construirii bisericii, mănăstirea a folosit şi foloseşte ca lăcaş de cult vechea biserică din lemn a satului, monument istoric. Consiliul judeţean Timiş a alocat anul trecut (2009) fonduri pentru asfaltarea drumului care face legătura între satul Dobreşti şi centrul comunei Bara, tocmai pentru că apreciază prezenţa şi activitatea mănăstirii în această zonă, ţinând cont de faptul că Banatul este o regiune săracă în mănăstiri.

Adesea, Părintele Patriarh Daniel a trimis ajutor material şi financiar atât obştii monahale (formată din cinci monahi veniţi aici de la mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ), cât şi familiei domnului Gheorghe Ciobotea. Din păcate, domnul Gheorghe Ciobotea a devenit ostil prezenţei mănăstirii în localitate şi invidios pe faptul că monahii sunt ajutaţi în activitatea lor de către Patriarhul României. Din acel moment, a fost greu de comunicat cu domnia sa, care a hotărât să nu mai meargă la biserica din sat, ci la alte biserici din localităţile învecinate.

În acest context, mai precizăm faptul că domnul Gheorghe Ciobotea a refuzat departajarea între fraţi a terenurilor agricole moştenite de la părinţi, de teama donării către mănăstire a terenurilor care revin de drept fratelui şi surorii sale. În prezent, toate aceste terenuri agricole moştenite de la părinţi pot fi folosite în exclusivitate de către domnul Gheorghe Ciobotea, întrucât el locuieşte în sat cu familia sa.

În ceea ce îi priveşte pe fiii domnului Gheorghe Ciobotea, anume Dan – Cristian şi Gheorghe – Sorin, Patriarhul României s-a întâlnit cu aceştia cu prilejul unor vizite anterioare la Dobreşti. În mod surprinzător, însă atunci când s-a găsit un loc de muncă pentru fiul cel mare al domnului Gheorghe Ciobotea la o fabrică de pâine din Lugoj, acesta a refuzat, iar neacceptarea la muncă pe şantierul mănăstirii a celor doi fii ai săi, aşa cum susţine domnul Gheorghe Ciobotea, este un neadevăr şi o acuzaţie gratuită, întrucât nu au solicitat niciodată mănăstirii acest lucru.

Aşadar, se constată permanent că invidia este o boală sufletească foarte greu de vindecat. […]

La începutul întâlnirii cu foştii colegi de liceu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit în dar liceului nu o Cruce de aur, cum greşit se afirmă în articol, ci o Cruce de lemn argintată purtând în mijloc chipul Mântuitorului Iisus Hristos răstignit şi înviat, primită recent, în dar, în timpul vizitei sale canonice la comunităţile ortodoxe româneşti din Spania, o Sfântă Scriptură, ediţia jubiliară 2008 şi câteva cărţi pentru biblioteca Colegiului. Patriarhul României a mai oferit foştilor colegi de liceu câte o carte privind Crezul ortodox şi mici daruri cu semnul Crucii patriarhale, ţinând cont de faptul că anul 2010 a fost proclamat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al Crezului Ortodox, ca îndemn la intensificarea credinţei ortodoxe în Sfânta Treime şi la mărturisirea Tainei Crucii şi Învierii lui Hristos, Mântuitorul lumii.”

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/drept_la_replica_binvidia_nu_se_vindeca_usorb.html

 

Ce-a învăţat preşedintele şi nu a învăţat patriarhul?

motto(r):

“Asocierea dintre Audi si Preafericitul Daniel se face la nivel de statut în cadrul unei ierarhii. Este indubitabil faptul ca Preafericitul să fie înconjurat doar de lucruri de prestigiu, prin designul exclusivist şi multitudinea de inovaţii, Audi A8 definind nivelul înalt de exigenţă al clasei automobilelor de lux” (Realitatea Tv, 30 iulie 2009)

Ceea ce, chiar şi pe timp de criză, a învăţat preşedintele Traian Băsescu să facă (barem şi de imagine, demagogic), acelaşi lucru, în schimb, nu l-a înţeles patriarhul Daniel: „compasiunea” faţă de aproapele. Măcar la modul formal (imitativ), că deh, trăim vremuri „kitsch-oase”. Adică să nu-şi afişeze opulenţa în faţa poporului în niciun fel, nici atunci când se deplasează cu maşina pe teren.

Chiar dacă poate fi interpretat ca un gest de populism să te afişezi în mulţime, şi chiar în faţa membrilor de partid, pe timp de criză cu maşini “crizate” (Duster sau Logan), precum a făcut-o preşedintele Traian Băsescu de mai multe ori, totuşi acest lucru nu dă prilej de tulburare oamenilor simpli şi, în acelaşi timp, este şi o încurajare a producţiei interne, benefică pentru stimularea economiei româneşti; este deci o dovadă de românism. Cum s-ar zice, preşedintele “a ciuruit doi iepuri deodată”.

De cealaltă parte, însă, patriarhul Daniel a comis-o de trei ori într-o singură dată, dând din nou prilej de sminteală: a mers la reuniunea de 40 de ani cu colegii de liceu (ceea ce e foarte bine), dar într-un mod pompos, căutând, parcă, să fie în centrul atenţiei; a venit la întâlnire într-o super-limuzină (VW Phaeton alb), arătând pe criza aceasta o indiferenţă faţă de foştii colegi şi o opulenţă nefirească; şi a făcut reclamă mascată nemţilor de la VW.

Poate că cei de la Dacia nu au avut şi ei “inspiraţia” să doneze o maşină Duster full option patriarhului, aşa cum, de altfel, au făcut-o pentru preşedintele Băsescu; totuşi, patriarhul putea veni la reuniunea cu colegii săi într-o maşină “cuviincioasă”, nu într-o limuzină super-luxoasă… “Au fericit pe poporul care are aceste bunătăţi. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al său” (Ps. 143, 15).

dan.camen.

foto>

http://www.mediafax.ro/social/basescu-si-a-luat-dacia-duster-rosu-foc-platita-de-sotie-video-galerie-foto-5839432/

~~~+~~~

UPDATE>

DREPT LA REPLICĂ: Invidia nu se vindecă uşor

Basilica/7 iunie 2010

„În legătură cu articolul purtând titlul Fratele Patriarhului trece la catolicism, apărut sub semnătura domnului Gerhald Ernst în săptămânalul Adevărul de Duminică din 6 iunie 2010, facem următoarele precizări:

[…] Referitor la alte dezinformări din articolul citat, care nu-i fac cinste jurnalistului Gerhald Ernst, mai precizăm că autoturismul VW Phaeton de culoare albă, care i-a atras atenţia, nu este nici unul personal şi nici închiriat de Patriarh cu prilejul întâlnirii de la Lugoj, ci a fost pus la dispoziţie de o persoană particulară, în semn de preţuire pentru Patriarhul României.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/drept_la_replica_binvidia_nu_se_vindeca_usorb.html

 

Ion Iliescu: „Iisus a fost un rebel”…

Kamikaze/ 4 iunie 2010

Reporter: […] Ce v-ar plăcea să rămână ca apreciere din mandatele dumneavoastră?

Ion Iliescu.: Că toată viaţa mea mi-am consacrat-o unui scop, unui crez, care vizează propulsarea ţării, dezvoltarea ei, reducerea decalajului care ne desparte de ţările dezvoltate europene; să intrăm în rândul ţărilor civilizate, într-o perioadă istorică cât mai scurtă, să ridicăm nivelul de viaţă şi nivelul de cultură al tuturor, să  fie o societate bună, dreaptă, pentru toţi membrii ei, nu pentru o minoritate de profitori.

Rep.: Asta nici Iisus n-a reuşit.

I.I.: Iisus a făcut o mare revoluţie în gândire. A fost unul din rebeli din acest punct de vedere, că şi-a permis să spună că toţi oamenii sunt egali. E adevărat, în faţa lui Dumnezeu. Dar chiar şi acest lucru, că măcar în faţa unei instanţe supreme…

Rep.: Deci aici sunteţi de acord cu Iisus, spre asta tindeţi şi dumneavoastră?

I.I.: A fost prima idee de echitate şi de egalitate, că toţi oamenii sunt egali în faţa unei forţe supreme, în faţa lui Dumnezeu. Dar şi asta era o gândire rebelă faţă de o societate sclavagistă cum era imperiul roman; cum să-l pui pe sclav alături de stăpânul de sclavi şi de imperator?

Rep.: Corect! Credeţi în Dumnezeu, măcar acum, la 80 de ani?

I.I.: Nu cred în Dumnezeu, eu cred în forţa omului.

Rep.: Dar în Iisus, că-i mai de stânga?

I.I.: Iisus este o figură, din acest punct de vedere, caracteristică pentru o anumită evo­luţie a gândirii umane, pentru o societate mai bună şi mai dreaptă, benefică tuturor.

sursa>

http://www.kamikazeonline.ro/2010/06/ion-iliescu-iisus-a-fost-un-rebel/

~~~+~~~

Pentru un “liber cugetător”, cum se auto-defineşte Ion Iliescu, Iisus Hristos poate fi cel mult, în mod tangenţial, unul dintre rebelii lumii acesteia, un revoluţionar (ba nu, că numai el ştie ce înseamnă să fii revoluţionar), şi cel mult un fel de haiduc religios.

Într-un interviu care nu spunea nimic nou faţă de ceea ce ştiam până acum, realizat de către reporterii de la Kamikaze, cică doar pentru a cunoaşte cum îşi duce viaţa un “pensionar” de vază al acestei ţărişoare, aflăm (prin grija sporită a jurnaliştilor în acest sens) declaraţia d-lui Ion Iliescu cum că Iisus a fost un… rebel. Scoasă din context în mod jidovesc doar pentru a face reclamă interviului în cauză, discuţia pe tema aceasta religioasă s-a născut tangenţial, dar a fost afişată în aşa fel încât să pară că ar fi fost convingerea lui Iliescu de-o viaţă. Aşa s-a născut, ca să şocheze, titlul interviului în cauză: “Iisus a fost un rebel”. Ce vrednic de râs este redactorul, când spune perfid: “Atenţie! Conţine, la final, o reţetă culinară oferită chiar de Ion Iliescu”, vrând să facă, de fapt, reclamă bizarei discuţii “religioase”…

În fine, ne întoarcem la aşa-zisa declaraţie şocantă. Dacă în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali, prin natura umană, dar, în acelaşi timp, fiecare (atenţie) îşi are diferit talanţii, totuşi, acţiunea de uniformizare prin socializare sau nivelare umană de pe timpul comunismului (acele “mase” de oameni; individualizarea persoanei), în faţa (numele) cărei instanţe superioare îşi justifica ea comun-izarea oamenilor prin egalizare?? Nicidecum în faţa (numele) lui Dumnezeu. Pentru că dacă, cf. d-lui Ion Iliescu, Iisus a adus doar “ideea” de echitate nedesăvârşită (de parcă Hristos nu ar fi fost drept şi bun până la capăt), atunci “egalitatea” a încercat s-o realizeze deplin după aceea, în mod greşit, comunismul, bazându-se probabil tot pe o idee ca cea a d-lui Ion Iliescu, dorind să împlinească “echitatea” (socială). Astfel, comuniştii negau existenţa lui Dumnezeu, încercând să se aşeze, de fapt, în locul Lui, nemaiaşteptând a doua Sa venire ca să împlinească… echitatea Divină. Aşadar, ei s-au răzvrătit, făcându-se „rebeli” împotriva lui Dumnezeu. Acelaşi lucru văd că-l face iarăşi acum d-l Iliescu, la 20 de ani de la căderea comunismului, când îl confundă pe Dumnezeu cu „unul dintre rebelii” acestei lumi. Nu ştiu însă dacă şi el va avea aceeaşi soartă. Va rămâne şi el un “rebel” împotriva lui Dumnezeu?…

Pornind de la acest interviu, aş avea, în schimb, trei întrebări pentru d-l Iliescu:

1. Dacă el a fost cu adevărat un revoluţionar, atunci de ce nu crede în Iisus, fiindcă îl face “rebel”, în sensul bun. Oare Che Guevara a fost mai bun „revoluţionar” decât Iisus?
2. Dacă el zice că Iisus Hristos a fost un fel de socialist, de stânga, fiindcă a spus că toţi oamenii sunt egali (în faţa lui Dumnezeu), atunci de ce nu crede” în El?… fiindcă şi d-l Iliescu zice că doreşte egalitatea, precum şi echitatea în societate, şi nu s-a găsit alt „socialist” mai bun în istorie decât Iisus. De ce nu au crezut atunci în El şi comuniştii?
3. Dacă Iliescu doreşte să fie apreciat în istorie ca unul ce a vrut prosperitatea ţării şi bunăstarea omenirii, atunci de ce nu crede în Iisus?… fiindcă şi acum, după două mii de ani, oamenii L-ar “vota” pe Hristos. Ce, el a fost mai bun decât Iisus Hristos?…

Totuşi, aş mai avea o singură întrebare, separată de celelalte anterioare, un pic mai personală:

Dacă “crede” în forţa omului, cum zice, nu înseamnă că a rămas la fel de… comunist. Dacă da, atunci de ce a mai fost „revoluţionar”? Nu ca să creadă şi el liber, ca toţi revoluţionarii, în… Iisus Hristos.

PS:  Pentru d-l Ion Iliescu, Iisus (atenţie, nu Hristos) a fost unul dintre rebeli, chiar şi în sensul bun, aşa cum zic uneori şi jidovii (de observat diferenţa pe care o face  în interviu între Dumnezeu, în care nu crede, şi Iisus, care nu pt. el nu este Dumnezeu, ci un rebel); însă pentru creştini acel Iisus este Hristos, Mesia, care are să vină din nou să judece pe cei care n-au crezut în El şi s-au împotrivit ca nişte “rebeli” echităţii Divine.

dan.camen.

foto>

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20100318_0591/1.jpg

 

Soarta Spaniei va fi decisă de clubul Bilderberg?

România Liberă/ 4 iunie 2010

Pretutindeni în lume, secretarele celor mai bogaţi şi mai puternici au blocat pentru trei zile agendele şefilor lor, rezervate pentru reuniunea anuală – ultrasecretă, ca de obicei – care se desfăşoară în acest an în sudul Spaniei (3-6 iunie). Este vorba despre membrii grupului Bilderberg.

Clubul Bilderberg reuneşte anual, de fiecare dată în alt loc, elitele mondiale cele mai influente şi „young leaders” reperaţi de grup, cărora le rezervă un viitor strălucit. Între 100 şi 130 de participanţi dispar realmente din ochii lumii pentru trei zile, oficial izolându-se pentru a discuta liniştiţi despre salvarea planetei, arată London Times. Scopul principal al grupului este organizarea de lobby pentru a-şi creşte influenţa pe cele două maluri ale Atlanticului, oricum deja imensă. Anul acesta reuniunea are loc în Spania, într-un hotel bine izolat, alegerea lăsând semne de întrebare despre obiectivele clubului după ce reuniunea din 2009 de la Atena a fost bogată în urmări – Grecia a devenit epicentrul seismului financiar mondial. Anul acesta Spania este ameninţată să devină „viitoarea Grecie”, cunoscând dificultăţi similare, şi adepţii teoriei conspiraţiei susţin că totul arată că ţara va fi următoarea „ţintă” supusă unui program de distrugere controlată a economiei. Cu toate că reuniunile Bilderberg au loc sub o pază extraordinară, asigurată de servicii secrete militare, poliţie, gărzi de coastă, unde este cazul, şi alte forţe de ordine, şi secretul discuţiilor este păstrat cu sfinţenie, există „vânători” care au reuşit să penetreze prin scutul misterului, cei mai celebri fiind Jim Tucker şi Daniel Estulin, cel din urmă prezentând Parlamentului European rezultatele cercetărilor sale despre Bilderberg. [vezi transcriptul conferinţei AICI – eng. / n.m.]

Potrivit surselor lui Tucker, conferinţa din acest an se focalizează în jurul prelungirii recesiunii financiare globale şi pe crearea de noi drame economice pentru a susţine pretextul Bilderberg – necesitatea unei reglementări prin guvern economic mondial. „Grupul speră să păstreze recesiunea globală pentru cel puţin un an, continuând să spere în crearea unui departament de finanţe mondial sub egida ONU. Bilderberg a început misiunea în Grecia, dar efortul a fost blocat de naţionalişti din Europa şi SUA, care refuză să cedeze suveranitatea către ONU.” Scopul ultim al Grupului Bilderberg nu s-a schimbat, scrie Tucker – transformarea ONU în guvern mondial, cu „state-naţiune” devenind referinţe geografice. UE va fi o entitate politică singulară, urmată de Uniunea Americană şi Uniunea Pacific-Asia.

Estulin, care dispune de surse din interior, arată că acum principala preocupare a grupului este riscul ca modul lor de a reforma lumea să nu ducă la un scenariu în care Bilderberg şi elita internaţională să fie depăşiţi de evenimente, pierzând controlul. În prezent, din cauza fragilităţii euro, cel mai mare coşmar al membrilor grupului este că membrii UE ar putea reveni la politicile lor naţionale, eroziunea euro putând duce la revenirea recesiunii, radicalizând climatul politic. Estulin dezvăluie existenţa unor divergenţe între membrii Bilderberg, între partizanii liniei dure, care susţin un declin dramatic şi o depresie scurtă, dar severă, şi aripa care susţine că s-a ajuns prea departe şi o recădere în cataclism economic mondial nu poate fi calculată cu exactitate. Cei doi „vânători” arată că la reuniunile Bilderberg se trasează orientări strategice ca debutul unui război, iniţierea unei crize economice sau, dimpotrivă, o fază de creştere, fluctuaţii monetare sau bursiere majore, alternanţe politice în democraţii, politici sociale sau gestionarea demografică a planetei.

Gabriel Anghel

sursa>

http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/criza/soarta-spaniei-va-fi-decisa-de-clubul-bilderberg-188912.html

~~~+~~~

[Nu ştiu cât de slobodă şi de neatârnată este acum „România Liberă”, însă cred că putem considera drept un gest de curaj din partea lor publicarea unui asemenea articol, în conditiile în care, în general, acesta ar fi  fost cenzurat de către celălalte medii româneşti. Mai ales că autoarea articolului a spus mai multe decât scria în originalul din London Times. Oricum, de reţinut că bilderbergilor le e frică de naţionalişti, fiindcă le strică jocul şi că au început, odată cu recunoaşterea lor oficială în lume, să se împartă deja în tabere, momentan în două. Poate că unitatea lor, destul de „productivă” până acum, va ţine cât va trăi David Rockefeller, care are deja 95 de ani, fiind creatorul de facto al acestui club elitist, sau poate cât va trăi Henry Kissinger, care are şi el 87 de ani – membru important din cadrul grupului. Un lucru devine certitudine> asupra bilderbergilor planează din ce în ce mai mult suspiciunea că sunt iniţiatorii actualei crize economice mondiale şi că ar avea puterea să provoace oricând un război, precum şi să alterneze politicul din diferitele „democraţii” ale lumii – dan.camen.]

foto>

http://underinformation.files.wordpress.com/2008/04/bilderberg_-_oosterbeek.jpg

 

Patriarhul Bartolomeu este dispus să convoace anticipat Sinodul Pan-Ortodox

Strelna 31 mai, Interfax – Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului crede că este necesară convocarea anticipată a Sinodului Pan Ortodox (a toată Ortodoxia), cu participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe locale.

“Am decis să uşurăm procesul convocării Sfântului şi Marelui Sinod al tuturor Bisericilor Ortodoxe” – a spus patriarhul Bartolomeu într-un interviu acordat canalului Vesti 24 TV, care a fost înregistrat Duminică, la palatul Constantinovsky din Strelna, de lângă Sankt Petersburg.

Referindu-se la Sinod, patriarhul a lăsat să se înţeleagă că acesta reprezintă unul din obiectivele majore ale Bisericii Constantinopolitane, şi că acesta, împreună cu efectele (consecinţele) sale, “ar avea cel mai mare impact asupra întregii Ortodoxii”.

Conform patriarhului, ordinea de zi a Sinodului “a fost deja stabilită şi este bine-cunoscută de către comunitatea ortodoxă”; ea acoperind zece puncte majore, printre care principiile autocefaliei şi autonomiei bisericilor ortodoxe, provocările postirii şi un set de aspecte legate de diptice (ordinea menţionării Bisericilor în timpul slujbei).

“Biserica noastră Ortodoxă caută mereu să ţină pasul cu vremurile, evitând să renunţe la ceva din învăţăturile sale, dar, în acelaşi timp, răspunde duhului timpului în care trăim, ajutând credincioşii să stea verticali lumii actuale”.

Pregătirile preliminare convocării Sinodului au început încă din anii 1960. Sinodul Pan-Ortodox este precedat de toate întâlnirile conferinţelor ortodoxe pre-sinodale şi a comisiilor inter-ortodoxe pregătitoare. Sinodul va decide în privinţa problemelor care s-au acumulat timp de secole, de la cel de-al şaptelea Sinod Ecumenic, care ar trebui abordate de către întreaga Biserică.

trad. dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=7320

foto>

http://communio.stblogs.org/Bartholomew%20I.jpg

~~~+~~~

[Interviul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu are loc pe fondul recentei sale vizite oficiale în Patriarhia Rusă. Este interesant acest lucru, deoarece sunt destui rusi care cred in continuare ca Moscova (implicit Patriarhia Rusiei) este „Cea de-a treia Romă, iar cea de-a patra nu va mai exista” (a treia după după Roma şi Constantinopol), conform celebrelor cuvinte adresate de călugărul Filoftei din Pskov în scrisoarea-panegiric din 1510 marelui cneaz Vasile al III-lea: „Două Rome au căzut. A treia rezistă. Şi nu va mai exista o a patra. Niciuna nu va lua locul ţaratului nostru creştin!”. Ideea aceasta a fost sugerată mai ales în timpul domniei lui Ivan al III-lea, marele cneaz al Moscovei, care, căsătorindu-se cu împărăteasa Sofia Paleologhina, pretindea că  este moştenitorul de drept al Imperiului Bizantin. Un sinod pan-ortodox ar reglementa însă acum acest lucru. Argumentul prim pe care l-ar invoca ruşii ar fi acela că patriarhul ecumenic nu trebuie să devină un fel de papă al ortodocşilor (fiindcă deşi are aproape întreg teritoriul canonic sub dominaţie islamică, precum şi cei mai puţini creştini ortodocşi,  numai titulatura îl mai vădeşte a fi patriarh), iar în al doilea rând ar reaminti de starea prosperă pe care o are Patriarhia Rusă, fiind cea mai mare patriarhie ortodoxă în ceea ce priveşte teritoriul şi numărul de credincioşi. De asemenea, are cea mai bună colaborare biserică-stat, spre deosebire de Patriarhia Constantinopolitană, care aproape că nu are  niciun fel de colaborare cu guvernul turc, mai mult, acela îi şi pune numeroase piedici în recunoaşterea oficială în spaţiul turcesc.  Dacă mai pui la socoteală diaspora rusească,  care a avut până acum cele mai bune rezultate pe plan pastoral-misionar in lume, diferenţa este deja colosală.

Revenim însă la interviu. Ceea ce spune patriarhul Bartolomeu că se afla pe agenda Sfantului si Marelui Sinod nu cred ca reprezintă cele mai importante lucruri, mai ales cand speri că ceea ce se va discuta şi hotărî acolo „va avea cel mai mare impact asupra Ortodoxiei”.  Mai mult, ceea ce pretinde patriarhul Bartolomeu ca ortodocsii cunosc deja care sunt cele zece puncte de pe agenda viitorului Sinod este pura fictiune, nimeni nu stie pana acum ce contine acea ordine de zi, decat numai el probabil. Parca e ca la Grupul Bilderberg… Iarasi, nu cred ca as dori un Sinod Pan-Ortodox sub conducerea Patriarhului Bartolomeu. Pur si simplu pentru ca este prea ecumenist, si nu va avea credibilitate în fata traditionalistilor. Va risca, cel mai probabil, ca multi ortodocsi sa conteste anumite deciziile luate acolo. Intr-un fel avem un oarecare simtamant (oarecare suspiciune) ca nu se vor respecta intocmai  canoanele ortodoxe, cat timp el este presedintele sinodului. In plus, un Sinod Pan-Ortodox este  iscat de catre invataturile unui ereziarh, dand prilej sinodalilor sa apere credinta si sa expuna lumii invataturile cele adevarate… De acolo se nasc si dogmele, nu din „politichia bisericeasca”. Ce-o sa faca, o sa supuna la vot daca mai trebuie postit asa cum se facea in vechime, sau nu? Niciodata un Sinod Pan-Ortodox nu a fost convocat cu atata meticulozitate de dinainte, sau acesta e reunit doar pentru a face un fel de agiornamento in Biserica, pentru ca aceasta sa poata raspunde „duhului timpului in care traim”. Tocmai aceste elemente imi dau nesiguranta aceea cum ca viitorul Sinod Pan-Ortodox anuntat poate nu va fi Sfant si Mare. Poate ca tocmai aceasta meticulozitate de dinainte vadeste faptul ca se incearca oficializarea de noi „dogme” care sa pecetluiasca definitiv inspre rau soarta Bisericii Ortodoxe. Acestui agiornamento pan-ortodox i-as raspunde cu cuvintele aproximative ale unui papa [sic!], care zicea ca „Biserica nu are nevoie de reformisti, ci de sfinti, care sa schimbe faţa Bisericii” – dan.camen. ]

foto>

http://www.aoiusa.org/blog/wp-content/uploads/2009/07/Bart_Kirill.jpg

 

Biserica Catolică va aboli regula celibatului, crede Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk

Moscova 3 iunie, Interfax – Şeful Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti din cadrul Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, crede că va veni timpul când preoţilor catolici li se va permite să aibă familie.

“Cred că Biserica Catolică va permite preoţilor ei să se căsătorească mai devreme sau mai târziu, nu e nimic nou în lucrul acesta”, a spus Mitropolitul în direct în cadrul emisiunii “Biserica şi lumea” a canalului Rossiya 24 TV, în timp ce răspundea întrebării dacă Biserica Ortodoxă se va confrunta şi ea cu acelaşi gen de scandaluri sexuale precum cea Catolică.

El a reamintit faptul că preoţii şi chiar episcopii din vechime erau căsătoriţi.

Conform mitropolitului, preoţii căsătoriţi pot “minimaliza problema existentă, crucială pentru Biserica Catolică”.

Zeci de italience, care se află în relaţii amoroase cu anumiţi preoţi catolici şi călugări, au scris recent papei Benedict al XIV-lea o scrisoare deschisă, în care îl rugau să desfiinţeze regula celibatului pentru clerici.

trad. dan.camen.

~~~+~~~

[Cuvintele mitropolitului rus Ilarion vin imediat după ce acesta a efectuat, în mai a.c., o vizită oficială la Vatican, în timpul căreia a declarat că „Catolicii şi ortodocşii înţeleg tot mai mult faptul că nu sunt în competiţie, ci sunt aliaţi” – dan.camen.]

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=7335

foto>

http://thedivinemercy.org/includes/image.php?n=DSC_0226.JPG&w=600

http://theinnerkingdom.files.wordpress.com/2009/12/hilarion.jpg

 

Logica silogismului probabilităţii

Primul raţionament: Bilderberg este cel mai puternic şi influent grup din lume, care are ca membri lideri şi personalităţi importante din domeniul politicii, afacerilor, economiei, culturii şi ştiinţei (altfel spus „stăpânii lumii” – cum ar zice Constantin Noica [1], sau elita societăţii mondiale – crème de la crème) şi care are ca “domeniu de activitate” guvernarea globală. Grupul se întruneşte anual, în mod secret, în diverse ţări, fiind păzit de ochii curioşilor de o întreagă armată. Definiţia simplă a unui vânător de bilderbergi este definitorie în acest sens: “Poate că Dumnezeu a creat Universul, dar, în privinţa planetei Pământ, mesajul Clubului Bilderberg către Dumnezeu este simplu: mulţumim, dar mai departe avem noi grijă„ (Jim Tucker).

Al doilea raţionament: În 2009 Grupul Bilderberg s-a întâlnit, între 14-17 mai, la hotelul Astir Palace din Vouliagmeni, de lângă Atena (Grecia), având pe agendă, în poll position, “cum să manipuleze criza economică globală în propriul interes”.

Al treilea raţionament: În 2010 Grecia este în pragul falimentului. Grupul Bilderberg se reuneşte, între 3-6 iunie (alţii 4-7 iunie), la hotelul Dolce din Sitges, de lângă Barcelona (Spania), şi are ca prim subiect de discuţie “exploatarea crizei financiare din Grecia şi din alte ţări ale UE, în încercarea de a face din FMI un fel de Trezorerie Mondială, sub egida ONU” şi “criza datoriilor din Europa”. “Starea economiei mondiale va constitui şi ea unul dintre principalele subiecte”. Spania, alături de Portugalia, se află deja în zona roşie a ţărilor lovite de criza financiară, îndreptându-se, asemenea Greciei, spre faliment. Întâlnirea Bilderberg o precede pe cea a Comisiei Trilaterale – „grupul fratern” – care se va reuni la Dublin (Irlanda), între 6 – 10 mai, la hotelul Four Seasons, întâlnirea reunind peste 300 de invitaţi.

Concluzii: 1. Cel mai probabil Grupul Bilderberg a provocat criza economică globală şi, mai ales, pe cea din Grecia, pe care acum o exploatează în propriul interes. 2. Cel mai probabil Spania şi Portugalia o să urmeze situaţiei de astăzi cu care se confruntă Grecia. 3. Cel mai probabil FMI este controlat (condus) de Clubul Bilderberg şi începe să se comporte deja ca o Trezorerie Mondială, sub egida ONU (Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI, face parte din lista celor 120 de invitaţi ai grupului Bilderberg în Spania, fiind unul dintre favoriţii în alegerile prezidenţiale din Franţa).

Exemplu. Dacă am avea, în primul raţionament, un pictor remarcabil care pictează tablouri şi le înrămează, în cel de-al doilea raţionament un tablou deosebit fără ramă şi în al treilea o ramă potrivită, dar fără tablou; atunci, cel mai probabil pictorul a pictat tabloul şi a realizat (chiar dinainte) rama potrivită pentru tablou, deoarece avea în gând totul plănuit şi cunoştea care sunt dimensiunile şi culorile tabloului pentru a confecţiona potrivit rama, alegându-i modelul şi culoarea. Pe semne că silogismul probabilităţii are nevoie, ca să identifice sursa (autorul), de cel puţin două trăsături dominante din partea celui care iniţiază acţiunea şi care se resfrâng mai apoi proporţional asupra celorlalte două raţionamente: prezenţă şi autoritate.

Translatare. Grupul Bilderberg este pictorul, priceput în a picta tablouri şi a face rame. Tabloul este Grecia de astăzi, aproape falimentară. E pictată cu toate culorile posibile. Rama este definită de întrunirea de la Vouliagmeni din 2009. Întotdeauna rama este elementul activ care mută privirea celui care se uită înspre pictură, trecând apoi pe planul secund, atunci când tabloul este privit în ansamblu. Acolo, în Grecia, s-au montat (ajustat, potrivit) toate componentele structurii ce urma să se dezlănţuie peste numai un an de zile în Grecia şi în celălalte ţări UE. În concluzie, pictorul a expus lumii un tablou înrămat, plin de culori, reuşind să acapareze toată atenţia celor ce l-au privit.

dan.camen.

____________________________

1/ Scrisoare către Rafail – “Istoria toată, poate, nu este decât o lentă moarte a stăpânilor”

foto>

http://mdzr.blogspot.com/2010/04/bilderberg-2010-sitgesspania-3-6-iunie.html